Tag: maxim

  • Bitcoin prinde avânt şi se îndreaptă spre 13.000 de dolari cu pedala de acceleraţie la podea

    Moneda digitală bitcoin, principala din piaţa criptomonedelor din punct de vedere al capitalizării de piaţă, a intrat într-un nou raliu şi se tranzacţiona miercuri la ora 12.00 la valoarea de 12.646 dolari per monedă, în creştere cu 11,6% la o capitalizare totală de 224,7 miliarde dolari, potrivit coinmarketcap.com.

    Maximul atins miercuri de bitcoin până la această oră a fost de circa 12.900 dolari – nivel atins pentru prima dată din ianuarie 2018 şi până în prezent – ceea ce face ca avansul bitcoin de la începutul lunii aprilie şi până în prezent să depăşească 200%.

    Criptomonedele au câştigat teren faţă de luna decembrie 2017 când piaţa a atins maximul cu bitcoin la peste 19.500 dolari, astfel încât astăzi sunt mai multe instituţii financiare, şi nu numai, care prezintă interes în piaţa monedelor digitale, în special pentru tehnologia blockchain. De la JPMorgan Chase care vede în rândul clienţilor nevoia unei monede digitale pentru tranzacţiile cu obligaţiuni, şi până la Facebook care a anunţat moneda digitală Libra.

    Faptul că a depăşit chiar şi pentru scurt timp nivelul de 12.700 „va permite o revenire totală de la scăderile din 2018”, crede Dean Curnutt, fondator al firmei de consultanţă Macro Risk Advisors.

    Ultima dată când bitcoin a crescut peste nivelul de 12.000 de dolari a fost în decembrie 20177. A crescut apoi în aeeaşi lună până la 19.511 dolari, însă creşterea fulminantă a fost urmată de o prăbuşire până când în luna februarie 2018 a scăzut sub pragul de 6.000 de dolari.

     

     

  • Avuţia netă a populaţiei a depăşit pragul de 2.000 mld. lei, marcând maximul ultimului deceniu şi al doilea nivel de bogăţie după 2008

    Activele imobiliare, care au cea mai mare pondere în avuţia netă a românilor, de aproape 80%, au înregistrat în 2018 un salt de 10,7% faţă de nivelul din 2017, în timp ce creşterea activelor financiare nete a fost de 6,6% 

    Avuţia netă a populaţiei a atins în 2018 cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, apropiindu-se de vârful din anul de boom economic 2008.

    Populaţia din România a ajuns la sfârşitul anului 2018 la o avuţie netă de 2.023 de miliarde de lei (apro­xi­mativ 435 mld. euro), iar cea mai mare pondere, de 78%, revine activelor imobiliare, potrivit celor mai recente date ale Băncii Naţionale.

    Avuţia netă a populaţiei s-a majorat cu circa 9,8% în 2018 faţă de nivelul de la finele anului 2017, evoluţia fiind determinată atât de avansul activelor finan­ciare, cât şi de majorarea deţi­nerilor de active imobiliare.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Schimbare totală a programului „Prima Casă”: Cine se încadrează în noul program şi cum poţi obţine credit la o dobândă de doar 0.9%

    Programul „Prima Casă” ar putea deveni programul „O familie, O casă” încă de la finalul lunii iunie prin proiectul de OUG publicat încă de la finalul lunii mai de Ministerul Finanţelor Publice.

    Noua variantă a programului vine cu dobânzi fixe cuprinse între 0,9% şi 5,5%, iar plafonul maxim care poate fi accesat se ridică la 570.000 lei (aproximativ 120.00 euro), faţă de uin plafon pe programul „Prima Casă” de 250.000 lei.

    Întrebat luni în cadrul unei conferinţe la Ministerul de Finanţe când ar putea intra programul în vigoare, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, spune că acesta ar putea fi aplicat chiar din ultima săptămână a lunii iunie.

    În cadrul proiectului de OUG se menţionează că avansul este propus a fi între 5 şi 10% din suma solicitată, locuinţa trebuie să aibă minim două camere şi o suprafaţă cuprinsă între 50 mp şi 100 mp.

    Mai mult, noul program prevede că statul poate să garanteze 80% din valoarea creditului acordat, faţă de programul „Prima Casă” prin care statul garantează 50% pentru locuinţe mai noi de cinci ani, respectiv 40% pentru locuinţe mai vechi de 5 ani.

    Noutăţile principale vin la nivel de dobândă, unde costul creditului este de 5,5% pe toată durata creditului, faţă de „Prima Casă”, unde dobânda este formată dintr-o marjă fixă de maxim 2%, plus o dobândă variabilă ROBOR/IRCC.

    Însă, proiectul presupune o serie de subvenţii, astfel încât se aplică reducerea cu 2,6% a dobânzii pe toată durata creditului pentru cei care au venituri nete lunare mai mici de 6.000 lei individual, de 7.000 lei pentru o familie formată din doi adulţi sau un beneficiar care este asistent maternal pentru un copil, de 8.000 lei pentru o familie cu un copil şi de 9.000 lei pentru o familie cu doi sau mai mulţi copii.

    Mai mult, se aplică în continuare reducerea dobânzii cu încă 1% pentru beneficiarii care au un copil sau sunt asistenţi maternali pentru un copil, şi cu 2 puncte procentuale pentru cei care au doi sau mai mulţi copii sau sunt asistenţi maternali pentru doi sau mai mulţi copii, cu vârsta de până la 18 ani sau de până la 26 ani dacă urmează o formă de învăţământ de lungă durată.

    Se mai prevede reducerea cu 1% a dobânzii pentru beneficiarii care sunt încadraţi sau au în familie persoane încadrate cu un grad de handicap grav.

    Per total, reducerea cumulată pentru un credit nu poate depăşi 4,6% – ajungându-se astfel la o dobândă minimă de 0,9%.

    O altă condiţie a programului care ar putea influenţa trendurile din piaţa imobiliară este cea care ţine de eligibilitatea locuinţelor în funcţie de vechime.

    Astfel, pentru locuinţele noi, acestea nu trevbuie să aibă mai mult de un an de la data finalizării construcţie, cu condiţia să nu fi fost închiriată sau vândută unei persoane fizice.

    În cazul locuinţelor utilizate, vechimea imobilului trebuie să fie cuprinsă între 1 şi 5 ani de la data finalizării construcţiei.

    Proiectul de OUG încadrează în program şi locuinţele mai vechi de 5 ani, dar care au fost „supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării sau reducerii riscului seismic” cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului.

    Veniturile nete ale persoanei sau familiei care contractează creditului nu pot depăşi următoarele valori: 8.000 lei net/persoană, 10.000 lei/ familie cu doi membri sau familie formată din adult şi copil, 11.000 lei pentru o familie cu trei membri sau un adult şi doi copii, şi 12.000 lei pe familie formată din doi adulţi şi minim 2 copii.

    Vârsta maximă a beneficiarilor nu poate depăşi 55 de ani.

     

     

     

     

     

  • Revin criptomonedele? Bitcoin se îndreaptă din nou spre pragul de 6.000 de dolari

    Bitcoin atinge un nou maxim pe anul 2019 şi se îndreaptă rapid spre pragul de 6.000 de dolari pentru prima dată din noiembrie până acum, potrivit Bloomberg.

    Astfel, marţi la ora 11.25, Bitcoin era în creştere cu 4,7% şi se tranzacţiona la 5.961 dolari în Londra, potrivit indicatorilor urmăriţi de Bloomberg.

    Cea mai urmărită criptomonedă a început să atragă din nou atenţia analiştilor şi a fondurilor de investiţii în contextul în care Bitcoin înregistrează o revenire lentă după o prăbuşire violentă cu 74% care a aruncat preţul sub pragul de 4.000 de dolari.

    „Bitcoin înregistrează noi maxime anuale pe fondul interesului instituţional care este din ce în ce mai evident. Vedem instituţie după instituţie care se aliniază la existenţa monedelor digitale, iar Bitcoin este standardul pieţei”, spune Jehan Chu, managing partner în cadrul Kenetic Capital.

     

  • Reţeaua Facebook, inaccesibilă pentru utilizatori din toată lumea. Ce s-a întâmplat de fapt

    Reţeaua socială Facebook a fost inaccesibilă pentru unii utilizatori din întreaga lume, duminică după-amiază, potrivit Downdetector.com, un site care monitorizează întreruperile, citat de Reuters.
     
    Conform site-ului downdetector.com, situaţia pare se se fi normalizat în jurul orei 17.00, numărul rapoartelor care arătau probleme la Facebook scăzând la circa 300, de la un maxim de peste 14.500. La fel şi în cazul reţelelor WhatsApp (peste 3.000 de rapoarte în punctul maxim şi în jur de 150 la ora transmiterii ştirii) şi Instagram (peste 7.700 de rapoarte în punctul maxim, sub 300 în prezent).
     
    Site-ul de urmărire a întreruperilor arata că există mai mult de 9.000 de persoane care raportează probleme cu Facebook.
     
  • Pregătiţi-vă CV-ul!Numărul poziţiilor libere în Germania a urcat la un maxim record. Salariile sunt uriaşe

    În economiile de la periferie, aceasta s-a menţinut scăzută. Rata posturilor vacante din zona euro a accelerat la 2,3% în ultimul trimestru al anului trecut, comparativ cu 2,1% în trimestrul anterior, ţi cel mai ridicat nivel de la începerea măsurătorilor în 2009. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Aurul, ”paznicul” averilor pe timp ce criză, a ajuns la un nou maxim al ultimelor 31 de luni: 178,1720 lei

    Noul nivel este cel mai ridicat din iulie 2016 până în prezent – la data de 7 iulie 2016 a fost stabilit un curs mai ridicat de atât, repectiv de 178,9382 lei.
     
    De asemenea, cursul de schimb euro/leu a crescut luni cu 0,04%, până la 4,7401 lei, iar cel pentru leu/dolar, care în România este stabilit prin paritate cu euro, a scăzut cu 0,40%, la valoarea de 4,1850 lei.
     
    În plus, cursul valutar pentru francul elveţian a fost stabilit la 4,1713 lei, sub valoarea de vineri, de 4,1734 lei.
     
  • Preţul ţiţeiului Brent a atins maximul acestui an, de 65 de dolari barilul

    Preţul a urcat până la 65,10 dolari/baril, dar a coborât la 64,75 la 08:59 GMT, cu 0,28% peste închiderea precedentă.

    Ţiţeiul Brent se află aproape de un maxim al ultimelor trei luni şi a câştigat mai mult de un procent în această săptămână.

    Preţul petrolului american US West Texas Intermediate a atins 54,50 dolari/baril, cu 9 cenţi peste cea mai recentă închidere.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Indicii ROBOR, în creştere. Indicatorul la 3 luni a ajuns la maximul a două luni şi jumătate

    Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a crescut la 3,34% pe an, de la 3,30%.
     
    Indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a crescut la 3,46% pe an, de la 3,43%.
     
    Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a crescut la 3,51% pe an, de la 3,50%.
     
  • Bursele europene revin. Acţiunile Pandora cresc cu 14%

    Acţiunile europene au atins marţi dimineaţă maximul ultimelor nouă săptămâni, în contextul în care participanţii la piaţa de capital au început să raporteze rezultate peste aşteptări, potrivit CNBC.

    Indicele Stoxx 600 a crescut cu 0,7% marţi dimineaţă, majoritatea sectoarelor fiind în teritoriu pozitiv.

    Sectorul de petrol şi gaze a condus creşterile, înregistrând o ascensiune de 1,4% după ce gigantul petrolier britanic BP a raportat profit peste aşteptări pentru întreg anul 2018.

    Gigantul petrolier a anunţat că profitul a crescut cu peste 65% în comparaţie cu anul 2017, pe fondul unei majorări a producţiei de petrol şi gaze după ce a cumpărat activele companiei americane BHP. Acţiunile BP au crescut cu 4% după anunţarea rezultatelor.

    În ceea ce priveşte companiile listate individual în Europa, danezii de la Pandora se bucură de o creştere fulminantă pe bursa din Copenhaga, după ce producătorul de bijuterii, prezent şi în România, a raportat câştiguri peste aşteptări pentru T4 2018.

    Astfel, acţiunile Pandora se tranzacţionau marţi la ora 13.00 la 50,86 dolari per acţiune, în creştere cu 13,42% de la începutul şedinţei, la o capitalizare de piaţă de 4,8 miliarde dolari.