Tag: mama

  • Proiectul MASIV care se va construi în Capitală. Vezi in ce investeşte Firea 15 MILIOANE de euro

    “Am considerat necesară această iniţiativă pentru că municipiul Bucureşti este singura capitală europeană care nu are o astfel de bancă de alimente care să răspundă nevoii de hrană a copiilor şi adulţilor provenind din familii defavorizate”, se arată în proiectul de hotărâre.

    Complexul Băncii de Alimente va fi format din spaţii de depozitare la cald şi rece, zona de prelucrare produse alimentare, zona de preambalare, zona de servit masa, centru de fomare, centru de tranzit pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului şi centu de urgenţă pentru mamă şi copil”, se arată în proiectul de hotărâre votat, joi, în şedinţa CGMB.

    Potrivit sursei citate, de serviciile băncii de alimente vor beneficia cetăţenii care au un venit mediu lunar sub nivelul aprobat al Indicatorului Social de Referinţă, adică 500 de lei.

    Banca de alimente va primi donaţii de alimente de la producătorii din industria alimentară şi retraileri, pe care le trasmite organizaţiilor neguvernamentale sau chiar direct categoriilor defavorizate.
    Momentan, în Bucureşti sunt înscrise la cantinele sociale aproximativ 1.000 de persoane.

    Valoarea totală a investiţiilor preconizate a fi realizate în 12 luni este de peste 72.000.000 de lei, fără TVA.

    În cadrul şedinţei CGMB, consilierul USR, Florin Grigorescu, a precizat că proiectul se suprapune cu alte proiecte asemănătoare care există în Capitală.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • PMB va crea un complex cu o bancă de alimente, cantină socială şi centru pentru mame şi copii

    “Am considerat necesară această iniţiativă pentru că municipiul Bucureşti este singura capitală europeană care nu are o astfel de bancă de alimente care să răspundă nevoii de hrană a copiilor şi adulţilor provenind din familii defavorizate”, se arată în proiectul de hotărâre.

    Complexul Băncii de Alimente va fi format din spaţii de depozitare la cald şi rece, zona de prelucrare produse alimentare, zona de preambalare, zona de servit masa, centru de fomare, centru de tranzit pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului şi centu de urgenţă pentru mamă şi copil”, se arată în proiectul de hotărâre votat, joi, în şedinţa CGMB.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea antreprenorului care a fondat, la doar 24 de ani, o companie cu venituri de miliarde de dolari

    Mark Reynolds Hughes s-a născut pe 1 ianuarie 1956 în Los Angeles, în familia lui Stuard Hartman şi a Annei Jo Hughes. Când avea 14 ani, părinţii săi au divorţat, iar Hughes a rămas în custodia mamei. Divorţul a avut un impact emoţional puternic asupra mamei sale, care a început să consume somnifere şi amfetamină. În clasa a noua, Hughes a abandonat şcoala şi a început să se drogheze. 

    La vârsta de 16 ani, a fost trimis la o şcoală privată din California pentru reabilitarea adolescenţilor cu probleme. Aici a primit misiunea de a vinde bilete pentru tombole şi a dovedit în scurt timp că are calităţi înnăscute pentru domeniul vânzărilor. Când avea 19 ani, mama sa a murit din cauza unei supradoze de droguri.

    Un an mai târziu, în 1976, s-a angajat ca agent de vânzări în cadrul companiei Seyforth Laboratories, care comercializa produse pentru dietă, devenind unul dintre cei mai buni agenţi. După ce, în 1979, compania a dat faliment, Hughes a găsit un nou job în compania Golden Youth, unde trebuia să vândă echipamente pentru exerciţii fizice şi produse pentru controlul greutăţii. După un timp, a întâlnit-o în cadrul companiei pe Kathryn Whiting, câştigătoare a concursului de frumuseţe Miss Santa Monica, care avea să devină prima dintre cele patru soţii ale sale.

    După ce şi compania Golden Youth a dat faliment, Hughes s-a hotărât să îşi deschidă propriul business. În iarna anului 1980, la doar
    24 de ani, antre­prenorul a fondat, în Los Angeles, compania Herbalife International, care avea să devină cel mai mare distribuitor de produse pe bază de plante la nivel mondial.

    La mijlocul anilor ’80, Hughes a fost dat în judecată de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente, de biroul procurorului general din California şi de Departamentul de Stat pentru Sănătate în legătură cu afirmaţiile false despre beneficiile produselor Herbalife asupra sănătăţii şi despre diferitele scheme utilizate pentru a le comercializa. De asemenea, agenţiile de sănătate au acuzat compania de încălcarea standardelor de etichetare şi de utilizarea unor practici de vânzări necorespunzătoare. După ce a fost audiat, Hughes a fost de acord, în cele din urmă, să plătească o amendă de 850.000 de dolari.

    În 1991, antreprenorului şi celei de-a treia soţii li s-a născut un fiu, Alexander Reynolds „Alex“ Hughes. Stresul şi programul prelungit i-au afectat sănătatea lui Hughes, care, pe fondul unei pneumonii recurente, a început un tratament care i-a cauzat grave probleme cu somnul. Din acest motiv, medicul său i-a prescris un antidepresiv puternic, care conţinea doxepină.

    Pe 21 mai 2000, autorităţile au anunţat că Mark Hughes a murit, la 44 de ani, în urma unei supradoze accidentale, după ce a amestecat alcool cu o cantitate prea mare de somnifere.

    Alexander Hughes, fiul antreprenorului, pe atunci în vârstă de nouă ani, a fost numit singurul beneficiar al averii tatălui său, estimată la circa 400 de milioane de dolari. Hughes a introdus totuşi o clauză care prevedea că averea urma să fie administrată de tatăl său, Jack Reynolds, alături de un avocat şi de CEO-ul de atunci al Herbalife, Christopher Pair, până când fiul său împlinea vârsta de 35 de ani.

    În prezent, compania, care  a avut anul trecut veni­turi de peste 4,4 miliarde de dolari, este prezentă în 95 de ţări şi îşi vinde produsele prin intermediul a peste 2 milioane de distribuitori independenţi.

  • Care sunt cele mai ciudate anunţuri de pe OLX: saltea gonflabilă de 1.000 de euro sau un timbru de 129.000 de euro

    În categoria „Electronice şi electrocasnice”, există peste 800.000 de oferte active disponibile pe lună. De la obiecte care te pot ajuta să îţi pui la punct studioul de muzică, până la cele mai vechi telefoane, încă funcţionale, iată care sunt cele mai ieşite din comun anunţuri peste care poţi da pe platforma OLX, în categoria „Electronice şi electrocasnice”:

    3D scanner sau cum să îţi proiectezi singur un bust uman sau o roată din aliaj – 40.500 lei
    Telefon mobil SIMONSEN – Norway, funcţional – 6.900 lei  
    Mixer studio – 31.000 lei
    Obiectiv Nikon – 60.000 lei  

    În acelaşi timp, în categoria „Modă şi frumuseţe”, peste 110.000 anunţuri şi-au găsit locul şi sunt disponibile pentru noi proprietari. Iată mai jos câteva anunţuri “out of the box” din această secţiune:

    Adidas Original NMD Chanel X Pharrell-Williams – 4.400 lei
    Haină din blană naturală – 22.600 lei
    Rochie de mireasă – 23.000 lei  
    Ceas Audemars Piguet Royal – 117.900 lei  
    Inel de Logodnă – 51.000 lei

    În categoria “Casa şi grădina”, lucrurile nu sunt cu mult diferite. În fiecare lună, în categorie se găsesc peste 360.000 anunţuri. Cele mai scumpe produse în acest moment sunt:

    Vază antică – 346.722 lei
    Căsuţe din lemn – 22.000 lei  
    Mobilier de birou din lemn masiv – 46.000 lei
    Piscină SPA pentru exterior – 58.990 lei   

    Categoria “Mama şi copilul” are în portofoliu peste 260.000 anunţuri active în fiecare lună, toate produsele fiind pregătite să îşi găsească proprietari noi. Cele mai scumpe şi neobişnuite anunţuri sunt:  

    Saltea gonflabilă – 4.620 lei
    LEGO Millenium Falcon – 3.700 lei
    Circuit maşinuţe – 3.600 lei

    În categoria „Sport, timp liber, artă”, lista de produse este şi mai vastă, iar numărul anunţurilor active în fiecare lună depăşeşte 450.000. Astfel, utilizatorii pot alege dintr-o listă lungă de obiecte, perfecte pentru ceea ce au nevoie.

    Balon presostatic pentru terenul de fotbal – 70.000 lei
    Timbru de colecţie – 500.000 lei  
    Maşină de epocă  – 160.000 lei
    Covor realizat manual din lână cu portretele soţilor Ceauşescu – 200.000 lei
    Pian vechi de peste 150 ani – 92,494 lei

    OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieţei locale de anunţuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunţuri active şi o medie lunară de peste 9 milioane de vizitatori, potrivit SATI. www.olx.ro oferă românilor posibilitatea de a vinde şi cumpăra produse şi servicii variate.

  • Povestea femeii care conduce o companie de 1000 de miliarde dar vine cu autobuzul la muncă

    Expresia “nu am timp” pare să nu existe pentru Helena Morrissey. Britanica ocupă o poziţie de lider în cadrul companiei Legal & General care, sub conducerea sa, gestionează un portofoliu investiţional cu active de circa 980 miliarde de dolari, potrivit datelor din 2017. 

    În acelaşi timp, ea militează pentru egalitatea genurilor şi conduce diverse campanii pentru protejarea mediului înconjurător, sprijină fundaţiile de caritate pentru bolnavii de cancer şi are o funcţie de conducere inclusiv în cadrul şcolii Eton, unde învaţă fiul său. De asemenea, împreună cu soţul său, Richard, are nouă copii, cu vârste cuprinse între nouă şi 26 de ani, şi un nepot de doar şapte luni.

    “Lucrez intensiv zece ore pe zi, şi în majoritatea săptămânilor am zile de 12 ore când ajung acasă şi  nu mai sunt în stare nici să vorbesc. De multe ori sunt extenuată  şi simt nevoia să mă decompensez”, povesteşte Morrissey. Cu toate acestea, regretă că nu are mai mult timp la dispoziţie pentru a participa la toate concursurile şi spectacolele copiilor săi. 

    Una dintre puţinele activităţi de relaxare pe care programul încărcat i le permite este pilatesul, unde merge de trei ori pe săptămână. Ea foloseşte transportul public şi are un stil vestimentar simplu şi confortabil, cu haine colorate, însă îi place să poarte tocuri aproape în orice ocazie, deoarece spune că o fac să se simtă mai puternică.

    Morrissey şi-a întâlnit soţul în timpul facultăţii, amândoi fiind absolvenţi ai Universităţii Cambridge. Motivul unei familii atât de numeroase este, pe de o parte, religia catolică de care aparţin cei doi soţi, dar mai ales, faptul că au căzut de comun acord asupra ideii că amândoi îşi doresc o grămadă de copii.

     

     

  • BREAKING! Un nou discounter german cu preţuri mici vine în România pe piaţa de modă

    Grupul Kik, unul dintre cei mai importanţi retaileri de modă din Europa, va deschide primul magazin din România în luna septembrie şi vrea ca în 2019 să ajungă la o reţea de 35 de unităţi.

     
    „Primul magazin Kik din România va fi deschis pe 28 septembrie la Oradea. Avem mare încredere în piaţa românească (…).Ca de fiecare dată, vrem să ne extindem, însă atent, de aceea avem în plan ca în 2019 să ajungem la 35 de magazine“, a spus Katharina Mareike Jonas, vice head of corporate communications and public affairs pentru grup.
     
    Nemţii sunt activi pe segmentul de discount, un segment care a prins rapid la consumatorul român, mai ales după venirea polonezilor de la Pepco care au luat cu asalt piaţa, ajungând la aproape 180 de magazine şi afaceri de 660 de milioane de lei după ce au intrat în România în 2014. „În magazinele noastre orice cumpărător poate să îşi cumpere o ţinută completă cu mai puţin de 30 de euro“, spune executivul de la Kik.
     
  • #roMânia Generaţia UITATĂ ACASĂ. Viitorul scris de părinţii care ÎŞI ABANDONEAZĂ copiii: A ales asistentul maternal în locul mamei

    Conform Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în 2017, aproape 95.000 de copii aveau părinţii plecaţi la muncă în străinătate, adică cu 10.000 mai mulţi faţă de anul 2010, când erau 84.084. Dintre aceştia,  peste 17.400 de copii au ambii părinţi plecaţi peste hotare şi 64.701, un singur părinte plecat.

    Doar că la fel ca şi în cazul oamenilor plecaţi, datele oficiale sunt dublate de realitate.

    “Datele obţinute de la Inspectoratele Şcolare Judeţene, indicând un număr de 212.352 de copii cu părinţii plecaţi în străinătate, arată că statisticile având ca sursă Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului surprind doar o parte din dimensiunea reală a fenomenului. Adăugând, la cifrele furnizate de Inspectoratele Şcolare Judeţene, atât copiii de vârstă antepreşcolară şi preşcolară, cât şi copiii neînscrişi la şcoală (ori cei aflaţi în abandon şcolar) estimăm că numărul total al copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate se ridică la aproximativ 250.000 la nivel naţional”, arată datele de la Asociaţia Salvaţi Copiii.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • Un scenariu semnat de Stanley Kubrick, redescoperit după 60 de ani

    Intitulat “Burning Secret” şi redactat în 1956, scenariul este o adaptare a romanului omonim lansat în 1913 de scriitorul Stefan Zweig.

    Scenariul este descris ca o poveste despre “adulter şi pasiune, într-o staţiune, unde un bărbat cu comportament de prădător se împrieteneşte cu un băiat în vârstă de 10 ani, pe care îl foloseşte pentru a o seduce pe mama măritată a acestuia”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • S-a gândit Klaus şi a decis că mai bine PLÂNGE mama ei decât mama lui din Germania. Nu a avut bărbăţia minimă să anunţe el decizia. Codrin Ştefănescu, atac DUR după REVOCAREA lui KOVESI

    Secretarul General al PSD crede că preşedintele a revocat-o pe Kovesi pentru că i-ar fi fost teamă de suspendare şi de ce ar fi putut face Călin Popescu Tăriceanu în locul lui.

    „Sistemul a făcut nişte calcule că pierde aproape tot. Dacă vine Tăriceanu şi ne dă pe toţi afară prin decret? Nu mai bine sacrificăm noi un om? Şi atunci au luat o decizie”, a scris Ştefănescu pe reţeaua de socializare.

    Politicianul critică lipsa de curaj a preşedintelui, pentru că nu a anunţat personal decizia de revocare. „Iohannis nu a avut bărbăţia minimă să anunţe el decizia, aşa cum ne înjura de la Cotroceni pe noi.”

    „Nu Iohannis a revocat-o azi pe Kovesi, ci „Sistemul„. „Sistemul” a făcut nişte calcule, cum am făcut şi noi, despre suspendare. Nu a devenit brusc Iohannis iubitor de Constituţie”, a mai declarat Codrin Ştefănescu.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info