BusinessMagazin

Tag: magnat

  • Cuvântul cu care nu trebuie să începi vreodată un e-mail

     Tisch dezvăluie cel mai important lucru de care trebuie să ţii cont atunci când scrii un e-mail. Potrivit acestuia, cuvântul ”eu” este cât se poate de nepotrivit deoarece atrage prea mult atenţia asupra celui care îl trimite.

    Jonathan M. Tisch, co-preşedinte al consiliului de administraţie al Loews Corporation, spune că a învăţat acest lucru în prima lună de muncă la Loews Hotels, în 1980.

    Înainte de popularizarea e-mailului drept principala metodă de corespondenţă, modul în care se scriau scrisorile era foarte important, iar începerea unei scrisori folosind cuvântul ”eu” era considerat un semn de lipsă de politeţe.

    ”Şeful meu mi-a spus că oricând scriu o scrisoare, iar în prezent se aplică e-mail-urilor, niciodată să nu încep un paragraf folosind cuvântul ”eu”, deoarece acest lucru sugerează că tu eşti mai important decât persoana cu care comunici”, explică Tisch.

    În prezent, el continuă să aplice această regulă corespondenţei prin e-mail şi îi încurajează pe alţii să facă acelaşi lucru, scrie The Independent.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Sfârşitul unui miliardar – a murit după 30 de ani în care a stat paralizat, orb, fără o ureche şi renegat de familie

    John Paul Getty al III-lea, unul dintre moştenitorii magnatului John Paul Getty, considerat în urmă cu 30 de ani cel mai bogat om din lume, este cel mai puternic exemplu al zicalei “banii nu aduc fericirea”. Destinul familiei Getty a fost presărat cu numeroase drame şi conflicte care au distrus-o iremediabil. Cea mai şocantă este povestea lui John Paul Getty al III-lea. Acesta a trăit 30 de ani într-un scaun cu rotile, aproape orb, incapabil să vorbească, să se hrănească sau să se mişte în orice fel. Suferind şi înstrăinat, Getty a murit în 2011, în reşedinţa sa din Buckinghamshire, la 54 de ani.
     
    Dramele prin care a trecut de-a lungul vieţii ar putea oricând sta la baza unui scenariu de film holywoodian. John Paul Getty al III-lea s-a născut într-o familie cu o avere fabuloasă, fiind nepotul magnatului John Paul Getty, care a făcut bani din petrol, dar care a fost în permanenţă extrem de cumpătat cu cheltuielile. Nu de puţine ori a dat dovadă de zgârcenie, chiar a instalat un telefon cu plată în interiorul casei, astfel încât orice musafir care voia să vorbească la telefon trebuia să-şi plătească singur convorbirea.

    John Paul Getty al III-lea avea doar 16 ani atunci când a fost răpit, iar motivula fost clar . Răpitorii au cerut 17 milioane de dolari pentru eliberarea moştenitorului, însă bătrânul Getty nu s-a lăsat atins de ameninţările acestora şi a refuzat să plătească. El a motivat decizia zicând “am alţi 14 nepoţi, dacă aş plăti un penny acum, în curând vor fi alte 14 răpiri”.

    După cinci luni, în noiembrie 1973, un plic ce conţinea o suviţă de par şi o ureche a ajuns la ziarul “Il Messagero”. Răpitorii au scris ca dacă nu primesc 3,2 milioane de dolari în 10 zile, tânărul va ajunge acasă bucată cu bucată.  Într-un final, suma negociată pe care magnatul s-a înduplecat să o plătească a fost de 2,9 milioane de dolari.

    Tânărul a fost eliberat pe 15 decembrie 1973. Se spune că John Paul Getty a fost atât de supărat că a fost nevoit să plătească, încât a refuzat să vorbească la telefon cu nepotul său. După investigaţia declanşată nouă oameni au fost arestaţi, însă doar doi au fost condamnaţi, iar restul eliberaţi datorită lipsei de probe.

    La 18 ani s-a căsătorit cu Gisele Martine Zacher, un fotomodel german, cu şase ani mai în vârstă.  La data ceremoniei, Gisele era însărcinată în cinci luni. Împreuna au dus un stil de viata non-conformist, în care drogurile, alcoolul şi petrecerile sălbatice erau la ordinea zilei. Acest gest i-a infuriat pe tatăl şi bunicul său, care l-au renegat. Abuzurile frecvente şi-au spus cuvântul şi la doar 25 de ani, John Paul Getty al III-lea a suferit un atac cerebral care l-a lăsat paralizat pe viaţă şi aproape orb, în urma unei supradoze de valium, metadona şi alcool.

    Nici măcar atunci familia nu s-a arătat mai îngăduitoare, iar tatăl său a refuzat să-i plătească tratamentul, considerând că tânărul trebuie să suporte singur consecinţele faptelor sale. De altfel, nici John Paul Getty al II-lea nu fost străin de astfel de vicii. Era cunoscut pentru orgiile şi petrecerile la care participa alături de nume precum Rolling Stones, dar şi pentru dependenţa sa de droguri şi alcool. Apropiaţii spun că a avut chiar perioade în care din meniul său zilnic nu lipsea o sticlă cu rom şi un gram de heroină.

    John Paul al II-lea a fost înnobilat în 1998, însă în ciuda acestei învestiri şi a averii sale, a fost urmărit în permanenţă de evenimente tragice. Cea de-a doua soţie a sa a murit din cauza unei supradoze de heroină, fiica sa, Aileen, este seropozitivă, iar povestea lui John Paul al III-lea, fiul său, este cea mai cumplită dintre toate.

  • Cum arată o nuntă de 1 miliard de dolari: concerte cu Jennifer Lopez şi Sting sau costume semnate de cei mai mari designeri ai lumii

    Said Gutseriev (28) şi Khadija Uzhakhovs (20) s-au căsătorit la jumătatea lunii martie şi au decis să organizeze o petrecere mai ceva ca-n filme. Iar nota de plată a fost pe măsură: 1 miliard de dolari.

    La nuntă au cântat nume mari precum Sting, Jennifer Lopez sau Enrique Iglesias, iar cei doi miri au purtat haine realizate la comandă de designeri internaţionali.

    Nunta a fost plătită de tatăl mirelui, magnatul Mikhail Gutseriev; acesta are afaceri în domeniul petrolului şi o avere estimată la peste 6 miliarde de dolari.

  • Cum arată o nuntă de 1 miliard de dolari: concerte cu Jennifer Lopez şi Sting sau costume semnate de cei mai mari designeri ai lumii

    Said Gutseriev (28) şi Khadija Uzhakhovs (20) s-au căsătorit la jumătatea lunii martie şi au decis să organizeze o petrecere mai ceva ca-n filme. Iar nota de plată a fost pe măsură: 1 miliard de dolari.

    La nuntă au cântat nume mari precum Sting, Jennifer Lopez sau Enrique Iglesias, iar cei doi miri au purtat haine realizate la comandă de designeri internaţionali.

    Nunta a fost plătită de tatăl mirelui, magnatul Mikhail Gutseriev; acesta are afaceri în domeniul petrolului şi o avere estimată la peste 6 miliarde de dolari.

  • “Bancherul lui Putin” depune plângere împotriva Rusiei de la care pretinde miliarde de dolari

    Serghei Pugacev, un magnat cunoscut odinioară ca “bancherul lui Putin” din cauza influenţei sale la Kremlin, a depus plângere împotriva Rusiei, căreia-i pretinde peste zece miliarde de dolari, după ce imperiul său comercial s-a prăbuşit din cauza căderii în dizgraţia lui Putin.

    Avocaţii lui Pugacev au publicat săptămâna trecută o notificare de creanţe împotriva Rusiei, care este susceptibilă să fie audiată la Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată lui Pugaciov, care a solicitat anonimatul. Ei urmează să prezinte reclamaţia la Paris.

    Guvernul rus – care caută să-l aresteze pe Pugacev, pe care îl acuză de deturnare de fonduri şi însuşire ilegală de active, acuzaţii pe care acesta le respinge – nu a putut fi contactat imediat. Moscova luptă deja împotriva unei hotărâri a aceleiaşi Curţi, pronunţate în 2014, prin care este obligată să plătească 50 de miliarde de dolari pentru expropierea activelor Iukos, odinioară cel mai mare producător de petrol din Rusia, al lui Mihail Hodorkovski.

    “Domnul Pugacev a aşteptat răbdător acest moment, pentru a depune această reclamaţie, a doua cea mai importantă după Iukos”, a declarat sub protecţia anonimatului, o persoană apropiată de Pugacev.

    “Vrea să se asigure că persoanele responsabile de preluarea ilegală a afacerilor sale, inclusiv cele de la Kremlin, sunt numite şi făcute de ruşine”, a adăugat această sursă.

    De când a părăsit Rusia, în 2011, Pugacev, în vârstă de 52 de ani, a acuzat aliaţi ai preşedintelui rus că i-au îngenunchiat imperiul, estimat la o valoare de mai multe miliarde de dolari, după care i-au luat o parte dintre cele mai bune active.
    Pugacev a creat Mejprombank (Banca Industrială Internaţională) în 1992, la doar un an după dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice. 

  • Fiica de 23 de ani a unui magnat austriac: “Ca fiică a unui pasionat de vinuri, am avut mereu în preajmă câte un pahar de vin bun”

    “Ca fiică a unui pasionat de vinuri, am avut mereu în preajmă câte un pahar de vin bun, chiar dacă am fost impresionată mai mult de miros decât de gust,” spune Amrei Beck, co-proprietar al amb holding, sub umbrela căruia îşi desfăşoară activitatea Crama Liliac, aflată în Transilvania.

    Din copilărie, povesteşte ea, şi-a însoţit tatăl în călătorii, fiindu-i în preajmă deopotrivă în cazul activităţilor personale dar şi de afaceri. “Am văzut că spiritul său antreprenorial este motorul tuturor acţiunilor sale şi în afara activităţilor din zona de real estate a încercat mereu să se implice în proiecte cu activităţi în natură. În 2010 s-a ivit ocazia de a începe o afacere cu vinuri, acela fiind începutul poveştii Liliac”. Acum, amb Wine produce şi vinde în România brandurile de vinuri Liliac, Young Liliac şi Crepuscul, produse la Crama Liliac.

    Trei etape de invesţiţii au fost deja încheiate: investiţia iniţială de 3  milioane euro a fost realizată în 2011 pentru preluarea şi cultivarea a 38 de hectare de vie în Transilvania, în regiunea Batoş (Mureş) şi Vermeş Lechinta (Bistriţa-Năsăud) şi pentru dezvoltarea unităţii de vinificare. În 2012-2013 au urmat investiţii de 1 million de euro, pentru extinderea suprafeţelor de viţă-de-vie cultivate şi a facilităţilor de productie, iar a treia investiţie, de aproape 1 milion de euro, a vizat extinderea cramei pe parcursul anului trecut. amb Wine deţine astfel aproape 53 de hectare plantate cu struguri de soiuri nobile şi are o capacitate de producţie de 260.000 litri (aproximativ 340.000 sticle), folosind cele mai moderne tehnologii de vinificare, inclusiv metoda schilfwein, o premieră în România. Pentru 2015, previziunile amb Wine se referă la o cifră de afaceri de 4 milioane de lei, în creştere cu 25% faţă de 2014. Afacerea este poziţionată drept cramă boutique, vinurile din gama Liliac fiind plasate în categoria vinurilor premium şi se vând doar în horeca şi în magazine specializate. 

    Crama Liliac nu este însă prima investiţie în România a austriecilor; Alfred Michael Beck împreună cu fiica sa, Amrei Beck, au decis în urmă cu circa nouă ani să investească în agricultură, în Romania. Au înfiinţat în 2006 o fermă de cereale în judeţul Olt, care are acum în exploatare şi în proprietate circa 700 ha, fiind complet utilată si tehnologizată.

    Amrei Beck spune că apreciază România, prin prisma biodiversităţii şi a frumuseţilor naturale, dar şi prin prisma calităţii oamenilor de aici. Este responsabilă împreună cu restul echipei de la cramă, povesteşte ea, de crearea imaginii de brand, de partea de design a companiei, deopotrivă pentru Liliac şi în social media, adică tot felul de materiale de publicitate. “Inspiraţia pentru o zi de muncă este cu siguranţă natura înconjurătoare, iar impresiile culese cu ocazia vizitelor regulate la Batoş şi Lechinta stau la baza muncii zilnice de birou,” spune tânăra austriacă, moştenitoare a unui imperiu. “Cu cât muncesc mai mult (la Liliac – n.red.) cu atât mai pasionată devin de acest subiect. Viile noastre sunt în creştere şi sper ca şi cunoştinţele mele să crească direct proporţional cu atribuţiile mele”. Tânăra austriacă spune că nu obişnuieşte să-şi împărtăşească punctul de vedere în mod vocal, ci exprimarea prin artă sau în manieră scrisă. Prin urmare, a urmat cursurile de grafică şi design interior la NDU în St Pölten, Austria iar apoi a urmat a absolvit cursurile Universităţii Tehnice din Viena, unde a studiuat planificare urbană. “Pentru a mă descrie pe scurt, aş spune că sunt mai degrabă o persoană introvertită, căreia îi place să privească, să asculte şi să studieze mediul înconjurător decât să vorbesc despre asta”.

     

  • Cronică de film: Răpirea dlui. Heineken – ecranizarea dispariţiei din 1983 a magnatului berii şi a şoferului său

    Filmul se bazează pe o poveste adevărată, respectiv încercarea unor răufăcători de mâna a doua de a-l răpi pe Freddie Heineken, magnatul industriei de bere. Cor van Hout, Willem Holleeder, Jan Boelaard, Frans Meijer şi Martin Erkamps l-au răpit pe Heineken şi pe şoferul acestuia în noiembrie 1983 şi au cerut echivalentul a 16 milioane de euro drept răscumpărare.

    Scenariul este bazat pe cartea scrisă de Peter Vries, un anchetator care a relatat evenimentul din punctul de vedere al răpitorilor. Filmul urmează aceeaşi linie, fapt care oferă un anumit grad de suspans de-a lungul celor 95 minute.

    Rolul victimei este jucat cu măiestrie de Anthony Hopkins, un actor care aduce întotdeauna ceva în plus. Hopkins, deşi apare în doar câteva scene, interpretează un rol complex şi o face fără greşeală. Restul distribuţiei include nume precum Sam Worthington („Avatar“, „Duelul titanilor“), Jim Sturgess („21“, „Cloud Atlas“) sau Ryan Kwanten („True Blood“).

    Regia este semnată de Daniel Alfredson, cel care a semnat filmele din trilogia „Millennium“. Pentru publicul larg, această trilogie a devenit cunoscută prin remake-ul american „The Girl with a Dragon Tattoo“, lansat la doar doi ani după ce primul film a ajuns pe marile ecrane din Suedia. Stilul adoptat de Alfredson este unul lent, intenţia fiind de a pune accentul pe interacţiunea dintre personaje. Din păcate, acest lucru nu îi reuşeşte, iar firul acţiunii pare de multe ori întrerupt.

    Unul dintre lucrurile care lipsesc cu desăvârşire este umorul; deşi anumite scene de acţiune ar fi putut tratate cu o mai mare lejeritate, luând în calcul şi lipsa de „experienţă“ a criminalilor de conjunctură, Alfredson preferă să păstreze un ton realist şi chiar sumbru pe durata întregului film.

    Montajul şi sunetul sunt de asemenea puncte slabe ale acestei producţii. Coloana sonoră are rolul de a susţine scenele dramatice sau cele de acţiune, însă realizatorii au trecut cu vederea acest lucru.

    „Răpirea dlui Heineken“ este un alt film aşteptat care a reuşit să dezamăgească. Se încadrează 
într-un tipar din ce în ce mai vizibil: acela al filmelor cu potenţial care nu reuşesc să valorifice atuurile pe care le deţin. În acest caz, punctul forte ar fi trebuit să fie povestea.

    Din punct de vedere cinematografic, 2015 nu pare să fie un an extraordinar. Cele mai importante titluri anunţate pentru acest an aparţin unor francize precum „Avengers“ sau „Star Wars“, cu alte cuvinte producţii de sute de milioane de euro care, foarte probabil, nu vor excela la actorie, scenariu şi regie. Nu sunt aşteptate filme cu adevărat memorabile, aşa cum au fost „Birdman“ sau „The Grand Budapest Hotel“ în 2014.

    Concluzia este că „Răpirea dlui Heineken“ nu este un film de la care să aveţi aşteptări prea mari; singurul lucru care iese în evidenţă este interpretarea lui Anthony Hopkins. Este un film de duminică seară, despre care nu vă veţi mai aminti luni.

    Nota: 6/10

  • Ascensiunea Regelui Ciocolatei – cum a ajuns magnatul Poroşenko preşedintele Ucrainei

    Părea puţin probabil în urmă cu nici şase luni, dar magnatul Petro Poroşenko, cu afaceri importante în producţia de dulciuri, a fost ales preşedintele Ucrainei. Întrebarea rămâne, însă: este Poroşenko un oportunist sau un vizionar? Cei care ar vrea să-l înţeleagă pe Poroşenko ar trebui să viziteze Vinnîţea, reşedinţa unei regiuni la circa 200 de kilometri de Kiev. Oraşul, situat pe râul Bug, are 370.000 de locuitori şi o universitate de medicină.

    Timp îndelungat, oraşul a avut două atracţii turistice. Prima este casa lui Nikolai Pirogov, cel care a fondat medicina de război în Rusia. Pirogov a murit în 1881, iar în prezent se află îmbălsămat la Vinnîţea. Cealaltă atracţie este sediul “Werwolf” al lui Hitler, construit în 1942 şi situat într-o pădure la 8 kilometri de oraş. Dar de circa trei ani, Vinnîţea are şi o a treia atracţie turistică: cel mai mare spectacol cu fântâni arteziene muzicale, scrie revista germană Der Spiegel. Turişti din toată Ucraina vizitează oraşul pentru a vedea spectacolul, considerat printre cele mai impresionante 10 de acest fel din lume.

    Sau cel puţin aşa se spune în cele două fabrici de ciocolată din Vinnîţea, ambele deţinute de conglomeratul Roshen, al lui Poroşenko. Roshen este cel mai mare producător de ciocolată din Ucraina, iar Poroşenko unul dintre cei mai bogaţi ucraineni, cu o avere estimată de Forbes la 1,6 miliarde de dolari înaintea crizei.

    Fântânile arteziene au fost un cadou al miliardarului pentru locuitorii din Vinnîţea, pe care îi reprezintă în parlamentul de la Kiev. În Vinnîţea nu sunt semne ale luptelor din alte regiuni ale ţării. Este un oraş calm şi modern. Transportul în comun funcţionează permanent şi există chiar şi o linie telefonică la care locuitorii se pot plânge primarului când nu funcţionează ceva.

    Piaţa în stil Poroşenko. Cu câteva zile înaintea alegerilor, Poroşenko a vizitat oraşul pentru a convinge populaţia să-l susţină. Miile de oameni care l-au aşteptat nu au fost greu de convins, potrivit Der Spiegel. Şi nu doar pentru că 5.000 dintre locuitori lucrează în fabricile lui, ci şi pentru că plăteşte salarii mai mari decât în alte locuri. Recent, a deschis o a treia fabrică în oraş.

    Oamenii s-au adunat în centrul oraşului, cu baloane în culorile naţionale ale Ucrainei şi steaguri cu sloganul “Trăieşte într-un nou mod – Poroşenko!”. Fiul de 28 de ani al miliardarului, Aleksei, reprezentant în parlamentul regional, l-a aşteptat lângă podium.

    Candidatul la prezidenţiale a întârziat 20 de minute. Poroşenko, în vârstă de 48 de ani, purta un costum albastru, cu cravată cu dungi. A compensat pentru întârziere printr-un discurs înflăcărat. “Nu vom mai permite niciodată cuiva să tragă Ucraina înapoi în trecut. Vom înfiinţa o nouă armată, capabilă să apere suveranitatea ţării noastre. Şi nu mai putem trece niciodată printr-o ruşine precum anexarea Crimeei”, a strigat el către mulţime.

    Oamenii adunaţi în centrul oraşului au răspuns scandându-i numele. Poroşenko a promis tot ce au vrut oamenii să audă: o poliţie “care să apere drepturile fiecărui cetăţean”; pace pentru ca oamenii de afaceri să revină; sprijin pentru clasa de mijloc; perspective pentru tineri. “Ceea ce am făcut la Vinnîţea vom face şi în restul ţării. Vom fi mândri să trăim în Ucraina.”
    andidatul surpriză. În prezent, nimeni nu este mândru că trăieşte în Ucraina. Şi nici măcar Poroşenko, între timp ajuns preşedinte, nu a explicat cum va face toate aceste lucruri într-o ţară aproape în faliment.

    Dar fabricantul de ciocolată este un personaj care inspiră, aflat într-o stare permanentă de nelinişte, de impulsivitate. “Nu este lipsit de forţă”, spune o persoană care îl cunoaşte. Alţii îl descriu pe cel care afirmă că vrea să salveze Ucraina ca pe un om exploziv, isteric, răzbunător şi, câteodată, ciudat şi nebun. Oportunitatea organizării alegerilor prezidenţiale a fost pusă sub semnul întrebării de boicotul din regiunile Doneţk şi Lugansk, controlate de separatişti, dar şi de incertitudinile privind poziţia Rusiei. În acelaşi timp, însă, Ucraina avea nevoie de un şef de stat.

    Deşi în urmă cu jumătate de an nimeni nu‑şi imagina o candidatură a miliardarului, care pe lângă producţia de ciocolată are şi fabrici auto, un şantier naval şi un post TV, într-o perioadă de câteva săptămâni notorietatea acestuia a crescut la un asemenea nivel, încât i-a permis să câştige alegerile din primul tur.

    Lungul drum către avere. Poroşenko este originar dintr-un mic oraş la sud-vest de Odesa, aproape de graniţa cu Republica Moldova. Tatăl său a lucrat ca inginer agronom în perioada sovietică, iar mai târziu a devenit director al asociaţiei antreprenorilor Ukrprominvest. În arhivele statului există unele indicii că tatăl lui Poroşenko ar fi petrecut doi ani în închisoare pentru că ar fi furat de la stat.

    Petro era destul de neastâmpărat în şcoală şi, chiar dacă avea note bune în general, a avut media scăzută la purtare. A practicat sporturi, mai ales judo, iar după ce s-a bătut cu patru cadeţi la comisariatul militar a fost trimis să facă armata în Kazahstan. După serviciul militar obligatoriu, Petro a studiat relaţii internaţionale şi drept internaţional la Kiev. În timpul facultăţii s-a întâlnit cu Marina, care avea să-i devină mai târziu soţie.

    Primul copil al celor doi, un băiat s-a născut în 1985, urmat de două fete gemene în 2000 şi un alt fiu în 2001. În timp ce Poroşenko îşi termina studiile la începutul anilor ‘90, URSS se destrăma. La fel ca mulţi oameni cu studii superioare, a ales să-şi deschidă o afacere, în comerţul cu boabe de cacao. În anii í90 a început să cumpere fabrici de ciocolată din Ucraina, Rusia, Lituania şi Ungaria.

    Poroşenko a organizat aceste fabrici în grupul Roshen, după partea din mijloc a numelui său. Roshen se situează, după venituri, pe locul 18 în lume între companiile producătoare de dulciuri, nu cu mult în urma unor nume precum Haribo, Lindt şi Arcor. Succesul lui Poroşenko, adus de vânzările mari din Rusia, a devenit însă un blestem odată cu înrăutăţirea relaţiilor dintre cele două ţări.

  • Povestea lui Rupert Murdoch, magnatul care controlează un imperiu media

    Rupert Murdoch a dezvoltat imperiul media pe baza moştenirii de la tatăl său: două ziare din Adelaide, Australia de Sud, şi o staţie de radio dintr-un oraş minier australian. Murdoch a fost elev al şcolii de gramatică din oraşul Geelong, unde a avut prima experienţă în cadrul unei publicaţii, la ziarul şcolii, The Corian.

    A lucrat part-time la ziarul Melbourne Herald şi a fost instruit de tatăl lui de la o vârstă fragedă în direcţia preluării businessului familiei. A studiat mai târziu filosofia, politica şi economia la Colegiul Worcester din cadrul Universităţii Oxford din Anglia. A urmat şi un program masteral, iar apoi s-a angajat ca editor la Daily Express, unde a lucrat timp de doi ani. După moartea tatălui său, când Rupert Murdoch avea doar 21 de ani, s-a întors de la Oxford pentru a prelua afacerea familiei, News Limited, fondată în 1923.

    De la început, Murdoch şi-a direcţionat atenţia înspre achiziţii şi expansiune. A cumpărat Sunday Times din Perth, Australia de Vest (1956), iar în anii următori, ziare regionale din Australia, dar şi tabloidul The Daily Mirror din Sydney. Când avea 32 de ani, a cumpărat prima publicaţie din afara  Australiei, cotidianul The Dominion din Noua Zeelandă. În 1968, a intrat pe piaţa media britanică cu ziarul News of the World, achiziţie urmată, un an mai târziu, de cumpărarea The Sun. În piaţa din Statele Unite ale Americii a intrat în 1973, cu ziarul San Antonio Express-News. Murdoch a fondat apoi tabloidul Star, iar în 1976 a cumpărat The New York Post.  Achiziţiile au continuat în 1981, cu publicaţiile Times şi Sunday Times.

    Următorul pas a fost când, trei ani mai târziu, a preluat 20th Century Fox pentru 250 milioane de dolari, iar apoi posturile care formează nucleul Fox Broadcasting Company. În 1986, Murdoch a introdus producţia electronică a ziarelor din Australia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Gradul mai mare de automatizare a condus la reducerea numărului de angajaţi implicaţi în procesul de tipărire, iar mişcarea a condus la revolta lor, încheiată în urma unei înţelegeri de 60 de milioane de lire. În 1993, a cumpărat cu un miliard de dolari Star TV, o companie din Hong Kong fondată de Richard Li. Şase ani mai târziu s-a extins şi în industria muzicii, cumpărând o parte majoritară de acţiuni ale companiei MichaelGudinski Mushroom Records.

    Ca răspuns al declinului media şi al creşterii influenţei jurnalismului online din perioada anilor 2000, Murdoch şi-a declarat susţinerea modelului microplăţilor în scopul obţinerii de venit din ştirile online. În 2004, a anunţat mutarea sediului central al News Corporation din Adelaide, Australia, în Statele Unite ale Americii. Expansiunea a continuat în online în 2005, când a cumpărat Intermix Media Inc., alcătuită din MySpace, Imagine Games Network şi alte reţele sociale, pentru 580 milioane dolari. Una dintre cele mai cunoscute achiziţii ale lui Murdoch a fost cea din 2007, când, în urma unei oferte de 5 miliarde de dolari, a cumpărat Dow Jones, compania care deţine publicaţiile The Wall Street Journal, Barron’s Magazine, Far Eastern Economic Review, SmartMoney.

    Rupert Murdoch are 83 de ani şi o avere estimată anul trecut la 13,4 miliarde de dolari.  Anul trecut, News Corporation s-a separat în două entităţi: 21st Century Fox, compania axată pe TV şi filme, şi News Corp., responsabilă de ziare şi edituri.

  • Autorităţile ruse îi interzic asociatului lui Hodorkovski să părăsească Rusia

     “Platon Lebedev a primit o interdicţie temporară de a părăsi Rusia până la îndeplinirea obligaţiilor impuse de tribunal sau până când părţile vor ajunge la un acord”, a explicat avocatul său, Vladimir Krasnov, pe site-ul hodorkovski.ru.

    Fostul om de afaceri este în continuare vizat în Rusia, la fel ca şi asociatul său, Mihail Hodorkovski, de o sentinţă într-un proces civil vizând plata sumei de 550 de milioane de dolari în cadrul soluţionării dosarului Iukos.

    “Potrivit legii, autorităţile pot ordona o interdicţie temporară pentru cetăţenii care au datorii”, a precizat Vladimir Krasnov.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro