Tag: Lidl

  • Anunţul important făcut de Lidl . Ce planuri are retailerul si cum vor arăta magazinele noi, deschise în plină pandemie

    Lidl continuă investiţiile în România prin inaugurarea primului său magazin din localitatea Domneşti, judeţul Ilfov, pe data de 4 iunie, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    Noul magazin Lidl din Domneşti are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1.300 de metri pătraţi şi dispune de peste 180 de locuri de parcare. În cadrul magazinului vor lucra 20 de angajaţi. În noul magazin din Domneşti se vor aplica măsurile împotriva răspândirii virusului SARS-CoV2 luate de retailer în reţeaua din România.

    Printre acestea se numără montarea unor panouri transparente de protecţie la casele de marcat, limitarea numărului de clienţi care pot intra în acelaşi timp în magazin, precum şi montarea de dozatoare cu soluţie dezinfectantă pentru clienţi şi dezinfectarea constantă a zonelor intens tranzitate şi obiectelor expuse (exemplu: toaletele, intrările şi ieşirile, vitrinele frigorifice, cărucioarele şi coşurile de cumpărături, benzile şi POS-urile de la casele de marcat etc.).

    În plus, pe baza recomandărilor oficiale ale autorităţilor, Lidl face o serie de recomandări pentru clienţi, publicate atât online, cât şi în incinta magazinelor. Printre cele mai importante recomandări se numără plata cu cardul bancar, evitarea zonelor aglomerate, atingerea doar a fructelor şi legumelor pe care doresc să le cumpere şi păstrarea distanţei recomandate faţă de alte persoane. Pentru a-i ajuta pe clienţii care stau la coadă să păstreze distanţa recomandată faţă de cei din jurul lor, şi în noul magazin Lidl din Domneşti se găsesc indicatoare pe podea în zona caselor de marcat.

    În acelaşi timp, pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, Lidl face apel la solidaritatea clienţilor pentru a respecta la rândul lor atât recomandările autorităţilor, cât şi măsurile individuale de prevenţie în timpul cumpărăturilor.
    Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piaţa de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de ţări din întreaga lume şi în prezent operează aproximativ 10.800 de magazine şi peste 160 de centre logistice în 29 de ţări la nivel mondial.

    În prezent, Lidl are aproximativ 287.000 de angajaţi, dintre care peste 7.500 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 270 de magazine şi 5 centre logistice.  Dinamismul din activităţile de zi cu zi, rezultatele durabile şi corectitudinea în cooperarea profesională construiesc mediul de lucru pentru Lidl ca angajator, peste tot pe Glob.   

     

  • Lidl anunţă programul de Paşte. În ce zi îşi va închide toate magazinele cu ocazia sărbătorilor pascale

    Anul acesta, Lidl îşi va închide magazinele din România în prima şi a doua zi de Paşte, respectiv pe 19 şi 20 aprilie.

    Clienţii îşi vor putea face cumpărăturile în magazinele Lidl până pe 18 aprilie inclusiv, activitatea fiind reluată marţi, 21 aprilie.

    „Pe lângă cele două zile libere, Lidl le oferă tuturor angajaţilor bonusuri anuale de Paşte, care se adaugă la celelalte beneficii financiare precum tichete de masă, bonusuri aniversare, diverse sporuri şi remuneraţie pentru orele suplimentare”, se arată într-un comunicat al companiei.

  • ANUNŢ important făcut de Lidl. Lanţul de magazine îşi schimbă programul de funcţionare. Care este noul orar

    Pe fondul deciziilor luate de autorităţi şi pentru a-şi proteja angajaţii, reprezentanţii lanţului de retail Lidl au decis ca, începând de luni, 30 martie, programul magazinelor să fie următorul:

    Luni – Sâmbătă: 07:30 -21:00
    Duminica: 09:00 -18:00

    Excepţie de la acest program fac magazinele din oraşele în care autorităţile locale au emis reglementări speciale privind programul de funcţionare al supermarketurilor.

  • Retailerul Lidl angajează oameni în magazinele din Marea Britanie pentru a putea face faţă cererii crescute

    Retailerul Lidl caută câteva sute de oameni pentru a-i angaja temporar în cadrul magazinelor din Marea Britanie, întrucât nemţii încearcă să facă faţă creşterii abrupte a cererii de bunuri, pe fondul crizei COVID-19, potrivit FT.

    „Colegii noştri din magazine fac o treabă foarte bună în a ţine rafturile pline şi în servirea comunităţilor în această perioadă dificilă”, a spus Christian Hartnagel, CEO-ul Lidl în Marea Britanie.  

    Lanţul german de magazine vrea să mai angajeze până la 2.500 de persoane în 800 de locaţii – pentru unele poziţii contractele sunt pe perioadă determinată, de doar patru săptămâni, a anunţat Lidl.

    „Trebuie să ne extindem temporar echipele pentru a putea să ne susţinem colegii şi să ne ajutăm clienţii, în timp ce furnizăm muncă pentru cei care au fost afectaţi temporar de situaţia actuală”, au transmis reprezentanţii companiei.

     

  • Nemţii dau lovitura de graţie în retail. Lidl: Niciun angajat al companiei nu va câştiga mai puţin de 2.500 de lei net pe lună

    Grupul german Lidl, care are 7.500 de salariaţi în România, va majora de la 1 martie 2020 veniturile angajaţilor locali. Astfel, niciun salariat al discounterului german în România nu va câştiga un venit mediu lunar brut mai mic de 4.000 de lei (aproape 2.500 de lei net). Suma include salariul, tichetele de masă, primele anuale de Paşte şi de Crăciun, precum şi alte tipuri de sporuri.

    „Pentru echipele din magazinele Lidl, acest lucru înseamnă o creştere a veniturilor peste media de creştere anuală în retailul de profil. Astfel, Lidl îşi consolidează şi anul acesta poziţia de lider în topul angajatorilor din acest sector”, spun oficialii companiei.

    Odată cu majorarea venitului minim, compania extinde şi pachetul de beneficii şi compensaţii pentru toţi angajaţii, precum o zi liberă cu ocazia zilei de naştere, o zi suplimentară de concediu pentru cei care au o vechime mai mare de 5 ani în companie, precum şi creşteri ale sporurilor speciale.

    „Prin toate aceste măsuri, toţi angajaţii Lidl vor beneficia de creşteri ale venitului pe parcursul anului financiar 2020. În plus, anul acesta, compania va crea aproximativ 1.000 de noi locuri de muncă în toată ţara.”

    Începând cu anul 2019, Lidl a introdus o treaptă suplimentară de salarizare pentru lucrătorii din magazine şi depozite, astfel încât aceştia au parte de creşteri salariale garantate în primii 4 ani de la angajare, în al patrulea an ajungând la un venit total de peste 4.700 lei brut.

    În prezent, Lidl are peste 7.500 de salariaţi în România, unde retailer-ul german are deschise peste 260 de magazine şi 5 centre logistice.

  • De unde vin produsele vândute de magazinele Lidl in România ?

    Lidl a intrat pe piaţă oficial în 2011, cu un model identic cu cel din afară al grupului, dar diferit de orice era în România, mai exact peste 80% din cele 1.800 de produse de la raft sunt marcă proprie.

    Discounterul german Lidl, prezent local cu o reţea de circa 250 de magazine, a ajuns la finalul anului trecut la 351 de furnizori locali, cu 9,7% mai mulţi decât în 2017. Este vorba de furnizorii locali care aprovizio­nează tot sortimentul magazinelor, inclusiv produsele care sunt „in-out“, adică sezoniere sau temporare.

    În ceea ce priveşte sortimentul permanent, la finalul anului trecut exista o listă de 276 de furnizori locali, cu 8,2% mai mulţi ca în 2017, conform unui raport al companiei.

    În ultimii ani, retailerii au început să facă publice detalii despre numărul de furnizori români în contextul în care consumatorii au început să caute produse realizate local pe fondul unui reviriment al patriotismului.

    În acese condiţii, nemţii au lansat şi un brand propriu umbrelă – Cămara Noastră – sub care listează doar produse „made in Romania“. Totodată, Lidl anunţă că va lărgi sortimentul de produse marcă proprie fabricate în România, sub care acum se dezvoltă mezeluri şi preparate din carne, brânzeturi, conserve şi dulciuri.

    Totuşi, pe lista de furnizori locali nu îşi fac loc doar producători români, ci şi importatori. Mai exact, o firmă poate fi înregistrată în România, dar să nu aibă fabrică local şi astfel să importe bunurile de peste graniţă. Sunt şi situaţii în care o companie are fabrică în România şi totuşi o parte din bunuri sunt aduse din alte unităţi de producţie din acelaşi grup.

    Cititi continuarea aici 

  • De unde vin produsele de la Lidl?

    Lidl a intrat pe piaţă oficial în 2011, cu un model identic cu cel din afară al grupului, dar diferit de orice era în România, mai exact peste 80% din cele 1.800 de produse de la raft sunt marcă proprie.

    Discounterul german Lidl, prezent local cu o reţea de circa 250 de magazine, a ajuns la finalul anului trecut la 351 de furnizori locali, cu 9,7% mai mulţi decât în 2017. Este vorba de furnizorii locali care aprovizio­nează tot sortimentul magazinelor, inclusiv produsele care sunt „in-out“, adică sezoniere sau temporare.

    În ceea ce priveşte sortimentul permanent, la finalul anului trecut exista o listă de 276 de furnizori locali, cu 8,2% mai mulţi ca în 2017, conform unui raport al companiei.

    În ultimii ani, retailerii au început să facă publice detalii despre numărul de furnizori români în contextul în care consumatorii au început să caute produse realizate local pe fondul unui reviriment al patriotismului.

    În acese condiţii, nemţii au lansat şi un brand propriu umbrelă – Cămara Noastră – sub care listează doar produse „made in Romania“. Totodată, Lidl anunţă că va lărgi sortimentul de produse marcă proprie fabricate în România, sub care acum se dezvoltă mezeluri şi preparate din carne, brânzeturi, conserve şi dulciuri. Totuşi, pe lista de furnizori locali nu îşi fac loc doar producători români, ci şi importatori. Mai exact, o firmă poate fi înregistrată în România, dar să nu aibă fabrică local şi astfel să importe bunurile de peste graniţă. Sunt şi situaţii în care o companie are fabrică în România şi totuşi o parte din bunuri sunt aduse din alte unităţi de producţie din acelaşi grup.

    Lidl a intrat pe piaţă oficial în 2011, cu un model identic cu cel din afară al grupului, dar diferit de orice era în România, mai exact peste 80% din cele 1.800 de produse de la raft sunt marcă proprie. De altfel, majoritatea furnizorilor menţionaţi sunt companii care realizează marcă proprie pentru Lidl.

    Deşi are un număr tot mai mare de produse româneşti la raft, conform oficialilor companiei, majoritatea articolelor Lidl vin din import, acesta fiind modelul de business al nemţilor. Ei realizează într-o singură fabrică produse pentru mai multe pieţe, obţinând astfel la volume mari preţuri mai mici. De altfel, şi o mică parte a produselor „made in Romania“ ajung peste graniţe în alte magazine Lidl, este vorba de un export de 30 mil. euro pe care nemţii îl intermediază pentru producători locali.

     

     

     

  • Surpriză de proporţii: De unde vin ouăle de la Lidl

    Liliana Totoianu, din localitatea Ţuglui, judeţul Dolj, a dezvoltat în 2011 o mică fermă unde şi-a propus să creas­că găini în sistem bio, iar astăzi are şapte hale în care cresc 21.000 de pă­sări, care fac peste 19.600 de ouă într-o zi, pro­duc­ţie ce ajunge în România, dar şi în Bul­ga­ria.

    „De la început ne-am dorit să facem ouă bio. Am certificat ferma bio, dar a fost imposibil să găsim furaje bio la acel moment. Astfel am început să creştem păsări în sistem free range (păsări crescute în aer liber în afara oraşelor – n. red.), producând ouă convenţionale. În 2017, una dintre ferme am transformat-o în bio. (…) Este un business profitabil, dar zootehnia e un domeniu fără zile libere“, spune Liliana Totoianu, co­fon­da­toarea companiei Galina Bio Eggs.

    Ea afirmă că românii se îndreaptă tot mai mult spre ouăle ecologice de la raft, deşi preţul este mai ridicat, pentru că preferă ouă mai mari şi mai sănătoase.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Schimbări masive în retail. Lidl scoate de tot de la vânzare această categorie de produse folosite de milioane de români

    Începând cu 15 august, Lidl scoate complet de la vânzare produsele de plastic de unică folosinţă, cum ar fi pahare, farfurii adânci şi întinse, dar şi tacâmuri şi paie, şi testează alternative pentru pungile de la raioanele de legume şi fructe şi brutărie, informează compania. 

    Totodată, Lidl va începe în acest an testarea unei soluţii de tip sacoşă reutilizabilă pentru cântărirea şi transportul fructelor şi legumelor din Piaţa Lidl, dar şi a pungilor din plastic compostabil, analizând viabilitatea acestui material ca alternativă la plasticul subţire.

    În 2018, compania a anunţat că îşi propune să reducă plasticul utilizat cu cel puţin 20%, până în 2025. De asemenea, demersurile se află în linie cu decizia Consiliului UE, de a interzice utilizarea articolelor din plastic de unică folosinţă, fiind asumate de Lidl în mod voluntar, înainte ca aceasta să intre în vigoare, în anul 2021. Compania acţionează în linie cu strategia REset Plastic a grupului Schwarz, ce îşi propune să diminueze cantitatea de plastic folosită şi să închidă ciclurile de reciclare.

    În acest sens, compania ia măsuri precum crearea unor ambalaje complet reciclabile pentru produsele marcă proprie, folosirea pungilor reutilizabile sau testarea celor din material compostabil din resurse regenerabile, care respectă reglementările internaţionale din domeniul ambalajelor biodegradabile, precum standardul european EN 13432 şi certificarea TUV Austria.

    Ca parte a aceleiaşi strategii mai ample, anunţată în 2018, Lidl România va introduce ambalaje prietenoase cu mediul pentru articolele marcă proprie, ce alcătuiesc aproximativ 80% din întregul sortiment de produse. Până în 2025, toate ambalajele din plastic pentru mărcile proprii vor fi concepute astfel încât să fie 100% reciclabile.

    Pe lângă măsurile interne pe care compania le ia pentru a reduce plasticul în magazinele sale, Lidl investeşte şi în programe de impact în domeniul protecţiei mediului, derulate de organizaţii non-profit. Cea mai recentă iniţiativă este “Cu apele curate”, lansată în această primăvară de Asociaţia MaiMultVerde, ce îşi propune să combată poluarea cu plastic a apelor Dunării. Proiectul cuprinde acţiuni de igienizare a malurilor fluviului şi de identificare şi implementare a soluţiilor de prevenire a poluării cu plastic a Dunării. Proiectul include şi evaluarea şi revizuirea politicilor publice privind gestiunea deşeurilor din plastic, protejarea apelor sau educaţia pentru mediu cu implicarea autorităţilor române.

  • Lidl scoate complet de la vânzare produsele de plastic de unică folosinţă

    Totodată, Lidl va începe în acest an testarea unei soluţii de tip sacoşă reutilizabilă pentru cântărirea şi transportul fructelor şi legumelor din Piaţa Lidl, dar şi a pungilor din plastic compostabil, analizând viabilitatea acestui material ca alternativă la plasticul subţire.

    În 2018, compania a anunţat că îşi propune să reducă plasticul utilizat cu cel puţin 20%, până în 2025. De asemenea, demersurile se află în linie cu decizia Consiliului UE, de a interzice utilizarea articolelor din plastic de unică folosinţă, fiind asumate de Lidl în mod voluntar, înainte ca aceasta să intre în vigoare, în anul 2021. Compania acţionează în linie cu strategia REset Plastic a grupului Schwarz, ce îşi propune să diminueze cantitatea de plastic folosită şi să închidă ciclurile de reciclare.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.