Tag: libertate

  • Partidul Popular, pe primul loc în preferinţele de vot înaintea scrutinului parlamentar din Austria

    Formaţiunea Partidul Popular (ÖVP) este creditată cu 33% din preferinţele de vot, potrivit sondajului realizat de Institutul OGM.

    Pe locul doi în preferinţele electorale se clasează Partidul Social-Democrat (SPÖ, centru-stânga), al cancelarului Christian Kern, cu 27%, urmat de formaţiunea de extremă-dreapta Partidul Libertăţii (FPÖ), cu 25%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În căutarea libertăţii în China

    Atraşi de o piaţă imobiliară în creştere, aceştia nu numai că şi-au găsit uşor de lucru, ci au fost puşi să conceapă tot felul de proiecte îndrăzneţe, clienţii chinezi preferând străinii pentru a le crea clădiri moderne, nu de puţine ori cu forme ciudate, cum ar fi o galerie de artă în formă de picătură ori un centru expoziţional în formă de pârtie de schi.

    Tinerii arhitecţi europeni s-au bucurat de libertate creativă şi în domeniul reglementărilor urbanistice, precum şi de bugete mari, mulţi clienţi neavând o limită de cheltuieli pentru proiectele lor, lucruri de care nu s-ar fi putut bucura în Europa. Această cale de afirmare începe să dispară însă, deoarece pe de o parte China începe să se reorienteze spre elemente de arhitectură tradiţională şi, pe de alta, din cauza faptului că tot mai mulţi chinezi studiază arhitectura peste hotare şi se întorc în ţară să profeseze.

  • Cristian Borcea ar putea fi ELIBERAT CONDITIONAT. Judecătorii au dispus punerea sa în libertate

    „Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Bucureşti”, a decis, miercuri, Judecătoria Sectorului 4.

    Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de procurori în termen de trei zile.

    Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, se află la Penitenciarul Jilava după ce a fost condamnat definitiv, în anul 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

  • Sfaturile tânărului care s-a pensionat la 34 de ani despre cum să faci bani: ”Aruncă-ţi televizorul!”

    În luna august, Brandon – un fost dezvoltator software care nu îşi foloseşte numele în mediul online din motive legate de intimitate – şi-a dobândit independenţa financiară şi s-a pensionat la 34 de ani. În prezent, scrie despre banii săi şi despre propria călătorie financiară pe blogul Mad Fientist.

    Business Insider a publicat şase din cele mai bune sfaturi ale sale:

    1. Încearcă să realizezi ce te face fericit

    Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să îl conştientizezi este să afli ce este important pentru tine şi ce te face fericit.

    Acest lucru este mai dificil de făcut decât sună. Mulţi dintre oameni îşi cheltuiesc banii pe lucruri care nu le aduc fericire şi majoritatea nu realizează că fac acest lucru fiindcă urmează scenariul vieţii altcuiva. În momentul în care am realizat că banii pot cumpăra libertatea – libertatea orelor de la 9 la 5, libertatea faţă de alarmele de ceas, cea legată de timpul pe care mi-l petreceam pe cererile ridicole ale şefului meu – mi-am direcţionat toţi banii spre acel scop.

    Nu mi-au lipsit lucrurile la care renunţam pentru a economisi pentru libertatea mea financiară fiindcă libertatea mea era mai importantă decât tot ceea ce puteam cumpăra.

    2. Concentrează-te pe ceea ce poţi controla

    În loc să te stresezi legat de ce se întâmplă cu economia sau să încerci să prezici evoluţia pieţei bursiere, concentrează-te pe lucrurile pe care le poţi controla cu adevărat şi optimizează acele lucruri.

    Taxele de investiţii te pot costa mii de dolari pe parcursul vieţii, aşa că minimizează acele taxe investind în produse de investiţii low-cost.

    3. Automatizează totul

    După ce ai creat un portofoliu simplu cu fonduri de index low-cost, diversificate, setează automat investiţii lunare şi apoi ignoră complet portofoliul tău.

    Oamenii sunt nişte investitori groaznici, aşa că dacă poţi să-ţi scoţi creierul şi emoţiile din ecuaţia, nu vei fi doara mai puţin stresat în cazul eventualelor căderi ale pieţei, dar vei avea la final şi mult mai mulţi bani.

    4. Opreşte consumul şi începe să creezi

    Consumul oferă fericire temporară, dar să creezi ceva îţi oferă fericire de durată. Este uşor să te întorci de la muncă şi să te uiţi timp de ore întregi la televizor, dar este mult mai dificil să faci ceva creativ cum ar fi să scrii o postare pe blog, să faci bijuterii sau să exersezi la un instrument muzical. Să creezi este mult mai plăcut decât să consumi şi poate avea drept consecinţă chiar şi venituri suplimentare.

    5. Aruncă-ţi televizorul pe fereastră

    Că tot veni vorba de televizor… aruncă-l pe fereastră. Sau, şi mai bine, vinde-l.

    În momentele în care oamenii de publicitate de bombardează cu lucruri pe care „trebuie să le ai”, devii mai puţin fericit cu ceea ce ai şi începi să cheltuieşti bani (în mod ironic pe lucruri care nu te vor face fericit). Odată ce reporterii TV îţi prezintă evenimente neplăcute pe un televizor 4k, foarte realist, devii mai temător şi mai puţin dornic să ieşi şi să explorezi lumea.

    Nu te topi într-o  baltă de frică şi nefericire pe canapeaua ta şi du-te să îţi trăieşti viaţa.

    6. Experimentează

    Aşa cum am spus mai sus, este greu să afli ce te face cu adevărat fericit. Lucrurile care se adaugă fericirii tale astăzi ar putea să nu îţi provoace aceeaşi bucurie în ziua următoare, aşa că experimentează şi evită să te blochezi în angajamente mari. Încearcă orice înainte să cumperi. Închiriază înainte să devii proprietar. Împrumută atunci când este posibil şi cumpără obiecte folosite atunci când nu poţi împrumuta. Drumul spre fericire (şi spre independenţa financiară) nu va fi în linie dreaptă şi vei face şi greşeli pe parcurs, dar când te concentrezi pe fericire durabilă şi îţi aliniezi cheltuielile cu obiectivul final, vei fi mai încrezător că eşti pe traiectoria corectă.

  • Povestea fabuloasă a timişoreanului plecat din ţară doar cu ghetele de fotbal într-o geantă, care investeşte azi 30 de milioane de euro într-un proiect imobiliar inovativ

    Fara sa stie o boaba de germana, a plecat in Austria, a lucrat ca translator, a muncit in constructii, si-a deschis apoi propriile firme, iar de aici inainte a urmat calea antreprenoriatului care i-a adus succesul.
     
    E vorba de Virgil Tornoreanu, omul de afaceri care in 2005 a decis sa faca un nou pariu cu businessul, de asta data acasa, la Timisoara. Pune pret pe munca, loialitate si tineri creativi, iar aceasta s-a dovedit reteta castigatoare.
     
    De ani buni face naveta intre Austria si Romania la mansa propriului avion si conduce cu succes afaceri de zeci de milioane de euro. Ultimul proiect e pe piata de birouri din Timisoara, unde ridica Vox Technology Park, un parc imobiliar de 30 de milioane de euro, in Calea Torontalului.
     
    Povestea omului de afaceri Virgil Tornoreanu este una care demonstreaza inca o data ca viata bate filmul.
     
    „Sunt timisorean get-beget, nascut, crescut si cu sufletul aici. Am iubit Timisoara de cand ma stiu, am jucat fotbal la Poli, pana in 1990 cand am plecat in Austria. Am avut ghetele de fotbal in geanta, un tricou si un trening. Asa am plecat imediat dupa Revolutie„, spune Virgil Tornoreanu pe care Decembrie ’89 l-a prins pe cand facea armata.
     
    Dragostea pentru fotbal a purtat-o in suflet si dupa plecarea in Austria, iar intors acasa, a continuat sa mearga pe stadion, dar de data aceasta, in calitate de spectator si sponsor principal al echipei timisorene.
     
    Ajuns in Austria, la inceputul anilor 90, la o varsta frageda, Tornoreanu a inteles ca se poate bizui doar pe puterile lui, a muncit din greu, a invatat germana si, la un moment dat, a ajuns chiar translator pentru autoritati.
     
    In paralel, timisoreanul a invatat carte. A studiat economia in Germania, a lucrat in constructii in Austria si avea o pasiune pentru IT, asa ca, in momentul in care s-a nascut ideea unei afaceri, toate acestea s-au impletit de minune. Rand pe rand, a deschis si consolidat business-uri in Austria si, mai apoi, in Romania, scrie opiniatimisoarei.ro
     
    „Am fost pasionat de IT si am avut propria companie de constructii. In firma de constructii din Austria am facut niste softuri de optimizare a productiei, special pentru mine, si la vremea respectiva mi-am dat seama ca de fapt exista o nisa in care s-ar putea dezvolta programe de genul acesta. Asa ca am deschis si o companie de software, in care, la inceput, eu eram si programatorul. Cand m-am intors in Romania, se intampla undeva la sfarsitul lui 2005, aparuse iPhone, sistemul de operare Android si mi-am dat seama ca aceasta parte se va dezvolta cu mare viteza. Asa am ales sa infiintez Vox Filemaker Solutions. Mi-am zis, ok, de ce sa nu oferim un spatiu de lucru vestic, sa spun asa, celor din Timisoara?„, a adaugat Tornoreanu.

  • Românilor le place să cumpere haine noaptea: comenzi cu o valoare medie de 282 de lei, în prima jumătate a anului

    În acest context, Fashion Days a analizat obiceiurile de cumpărare nocturne ale clienţilor din România, Bulgaria şi Ungaria, în primele şase luni ale anului în curs.

    Astfel, clienţii Fashion Days din România au plasat comenzi după ora 00:00 mai ales de pe dispozitivele mobile şi au cumpărat pantofi clasici, pantofi sport, rochii, sacouri, ceasuri şi accesorii, genţi, haine pentru copii, dar şi obiecte decorative pentru casă. Majoritatea comenzilor plasate în timpul nopţii (41,69%) au fost înregistrate în intervalul 00:00 – 01:00, iar cele mai multe achiziţii au fost făcute din Bucureşti (43%), Timişoara şi Cluj-Napoca. În medie, valoarea unei achiziţii nocturne a fost de 282 de lei.

    „Clienţii noştri, aflaţi mereu în mişcare şi cu timp tot mai limitat, îşi doresc să poată face cumpărături de oriunde şi oricând: în mijloacele de transport, în drumul spre birou, în vacanţă, aşteptând la restaurant, şi chiar noaptea, când au mai mult timp liber şi se pot bucura de oferta diversificată de branduri şi produse potrivite oricărui stil, pe care o găsesc în magazinul nostru online.

    La Fashion Days, observăm în fiecare an un interes crescut pentru cumpărături în intervalul 00:00 – 06:00 şi că tot mai multe comenzi sunt plasate de pe smartphone şi tabletă, clienţii profitând de avantajele oferite de aplicaţia Fashion Days, precum navigarea rapidă, cea mai bună selecţie de produse şi branduri, opţiuni de filtrare utile şi imagini de cea mai bună calitate”, spune Andrei Chirilă, Chief Marketing Officer Fashion Days.

    Dispozitivele mobile au fost utilizate cu precădere (74%) de clienţii nocturi români pentru a-şi comanda produsele dorite. Aproximativ 69% din totalul achiziţiilor a fost realizat de pe smartphone şi 5% de pe tabletă, restul reprezentând comenzi plasate de pe desktop.

    Ponderea de utilizare a dispozitivelor mobile a fost ridicată şi în Bulgaria (68%) şi Ungaria (71%). Se remarcă o particularitate la clienţii din Ungaria, prin utilizarea mai ridicată a tabletelor (10% din total) pentru comenzile plasate noaptea.

  • Guvernul Marii Britanii: “Libera circulaţie va fi oprită în martie 2019”

    “Libera circulaţie va fi oprită în martie 2019”, a transmis purtătorul de cuvânt, adăugând că autorităţile britanice au stabilit deja unele detalii, inclusiv propuneri privind drepturile cetăţenilor UE după ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar, informează site-ul postului SkyNews.

    Oficialul britanic a mai adăugat că propunerile pentru un nou sistem de control al imigraţiei după Brexit vor fi prezentate la timpul cuvenit, precizând că “ar fi greşit să speculăm despre cum ar putea să arate acestea ori să sugerăm că libertatea de circulaţie va continua ca şi până acum”.

    Într-un interviu pentru publicaţia The Sunday Times, Liam Fox, ministrul britanic al Comerţului, a declarat că menţinerea libertăţii de circulaţie a cetăţenilor între Marea Britanie şi Uniunea Europeană după Brexit ar fi incompatibilă cu rezultatul referendumului din iunie 2016.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Anunţul RADICAL al unui oficial britanic: Libertatea de circulaţie între UE şi Marea Britanie se va încheia în martie 2019

    “Este o simplă chestiune de fapte că normele UE privind libera circulaţie nu vor fi aplicate în această perioadă, iar un nou sistem va intra în vigoare până în primăvara anului 2019”, a spus Lewis.

    Ministrul britanic pentru Imigraţie a precizat că manifestul Partidului Conservator prevede reducerea migraţiei nete de la 248.000 la câteva zeci de mii de persoane.

    Brandon Lewis a mai anunţat că guvernul britanic a cerut o “evaluare detaliată” privind costurile şi beneficiile migraţiei din Uniunea Europeană asupra economiei Marii Britanii.