BusinessMagazin

Tag: japoneza

  • Japonezii îşi bat propriile recorduri: au lansat recent un tren care atinge peste 600 de kilometri pe oră

    Atunci când japonezii au lansat trenul de mare viteză Shinkansen, în 1964, momentul a fost perfect: Toky găzduia Jocurile Olimpice de vară şi întreaga lume a putut vedea tehnologia japoneză la lucru.

    În 2020, Tokyo va fi din nou oraşul gazdă al Jocurilor Olimpice, iar niponii au decis să profite de moment pentru a pune în circulaţie un nou tren de mare viteză, denumit maglev, care a atins în timpul unui test viteza de 603 kilometri pe oră.

    Denumirea “maglev” se referă la modul de funcţionare, fiind derivată din sintagma “levitaţie magnetică”; astfel, trenurile maglev folosesc câmpuri magnetice pentru a se deplasa, fiind capabile de a atinge viteze superioare trenurilor obişnuite.

    Primele oraşele din Japonia legate de o linie maglev vor fi Tokyo şi Nagoya, iar durata va fi de apromixativ 40 de minute.

    Trenul realizat de niponi nu este însă cel mai rapid din lume: trenul Hyperloop, anunţat anul acesta de Elon Munsk, ar urma să circule între Los Angeles şi San Francisco cu o viteză de peste 1.00 kilometri pe oră.

  • Imagini incredibile din ţara unde angajaţii adorm pe stradă de epuizare – GALERIE FOTO

    Fotograful britanic Adrian Storey a publicat o serie de fotografii uluitoare, care surprind oameni tineri, îmbrăcaţi la costum, adormind pe străzile din Tokyo.

    Motivul este epuizarea la care ajung angajaţii japonezi, aceşti fiind deseori nevoiţi să petreacă şi 12 ore zilnic muncind.

    În alte ţări, imaginea unui om dormind pe stradă sau pe bancă în parc poate duce la ideea unui cerşetor sau vagabond – dar în capitala Japoniei acest lucru a devenit obişnuinţă, iar trecătorii nu mai dau mare atenţie fenomenului.
     

    Vedeţi imaginile impresionante aici

    Sursa: Bigpicture.ru

     

  • Povestea omului supranumit “regele inventatorilor japonezi”

    Sakichi Toyoda s-a născut pe 14 februarie 1867 în Kosai, prefectura Shizuoka, din Japonia, într-o familie săracă, tatăl lui fiind tâmplar. El este cunoscut drept „regele inventatorilor japonezi“, iar unele dintre cele mai importante invenţii ale lui sunt maşinile de ţesut. A realizat mai întâi modele pentru ţesut manual, pentru ca în 1924 să inventeze maşina de cusut automată numită Toyoda Model G Automatic Loom. În 1929 a vândut brevetul către o companie britanică, fapt care a permis companiei înfiinţate de Toyoda să genereze destul capital pentru dezvoltarea diviziei de automobile. Astfel a apărut Toyota Motor Corporation, divizia dedicată producerii de automobile aflată sub conducerea fiului lui Sakichi, Kiichiro Toyoda.

    În 1934 a fost dezvoltat motorul A-type pentru automobile, care a fost folosit un an mai târziu la propulsarea primului autovehicul (Model A1 – prototip) produs de compania japoneză. În acelaşi an Toyota Motor Corporation a dezvăluit şi primul model de camion (Model G1). În 1936 a început producţia autovehiculelor Model AA şi au fost vândute sub denumirea Toyoda, iar în 1937 divizia de automobile a devenit independentă. Prima maşină destinată transportului de pasageri a fost vândută cu 3.350 de yeni (aproximativ 42.000 de dolari, la preţuri actuale), cu 400 de yeni mai puţin decât maşinile Ford sau GM.

    Tot în 1937 compania a pornit o competiţie de design pentru un nou logo; peste 27.000 de propuneri au fost înregistrate, iar în final a fost aleasă varianta care prezenta trei caractere katakana, care exprimau „Toyoda“ într-un cerc. Cu toate acestea, numele avea să fie schimbat în Toyota, pentru că imaginea era mai simplă din punct de vedere vizual, iar acest nume se scrie doar din opt linii cu caracterele katakana, iar cifra opt este considerată norocoasă în Japonia. În plus, distanţarea de numele Toyoda (care în japoneză înseamnă orezărie fertilă) a ajutat compania să îndepărteze de ideea ce face trimitere la agricultură.

    Odată cu câştigarea independenţei faţă de compania- mamă, Toyota Motor Company (astăzi Toyota Motor Corporation), Risabura Toyoda, un alt membru al familiei, a fost numit preşedintele companiei. Câteva luni mai târziu, în 3 noiembrie 1938, Toyota a deschis prima fabrică de maşini, în Koromo. În timpul războiului din Pacific compania a produs camioane destinate armatei imperiale.

    Producţia de autovehicule de pasageri a fost reluată în 1947, cu modelul SA, echipat cu un motor Type S cu patru cilindri de 1.000 cmc care dezvolta 27 CP. Acest model a primit porecla „Toyopet“, care a rămas valabilă pentru toate modelele mici ale companiei japoneze. În 1957 Toyota a intrat pe piaţa americană cu automobilul Toyopet Crown, dar maşina nu a avut succes, mai ales din cauza numelui pe care consumatorii îi asociau cu jucării (toys) şi animale de companie (pets). Japonezii au renunţat la nume pentru piaţa SUA, dar l-au păstrat pentru pieţele europene până în anii ’60. Compania japoneză a continuat extinderea pe toate continentele, iar modelele MR2 (1985), Supra (1986) şi Celica (1987) au fost introduse pe piaţa europeană; vânzările au ajuns la 440.000 de unităţi în 1987.

    În 1989, Toyota a intrat pe piaţa maşinilor premium cu marca Lexus. Modelul Lexus LS400, lansat la Salonul Auto Internaţional Detroit, a fost pus în vânzare în Europa în 1990. 16 ani mai târziu, în 2005, vânzările Toyota pe piaţa europeană au atins pragul de un milion de unităţi pentru prima dată.

    Din 2012 până în prezent Toyota este lider pe piaţa auto mondială şi a livrat anul trecut 10,5 milioane de vehicule. Compania are fabrici pe toate continentele globului şi aproape 350.000 de oameni lucrează pentru grupul din Ţara Soarelui- Răsare.

  • De ce angajaţii japonezi nu sunt lăudaţi niciodată de şefi. “Dacă îi feliciţi pentru o treabă bine făcută, îţi vei pierde respectul în faţa colegilor”

    Deşi una dintre cele mai moderne societăţi în prezent, Japonia este încă tradiţională în foarte multe aspecte. Unul dintre ele fiind respectarea bătrânilor, seniorilor, iar tinerii nu ar trebui să-i contrazică niciodată. Chiar şi afacerile se fac altfel acolo, business-urile din Japonia lucrează după alte reguli faţă de cele din Occident, relatează BBC.

    De exemplu, în limba japoneză nu există un cuvânt pentru “feedback” deoarece nimeni nu avea nevoie de aşa ceva, spune Sharon Schweitzer, CEO al Protocol and Etiquette Worldwide. Aşadar, au fost nevoiţi să inventeze unul, fidobakku.

    “Dacă nu auzi nimic de la managerul tău înseamnă că faci o treabă bună. Dacă managerul cere un update la proiectul tău înseamnă că ceva nu este bine”, spune Schweitzer. Asta din cauza că şefii japonezi se aşteaptă să primească notificări constante de la angajaţi. Este un proces numit hou-ren-sou şi înseamnă ca angajaţii să trimită constant mailuri şefului când se duc la masă, cât la sută din proiect este terminat, când fac o pauză de cafea etc.

    În Occident, şefii poate sunt predispuşi să-şi laude angajaţii când rezolvă anumite probleme sau când ajung la anumite etape în cadrului unui proiect anume. “Dacă le răspunzi şi îi feliciţi pentru o treabă bine făcută, îţi vei pierde respectul în faţa colegilor”, spune Schweitzer.

    Singura metodă acceptabilă de a oferi “feedback” în Japonia constă în întâlnirile la bere după program. Defapt, există chiar o tradiţie în acest sens, nomikai, unde angajaţii alături de şef beau şi vorbesc despre muncă, chiar şi atunci discuţiile se vor concentra pe ceea ce nu merge bine, pe ceea ce poate fi îmbunătăţit.  Unul dintre motive este faptul că foarte mulţi japonezi îşi petrec toată viaţa în cadrul unei singure companii şi vor să fie promovaţi, iar metoda cea mai bună pentru a realiza acest lucru este să-ţi capul jos şi să nu faci greşeli.

    Un manager străin, Jim Whittle, a aflat pe propria piele de ce nu sunt lăudaţi angajaţii în Japonia. Era general manager la McVities Digestive Biscuits, iar un angajat a venit cu o idee să împărtă pacheţele de produse la metrou. O idee care a dus la creşterea vânzărilor. Whittle a lăudat-o în faţa colegilor, dar asta a dus doar la izolarea angajatului care a venit cu ideea. Era considerat un rebel de către colegi şi ei nu mai aveau încredere în el.

    “Sunt reguli pe care trebuie să le înveţi pentru a conduce eficient o companie din Japonia şi dacă nu le înveţi nu vei avea respectul echipei tale”, spune Whittle. 

    Totuşi lucrurile încep să se schimbe treptat şi aici şi o laudă minoră precum “bravo” este apreciată de angajaţii mai tineri. 

  • De ce angajaţii japonezi nu sunt lăudaţi niciodată de şefi. “Dacă îi feliciţi pentru o treabă bine făcută, îţi vei pierde respectul în faţa colegilor”

    Deşi una dintre cele mai moderne societăţi în prezent, Japonia este încă tradiţională în foarte multe aspecte. Unul dintre ele fiind respectarea bătrânilor, seniorilor, iar tinerii nu ar trebui să-i contrazică niciodată. Chiar şi afacerile se fac altfel acolo, business-urile din Japonia lucrează după alte reguli faţă de cele din Occident, relatează BBC.

    De exemplu, în limba japoneză nu există un cuvânt pentru “feedback” deoarece nimeni nu avea nevoie de aşa ceva, spune Sharon Schweitzer, CEO al Protocol and Etiquette Worldwide. Aşadar, au fost nevoiţi să inventeze unul, fidobakku.

    “Dacă nu auzi nimic de la managerul tău înseamnă că faci o treabă bună. Dacă managerul cere un update la proiectul tău înseamnă că ceva nu este bine”, spune Schweitzer. Asta din cauza că şefii japonezi se aşteaptă să primească notificări constante de la angajaţi. Este un proces numit hou-ren-sou şi înseamnă ca angajaţii să trimită constant mailuri şefului când se duc la masă, cât la sută din proiect este terminat, când fac o pauză de cafea etc.

    În Occident, şefii poate sunt predispuşi să-şi laude angajaţii când rezolvă anumite probleme sau când ajung la anumite etape în cadrului unui proiect anume. “Dacă le răspunzi şi îi feliciţi pentru o treabă bine făcută, îţi vei pierde respectul în faţa colegilor”, spune Schweitzer.

    Singura metodă acceptabilă de a oferi “feedback” în Japonia constă în întâlnirile la bere după program. Defapt, există chiar o tradiţie în acest sens, nomikai, unde angajaţii alături de şef beau şi vorbesc despre muncă, chiar şi atunci discuţiile se vor concentra pe ceea ce nu merge bine, pe ceea ce poate fi îmbunătăţit.  Unul dintre motive este faptul că foarte mulţi japonezi îşi petrec toată viaţa în cadrul unei singure companii şi vor să fie promovaţi, iar metoda cea mai bună pentru a realiza acest lucru este să-ţi capul jos şi să nu faci greşeli.

    Un manager străin, Jim Whittle, a aflat pe propria piele de ce nu sunt lăudaţi angajaţii în Japonia. Era general manager la McVities Digestive Biscuits, iar un angajat a venit cu o idee să împărtă pacheţele de produse la metrou. O idee care a dus la creşterea vânzărilor. Whittle a lăudat-o în faţa colegilor, dar asta a dus doar la izolarea angajatului care a venit cu ideea. Era considerat un rebel de către colegi şi ei nu mai aveau încredere în el.

    “Sunt reguli pe care trebuie să le înveţi pentru a conduce eficient o companie din Japonia şi dacă nu le înveţi nu vei avea respectul echipei tale”, spune Whittle. 

    Totuşi lucrurile încep să se schimbe treptat şi aici şi o laudă minoră precum “bravo” este apreciată de angajaţii mai tineri. 

  • Ţara în care angajaţii muncesc atât de mult încât este ilegal să nu îţi iei concediu

    La Tokyo se discută o lege care să-i oblige pe angajaţi să stea departe de muncă măcar cinci zile pe an. Nu e doar o încercare de a creşte productivitatea lucrătorilor, e o problemă naţională: oamenii nu mai au timp pentru viaţa personală, se nasc tot mai puţini copii şi se înregistrează tot mai multe cazuri de suicid şi morţi prin epuizare, relatează Digi24.ro, citând publicaţia Russia Today.

    Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.Deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul, astfel încât în Japonia ar putea deveni ilegal să nu îţi iei concediu.

    Refuzul concediului e doar o parte a problemei, cealaltă fiind orele suplimentare realizate în exces. Studiile arată că japonezii lucrează chiar şi 14 ore pe zi. Motivul principal pentru acest stil de viaţă este teama japonezilor că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai scrie Digi24.ro.

    Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii ’70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” – moarte prin epuizare. Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă. Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.

    Se estimează că, până în 2050, populaţia Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporţia ar putea urca la 40% în 2060 – ritmul de îmbătrânire îl depăşeşte cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident, mai scrie sursa citată.

  • Povestea oraşului care fierbe. Aici temperatura apei din lacuri ajunge şi la 98 de grade Celsius – GALERIE FOTO

    Insula japoneza Kyushu este una dintre cele mai active zone geotermale din lume datorită vulcanului Mt’Aso. Beppu, cel mai important oraş al insulei, a fost fondat în 1924, iar numele este dat de cele opt izvoare geotermale, dintre care 6 sunt situate în cartierul Kannawa, iar alte două în cartierul Shibaseki. Micuţul oraş are în total 2.900 guri de aerisire, pe unde, zilnic,130.000 de tone de apă fierbinte şi aburii se ridică, ceea ce fac ca întreaga aşezare să pară cuprinsă de un imens fum.

    La aceste izvoare termale temperaturile medii sunt cuprinse între 50-99.5°Celsius, iar în afară de turism, acestea joacă un rol extrem de important în viaţa de zi cu zi a locuitorilor oraşului. Aburul degajat fiind utilizat pentru a încălzi apa care este mai apoi livrată prin conducte către locuinţe şi întreprinderi.

    Cel mai spectaculos izvor termal din Beppu este Chinoike Jigoku sau „iazul de sânge „. Culoarea sa portocalie provine din prezenţa oxidului de fier şi a celui de magneziu iar temperatura apei este de 80° Celsius. Un alt loc cu adevărat magnific este şi Umi Jigoku sau „iadul de mare”. Aici, izvorul termal are o culoare asemănătoare mărilor, asta datorită cobaltului prezent în cantităţi extrem de însemnate, şi deşi ar putea părea prielnic pentru o baie fierbinte, nu este deloc aşa; peisajul este într-adevăr minunat, însă temperatura apei este de 98° Celsius.

  • Povestea oraşului care fierbe. Aici temperatura apei din lacuri ajunge şi la 98 de grade Celsius – GALERIE FOTO

    Insula japoneza Kyushu este una dintre cele mai active zone geotermale din lume datorită vulcanului Mt’Aso. Beppu, cel mai important oraş al insulei, a fost fondat în 1924, iar numele este dat de cele opt izvoare geotermale, dintre care 6 sunt situate în cartierul Kannawa, iar alte două în cartierul Shibaseki. Micuţul oraş are în total 2.900 guri de aerisire, pe unde, zilnic,130.000 de tone de apă fierbinte şi aburii se ridică, ceea ce fac ca întreaga aşezare să pară cuprinsă de un imens fum.

    La aceste izvoare termale temperaturile medii sunt cuprinse între 50-99.5°Celsius, iar în afară de turism, acestea joacă un rol extrem de important în viaţa de zi cu zi a locuitorilor oraşului. Aburul degajat fiind utilizat pentru a încălzi apa care este mai apoi livrată prin conducte către locuinţe şi întreprinderi.

    Cel mai spectaculos izvor termal din Beppu este Chinoike Jigoku sau „iazul de sânge „. Culoarea sa portocalie provine din prezenţa oxidului de fier şi a celui de magneziu iar temperatura apei este de 80° Celsius. Un alt loc cu adevărat magnific este şi Umi Jigoku sau „iadul de mare”. Aici, izvorul termal are o culoare asemănătoare mărilor, asta datorită cobaltului prezent în cantităţi extrem de însemnate, şi deşi ar putea părea prielnic pentru o baie fierbinte, nu este deloc aşa; peisajul este într-adevăr minunat, însă temperatura apei este de 98° Celsius.

  • Terasa construită pe un vârf de munte, un loc magic situat deasupra norilor – GALERIE FOTO

    Situată pe insula japoneză Hokkaido, terasa Unkai face parte din complexul turistic Tomamu Resort şi este una dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă pentru japonezii din clasa medie. Terasa construită pe un vârf de munte este adesea deasupra norilor, oferind turiştilor un peisaj impresionant.

    „Unkai”înseamnă în traducere „marea de nori”, iar pentru a sta pe terasă fiecare turist trebuie să scoată din buzunar 20 de dolari. Izvoarele naturale termale din zonă şi diferenţele de temperatură din timpul celor câteva ore când noaptea se transformă în zi, determină formarea unei pături albe imaculate de nori, deasupra regiunii muntoase.

    Puţini oameni au avut şansa să vadă de sus efectul mirific, asta până când a fost amenajat un sistem cu telegondolă care îi urcă pe turişti sus în munţi, până la Terasa Unkai, deasupra mării de nori, de unde pot privi răsăritul, pot face poze celor doi munţi care străpung marea albă, Hidaka şi Tokachi, şi pot să se bucure de o ceaşcă de cafea sau un bol de supă.

     

  • Terasa construită pe un vârf de munte, un loc magic situat deasupra norilor – GALERIE FOTO

    Situată pe insula japoneză Hokkaido, terasa Unkai face parte din complexul turistic Tomamu Resort şi este una dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă pentru japonezii din clasa medie. Terasa construită pe un vârf de munte este adesea deasupra norilor, oferind turiştilor un peisaj impresionant.

    „Unkai”înseamnă în traducere „marea de nori”, iar pentru a sta pe terasă fiecare turist trebuie să scoată din buzunar 20 de dolari. Izvoarele naturale termale din zonă şi diferenţele de temperatură din timpul celor câteva ore când noaptea se transformă în zi, determină formarea unei pături albe imaculate de nori, deasupra regiunii muntoase.

    Puţini oameni au avut şansa să vadă de sus efectul mirific, asta până când a fost amenajat un sistem cu telegondolă care îi urcă pe turişti sus în munţi, până la Terasa Unkai, deasupra mării de nori, de unde pot privi răsăritul, pot face poze celor doi munţi care străpung marea albă, Hidaka şi Tokachi, şi pot să se bucure de o ceaşcă de cafea sau un bol de supă.