Tag: IT&C

  • Spre piaţa de 1 milion de tablete

    Brandurile romÂneŞti precum Allview, Evolio, Serioux sau E-Boda au reuŞit anul trecut să acapareze peste 50% din vÂnzările de tablete PC de pe piaŢa locală, însă preţurile mici cu care aceste produse şi-au făcut loc pe rafturi nu au dus la răsturnări spectaculoase de ierarhii. Sud-coreenii de la Samsung şi americanii de la Apple au fost în 2013, în această ordine, jucătorii care au avut cele mai mari venituri din vânzarea de tablete PC din România – o piaţă cu o valoare aproximată la 75-90 milioane de euro, după cum arată datele obţinute de Business Magazin din industrie.

    Care au fost exact cifrele celor doi giganţi pe piaţa din România? Samsung ar fi obţinut anul trecut în jur de o treime din veniturile de pe piaţa de tablete în condiţiile în care compania a vândut 20% din numărul de unităţi, potrivit datelor preliminare obţinute de BM. Cu tablete care costă aproape 1.000 de euro, dar care totuşi dispar de pe stoc, Apple a reuşit performanţa de a obţine aproape o cincime din banii cheltuiţi de români pe tablete anul trecut, chiar dacă a avut o cotă de doar 6-7% din punctul de vedere al numărului de unităţi livrate.

    Datele se confirmă şi privind în oferta retailerilor: săptămâna trecută, în topul celor mai scumpe 40 de tablete PC aflate în oferta eMag, cel mai mare retailer online IT&C, 3 dintre produse erau marca Samsung, una era Acer, iar 36 (!) erau produse ale Apple.

    Ce spun cei doi giganŢi despre rezultatele pe anul precedent? „Datorită portofoliului bogat de produse, (…) Samsung  a fost lider de piaţă atât din punct de vedere valoric, cât şi cantitativ„, a răspuns Sorin Manea, Telecom Division Manager în cadrul Samsung România, întrebărilor legate de vânzările pe anul precedent, fără a oferi însă niciun detaliu exact privind cota de piaţă a companiei. „Piaţa a avut o evoluţie bună anul trecut.

    Utilizatorii din România au început să aprecieze tot mai mult mobilitatea şi flexibilitatea pe care le oferă o tabletă, astfel că, până la finele anului, s-au vândut pe plan local între 500.000 şi 600.000 unităţi„, a adăugat el.

    Consecvenţi strategiei de comunicare de a nu oferi date despre vânzările din România, reprezentanţii Apple şi distribuitorii companiei americane pe piaţa locală nu au răspuns întrebărilor legate de acest subiect.Datele avansate de Samsung coincid şi cu estimările jucătorilor locali, care văd piaţa de tablete PC de anul trecut la 550.000-600.000 de tablete.

  • NSA, foarte aproape de crearea unei maşini universale de decriptare: Un COMPUTER CUANTIC ar putea sparge orice cod din mediul online

    Potrivit acestor documente, calculatorul la care lucrează NSA îi va permite să spargă codurile informatice care protejează secrete bancare, medicale, informaţii guvernamentale sau din lumea afacerilor.

    Giganţi informatici ca IBM urmăresc de mult obiectivul de a crea “computere cuantice”, care să permită exploatarea puterii atomilor şi moleculelor, sporind astfel în mod considerabil rapiditatea şi securitatea computerelor.

    Însă unii experţi consideră puţin probabil ca Agenţia Naţională americană pentru Securitate să fie pe punctul de a crea o asemenea “maşină”, fără ca membrii comunităţii ştiinţifice să fie la curent cu acest lucru.

    “Pare puţin probabil ca NSA să fie atât de avansată în comparaţie cu companiile civile, fără ca cineva să ştie acest lucru”, notează în The Washington Post Scott Aaronson, de la MIT.

    NSA nu a răspuns unei solicitări AFP pe această temă.

    Potrivit documentelor obţinute de cotidian, NSA lucrează la acest proiect în camere speciale, numite “cuşti Faraday”, care protejează de o poluare electromagnetică provenind din exterior.

    Cu puterea potenţială a computerelor cuantice, aceste maşini inovatoare ar fi capabile să descifreze orice cod utilizat în prezent la protejarea activităţilor online, indiferent că este vorba despre bănci sau mesageria electronică.

    Snowden dezvăluie de mai multe luni amploarea programului american de spionaj în toate direcţiile, vizând între altele o serie de ţări europene, instituţii UE sau sistemul intern de videoconferinţe al ONU, şi în principal rolul NSA.

  • NSA, foarte aproape de crearea unei maşini universale de decriptare: Un COMPUTER CUANTIC ar putea sparge orice cod din mediul online

    Potrivit acestor documente, calculatorul la care lucrează NSA îi va permite să spargă codurile informatice care protejează secrete bancare, medicale, informaţii guvernamentale sau din lumea afacerilor.

    Giganţi informatici ca IBM urmăresc de mult obiectivul de a crea “computere cuantice”, care să permită exploatarea puterii atomilor şi moleculelor, sporind astfel în mod considerabil rapiditatea şi securitatea computerelor.

    Însă unii experţi consideră puţin probabil ca Agenţia Naţională americană pentru Securitate să fie pe punctul de a crea o asemenea “maşină”, fără ca membrii comunităţii ştiinţifice să fie la curent cu acest lucru.

    “Pare puţin probabil ca NSA să fie atât de avansată în comparaţie cu companiile civile, fără ca cineva să ştie acest lucru”, notează în The Washington Post Scott Aaronson, de la MIT.

    NSA nu a răspuns unei solicitări AFP pe această temă.

    Potrivit documentelor obţinute de cotidian, NSA lucrează la acest proiect în camere speciale, numite “cuşti Faraday”, care protejează de o poluare electromagnetică provenind din exterior.

    Cu puterea potenţială a computerelor cuantice, aceste maşini inovatoare ar fi capabile să descifreze orice cod utilizat în prezent la protejarea activităţilor online, indiferent că este vorba despre bănci sau mesageria electronică.

    Snowden dezvăluie de mai multe luni amploarea programului american de spionaj în toate direcţiile, vizând între altele o serie de ţări europene, instituţii UE sau sistemul intern de videoconferinţe al ONU, şi în principal rolul NSA.

  • 2014, anul spionajului cibernetic?

    Experţii producătorului de antivirus Kaspersky Lab au realizat prognoza pentru 2014, iar mare parte din ceea ce au văzut în „globurile lor de cristal” are legătură cu dezvăluirile lui Edward Snowden. Potrivit lor, intimitatea este printre cele mai expuse atacurilor cibernetice. De aceea, după scandalul Snowden din 2013, oamenii sunt hotărâţi să îşi protejeze viaţa privată, în ciuda acţiunilor tuturor serviciilor de informaţii din lume. Acest fapt se traduce în protejarea informaţiilor stocate pe computere şi pe dispozitivele mobile şi în asigurarea confidenţialităţii prezenţei online. Astfel, serviciile VPN şi „Tor-anonymizers” vor avea mai multă popularitate, iar instrumentele locale de criptare vor fi din ce în ce mai căutate.


    Dezvoltarea de instrumente cu scopul furtului de bani va continua în 2014, potrivit specialiştilor Kaspersky. Pentru a avea acces direct la „buzunare”, infractorii îşi vor rafina instrumentele create pentru a accesa conturile bancare ale deţinătorilor de dispozitive mobile (phising pe mobil, Troieni bancari). Botneţii mobili vor fi cumpăraţi şi vânduţi şi vor fi, de asemenea, utilizaţi pentru a distribui ataşamente malware din partea terţilor. Pentru a susţine furturile indirecte este probabil să vedem mai multe versiuni sofisticate ale Troienilor care criptează informaţiile de pe dispozitivele mobile, împiedicând accesul la fotografii, contacte şi corespondenţă până în momentul în care este plătită o taxă de decriptare. Smartphone-urile care rulează sistemul de operare Android vor fi, fără îndoială, primele vizate.

    În 2014, va fi  înregistrată o creştere considerabilă a numărului de atacuri asupra portofelelor utilizatorilor Bitcoin, a rezervelor de Bitcoin şi a burselor.
    În ce priveşte furnizorii de servicii de internet, ei au anunţat deja implementarea unor măsuri suplimentare pentru a proteja datele utilizatorilor, de exemplu, criptarea tuturor informaţiilor transmise între propriile servere. Implementarea unor măsuri mai sofisticate de protecţie va continua şi este posibil să devină un factor-cheie în alegerea unui furnizor. Hackerii vizează şi angajaţii serviciilor cloud, văzându-i ca pe cea mai slabă verigă în lanţul de securitate. Un atac de succes în acest caz ar putea reprezenta accesul infractorilor cibernetici la un volum imens de date. În plus faţă de furtul de informaţii, atacatorii ar putea fi interesaţi şi de ştergerea sau modificarea informaţiilor – în unele cazuri dezinformarea intenţionată ar putea valora chiar mai mult pentru cei care stau în spatele atacului.

    Furtul surselor produselor populare (în industria de gaming, dezvoltarea de aplicaţii mobile etc.) oferă atacatorilor o oportunitate excelentă de a descoperi vulnerabilităţi şi de a le utiliza pentru propriile scopuri frauduloase. În plus, dacă infractorii cibernetici au acces la resursele victimei, ei pot modifica codul programului sursă şi să implementeze backdoor-uri în aceasta.
    Dezvăluirile făcute de către Snowden au demonstrat că unul dintre scopurile spionajului cibernetic între state este de a oferi susţinere financiară companiilor „prietenoase”. Acest factor a doborât barierele etice care au restricţionat iniţial companiile să folosească metode neconvenţionale de a concura cu rivalii lor. În noua realitate a spaţiului cibernetic, companiile iau în considerare posibilitatea de a derula acest tip de activitate. Companiile vor contracta, în acest scop, mercenari cibernetici, grupuri organizate de hackeri competenţi care pot oferi servicii personalizate de spionaj cibernetic.

     

  • Care sunt tendinţele de consum în IT&C pentru anul 2014

    Iată care sunt principalele tendinţe pentru anul 2014:

    1. Aplicaţiile vor schimba societatea
    Rata de folosire din ce în ce mai mare a smartphone-urilor a schimbat complet modul în care comunicăm sau folosim internetul. Ca urmare, oamenii au început să caute aplicaţii pentru orice. Mai mult decât atât, aplicaţiile devin mai importante decât modelul de telefon folosit.

    2. Amprentele vor debloca orice dispozitiv personal
    Website-urile au început să necesite parole din ce în ce mai lungi, formate dintr-o multitudine de numere, cifre şi simboluri, pe care, de cele mai multe ori, utilizatorii le uită. Acesta este principalul motiv pentru creşterea interesului pentru alternative biometrice.

    3. Smartphone-urile vor putea efectua din ce în ce mai multe măsurători ale corpului uman
    Tensiunea arterială şi pulsul  sunt doar câteva exemple din ce  îşi doresc utilizatorii să poată măsura cu ajutorul dispozitivelor mobile.

    4. Internet oriunde şi oricând
    La momentul actual, calitatea conexiunii la internet este încă sub nivelul calităţii serviciilor de voce. Utilizatorii de smartphone-uri au început să realizeze că semnalul telefonului nu mai este relevant, deoarece acesta asigură o conexiune de voce de calitate, dar nu neapărat şi acces suficient de bun pentru transferul de date.

    5. Smartphone-urile vor reduce inegalitatea digitală
    Accesul la internet la nivel global este încă inegal şi nepotrivit distribuit, lăsând loc la ceea ce se numeşte „digital divide”. Apariţia smartphone-urilor din ce în ce mai ieftine ilustrează faptul că utilizatorii nu vor mai avea nevoie de dispozitive scumpe care să le permită accesul la internet.
     

  • Bilanţul Black Friday în retailul IT&C online: vânzări de peste 30 de milioane de euro

    EMag, liderul pieţei locale de retail online, condus de Iulian Stanciu, cu vânzări estimate la 200 mil. euro în acest an, a înregistrat cele mai mari venituri de Black Friday 2013 – de 22 mil. euro (fără valoarea celor 60 de maşini comandate prin intermediul site-ului), fiind urmat la mare distanţă de ceilalţi jucători din industrie.

    Cel.ro, al doilea mare jucător din retailul IT&C online, a înregistrat vânzări de 3 mil. euro faţă de 2 mil. euro în 2012. „Chiar dacă cifrele au fost mai bune ca anul trecut, totuşi acestea nu sunt foarte mari. Motivele sunt foarte simple. Nu am dorit să apelăm la angajaţi temporari şi nici spaţiul de care dispunem momentan nu ne permite o creştere a comenzilor procesate de mai mult de trei ori faţă de o zi normală. Tocmai de aceea nu am promovat foarte tare participarea la acest eveniment“, a declarat pentru ZF Tiberiu Pop, directorul general al Corsar Online, compania care deţine cel. ro. „În cifre, pentru noi Black Friday a însemnat aproape de 12.000 de comenzi în 3 zile, comenzi de 3 milioane de euro, 400.000 de vizitatori unici. Cele mai vândute produse au fost laptopurile (aproape 2.000 de bucăţi), urmate de telefoane mobile, televizoare şi tablete.  Ca observaţie, ne aşteptam ca numă­rul de telefoane vândute să fie mai mare decât al laptop-urilor, lucru care nu s-a întâmplat“, a adăugat Pop.

    F64.ro, cel mai mare retailer local specializat în aparate foto-video, care a început din acest an să vândă şi tablete şi smartphone-uri, a înregistrat de Black Friday 2013 vânzări de 2 mil. euro, faţă de 1,5 mil. euro anul trecut. „Serverul F64 a fost uptime aproape de 99% şi pe durata primelor 12 ore s-au comandat 55% din produse, cu o medie de 10 produse pe minut. Am avut 14.800 de produse comandate, cu peste 75% mai multe decât în 2012 şi venituri de peste 9 mil. lei“, au declarat oficialii F64.

    Evomag.ro, unul dintre jucătorii mari de pe piaţa locală de retail de IT&C, a înregistrat vânzări de 1,6 mil. euro de Black Friday, faţă de aproape 1 mil. euro în anul precedent. Valoarea medie a unei comenzi la evomag a crescut cu peste 17% faţă de Black Friday 2012, până la 645 de lei (145 de euro). EvoMag a inclus în această campanie de reduceri 16.200 de produse. „Reducerile oferite au fost semnificative şi au totalizat 615.000 de euro. Pe lângă acest aspect, un alt argument important care a determinat creşterea valorii comenzii medii a fost faptul că am introdus în campania de Black Friday produse dintr-un segment de preţ mai ridicat“, a spus Minai Pătraşcu, CEO al evoMAG.

    Grupul de retaileri IT&C PC Garage, deţinut de Marius Ghenea, a înregistrat vânzări de 1,6 mil. euro de Black Friday 2013. Compania a înregistrat 15.000 de comenzi şi a vândut 25.000 de produse, valoarea medie a comenzii fiind de 480 de lei.

  • Un start-up românesc obţine finanţare de la Deutsche Telekom

    Omnipaste va deveni astfel parte a hub:raum, un incubator pentru start-up-uri din tehnologie deschis de DT în Cracovia, Polonia. “Vom avea o cale larg deschisă pentru a colabora cu Deutsche Telekom în toate ţările Europei unde această companie are operaţiuni. Vom putea folosi investiţia pentru dezvoltarea produsului şi pentru a pătrunde pe piaţa europeană”, a declarat Ciprian Stăvar, unul dintre cei trei fondatori ai Omnipaste.

    DT şi Omnipaste vor negocia în continuare ce procent din acţiunile companiei vor fi cedate în schimbul celor 80.000 de euro. “În general, hub:raum urmăreşte obţinerea unei participaţii minoritare, între 10% şi 30% din acţiuni, la start-up-urile care se califică pentru finanţare în cadrul proiectului.”

  • Peste jumătate din gospodăriile din România au calculator

    Dintre gospodăriile din mediul urban 69,8% sunt dotate cu calculator acasă, iar în rândul gospodăriilor din mediul rural proporţia acestora este de numai 37,5%, conform Institutului Naţional de Statistică.

    În profil teritorial nu se remarcă diferenţe mari între regiuni, ponderea acestora situându-se între 50% şi 60% din totalul fiecărei regiuni, cu excepţia Bucureşti-Ilfov, unde aproape trei sferturi dintre gospodării au în dotare calculatoare (74,3%). Cele mai mici proporţii s-au înregistrat în regiunile Sud Muntenia (49,6%), Nord-Est (50,3%) şi Centru (51,3%).

    Din totalul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 ani, 60,3% au folosit vreodată un calculator. Incidenţa utilizării calculatoarelor prezintă diferenţieri, sub influenţa caracteristicilor persoanelor, în principal sexul şi vârsta. Proporţia bărbaţilor utilizatori de calculatoare este puţin mai mare decât cea a femeilor: 61,8%, faţă de 58,8%.

  • Premierul Chinei a vizitat sediul Huawei Technologies din România


    „A fost o onoare pentru noi să primim vizita Premierului Li Keqiang şi să avem ocazia de a prezenta delegaţiei chineze cele mai noi tehnologii din domeniul telecomunicaţiilor, IT şi al telefoanelor mobile inteligente, pe care le oferim clienţilor noştri, companii şi utilizatori finali, din România. În plus, semnarea Memorandumului cu Guvernul României ne face să fim încrezători că proiectele sustenabile din domeniul tehnologiei şi al educaţiei, pe care dorim să le derulăm pe plan local, se vor concretiza în viitorul apropiat.”, a declarat Vlad Doicaru, director pentru conturi integrate în cadrul companiei.

    Huawei Technologies România este singura companie din domeniul IT&C pe care premierul chinez a vizitat-o în timpul şederii sale în ţara noastră. Primul Ministru chinez Li Keqiang a testat inovaţiile tehnologice puse la dispoziţie de Huawei, participând astfel la o discuţie cu angajaţii a nouă sedii Huawei Technologies din Europa Centrală şi de Est prin intermediul sistemului panoramic de videoconferinţă utilizat în cadrul sediului din Bucureşti.  

    Primul ministru chinez, Li Keqiang, a vizitat România timp de patru zile cu ocazia Forumului Româno Chinez, timp în care a avut întrevederi cu oficialii români privind legăturile economice si comerciale dintre cele două ţări. Ca urmare a acestui eveniment au fost semnate acorduri cu companii chineze care activează pe piaţa românească, printre care şi Huawei Technologies România. Compania îşi propune să deruleze cu sprijinul Guvernului României proiecte atât în domeniul educaţiei cât şi în cel al cercetării.

  • Secretul vânzătorului de gadgeturi: miza pe video online

    “Anul acesta în România vom avea peste 4 milioane de smartphone-uri capabile să redea conţinut video. Va fi o explozie a vânzărilor de tablete anul acesta şi la anul, iar la sfârşitul acestui an 750-800.000 tablete vor fi conectate online, ceea ce înseamnă mai mult de o dublare faţă de 2012. Estimăm că vor fi în jur de 330.000 de televizioare inteligente conectate la internet anul acesta”, a declarat Pantazescu. “Investiţiile în reţele mobile vor duce şi la creşterea penetrării internetului mobil. Estimăm că se vor depăşi 8 milioane de conexiuni mobile de bandă largă până la sfârşitul lui 2013”, a adăugat el.

    Direct One este un furnizor de servicii de comunicaţii “en gros” către marii operatori din telecom care a lansat şi Seenow – un serviciu de video on demand propriu, disponibil pe computere, TV-uri inteligente, smartphone-uri şi tablete, cu afaceri de 10 milioane de euro în 2012.

    În prezent, în România circa 200.000 de utilizatori plătesc pentru a accesa servicii video online, dar numărul acestora va creşte până la un milion într-un interval mai scurt de cinci ani, a estimat Pantazescu. El a adăugat că în prezent în România circa 60% din traficul de pe internet este reprezentat de conţinutul video, la fel ca la nivel global, iar evoluţia continuă să fie puternic ascendentă.

    Direct One a realizat investiţii de aproape 40 de milioane de euro în reţeaua de fibră optică naţională, care are peste 6.000 de kilometri. Pantazescu a precizat că instalarea unui kilometru de fibră optică poate varia între 10.000 şi 20.000 de euro. “Vor fi cerinţe în zone noi din ce în ce mai mari şi care vor necesita un upgrade de la transmisiuni radio la fibră optică. Reţelele de fibră optică se vor dezvolta în continuare”, a spus Pantazescu la ZF Live.

    El apreciază că dezvoltarea infrastructurii va fi alimentată de creşterea consumului de conţinut video, sporirea numărului de utilizatori de smartphone-uri şi tablete, dar şi datorită comerţului electronic şi gaming-ului.