Tag: intalnire

  • Detaliile întâlnirii lui Klaus Iohannis cu Donald Trump. Discuţii despre securitatea Mării Negre

    Potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis va ajunge la Casa Albă, în Washington, la ora 21:00, ora României, unde va fi aşteptat de către preşedintele SUA, Donald Trump, urmând ca la 21:10 cei doi oficiali să aibă convorbiri oficiale.

    Astfel, agenda completă a preşedintelui României vizează:

    „Vizita la Washington D.C., Statele Unite ale Americii
    – 21:00 – Sosirea la Casa Albă – Primirea de către Preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump (ora României)

    – Semnarea în Cartea de Onoare (Diplomatic Reception Room)

    -21:10 Convorbiri tete-à-tête cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump (Biroul Oval) (ora României)

    -Convorbiri oficiale (Cabinet Room)”, potrivit anunţului publicat pe site-ul Preşedinţiei.

    Preşedintele Klaus Iohannis va discuta cu preşedintele SUA Donald Trump despre securitatea în zona Mării Negre şi totodată despre disponibilitatea României de a găzdui mai mulţi militari americani în România. În acelaşi timp, România este disponibilă să mai trimită efective militare în Afghanistan.

    Securitatea Mării Negre este una dintre subiectele ce vor fi abordate în întâlnirea bilaterală dintre Klaus Iohannis şi preşedintele american Donal Trump. Rusia are o prezenţă militară în Marea Neagră printr-o importantă bază în Crimeea.

    Iohannis va exprima disponibilitatea României de a găzdui un număr mai mare de dispozitive militare ale NATO, prin brigada multinaţională sau centrul de comandă care va fi stabilit în regiune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criza din coaliţia de guvernare. Prima întâlnire Dăncilă-Tăriceanu, după ultimatumul dat de ALDE/ UDMR îl refuză pe liderul PSD

    Surse din interiorul coaliţiei au afirmat, pentru MEDIAFAX, că întrevederea dintre Viorica Dăncilă şi Călin Popescu Tăriceanu urmează să aibă loc la ora 12:00.

    Călin Popescu Tăriceanu a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că Guvernul funcţionează din inerţie şi nu vrea să facă parte dintr-un Executiv “impotent”. Liderul ALDE a avut, totodată, discuţii cu Pro România pentru a forma o alianţă.

    ALDE a solicitat PSD să vină cu un nou programd e guvernare şi cu o restructurare parlamentară, dar acest lucru a fost respins de Viorica Dăncilă, care a anunţat că va merge pe varianta unei remanieri.

    Viorica Dăncilă a mai cerut ALDE să îşi asume responsabilitatea guvernării şi să înţeleagă că un partid nu poate să fie şi la putere şi în Opoziţie.

    De asemenea, liderul PSD a afirmat că dacă nu va găsi consens cu ALDE, va căuta sprijin în alte formaţiuni politice, inclusiv în UDMR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legătura dintre Banksy, religie şi Amsterdam – VIDEO

    În Moco am intrat întâmplător, cu gândul de a mai umple cele câteva ore ce îmi rămăseseră libere până la plecarea din Amsterdam. Nefiind pasionată de arta contemporană, m-am gândit că, mai mult ca sigur, mă voi plictisi repede şi voi pleca să mai colind străzile sau celelalte obiective aflate în vecinătatea acestuia. Şi asta pentru că Moco este amplasat în Museumplein, o zonă în care sunt situate trei dintre cele mai cunoscute muzee din Amsterdam: Rijksmuseum, Van Gogh şi Stedeljik. Ei bine, nu mă puteam înşela mai tare. Aveam să plec abia peste vreo trei ore, asta în ciuda faptului că muzeul micuţ, amenajat în Villa Alsberg, o clădire cu două etaje, putea fi vizitat relativ rapid. Şi aş mai fi zăbovit, cu siguranţă, dacă nu aveam un avion de prins pe cel mai mare aeroport din Ţările de Jos şi unul dintre cele mai aglomerate huburi aviatice din lume, tranzitat anual de peste 70 de milioane de călători – Amsterdam Schiphol.

    Alături de numeroase lucrări ale celebrului graffer (persoană care execută lucrări în graffiti) cunoscut sub preudonimul Banksy, sălile muzeului Moco erau „gazdele” expoziţiilor unor artişti contemporani precum japoneza în vârstă de 90 de ani Yayoi Kusama, care execută în special sculpturi şi instalaţii, designerul italian Marc Ange, newyorkezul Daniel Arsham sau gemenii identici Otavio Pandolfo şi Gustavo Pandolfo din Brazilia, care se prezintă sub numele de Osgemeos şi sunt cunoscuţi în special pentru caracterele zugrăvite în nuanţe de galben aprins şi detalii murale incredibile. În unele săli, tocmai pereţii încăperii erau transformaţi în opere de artă, de pildă sala pereţilor erodaţi sau cea a pereţilor elastici, transformaţi, cu ajutorul unei tehnici inventate de artiştii Daniel Arsham şi Alex Mustonen, în lucrări geniale.

    M-a surprins în special modul în care lucrări executate într-o notă clasică, de pildă sculpturi greceşti sau picturi în stilul lui Monet, erau transformate în artă contemporană prin asocieri frapante, inscripţionate, de pildă, cu mesaje instagramabile sau cu personaje din lumea Disney.

    Una dintre lucrările care mi-au atras în mod special atenţia a fost „Christ with shopping bags”, ce îl înfăţişa pe Hristos crucificat însă cu palmele prinse nu în cuie, ci în pungi de cadouri, fiind, potrivit descrierii alăturate tabloului, o satiră la adresa valorilor, percepţiei şi transformărilor suferite de sărbătoarea Crăciunului de-a lungul secolelor. „Lucrarea reflectă o creştere imensă a consumerismului în perioada Crăciunului – perioadă în care care ar trebui, de fapt, să reflectăm asupra valorilor acesteia, a facerii de bine şi a dăruirii. Obişnuia să fie o zi de odihnă şi nu un timp în care să fim preocupaţi de lucrurile materiale. Toate elementele din imagine apar topindu-se, amintindu-ne astfel că atât lucrurile materiale cât şi bucuria născută din acestea nu sunt durabile”, este descris „manifestul” lui Banksy la adresa consumerismului.

    În muzeul Moco arta şi-a făcut loc chiar şi dincolo de uşa toaletei, şerveţelele pentru mâini dovedindu-se o miniexponată menită să păcălească şi să amuze vizitatorii.

    La demisolul muzeului, pe lângă o serie de lucrări sau expoziţii precum „Calcified Room” (Camera calcificată) – un fel de mini-Pompei modern, acoperit de lavă albă, realizată de Daniel Arsham în colaborare cu galeriile Perrotin şi Ron Mandos, există şi un magazin unde, dacă eşti colecţionar înrăit, poţi achiziţiona, cu câteva mii de euro, lucrări ale acestuia sau, pentru sume mult mai mici, de până în 20 de dolari, poţi pleca acasă cu un tricou imprimat cu lucrările lui Banksy. Şi dacă tot vorbim de preţuri, biletul de intrare cumpărat online costă 14 euro pentru adulţi, studenţii şi adolescenţii de 16-17 ani având o reducere de 2,5 euro, copiii cu vârste cuprinse între 10-15 ani plătesc 8,5 euro, iar pentru cei mai mici de 10 ani intrarea este gratuită. La faţa locului, toate biletele sunt cu 1 euro mai scumpe şi, pentru alţi câţiva euro în plus, puteţi opta pentru audioghid.

    Grădina muzeului este, de asemenea, o expoziţie de lucrări, unele interactive. Poţi, de pildă, să te relaxezi la umbra palmierilor roz, „plantaţi” de designerul Marc Ange în cadrul instalaţiei Le Refuge, sau să iei o scurtă lecţie de echitaţie, amintindu-ţi de copilărie, pe inorogul de fier al designerului olandez Marcel Wanders.

    Ce mai puteţi face în Amsterdam?

    Desigur, o plimbare de câteva ore, pe jos, pe străzile micii capitale, unde la tot pasul întâlneşti câte un pod ridicat peste canalele Amsterdamului, de care sunt rezemate mulţimile de biciclete. Oraşul este înţesat de turişti din toate colţurile lumii, încât uneori pare că locuitorii nici nu există sau că s-au refugiat cu toţii în casele lor cu ferestre colorate acoperite de iederă.

    O zi însorită – care este o raritate în Amsterdam – merge însoţită neapărat de o bere rece servită la terasele nu tocmai pretenţioase, dar pitoreşti, aflate pretutindeni, sau de o plimbare cu feribotul ori cu barca privată cu motor, pentru mai multă intimitate.

    Sunt, de asemenea, o serie de muzee, catedrale sau case memoriale şi alte atracţii pentru cei ce petrec mai mult de două zile în capitala Olandei, de pildă: muzeul statuilor de ceară Madame Tussaud, pentru ale cărui cozi trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare, Casa Memorială Rembrandt, Casa Anne Frank sau o vizită la fabrica de bere Heineken. Shoppingul poate fi şi el inclus pe listă, atât timp cât reuşeşti să dai din coate şi să te strecori prin „traficul” haotic din magazine.

    Ziua, în Cartierul Roşu nu se remarcă altceva decât picturi şi afişe care, într-adevăr, i-ar ruşina pe pudici şi le-ar determina pe unele mame să le spună copiilor să întoarcă privirea. Abia seara târziu, după ce se înserează, încep să urce în vitrine fete cu feţe plictisite, expunându-se ochilor curioşi ai turiştilor. Am fost şocată când o chelneriţă dintr-o cafenea situată într-o zonă apropiată cunoscutului cartier mi-a spus că ea nu a fost niciodată acolo.

    Mi-a plăcut Amsterdamul, cu miile de biciclete care îmi tăiau calea cu viteză, pedalate cu relaxare de rezidenţii grăbiţi, sau cu teamă, de turişti cu faţa crispată, stresaţi să nu se accidenteze. Şi apropo de biciclete, cum aveam să aflu de la un prieten – aici nimeni nu îşi achiziţionează biciclete scumpe, deoarece se fură des şi de multe ori, cu puţin noroc – dacă e să fim ironici –, o poţi recumpăra chiar pe a ta de pe cine ştie ce site. Mi-a plăcut Amsterdamul cu terase în care îţi puteai răcori picioarele în minipiscine gonflabile, cu amuzantele reclame ale magazinelor, cu aerul relaxat al străzilor însorite şi, mai presus de toate, mi-a plăcut Amsterdamul cu Moco şi cu operele ciudate şi fascinante pe care le găzduieşte între zidurile sale.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Cristina Costache, Privacy Manager Strauss Group

    Începând cu anul acesta, Corina Costache îşi împarte timpul între funcţiunea locală de legal manager şi cea de privacy manager al diviziei de cafea Europa, în cadrul căreia are opt ţări în subordine (Germania, Rusia, Ucraina, Serbia, Polonia, România, Elveţia şi Olanda).   „Este o provocare imensă coordonarea mai multor jurisdicţii şi echipe şi plierea unor principii derivate din legislaţii restrictive precum GDPR-ul în afara EEA”, îşi descrie ea responsabilităţile.  Din rândul celor mai recente realizări, menţionează coordonarea unui proiect de protecţie a datelor, respectiv integrarea acestei noi funcţiuni în cadrul departamentului pe care îl coordonează, alături de toate celelalte domenii pe care le gestionează: corporate, commercial, regulator, proprietate intelectuală, litigii etc. Corina Costache şi-a început cariera juridică sub îndrumarea mamei ei, de profesie tot avocat. În 2006, şi-a început activitatea în cadrul unei case de avocatură şi a avut primul contact cu consultanţa de business. De-a lungul timpului, a lucrat ca şi consultant în dezvoltare imobiliară, documente expaţi, asistenţă clienţi multinaţionale în diverse proiecte de fuziuni şi achiziţii, conflicte de muncă, relaţia cu autorităţile. Lucrează în cadrul grupului Strauss în departamentul juridic de mai bine de 11 ani. Din rândul proiectelor sale, enumeră achiziţia mărcilor Amigo de către grupul Strauss, în care a coordonat partea juridică. „Pe lângă complexitatea tranzacţiei, aceasta a atras multe domenii:  proprietate intelectuală, concurenţă, comercial, corporate, au fost implicate părţi din aproape toată lumea: de la aprobări din Japonia, semnatari din Brazilia, România, Israel, Olanda, la bănci şi avocaţi din  Londra.” În ceea ce priveşte experienţa internaţională, spune: „Este o experienţă fantastică atât din punct de vedere profesional, cât şi personal. Oportunitatea de a vizita mai multe locaţii şi de a întâlni, colabora şi împărtăşi experienţe cu oameni din diferite culturi este de nepreţuit din punctul meu de vedere. Te ajută să vezi lumea cu alţi ochi”.

  • Economiştii cred că Banca Centrală Europeană trebuie să ia noi măsuri pentru a impulsiona economiile europene

    Banca Centrală Europeană trebuie să deschidă drumul săptămâna viitoare pentru a acţiona o scădere a dobânzii de referinţă în luna septembrie, potrivit economiştilor citaţi de CNBC.

    Consiliul de Administraţie al BCE se va întâlni săptămâna viitoare în Frankfurt după ce inflaţia în luna iunie a crescut peste aşteptări la 1,3%, deşi a rămas în ţinta băncii de sub 2%.

    BCE trebuie să gestioneze politicile monetare într-o perioadă învăluită în incertitudine politică şi încetinire economică.

    Economiştii Marion Amiot şi Sylvaian Broyer de la S&P Global Ratings se aşteaptă ca BCE să reducă facilitatea de depozit cu 0,1% după întâlnirea din septembrie, şi chiar să reia achiziţia de obligaţiuni sub forma unui program de 15 miliarde de euro. Facilitatea de depozit, reprezentând dobânda pe care băncile o primesc pentru a depozita bani peste noapte, este negativă din iunie 2014.

    „Economia europeană evoluează încă într-un ritm lent şi două viteze, cu o activitate de servicii robustă pe o parte, dar fără a înregistra o revenire şi a sectorulu de producţie”, notează cei doi economişti.

    Economia Germaniei şi a Italiei, considerate a fi principalele centre de producţie ale Europei, se apropie încet de un teritoriu de recesiune şi rămân susceptibile riscurilor externe precum Brexit, conflictul comerical SUA-China, Iranul, şi încetinirea economică a Chinei.

  • România va avea un nou aeroport. Unde se va afla acesta

    Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Galaţi, că va avea, la sfârşitul săptămânii, o întâlnire cu investitori, pentru realizarea unui parteneriat public – privat, în vederea realizării unui aeroport între oraşele Galaţi, Brăila şi Focşani.

    Întrebată dacă a discutat cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a promis, în luna mai, la Galaţi, că se are în vedere construirea unui aeroport între oraşele Galaţi, Brăila şi Focşani, premierul Viorica Dăncilă a răspuns că o întâlnire cu investitori va avea loc duminică, iar alta peste două săptămâni.

    Citiţi mai mult pe zf.ro.

  • Situatie de neconceput pentru români. Doi premieri, pe bicicletă, într-o întâlnire oficială

    O întâlnire bilaterală pe biciclete. Premierul Olandei Mark Rutte l-a primit marţi pe omologul său din letonia, Arturs Krišjānis, pentru o întâlnire oficială.

    Cei doi au avut puţin timp pentru o plimbare pe biciclete prin oraş.

    Se întâmplă la Haga, unul dintre oraşele olandeze construite cu gândul la cetăţeni, şi nu la maşini.

    Premierul olandez a fost de altfel fotografia în mai multe rânduri pe bicicletă, în diverse ipostaze.

  • Un psiholog spune că oamenii te judecă doar aceste două criterii la prima întâlnire. Care sunt acestea?

    Profesorul şi psihologul Amy Cuddy ce predă la Harvad Business School a studiat mai mult de 15 ani de zile primele impresii şi efectul acestora asupra oamenilor. În cartea sa “Presence”, Cuddy este de părere că oamenii răspund la următoarele două întrebări atunci când se văd pentru prima dată, potrivit Business Insider

    1. Pot să am încredere în această persoană?
    2. Pot să respect această persoană?

    Psihologii se referă la aceste două dimensiuni cu două categorii: căldură şi competenţă. Ideal, un candidat vrea să fie perceput şi prietenos şi inteligent, bun cunoscător.

    Într-un context profesional, oamenii tind să mizeze pe dovedirea competenţei şi mai puţin apropierea, căldura. Se pare că, deşi e important să arăţi că eşti bun pentru rolul cerut de angajator, este mai important să arăţi că cineva poate avea încredere în tine.