Tag: insula

  • Insula paradisiacă din Europa unde găseşti ceva de făcut în orice perioada a anului. Mii de români au ajuns deja acolo – VIDEO

    Sardinia, insula italiană situată în Marea Mediterană, între Corsica (Franţa) şi Africa (Algeria şi Tunisia), este o destinaţie luxoasă pentru vacanţele la mare, dar şi una completă pentru ceea ce înseamnă agroturism – de la stâne şi ferme ale localnicilor la crame moderne de vin şi festivaluri tradiţionale. Astfel, Sardinia poate fi aleasă ca destinaţie de vacanţă nu doar pe timpul sezonului primăvară-vară, ci şi toamna, când activităţile turistice se pot îmbina perfect între mare şi munte, în condiţiile în care temperatura ajunge până la peste 20 de grade până înspre finalul lunii octombrie.

    Sardinia se întinde pe 24.000 km pătraţi, zona cu cele mai multe atracţii pentru turişti fiind partea centrală şi de nord, partea sudică fiind mai mult zonă industrială. Insula îmbină peisajele date de interioarele de granit cu gastronomia specifică zonei mediteraneene – peşte şi fructe de mare –, cu istoria ţinuturilor sarzilor – de la vestigii ale culturii nuraghi, culturilor cartagineze şi romane la influenţele barocului spaniol, alături de zona rurală, o oază de linişte neatinsă de agitaţia şi stresul zilnic de pe continent.   

    Din Bucureşti se poate ajunge prin zbor direct în Alghero, capitala insulei, situată în partea de nord-vest. Turiştii pot opta pentru plimbări în centrul vechi al oraşului – cetatea Alghero, în port, de unde se poata explora cu barca întreaga zonă de coastă, sau pe străduţele înguste cu biserici medievale şi magazine tradiţionale pentru bijuteriile din coralul special din acea zonă.

    Aeroportul Alghero a fost refăcut şi extins în urma unei investiţii de 18 milioane de euro, din care 60% provin din fonduri europene. Astfel, acum, aeroportul din Alghero găzduieşte zboruri din peste 52 de destinaţii europene.

    „Alghero este una dintre cele mai căutate destinaţii turistice de city break de către români în această toamnă”, potrivit lui Stefano Iervolino, fondatorul şi CEO-ul agenţiei online de turism Fly Go. Aceasta are sedii în România, Italia şi Spania, cifra de afaceri pentru anul în curs fiind estimată la 50 milioane de euro. 

    Din Alghero se poate ajunge cu uşurinţă, în circa 15-20 minute, la una dintre locaţiile agroturistice pentru a vedea cum se prepară diferite brânzeturi tradiţionale sau pastele tradiţionale din Sardinia, fregola, şi a degusta totodată o serie din preparatele locale în cadrul unei cine – de la măsline, brânzeturi şi mezeluri la paste şi berbecuţ la proţap. Unul dintre aceste locuri este ferma agroturistică Sa Mandra (regiunea Nurra), unde totul este păstrat conform tradiţiei şi decorat pitoresc.

    „Cum Alghero este în topul destinaţiilor de city break în această toamnă pentru români, turiştii pot experimenta Sardinia agroturistică în cadrul unui complex de poveste în imediata apropiere a oraşului, în regiunea Nurra, Azienda Agrituristica Sa Mandra – fermă, restaurant şi spaţii de cazare. Sa Mandra este un business de familie, dar, mai întâi de toate, o fermă: hectare de câmpuri de cereale cultivate ecologic, plantaţii de măslini, turme de oi, herghelii de cai, măgari şi porci, crescătorie de pui”, a explicat Iervolino.

    În afară de experienţa culinară autentică pe care turiştii o pot avea la ferma Sa Mandra, aceştia pot admira totodată şi un adevărat muzeu al tradiţiei locale, proprietarii fiind pasionaţi de istoria sardă şi obiectele realizate de meşteşugarii locali.

    „Turiştii sunt invitaţi ca înainte să se aşeze la masă sau să se cazeze, să rătăcească pe aleile Sa Mandra şi în sălile de expoziţie, unde vor face un pas înapoi în timp şi vor lua contact cu obiecte ce spun istoria sutelor de secole trecute. În cei 30 de ani de la deschiderea unităţii, Sa Mandra a adunat sute de piese originale: unelte folosite de fermieri în stâne şi de gospodine, dar şi covoare, ceramică, cuţite, mobilier, creaţii ale artizanilor locali.”

    Plaje ca în insulele paradisiace din Asia

    Pornind din Alghero înspre partea de nord, se pot vizita o serie de locuri cu peisaje ce îţi taie respiraţia, cum ar fi parcul regional Porto Conte şi Castelsardo. Continuând drumul spre nordul insulei, se ajunge în zona Costa Smeralda (Baja Sardinia – Porto Cervo), una dintre cele mai scumpe zone din Sardinia, unde au case cu vedere la mare designeri vestimentari renumiţi precum Armani. Această zonă luxoasă are de oferit unele dintre cele mai frumoase plaje din Marea Mediterană, arhipelagul La Maddalena fiind în imediată apropiere. Acesta poate fi vizitat într-o zi cu croazierele care opresc la mai multe plaje de pe insulele arhipegului, cum ar fi La Spargia, La Maddalena sau Santa Maria. De asemenea, se trece şi pe lângă plaja roz din arhipelag – Spiaggia Rosa, de pe insula Budelli, care nu se poate vizita decât în condiţii speciale, fiind protejată în cadrul parcului naţional La Maddalena. Nisipul de culoare roz este dat de scoicile şi coralul de culoare roşie care împânzesc plaja.

    La scurtă distanţă cu maşina de Baja Sardinia se poate ajunge la una dintre cramele moderne din Sardinia – Surrau, care a câştigat o serie de premii pentru vinurile sale roşii şi albe, cum ar fi cel mai bun vin roşu din Italia în 2017, potrivit revistei italiene de specialitate Gambero Rosso, şi premiul festivalului de vin din Potro Cervo pentru cel mai bun vin alb (Sciala).

    Pe lângă plajele desprinse din paradis din zona de nord a insulei, unde un sejur de 7 nopţi cu demipensiune în Baja Sardinia la un hotel de 4 stele ajunge la aproape 1.200 de euro pentru o persoană, turiştii pot vizita şi zona de munte din Sardinia, unde se pot face o serie de excursii şi incursiuni în tradiţiile păstrate de sute de ani de localnici.

    „Sardinia nu este numai pentru mare, ci şi pentru munte. Poţi veni atât vara, cât şi iarna să vizitezi insula”, a punctat reprezentantul unui lanţ de patru hoteluri din zona Baja Sardinia, Porto Cervo.

    „Noi colaborăm şi cu alte câteva hoteluri din zona de munte a Sardiniei, care sunt deschise pe tot parcursul anului”, a adăugat ea, menţionând că au în total 25 de propuneri diferite pentru turiştii care vor să viziteze insula, printre care şi retreaturi de yoga, agroturism, trasee montane, festivaluri, croaziere şi o serie de activităţi şi sporturi de apă.

    Barbagia, experienţa autentică din zona de munte a insulei

    Pentru a trăi adevărata experienţă rurală din Sardinia, trebuie vizitată zona Barbagia din inima insulei, unde se pot face excursii pe munte şi se pot vizita stânele autentice ale localnicilor, care păstrează metode de producţie din tată-n fiu, agricultura fiind sustenabilă.

    „Sardinia este o minunăţie rurală, lucru pe care localnicii doresc să îl arate tuturor turiştilor. Dacă timpul le permite, le recomandăm vizitatorilor să se aventureze în inima insulei, în zona Barbagia – o regiune montană, sălbatică şi fascinantă, un teritoriu ce merită descoperit în mai multe zile, pentru că obiceiurile şi tradiţiile sarde sunt menţinute la tot pasul. În Barbagia, turismul este fără doar şi poate sustenabil, sarzii fiind deosebit de atenţi cu natura. În această perioadă a anului – din septembrie până în decembrie – are loc unul dintre cele mai frumoase festivaluri, Toamnă în Barbagia, ce se desfăşoară în satele din Barbagia – fiecare săptămână este dedicată unui sat – şi atrage anual turişti din întreaga lume. Fiecare etapă a festivalului este unică şi irepetabilă. Fiecare sat îşi prezintă cultura şi tradiţiile specifice, produsele locale, de la brânzeturi până la carne, gemuri, murături, carne de miel sau carne de porc, paste proaspete, dulciuri, lichioruri şi vinuri, toate home-made şi după reţete tradiţionale”, a menţionat fondatorul Fly Go.

    În aceeaşi regiune, turiştii au la posibilitatea să viziteze oraşul pitoresc Orgosolo, renumit pentru desenele sale murale de pe străzi.
    În primele nouă luni ale acestui an, Sardinia a atras peste 3,6 milioane de turişti, dintre care 1,8 milioane sunt din afara Italiei. Dintre aceştia, circa 10.000 sunt români.

  • La pas prin tărâmul fermecat

    Unii însă, cum ar fi membri ai grupului suedez de artişti Anonymouse MMX, hotărăsc să se întoarcă într-un loc care le-a plăcut şi să lase în urmă ceva legat de specificul acestuia. În cazul acestora, sunt căsuţe de zâne şi mici castele amplasate din loc în loc pe Insula Man, din Marea Irlandei, în folclorul căreia zânele ocupă un loc important, scrie CNN.

    Pentru confecţionarea căsuţelor şi castelelor, artiştii s-au inspirat din cărţile pentru copii ale unor scriitoare ca Astrid Lindgren sau Beatrix Potter, precum şi din filmele de animaţie Disney. Până în prezent, publicul a descoperit doar câteva din creaţiile magice amplasate de Anonymouse MMX pe Insula Man, după cum au anunţat artiştii, care nu au dezvăluit unde anume se află restul.

  • Insula paradisiacă din Europa unde găseşti ceva de făcut în orice perioada a anului. Mii de români au ajuns deja acolo

    Sardinia, insula italiană situată în Marea Mediterană, între Corsica (Franţa) şi Africa (Algeria şi Tunisia), este o destinaţie luxoasă pentru vacanţele la mare, dar şi una completă pentru ceea ce înseamnă agroturism – de la stâne şi ferme ale localnicilor la crame moderne de vin şi festivaluri tradiţionale. Astfel, Sardinia poate fi aleasă ca destinaţie de vacanţă nu doar pe timpul sezonului primăvară-vară, ci şi toamna, când activităţile turistice se pot îmbina perfect între mare şi munte, în condiţiile în care temperatura ajunge până la peste 20 de grade până înspre finalul lunii octombrie.

    Sardinia se întinde pe 24.000 km pătraţi, zona cu cele mai multe atracţii pentru turişti fiind partea centrală şi de nord, partea sudică fiind mai mult zonă industrială. Insula îmbină peisajele date de interioarele de granit cu gastronomia specifică zonei mediteraneene – peşte şi fructe de mare –, cu istoria ţinuturilor sarzilor – de la vestigii ale culturii nuraghi, culturilor cartagineze şi romane la influenţele barocului spaniol, alături de zona rurală, o oază de linişte neatinsă de agitaţia şi stresul zilnic de pe continent.   

    Din Bucureşti se poate ajunge prin zbor direct în Alghero, capitala insulei, situată în partea de nord-vest. Turiştii pot opta pentru plimbări în centrul vechi al oraşului – cetatea Alghero, în port, de unde se poata explora cu barca întreaga zonă de coastă, sau pe străduţele înguste cu biserici medievale şi magazine tradiţionale pentru bijuteriile din coralul special din acea zonă.

    Aeroportul Alghero a fost refăcut şi extins în urma unei investiţii de 18 milioane de euro, din care 60% provin din fonduri europene. Astfel, acum, aeroportul din Alghero găzduieşte zboruri din peste 52 de destinaţii europene.

    „Alghero este una dintre cele mai căutate destinaţii turistice de city break de către români în această toamnă”, potrivit lui Stefano Iervolino, fondatorul şi CEO-ul agenţiei online de turism Fly Go. Aceasta are sedii în România, Italia şi Spania, cifra de afaceri pentru anul în curs fiind estimată la 50 milioane de euro. 

    Din Alghero se poate ajunge cu uşurinţă, în circa 15-20 minute, la una dintre locaţiile agroturistice pentru a vedea cum se prepară diferite brânzeturi tradiţionale sau pastele tradiţionale din Sardinia, fregola, şi a degusta totodată o serie din preparatele locale în cadrul unei cine – de la măsline, brânzeturi şi mezeluri la paste şi berbecuţ la proţap. Unul dintre aceste locuri este ferma agroturistică Sa Mandra (regiunea Nurra), unde totul este păstrat conform tradiţiei şi decorat pitoresc.

    „Cum Alghero este în topul destinaţiilor de city break în această toamnă pentru români, turiştii pot experimenta Sardinia agroturistică în cadrul unui complex de poveste în imediata apropiere a oraşului, în regiunea Nurra, Azienda Agrituristica Sa Mandra – fermă, restaurant şi spaţii de cazare. Sa Mandra este un business de familie, dar, mai întâi de toate, o fermă: hectare de câmpuri de cereale cultivate ecologic, plantaţii de măslini, turme de oi, herghelii de cai, măgari şi porci, crescătorie de pui”, a explicat Iervolino.

    În afară de experienţa culinară autentică pe care turiştii o pot avea la ferma Sa Mandra, aceştia pot admira totodată şi un adevărat muzeu al tradiţiei locale, proprietarii fiind pasionaţi de istoria sardă şi obiectele realizate de meşteşugarii locali.

    „Turiştii sunt invitaţi ca înainte să se aşeze la masă sau să se cazeze, să rătăcească pe aleile Sa Mandra şi în sălile de expoziţie, unde vor face un pas înapoi în timp şi vor lua contact cu obiecte ce spun istoria sutelor de secole trecute. În cei 30 de ani de la deschiderea unităţii, Sa Mandra a adunat sute de piese originale: unelte folosite de fermieri în stâne şi de gospodine, dar şi covoare, ceramică, cuţite, mobilier, creaţii ale artizanilor locali.”

    Plaje ca în insulele paradisiace din Asia

    Pornind din Alghero înspre partea de nord, se pot vizita o serie de locuri cu peisaje ce îţi taie respiraţia, cum ar fi parcul regional Porto Conte şi Castelsardo. Continuând drumul spre nordul insulei, se ajunge în zona Costa Smeralda (Baja Sardinia – Porto Cervo), una dintre cele mai scumpe zone din Sardinia, unde au case cu vedere la mare designeri vestimentari renumiţi precum Armani. Această zonă luxoasă are de oferit unele dintre cele mai frumoase plaje din Marea Mediterană, arhipelagul La Maddalena fiind în imediată apropiere. Acesta poate fi vizitat într-o zi cu croazierele care opresc la mai multe plaje de pe insulele arhipegului, cum ar fi La Spargia, La Maddalena sau Santa Maria. De asemenea, se trece şi pe lângă plaja roz din arhipelag – Spiaggia Rosa, de pe insula Budelli, care nu se poate vizita decât în condiţii speciale, fiind protejată în cadrul parcului naţional La Maddalena. Nisipul de culoare roz este dat de scoicile şi coralul de culoare roşie care împânzesc plaja.

    La scurtă distanţă cu maşina de Baja Sardinia se poate ajunge la una dintre cramele moderne din Sardinia – Surrau, care a câştigat o serie de premii pentru vinurile sale roşii şi albe, cum ar fi cel mai bun vin roşu din Italia în 2017, potrivit revistei italiene de specialitate Gambero Rosso, şi premiul festivalului de vin din Potro Cervo pentru cel mai bun vin alb (Sciala).

    Pe lângă plajele desprinse din paradis din zona de nord a insulei, unde un sejur de 7 nopţi cu demipensiune în Baja Sardinia la un hotel de 4 stele ajunge la aproape 1.200 de euro pentru o persoană, turiştii pot vizita şi zona de munte din Sardinia, unde se pot face o serie de excursii şi incursiuni în tradiţiile păstrate de sute de ani de localnici.

    „Sardinia nu este numai pentru mare, ci şi pentru munte. Poţi veni atât vara, cât şi iarna să vizitezi insula”, a punctat reprezentantul unui lanţ de patru hoteluri din zona Baja Sardinia, Porto Cervo.

    „Noi colaborăm şi cu alte câteva hoteluri din zona de munte a Sardiniei, care sunt deschise pe tot parcursul anului”, a adăugat ea, menţionând că au în total 25 de propuneri diferite pentru turiştii care vor să viziteze insula, printre care şi retreaturi de yoga, agroturism, trasee montane, festivaluri, croaziere şi o serie de activităţi şi sporturi de apă.

    Barbagia, experienţa autentică din zona de munte a insulei

    Pentru a trăi adevărata experienţă rurală din Sardinia, trebuie vizitată zona Barbagia din inima insulei, unde se pot face excursii pe munte şi se pot vizita stânele autentice ale localnicilor, care păstrează metode de producţie din tată-n fiu, agricultura fiind sustenabilă.

    „Sardinia este o minunăţie rurală, lucru pe care localnicii doresc să îl arate tuturor turiştilor. Dacă timpul le permite, le recomandăm vizitatorilor să se aventureze în inima insulei, în zona Barbagia – o regiune montană, sălbatică şi fascinantă, un teritoriu ce merită descoperit în mai multe zile, pentru că obiceiurile şi tradiţiile sarde sunt menţinute la tot pasul. În Barbagia, turismul este fără doar şi poate sustenabil, sarzii fiind deosebit de atenţi cu natura. În această perioadă a anului – din septembrie până în decembrie – are loc unul dintre cele mai frumoase festivaluri, Toamnă în Barbagia, ce se desfăşoară în satele din Barbagia – fiecare săptămână este dedicată unui sat – şi atrage anual turişti din întreaga lume. Fiecare etapă a festivalului este unică şi irepetabilă. Fiecare sat îşi prezintă cultura şi tradiţiile specifice, produsele locale, de la brânzeturi până la carne, gemuri, murături, carne de miel sau carne de porc, paste proaspete, dulciuri, lichioruri şi vinuri, toate home-made şi după reţete tradiţionale”, a menţionat fondatorul Fly Go.

    În aceeaşi regiune, turiştii au la posibilitatea să viziteze oraşul pitoresc Orgosolo, renumit pentru desenele sale murale de pe străzi.
    În primele nouă luni ale acestui an, Sardinia a atras peste 3,6 milioane de turişti, dintre care 1,8 milioane sunt din afara Italiei. Dintre aceştia, circa 10.000 sunt români.

  • 5 minuni naturale din România apreciate de o lume întreagă – GALERIE FOTO

    5 Tunelul Iubirii

    O porţiune de cale ferată dintre oraşele Oţelul Roşu şi Caransebeş a devenit o curiozitate pentru vizitatori şi un loc apreciat de către îndrăgostiţi. Pe marginile căii ferate arborii şi vegetaţia din jur s-au unit şi au creat forma perfectă a unui tunel, o boltă de copaci lăsată să crească în voie face din acest loc un peisaj unic în România. Puţini români ştiu să ajungă în acest loc magic, Tunelul Iubirii se află cam la jumătatea distanţei dintre Obreja şi Glimboca şi este deseori asemănat cu Pasajul Iubirii din Ucraina.


    4 Insula Ovidiu

    În apropierea oraşului Ovidiu se află insuliţa omonimă, un spaţiu excelent pentru cei care doresc să se bucure de linişte câteva ore şi să relaxaze într-o zonă prea puţin atinsă de mâna omului. Insula Ovidiu este exemplul perfect al naturii armonioase, dar şi leagănul unei legende unice. Pentru a ajunge pe insulă, trebuie să călătoriţi până la destinaţie cu vaporaşul, dintr-o dată se va dezvălui o oază de verdeaţă de o frumuseţe cum rar aţi mai întâlnit.


    3 Canionul Şapte Scări


    Se află chiar pe Valea Prahovei, dar deşi este localizat într-un loc atât de accesat de către turişti, nu este atât de renumit. Această splendoare naturală se află la o aruncătură de băţ de Predeal şi este format în întregime de apele pârâului Şipoaia. Canionul Şapte Scări se află la o altitudine cuprinsă între 1100-1200 de metri şi este format din şapte chei săpate în calcar, găzduind un număr de şapte cascade. Pentru a admira unicul canion, trebuie să urci şapte rânduri de scări metalice care îşi vor solicita destul de mult efortul fizic.


    2 Lacul Ochiu Beiului

    Se află în Munţii Aninei, iar nuanţa sa de culoarea cerului te îndeamnă să-i afli povestea. Lacul Ochiul Beiului este o structură unică în România, o acumulare de apă cu diametrul de 15 metri, care nu îngheaţă niciodată, nici măcar în timpul iernii. Lacul nu are o adâncime mai mare de 3,6 metri, aşa încât va fi foarte uşor să observi păstrăvii care se plimbă jucăuşi pe fundul apelor. Zona este frumoasă şi plină de mistere, cu o faună unică şi peisaje uimitoare.


    1 Cascada Bigăr

    Podiumul nu poate fi ocupat decât de Cascada Bigăr, una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din Europa şi chiar din lumea întreagă. Această operă de artă sculptată de natură se află pe Cheile râului Miniş şi constiuite împreună cu împrejurimile un orizont unic tot mai apreciat de către turiştii din întreaga lume. Turismul în zonă s-a relansat odată cu anul 2010, atunci când o revistă de specialitate a realizat un album cu locuri deosebite din România în care a fost inclusă şi Casada Bigăr.

  • Cum a reuşit o tânără să deschidă un hotel în Caraibe fără să aibă niciun ban – GALERIE FOTO

    Vi s-a întâmplat vreodată să plecaţi într-o vacanţă şi, odată ajunşi la destinaţie, să vă gândiţi “aş putea să trăiesc aici?” Ei bine, aşa a început povestea unei tinere pe nume Kalisa Martin, iar destinaţia aleasă de ea a fost Jamaica.

    În timpul unei ierni friguroase din New York, Kalisa şi prietenul ei Jeff Belizaire au decis să “fugă” până pe insula din Caraibe. Acesta avea, la momentul respectiv, un job de vis: era director de brand la Tasting Table, o destinaţie digitală pentru gurmanzi. Dar ceva în timpul acelei excursii avea să le schimbe viaţa.
     

    “În timpul acelui week-end prelungit, ne-am imaginat cum ar fi să avem propriul nostru B&B (bed and breakfast – n. red.) şi ne-am dat seama că am putea să îl deschidem chiar acolo”, povesteşte Kalisa Martin. Patru luni mai târziu, ea demisionase şi se afla în drum spre Jamaica alături de Belizaire pentru a pune bazele The Runaway, un B&B care a devenit, între timp, simbolul unui stil de viaţă.

    “Am fugit de vremea rece şi de programul de la 9 la 5 pentru a ne urma visul şi pentru a începe o nouă viaţă”, povesteşte tânăra.

    Nu aveau însă bani pentru a da drumul la afacere, aşa că au pornit o campanie de strângere de fonduri pe Kickstarter; The Runaway a devenit primul B&B construit integral din bani strânşi de pe reţeaua de crowdfunding, 47.000 de dolari.

    “Jamaica este locul meu preferat din întreaga lume”, spune Kalisa Martin. “Este aproape de necrezut că pot să împărtăşesc cu atât de multă lume iubirea mea pentru această insulă.”

  • De vânzare: insulă călită în foc de bătălii

    Proprietarii insulei care în trecut a fost folosită în apărarea oraşului de invaziile franceze şi spaniole, apoi drept închisoare, centru religios sau parc de aventură, caută un cumpărător care să o readucă în circuitul turistic, obţinând deja aprobările necesare pentru amenajarea unui hotel de lux şi a unui centru spa, cu păstrarea clădirilor istorice existente. Doritorul trebuie să plătească un preţ de 6 milioane de lire sterline.  

  • Insula grecească Zakynthos s-a deplasat trei centimetri în urma cutremurului de vineri

    Cercetătorii au observat noua poziţie a insulei după ce au analizat imaginile radar surprinse de sateliţii Agenţiei Spaţiale Europene.

    Oamenii de ştiinţă încearcă să determine dacă mai există şi alte unităţi de relief afectate de cutremur. De asemenea, aceştia au menţionat că mişcarea insulei Zakynthos este doar orizontală, nu şi verticală.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai INUTIL AEROPORT DIN LUME. A costat 321 de milioane de euro şi este încă nefolosit DE 12 ANI

    Pe acesta va ateriza un prim avion zilele acestea: un zbor al SA Airlink din Johannesburg, cu până la 68 de pasageri la bord; aeronava va aterzia pe mica insulă după un zbor de şapte ore (ce va include şi o oprire pentru reîncărcarea combustibilului în Windhoek, Namibia).

    Ruta aceasta va fi operată săptămânal – în fiecare sâmbătă şi va marca un nou capitol în istoria teritoriilor britanice de peste ocean.

    Guvernul britanic a anunţat primele planuri de construire a unui aeroport pe insula Sfânta Elena în 2005, dar problemele întâmpinate în găsirea unei firme de construcţii potrivită şi presiunile financiare aduse de recesiunea globală au determinat întârzierea semnării contractelor până în 2011.

    Aeroportul a fost deschis oficial în iunie 2016, dar cu o mare problemă: aeronavele mari nu pot ateriza aici din cauza vânturilor puternice. Pe 18 aprilie 2016, un zbor de test operat de Comair pentru British Airways a dus la concluzia că un Boeing 737-800 avea nevoie de trei încercări pentru o aterizare de succes şi timp de mai mult de un an doar mici aeronave private au putut să folosească aeroportul.

    Un raport oficial publicat anul trecut demonstra că impactul condiţiilor meteo de aici nu era prevăzut şi descria aeroportul – descris de unii ”cel mai nefolositor aeroport din lumea” – drept un elefant alb de 285 de milioane de dolari care nu îi deserveşte nici pe pasageri, nici plătitorii de taxe, care au acoperit ”nota de plată”.

    Autorităţile estimau că după deschiderea aeroportului până la 30.000 de oameni pe an ar fi putut vizita Sfânta Elena după stabilirea unei conexiuni aeriene. Totuşi, serviciul săptămânal SA Airlink va putea să susţină doar 4.000 de pasageri anual – şi aceasta în cazul în care aeronavele ar fi pline.

    Costul zborului (pe un singur segment) este de aproximativ 395 de lire sterline, potrivit Telegraph Travel. Limita de 68 de pasgeri a fost pusă în scopul asigurării că aeronava este suficient de uşoară pentru a decola şi ateriza; iar piloţii au fost instruiţi să evite o porţiune a pistei unde vânturile sunt cel mai des des întâlnite. Potrivit presei internaţionale, Sf.

    Elena este o insulă potrivită pentru turiştii dornici de natură, sălbăticie; este totodată locul în care a fost închis Napoleon după bătălia de la Waterloo. Climatul este blând în majoritatea anului, cu temperaturi care variază între 20 şi 27 de grade Celsius; engleza este limba principală , bucătăria insulei esta malaysiană, cu influenţe chineze.
     

  • Frumuseţea cailor islandezi în pozele făcute de Drew Doggett – VIDEO

    Dreg Doggett, fotograf şi regizor de la New York City, a capturat o sursă de magie în seria de fotografii “In the Realm of Legends”, care a documentat caii sălbatici ce se găsesc pe insulă.

    Pentru seria “In the Realm of Legends”, Doggett sa îndepărtat de mediul obişnuit alb-negru şi a decis să tragă în culori.

  • Teroare pe o insulă din Europa. Bande islamiste au început să impună legea şaria

    În reportajul, parţial filmat în secret, sunt arătate sloganuri pro-ISIS pe zidurile taberei supraaglomerate Moria, cea mai mare din Grecia şi unde condiţiile sunt considerate cele mai rele din Europa.

    Singurul lucru ce pare să funcţioneze acolo este criminalitatea, notează realizatorii reportajului.

    Grupări islamiste controlează traficul de droguri şi prostituţia pe Insula Lesbos

    Sub nasul autorităţilor elene, bande din Siria controlează traficul de droguri şi prostituţia. Membrii bandelor nu ezită să folosească violenţa, utilizând cuţite invocând legea şaria, potrivit reportajului.

    Deşi nu se poate confirma că bandele sunt direct legate de Statul Islamic, simbolurile sale sunt vizibile pe uşi şi pe pereţi.

    Membri ai Statului Islamic trăiesc în Moria împreună cu 8.000 de solicitanţi de azil

    Ofiţeri de securitate germani au confirmat că membri ai Statului Islamic trăiesc în Moria împreună cu 8.000 de solicitanţi de azil, potrivit informaţiilor difuzate de Deutsche Welle.

    Ei şi-au exprimat de asemenea îngrijorarea că unii dintre aceştia s-ar fi mutat la Atena în drum spre Europa de Vest.

    Reportajul Deutsche Welle descrie un climat de violenţă şi infracţionalitate în tabără, despre care autorităţile elene fie că nu ştiu, fie aleg să îl ignore, scrie stirileprotv.ro