BusinessMagazin

Tag: inflatie

  • Inflaţia din Spania continuă să urce, fenomen care susţine creşterea ratelor BCE pentru mai mult timp

    Inflaţia din Spania a accelerat pentru a doua lună consecutiv, demonstrând presiunile persistente asupra preţurilor pe care Banca Centrală Europeană încearcă să le elimine prin înăsprirea pe termen lung a ratelor dobânzilor, scrie Bloomberg.

    Datele din septembrie, de 3,2%, s-au datorat costurilor energiei electrice şi combustibilului, a anunţat joi institutul naţional de statistică. Comparativ cu 2,4% în luna precedentă, această cifră este la mică distanţă de estimarea mediană de 3,3% dintr-un sondaj Bloomberg realizat în rândul economiştilor.

    Previziunile actuale ale Bloomberg Economics sugerează că un alt salt la 3,6% este aşteptat pentru luna octombrie, iar Banca Spaniei preconizează o înăsprire a inflaţiei şi în 2024.

    O măsură a presiunilor subiacente care exclude costurile energiei şi ale alimentelor proaspete a scăzut mai mult decât se anticipa, la 5,8%.

    BCE a majorat costurile de împrumut pentru a zecea oară – o mişcare pe care economiştii şi investitorii o consideră a fi ultima majorare în cadrul unei campanii fără precedent pentru a readuce inflaţia la 2%.

    Unii factori de decizie sunt de acord: Potrivit guvernatorului Băncii Spaniei, Pablo Hernandez de Cos, creşterea preţurilor ar trebui să revină la această ţintă dacă ratele sunt menţinute la nivelurile actuale pentru o perioadă prelungită. Alţii, cum ar fi Robert Holzmann din Austria, avertizează că şocurile, cum ar fi atingerea preţului de 100 de dolari pe baril la petrol, ar putea justifica încă o înăsprire monetară suplimentară.

  • În lumea băncilor centrale se vorbeşte de dobânzi mai mari timp mai îndelungat. Dar dacă şi inflaţia va fi mai ridicată timp mai îndelungat?

    În cazul Poloniei, economiştii nu se aşteaptă ca inflaţia să revină la ţinta băncii centrale nici în doi ani, scrie Warsaw Voice.

    În Ungaria ofi­cialii băncii se aşteaptă ca inflaţia să se menţină „inacceptabil de ridica­tă“. Presiuni inflaţioniste se acumu­lează din nou, fie de la scumpirea petrolului şi a carburanţilor, fie de la deprecierea monedelor est-europe­ne.

    Băncile centrale din regiune au dobânzi mai mari decât în SUA sau în zona euro pentru că şi inflaţiile au fost mai puternice, iar în ultimele săp­tămâni au dat semnale că vor în­cepe să le reducă. Dar cel mai pro­babil nu vor ajunge prea curând prea jos cu ele, în timp ce inflaţia va per­sista, inclusiv pentru că băncile cen­trale au mai domolit lupta contra ei.

    În 2025, inflaţia din Polonia se va stabiliza în jurul a 3,5%, la graniţa benzii de deviaţii acceptabile de la ţinta băncii centrale, iar în 2026 aceasta nu va mai scădea, estimează economiştii agenţiei de rating S&P Global.

    Potrivit acestora, activitatea din economia poloneză va creşte cu 0,7% în acest an şi cu 3% în 2024. În următorii doi ani, creşterea PIB-ului polonez este de aşteptat să se menţi­nă la 2,9%. Estimările anterioare ale agenţiei, din iunie, indicau o creştere mai mare a PIB-ului pe acest an, de 1,1%, şi de 3,2% în 2024-2025.

    Chiar şi aceste noi estimări re­duse indică faptul că economia polo­neză se va dezvolta în anii următori cu o rată uşor peste creşterea PIB-ului potenţial. În aceste condiţii, este dificil de anticipat o revenire susţinută a inflaţiei la ţinta de 2,5% a băncii centrale poloneze.

    Economiştii S&P se aşteaptă ca inflaţia din Polonia să se situeze la 6,1% în acest an şi la 3,4% în urmă­torii doi ani. Proiecţiile din iulie ale băncii centrale poloneze indicau o scădere la 5,2% a inflaţiei în 2024 şi la 3,6% în 2025.

    Şi în Ungaria oficialii băncii se aşteaptă ca inflaţia să se menţină „inacceptabil de ridicată“. Ungaria are nevoie de o politică monetară strictă şi trebuie să fie „prudentă“ în ceea ce priveşte operarea de noi reduceri de dobânzi în condiţiile în care inflaţia rămâne inacceptabil de ridicată, a declarat recent viceguver­natorul băncii centrale maghiare Barnabas Virag.

    Comentariile acestuia au venit după cea de-a cincea reducere lunară cu un procent la 13% a dobânzii pentru facilitatea de depozit pe termen scurt , aliniind-o cu dobânda de referinţă.

    Banca centrală a Ungariei şi-a majorat proiecţia de inflaţie la o medie anuală de 17,6%-18.1% pentru acest an şi între 4% şi 6% anul viitor. Banca ţinteşte o inflaţie de 3%.

    Preţurile carburanţilor au crescut semnificativ recent, notează Daily News Hungary. Iar evenimentele internaţionale prefigurează noi scumpiri.

    Există mai multe motive pentru scumpirile continue. În primul rând, restricţiile de producţie ale Rusiei şi Arabiei Saudite au fost prelungite până la finalul anului, iar o altă problemă are legătură cu o penurie temporară de benzină în Europa din cauza unor lucrări de mentenanţă desfăşurate de mai multe rafinării în acelaşi timp.

    În Cehia, banca centrală pune în cumpănă o economie stagnantă şi o inflaţie aşteptată să încetinească la ţinta de 2% la începutul anului viitor cu posibile presiuni inflaţioniste generate de una dintre cele mai scăzute rate ale şomajului din UE şi un curs mai slab al coroanei. Scumpirea în continuare a carburanţilor reprezintă un alt risc ca inflaţia să se menţină ridicată.

     

  • S-a ajuns la capăt: Ratele mult prea mari şi inflaţia care nu dă înapoi îi trimit pe londonezi afară din propriul oraş. Oamenii nu îşi mai permit să plătească împrumuturile pentru locuinţe şi pleacă

    În ultimul deceniu, cumpărătorii care au intrat pentru prima dată pe piaţa imobiliară londoneză au abandonat piaţa imobiliară, după ce o creştere bruscă a ratelor la creditele ipotecare şi inflaţia care nu dă semne de ameliorare i-a forţat pe mulţi să abandoneze, scrie Financial Times.

    Finanţatorul ipotecar Halifax a declarat că doar 24,323 de londonezi au cumpărat o casă pentru prima dată între ianuarie şi august 2023, o scădere de 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2013. Capitala este singura regiune din Marea Britanie cu mai puţini cumpărători la prima mână decât în urmă cu un deceniu. În altă parte, împrumuturile ieftine şi ajutoarele guvernamentale post COVID-19 au alimentat o creştere de două cifre în ultimii 10 ani.

    Ratele mai mari ale dobânzilor şi inflaţia răspândesc acum problema Londrei în restul pieţei imobiliare din Marea Britanie. Numărul celor care cumpără pentru prima dată o locuinţă în Marea Britanie a scăzut cu 22% faţă de acum un an, între ianuarie şi august, potrivit Halifax. Acest lucru se adaugă la dovezile că majorările de dobândă ale Băncii Angliei încetinesc piaţa imobiliară.

    Un salt al inflaţiei a produs o criză serioasă a costului vieţii care abia acum începe să se atenueze şi care, de asemenea, a afectat profund în bugetele gospodăriilor şi în capacitatea de a economisi pentru un depozit.

    Asta chiar dacă cerinţele privind depozitele au scăzut cu 12% faţă de anul trecut, iar preţurile locuinţelor au scăzut uşor ca răspuns la cererea mai lentă. Halifax a declarat că preţurile medii ale locuinţelor au scăzut cu 2%, ajungând la 288.030 lire sterline (351.180 dolari) din 2022.

    Sud-estul Angliei a suferit cel mai mare declin al cumpărătorilor pentru prima dată în acest an, urmat de Londra şi East Anglia. Acestea sunt, de asemenea, locurile cu cele mai scumpe depozite. Londonezii care îşi cumpără prima casă trebuie să aducă peste 113.000 de lire sterline, în timp ce în sud-estul ţării această cifră depăşeşte 62.000 de lire sterline.

    Chiar şi aşa, există semne de uşurare. Scăderea preţurilor proprietăţilor, coroborată cu creşterile salariale, au redus raportul dintre preţul casei şi venit, folosit de Halifax pentru a măsura accesibilitatea, la 5,1, de la 5,8 în iunie anul trecut. Acest lucru înseamnă că locuinţele pentru cei care cumpără pentru prima dată sunt la cel mai accesibil nivel din iunie 2020.

     

     

     

     

     

     

     

  • O nouă cauză de inflaţie în Europa de Est: monedele se depreciază

    În contextul actual al slăbi­ciu­nii economice şi scumpirilor dra­matice, monedele est-europene pierd din putere, putând crea şi mai multă inflaţie, scrie Ziarul Financiar.

    Monedele pieţelor emergente se îndreptau la finalul săptămânii trecute către cel mai puternic avans în raport cu dolarul din luna iulie, însă monedele din Europa de Est nu au avut parte de creşteri după o săptămână neobişnuit de turbulentă în regiune, potrivit Bloomberg.

    În timp ce activele mai riscante au fost în mare măsură impulsionate de datele privind inflaţia din SUA şi semnele de stabilizare din China, investitorii sunt mai precauţi cu privire la pieţele est-europene din cauza erodării diferenţei de dobânzi ce le făcea activele mai atrăgătoare.

    O intervenţie verbală din partea guvernului din Varşovia a dat zlo­tu­lui polonez un impuls temporar, însă efectele acesteia s-au disipat rapid.

    Din rândul celor 23 de monede de pieţe emergente monitorizate de Bloomberg, coroana cehă şi zlotul polonez s-au numărat printre cele mai slab performante în raport cu dolarul şi euro.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

  • Economia Europei continuă să sufere: Cele mai mari economii ale bătrânului continent au încheiat al treilea trimestru în scădere

    Activitatea din sectorul privat din zona euro a continuat să se reducă în septembrie, ceea ce sugerează că economia s-a contractat în trimestrul curent, raportează Bloomberg.

    Un indice bazat pe sondajele efectuate de S&P Global în rândul directorilor de achiziţii a indicat a patra lună consecutivă de scădere a producţiei, ajungând la 47,1. Deşi reprezintă o uşoară îmbunătăţire faţă de luna august, indicatorul se situează clar sub nivelul de 50 care indică o contracţie. Economiştii prevăzuseră o scădere la 46,5.

    În timp ce încetinirea s-a atenuat în Germania, aceasta s-a adâncit în Franţa, potrivit sondajelor de conjunctură publicate vineri de S&P Global. Economiştii se aşteptau ca dinamica în ambele ţări să rămână în general stabilă.

    Performanţa sectorului serviciilor din Germania a reprezentat o „surpriză plăcută”, deoarece s-a contractat doar marginal în această lună, a precizat S&P Global. Industria prelucrătoare, care a avut de suferit din cauza încetinirii economiei mondiale şi a creşterii ratelor dobânzilor, a condus declinul activităţii generale.

    Cu toate acestea, cifrele pentru importantul sector industrial al ţării indică faptul că „lucrurile nu se duc la vale la fel de repede ca înainte, declinul comenzilor noi încetinind”, a declarat Cyrus de la Rubia, economist-şef la Hamburg Commercial Bank. „În plus, reducerea activităţii de cumpărare îşi pierde din avânt”.

    În Franţa, atât serviciile, cât şi industria prelucrătoare s-au înrăutăţit, ceea ce a dus la cea mai mare scădere a activităţii din sectorul privat din noiembrie 2020. Au existat rapoarte răspândite privind cererea slabă în ambele sectoare, iar încrederea în ceea ce priveşte următoarele 12 luni a slăbit simţitor, a precizat S&P Global.

    „Economia franceză va naviga, în viitorul apropiat, în ape foarte tulburi”, a declarat Norman Liebke, economist la Hamburg Commercial Bank. „Credem că în 2024 creşterea economică va fi mai mică decât se aştepta anterior”.

    El a adăugat că inflaţia este încă la pândă în Franţa, fiind determinată în întregime de servicii, fără a se vedea încă „prea multe semne de impact” în urma deciziei guvernului de a impune plafoane de preţ pentru anumite produse alimentare începând cu luna iulie.

    În cursul zilei de vineri, datele privind indicele managerilor de achiziţii pentru zona euro vor confirma continuarea contracţiei, în timp ce cifrele anterioare din Australia şi Japonia au indicat o expansiune. Se aşteaptă ca un indicator pentru Regatul Unit să arate o încetinire similară cu cea de luna trecută. Se preconizează că cifrele din SUA vor arăta o uşoară creştere.

  • Turcia majorează ratele dobânzilor pentru a patra oară din luna iunie: Banca centrală creşte costurile de împrumut la 30%, ca parte a eforturilor de combatere a inflaţiei ridicate

    Turcia a majorat costurile de împrumut pentru a patra oară din iunie, în timp ce ţara îşi intensifică campania de combatere a inflaţiei, care se apropie de 60%, scrie Financial Times.

    Banca centrală a majorat joi rata repo de referinţă pe o săptămână cu 5 puncte procentuale, până la 30%, egalând estimările economiştilor într-un sondaj FactSet.

    Majorarea ratei vine la doar câteva săptămâni după ce preşedintele Recep Tayyip Erdoğan a îmbrăţişat public „politica monetară strictă” a autorităţilor bancare.

    Noua echipă de management economic numită de Erdoğan după realegerea sa în luna mai a primit sarcina de a combate criza inflaţionistă de lungă durată din Turcia, luând, de asemenea, o serie de alte măsuri pentru a atrage înapoi investitorii străini care au fugit în ultimii ani.

    Banca centrală a declarat joi că este pregătită să ia noi măsuri agresive privind ratele dobânzilor, în condiţiile în care rata anuală de creştere a preţurilor de consum a înregistrat 59% în august.

    „Înăsprirea monetară va fi întărită în continuare atât cât este necesar, în timp util şi gradual, până când se va obţine o îmbunătăţire semnificativă a perspectivelor inflaţiei”, a declarat joi banca centrală.

    Factorii de decizie monetară au avertizat că cererea internă, care a fost alimentată de ofertele publice preelectorale şi de graba consumatorilor de a-şi face provizii de bunuri înainte de noile scumpiri, împreună cu creşterea preţurilor la petrol, „reprezintă o serie suplimentară de riscuri de creştere a inflaţiei”.

    Investitorii şi economiştii spun că marile creşteri ale costurilor de împrumut, majorările de taxe, permiterea unei deprecieri puternice a monedei şi paşii spre desfacerea unui sistem de 125 de miliarde de dolari care protejează deponenţii împotriva scăderii lirei pe cheltuiala guvernului au reprezentat momente cheie în scopul îndreptării situaţiei. Un plan economic pe termen mediu publicat în această lună, care prevedea că inflaţia va ajunge la 65% până la sfârşitul anului, a fost, de asemenea, primit în mare parte cu optimist de către autorităţile bancare.

  • Probleme mari pentru europeni. Aceştia se confruntă cu o nouă realitate economică, una pe care nu au mai trăit-o de zeci de ani

    Europenii se confruntă cu o nouă realitate economică, una pe care nu au mai trăit-o de zeci de ani. Ei sărăcesc. Cheltuielile reduse şi perspectivele demografice descurajante fac Europa mai puţin atractivă pentru companii, de la gigantul de bunuri de larg consum Procter & Gamble până la imperiul luxului LVMH, care-şi obţin o parte din ce în ce mai mare din venituri în America de Nord. În trei ani şi jumătate, consumul privat din zona euro a scăzut cu 1%. În SUA, unde gospodăriile se bucură de o piaţă a muncii puternică şi de venituri în creştere, consumul a crescut cu aproape 9%, scrie The Wall Street Journal.

    Economia medie a UE este mai săracă pe cap de locuitor decât oricare stat din SUA, cu excepţia Idaho şi Mississippi, potrivit unei analize a Centrului European pentru Economie Politică Internaţională, un think tank independent cu sediul la Bruxelles.

    Dacă tendinţa actuală continuă, până în 2035 decalajul dintre producţiile economice pe cap de locuitor din SUA şi din UE va fi asemănător celui dintre Japonia şi Ecuador în prezent, se arată în raport. „Da, ne este tuturor mai rău”, se plâng europenii. O populaţie îmbătrânită care îşi preţuieşte timpul liber a pus bazele stagnării economice. Apoi au venit pandemia de COVID-19 şi războiul pornit de Rusia contra Ucrainei. Europenii se confruntă cu o nouă realitate economică, una pe care nu au mai experimentat-o de zeci de ani. Ei devin din ce în ce mai săraci.Viaţa pe continentul mult invidiat de străini pentru arta traiului îşi pierde rapid din strălucire, pe măsură ce europenii văd că puterea lor de cumpărare se topeşte. Francezii mănâncă mai puţin foie gras şi beau mai puţin vin roşu.

    Spaniolii îşi drămuiesc uleiul de măsline. Finlandezii sunt îndemnaţi să folosească saunele în zilele cu vânt, când energia este mai puţin costisitoare. În Germania, consumul de carne şi lapte a scăzut la cel mai mic nivel din ultimele trei decenii, iar piaţa cândva în plină expansiune a alimentelor ecologice a luat-o în jos. Ministrul italian al dezvoltării economice, Adolfo Urso, a convocat o întâlnire de criză în luna mai cu privire la preţurile la paste, alimentele de bază preferate ale ţării, după ce acestea au crescut de peste două ori rata inflaţiei naţionale. Cu cheltuielile de consum în cădere liberă, Europa a intrat în recesiune la începutul anului, întărind sentimentul de declin economic, politic şi militar relativ care a început la începutul secolului. Riscul recesiunii persistă şi este însoţit de o inflaţie încăpăţânată. Situaţia actuală dificilă a Europei a durat mult timp.

    O populaţie îmbătrânită, cu o preferinţă pentru timpul liber şi pentru siguranţa locului de muncă în detrimentul câştigurilor, a dus la ani de creştere economică şi productivitate slabe. Apoi au venit loviturile ca de uppercut şi de croşeu ale pandemiei de Covid-19 şi războiul prelungit al Rusiei în Ucraina. Prin răsturnarea lanţurilor globale de aprovizionare şi prin creşterea vertiginoasă a preţurilor energiei şi alimentelor, crizele au agravat bolile care se înrăutăţeau de zeci de ani. Răspunsurile guvernelor nu fac decât să agraveze problema. Pentru a proteja locurile de muncă, ele şi-au direcţionat subvenţiile în primul rând către angajatori, lăsând consumatorii fără un amortizor de numerar atunci când a venit şocul preţurilor.

    În trecut, formidabila industrie de export a continentului ar fi putut veni în ajutor. Dar o redresare lentă în China, o piaţă vitală pentru Europa, blochează acest motor de creştere. Costurile ridicate ale energiei şi inflaţia rampantă, ajunsă la niveluri nemaiîntâlnite din anii 1970, anulează avantajul de preţ al producătorilor pe pieţele internaţionale şi distrug relaţiile de muncă cândva armonioase ale continentului. Pe măsură ce comerţul global se răceşte, dependenţa puternică a Europei de exporturi – care reprezintă aproximativ 50% din PIB-ul zonei euro faţă de 10% pentru SUA – devine o slăbiciune. Consumul privat a scăzut cu 1% în zona euro, regiune cu 20 de naţiuni, de la sfârşitul anului 2019, după ajustarea pentru inflaţie, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, un club cu sediul la Paris al ţărilor bogate. În SUA, unde gospodăriile se bucură de o piaţă a muncii puternică şi de venituri în creştere, consumul a crescut cu aproape 9%.

     

    Uniunea Europeană reprezintă acum aproximativ 18% din toate cheltuielile globale de consum, comparativ cu 28% pentru America. În urmă cu cincisprezece ani, UE şi SUA reprezentau fiecare aproximativ un sfert din acest total. Ajustate pentru inflaţie şi puterea de cumpărare, salariile au scăzut cu aproximativ 3% din 2019 în Germania, cu 3,5% în Italia şi Spania şi cu 6% în Grecia.

    Durerea radiază adânc în clasa de mijloc. La Bruxelles, unul dintre cele mai bogate oraşe din Europa, profesori şi asistente stau, într-o seară de vară, la coadă pentru a lua alimente vândute la jumătate de preţ dintr-un camion. Vânzătorul, Happy Hours Market, colectează alimente ajunse aproape de data de expirare din supermarketuri şi le face publicitate printr-o aplicaţie. Clienţii pot comanda la începutul după-amiezii şi îşi pot ridica alimentele la preţ redus seara. „Unii clienţi îmi spun că prin acest serviciu pot mânca carne de două sau trei ori pe săptămână”, a spus Pierre van Hede, care împarte lăzi cu alimente. Cheltuielile pentru mâncare scumpă s-au prăbuşit. Germanii au consumat 52 de kilograme de carne de persoană în 2022, cu aproximativ 8% mai puţin decât în anul precedent şi cel mai scăzut nivel din cel puţin 1989. Deşi o parte din aceste statistici reflectă preocupările societăţii cu privire la alimentaţia sănătoasă şi bunăstarea animalelor, experţii spun că tendinţa a fost accelerată de preţurile la carne, care au crescut cu până la 30% în ultimele luni. De asemenea, germanii înlocuiesc carnea precum cea de vită şi mânzat cu alta mai puţin costisitoare, cum ar fi carnea de pasăre, potrivit Centrului Federal de Informare pentru Agricultură. Cheltuielile slabe şi perspectivele demografice descurajante fac Europa mai puţin atractivă pentru afaceri, de la gigantul de bunuri de larg consum Procter & Gamble până la imperiul produselor de lux LVMH, care îşi obţin o parte din ce în ce mai însemnată din vânzări în America de Nord. „Consumatorul din SUA este mai rezistent decât cel din Europa”, a declarat directorul financiar al Unilever, Graeme Pitkethly, în aprilie.

    Economia zonei euro a crescut cu aproximativ 6% în ultimii 15 ani, măsurată în dolari, comparativ cu 82% pentru SUA, potrivit datelor Fondului Monetar Internaţional. Acest lucru a făcut ca ţara medie din UE să fie mai săracă pe cap de locuitor decât oricare stat din SUA cu excepţia lui Idaho şi Mississippi, potrivit unui raport al Centrului European pentru Economie Politică Internaţională.

    Italia este cu puţin înaintea lui Mississippi, cel mai sărac dintre cele cincizeci de state americane, în timp ce Franţa este situată între Idaho şi Arkansas, respectiv al 48-lea şi al 49-lea stat american. Germania nu salvează turma Europei, fiind între Oklahoma şi Maine (locul 38 şi 39).

    Dacă tendinţa actuală continuă, până în 2035 diferenţa dintre producţia economică pe cap de locuitor din SUA şi UE va fi la fel de mare ca aceea dintre Japonia şi Ecuador astăzi.

     

    Creşterea economică slabă şi explozia ratelor dobânzilor pun  presiuni pe statele providenţă din Europa, care oferă servicii de sănătate şi de pensii populare. Guvernele europene constată că vechile reţete pentru remedierea problemei fie devin inaccesibile, fie nu mai funcţionează. 750 de miliarde de euro în subvenţii, scutiri de taxe şi alte forme de facilităţi fiscale au fost îndreptate către consumatori şi întreprinderi pentru a compensa costurile mai mari ale energiei – ceva ce economiştii spun că acum alimentează inflaţia, acţionând contra scopului subvenţiilor. Reducerea cheltuielilor publice după criza financiară globală a înfometat sistemele europene de sănătate finanţate de stat, în special Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie. Huw Pill, economistul-şef al Băncii Angliei, i-a avertizat pe cetăţenii Marii Britanii în aprilie că trebuie să accepte că sunt mai săraci şi să înceteze să ceară salarii mai mari. „Da, ne este tuturor mai rău”, a spus el, explicând că încercarea de a compensa creşterea preţurilor cu salarii mai mari ar crea şi mai multă inflaţie.

    Având în vedere că guvernele europene trebuie să mărească cheltuielile pentru apărare şi creşterea costurilor împrumuturilor, economiştii se aşteaptă ca impozitele să urce, creând noi presiuni asupra consumatorilor. Taxele în Europa sunt deja mari în comparaţie cu cele din alte ţări bogate, echivalând cu aproximativ 40-45% din PIB, comparativ cu 27% în SUA. Sărăcirea Europei a întărit rândurile sindicatelor, care adună zeci de mii de membri pe tot continentul, inversând un declin de decenii, subliniază WSJ. Totul se va vedea în greve paralizante pentru întregi sectoare economice.

  • Banca Centrală Europeană nu dă niciun pas înapoi: Gabriel Makhlouf spune că este posibilă o nouă majorare a dobânzii BCE în octombrie şi respinge pariurile privind reducerile din primăvară

    Gabriel Makhlouf, membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, a declarat că ar putea avea loc o majorare a ratei dobânzii în octombrie şi a respins pariurile privind reducerile din primăvară, raportează Bloomberg.

    „Nu spun că la următoarea noastră şedinţă vom menţine ratele aşa cum sunt”, a declarat Makhlouf pentru Irish Independent într-un interviu publicat joi.

    Totuşi, chiar şi o inflaţie peste ţinta de 2% a BCE ar putea să nu forţeze o acţiune suplimentară, a spus el.

    „Dacă inflaţia rămâne la fel, nu înseamnă neapărat că ratele dobânzilor vor creşte”, a spus Makhlouf. „Ele ar putea doar să rămână unde sunt pentru mai mult timp”.

    Săptămâna trecută, BCE a majorat costurile de împrumut pentru a zecea oară, iar economiştii se aşteaptă ca măsura să menţină rata depozitelor la nivelul record de 4% cel puţin până în iunie. 

    „Părerea mea în acest moment este că luna martie este un moment prematur [pentru scăderea ratelor] şi cu siguranţă oamenii nu ar trebui să facă planuri pe baza unor viitoare scăderi din primăvară”, a spus el.

  • Furtuna schimbării economice

    Deşi operează cu cifre şi statistici, economia nu este o ştiinţă exactă. Economiştii, de-a lungul timpului, au crezut cu tărie în anumite paradigme. Până când vremurile le-au demonstrat că nu este aşa. „Nu sunt vremile sub om, ci bietul om sub vremuri”, spunea cronicarul Miron Costin. Aproape jumătate de mileniu mai târziu, nu poate fi contrazis. Crizele de amploare au schimbat curentele economice, care, atunci când au venit, au dat teoriile peste cap. Economiştii au învăţat să nu mai repete greşelile trecutului, dar, în schimb, au făcut altele noi. Este piaţa suzerană? Cine face legea, cererea sau oferta? Sau statul? Meciul încă se joacă şi astăzi, la aproape 250 de ani distanţă de la teoriile lui Adam Smith, părintele economiei moderne.

    PIB, PIB pe cap de locuitor, inflaţie şi şomaj sunt printre cei mai uzitaţi indicatori economici de astăzi. Cercetătorii din domeniul economiei de astăzi încep să vorbească însă, cel puţin în bula vestică, din care face parte şi România, şi despre alţi indicatori ai bunăstării. Economia, pe măsură ce noile generaţii intră în joc, începe să dea mâna cu sociologia, iar pandemia, ruperea lanţurilor globale de valoare, criza energetică din ultimii ani grăbesc schimbarea. Cât de fericit eşti în ţara ta? Câţi bani face vecinul sau colegul şi cât munceşte pentru ei? Cum arată şcoala în care învaţă copilul, cum arată strada sau aleea pe care alergi în parc?

    „Consider că vor creşte în importanţă indicatorii care oferă o imagine asupra calităţii vieţii – aspectele calitative. Decidenţii politici trebuie să ia în calcul, pe lângă PIB, şi elemente precum disparităţile, inegalităţile, sănătatea, gradul de ocupare, educaţia, mediul înconjurător, calitatea guvernării etc. Indicatori precum cei care se referă la gradul de instruire (educaţie), energie, mediu, sănătate, respectarea drepturilor omului, siguranţă, fericire etc., adică indicatori de calitate a vieţii”, spune Liviu Deceanu, profesor de economie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

    Prima revoluţie economică a venit încă din epoca de piatră. Fără să îşi dea seama, oamenii vremurilor au trecut la o economie mai performantă şi la o îmbunătăţirea calităţii vieţii prin centralizare şi redistribuire a bunurilor. Practic, liderul aşezării adună toate bunurile produse de comunitate şi apoi le redistribuie societăţii. Dacă înainte o familie vâna o bovină şi o altă familie un iepure, prima avea prea mult şi a doua prea puţin. Din momentul centralizării resurselor, erau două familii cu câte o bovină şi un iepure la masă, adică destul pentru toţi.

    De atunci, însă, s-au inventat banii, moneda de schimb. Moneda de schimb, fie că este vorba de scoici, chihlimbar, aur sau bancnotele de astăzi, nu are o valoare mare în sine. Valoarea monedei de schimb este dată de cantitatea de bunuri reale pe care le poate cumpăra.

    Primul care a teoretizat economia modernă a fost Adam Smith, filosof scoţian. Celebra „mână invizibilă” a lui însemna că piaţa are capacitate de a se regla singură, prin mecanismul cerere-ofertă. Creşte cererea sau scade oferta, automat creşte preţul. Ideile lui Smith, deşi păstrate şi astăzi în forme diferite sau nuanţate, au însemnat la vremea aceea o revoluţie. Doar că vremea aceea era finalul secolului al XVII-lea. Aşa cum ideile lui Sigmund Freud, încă cel mai celebru „psiholog”, care a pus bazele psihologiei de astăzi, şi ideile lui Adam Smith au fost depăşite de timpuri.

    Adam Smith vorbea, de exemplu, în cartea sa „Avuţia naţiunilor”, despre diviziunea muncii în fabricarea acelor cu gămălie: „Un muncitor trage sârma, altul o îndreaptă, un al treilea o taie, un al patrulea o ascute, un al cincilea o pileşte în partea de sus, ca să îi formeze gămălia. Pentru a face gămălia, este nevoie de trei operaţiuni distincte: ataşarea ei este o ocupaţie în sine, albirea acelor de gămălie este alta, chiar şi împachetarea lor în hârtie este o activitate în sine”, scria Adam Smith în 1775. Evident, astăzi este de neimaginat să dăm ca exemplu fabricarea manuală a acelor cu gămălie în care iau parte cel puţin 5-6 muncitori distincţi, calificaţi. 

    „Consider că vor creşte în importanţă indicatorii care oferă o imagine asupra calităţii vieţii – aspectele calitative. Decidenţii politici trebuie să ia în calcul, pe lângă PIB, şi elemente precum disparităţile, inegalităţile, sănătatea, gradul de ocupare, educaţia, mediul înconjurător, calitatea guvernării etc. Indicatori precum cei care se referă la gradul de instruire (educaţie), energie, mediu, sănătate, respectarea drepturilor omului, siguranţă, fericire etc., adică indicatori de calitate a vieţii.”

    Liviu Deceanu, profesor de economie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

    După Adam Smith au urmat mai multe curente economice, primul fiind neoclasicismul economic, care a mai şlefuit din ideile lui Smith şi le-a adaptat la realitatea economică a acelor zile, adică în principal perioada celor două războaie mondiale, perioada interbelică şi puţin din perioada postbelică. Aici a intrat în scena John Maynard Keynes, alături de Adam Smith, cel mai cunoscut economist şi fondator al macroeconomiei.

    În 1970 lumea economică a stat faţă în faţă cu un concept nou, despre care se vorbeşte, din nou, astăzi: stagflaţia, adică o creştere economică redusă sau stagnare, împreună cu inflaţie mare. Valul a dat naştere unei noi şcoli de gândire economică, adică noul clasicism economic. Ultimele două curente vorbeau mai mult despre intervenţia statului în economie.

    Teoriile economice s-au nuanţat de atunci, sau la unele dintre ele pur şi simplu s-a renunţat. Astăzi, economiştii „de stânga”, care sunt mai degrabă pentru un stat mai puternic, se „bat” cu economiştii „de dreapta” în ideologie, care sunt pentru un stat cât mai subţire.

    În povestea lungă spusă pe scurt, crizele economice cu efecte sociale au schimbat paradigmele economice, indiferent că este vorba de Marea Criză din 1929, stagflaţia din 1970 sau criza financiară din 2008. Economiştii au învăţat să nu mai repete greşelile trecutului şi, în schimb, să facă altele noi.

    Cifrele sunt reci, obiective, aşa cum spunea preşedintele României, Klaus Iohannis. Teoria economică este de asemenea rece şi obiectivă: dacă eu astăzi, îţi împrumut 10 lei care valorează 2 pâini, tu peste 10 ani, când trebuie să îmi dai datoria înapoi, trebuie să îmi dai valoarea a două pâini şi dobânda, nu aceiaşi 10 lei şi dobânda. Venitul împrumutatului este o variabilă din altă ecuaţie. Că preţul unei pâini a crescut în 10 ani de 10 ori, iar salariul doar s-a dublat, nu este problema cifrelor reci. Pe scurt, fără a intra în alte detalii, precum randamentul la depozitele bancare, acesta este unul dintre mecanismele economice ale creşterilor de dobânzi, atunci când inflaţia creşte. Din punct de vedere economic, sigur că are sens. Din punct de vedere social, discuţia este mult mai complicată.

    Astăzi, valoarea valutelor nu mai sunt ancorate la aurul deţinut de bănci, ci, de exemplu, valoarea leului este garantată de Banca Naţională a României, prin mecanisme specifice.  În 2008, tipărirea de bani de către băncile centrale, pentru a atenua criza, nu a generat inflaţie foarte mare. În 2020, în pandemie, s-a crezut acelaşi lucru, deşi mulţi economişti au avertizat încă de atunci. Iată că scepticii au avut dreptate şi miile de miliarde de dolari tipăriţi de către băncile centrale  din întreaga lume în 2020 pentru a susţine activitatea de consum au venit cu costuri pe care le plătim şi astăzi şi, probabil, le vom mai plăti o vreme. Peste excesul de lichiditate din piaţă, s-au adăugat şi efectele economice ale războiului, care au dat, la rândul lor, un impuls inflaţiei.

    Noile generaţii, aşa cum sugerează studiile, dar şi tendinţele precum ESG – Environmental, Social, Governance, pun un accent deosebit pe componenta socială din economie. La ce e bun, în definitiv, că România are un PIB pe cap de locuitor mare şi venituri mari, conform clasificării Băncii Mondiale, cât timp, în continuare, prima opţiune a tinerilor este să meargă spre ţări cu servicii sociale de calitate? Cu ce îl încălzeşte pe un angajat din Bucureşti că PIB/capita al Capitalei este la nivelul Vienei, când de două săptămâni nu are apă caldă şi vine iarna?

    Aceste întrebări şi le pun şi economiştii. „E drept, unii indicatori îşi pierd din consistenţă, chiar şi PIB-ul, însă ar fi eronat să credem că e vorba de o pierdere totală de semnificaţie. PIB-ul măsoară activitatea economică şi cam atât. El oferă totuşi o imagine mulţumitoare privind bunurile şi serviciile produse/prestate, precum şi evoluţia unei economii”, mai spune Liviu Deceanu.

    Ca o critică la indicatorul PIB, adaugă el, acesta nu cuantifică activităţi nonmarfare precum telemunca (munca de acasă) sau consumul online: „PIB are doar vocaţie materială, nu oferă o imagine privind starea de bine, fericirea persoanelor, iar accentul pe PIB este exagerat în ceea ce priveşte elaborarea politicilor economice, de către guverne în general, dar aici putem vorbi şi de instituţii precum băncile centrale ori organisme internaţionale – FMI etc. Cu toate acestea, un avantaj al indicatorului PIB este claritatea, faptul că este concis.”

    Dacă alte crize au schimbat ideile economice, ce impact vor avea crizele actuale? „O lecţie pentru guverne este că  e nevoie de responsabilitate şi mai puţine decizii electorale. Responsabilitatea este valabilă când vorbim de deficite ori de datoria suverană – nu este etic să îndatorăm generaţiile viitoare în scop electoral, ci pentru investiţii, infrastructură, transfer de tehnologie etc, elemente ce favorizează sustenabilitatea datoriei suverane”, mai spune Deceanu.

    Reducerea dependenţelor, un mai bun management la nivel de companii, cu atenţie la configurarea lanţurilor de aprovizionare, efecte de contagiune, este de dorit: „Dar  asta nu înseamnă în niciun caz că este oportună deglobalizarea, care ar genera şi mai multe tensiuni la nivel mondial”, mai adaugă el.

    Intervenţia statului în economie trebuie să fie limitată şi bazată pe teorie economică coerentă. Este nevoie de predictibilitate pentru antreprenori, să nu se modifice fiscalitatea şi în general climatul de business, decât în mod excepţional: „Taxele şi impozitele crescute nu sunt o soluţie, decât în cazuri particulare”, mai spune Liviu Deceanu.

    Întrebaţi despre care sunt modificările privind indicatorii la care se vor uita economiştii ca urmare a crizelor actuale din România, Europa şi din lume, economiştii sunt de părere că zona socială este din ce în ce mai mult de luat în considerare. Chiar dacă indicatorii economici clasici, precum PIB, inflaţie sau şomaj iau în considerare componenta cantitativă, componenta de calitate a vieţii, aşa cum este percepută „la firul ierbii”, începe să intre în prim-plan. 

  • Arbitrul celor mai dezvoltate naţiuni din întreaga lume anunţă un taifun economic: Economia globală va scădea pe fondul ratelor prea mari şi a inflaţiei care nu pare să dea înapoi. Vorbim de cel mai slab ritm de creştere economică de la criza din 2008 încoace

    Economia mondială este pe cale să sufere o contracţie, în condiţiile în care creşterile ratelor dobânzilor afectează activitatea economică, iar redresarea Chinei după pandemie pare să eşueze, scrie Bloomberg.

    Potrivit celor mai recente previziuni ale OCDE, creşterea economică se va diminua la 2,7% în 2024, după o expansiune deja „sub aşteptări” de 3% în acest an. Cu excepţia anului 2020, atunci când pandemia a lovit lumea, aceasta este cea mai slabă expansiune economică anuală de la criza mondială din 2008 şi până în prezent.

    „În timp ce inflaţia ridicată continuă să se dezlănţuie, economia mondială rămâne într-o poziţie dificilă. Ne confruntăm cu dubla provocare a inflaţiei şi a unei evoluţii economice sub aşteptări”, a declarat Clare Lomabrdelli, economistul-şef al OCDE.

    Organizaţia cu sediul la Paris a avertizat că prognoza pesimistă vine pe fondul multiplelor runde de înăsprire a politicii monetare, dar şi pe fondul inflaţiei care s-a dovedit a fi foarte persistentă şi care ar putea necesita o nouă majorare a ratelor dobânzii.

    După un început de an 2023 care a depăşit toate aşteptările, împins de la spate de scăderea preţurilor la energie şi redeschiderea Chinei, o temperare a creşterii economice globale este cel mai aşteptat şi prognozat scenario de către OCDE.

    „Impactul politicii monetare devine din ce în ce mai vizibil în economie, încrederea mediului de afaceri şi a consumatorilor a scăzut, iar revenirea Chinei s-a estompat”, au declarat reprezentanţii instituţiei.

    Perspectivele sumbre îi vor pune la încercare pe bancherii centrali, deoarece efectul luptei lor împotriva inflaţiei de până acum continuă să se răsfrângă asupra economiei, iar politicienii se tem că activitatea economică este sufocată.

    Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană a lansat a zecea majorare consecutive a ratei dobânzii, deşi a semnalat că s-ar putea să se fi atins vârful. Se aşteaptă ca Rezerva Federală să lanseze aceeaşi măsură miercuri.

    OCDE a avertizat împotriva unei relaxări, inflaţia continuând să persiste în multe ţări, chiar dacă indicatorii principali sunt în scădere.

    În ceea ce priveşte perspectivele regionale şi naţionale, OCDE şi-a redus previziunile de creştere pentru zona euro pentru acest an şi anul viitor, estimând o contracţie de 0,2% în Germania în 2023, ceea ce face ca aceasta să fie singura ţară din G-20, cu excepţia Argentinei, care va suferi o scădere. În timp ce expansiunea SUA va fi mai puternică decât se preconiza în iunie, aceasta va încetini la 1,3% în 2024, de la 2,2% în 2023.

    Prognozele privind încetinirea economică au fost deosebit de accentuate pentru China, unde se estimează că economia va creşte cu mai puţin de 5% anul viitor, în condiţiile în care cererea internă scăzută şi tensiunile structurale de pe pieţele imobiliare afectează creşterea. OCDE a declarat că marja de manevră pentru un sprijin politic eficient în China ar putea fi, de asemenea, mai limitată decât în trecut.