BusinessMagazin

Tag: industrie

  • Studiu: Afacerile dezvoltatorilor de software vor depăşi pragul de 6 mld.euro în 2019;capitalul străin se află aproape la egalitate cu investiţiile locale

    Industria de software se menţine în topul industriilor cheie pentru economia României, cu un volum de afaceri de aproximativ 6,2 miliarde de euro în 2019, potrivit estimărilor KeysFin, care arată că este şi unul din cele mai echilibrate sectoare în ceea ce priveşte balanţa între capitalul străin şi cel românesc.

    Astfel, investitorii străini controlează 53% din capitalurile proprii pozitive ale companiilor de software din România, în timp ce ponderea investiţiilor locale a cunoscut un avans anual de aproximativ 5 puncte procentuale, ajungând astfel la 47% în 2018.

    Investitorii străini de pe piaţa de software locală provin din peste 60 de state, în top fiind Germania (10,7%), Luxemburg (7,3%), Olanda (7,2%), UK (5,5%) şi Cipru (cu 4,8% din total), ţări care controlează două treimi din totalul capitalurilor proprii străine.

    În ceea ce îi priveşte pe investitorii locali, aceştia provin atât din marile oraşe ale ţării, precum Bucureşti sau Cluj, cât şi din oraşe medii, precum Târgu-Mureş.

    „Creşterea investiţiilor locale cu 5% într-un singur an pe o piaţă atât de competitivă ne face să privim cu entuziasm spre viitorul software-ului românesc: ţara noastră începe să devină un hub regional nu doar pentru outsourcing, ci şi pentru start-up-uri de succes. Software-ul este una din puţinele industrii din România în care există echilibru între investiţiile locale şi cele străine, ceea ce reflectă o dezvoltare sănătoasă şi solidă a acestui domeniu.” a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin.

    Cifra de afaceri a dezvoltatorilor de software din România a crescut anul trecut cu 12,6% faţă de 2017 şi cu 51,6% comparativ cu 2014, la 5,7 miliarde de euro .

    Mai mult, analizând datele de piaţă şi, totodată, ţinând cont de fluctuaţiile industriei, analiştii KeysFin estimează un avans de 10,4% al cifrei de afaceri a companiilor de software din România pentru 2019, depăşind pragul de 6,2 miliarde de euro.

    O parte importantă din piaţa locală de software este reprezentată de jocurile pe calculator, un domeniu care a crescut constant în ultimii ani. Astfel, cifra de afaceri a editorilor de jocuri (CAEN 5821) a crescut anul trecut cu 9% faţă de 2017 şi cu 46% faţă de 2014, iar pentru 2019 KeysFin estimează un avans de peste 13% , la peste 255 milioane de euro.

    În 2018, în România existau aproximativ 20.700 de companii de software-ului, cu 18,6% mai multe faţă de 2017 şi cu 30% faţă de 2014.

    Topul companiilor, după cifra de afaceri, a fost condus de Oracle România ( 206 mil.euro, 3,6% din total), IBM România (200 mil.euro – 3,5% din total), Ericsson Telecommunication România (170 mil. euro, 3% din total), SAP România (108 mil.euro) şi Endava România (aproximativ 108 mil.euro) .

    În ceea ce priveşte topul editorilor de jocuri (CAEN 5821), locul întâi după cifra de afaceri din 2018 este ocupat de Electronic Arts Romania (38 mil.euro–79% din total), urmat de King Games Studio (Bucharest) (2,4 mil.euro – 4,9% din total) şi de Green Horse Games (11 mil.euro – 2,2% din total).

    Industria de software din România îşi consolidează poziţia printre cele mai de succes sectoare ale economiei având în vedere că, dintre cele 20.700 companii analizate, 13.200 (64%) au înregistrat profit, 5.600 (27%) au fost in pierdere, iar celelalte au avut un rezultat nul în 2018.

    Numărul mediu de angajaţi din industria de software locală a crescut cu 2,9% faţă de 2017 şi cu 40% faţă de 2014, la peste 110,000 de angajaţi în 2018. Totuşi, se pare că instituţiile de învăţământ din România nu pot acoperi nevoia firmelor din acest sector care se ridică la aproximativ 15.500 de specialişti.

    Aşadar, pe fondul cererii masive a forţei de muncă din industria software, costul mediu pentru un angajat a crescut cu 54% în perioada 2014-2018, faţă de un avans de doar 8% al productivităţii medii per angajat. În opinia KeysFin, avansul costului mediu per angajat peste cel al productivităţii reprezintă un risc important pe termen mediu, cu impact direct asupra competitivităţii economiei locale.

    Pe de altă parte, experţii au remarcat că cea mai mare concentrare a forţei de muncă au avut-o companiile medii, cu 43% din total, urmate de companiile mici cu 21%. Cu toate acestea, peste jumătate din companiile locale de software, respectiv 10.400 de companii, nu au avut niciun angajat în 2018.

    Deşi a înregistrat o uşoară scădere a cifrei de afaceri a companiilor prezente aici, Bucureştiul rămâne principalul hub pentru industria software din România, cu un rezultat de peste 3,3 miliarde de euro, adică 58% din total în 2018. Pe locul al doilea din punct de vedere al cifrei de afaceri se situează judeţul Cluj (16%), care a înregistrat un avans de 1,5 puncte procentuale faţă de 2017, urmat de Timiş (5%), Iaşi (4.5%) şi Braşov (3%).

     

  • Tragicul efect al recesiunii globale în România: Peste 20.000 de locuri de muncă s-au pierdut în 12 luni doar într-un sector

    Peste 20.000 de locuri de muncă s-au pierdut în România în ultimele 12 luni în industria manufacturieră, în contextul în care încetinirea economiilor globale, corelată cu trendurile din piaţă, se răsfrânge asupra pieţei locale, atrage atenţia Ciprian Dascălu, economist-şef al ING Bank România, în cadrul unui eveniment ZF.

    „Peste 20.000 de locuri de muncă s-au pierdut în România în ultimele 12 luni în industria manufacturieră”, spune Ciprian Dascălu.

    Economistul a discutat şi despre presiunea care survine asupra companiilor din sectorul de producţie, în contextul în care multe firme româneşti nu pot face faţă majorărilor de salarii şi să rămână profitabile, ceea ce poate duce la relocări de producţii.

    „Pentru segmentele labour intensive este discutabil (n.r: creşterea salariilor), în măsura în care nu acoperă cu creşteri de productivitate, şi în măsura în care nu reuşesc să absoarbă costul în marjele de profit. Companiile româneşti sunt mai mici de obicei şi nu sunt într-o poziţie de negociere foarte bună. Nu reuşesc să transmită costurile în vânzare şi trebuie să facă un compromis. Dacă nu reuşesc, vor fi exemple în care vor fi relocate producţii. Sunt deja exemple în industria textilă unde s-au mutat chiar şi locuri de muncă peste graniţă”, explică Dascălu.

    Întrebat de ZF câte locuri de muncă se vor pierde în următoarele 12 luni, Dascălu spune că cifrele vor depinde de un cumul de fenomene, astfel încât şi automatizarea joacă un rol în transformările de pe piaţa muncii.

    „Este greu de estimat în acest moment, deoarece companiile implementează şi soluţii de automatizare pentru a avea costuri mai mici cu forţa de muncă. În acelaşi timp, dacă cererea din Germania scade, nu afectează doar compania care făcea producţia, ci şi companiile care transportau acea marfă, spre exxemplu”, spune el.

    Potrivit datelor prezentate de acesta, România exportă circa 77% din totalul exporturilor în piaţa unică din UE.

    „23% din exporturile României ajung în Germania, iar Germania va confirma în maximum 2 săptămâni recesiunea tehnică”, arată economistul-şef al ING Bank România.

     

  • Antreprenorul care, pornind de la repararea de televizioare şi radiouri, a fondat o companie de miliarde de dolari

    Cu toate că şi-a dorit să devină un atlet de renume, Ken Xie Şi-A conturat cariera într-un domeniu total diferit de lumea sportului şi anume antreprenoriatul în industria securităţii cibernetice. Astfel, în urmă cu aproape două decenii, el a pus bazele Fortinet, o companie cu venituri anuale de 1,8 miliarde de dolari.

    Ken Xie s-a născut şi a crescut în China. Dintotdeauna a fost pasionat de sport, dar şi de inginerie electrică, aşa că, ori de câte ori avea ocazia, repara televizoare şi radiouri. Cu toate că a vrut să urmeze o carieră în atletism, părinţii săi, profesori la universitatea Tsinghua, au insistat să urmeze un master la o facultate de renume. Astfel, după ce a absolvit cursurile de licenţă şi master ale Universitatăţii Tsinghua în inginerie electrică, ulterior s-a înscris la cursurile unui program de master în acelaşi domeniu, în cadrul Universitatăţii Stanford.
    În 1993, Xie a fondat o companie de securitate cibernetică, Systems Integration Solutions (SIS). Trei ani mai târziu a construit prima aplicaţie de reţele virtuale (VPN), bazată pe limbajul de programare ASIC. În acelaşi an, dându-şi seama de limitările serviciilor de firewall instalate pe cele mai multe calculatoare şi servere, a dezvoltat NetScreen Technologies, o altă firmă de securitate online, alături de Yan Ke şi Feng Deng. Compania avea să fie achiziţionată în 2004 de multinaţionala Juniper Networks Inc. pentru 4 miliarde de dolari.
    În 2000, Xie a părăsit NetScreen pentru a fonda, alături de fratele său, Michael Xie, care profesa ca inginer electric, compania Fortinet. Cei doi au lansat primele produse în mai 2002 şi, până în 2005, businessul înregistrase vânzări de 100 de milioane de dolari, oferindu-şi serviciile pentru birouri din SUA, Canada, Europa şi Asia.
    În 2016, Ken Xie a deschis, în cadrul companiei
    Academia de Securitate Cibernetică, pentru a veni în întâmpinarea celor interesaţi să se specializeze pe acest domeniu. În iunie 2018, el a achiziţionat Bradford Networks, o firmă de securitate.
    Printre titlurile şi recunoaşterile pe care antreprenorul le-a câştigat de-a lungul anilor se numără cel de antreprenorul anului (2006), acordat de EY pentru regiunea Californiei de Nord, şi alegerea sa în 2013 ca membru al Academiei Naţionale de Inginerie. În ianuarie 2019, Xie a participat la discuţiile din cadrul Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, unde a vorbit despre forţa de muncă din domeniul securităţii cibernetice. În prezent, Ken Xie deţine funcţia de director general al Fortinet, iar fratele său, Michael, este preşedinte şi şef de tehnologie.
    Anul trecut, Fortinet a înregistrat venituri de 1,8 miliarde de dolari. În prezent, compania cu sediul în Sunnyvale, California, are peste 6.000 de angajaţi; începând cu 2019, valoarea acţiunilor Fortinet a crescut la 86,79 de dolari, faţă de 17 dolari, valoarea stabilită la oferta publică iniţială din 2009.
    Compania a ajuns şi în piaţa locală, în urmă cu 14 ani, prin intermediul antreprenorului Adrian Danciu, care a dezvoltat prezenţa businessului şi în Balcani şi în regiunea adriatică, preluând ulterior administrarea afacerile Fortinet în Europa de Sud-Est.

  • Avocadoul discordiei

    „În apropiere de vulcanii din statul mexican Michoacán, carteluri violente se luptă pentru dominaţie într-o piaţă gri şi lucrativă. Una dintre bande, denumită La Familia Michoacana, şi-a anunţat prezenţa în urmă cu un deceniu aruncând cinci capete ale unor rivali pe o scenă de dans din oraşul Uruapan. Knights Templar, o altă bandă, a taxat, şantajat şi răpit fermieri, folosindu-le apoi terenurile. Forţele de securitate mexicane şi proprietarii de terenuri încearcă să protesteze, dar cartelurile aflate în război continuă violenţele”, scriu jurnaliştii de la The New York Times, în deschiderea unui articol despre comerţul global cu acest fruct.

    În 2017, un grup armat denumit Los Vagras (nume inspirat, în mod aparent, de modul în care liderii bandei îşi poartă părul în sus) au creat haos arzând zeci de maşini şi oprind circulaţia pe principala autostradă a statului. O conflagraţie a avut loc aproape de locul în care un om de afaceri american, pe nume Steve Barnard, deţinea o fabrică de ambalare de avocado, în Uruapan. „Este prea periculos să conduci pe drumurile de aici”, spune Barnard în articolul din The New York Times. Proprietarii de ferme „trebuie să aibă grijă să nu fie răpiţi”.

    Se pare că marfa preţioasă care este motorul economiei Michoacánului şi care hrăneşte o obsesie americană nu este marijuana sau metamfetaminele, ci fructul de avocado, pe care localnicii îl denumesc „aurul verde”. Mexicul produce mai mult avocado decât orice altă ţară din lume – aproximativ o treime din totalul producţiei globale – iar cea mai mare parte a recoltei creşte în solul vulcanic bogat din Michoacán, în apropiere de plajele din Acapulco. Acest fruct a devenit astfel unul dintre miracolele comerţului modern, în contextul în care în 2017, unul dintre anii cei mai violenţi ai Mexicului, acest stat condus de carteluri, a exportat mai mult de 1,6 miliarde de tone de avocado Haas, depăşind astfel producţia de banane, care era anterior cel mai valoros fruct de export. Nouă din 10 fructe de avocado de import din Statele Unite vin din Michoacán. Anual, în lume se consumă peste 5 miliarde de tone de avocado, iar fructul este un motor economic care generează o industrie mexicană performantă, care valorează 2,5 miliarde de dolari pe an, potrivit documentarului Rotten, difuzat de Netflix, în care este analizată evoluţia acestei industrii.

    Patru carteluri de droguri îi şantajează pe producătorii de avocado din Michoacán, dovadă că acest fruct a devenit o sursă majoră de profituri ilicite, scrie şi Business Insider. Cartel Jalisco Nueva Generacion (cartelul Jalisco Noua Generaţie), Nueva Familia Michoacana (Noua Familie Michoacana), cartelul Tepalcatepec şi cartelul Zicuiran sunt implicate în activităţi criminale împotriva producătorilor de avocado, potrivit procurorului general al Michoacán, citat de Business Insider.

    Cartelurile cer o taxă de protecţie producătorilor de avocado, calculată pe hectarul cultivat sau pe cantitatea exportată. Cei care eşuează în a face plata sunt răpiţi sau chiar ucişi. În plus, furtul de avocado este o altă problemă a industriei. Exploatarea producătorilor de avocado din Michoacán nu este o noutate, dar acum a devenit din nou la ordinea zilei, pe măsură ce alte economii negre ale statului au pălit. Michoacán şi statul vecin Guerrero au fost recunoscute o perioadă îndelungată ca fiind centre ale producţiei de heroină a Mexicului. Totuşi, creşterea producţiei de opioide sintetice a cauzat o scădere a preţului opiului la sub o treime din valoarea din 2017, lăsând cartelurile de droguri să caute surse alternative de venituri.

    Industria de avocado este din ce în ce mai atrăgătoare pentru ei. Valoarea acesteia a crescut de patru ori în ultimul deceniu datorită creşterii popularităţii produsului în Statele Unite şi Europa, iar exporturile de avocado ale ţării au crescut cu 16% între 2018 şi 2019. Fascinaţia faţă de această industrie nu este corelată neapărat cu mărimea ei, cât mai degrabă cu viteza creşterii subite a acesteia. Fructele de avocado sunt cultivate în Mexic de aproape 9.000 de ani, iar potrivit gastropod.com, copacul de avocado propriu-zis este chiar mai vechi de atât.

    În ciuda acestei istorii îndelungate, Mexicul a exportat puţin din aceste fructe la început şi chiar deloc către Statele Unite – până în anii 1980, când o companie cu sediul central în California, Mission Produce, a deschis prima fabrică de împachetare de avocado, în Uruapan, potrivit The New York Times. Statele Unite au interzis avocadoul mexican din 1914 din cauza temerilor legate de o infestare cu insecte şi a unei competiţii mai ieftine. În 1994 însă, Canada, Mexic şi Statele Unite au lansat Înţelegerea Liberului Schimb Nord-American (North American Free Trade Agreement – NAFTA) şi, la scurt timp după, Statele Unite au renunţat la această interdicţie.

    Donald Trump a descris deseori NAFTA ca fiind „cea mai proastă afacere legată de comerţ dintotdeauna”. Dar concentrarea lui pe pierderile de locuri de muncă din Statele Unite din cauza acestui pact se leagă mai ales de industria texilă şi auto – prin urmare el a ratat unul dintre beneficiile imense ale NAFTA, referitoare la comerţul cu produse din agricultură şi satisfacţia consumatorilor din toate cele trei ţări: sub NAFTA, fructele de avocado au condus la un influx pe tot parcursul anului al unui produs mexican care să umple golurile sezoniere din magazinele aflate în Statele Unite şi au schimbat modul în care americanii mănâncă.

    „Fructele de avocado reprezintă steaua strălucitoare a NAFTA”, a declarat pentru New York Times Monica Ganley, un expert în schimburile comerciale din America Latină şi fondatorul Quarterra, o firmă de consultanţă cu baza în Buenos Aires. „Dar este important să ne amintim că beneficiile vin din ambele direcţii.” Sub NAFTA, exporturile agricole din Statele Unite înspre Mexic au crescut de aproape cinci ori, până la 18 miliarde de dolari, fiind formate, în predilecţie, din porumb american, boabe de soia şi produse din iaurt. În contextul discuţiilor lansate de Trump, producătorii de avocado din Mexic şi California se îngrijorează că noi practici anti-dumping propuse de Statele Unite ar putea duce la represalii de tipul „dinte pentru dinte” care ar putea să genereze pierderi pentru ambele părţi. „Odată ce începe”, se întreabă Barnard, „unde se va sfârşi?”

    A urmat o explozie a producţiei: în 1995, americanii consumau aproximativ jumătate de kilogram de avocado pe persoană anual, iar mare parte din această cantitate venea de la producători californieni, care cultivă fructul doar vara, doar atunci climatul fiind prietenos cu creşterea acestui fruct. În prezent, cantitatea de avocado consumată anual de o persoană din Statele Unite depăşeşte 3 kg. Creşterea este alimentată şi de staruri hollywoodiene şi de influenceri care promovează beneficiile pentru sănătate aduse de acest fruct (Miley Cyrus de pildă are tatuat un avocado pe braţul ei), astfel că obsesia americanilor pentru avocado a crescut de la an la an.

    Boomul industriei avocadoului a cauzat şi daune legate de mediu – câteva dintre pădurile de pin din Michoacán au suferit tăieri pentru a face loc unor livezi de avocado.

    Industria a creat însă şi alte efecte pozitive: potrivit unui studiu din 2016 contractat de un grup de cumpărători şi producători de avocado, lanţul de aprovizionare pentru industria avocadoului a creat aproape 19.000 de locuri de muncă în Statele Unite şi a adăugat mai mult de 2,2 miliarde de dolari PIB-ului ţării. Chiar şi crescătorii din California, care erau cândva oponenţi vocali ai importurilor mexicane, se autodeclară fericiţi de creşterea industriei la nivel global. Pământul şi apa sunt prea puţine pentru ca ei să îşi extinde recoltele sezoniere – care reprezintă circa 10% din producţia anuală a Mexicului – dar creşterea cererii şi, prin urmare, a preţurilor a adus beneficii şi pentru businessurile lor.

    Pe măsură ce cererea globală este în creştere, industria avocadoului pare să fie neatinsă de conflictele create – atât în Statele Unite, cât şi în Mexic, concluzionează jurnaliştii de la The New York Times. Violenţa din Michoacán, de pildă, nu a redus din obiectivele de creştere cu două cifre ale industriei de la an la an. Statele Unite nu pot satisface apetitul pe care îl au pentru avocado nicăieri în lume, în contextul în care producţia niciunei alte ţări nu este suficient de mare – iar mexicanii nu au o altă piaţă de desfacere atât de mare şi atât de apropiată precum a Statelor Unite. Un efect mai puternic ar putea fi ca producătorii de avocado să îşi mărească eforturile în alte pieţe aflate în dezvoltare – în special una cu un mare potenţial – China. 

  • Industria de care majoritatea antreprenorilor se feresc, dar are un potenţial uriaş. Pe lângă venituri de milioane, are şi un puternic impact social

    Maxime Nory, 32 de ani, era studentă la o şcoală de business din Lyon, Franţa, când ea şi prietenul său au început să se gândească la lansarea propriului start-up. După ce au analizat multe sectoare, au decis să intre pe o piaţă neobişnuită: serviciile funerare.

    „Ne-am gândit că este o industrie în care nimeni nu voia să lucreze, să inoveze şi tocmai asta ne interesează. Ne-am gândit că, din moment ce industria a fost neglijată de antreprenori, ar fi fost probabil câteva oportunităţi bune.”, spune ea, citată de BBC. Şi avea avut dreptate. Afacerile cu servicii funerare reprezintă o industrie în ascensiune; la fel ca multe alte naţiuni, populaţia Franţei îmbătrâneşte, ceea ce înseamnă că numărul morţilor este în creştere. Potrivit Institutului Naţional de Statistică şi Studii Economice din Franţa, în anul 2050 sunt aşteptate peste 770.000 de decese – de la 531.000 în 2000. Un studiu din 2018 realizat de un grup de consultanţă francez a arătat că veniturile businessurilor care asigură servicii funerare au crescut cu 25% între 2006 şi 2016 şi că piaţa funerară a avut o valoare de 2,5 miliarde de euro în 2018.

    La opt ani distanţă de la acea decizie, Nory este directorul general al Simplifia, o firmă care furnizează software pentru  firme de servicii funerare, prin care le ajută să eficientizeze procesul de organizare a înmormântărilor şi, de asemenea, lucrează direct cu familiile îndoliate, pentru a face faţă unor sarcini administrative, cum ar fi închiderea conturilor de pensii. Simplifia are acum o echipă de 22 de persoane şi parteneriate cu peste 700 de businessuri de profil din Franţa.

    Un alt start-up, AdVitam, serveşte ca furnizor de servicii de înmormântare în on-line, spre deosebire de magazineleoperatorilor tradiţionali. CEO-ul companiei, Philippe Meyralbe, în vârstă de 38 de ani, a decis să intre în sector după organizarea înmormântării tatălui său – o experienţă pe care a descris-o ca „şocantă”. Meyralbe a considerat că procesul tradiţional a fost greoi şi lipsit de umanitate. Reprezentantul furnizorului de servicii de înmormântare, spune el, se comporta ca un simplu agent de vânzări care încerca să vândă articole şi servicii la preţuri ridicate.
    Pe AdVitam familiile pot organiza înmormântări şi pot cumpăra articole specifice, inclusiv sicrie, prin e-mail sau prin telefon, beneficiind de servicii mai ieftine şi mai eficiente. Ei au totodată posibilitatea de a vorbi la telefon cu un consilier funerar, iar un reprezentant AdVitam este prezent la serviciul funerar efectiv. De asemenea, personalul poate ajuta la închiderea conturilor administrative şi de social media ale decedatului.

    Compania lui Meyralbe a organizat 1.500 de înmormântări de la lansarea din 2016. De asemenea, a strâns 1,8 milioane de euro de la investitori şi a fost chemată la cel mai mare incubator tehnologic din Europa, Station F. „Cred că ne-au ales pentru că a fost un proiect social cu valori puternice, şi pentru că oferă un serviciu real oamenilor ”, spune fondatorul.
    Cele două businessuri reprezintă o mică parte din multitudinea de start-up-uri care încearcă să introducă noi servicii şi moduri de lucru pe piaţa funerară. Alte start-up-uri au introdus, de pildă, platforme de crowdfund pentru înmormântări; realizează parfumuri pe baza mirosului unei rude decedate; şi încearcă să convingă clienţii să plaseze coduri QR pe ​​pietrele funerare ale rudelor, cu ajutorul căruia se pot conecta prin intermediul unei aplicaţii pentru a vedea fotografiile şi a asculta muzica preferată a decedatului.

    Richard Feret, 62 de ani, preşedinte al organismului francez al sectorului funerar, este entuziasmat de inovaţiile aduse – dar şi prudent, deoarece în ultimii cinci ani spune că a văzut că start-up-urile falimentează pentru că sunt prea avansate pentru industrie. „În cele din urmă vom ajunge la digitalizare, dar această piaţă este mai lentă decât majoritatea industriilor. Afacerile funerare şi clienţii sunt încă conservatori “, spune el. „Start-up-urile aduc idei noi, care sunt uneori prea timpurii pentru piaţă.”
     

  • O industrie care nu poate să scadă

    Valentin Stănescu a preluat la începutul anului 2017 poziţia de country general manager pentru operaţiunile noii entităţi formate prin fuziunea Dell, un business cu câteva sute de angajaţi pe plan local, care include şi un centru de servicii care lucrează pentru clienţi internaţionali, şi EMC Corporation, companie specializată în furnizarea de echipamente şi soluţii software pentru infrastructura IT. Începând cu anul 2004, Stănescu a lucrat pentru mai multe companii de IT de pe piaţa locală, printre care Star Storage şi IBM, şi a fost promovat şef al operaţiunilor locale ale EMC în 2009, după ce fusese timp de aproape patru ani director de vânzări.

    „Noi suntem furnizori de tehnologie, ne dorim să fim văzuţi ca principalul furnizor de tehnologie esenţială, însă este evident că având cel mai amplu portofoliu din industrie nu putem avea, pe toate zonele, cea mai bună prezenţă sau prestaţie. Prin urmare, alături de parteneri acoperim întreg spectrul”, explică Valentin Stănescu. „În cadrul unui eveniment precum Dell Technology Forum (desfăşurat la începutul lunii octombrie la Bucureşti – n.red.) reuşim să transmitem clienţilor finali încrederea că a lucra cu o companie ca Dell Technologies le dă posibilitatea nu doar să investească în tehnologie, ci într-o viziune pe termen lung şi le dă şi flexibilitatea de a avea opţiuni în cazul în care consideră că investiţia pe care au făcut-o a fost aliniată 100% cu ce şi-au dorit să atingă mai târziu. Multe dintre companiile cu care lucrăm astăzi ştiu că trebuie să facă schimbări, transformări, dar nu ştiu 100% unde vor ajunge făcând aceste transformări. Noi, ca furnizori de tehnologie, încercăm să le oferim această flexibilitate în timp – este, dacă vreţi, o protecţie a investiţiei. Ei ştiu că dacă au apucat-o pe o cale, au apoi posibilitatea să se replieze, nu se află pe o autostradă care nu are ieşire câteva sute de kilometri”, notează şeful Dell Technologies.

    Dell Technologies România a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri netă de 990 milioane lei şi un profit net de 3,83 milioane lei. Numărul mediu de angajaţi declarat la Ministerul de Finanţe era, în 2018, de 490.

    La nivelul grupului Dell, România face parte din regiunea CEE, care include 38 de ţări; acestea sunt grupate în funcţie de importanţă, fie în clustere, fie ca ţări directe. „România este una dintre cele cinci ţări directe, din prima categoria, fiind una extrem de importantă şi care raportează direct, nu prin intermediul unei subregiuni. Din punctul de vedere al prezenţei companiilor mari în regiune, România este o ţară mare”, notează Stănescu. „Aşadar, pentru businessul nostru de end user computing este o piaţă extrem de importantă, una dintre cele mai mari din Europa.”

    Pe partea de data center, România este importantă prin inovaţie, spune Valentin Stănescu, care aminteşte că de-a lungul timpului compania a reuşit să dezvolte local proiecte care apoi au fost replicate în alte state. „Reuşim, într-o piaţă care nu este atât de matură, să inovăm, putem să alegem nişte căi scurte pentru rezolvarea unui lucru. Dacă am fi în Germania sau Franţa, acolo lucrurile sunt foarte mature, sunt foarte bine stabilite din punctul de vedere al modului în care un proiect se poate desfăşura. În România încă există flexibilitate la nivelul companiilor mari, acestea pot inova, pot alege moduri alternative de a implementa un proiect.”

    Ciclurile de modernizare a infrastructurii de tehnologie au o rapiditate mai mare în ţările din sud-estul Europei faţă de ţările mature, pentru că operaţiunile pe care o companie le are în România nu sunt atât de complexe cum sunt operaţiunile pe care le are într-o ţară ca Germania, explică Stănescu. Mai mult, o schimbare în sistem sau în paradigma de abordare a unui sistem este mult mai greu de realizat în cazul acestor ţări mature: „Trebuie să faci multe teste înainte ca să poţi înţelege toate efectele unei astfel de schimbări. Pentru că operaţiunile acelor companii în România nu sunt atât de complexe, este mai simplu şi mai rapid să inovezi aici.”

    Şeful Dell Technologies România oferă următorul exemplu: „O instituţie de orice natură are în Germania o infrastructură care oferă 100 de funcţionalităţi; pentru a realiza o schimbare în infrastructură, trebuie să testezi cum vor fi afectate toate acele funcţionalităţi. În România, în general, activităţile sunt mai puţin complexe – în loc de 100 de funcţionalităţi pe care trebuie să le susţină o infrastructură, sunt doar 10, e mult mai uşor şi mai rapid să testezi 10 funcţionalităţi. Mai mult, companiile-mamă consideră că în zona complexă este mai riscant să testezi lucruri noi şi atunci se aleg ţări de test precum România, făcându-se ulterior roll-out către celelalte ţări”.

    Din punct de vedere comercial, piaţa locală este segmentată în funcţie de tehnologie şi de dimensiunea clienţilor, explică Stănescu. Luând tehnologia drept criteriu, compania desemnează două categorii mari: tehnologie de tip end user computing şi tehnologii de tip data center. „Suntem undeva la 60%-40% şi se merge către balansare, pentru că avem un potenţial foarte mare şi investiţii destul de mari în zona de data center. În general, în structura totală a veniturilor Dell, volumele cele mai mari se fac în zona de client computing; e normal, pentru că e mult mai simplu să investeşti într-un laptop sau într-un monitor decât să mergi în zona de data center, unde proiectele sunt de altă natură.”

    Legat de modelul de business Dell, şi anume oferirea unui portofoliu cât mai amplu de produse şi servicii, Valentin Stănescu spune că acesta nu e unul standard şi că principalii competitori au ales un alt model. „Orice client şi-ar dori – cel puţin aşa credem noi – să găsească un portofoliu care să îi satisfacă toate nevoile. Dacă îşi doreşte să facă o alegere diferită, spre exemplu să folosească tehnologie din alte părţi şi să o integreze, este evident alegerea sa, dar asta se întâmplă de obicei atunci când ştiu foarte bine ce îşi doresc.”

    Deocamdată, piaţa din România este încă la un nivel la care companiile îşi testează capabilităţile în era digitală; cu alte cuvinte, partea de tehnologie poate fi un suport pentru schimbare, dar şi un enabler pentru inovaţie, notează el. „Prin urmare, crede el, companiile îşi doresc să găsească în acelaşi loc atât tehnologia prin care să modernizeze ceea ce au, să-şi reducă costurile de operare şi mentenanţă, cât şi să reinvestească economiile din zona respectivă către inovaţie.“

    Deşi reticenţa pare să fi dispărut din rândul managerilor români, pe zona de educaţie este încă loc de mai bine, crede Stănescu. „În viitorul apropiat, vom avea din ce în ce mai multe sesiuni educative pentru piaţă, vom aduce la Bucureşti mulţi dintre specialiştii noştri; am pus Bucureştiul pe hartă într-o constelaţie de 10-12 oraşe importante din lume pentru a creşte awareness-ul pe partea de inteligenţă artificială şi IoT”, notează el. „Cu cât mai repede vom reuşi să educăm cât mai multe companii, cu atât mai repede ni se vor întoarce beneficiile ca cetăţeni.”
    Şeful Technologies spune că România este una dintre ţările în care inovaţia este în natura omului – „trebuie doar să le oferim românilor posibilitatea şi să le aducem tehnologiile şi platformele potrivite astfel încât să poată să îşi testeze ideile. Este una dintre cele mai inovatoare ţări, cel puţin din regiunea din care facem parte”.

    Piaţa în ansamblul ei – incluzând aici tot segmentul IT şi toate serviciile asociate – nu are cum să nu crească, crede Valentin Stănescu. „Este atât de multă nevoie de inovaţie prin tehnologie, în această ţară, iar România are un apetit atât de mare pentru tehnologie, încât nu văd vreo şansă ca piaţa să experimenteze scădere în viitor. Dacă ne apucăm şi secţionăm piaţa, evident că sunt unele zonele tradiţionale de IT care fie au o creştere mai înceată, fie au o stagnare, însă zonele noi de inovaţie care apar, proiectele noi care sunt rezultatul încercării companiilor de a fi competitive în noua eră de funcţionare şi în faţa start-up-urilor noi, agile care vin din urmă, acestea aduc un plus”, încheie el.

  • Opinie Adrian Cioroianu, trainer executive, ACKnowledge România: „Probleme cu retenţia Milenialilor şi a Generaţiei Z?”

    Şi tinerii ce fac? În zona de vânzări, conform unui studiu al eJobs, din totalul de 3 milioane de aplicări pentru un job de vânzări de la începutul anului şi până în prezent, 750.000 de aplicări au venit de la tinerii între 18 şi 24 de ani şi doar 37.000 de la tinerii sub 18 ani. Din cele 37.000 de aplicări, câteva sute au ajuns şi la mine pentru că am deschis mai multe poziţii de fundraiser pentru un proiect de strângere de fonduri. Poziţii ideale pentru elevi de liceu şi pentru studenţi.
    Să lucrezi cu tineri mileniali şi din generaţia Z poate fi foarte provocator şi plin de învăţăminte. Şi prin firmele prin care am trecut mai erau câţiva mai tineri prin echipă, dar să construieşti şi să conduci o echipă formată exclusiv din tineri între 18 şi 22 de ani e o experienţă greu de descris. Asta pentru că habar nu ai ce merge şi ce nu merge cu ei, ce îi motivează, ce îşi doresc. A fost un proces de învăţare pentru mine.
    Retenţia lor începe chiar de la recrutare. Dacă ştii că jobul pe care îl propui presupune ca ei să câştige o bună parte din bani sub formă de comision, spune foarte clar asta. Valabil şi dacă presupune un anumit număr de ore lucrate, ce anume trebuie să facă exact, care sunt obligaţiile şi beneficiile lor. Spune clar de la început. Ca să eviţi 200 de aplicări din care vei avea 100 de oameni interesaţi, 70 la interviu, 50 la training, vei pregăti 44 de contracte de muncă, pe care le vor semna 36 de oameni şi vei rămâne după trei luni cu 3 oameni. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. La interviu te interesează să „sapi” pe trei direcţii împreună cu ei: abilităţi, dorinţă şi potrivire. Pentru abilităţi, testează fiecare lucru pe care îl vor avea ei de făcut propriu-zis pe partea de vânzare, fie că e vorba de roleplay de vânzare, fie că doar vrei să vezi cum gândesc despre ce e de făcut. Pentru dorinţă, „cât le este de foame”, vrei să vezi cum văd ei ceea ce o să facă într-un an, ce îşi doresc să facă, să realizeze. Pentru potrivire, vrei să se potrivească cu restul oamenilor tăi şi cu tine, să se integreze în echipa.
    Atât în partea de recrutare, cât şi apoi în zona de onboarding şi de retenţie, dacă putem folosi tehnologia cât mai mult, cu atât o să le placă şi mai mult ceea ce se întâmplă. Adică dacă vrei să le dai un formular pe care să îl completeze, de ce să o facă pe hârtie, când pot să facă asta pe telefonul mobil?
    Onboardingul milenialilor şi tinerilor din generaţia Z ar trebuie să meargă pe trei direcţii imediat după recrutare:
    – aspecte legate de organizaţie: istoric, misiune, valori, cultură organizaţională. Aceste lucruri ar trebui apoi întărite în primele trei luni printr-o zi dedicată culturii în companie pentru a le aduce din nou în prim-plan şi pentru a le da importanţă.
    – aspecte tehnice: tot ce înseamnă abilităţi de vânzare, negociere, prezentare, abilităţi tehnice, instrumente care sunt folosite de ei în zona de vânzare. Aici trainingul este rege, sales coaching, întâlniri duble, job shadow.
    – aspecte sociale: legate de integrarea lor în echipă. Nimic nu ajută mai mult decât un „buddy” care îşi face treaba cum trebuie, un mentor care să le ghideze dezvoltarea profesională şi în general orice timp petrecut cu echipa în afara serviciului bineînţeles.

    Strategia de retenţie se construieşte pe patru piloni importanţi:
    1. Financiar: o schemă de comisionare care să încurajeze calitatea vânzărilor pe care ei le efectuează face minuni. Nu totul se reduce la cantitate. Şi începem să învăţăm asta. Greu. Până la urmă nu mă interesează să lucrezi opt ore pe zi şi poate şi ore suplimentare, mă interesează să fii eficient.
    2. Recunoaştere. Să vă dau câteva exemple care pentru mine au funcţionat cu oamenii tineri. Clasicul team building reinterpretat, o dată pe lună – care de fapt era o ieşire împreună cu toată lumea în oraş. Prezenţa nu era obligatorie. Mesaje zilnice de încurajare şi premiere, diplome săptămânale şi trofee lunare. Un premiu anual pentru lucruri ieşite din comun pe care le făceau. Diferite trepte pe care le puteau atinge în cariera lor de vânzători în funcţie de timpul petrecut în firmă şi de rezultatele lor: junior, senior, team leader, coordonator, trainer, manager. Pot ajunge chiar la echipa proprie de care să aibă grijă. Încurajăm mult partea asta de reverse mentoring în care tinerii ne învaţă lucruri. Aţi fi surprinşi ce impact poate să aibă. Un plan de carieră este absolut necesar şi care să fie aliniat cu planul de succesiune pentru managerii din compania ta.
    3. Creştere din punct de vedere profesional. Când vorbim de tineri mileniali şi tineri din generaţia Z, planul de retenţie nu trebuie să se concentreze pe termen lung, adică să ne gândim să facem ceva doar când au 3-4 ani în organizaţie. Foarte important este primul an, în care reuşim să îi facem să stea alături de noi. Iar planul trebuie dus în detaliu: primele trei luni alături de noi, prima jumătate de an, „seniorii” deja cu peste şase luni vechime în firma ta. Atât de mult s-a comprimat totul când vine vorba de retenţia oamenilor tineri. Ce putem face: programe de mentorat, scurt feedback săptămânal pentru fiecare om, un feedback amplu, mai formal de ambele părţi, o dată la trei luni, sub forma unui retention interview, traininguri pe partea de vânzare, negociere, comunicare asertivă şi time management. Apoi avansăm: programe de sales coaching, de împărtăşire a unor exemple de succes, sisteme de recompensă, concursuri de vânzări, prânzuri cu echipa, traininguri de vânzări avansate, prezentări de impact, influenţare şi bazele coachingului. Deja trece timpul şi ei pot ţine traininguri la rândul lor pentru colegii noi, să îi trimită la conferinţe de business, TEDx, etc., să poată veni cu idei inovative, cină cu membri ai managementului sau VIP pe care ei îl admiră, traininguri de management, leadership, coaching avansat. Uşor de făcut, nu-i aşa?
    4. Echilibru muncă – viaţă personală. Aici aş propune o abordare îndrăzneaţă: o dată la două luni, o zi liberă pentru tânărul nostru, dar plătită. Să facă ce îşi doreşte el. Ce îl pasionează pe el. Până la urmă, cea mai simplă cale să nu îţi plece tinerii este să construieşti un plan ca să îi faci să stea. Tu ai un plan?

  • Allianz, desemnat cel mai mai valoros brand din lume din industria asigurărilor, evaluat la 12,1 mld. dolari

    Allianz a devenit cel mai mai valoros brand din lume din industria asigurărilor, evaluat la 12,1 miliarde dolari, cu 12% mai mult decât în 2018, potrivit studiului Best Global Brands Report realizat anual de Interbrand, una dintre cele mai importante companii de consultanţă în domeniu.

    În topul general, care include cele mai valoroase 100 de brand-uri din toate industriile, grupul german se află pe locul 43, în urcare cu şase poziţii faţă de ediţia precedentă. Clasamentul global este condus de Apple, Google, Amazon, Microsoft şi Coca Cola.

    “Creşterea valorii reflectă un brand mai relevant, consistent la nivel global, produse şi servicii mai puţine, dar mai intuitive care direcţionează afacerea către zone cu cerere ridicată şi arii profitabile. Acesta este doar începutul. Ne vom strădui în continuare să devansăm nu doar brand-urile din industria asigurărilor, ci şi pe cele globale de top. Acesta este un element cheie în creşterea preferinţei pentru produsele şi serviciile noastre. Totodată, un nivel ridicat al indicatorului de recomandare din partea clienţilor noştri (NPS) ne va asigura că le oferim cea mai bună experienţă.”, a declarat Serge Raffard, Group Strategy, Marketing, Distribution Officer, Allianz.

    Evaluarea Interbrand a luat în calcul trei criterii: situaţia financiară, strategia şi comportamentul în piaţă. Poziţionarea Allianz în acest top reflectă performanţa financiară puternică, perspectivele viitoare pozitive, puterea şi consistenţa brand-ului, precum şi rolul în creştere al brand-ului în decizia de achiziţie.

     

  • Un simplu fruct, prezent şi pe rafturile supermarketurilor din România, este sursa unor conflicte mai sângeroase decât cele cauzate de marijuana sau metamfetamine

    Producţia avocado-ului, care generează profituri semnificative pentru fermierii care îl cultivă, a devenit deopotrivă o binecuvântare şi un blestem pentru aceştia, reiese dintr-un documentar publicat recent de Netflix, care arată evoluţia acestei industrii şi conflictele sângeroase din spatele acesteia.

    Se pare că marfa preţioasă care este motorul economiei Michoacán-ului şi care hrăneşte o obsesie americană nu este marijuana sau metamfetaminele, ci fructul de avocado, pe care localnicii îl denumesc „aurul verde”. Mexicul produce mai mult avocado decât orice altă ţară din lume – aproximativ o treime din totalul producţiei globale  – iar cea mai mare parte a recoltei creşte în solul vulcanic bogat din Michoacán, în apropiere de plajele din Acapulco. Anual, în lume se consumă peste cinci miliarde de tone de avocado, iar fructul este un motor economic care generează o industrie mexicană performantă, care valorează 2,5 miliarde de dolari/an, potrivit Rotten, un documentar publicat de Netflix în care este analizată evoluţia acestei industrii.

    Patru carteluri de droguri îi şantajează însă pe producătorii de avocado din Michoacán, dovadă că  acest fruct a devenit o sursă majoră de profituri ilicite, scrie şi Business Insider. Cartel Jalisco Nueva Generacion (cartelul Jalisco Noua Generaţie), Nueva Familia Michoacana (Noua Familie Michoacana, Cartelul Tepalcatepec şi cartelul Zicuiran sunt implicate în această activitate criminală, potrivit procurorului general al Michoacan, citat de Business Insider.

    Michoacán produce peste 80% din avocado-ul crescut în Mexic, cu o valoare a exporturilor de de 2,4 miliarde de dolari, care a adus numele fructului de „aurul verde”. Cartelurile cer o taxă de protecţie producătorilor de avocado, calculată pe hectarul cultivat sau pe cantitatea exportată. Cei care eşuează în a face plata sunt supuşi riscului de a fi răpiţi sau ucişi. În plus, furtul de avocadă este o altă problemă a industriei. Cel puţin trei camioane cu acest fruct sunt furate în fiecare an în acest stat, potrivit The Guardian.

    Citiţi mai multe despre industria avocado-ului în următoarea ediţie a Business MAGAZIN.

     

     

  • După SUA a venit rândul Europei să lovească China cu taxe vamale

    Uniunea Europeană a decis impunerea unor taxe mai mari cu 50.3% pe exporturile marilor producători chinezeşti de de roţi. Decizia vine după ce companiile chinezeşti  din această industire au fost acuzate de concurenţă neloială, în contextul în care au vândut pe piaţa europeană aceste produse sub preţul de producţie. Taxelele vizează marii producători de roţi din China cum sunt Zhejiang Jingu Co. şi Xingmin Intelligent Transportation Systems Co.

     Această practică poartă denumirea de „dumping” şi are ca scop eliminarea concurenţei, scrie Bloomberg.

    Piaţa europeană de roţi din oţel destinate maşinilor, camioanelor şi altor autoturisme valorează 800 milioane de euro.

    Potrivit declaraţiei apărute în acestă săptămână în Jurnalul Oficial al Comisiei Europene, instrumentul executiv al Blocului European din care fac parte 28 de state, importurile de roţi din oţel din China au provocat „prejudicii materiale” importante producătorilor din Uniunea Europeană.

    Sancţiunile impuse de Uniunea Europeană Chinei sunt rezultatul final al unei acuzaţii de competiţie neloială adusă marilor producători chinezeşti de roţi din oţel de către Asociaţa Producătorilor Europeni de Roţi în februarie. Taxele au intrat în vigoare de vineri şi ar putea fi menţinute pentru următoarele şase luni, existând posibilitatea ca acestea să fie prelungite pentru următorii cinci ani.

    În cadrul acestei industrii activează 3.600 de oameni mai ales din Germania, Franţa, Cehia, Italia, România şi Polonia, potrivit datelor oferite într-un e-mail de Comisie.

    Ponderea combinată a exportatorilor chinezi de pe piaţa europeană a roţilor de oţel s-a dublat şi a ajuns la 5,3% în 2018, comparativ cu ponderea atinsă în 2015, conform datelor publicate de Comisia Europeană în Jurnalul Oficial.

    Pentru 19 exportatori chinezi, printre care se numără şi Zhejiang Jingu şi Xingmin Intelligent Transportation Systems, taxele vamale au fost majorate până la pragul de 50.3%, în timp ce pentru restul producătorilor, acestea au atins un nivel de 66.4%.