Tag: incidente

  • ALEGERI PREZIDENŢIALE. Amenzi de 22.400 lei şi 44 de cercetaţi penal pentru nereguli la vot

    Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au efectuat verificări cu privire la fiecare sesizare în parte, stabilind, până la această oră, că 166 dintre acestea, reprezentând 44,27%, nu se confirmă, a afirmat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.

    Dintre situaţiile confirmate, 47 sunt fapte contravenţionale pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 22.400 lei şi 14 avertismente scrise.

    În ceea ce priveşte posibilele infracţiuni, au fost sesizate 81 de situaţii, toate fiind în curs de cercetare. În aceste cazuri, la momentul finalizării cercetărilor se vor dispune măsurile legale prin unităţile de Parchet competente.

    Majoritatea infracţiunilor sesizate sunt de corupere a alegătorilor, vot multiplu şi violare a confidenţialităţii votului.

    Pentru săvârşirea acestor posibile infracţiuni sunt cercetate 44 de persoane, dintre care una în stare de reţinere – un bărbat din judeţul Gorj care a agresat fizic şi verbal, în cursul dimineţii, un bătrân în apropierea unei secţii de votare.

    Poliţia Română a organizat 513 filtre la nivel naţional, fiind verificate 3.781 de autovehicule, dintre care 251 autocare, 763 autobuze, 1.617 microbuze şi 1.150 de autovehicule cu capacitate 8+1.

    Pe parcursul zilei, peste 58.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizaţi în întreaga ţară. “La fel ca în primul tur al alegerilor prezidenţiale, datorită acestei mobilizări, nu s-au produs evenimente grave care să afecteze procesul de vot. Efectivele de ordine publică vor rămâne în dispozitiv şi după încheierea procesului de vot pentru prevenirea oricăror incidente care ar putea afecta siguranţa cetăţenilor”, a precizat Monica Dajbog.

  • ALEGERI PREZIDENŢIALE. Statistica incidentelor semnalate în ziua votului

    Angajaţii MAI au verificat punctual toate sesizările, stabilind, până acum, că 25 dintre acestea nu se confirmă.

    Majoritatea semnalărilor, respectiv peste 70%, au fost înregistrate în mediul rural, iar, ca modalitate de sesizare, 72% au fost primite prin sistemul de urgenţă 112.

    În prezent se fac verificări în 20 de situaţii de posibile infracţiuni electorale. Cele mai multe sesizări fac referire la posibile cazuri de corupere a alegătorilor. Toate aceste situaţii se află în cercetarea structurilor de poliţie, urmând ca în urma investigaţiilor să se stabilească dacă acestea se confirmă sau nu, a precizat Dajbog.

    Referitor la faptele contravenţionale, au fost constatate 9 contravenţii, fiind aplicate amenzi în valoare de 7.500 de lei şi 2 avertismente scrise.

    Majoritatea acestor măsuri sancţionatorii s-au aplicat pentru continuarea propagandei electorale şi sfătuirea alegătorilor cu ce candidat să voteze.

    În judeţul Vrancea, poliţiştii fac cercetări pentru a stabili condiţiile în care au fost eliberate acte medicale pe numele unor persoane din care reieşea că sunt netransportabile şi solicită urna specială. Cercetările au fost începute după ce două dintre aceste persoane s-au prezentat la secţia de votare, moment în care s-a constatat că pe numele lor existau cereri pentru urna specială. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

    Totodată, poliţiştii din Gorj fac verificări după ce au fost sesizaţi cu privire la faptul că cererile unor pacienţi internaţi într-un spital din judeţ de a vota cu ajutorul urnei speciale, nu au fost depuse la timp.

    Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Greci din judeţul Tulcea au întocmit dosar penal pe numele unui bărbat de 26 de ani pentru fraudă la vot. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că un membru al comisiei de votare i-a înmânat bărbatului două buletine de vot, pe care acesta şi-a exercitat dreptul la vot şi pe care le-a introdus ulterior în urnă.

    Poliţiştii bucureşteni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu după ce la o secţie de votare s-a constatat lipsa unei ştampile de vot. Situaţii similare s-au înregistrat în alte două secţii de votare din judeţele Hunedoara şi Teleorman.

    În Bucureşti, un alegător a fost amendat cu 1.500 lei pentru continuarea propagandei electorale după ce la ieşirea din cabina de vot a scandat numele unuia dintre candidaţi.

    Tot în Bucureşti, un bărbat a încercat să voteze la o altă secţie de votare decât cea la care era arondat potrivit domiciliului. Preşedintele secţiei de votare a încercat să-l convingă că nu poate vota dar pentru că bărbatul a refuzat să părăsească secţia, preşedintele secţiei de votare a solicitat sprijinul poliţiei.

    O situaţie nefericită s-a înregistrat în judeţul Vrancea, unde un bărbat a decedat după ce a votat, trupul său fiind găsit la o sută de metri de secţia de votare. Se pare că bărbatul avea probleme cardiace.
     

  • ALEGERI PREZIDENŢIALE. Precizări de la MAI despre contravenţiile şi infracţiunile din ziua votului

    13.300 de angajaţi ai MAI au misiunea de a asigura măsurile de ordine publică, iar 4.700 de specialişti au fost mobilizaţi pentru a verifica şi soluţiona sesizările privind posibile incidente electorale.

    34.200 de poliţişti, pompieri, poliţişti de frontieră şi jandarmi asigură paza şi protecţia secţiilor de votare din întreaga ţară. Pentru gestionarea oricărei situaţii care ar putea apărea pe parcursul procesului de votare, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost constituită o rezervă de aproximativ 7.800 de oameni.

    Până la ora 11, au fost înregistrate pe plan naţional 6 sesizări privind incidente legate de procesul electoral, a precizat Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI.

    A fost întocmit un dosar penal în judeţul Bacău pentru un bărbat care şi-a fotografiat buletinul de vot în cabina de votare, ceea ce reprezintă violare a confidenţialităţii votului, conform art. 389 Cod Penal. Un alt dosar penal a fost întocmit în judeţul Gorj pentru un bărbat care a agresat fizic şi verbal un bătrân în apropierea unei secţii de votare. De asemenea, în judeţul Călăraşi a fost aplicată o amendă de 1.500 de lei unei persoane care a continuat propaganda electorală în ziua votului. În judeţul Bistriţa este investigată o sesizare privind faptul că mai mulţi localnici ai satului Rusu Bârgăului au găsit dimineaţa la porţile caselor pungi cu alimente.

    Pentru menţinerea ordinii, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare au la dispoziţie efectivele asigurate de primar şi de prefect, împreună cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne.

    Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 lei.

    De asemenea, în conformitate cu Legea 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, continuarea propagandei electorale în ziua votului, precum şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei. Cu aceeaşi amendă se sancţionează persoanele care comercializează sau consumă băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare.

    Potrivit Codului Penal, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani persoanele care votează fără a avea acest drept, votează de două sau de mai multe ori, introduc în urnă mai multe buletine de vot ori folosesc un buletin de vot fals sau un act de identitate fals.

    Aceeaşi pedeapsă se aplică cetăţenilor care împiedică, prin orice mijloace, liberul exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, precum şi persoanelor care oferă bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat. Şi tentativa la aceste infracţiuni se pedepseşte.

  • Campania electorală în cifre: cine a încălcat legea şi cum au fost pedepsiţi

    Faţă de campania din 2009, au fost înregistrate de cinci ori mai puţine contravenţii şi de patru ori mai puţine infracţiuni.

    În această campanie electorală s-au aplicat 85 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 46.100 de lei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, au fost constatate 58 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 25 de persoane, faţă de campania din 2009, când au fost cercetate 194 de persoane.

    Pe parcursul acestei campanii electorale s-au desfăşurat 654 de manifestări electorale, în 424 de localităţi, din 39 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Forţele MAI au asigurat măsurile de ordine publică la toate manifestările.

    Pentru ziua votării, 2 noiembrie, Ministerul Administraţiei şi Internelor a mobilizat peste 58.000 de angajaţi ai MAI – aproximativ 31.300 de poliţişti, 12.500 de jandarmi, 3.600 poliţişti de frontieră, 10.000 de pompieri şi peste 600 de forţe ale altor structuri operative ale ministerului.

    Principalele misiuni vizează asigurarea ordinii publice, paza secţiilor de votare şi prevenirea infracţiunilor electorale.

    În total, 11.300 de angajaţi ai ministerului sunt implicaţi în misiunile de menţinere a liniştii şi siguranţei publice, iar peste 34.200 vor asigura paza secţiilor de votare.

    Alţi 4.700 de specialişti ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi mobilizaţi pentru verificarea şi soluţionarea sesizărilor privind incidentele şi evenimentele în legătură cu procesul de votare.

    MAI are, totodată, constituită o rezervă de intervenţie formată din 7.800 de angajaţi ai structurilor de ordine publică.

  • Oprea: Câţiva suporteri unguri au spart geamul unui autoturism cu români. Peste 12.000 de forţe de ordine, mobilizate în ţară pentru meciul România-Ungaria

    Suporterii care au spart geamul maşinii cu români au fost identificaţi, iar Poliţia va aplica, faţă de ei, măsurile legale, a adăugat Oprea, într-o declaraţie de presă despre măsurile privind meciul de fotbal România-Ungaria.

    Ministrul a precizat că sâmbătă a existat şi un incident în care au fost implicaţi doi suporteri români. Aceştia au fost sancţionaţi pentru că au aruncat cu petarde, la Gara de Nord din Bucureşti.

    “Din partea autorităţilor române nu va exista nicio toleranţă faţă de încălcarea legii, iar acest lucru a fost transmis din timp, inclusiv autorităţilor din Ungaria şi reprezentanţilor suporterilor unguri. Aceeaşi atitudine fermă o vom avea şi faţă de suporterii români care depăşesc limitele legii sau care vor încerca să incite la violenţă”, a subliniat Gabriel Oprea.

    Potrivit lui Oprea, peste 12.000 de jandarmi, poliţişti şi poliţişti de frontieră sunt mobilizaţi, la nivel naţional, pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică în contextul meciului România-Ungaria.

    Misiunea acestora “se va încheia abia în momentul în care ultimii suporteri unguri vor ieşi din ţară, în această noapte, iar cei români vor ajunge la casele lor”, a mai spus ministrul Afacerilor Interne.

    Gabriel Oprea a mai precizat că, în afara fanilor veniţi cu trenul, alţi circa 1.200 de suporteri unguri au ales să vină în Capitală, pentru meci, cu autocarul.

    Referitor la decizia de a conduce suporterii maghiari direct la stadion, într-un Fan Zone dedicat, ministrul Afacerilor Interne a spus că aşa se întâmplă “peste tot în Europa şi inclusiv în Ungaria, (…) la un asemenea meci de fotbal”.

    Partida România-Ungaria este programată sâmbătă, de la ora 19.00, pe Arena Naţională.

    Fanii unguri au fost implicaţi în incidente la precedentul meci România-Ungaria, jucat la Bucureşti în 6 septembrie 2013. Atunci, ei au fost recalcitranţi la Gara de Nord, unde au folosit fumigene şi au încercat să forţeze dispozitivele de ordine, dar şi în Centrul Istoric, după ce s-au arătat deranjaţi de prezenţa echipelor de filmare ale televiziunilor de ştiri. Potrivit Jandarmeriei, 16 suporteri unguri au primit ulterior o interdicţie de un an pe stadioane.

    În unele incidente au fost implicaţi şi suporteri români, în majoritate ai echipelor bucureştene. Unii dintre aceştia au aruncat cu pietre asupra autobuzelor care duceau fanii unguri la stadion, iar alţii, nemulţumiţi de interzicerea accesului cu băuturi alcoolice pe Arena Naţională, au agresat forţele de ordine. De asemenea, jandarmii au dejucat intenţia unor suporteri rapidişti, stelişti şi dinamovişti de a se bate între ei după terminarea meciului, 41 dintre aceştia fiind duşi la Poliţie.

  • Aproximativ 800 de fani unguri au ajuns cu trenul la Bucureşti şi vor fi duşi la Arena Naţională

    “Trenul de aur”, care a plecat de la Budapesta cu o locomotivă pictată cu chipurile celor mai cunoscuţi fotbalişti din Ungaria, a plecat la 16.15, vineri, din capitala ungară. Acesta va pleca la ora 23.00 de la Bucureşti, urmând să ajungă la Budapesta, duminică la ora 13.50.

    Fanii au aruncat fumigene şi petarde la intrarea în gara Băneasa, iar pe tren erau arborate steaguri ale Ungariei.

    Aproximativ 3000 de suporteri, conform FRF, vin la Bucureşti, atât cu trenul, cât şi cu maşini personale.

    Autorităţile române şi maghiare au luat decizia de a-i trasporta direct la stadion pentru evitarea incidentelor de anul trecut.

    Pe traseul de la gara Băneasa până la stadion, transportul va fi supravegheat şi cu ajutorul unui elicopter al Inspectoratului General pentru Aviaţie, pentru a avea imagini în timp real de pe traseu şi a evita eventuale incidente, a declarat pentru MEDIAFAX, Irina Drăgan, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române. De asemenea, suporterii vor fi filmaţi cu ajutorul unor drone comandate de la sol.

    Fanii unguri au primit, la sosirea la Bucureşti, un pliant cu informaţii privind traseul, detalii despre stadion şi măsurile care trebuie să le respecte în România.

    Un tren special pentru suporterii unguri care vor asista la meciul dintre cele două naţionale de fotbal a intrat în ţară la ora 02.00, prin Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, unde a staţionat aproximativ o oră, timp în care autorităţile de frontieră au verificat documentele pasagerilor.

    Trenul a venit de la Budapesta, având 780 de pasageri, iar pe locomotivă sunt pictate chipurile celor mai cunoscuţi fotbalişti din Ungaria. Fanii au aruncat cu petarde, cutii şi sticle de bere şi au scandat de la ferestre “Ungaria! Ungaria” în gările din Curtici şi Arad, însă forţele de ordine nu au aplicat sancţiuni.

    Suporterii unguri care vin la Bucureşti cu trenul, sâmbătă, pentru meciul de fotbal România-Ungaria vor fi duşi de la gară direct la stadion, cu 15 autobuze ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), în care vor fi şi jandarmi.

    Fanii unguri au fost implicaţi în incidente şi la precedentul meci România-Ungaria, jucat la Bucureşti în 6 septembrie 2013. Atunci, ei au fost recalcitranţi la Gara de Nord, unde au folosit fumigene şi au încercat să forţeze dispozitivele de ordine, dar şi în Centrul Istoric, după ce s-au arătat deranjaţi de prezenţa echipelor de filmare ale televiziunilor de ştiri. Potrivit Jandarmeriei, 16 suporteri unguri au primit ulterior o interdicţie de un an pe stadioane.

    În unele incidente au fost implicaţi şi suporteri români, în majoritate ai echipelor bucureştene. Unii dintre aceştia au aruncat cu pietre asupra autobuzelor care duceau fanii unguri la stadion, iar alţii, nemulţumiţi de interzicerea accesului cu băuturi alcoolice pe Arena Naţională, au agresat forţele de ordine. De asemenea, jandarmii au dejucat intenţia unor suporteri rapidişti, stelişti şi dinamovişti de a se bate între ei după terminarea meciului, 41 dintre aceştia fiind duşi la Poliţie.

  • Incidente la Buenos Aires, după finala Cupei Mondiale: 55 de oameni au fost răniţi – FOTO

    Potrivit sursei citate, incidentele au avut loc în zona obeliscului din capitala Argentinei. Dintre cei 55 de răniţi, 15 sunt poliţişti. Forţele de ordine au reţinut peste 80 de persoane.

    Agenţia France Presse notează că în ciuda înfrângerii din finala Cupei Mondiale, zeci de mii de fani au mers, agitând steaguri în culorile naţionale, către obeliscul din Buenos Aires, loc obişnuit de sărbătoare pentru argentinieni. Mulţi dintre ei au folosit focurile de artificii, tobele şi petardele pe care le aveau pregătite pentru un triumf la CM, sărbătorind totuşi clasarea pe locul doi. Alţii, consternaţi, mergeau pe străzile din centrul oraşului cu capul plecat. După mai multe ore, situaţia a degenerat, zeci de suporteri fanatici începând să arunce cu pietre şi cu alte obiecte către forţele de ordine.

    Acestea au reacţionat în forţă, folosind şi tunuri de apă.

    Zeci de huligani au distrus vitrinele din zonă şi au incendiat pubele.

    Televiziunile din Argentina au prezentat imagini în care se vedeau persoane plecând cu diverse obiecte furate, între care şi mese şi scaune de la un restaurant.

    Repreznetativa Argentinei a fost învinsă de Germania în finala Cupei Mondiale, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, cu scorul de 1-0 după prelungiri.

  • Pierderea de informaţii, una dintre principalele probleme ale companiilor din Europa de Est

    Conform acestuia, cele mai întâlnite ameninţări interne sunt defecte ale sofware-ului existent, breşe de securitate cauzate de o eroare umană şi pierderea sau furtul dispozitivelor mobile.

    Cu toate ca majoritatea companiilor din întreaga lume pun în aplicare măsuri preventive de securitate IT, acestea consideră că măsurile disponibile nu sunt suficiente împotriva scurgerilor de informaţii. O altă problemă evidenţiată de raport este că angajaţii nu respectă întotdeauna politicile de securitate ale firmei, iar companiile nu au o grilă clară de sancţiuni pentru cei care încalcă respectivele politici.

    Din punct de vedere al categoriilor de companii, autorii studiului notează că întreprinderile mici şi mijlocii folosesc în mai mică măsură soluţiile de securitate existente pe piaţă.

  • S&P a confirmat ratingul “AAA” al Germaniei, datorită economiei competitive şi politicilor prudente

     S&P anticipează încheierea fără incidente a crizei datoriilor de stat care afectează încă unele state din zona euro, se mai spune în comunicatul agenţiei privind ratingul Germaniei, transmite Bloomberg.

    Începând din acest an, agenţiile de rating S&P, Fitch, Moody’s şi DBRS trebuie să publice calendare privind deciziile de rating ale statelor UE, potrivit noilor reglementări adoptate de Bruxelles în urma crizei datoriilor de stat.

    Agenţiile pot publica maximum trei decizii pe an în cazul statelor care nu au solicitat şi nu au plătit pentru o evaluare a ratingului de ţară.

    De asemenea, agenţiile trebuie să reevalueze ratingurile de ţară cel puţin o dată la şase luni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AmCham: Propunerea subită spre aprobare a unor proiecte de legi deficitare umbreşte democraţia

     “Suntem preocupaţi de necesitatea substanţierii responsabile, şi nu circumstanţiale sau partizane, a dezbaterilor parlamentare, în cadrul comisiilor de specialitate şi în plenul Forului Legislativ. Incidente prin care proiecte de legi, insuficient fundamentate sau deficitare în materie de interes general, sunt subit propuse spre aprobare, fără a fi dezbătute sau a se regăsi pe agenda publică, sunt de natură a umbri mecanismele democratice. Dezaprobăm tentativele de adoptare facilă şi fără consultări de fond a unor acte legislative în domeniul combaterii corupţiei, reglementării conflictului de interese, lobby-ului şi rolului Camerei de Comerţ a României”, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham Romania).

    Mai mult, reprezentanţii uneia dintre cele mai importante organizaţii de investitori străini din România sunt îngrijoraţi de ineficienţa, opacitatea şi tardivitatea procesului consultativ gestionat de Guvern şi o parte din ministerele de resort privind măsuri importante adoptate sau propuse spre adoptare, cu impact major asupra mediului de afaceri şi populaţiei, în special în arii strategice cum ar fi fiscalitatea, insolvenţa companiilor, infrastructura, achiziţiile publice, transparenţa procesului legislativ şi combaterea corupţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro