Tag: inchisoare

  • Fost primar din Neamţ, condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare. A fost găsit vinovat pentru conflict de interese

    Potrivit deciziei Curţii de Apel Bacău, postată joi pe portalul instanţelor, magistraţii au admis o cerere a lui Vasile Baciu de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate.

    „Curtea de Apel Bacău respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul Vasile Baciu Vasile împotriva sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Roman. Admite cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 301 al. 1 Cod penal. Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei menţionate. Decizia este definitivă”, se arată în decizie.

    Judecătoria Roman l-a condamnat pe Vasile Baciu, în aprilie 2019, la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare pentru conflict de interese.

    De asemenea, instanţa a anulat în parte înscrisurile falsificate, respectiv un contract din data de 12 mai 2014 privind concesiunea pentru suprafeţele de pajişti aflate în domeniul public al comunei Horia.

    Vasile Baciu a fost în 2014 primar al comunei Horia, judeţul Neamţ, fiind acuzat că a concesionat o pajişte de aproape 5,7 hectare fiului său.

    Surse judiciare au declarat că acest contract de concesiune a fost senmnat în timp ce edilul se afla în perioada de încercare de 2 ani după o condamnare la închisoare cu suspendare, fiind acuzat de DNA că a prezentat documente false pentru încasarea de fonduri aferente unor lucrări de canalizare în comună care nu erau finalizate.

    Din 2016, Vasile Baciu este consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Neamţ.

  • Minciuna are picioare scurte. Ce pedeapsă are de ispăşit o femeie care şi-a falsificat CV-ul

    Veronica Hilda Theriault a fost judecată săptămâna trecută pentru înşelăciune şi abuz în funcţii publice, drept urmare a unei aplicaţii pe care a trimis-o în 2017 pentru a obţine postul de ofiţer-şef de informaţii. Slujba era extrem de bine plătită, iar pentru a avea mai multe şanse, femeia a riscat şi a adăugat informaţii false în CV. Aceasta a lucrat timp de o lună în Cabinetul Premierului Australiei de Sud şi ar fi avut un salariu de 22.500 de dolari.

    Femeia a pledat vinovată şi a fost condamnată la 25 de luni de închisoare fără posibilitatea eliberării condiţionate timp de un an, a relatat CNN.

    Minciunile nu s-au oprit însă aici. S-a dovedit că femeia folosea fotografia supermodelului Kate Upton pe profilul ei de LinkedIn şi, în plus, îşi angajase în mod fraudulos şi fratele. Se pare că Theriault suferă de o tulburări psihice, dar acţiunile sale au fost în mod evident deliberate, după cum a declarant judecătorul Michael Boylan. Curtea a mai adăugat că femeia a utilizat şi în trecut CV-uri false, în 2012 şi 2014.

     

  • Închisoare pentru NEPLATA taxelor şi contribuţiilor. Care sunt taxele vizate

    Senatul a adoptat tacit, în şedinţa de marţi a plenului, proeictul lui Eugen Teodorovici care prevede pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 6 ani pentru cei care nu virează la timp contribuţiile care sunt reţinute din salarii, pensii, asigurări sociale de sănătate, drepturi de autor şi alte venituri.

    Iniţiativa legislativă a fostului ministru de Finanţe propune modificarea şi completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

    „Art. 6 – Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 6 ani reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, ori, după caz, nereţinerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”, prevede modificarea adusă prin iniţiativa legislativă a senatorului PSD.

    Într-o anexă la proiectul de lege, Eugen Teodorovici prezintă lista impozitelor şi contribuţiilor care intră sub incidenţa articolului menţionat:

    „Impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română. Impozitul pentru veniturile din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă. Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, Impozit pe venitul din salarii şi asimilate salariilor. Impozitul pe veniturile din arendă. Impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi. Impozit pe veniturile sub formă de dividende. Impozitul pe veniturile din pensii. Contribuţia de asigurări sociale. Contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi. Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal Contribuţia la Fondul pentru mediu”, arată anexa citată.

    De asemenea, incidenţa articolului intră şi „Impozitul pe veniturile din premii şi din jocuri de noroc. Impozitul pe veniturile din alte surse. Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică si o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Codul fiscal. Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică si o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Codul fiscal. Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică sau orice altă entitate asociere fără personalitate juridică şi o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016, conform contractului de asociere, determinate potrivit prevederilor titlului II”, conform sursei citate.

    Un alt articol prevede pedeapsa de la 2 la 7 ani de închisoare, în cazul în care stabilirea taxelor, impozitelor şi contribuţiilor se va realiza într-o manieră greşită, neîndreptăţită, pentru obţinerea de foloase proprii.

    „Art. 8 — (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de Ia 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat”, conform proiectului de lege.

    Omisiunea, distrugerea actelor contabile pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani

    Potrivit unui alt articol al proiectului lui Eugen Teodorovici, în cazul omisiunii, ascunderii sursei impozitabile, distrugerii de acte contabile, executarea unor evidenţe contabile duble se pedepseşte cu închisoare între 2 şi 7 ani.

    „Art. 9 – (1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani Ia 7 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

    a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

    b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

    c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;

    d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

    e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

    f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

    g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală sau ale Codului de procedură penală.

    (2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (l) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o treime.

    (3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate”, potrivit iniţiativei legislative.

    Achitarea prejudiciului duce la reducerea pedepsei la jumătate

    În cazul săvârşirii tuturor infracţiunilor menţionate mai sus, dacă în cursul urmăririi penale sau al procesului, suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul, atunci limitele pentru fapta comisă se reduc la jumătate.

    „(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni prevăzute la art.6, art. 8 sau art. 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la citirea actului de sesizare, suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat prin infracţiune, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat prin infracţiune şi recuperat în acelaşi mod este până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda”, se arată în proiectul de lege.

    Totodată, dacă prejudiciul este de până la 10.000 euro, faptele nu se pedepsesc şi dacă suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul.

    „2) Faptele nu se pedepsesc dacă prejudiciul cauzat prin infracţiune este de până la 10.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, iar în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la citirea actului de sesizare, suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul”, potrivit sursei amintite.

    Forma iniţială a proiectului senatorului PSD Eugen Teodorovici a fost trimisă la comisia de buget şi comisia juridică, unde a fost eliminat amendamentul referitor la pedeapsa cu închisoare de la 1 an la 6 ani, pentru neplata contribuţiilor la timp, însă, prin împlinirea termenului de adoptare, pe data de 6 noiembrie, proiectul a trecut tacit de Senat.

    For decizional este Camera Deputaţilor.

  • Povestea desprinsă din cărţi a unuia dintre cei mai îndrăgiţi români din istorie. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală

    La 21 noiembrie 1887 a încetat din viaţă Petre Ispirescu, editor, folclorist, povestitor, scriitor şi tipograf. Este cunoscut mai ales datorită activitaţii sale de culegător de basme populare româneşti: “Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, “Prâslea cel voinic şi merele de aur”, “Aleodor Împărat”, “Greuceanu”, Înşir-te mărgăritari” (n. 1830).

    Petre Ispirescu s-a născut în ianuarie 1830, la Bucureşti, în mahalaua Pescăria Veche. Tatăl lui era frizerul Gheorghe Ispirescu, iar mama, Elena, cu origini transilvănene, avea darul povestirii. De la părinţi sau de la calfele şi clienţii tatălui său, Petre a putut asculta, în copilărie, numeroase creaţii populare, mai ales basme.

    Nu a mers la şcoală, fiind educat de mai mulţi dascăli de pe lângă unele biserici. Ulterior, s-a format, citind cărţi de la tipografiile la care a lucrat. “N-am trecut nici patru clase primare”, îi mărturisea el lui J. U. Crainic .
     
    La paisprezece ani, Ispirescu a intrat ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi, sperând că acolo unde se tipăresc cărţile se poate studia. Z. Carcalechi edita din 1843 ziarul Vestitorul românesc. Aici Ispirescu a lucrat câte 14 ore pe zi, iar în 1848 a devenit tipograf calificat.
     
    După ce tatăl său a murit, Petre a învaţat să cânte la chitară pentru a-i ţine de urât mamei. Tot atunci, el a început să scrie câteva versuri, destul de slabe însă.
     
    În 1854, Petre a părăsit tipografia lui Z.Carcalechi şi s-a angajat la tipografia Copainie, unde se tipăreau în traducere “Atala, Paul şi Virgina”, precum şi lucrări de Jonathan Swift, Jean-Jacques Rousseau, Alexandre Dumas, Victor Hugo, Miguel de Cervantes. În această perioadă, a depus eforturi să citească Fabulele lui Jean Pierre Claris De Florian în original. Petre a continuat să locuiască împreună cu mama sa, şi-şi petrecea duminicile acasă.
     
  • Nouă politicieni şi activişti, ani grei de închisoare pentru rolul jucat la referendumul din 2017

    Alţi trei au fost găsişi vinovaţi doar pentru nesupunere şi nu au fost condamnaţi la închisoare.

    Catalonia a organizat în 2017 un referendum privind independenţa faţă de Spania. Plebiscitul, care a avut rezultat proindependenţă, nu a fost aprobat de Curtea Constituţională din Spania. Parlamentul catalan a proclamat independenţa, dar a suspendat decizia. Liderii UE au pledat pentru soluţionarea crizei prin dialog.

     

     

     

  • Teodorovici vrea ca cei care nu-şi plătesc datoriile la stat să facă închisoare. „Dar statul nu este dator? Ce se întâmplă cu statul dacă nu-şi plăteşte dările în 45 de zile, aşa cum spune legea? El nu intră la puşcărie? Cum vine asta?“

    Ministrul finanţelor Eugen Teodorovici propune într-o inţiativă legislativă semnată în nume propriu (ministrul finanţelor Eugen Teodorovici este parlamentar, prin urmare poate să depună iniţiative legislative) pedepse cu închisoarea pentru cei care nu-şi plătesc datoriile la stat. Disciplina fiscală ar urma să evite majorarea taxelor, arată el.

    Bugetul fiscal are o colectare de 26-27%  din PIB. Este cel mai mic volum din UE. Poţi colecta mai mult cu biciul şi cu închisoarea?

    Aşadar, guvernul PSD nu elimină majorarea de taxe ca politică viitoare.

    „Disciplina fiscală trebuie întărită. Nu avem o problemă anume cu iniţiativa Finanţelor. Problema la noi este încrederea pe care o ai în ceea ce priveşte legea. Cine este cel care decide că X sau Y a încălcat legea?“, comentează Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

    Cristian Pârvan, preşedintele PIAROM (Patronatul Investitorilor Autohtoni), este şi mai categoric: „Este o propunere pe care principial nu o poate nimeni respinge. Dar statul nu este dator? Ce se întâmplă cu statul dacă nu-şi plăteşte dările în 45 de zile, aşa cum spune legea? El nu intră la puşcărie? Cum vine asta?“ Problema este de egalitate de şanse: stat/privat.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Teodorovici propune pedeapsă cu închisoarea pentru cei care nu plătesc la timp contribuţiile la stat. Proiectul, depus în procedură de urgenţă la Senat

    Iniţiativa legislativă a ministrului de Finanţe propune modificarea şi completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

    „Art. 6 – Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 6 ani reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, ori, după caz, nereţinerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”, prevede modificarea adusă prin iniţiativa legislativă a senatorului PSD.

    Într-o anexă la proiectul de lege, Eugen Teodorovici prezintă lista impozitelor şi contribuţiilor care intră sub incidenţa articolului menţionat:

    „Impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română. Impozitul pentru veniturile din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă. Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, Impozit pe venitul din salarii şi asimilate salariilor. Impozitul pe veniturile din arendă. Impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi. Impozit pe veniturile sub formă de dividende. Impozitul pe veniturile din pensii. Contribuţia de asigurări sociale. Contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi. Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal Contribuţia la Fondul pentru mediu”, arată anexa citată.

    De asemenea, incidenţa articolului intră şi „Impozitul pe veniturile din premii şi din jocuri de noroc. Impozitul pe veniturile din alte surse. Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică si o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Codul fiscal. Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică si o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Codul fiscal. Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică sau orice altă entitate asociere fără personalitate juridică şi o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016, conform contractului de asociere, determinate potrivit prevederilor titlului II”, conform sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un senator american spune că Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, ar putea merge la închisoare

    Senatorul american Ron Wyden, a sugerat într-un interviu de presă că Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, s-ar putea confrunta cu închisoarea pentru că a minţit cetăţenii americani cu privire la lipsurile Facebook la capitolul privacy, potrivit CNBC.

    „Mark Zuckerberg a minţit în mod repetat poporul american cu privire la privacy. Cred că el trebuie să fie tras personal la răspundere, ceea ce înseamnă de la amenzi până la  – lăsaţi-mă să subliniez asta – posibilitatea de a merge la închisoare. Pentru că a rănit mulţi oameni. Şi, mai mult, există un precedent: În servicii financiare, dacă CEO-ul şi executivii mint cu privire la datele financiare, ei pot fi traşi personal la răspundere”, spune Senator Wyden într-un interviu.

    În articolul publicat de Williamette Week, Tim Gleason, un profesor de la Universitatea din Oregan, susţine că „posibilitatea unui proces criminal este foarte mică”.

     

     

     

  • Drama uneia dintre cele mai civilizate şi bogate tări din lume. Aici bătrânii aleg sa meargă la puşcărie doar ca să aiba cu cine să schimbe o vorbă

    Aproape una din cinci femei închise este de vârsta a treia, iar nouă din zece sunt condamnate pentru infracţiuni minore, cum ar fi furtul din magazine. De unde, însă, această situaţie?

    Cu ani în urmă, grija faţă de bătrâni cădea în sarcina familiei şi a comunităţii, dar lucrurile s-au schimbat. Din 1980 până în 2015, numărul vârstnicilor care locuiesc singuri a crescut de şase ori, la aproape şase milioane.

    Un studiu realizat de autorităţile din Tokio arată că jumătate din bătrânii care fură din magazine locuiesc singuri, iar 40% nu au familie, sau vorbesc foarte rar cu rudele. Adesea, aceste persoane spun că nu au la cine să apeleze atunci când au nevoie de ajutor.

    „Soţul meu a murit anul trecut, şi, neavând copii, am rămas singură. Am mers la supermarket să cumpăr nişte legume, şi am văzut un pachet cu carne. Am vrut să îl cumpăr, dar nu îmi permiteam, aşa că l-am luat, pur şi simplu”, declară una dintre prizoniere.

    Alta spune că viaţa din închisoare este mai bună, deoarece este întotdeauna înconjurată de oameni, aşa că nu se mai simte singură. „Iniţial, când am ieşit a doua oară din închisoare, mi-am promis să nu mă mai întorc. Dar, odată ajunsă afară, am devenit nostalgică”, adaugă femeia.

    O prizonieră de 78 de ani povesteşte că „pentru mine, închisoarea este o oază de relaxare şi confort. Nu am libertate, dar nici nu am nimic de care să-mi fac griji. Am oameni cu care să vorbesc, şi trei mese asigurate pe zi.” 

  • Prinţul Andrew, surprins în timp ce i se făcea un masaj la picioare, la reşedinţa lui Epstein, miliardarul care s-a sinucis în închisoare

    Informaţia apare într-un e-mail trimis în 2013 de celebrul agent literar american John Brockman scriitorului Evgheni Morozov, mesajul fiind publicat joi de The New Republic.

    În articolul din The New Republic, Morozov a explicat că este pe punctul de a întrerupe legăturile cu Brockman, pentru că agentul literar nu a făcut publice legăturile sale cu Epstein. În acest context a dat ca exemplu acest e-mail din 2013, în care Brockman îi povestea despre o vizită făcută de el la apartamentul newyorkez al lui Epstein, prilej cu care şi-a dat seama că acolo se afla şi prinţul Andrew.

    În acel mesaj, Brockman nota că fotografii ale prinţului Andrew şi Jeffrey Epstein apăreau la puţin timp după în publicaţia The Post, sub titlul “The Prince and the Perv” (Prinţul şi Perversul).

    Mesajul a fost redactat la trei ani după ce prinţul Andrew, care a negat vehement orice implicare a sa în infracţiunile de care era acuzat miliardarul, fusese fotografiat plimbându-se prin New York alături de Epstein.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro