BusinessMagazin

Tag: incepere

  • Micile bucurii din micile detalii

    „Am început cu o cutie de lemn confecţionată manual, din dorinţa mea de a preda materialele video de la evenimente într-un mod original. Momentul-cheie a fost în anul 2017, când m-am hotărât să schimb direcţia profesională cu o ramură care să-mi permită să-mi pun în aplicare ideile creative”, spune Daniel Parascan, de profesie grafician, ceea ce a înlesnit crearea tuturor produselor dezvoltate ulterior sub brandul Vintage Box.
    Pornind de aici, el şi soţia lui – Lili Parascan – au amenajat un atelier în Bacău şi au dezvoltat o afacere cu albume foto, agende, cutii din lemn şi alte accesorii pentru evenimente, în care au investit 44.000 de euro, bani atraşi prin programul Start-Up Nation, şi alţi 15.000 de euro din surse proprii.
    „Cifra de afaceri în 2019 a fost de 83.000 de lei (aproape 18.000 de euro – n. red.), iar de la începutul anului până acum, în 2020, am făcut peste 26.000 de lei (aproape 6.000 de euro – n. red.). Simţim o creştere substanţială din momentul în care am abordat piaţa online”, spune Daniel Parascan.
    Cutiile din lemn, agendele, invitaţiile sunt vândute fie companiilor, fie persoanelor fizice care vor obiecte personalizate. Pentru 2020, ţinta este ca portofoliul de clienţi să crească.
    „Suntem în discuţii cu un colaborator, pentru ca Vintage Box să producă suveniruri pentru turiştii străini. Deja am realizat o serie de produse ca mostră. Acesta ar fi un obiectiv pentru anul în curs, să ajungem în ţări diferite.”
    Preţurile produselor Vintage Box sunt cuprinse între 25 şi 600 de lei (un ceas din lemn conceput la cererea clientului, livrat într-o cutie de lemn). Produsele mai ieftine, precum invitaţii, etichete cu nume pentru evenimente, brelocuri, se vând în volume mai mari.

    Cutiile din lemn, agendele, invitaţiile sunt vândute fie către companii, fie către persoane fizice care vor obiecte personalizate.
    Preţurile produselor Vintage Box sunt cuprinse între 25 şi 600 de lei (un ceas din lemn conceput la cererea clientului, livrat într-o cutie de lemn).

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Front Row Events – organizare de turnee naţionale şi internaţionale (Timişoara)
    Fondatori: Victor Balaniuc şi Darius Tapalagă
    Cifră de afaceri în primii trei ani de activitate: peste 1 mil. euro
    Prezenţă: în România şi în străinătate

    Lunet Eyewear – brand românesc de ochelari (Bucureşti)
    Fondatori: Ştefan şi Alexandru Gugurel
    Investiţie iniţială: 80.000 de euro
    Prezenţă: online

    GoLED – soluţii de iluminat personalizate (Bucureşti)
    Fondator: Paul Schintee
    Investiţie iniţială: 80.000-100.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 180.000 de euro
    Prezenţă: online, Bucureşti

    Panamea – producţie de biciclete (Bucureşti)
    Fondatori: Daniel Moisă şi Cătălin Stanciu
    Investiţie iniţială: sub 50.000 de euro
    Cifră de afaceri în primul an de activitate: 20.000 de euro
    Prezenţă: în România şi în străinătate

    Couture de Marie – brand de haine (Bucureşti)
    Fondatoare: Claudia Ioniţă
    Cifră de afaceri în 2019: 70.000 de euro
    Prezenţă: un showroom pe bdul. Dacia din Bucureşti

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la Zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Una dintre cele mai afectate ţări europene de pandemia de COVID-19 nu mai rezistă şi vrea să redeschidă toate businessurile din economie începând cu data de 11 mai

    Bruno Le Maire, ministrul francez de Finanţe, a anunţat că vrea ca toate businessurile să poată reporni când măsurile de carantină naţională expiră în data de 11 mai, deşi barurile şi restaurantele vor rămâne închise, potrivit FT.

    Peste 10 milioane de angajaţi – adică jumătate din forţa de muncă din mediul privat – sunt înscrişi în schema de „şomaj parţial” (n.r: similar cu şomajul tehnic), prin care oamenii îşi păstrează locurile de muncă, chiar dacă nu lucrează, însă primesc doar o parte din salariu – subvenţionată de guvern.

    Schema de ajutor de şomaj gândită pentru această perioadă de criză aduce costuri totale de cel puţin 24 miliarde euro pentru statul francez.

    „Vrem ca toate businessurile să se redeschidă începând cu data de 11 mai”, a spus Le Maire într-o discuţie cu postul de radio Franceinfo, însă acesta a atras atenţia că pentru unele businessuri redeschiderea ar putea varia, în funcţie de situaţia din sănătate.

    Întrebat dacă barurile şi restaurantele se vor putea redeschide la mijlocul lunii iunie, Le Maire a refuzat să comenteze.

  • Cât timp salariile creşteau nimeni nu prea se uita la preţul plătit şi la ce servicii primea. Acum situaţia se va schimba radical

    Companiile, în special multinaţionalele, au început să facă noi angajări, iar companiile româneşti au prins curaj şi au mărit cererea de forţă de muncă.
    Dacă ne uităm la datele statistice, salariul minim a crescut cu 120%, iar salariul mediu s-a dublat, de la 1.500 de lei la peste 3.000 de lei net, adică 650 de euro.
    Cei din IT s-au trezit într-o piaţă în care cererea de programatori a explodat, iar salariile au crescut de la 800-900 de euro la 1.700-2.000 de euro, dacă nu chiar mai mult.
    Pentru cei din această industrie, ofertele curgeau ca pe bandă rulantă, iar pachetele salariale se îmbunătăţeau în consecinţă.
    Şi nu au fost singurii care au beneficiat de acest trend.
    Înainte de criza COVID-19, adică de martie 2020, economia României avea un deficit de 1-2 milioane de oameni, iar companiile erau disperate să găsească noi angajaţi.
    Acum situaţia s-a schimbat radical; căderea economică din T2, estimată între 30 şi 50%, mai rău ca în război, va aduce pe piaţă peste 2 milioane de şomeri, o situaţie pe care România nu a mai avut-o de aproape 30 de ani.
    Această situaţie va lovi pe toată lumea, niciun sector nu va rămâne neatins, chiar şi pentru cei din industria IT, unde vor urma revizuiri de organigrame şi plafonarea salariilor şi beneficiilor. Cererea pentru softişti şi programatori va rămâne, dar nu va mai fi atât de puternică, iar companiile nu vor mai arunca cu bani, ci dimpotrivă.
    Când salariile creşteau, România având cea mai mare creştere procentuală din Europa, telefoanele din partea altor companii sunau şi nimeni nu-şi punea problema la preţurilor şi serviciilor pe care le plăteau.
    Din 2016, preţurile au început să crească mai vizibil, dar inflaţia era extrem de mică şi nimeni nu-şi bătea capul, mai ales în contextul în care cursul leu-euro era stabil, iar dobânzile la creditele în lei au scăzut de la 6% la sub 1%, ceea ce într-o rată lunară se vedea extrem de bine.
    Mulţi şi-au îndreptat cardurile către haine şi produse de firmă, pentru că salariile creşteau, iar băncile dădeau împrumuturi pe bandă rulantă. City-break-urile deveniseră ceva normal, iar o excursie în Grecia, unde-şi permitea toată lumea, nu mai era de ajuns. Maşinile se schimbau mai des având în vedere ofertele dealerilor, iar cererea pentru apartamente noi creştea, chiar dacă preţurile se majorau şi ele. Atâta timp cât băncile dădeau credite ipotecare cu avansuri mici, preţul apartamentelor putea să crească.
    Toată lumea din oraşele mari cu putere economică, cu investitori, în special străini, începea să o ducă bine.
    Plus că piaţa externă a forţei de muncă era extrem de deschisă, cu oferte de job de peste tot.
    La începutul acestui an erau peste 1 milion de oferte de la companii din afară pe site-urile de recrutare din România.
    Nimeni nu a anticipat ce a venit de la mijlocul lunii martie, cu o închidere economică aproape a tuturor businessurilor din cauza răspândirii acestui virus nenorocit.
    Nimeni nu a fost pregătit pentru aşa ceva, iar ce va fi în următoarele luni pe piaţa muncii generaţiile actuale nu au mai experimentat.
    Creşterea salariilor s-a oprit, urmează chiar scăderea lor pentru companiile care nu vor putea să facă faţă prăbuşirii economice şi lipsei clienţilor.
    Dacă vei mai avea un job, chiar şi cu un venit redus, poţi să fii norocos.
    Odată ce veniturile vor scădea, indiferent sub ce formă, toată lumea va reîncepe să se uite la preţuri, la costul unui coş dintr-un supermarket, la cât costă o maşină şi întreţinerea ei (preţurile din service explodaseră pur şi simplu), la cât costă o vacanţă cât mai aproape de casă şi dacă se poate la cel mai bun preţ, hainele de brand s-ar putea să nu mai fie o necesitate, cel puţin acum.
    Cei care voiau să-şi cumpere un apartament se vor uita după discounturi mari, vor avea răbdare să testeze nervii dezvoltatorilor, iar dacă preţurile nu vor coborî la nivelul aşteptat, nu vor cumpăra.
    Mulţi se vor gândi să mai economisească nişte bani pentru că nu se ştie cum va fi această criză, dacă va lua forma literei V, varianta cea mai fericită, sau va fi un W pe o perioadă mai lungă de timp.
    Multe preţuri se vor reseta, iar discounturile vor fi la ordinea zilei pentru că va fi o luptă cruntă pentru cash.
    Va urma o luptă de supravieţuire pentru toată lumea.

  • Antreprenoarea care a descoperit cum te poţi transforma peste noapte în „grădinar de apartament”

    „Povestea Aerium a început prin 2014, după ce am văzut prima dată un terariu şi am fost fascinată de ideea de plante în sticlă”, spune Ramona Bejan, antreprenoarea din spatele acestui business.
    Coincidenţă sau nu, sediul Aerium este în Bucureşti pe Aleea Platanului, iar potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor firma nu a încheiat în niciun an pe minus, deşi variaţii în evoluţia indicatorilor de business au existat. În 2018, Aerium a ajuns la o cifră de afaceri de circa 77.000 lei, dar cu o marjă generoasă de peste 40%.
    „Am absolvit Facultatea de Biologie a Universităţii Bucureşti, apoi am fost reprezentant medical o scurtă perioadă. Probabil aveam nevoie de o activitate creativă, nu mi-am dat seama iniţial, dar a fost o chemare spre natură şi spre frumos. Business-ul s-a dezvoltat organic, făcusem şi un curs de antreprenoriat în industrii creative şi asta probabil a fost baza de cunoştinţe pe care am avut-o.”
    Ramona Bejan şi-a dorit foarte mult ca businessul dezvoltat să fie pe cât posibil made in Romania. A început să caute furnizori pentru sticlă şi după mai multe refuzuri a găsit fabrica potrivită, cu care lucrează şi azi. Problema era că la acel moment, plantele aeriene, Tillandsia, nu existau în Româia, aşa că antreprenoarea a convins un distribuitor local să-i aducă o serie de plante aeriene din Olanda.
    Terenul era absolut nou, dar cumva ideea unor plante suspendate, fără rădăcini, aduse parcă dintr-o altă lume a prins şi în România. „Aerium a pornit ca un proiect din zona de design minimalist, unde accentul e pus pe produse simple, dar cu materiale şi finisaje de calitate şi totodată cu un vibe modern. Aşa că plantele aeriene au fost alegerea perfectă pentru produsele Aerium, fiind din start nişte plante mai aparte, fără nevoie de pământ, pe care le putem considera nişte curiozităţi ale naturii. În primii ani toţi clienţii întrebau dacă sunt vii, erau o noutate totală pentru România.”
    Plantele din familia Tillandsia, care are circa 650 de specii, au forme sculpturale, absorbţia nutrienţilor fiind făcută exclusiv prin frunze. Dacă pui o astfel de plantă în pământ, aceasta moare.
    „Rădăcinile le folosesc în natură doar pentru fixarea de substrat. Sunt multe specii de plante, noi putem să aducem din seră peste 100 de specii de plante aeriene, toate diferite între ele. De-a lungul timpului, am experimentat cu probabil două treimi din varietatea disponibilă a furnizorului, dar pentru clienţi toate erau noi şi aveau preferinţă mai ales spre unele specii de plante, le evitau pe cele care erau mai scumpe, considerate specii mai rare, aşa că am păstrat o gamă considerată accesibilă pentru clienţi care nu au preferinţă spre colecţionare, ci preferă să aibă în casă câteva plante aeriene, indiferent de specie.”
    Neavând rădăcini fixe, o plantă aeriană capătă utilizări nebănuite, inclusiv de „animal” de companie pentru un copil. „Avantajul e că pot fi mai aproape de tine tocmai pentru că nu au nevoie de pământ ca să trăiască. Se ştie că plantele au efect asupra stării noastre de bine. Când eşti la birou şi ai nevoie de un pic de relaxare, planta aeriană nu are nevoie de la fel de mult spaţiu ca o plantă în ghiveci. Experienţa e cumva mai apropiată, pentru că le uzi prin scufundare sau le pulverizezi. Am observat că cei mici, copiii, sunt fascinaţi de ele, iar părinţii preferă de multe ori să le ofere o plantă aeriană de care să aibă grijă în locul unui animal de companie.”
    Mai mult, o plantă aeriană îţi exersează şi creativitatea, tot datorită caracterului ei mobil.
    „Poţi să o muţi oriunde, poţi să-i construieşti un suport sau un ambient, poţi inclusiv să o pui pe altă plantă. Practic, ai libertatea de a face orice cu ea, mai puţin de a o planta în pământ. În plus, sunt foarte rezistente, e destul de greu să omori o plantă aeriană, dar trebuie să ştii câteva secrete, şi anume să nu o uiţi în apă pentru că poate putrezi şi să îi observi frunzele pentru că în timp îţi poţi da seama dacă e deshidratată şi are nevoie de mai multă apă. Poţi să pleci în vacanţă două săptămâni (nu e cazul acum – n.red.) şi trebuie doar să o laşi în apă câteva ore înainte să pleci, în locul celor 15-20 de minute obişnuite.”
    Mai departe, atât timp cât plantele aeriene au lumină indirectă, orice casă este potrivită. În general, este de preferat ca lumina directă să fie în primele ore ale dimineţii sau spre seara, pentru că soarele de prânz sau de după-amiază le poate arde frunzele, mai ales vara.
    „Temperatura trebuie să fie peste 4 grade Celsius, deci le putem folosi şi la exterior, pe perioada primăvară-toamnă. În funcţie de specie, pot prefera o umiditate mai scăzută sau mai crescută, dar cel mai bine ne dăm seama după forma frunzelor. Atunci când frunzele încep să se «răsucească» sau să-şi piardă din forma lor iniţială, înseamnă că au nevoie de mai multă apă. Ca regulă, se pot scufunda o dată, de două ori pe săptămână, timp de 15-20 de minute, cu frunzele în apă, se pot pulveriza sau se pot scufunda şi pulveriza alternativ. Sunt foarte rezistente şi uşor de îngrijit, dar cu acest mic detaliu, că trebuie întotdeauna să fim atenţi la forma frunzelor.”
    Ramona Bejan spune că dincolo de plante, încercarea ei este de a dezvolta businessul şi spre alte direcţii, organic bineînţeles, aşa cum a făcut-o şi până acum. „Momentan am adăugat în gama de produse şi nişte ilustraţii cu plante aeriene, tot pentru zona home deco, şi am început o serie de produse unicat. O să încercăm accesarea altor medii de vânzare, vizate sunt florăriile din România şi piaţa externă, prin site-uri de campanii online şi mici magazine de design.”
    Interesant este că pasiunea pentru plante a început să lege şi comunităţi, un exemplu fiind Schimb de Plante, un grup în care oamenii îşi împărtăşesc experienţele şi cunoştinţele legate de plantele de apartament.
    „Oamenii îşi petrec 97% din timp în spaţii închise. Acest lucru ne face, involuntar, să ne deconectăm de ceea ce ne afectează negativ sănătatea fizică şi psihică. Plantele de interior pot suplini parţial nevoia oamenilor de a petrece timp cu natura”, spune Mihaela Budescu, fondatoarea comunităţii online Schimb de Plante, care în prezent are circa 1.500 de membri. A început să îi strângă în noiembrie 2018, atunci când a avut loc primul eveniment. „Scopul cu care am pornit a fost să aduc natura mai aproape de oameni, făcând schimburi de plante şi experienţe legate de ele”, explică Mihaela, care dincolo de lansarea comunităţii Schimb de Plante se mai ocupă de strategie în publicitate şi copywriting.
    În ceea ce priveşte pasiunea ei pentru plante, aceasta a început încă din copilărie. „Când eram mică, de la bunica mea de la ţară cu care mergeam pe câmp, de la vecina din faţa blocului cu care grădinăream, de la mama, cu care îngrijeam plantele de acasă.”
    Acum, comunitatea creată de ea acţionează ca un agregator de informaţii, dar şi ca o sursă de inspiraţie pentru cei care abia acum iau primele lecţii despre organizarea unor grădini interioare, partea bună fiind că acest schimb de informaţii se poate realiza online, prin intermediul Facebookului. Astfel, cu plante care cresc aproape singure şi care pot avea întrebuinţări multiple, dar şi alături de o comunitate care înfloreşte pe zi de trece, adăugarea în CV a unei noi meserii, cea de „grădinar de apartament”, ar putea fi chiar doza de relaxare necesară în aceste momente.

  • Ce l-a făcut pe un tânăr de 35 de ani să lanseze o afacere cu pălării care ajung să coste peste 1000 de euro şi cine sunt clienţii lui

    Sapovalov este originar din Rîmnicu Sărat, judeţul Buzău, şi vine dintr-o familie cu tradiţie în artizanat şi cu înclinaţii artistice. Bunicul său a fost cizmar, iar tatăl lucrează în domeniul auto – în trecut a cochetat cu designul auto, iar acum recondiţionează maşini clasice.
    „Având aceste repere în familie şi fiind de mic atras de latura artistică şi de cea a meşteşugului, mi-a fost mult mai uşor să asimilez anumite cunoştinţe şi deprinderi pentru a-mi asuma meseria de pălărier”, spune el.


    Buzoianul în vârstă de 35 de ani spune că proiectul a fost hrănit de vechea sa pasiune pentru filmele western, cultura nativ americană şi perioada anilor 1930-1940. La acestea s-a adăugat curiozitatea de a afla şi a învăţa procesul care stă în spatele pălăriilor. Aşa a apărut proiectul The Hat Butcher.
    „Neavând acces la o şcoală şi o bază didactică pentru a învăţa această meserie (cel puţin la noi în ţară), am decis să învăţ singur şi aşa a început un lung proces de căutare, descoperire şi autoeducare. A constat în studierea de cărţi vechi de la 1800 dedicate acestei meserii, în multe ore petrecute în online căutând orice informaţie legată de subiect şi foarte multe ore de practică şi experimentare. Învăţarea este continuă, deoarece încerc să mă dezvolt şi să evoluez pentru a putea oferi un produs handmade superior, care să se ridice sau chiar să depăşească nivelul vechilor pălării – impecabile prin aspect, calitate şi personalitate”, povesteşte Octavian Sapovalov.
    De ce The Hat Butcher? „Numele (butcher – măcelar, călău / hat – pălărie – n.red.) îşi trage rădăcinile tot din perioada Vestului Sălbatic, când nelegiuiţii foloseau denumiri şi porecle pentru a impune o anumită imagine şi respect. În alegerea numelui a contribuit şi dorinţa mea de a ieşi din tiparele obişnuite ale meseriei de pălărier.”
    Comenzile primite în primă fază l-au ajutat pe Sapovalov să reinvestească în atelier şi în toate uneltele necesare, despre care spune că „niciodată nu sunt de ajuns”. Nu are o echipă, ci face totul de unul singur, chiar şi fotografiile de prezentare a pălăriilor.
    „Nu am niciun asistent, iar activitatea mi-o desfăşor într-un atelier amenajat într-un apartment în Bucureşti. Totul este făcut de mine, cu excepţia unor accesorii – am o colaborare cu un talentat făuritor american – dar am câţiva prieteni apropiaţi care m-au ajutat şi mă ajută în continuare cu diferite aspecte. Cu ocazia asta ţin să le mulţumesc din suflet pentru că îmi sunt aproape şi pentru încrederea acordată mie şi proiectului.”
    Activitatea The Hat Butcher se desfăşoară pe două planuri. Primul ţine de crearea de produse handmade de calitate, autentice şi personalizate, iar cel de-al doilea plan are ca scop menţinerea în viaţă, promovarea şi transmiterea acestui meşteşug mai departe prin aducerea lui în prezent, în cotidian.
    „Îmi doresc ca toţi cei care sunt atraşi de zona de artizanat şi care vor să înveţe, să beneficieze de o bază, de un ghidaj sub forma unei platforme de learning pe care o pot accesa. Acest plan este într-o formă de concept şi cercetare în momentul de faţă, caut o formă optimă de implementare în piaţa internă şi externă. Revenind la primul plan de activitate, The Hat Butcher îşi doreşte să readucă în atenţia oamenilor pălăria şi rolul ei în definirea stilului personal. Totodată poate fi o unealtă care forţează o descoperire a sinelui printr-un aspect vizual personalizat. The Hat Butcher nu vrea să promită nimic, vrea doar să arate şi o altă faţă a pălăriei, să o facă mai accesibilă perioadei actuale şi îşi doreşte crearea unei comunităţi care să fie parte la o serie de evenimente dedicate meşteşugului handmade”, explică artizanul.
    Octavian Sapovalov spune că vrea să mai cumpere unelte noi pentru a putea îmbunătăţi procesele de execuţie şi a evolua din punctul de vedere al time managementului şi al calităţii. Urmează şi lansarea site-ului de prezentare şi are în plan o relocare a atelierului într-un spaţiu mai mare, care să includă un showroom şi posibilitatea de organizare a unor evenimente pe zona de craft, handmade, după propria viziune. „Pe termen lung îmi doresc să creez o bază puternică în ceea ce priveşte promovarea comercială şi profesională a conceptului The Hat Butcher pe pieţele interne şi externe, menţinerea calităţii produsului şi a serviciului oferit clientului şi un mediu mai efervescent, mai înţelegător şi care să sprijine mai mult meşteşugul.”


    Preţul pălăriilor, care începe de la 250 de euro şi poate ajunge până la 1.000 de euro, variază în funcţie de materialul folosit, de stilul pălăriei, cât şi de accesorizare. Fondatorul brandului spune că are clienţi din tagma artiştilor, creatorilor, a oamenilor din breaslă, şi se bucură că din ce în ce mai multă lume se deschide către zona de custom made şi că e dispusă să înveţe şi să aprecieze efortul depus pentru un produs handmade creat de la zero. „Am avut comenzi din câteva ţări îndepărtate şi de la oameni din domeniu, iar asta m-a bucurat nespus de mult, pentru că feedback-ul lor şi nu numai al lor îmi dă putere şi energie pentru a-mi continua misiunea.”
    Mărturiseşte însă că în momentul de faţă criza cauzată de pandemia de COVID-19 îi afectează activitatea şi îi pune în pericol proiectul. „Ştiu că e o perioadă critică, dar am încredere în mine şi în proiect şi îmi cultiv perseverenţa şi optimismul (nu pe cel prostesc). În momentul de faţă am o activitate constantă, cu comenzi regulate de la clienţi noi şi de la cei «de-ai casei», care deja simt nevoia să-şi creeze colecţii şi pălării pentru diverse stări şi ocazii. Cu excepţia acestei perioade care ne îngreunează traiul tuturor. Să sperăm că nu ieşim prea tăvăliţi din situaţia asta. Oricum, va trebui să ţinem capul sus orice s-ar întâmpla. Eventual şi pălăria pe cap. Cu speranţa că vom trece cu toţii cu bine de această perioadă, le transmit pe această cale un mesaj colegilor de breaslă şi nu numai: ţinem capul şi spiritul sus, strângem din dinţi, nu ucidem visul, ne adaptăm şi vom supravieţui, pe plan psihic, fizic şi economic. Şi, în cazul în care simţiţi că o puteţi face, susţineţi artizanii/artiştii meşteşugari locali.”

    Înapoi în Vestul Sălbatic
    Procesul de creaţie a unei pălării este format din mai multe etape şi este integral manual. Spre deosebire de firmele care produc pălării în serie şi dispun de linii automatizate de producţie, Octavian foloseşte tehnici şi unelte care îşi au originea la începutul anilor 1800. Totul începe prin discuţia cu clientul şi prin stabilirea stilului, materialului, a mărimii şi a culorii pălăriei.
    Materialul de bază al pălăriei este fetrul, un produs obţinut din păr de animal (oaie, iepure, castor sau nutrie). Fetrul se obţine prin aplicarea de apă fierbinte pe straturile de păr, care apoi sunt agitate şi comprimate rezultând astfel un material dens şi compact. Ulterior, este expus la abur, pentru a relaxa fibra, devenind astfel maleabil şi potrivit pentru prelucrare. Imediat după aceea este tras peste un calapod de lemn care creează forma de bază şi face delimitarea dintre partea de sus a pălăriei, denumită coroană, şi partea de jos, denumită bor.
    După ce materialul a fost tras pe calapod, se lasă o zi-două la uscat pentru a căpăta forma dorită, după care suprafaţa materialului este prelucrată cu şmirghel fin pentru un finisaj plăcut şi uniform. Următorul pas este acela de a monta şi de a coase în interior o bandă de piele ce va susţine pălăria pe capul clientului. După adăugarea benzii de piele, urmează aplicarea benzii exterioare, care are rol decorativ. „În cazul produselor The Hat Butcher, banda şi funda sunt din bumbac 100% produs şi în perioada anilor 1940-1950. Culoarea şi lăţimea lor sunt determinate de dorinţa clientului, dar şi de nuanţa de bază a pălăriei – de obicei se aleg culori în contrast.”
    Următorul pas şi ultimul este acela de a modela coroana şi borul pălăriei în stilul ales de client. Apoi urmează o ultimă probă şi eventuale adaptări, daca este cazul, după care produsul finit e înmânat clientului.
    „Procesul manual face ca fiecare pălărie să fie unică şi creată pe profilul şi dorinţa clientului, cu elemente de design şi accesorii aplicate în stilul The Hat Butcher. Astfel, rezultă un produs custom made. The Hat Butcher se remarcă prin faptul că reuşeşte să îmbine vechiul cu modernul, aducând pălăria într-o formă mult mai accesibilă în lumea modernă. Cu fiecare pălărie încerc să evoluez şi să ofer un produs premium. Mereu încerc să vin cu un concept… nu neapărat nou, pentru că nimeni nu reinventează roata, dar cu o viziune proprie asupra produsului, care, sper eu, îl face în final mai atractiv şi mai misterios”, spune pălărierul.
     

  • Ce fac americanii cu banii primiţi gratis de la stat: Cumpără mâncare, combustibil şi îşi plătesc datoriile acumulate de când a început criza

    Americanii au început să primească cecurile cu bani de la stat – care se ridică până la 1.200 dolari – iar datele arată că aceştia aveau nevoie de bani pentru a-şi acoperi nevoile zilnice

    Datele agregate de banca digitală Current arată că cetăţenii care beneficiază de aceste plăţi au cheltuit în ultimele cinci zile 16% din bani pe mâncare, inclusiv livrări, încă 9% pe alimente din supermarket şi 10% pe combustibil, potrivit CNBC.

    „Este clar că mâncarea reprezintă o problemă, iar oamenii se chinuie. Ei doar încearcă să supravieţuiască şi cred că acesta a fost şi scopul stimulului”, a spus Stuart Sopp, CEO-ul băncii digitale Current.

    Aceste cifre arată modul în care americanii vor folosi banii primiţi de la guvern, în contextul în care pandemia a închis multe businessuri şi a lăsat milioane de oameni fără loc de muncă.

    Legislaţia aprobată de Congeres la finalul lunii martie prevede o plată singulară de până la 1.200 de dolari pentru a-i ajuta pe aceştia să traverseze criza economică generată de pandemie.

    Trezoreria americană a anunţat săptămâna aceasta că zeci de milioane de americani vor beneficia de astfel de plăţi până miercuri.

    Conform datelor Current, principalele direcţii ale banilor de la stat, pe lângă mâncare, alimente şi combustibil sunt reprezentate de: retrageri de la bancomat – 9%; jocuri video – 5%; facturi – 4% şi transferuri de bani – 14%, ceea ce arată că oamenii îşi plătesc datoriile pe care le-au acumulat pentru a trăi, de când a început riza.

    Majoritatea băncilor tradiţionale vor începe să transfere banii direct în conturile clienţilor săptămâna aceasta, dar anumite fintech-uri au reuşit să accelereze plăţile.

  • Afacerea care a crescut în timpul pandemiei de COVID-19 în câteva săptămâni cât alţii în câţiva ani. Cine este omul care a creat o afacere de peste 40 mld. dolari

    Blocaţi în casă din cauza măsurilor impuse pentru a opri răspândirea pandemiei, din ce în ce mai mulţi oameni au început să folosească aplicaţii de videoconferinţe în 2020. 

    Una dintre acestea, Zoom, a câştigat o popularitate ieşită din comun, care i-a adus o creştere de peste 120% pe bursa americană de la începutul anului. Cu toate acestea, finalul lunii martie şi începutul lunii aprilie au venit cu o serie de critici şi avertismente legatE de securitatea în platformă şi de gestionarea datelor personale, ce a şters jumătate din avântul dobândit. Chiar şi aşa, Zoom înregistrează încă o creştere de 67% de la începutul anului. 

    Pe 1 aprilie compania Zoom Video Communication anunţa că numărul de utilizatori care accesează platforma zilnic a crescut de la 10 milioane în decembrie 2019 la 200 de milioane în martie 2020. Nu era o glumă, ci compania potrivită la momentul potrivit.

    În doar patru luni, numărul utilizatorilor a crescut de 20 de ori, întrucât în mai multe sectoare de activitate serviciile de videoconferinţă au devenit necesare pentru a continua activitatea prin muncă de la distanţă. În acelaşi timp, Zoom a avut succes şi în mediul educaţional, serviciul fiind folosit de elevi, studenţi şi profesori din toată lumea, inclusiv din România. Pentru a alimenta acest succes, Zoom a decis să ofere accesul gratuit pentru utilizatorii din şcoli şi universităţi pe durata pandemiei.

    La finalul lunii martie, compania listată în 2019 înregistra pe bursa americană o creştere de peste 120% a preţului acţiunilor, ceea ce îi ducea valoarea la 42 miliarde dolari. Lăudat în presa internaţională în luna martie, Zoom a fost vânat de investitorii care căutau pariuri sigure, întrucât şi-au vândut poziţiile în urganul dezlănţuit pe bursele internaţionale de pandemia de COVID-19.

    În mijlocul acestei poveşti frumoase de creştere, pentru Zoom au început să apară problemele. Mai mulţi experţi în securitate cibernetică au început să critice aplicaţia şi să expună diverse erori de securitate, care s-au corelat cu reclamaţiile clienţilor şi chiar ale unor persoane publice.

    Elon Musk a interzis utilizarea Zoom pentru angajaţii companiei sale de rachete SpaceX, iar această lovitură a fost dublată când New York-ul a interzis utilizarea serviciului în şcoli, conform CNBC. Ce i-a determinat însă pe aceştia să treacă la interzicerea Zoom? Oamenii au reclamat atacuri sub o formă pe care au numit-o „zoombombing” (n.r.: parafrazare a termenului „photobombing” – acţiunea prin care strici fotografia cuiva aruncându-te brusc în cadru). În cazul Zoom, asta înseamnă că anumiţi utilizatori deturnează videoconferinţele altor participanţi cu imagini alese la întâmplare sau chiar cu conţinut pornografic.

    Fenomenul a mers atât de departe încât a întrerupt cursurile online ale mai multor şcoli şi universităţi din lume, iar FBI-ul a lansat un avertisment referitor la zoombombing. Dimensiunea problemei l-a determinat pe Eric Yuan, CEO-ul şi fondatorul Zoom, să îşi ceară scuze public pentru hibele platformei care au permis aceste acţiuni şi să spună că lucrează la rezolvarea problemelor de securitate, sfătuindu-i pe utilizatori să folosească anumite funcţii ale platformei pentru a bloca astfel de interferenţe.

    În privinţa acestor hibe, Zoom a anunţat deja că va introduce o verificare prin parolă pe lângă metoda de identificare prin meeting ID care iniţiază astăzi conversaţia. „Ne-am mişcat prea repede şi am făcut unele greşeli. Intenţia noastră era să ajutăm copiii să aibă acces cât mai repede în contextul actual. Ar fi trebuit să introducem o protecţie suplimentară sau să punem o setare cu verificare dublă. Deja am început să luăm măsuri pentru a rezolva aceste greşeli”, a spus Eric Yuan, CEO-ul Zoom, într-un interviu acordat CNN.

    Cu toate acestea, compania Zoom a fost criticată pentru mai multe lucruri. În primul rând, presa internaţională a scris că Zoom transmite datele personale către gigantul Facebook – chiar şi pentru utilizatorii care nu au cont de Facebook – în timp ce compania a mai recunoscut că „din greşeală” ar fi redirecţionat o serie de apeluri prin servere din China, pe care
    le-ar folosi ca variantă de rezervă în cazul congestionării reţelei. Potrivit CNBC, compania a anunţat o serie de schimbări pentru a soluţiona aceste probleme.

    Săptămâna trecută, acţiunile Zoom se tranzacţionau pe o creştere de 67% de la începutul anului, la o capitalizare de 32 miliarde dolari la momentul redactării acestui articol. Deşi evoluţia actuală este mai temperată faţă de avansul de 122% pe care îl avea în urmă cu două săptămâni, Zoom este încă unul dintre cele mai reuşite pariuri ale investitorilor pentru anul 2020. Însă nu toată lumea consideră acest lucru. Tot săptămâna trecută, Zoom a fost dată în judecată de unul dintre acţionari, pentru că nu ar fi fost transparentă în faţa investitorilor în legătură cu problemele de securitate ale aplicaţiei.

    Un drum cu peripeţii până în Silicon Valley
    Eric Yuan are 50 ani şi a emigrat din China în Silicon Valley în 1997, când avea doar 27 de ani. Pariul pe care şi l-a asumat mai târziu cu platforma Zoom a fost unul în care nici prietenii lui nu credeau în acel moment, potrivit CNBC. În 2011, când a fost fondată platforma, piaţa videoconferinţelor era deja acaparată de jucători precum Google, Skype, Cisco şi GoToMeeting. La acel moment, Yuan era încă unul dintre inginerii-şefi ai gigantului Cisco. Bazându-se pe ideea că platformele existente erau învechite şi plictisitoare, Yuan şi-a asumat pariul care îl transformă astăzi într-unul dintre cei care se îmbogăţesc în criză.
    Născut în China, miliardarului Eric Yuan i-a fost respinsă aplicaţia pentru viză de opt ori înainte de a ajunge în Silicon Valley, conform publicaţiei Fortune. În 1997 el a intrat în noua echipă care construia sistemul de conferinţe online WebEx, când nici măcar nu vorbea prea bine limba engleză.
    „Pentru primii câţiva ani tot ce făceam era să scriu cod, iar asta mă ţinea ocupat”, a spus Eric Yuan într-un interviu acordat CNBC. El spune că a optat să nu îşi piardă timpul urmând cursuri standard de limba engleză. În schimb, a reuşit să înveţe de la colegii lui.
    În 2007, când Cisco a cumpărat WebEx pentru 3,2 miliarde dolari, Eric Yuan era deja inginerul-şef al companiei de conferinţe online. Patru ani mai târziu el a părăsit compania.
    În aprilie 2011, Yuan l-a sunat pe Dan Scheinman amicul său, fost coleg la Cisco şi l-a invitat la un ceai pentru a-i prezenta noua sa ideea. Scheinman părăsise Cisco în acea lună.
    Pentru că îi cunoştea deja abilităţile lui Eric Yuan, Dan Scheinman a simţit nevoia doar să-şi mai sune două surse pentru a le cere părerea profesională despre acesta, iar până când a ajuns la acel ceai din 2011 deja semnase un cec de 250.000 de dolari, pe care Yuan trebuia doar să mai treacă numele firmei – întrucât ea nici măcar nu exista încă.
    La începutul lunii martie 2019, investiţia lui Dan Scheinman se multiplicase deja de 700 de ori, până la circa 180 milioane dolari.
    „I-am spus că eu cred în el şi că nu îmi pasă ce scrie în prezentare, pentru că eu pariez pe el”, a povestit Scheinman într-un interviu. Răspunsul lui Yuan a fost: „Pentru binele amândurora, pot totuşi să îţi arăt prezentarea?”. Eric Yuan spune că mai mulţi investitori au contribuit la capitalul iniţial al Zoom, dar Scheinman a fost „primul care a transferat banii în cont”.
    Dan Scheinman i l-a prezentat lui Yuan şi pe fratele său, Jim, partener fondator al firmei Maven Ventures. Jim Scheinman a devenit investitor şi consilier al firmei, sugerându-i lui Eric Yuan patru nume posibile pentru platformă: Zippo, Hangtime, Poppy şi Zoom – care a devenit astăzi numele oficial al platformei. În primii doi ani de funcţionare compania era formată dintr-o echipă mică, din care făceau parte foşti ingineri de la WebEx.
    Prima versiune a platformei a fost lansată în 2013, iar echipa era încă atât de mică încât Yuan a ales să facă singur partea de customer service. De fiecare dată când un client îşi anula abonamentul, Eric Yuan încerca să îl contacteze printr-un apel video pe Zoom şi să îl întrebe care au fost problemele şi să discute cum ar putea să le rezolve.
    Zoom a prins avânt printr-o combinaţie de produs gratuit şi o suită de instrumente prin care puteai sincroniza toate device-urile într-o singură conferinţă – în contextul în care până atunci puteai folosi doar Google Hangouts şi Skype pe mobil, însă unele firme foloseau WebEx sau GoToMeeting pentru varianta de computer şi produsele Cisco pentru săli mari de conferinţe.
    În acest context, Yuan voia ca Zoom să poată furniza toate aceste capabilităţi într-o singură platformă, bazată pe subscripţie lunară şi care să poată fi adaptată pentru businessuri de orice dimensiune.

    În 2015, Emergence Capital a condus o rundă de finanţare de 30 milioane dolari. La acel moment, Zoom avea deja 65.000 de companii care utilizau diferite versiuni ale platformei.
    În anii ce au urmat, Zoom a înregistrat o serie de contracte importante care i-au adus mai mulţi clienţi şi o expunere semnificativă, precum contractul pe trei ani semnat cu echipa de baschet Golden State Warriors – prin care s-a angajat să transmită online meciurile acestora. 
    În 2019, Zoom s-a listat pe NASDAQ şi a obţinut o evaluare mai mare decât alte companii mai populare care s-au listat în aceeaşi perioadă, precum Lyft sau Pinterest.
    Averea lui Eric Yuan se ridică astăzi la 6,6 miliarde dolari, conform Bloomberg Billionaires, după ce a înregistrat o creştere de circa 70% de la începutul anului, întrucât el deţine o participaţie de aproximativ 20% în Zoom.

  • OPINIE – Alexandra Roată, managing partner Softlead: „Şi când se vor aşeza toate, să privim mai mult spre excelenţă!”

    Noi obiceiuri de consum, o perdea de nelinişte, o criză economică şi o erupţie a sistemului de sănătate au oprit timpul în doar câteva luni. O lume întreagă analizează statistici, calculează atent cheltuielile de acasă sau de la firma pe care o administrează şi speră la ce avea cu doar câteva săptămâni în urmă.

    Cei care nu au fost afectaţi de şomaj, lucrează de două ori mai mult la salvarea, menţinerea sau păstrarea ritmului de creştere, ce părea atât de uşor de atins la ultimele şedinţe de lucru din 2019. Dincolo de o luptă acerbă pentru viaţă, în încremenirea oraşelor, în liniştea de pe străzi, se construieşte o nouă perspectivă a excelenţei. Prin rafinarea a ceea ce aveam, prin ceea ce putem face mai bine, prin a demonstra că putem fi şi mai productivi în tot aceleaşi 24 de ore pe care le aveam la dispoziţie şi în urmă cu doar câteva luni, când desfăceam şampaniile noului an.

    1. Drumul spre excelenţă şi spre mai bine
    E un drum spre noi oportunităţi plin de spini, greu de parcurs, în care timpul e aliat şi inamic, în acelaşi timp. Un timp în care parcă poţi să iei decizii, să desenezi scenarii, să anticipezi situaţii şi să te consulţi cu ceilalţi, dar un timp în care trebuie să te uiţi atent în conturi şi să evaluezi limpede şi obiectiv şanse, repere şi mii de idei înlănţuite. Un timp care nu are răbdare şi nici interes pentru cămaşa purtată azi, mâine sau în orice luni, pentru că, nu-i aşa, abia acum înţelegem de ce tricourile negre erau o opţiune pentru vizionarii care au deschis lumi noi.
    De excelenţa aceasta e momentul să ne agăţăm astăzi, pentru ca atunci când vom considera că avem din nou nevoie de cămăşi albe să putem să avem un loc bine definit în noua piaţă de consum, cea pe care nu credeam vreodată că o vom prinde, de la mcdonaldizare încoace.

    2. Inovaţia şi inteligenţa în momente de şoc
    În business, indiferent de mărimea companiei, mecanismele de supravieţuire capătă forţe noi de adaptare, prin modelare, pivotare şi evaluare constantă şi rapidă. Pentru cele mai multe dintre organizaţii, A/B testing e un răsfăţ, deciziile de implementare fiind luate în funcţie de modul în care piaţa de consum vizată răspunde situaţiei actuale şi în raport cu noua aşezare a piramidei lui Maslow. Şi, iată, aşa se reconstruieşte excelenţa: tactici şi strategii negândite până acum devin modele de lucru gata implementate, pentru a menţine şi pentru a salva.

    3. Distanţarea care apropie
    În ultimele săptămâni, în interiorul fiecărei industrii, oamenii au început să lucreze împreună. În plin context pandemic, nu mai poţi să fii singur şi să rămâi pe val şi aşa apare colaborarea între companii care pot oferi servicii, produse şi soluţii competiţiei, pentru a primi la schimb valoare adăugată. Pentru cei mai mulţi, aceasta era „strategia din sertar”, la care nu apelezi decât atunci când nu mai poţi tu să răzbeşti. În mod normal, este un alt pas spre excelenţă: pentru că prin colaborare, nu doar că te poţi raporta corect la piaţă, ci şi reuşeşti să urci rapid trepte spre vârf.

    4. Mai mult decât recesiune, acestea par să fie coordonatele unui dezastru natural
    De ce vorbim despre excelenţă într-un context sumbru? Pentru că din liniştea caselor proprii, preocupaţi mai mult ca niciodată pentru ce va fi mâine, fiecare dintre noi se poate autoevalua. Putem să ne dăm seama ce ştim să facem mai bine şi mai rapid, care este meşteşugul ce ne poate ajuta să trecem peste şi este testul psihologic, moral şi profesional a cărui evaluare ţine atât de mult de noi.

  • Cum a ajuns „vrăjitorul” polonez să farmece Bursa pe timp de pandemie

    CD Projekt (simbol bursier – CDR), compania care se află în spatele seriei de jocuri The Witcher, a ajuns la o valoare bursieră de 30,6 miliarde de zloţi (6,7 mld. euro) şi a depăşit cea mai mare companie listată la bursa de la Varşovia – banca PKO Bank Polski, cea mai mare instituţie de credit din Polonia, deţinută de stat, care are o capitalizare de 28,35 miliarde de  zloţi (6,25 mld. euro), potrivit datelor agregate de ZF săptămâna trecută.

    Compania poloneză a dat lovitura cu trilogia de jocuri The Witcher, care are la bază seria de cărţi cu acelaşi nume scrisă de polonezul Andrezj Sapkowski şi care a început să fie ecranizată anul trecut de gigantul de streaming Netflix. Succesul lui The Witcher a fost evident însă chiar de la lansare: în primul semestru ajunsese la venituri de peste 121 de milioane de euro şi un profit net de 56 de milioane de euro. Lansarea celei de-a treia ediţii a jocului i-a transformat pe polonezii de la CD Projekt în singura companie din Europa care a intrat în topul global al companiilor din domeniu în funcţie de vânzări, luptându-se astfel cu giganţi precum Electronic Arts sau Warner Bros.Business MAGAZIN a vizitat în urmă cu câţiva ani birourile companiei şi a aflat povestea proiectului chiar de la fondatorii acestuia.

    Scriam atunci că pentru o persoană mai puţin familiarizată cu cele mai noi tendinţe în gaming, altele sunt detaliile care contează. Sediul CD Projekt este unul dintre acestea. Aflat în Varşovia, acesta nu este o clădire din oţel şi sticlă, ci una mai degrabă ce aduce aminte de fostul bloc sovietic.

    Înăuntru însă, capitalismul şi inovaţia sunt cât se poate de vizibile – spaţii largi se îmbină cu pereţii roşii şi cei cu tapet ce imită cărămida, în clădire există o scenă unde câţiva din angajaţii companiei cântă ocazional, mai sunt o cameră medievală, un hol unde premiile, copertele de revistă şi fotografiile – printre care şi a lui Barack Obama, care a primit un exemplar al The Witcher la vizita sa în Polonia din 2011 de la prim-ministrul Donald Tusk – sunt expuse alături de personajele jocului.

    În majoritatea birourilor se află fructe proaspete, iar în bucătăria angajaţilor se află doar mâncare vegetariană şi peşte – deoarece unul dintre fondatorii CD Projekt, Marcin Iwinski, este vegetarian. Povestea CD Projekt a început similar cu cea a celor mai multe companii din industria software-ului românesc, după cum a povestit Michal Platkow, directorul de comunicare al companiei, în timpul turului sediului: doi tineri pasionaţi de soft au început, la 20 de ani, o afacere într-un apartament. În 1994, Iwinski şi Michal Kicinski au început să vândă CD-uri cu jocuri ale companiilor vestice fără licenţă în piaţa din Varşovia. Aveau doar 2.000 de dolari şi un computer. Treptat, au trecut spre vânzarea jocurilor cu licenţă şi, în cele din urmă, s-au orientat către dezvoltare de joc. CD Projekt a devenit astfel prima companie care lucra direct cu companiile vestice pentru a localiza jocurile din Polonia şi a început să angajeze chiar şi actori celebri care să dubleze dialogurile din jocurile populare, oferind astfel marilor jucători din industrie ceva din ceea ce nicio altă companie nu putea oferi. Compania şi-a asigurat drepturile de distribuţie pentru hituri globale precum Diablo II şi Baldur’s Gate, iar lista partenerilor s-a îmbogăţit cu nume precum Cryo, Konami, Microsoft, Sega şi Ubisoft.
    Problemele financiare cu care se confrunta principalul lor colaborator, compania Interplay, pentru care au realizat localizarea jocului Baldur’s Gate, i-au determinat să ia în considerare dezvoltarea propriului joc. Au achiziţionat drepturile pentru The Witcher – cartea scrisă de autorul polonez Andrzej Sapkowski – şi, în 2002, au pus bazele celei de a doua companii a grupului, CD Projekt Red (în 2011, cele două companii au fuzionat), iar în 2003 studioul a început să lucreze la primul role playing game, în lumea Vrăjitorului lui Andrzej Sapkowski. La un cost de 20 milioane de zloţi (peste 47 de milioane de euro), The Witcher a fost cel mai costisitor joc dezvoltat în Polonia. Dezvoltarea primului joc a durat cinci ani şi a implicat aproximativ 100 de persoane, incluzând nume precum Tomasz Bagiński (nominalizat la un premiu al Academiei pentru filmul său scurt The Cathedral), Przemyslaw Truściński (animator celebru) şi Vader (una dintre cele mai cunoscute formaţii de heavy metal poloneze).
    The Witcher – White Wolf a avut premiera în 2007, devenind un hit comercial – doar în Polonia s-au vândut 35.000 de exemplare în numai trei zile de la lansare, în timp ce vânzările la nivel mondial au trecut de 2 milioane de unităţi. Odată cu lansarea celei de a doua francize, în 2011, Assassins of Kins, numărul de unităţi vândute a depăşit 10 milioane. În 2008, polonezii şi‑au lansat şi propria platformă de distribuţie digitală la nivel global, gog.com, axată atât pe distribuţia propriilor jocuri, cât şi pe publicarea jocurilor clasice de PC adaptate la sistemele de operare moderne.
    Mare parte din tot ce ţine de joc – de la realizarea sunetului, prin muzică scrisă şi compusă în cadrul companiei, până la  activităţi de publishing – şi mare parte din marketing sunt realizate tot în cadrul companiei, echipele dedicate acestor activităţi lucrând cot la cot cu dezvoltatorii. Numărul total al angajaţilor este de peste 400, aproximativ 250 fiind dezvoltatori, iar ei provin din toată lumea. Compania a adoptat limba engleză în companie pentru ca echipele să funcţioneze.
    În Polonia, Vrăjitorul este printre cele mai conoscute serii de cărţi: romanele şi povestirile lui Andrzej Sapkowski prezintă aventurile unui monstru pe jumătate mutant vânător, numit Geralt, prima povestire a autorului fiind publicată în Polonia în 1986. Deşi cartea nu este foarte cunoscută în afara graniţelor ţării, jocul a ajuns să se vândă în procent de 95% în afara Poloniei – The Witcher ajunge în peste 100 de ţări, printre cele mai importante pieţe fiind Statele Unite ale Americii, Anglia, Germania, Franţa, iar downloadul digital se poate face chiar şi în Vatican.
    Dacă despre majoritatea jocurilor de acest tip aprecierile se leagă de faptul că  generează foarte multă adrenalină, The Witcher este prezentat ca un joc foarte bine scris. Cel care a scris scenariile, Jakub Szamalek, a publicat anterior romane de acţiune. A hotărât să se mute în industria jocurilor când lucra la doctoratul lui şi ajunsese să petreacă opt ore pe zi la bibliotecă. CD Projekt avea nevoie de un scriitor, aşa că s-a angajat în companie. Potrivit lui, scenariul are dimensiunea câtorva cărţi dat fiind faptul că, pe lângă linia generală a poveştii, trebuie să creeze şi liniile secundare ale acestuia, pentru diferitele opţiuni alese de un jucător, cât şi pentru dialogurile din joc. Pentru a ilustra multitudinea de scenarii, e suficient să ne gândim la cele 36 de sfârşituri diferite pe care le are jocul.
    Echipa pe care o conduce trebuie să se asigure că jocul funcţionează în toate combinaţiile posibile, având grijă să se ferească de repetivitate, pentru că asta l-ar plictisi pe jucător. Astfel, atenţia la genul acesta de detalii a adus durata de producţie a celui de-al treilea joc The Witcher la trei ani şi jumătate. Planul pe termen lung al CD Projekt Red este să se numere printre primii trei dezvoltatori din lume şi să administreze două dintre cele mai bine vândute francize de jocuri video la nivel global. 

  • Ţările care au învins COVID-19, dar trebuie să facă asta din nou. Care este motivul pentru care după ce „au netezit” curba, aceasta a început să urce iar

    Singapore, Hong Kong, Coreea de Sud şi Taiwan au reuşit să „netezească” acea curbă prezentă în toate ilustraţiile care vorbesc despre modul în care izolarea socială poate învinge COVID-10. Apoi călători din Statele Unite şi Europa au început din nou să aducă virusul aici, potrivit unui articol publicat de wired.com.

    Lideri din Singapore, Hong Kong, Taiwan, Coreea de Sud au prevăzut venirea coronavirusului şi în ţările lor după ce s-a întâmplat în China, amintindu-şi consecinţele  virusului SARS, din urmă cu două decenii. Şi atunci oameni au murit şi economii au avut de suferit. Prin urmare, şi-au întărit politicile anti-imigiraţie devreme, au început să ia măsurile sanitare necesare şi au început să publice date clare şi importante. Au reuşit să netezească acea curbă înainte ca toată lumea să înţeleagă acest concept. Dar în săptămânile recente, acele curbe au început să urce din nou. Numărul cazurilor din aceste locuri sunt în urcare.
    În Hong Kong, tendinţa ascendentă a început la data de 18 martie şi a făcut un salt pe 28 martie. Numărătoarea din Singapore a sărit de 47 pe 16 martie, iar de atunci, oraşul-stat a avut trei zile cu mai mult de 70 de cazuri raportate.

    Cazurile noi din Taiwan au ajuns la un vârf în ianuarie, apoi, la mijlocul lui martie au ajuns la un maxim de 20 pe zi.Coreea de Sud  a avut 86 de cazuri noi pe trei aprilie.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro