Tag: Harvard

  • A renunţat la una dintre cele mai bune facultăţi din lume pentru a începe o afacere. Ce a reuşit să facă după este impresionant

    Alexa Von Tobel a renunţat la Harvard Business School pentru a-şi porni propria companie, iar acum conduce un imperiu de 350 de milioane de dolari şi are o avere estimată la 100 milioane de dolari.
     
    Tobel s-a născut pe 23 februarie 1984 în New York şi este cunoscută ca fiind CEO-ul şi fondatorul LearnVest, dar şi ca autoare. 
     
    A urmat cursurile Harvard College şi a absolvit obţinându-şi licenţa în Psihologie, apoi s-a înscris şi la Harvard Business School, dar nu a renunţat la cursuri pentru a-şi porni propria companie la doar 22 de ani.
     
    Înainte de asta a fost trader la Morgan Stanley, apoi s-a alăturat Drop.io pe postul de Head of Business Development. În 2009 a renunţat la job pentru a porni LearnVest. Până în 2015 Alexa a reuşit să strângă finanţare de până la 75 de milioane de dolari ş în mai 2015 a vândut compania către Northwestern Mutual pentru 250 de milioane de dolari, potrivit INC.com. 
     
    LearnVest aduce laolaltă clienţii şi planificatorii financiari şi cu ajutorul tehnologiei se pune la cale un plan financiar în funcţie de cerinţele şi nevoile clientului. “Prin LearnVest vrem să schimbăm felul în care oamenii se gândesc la planificarea financiară personală”. Cea mai întâlnită greşeală când vine vorba de planificarea financiară este greşeala “de a nu avea niciun plan” 
     
    A scris cartea “Financialy Fearless” care a avut succes şi a devenit bestseller. “Am vrut ca această carte să fie în biblioteca fiecărei universităţi, am vrut ca oamenii să înveţe, practic să fie o reclamă pentru planificarea financiară personală”. 
     
    Întrebarea care îi place să o adreseze angajaţilor săi este  “Care este motivul pentru care te ridici din pat?”, ea răspunzând la această întrebare prin “Asta, mă face pe mine să mă ridic din pat în fiecare dimineaţă”, aratând spre birourile companiei într-un interviu pentru INc.com. 
     
    Sfaturile sale pentru tinerii aflaţi la început de carieră
     
    1. Asumă-ţi riscuri. Eu am renunţat la Harvard Business School în timpul recesiuni pentru a lansa LearnVest. A fost o idee nebună? Probabil. Dar eram pasionată de proiect şi am avut un business plan bine pus la punct. Să te arunci cu capul înainte este înfricoşător, dar recompensele sunt pe măsură.
     
    2. Poate e ridicol, dar unul dintre motto-urile mele favorite este “trezeşte-te, îmbracăte şi treci la treabă”. Este important să fii gata pentru orice ai întâmpina în ziua acea. Prezintăte cu un zâmbet şi cu o atitudine bună.
     
    3. Să nu-ţi fie frică de eşec.  
  • Opinie Rareş Măcinică, MBA managing director Lagermax AED România: Să privim cerul când stelele cad…

    Au trecut şi alegerile parlamentare, în sfârşit…

    Vreau să fiu la curent cu ce se întâmplă în ţara mea, este până la urmă o datorie civică a tuturor, urmăresc cu interes scena politică şi actorii ei, însă cred că este pentru prima dată când mi-am dorit ca aceste alegeri să treacă cât mai repede.

    Nu sunt un om temător, conduc un business într-un domeniu lipsit de romantism. Mai mult, cred că teama este o mare slăbiciune şi o bună ocazie pentru „competitor” să profite de dezorientarea ta şi inhibarea reacţiilor. Însă în ultima perioadă mi-a dat destul de des târcoale acest sentiment de uşoară teamă sau adâncă nelinişte…

    De ce?

    În vară am fost plecat la Stockholm şi, la hotelul unde am stat, am întâlnit o româncă; munceşte acolo de câţiva ani, are şi familia cu ea. Cum mă bucur sincer să întâlnesc români oriunde aş călători peste graniţe, nu am ratat ocazia să discutăm despre munca ei, despre condiţii, despre viitorul familiei ei. Inevitabil a venit vorba şi de copii, iar când povestea despre cei doi băieţi, avea acea strălucire în priviri… I se umeziseră ochii… Erau la ţară, la bunici, în România, urma să revină pentru pregătirile de început de şcoală. Şi atunci am întrebat poate superficial, fără să prevăd impactul emoţional: „Cred că abia aşteaptă să se întoarcă”, am zis eu… Iar răspunsul a fost: „Nu, pentru că aici nu mai există nimic din ceea ce avem în România, copilăria la ţară, joaca pe uliţele – parţial amenajate – ale satului, joaca cu elasticul, şotronul… Ei suferă enorm când îi aducem înapoi în Suedia”.

    Amintindu-mi dialogul din vară, am înţeles de ce în subconştient ma agasează o nelinişte sâcâitoare… pentru că, mai curând sau mai târziu, „ţara”, bunicii, educaţia morală primită, satele fără timp, fără spaţiu, fără stres vor deveni amintiri, aşa cum pentru mulţi români plecaţi deja sunt. 

    Şi de ce spun asta? De ce mă bucur că au trecut alegerile? De ce „în sfârşit”?

    Pentru că nu a fost o singură zi fără adevărate „lecţii” de ură, de vrăjmăşie, de ostilitate între conducătorii şi actorii principali ai scenei politice şi, mai departe, între simpatizanţii lor… Nu contează că „celalalt” arată o viziune şi o strategie în interesul ţării, este demonizat şi agasat verbal doar pentru că „în spate” are o altă doctrină politică sau aparţine altui partid.

    Avem nevoie de REPERE. Avem nevoie de o Biblie a Politicului românească. Avem nevoie de adevăruri necontestabile, neinterpretabile, lipsite de subiectivitate. Interesul naţional nu poate oscila între doctrine antagonice.

    Altfel, în spatele unui aparent show politic, unul dintre marile repere ale interesului naţional, satul românesc cu valorile lui, va dispărea. Mai mult, în educaţie sunt cifre absolut incredibile în ceea ce priveşte abandonul şcolar, aproape 20% dintre tinerii între 18 şi 24 ani renunţă la studii, şomajul în rândul tinerilor depăşeşte 24%, România ocupă locul 2 în UE când vine vorba de riscul de sărăcie, şi mai există un fenomen extrem de grav, care se agravează pe zi ce trece: peste 90.000 de copii au în acest moment cel puţin un părinte plecat în afara ţării; cam jumătate dintre aceştia au ambii părinţi plecaţi. 36% dintre copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate se simt singuri şi 20% cred că nimeni nu îi iubeşte. 30% dintre ei sunt deprimaţi. Vorbim de tentative de sinucidere, mulţi fiind chinuiţi de boli de stomac, migrene fără leac sau chiar diabet. Copiii devin agresivi nu doar la nivel verbal, dar şi fizic, devin foarte violenţi, apar conflicte. Asemenea copii nu sunt în stare să creeze nişte relaţii de prietenie cu semenii!

    Săptămâna trecută am avut ocazia să vizitez cetatea Alba Carolina, din Alba Iulia. Pe lângă strategiile de apărare, de logistică, construcţia în sine este o realizare de excepţie. Ceea ce merită însă văzut este diferenţa dintre cărămida din zidurile cetăţii construite la începutul sec. XVIII, intactă, şi căramida de completare din 2016; am fost avertizat să nu merg foarte aproape de ziduri, s-ar putea să cadă. Cea din 2016! Te aştepţi ca fiecare zi care va veni să fie superioară celei care a trecut. Te aştepţi ca fiecare 4 ani să fie superiori celor care au trecut. Pentru că omenirea trebuie să evolueze, pentru că ţara trebuie să evolueze, dar pentru asta are nevoie de repere, are nevoie de satul românesc, de şcoala românească, de educaţia românească, de antreprenori, de Biserică, de familie, de spital, de bunici, de uliţe, de tradiţii, de superstiţii…

    „Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară

    Scăldată în cristalul pârâului de-argint,

    Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:

    A codrului tenebră, poetic labirint;

     

    Melodica şoptire a râului, ce geme,

    Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,

    Cântarea în cadenţă a frunzelor, ce freme,

    Născur-acolo-n mine şoptiri de-un gingaş dor.”

    Plângea Eminescu în „Din străinătate”…

    Este necesar, măcar din când în când, să ridicăm privirea înspre cer şi să ne uităm la stelele ce cad. Şi, în întunecimea nopţii, să ne gândim puţin la viaţă, la noi, la semenii noştri, la copiii noştri, la moarte, la dragoste, la uliţă, la bunici, la părinţi, la lacrimi, la moarte… şi astfel să găsim în fiecare astru ce a căzut un nou REPER moral pentru o viaţă mai înţeleaptă, mai valoroasă şi lipsită de ură!

    Sărbători fericite!

  • Opinie Rareş Măcinică, MBA managing director Lagermax AED România: Educaţia şi ROI

    Săptămâna trecută am fost invitat la Arad, la Universitatea Aurel Vlaicu, pentru un speech în cadrul proiectului „Stimularea creativităţii tinerilor arădeni în domeniul economic şi social prin proiecte şi simulări antreprenoriale”. Tema principală a fost familiarizarea tinerilor cu mediul economic şi social, precum şi cu cerinţele de pe piaţa muncii prin punerea lor în contact cu reprezentanţi ai mediului de afaceri.

    O iniţiativă extrem de bine venită, mai ales că de cel puţin un an fac eforturi să conştientizăm că nu putem vorbi despre nicio dezvoltare sănătoasă a mediului de afaceri fără Educaţie Antreprenorială.

    Şcoala românească are mari carenţe în sensul acesta. Persoanele care intenţionează să devină antreprenori se confruntă cu un mediu dificil: învăţământul nu oferă bazele necesare pentru o carieră de antreprenor!

    În UE, între 15% şi 20% dintre elevii care participă la un program al unei miniîntreprinderi în timpul învăţământului gimnazial vor înfiinţa ulterior propria lor firmă. Tinerii care beneficiază de studii antreprenoriale asimilează nu numai cunoştinţe de afaceri, dar şi aptitudini importante, printre care se numără creativitatea, spiritul de iniţiativă, tenacitatea, spiritul de echipă, capacitatea de înţelegere a riscului şi un simţ al responsabilităţii.

    Recunoaşterea antreprenorilor în calitate de creatori de locuri de muncă şi de prosperitate trebuie să reprezinte mesajul principal transmis atât din zona politică, cât şi de către mediul de afaceri.

    Iată doar două exemple despre situaţia din România în acest sens:

    • Conform datelor disponibile de la Institutul Naţional de Statistică, în trimestrul al patrulea din 2014 şomajul în rândul tinerilor a fost de 24,1%, faţă de 5,4% în cazul adulţilor. Ceea ce indică un raport de 4,46 şomeri tineri la unul adult. În 2015 Rata şomajului a fost de 6,8% la nivel naţional, similar cu nivelul din anul precedent, însă cel mai mare procent este în cazul tinerilor de 15-24 de ani, respectiv 21,7%. Sunt cifre îngrijorătoare!

    • Potrivit Eurostat, avem una dintre cele mai mari rate ale abandonului şcolar din Europa; aproape 20% dintre tinerii între 18 şi 24 ani renunţă la studii.

    Tocmai de aceea, eu am propus să demarăm câteva acţiuni concrete împreună cu mediul de afaceri, dar şi cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei:

    • Role Models – să formăm echipe mixte din antreprenori şi manageri de multinaţionale şi/sau alţi antreprenori consacraţi care să se întâlnească frecvent cu elevi şi studenţi din toată ţara. Aşa cum s-a întâmplat la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, unde entuziasmul a fost foarte mare.

    • Crearea de oportunităţi antreprenoriale practice. Educaţia antreprenorială fără practică, nu are nicio finalitate.

    • În peste 50% din ţările UE, educaţia antreprenorială face parte din educaţia secundară şi este OBLIGATORIE. În România, educaţia antreprenorială este predată o oră pe săptămână, în clasa X-a de liceu.

    • Introducerea educaţiei antreprenoriale în grădiniţă: sunt ţări în UE care au creat programe speciale pentru dezvoltarea anumitor atitudini şi aptitudini ce stau mai târziu la baza spiritului antreprenorial.

    De ce este important să investim în educaţie(antreprenorială)?

    Ceea ce am spus şi am vrut să scot în evidenţă la Arad (sunt convins că se poate aplica pentru multe universităţi din ţară) este că:
    „Între studenţii aflaţi în sala Universităţii Aurel Vlaicu şi studenţii de la Harvard (sau de la alte universităţi de prestigiu), nu există NICIO diferenţă!!”

    Citim din ce în ce mai des despre români de succes. Români aflaţi în topuri mondiale în materie de inovaţie, unii în poziţii cheie în cele mai mari corporaţii, apreciaţi şi angajaţi în marile centre IT din lume, elevi şi studenţi premianţi în cadrul olimpiadelor internaţionale…

    Să nu uităm să privim şi în istoria noastră, şi cel mai la îndemână este Aurel Vlaicu… pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale!!

    Şi studenţii de la Aurel Vlaicu, şi cei de la Harvard pornesc cu acelaşi potenţial. Dacă studenţii din Arad ar începe de „mâine” să studieze la Harvard, sunt absolut sigur că ar face-o mai bine decât cei din ţările „dezvoltate”.

    Omul este universal. Elementele de diferenţiere în educaţie sunt adeseori foarte subiective, chiar pline de inechitate. Nu geografia este cea care face clasamentele. Nu înseamnă că dacă te-ai născut în România ai mai puţine şanse să inovezi faţă de cel născut în SUA, de exemplu.

    Cine ne poate opri ca mâine dimineaţă să ne trezim cu o idee revoluţionară care până mâine seară să fie cunoscută pe tot globul? Cine…?
    Dar de ce să stăm şi să ne tot uităm la ce fac cei de la Harvard? De ce nu am face un Harvard la noi, în România…

    Sunt convins că o putem face, iar şansele sunt cu atât mai mari, cu cât profesioniştii tineri şi dornici de schimbare, de nou, vor reprezenta conducerea Universităţilor din România şi vor forma noile generaţii de tineri studenţi români…

    Răspunsul la întrebarea de mai sus este unul foarte simplu: este important să investim în educaţie în general şi în educaţia antreprenorială în particular, pentru că Return on Investment va fi mereu pozitiv, iar investiţia extrem de eficientă.

  • Care sunt ţările de unde vin cei mai deştepţi studenţi din lume?

    Organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică (OECD) a publicat recent studiul anual “Educaţia dintr-o privire”, care prezintă un peisaj educaţional dominat de universităţi din Marea Britanie şi Statele Unite, precum Harvard, MIT, Stanford, Oxford sau Cambridge.

    Cu toate acestea, testele aplicate studenţilor au arătat un set de naţionalităţi cu totul diferite. Astfel, cei mai inteligenţi studenţi sunt (în ordine) cei din Japonia, din Finlanda şi din Olanda. Urmează în top 10 Australia, Norvegia, Belgia, Noua Zeelandă, Anglia, Statele Unite şi Cehia.

    Dintre acestea, doar Marea Britanie şi Statele Unite deţin poziţii dominante şi în clasamentul global al universităţilor. Situaţia este oarecum surprinzătoare şi demonstrează faptul că şi sisteme educaţionale cu costuri mai mici pot fi performante. Olanda, spre exemplu, are taxe de şcolarizare mult reduse dar reuşeşte să depăşească Statele Unite, unde taxele se ridică la zeci de mii de dolari anual.

    Chiar dacă acurateţea raportului este de multe ori pusă la îndoială, el trebuie luat în seamă în condiţiile în care universităţile din lumea întreagă ajung să se lupte pentru elevi, folosind de multe ori tehnici de marketing similare brand-urilor.

    Sursa: BBC

  • Care sunt ţările de unde vin cei mai deştepţi studenţi din lume?

    Organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică (OECD) a publicat recent studiul anual “Educaţia dintr-o privire”, care prezintă un peisaj educaţional dominat de universităţi din Marea Britanie şi Statele Unite, precum Harvard, MIT, Stanford, Oxford sau Cambridge.

    Cu toate acestea, testele aplicate studenţilor au arătat un set de naţionalităţi cu totul diferite. Astfel, cei mai inteligenţi studenţi sunt (în ordine) cei din Japonia, din Finlanda şi din Olanda. Urmează în top 10 Australia, Norvegia, Belgia, Noua Zeelandă, Anglia, Statele Unite şi Cehia.

    Dintre acestea, doar Marea Britanie şi Statele Unite deţin poziţii dominante şi în clasamentul global al universităţilor. Situaţia este oarecum surprinzătoare şi demonstrează faptul că şi sisteme educaţionale cu costuri mai mici pot fi performante. Olanda, spre exemplu, are taxe de şcolarizare mult reduse dar reuşeşte să depăşească Statele Unite, unde taxele se ridică la zeci de mii de dolari anual.

    Chiar dacă acurateţea raportului este de multe ori pusă la îndoială, el trebuie luat în seamă în condiţiile în care universităţile din lumea întreagă ajung să se lupte pentru elevi, folosind de multe ori tehnici de marketing similare brand-urilor.

    Sursa: BBC

  • Cum priveşte România un tânâr în care s-au investit mii de euro şi care stă “pe tuşă”

    Poveste de succes sau doar frumoasă aventură a tinereţii? Cristi zâmbeşte cu subînţeles. Cam aşa ar putea fi etichetată experienţa de viaţă a unuia dintre puţinii tineri români atinşi de magie, Cristinel Stoica Popa, care la numai 28 de ani, după ce a absolvit cu onoruri Ştiinţe Politice la Stanford şi Harvard, s-a specializat în economie, ştiinţe administrative şi politici publice euroasiatice şi în Rusia, dar s-a întors acasă pentru a schimba lumea.

    Povestea lui Cristinel Stoica Popa este încă o dovadă că România a ridicat la rang de fenomen obiceiul de a exporta materie cenuşie şi de a o respinge atunci când aceasta se întoarce în semn de patriotism de bună factură.

    Citiţi povestea lui Cristinel pe www.mediafax.ro

  • Cum priveşte România un tânâr în care s-au investit mii de euro şi care stă “pe tuşă”

    Poveste de succes sau doar frumoasă aventură a tinereţii? Cristi zâmbeşte cu subînţeles. Cam aşa ar putea fi etichetată experienţa de viaţă a unuia dintre puţinii tineri români atinşi de magie, Cristinel Stoica Popa, care la numai 28 de ani, după ce a absolvit cu onoruri Ştiinţe Politice la Stanford şi Harvard, s-a specializat în economie, ştiinţe administrative şi politici publice euroasiatice şi în Rusia, dar s-a întors acasă pentru a schimba lumea.

    Povestea lui Cristinel Stoica Popa este încă o dovadă că România a ridicat la rang de fenomen obiceiul de a exporta materie cenuşie şi de a o respinge atunci când aceasta se întoarce în semn de patriotism de bună factură.

    Citiţi povestea lui Cristinel pe www.mediafax.ro

  • Elevul din România considerat noul Einstein. Cele mai importante universităţi din America s-au luptat pentru a-l avea elev

    Un elev din Costanţa a uimit mediul academic din Statele Unite. Universităţi de prestigiu precum Harvard şi Columbia s-au luptat ca să-l aibă student şi i-au oferit burse de 70.000 de dolari pe an. Elevul român a ales în cele din urmă Universitatea Columbia unde va studia din toamnă ştiinţele pământului, informează observator.news

    Costin Dobrin se poate lăuda cu o reuşită la care mulţi tineri de vârsta lui nici măcar nu visează. Cele mai prestigioase universităţi din lume s-au întrecut să-l aibă student din această toamnă.

    „M-am simţit bine văzându-le interesul şi cuvintele frumoase pe care le-au folosit în răspunsurile lor. Am primit oferte foarte bune atât de la Columbia cât şi de la Harvard”, a spus elevul la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân.

    La ambele universităţi, Costin a fost acceptat cu bursă: 70.000 de dolari pe an. În plus, la Universitatea Columbia, elevul din Constanţa a primit o distincţie excepţională, care îi aduce în plus 10.000 de dolari.

    „Am aflat că am fost numit Science Research Fellow. Aceasta este o titulatură pe care o primesc în fiecare an numai 10 studenţi, cei mai buni pe ştiinţă, cel mai important fiind că universitatea îmi va finanţa cercetarea pe timp de vară”, a spus Costin Dobrin.

    Costin a aplicat la cinci universităţi din străinătate, dar a ales Columbia.

    „Am văzut acolo facilităţiile, laboratoarele şi tot ceea ce înseamnă cercetare şi viaţa în campusul de la Columbia. Pot să spun că este exact ceea ce mi-am dorit”, a adăugat elevul.

    Costin George Dobrin, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân”, a cucerit anul trecut medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Geografie. 

     

  • Evoluţia umană nu s-a oprit. Ce au descoperit cercetătorii

    Lumea ştiinţifică a acceptat ideea evoluţiei umane, supravieţuirea celor mai puternici şi selecţia naturală. Cercetătorii nu se pot decide însă dacă oamenii mai pot evolua ca specie.

    Un specialist de la Harvard consideră că încă evoluăm. Cercetările sale prezintă modul în care corpul uman se schimbă constant.

    Vezi aici de ce evoluţia umană nu s-a oprit şi ce a descoperit specialistul Harvard!

  • Biblia va trebui reinterpretată. Dovada găsită recent contrazice tot ce spune Biserica

    Recent, arheologii din cadrul ,,Leon Levy Expedition”, o echipă ce reuneşte cercetători ai Universităţii Harvard, Boston College, Wheaton College şi Troy University Alabama, au anunţat o nouă descoperire, făcută în incinta Parcului Naţional Ashkelon, din sudul Israelului. Rezultatele au fost obţinute, de fapt, în urmă cu trei ani, însă specialiiştii au refuzat să le facă publice, pentru a nu stârni reacţii negative din partea ortodocşilor.

    Vezi aici de ce Biblia va trebui reinterpretată. Dovada găsită recent contrazice tot ce spune Biserica