Tag: golf

  • Ioan Popa, proprietarul Transavia, a investit 15 mil. euro într-un complex turistic de lux în care se află cel mai mare teren de golf din România

    „Suntem extrem de încântaţi să anunţăm lansarea Theodora Golf Club, un proiect cu viziune pe termen lung, născut din pasiunea pentru golf, un sport pe care îl practic de peste 10 ani. Complexul îşi propune să devină o destinaţie pe harta turismului românesc şi să crească potenţialul turistic al zonei, la nivel naţional şi internaţional datorită poziţionării sale excelente, chiar în inima ţării, în una dintre cele mai valoroase zone româneşti. Theodora Golf Club este o atracţie unică în ţară şi în lume, ce se remarcă în toate serviciile şi facilităţile sale prin atenţia la detalii, oferind o experinţă de relaxare complexă.” declară Ioan Popa, preşedintele Theodora Golf Club.

    Complexul a fost turistic a fost construit pe o durată de aproximativ doi ani de zile, designul purtând semnătura unei întregi echipe de profesionişti atât din ţară, cât şi din străinătate. Terenul de golf va fi deschis jucătorilor în primăvara anului viitor.

    Potrivit reprezentanţilor companiei, Theodora Golf Club poziţionează România pe harta internaţională a golfului, iar  principala atracţie a complexului  este terenul de golf, cu o suprafaţă de 56 ha, pe care se desfăşoară cele 18 parcursuri, fiind cel mai mare teren de golf din ţara noastră. Proiectul din localitatea Teleac îşi propune să asigure dezvoltarea golfului în România, un sport foarte practicat în ţările occidentale şi cu oportunităţi de creştere şi în ţara noastră. O premieră este reprezentată de faptul că terenul de golf va avea cel mai lung parcurs din Europa– PAR 6, de 735 de metri.

    Noul club asigură celor interesaţi de învăţarea acestui sport, posibilitatea iniţierii şi deprinderii tehnicilor de joc, în cadrul zonelor de driving range, atât din exterior, cât şi din interior, urmând să fie deschisă şi o Academie de golf dedicată copiilor, în viitorul apropiat. 

    Theodora Golf Club este situat la maximum 10 minute cu maşina faţă de Alba Iulia, fiind totodată o destinaţie de interes pentru turiştii străini, distanţa faţă de aeroportul din Cluj sau cel din Sibiu fiind între 1 şi 2 ore. 

    Resortul TGC este situat pe o suprafaţă totală de peste 62 ha, din care cea mai generoasă parte este alocată terenului de golf (56 ha), iar cele 7 ha sunt ocupate de vilele resortului şi alte facilităţi. În arhitectura sa regăsim 14 vile pentru cazare, 5 vile în regim privat, 1 sală conferinţe, 1 piscină exterioară, clădirea administrativă a clubului care înglobează un driving-range indoor, pro-shop, vestiare, lounge bar şi restaurantul fine dining.

    În completarea facilităţilor de cazare, complexul turistic deţine un restaurant cu o capacitate de 160 de locuri în interior şi 100 locuri pe terasă, ce oferă turiştilor  şi publicului larg un meniu select, cu preparate fine dining şi băuturi rafinate. De asemenea, resortul dispune de o piscină exterioară în sezonul cald. Noul resort se poziţionează ca o destinaţie şi pentru mediul de afaceri românesc, locaţia dispunând de o sală de conferinţe de 70 de locuri, precum şi de o sală pentru întâlniri de business mai restrânse.

  • Cu ce se ocupa singura femeie pe care miliardarul Tiriac a luat-o de sotie

    De aproape 30 de ani, fosta sotie a miliardarului este legitimata la Golf-Club Heilbronn-Hohenlohe, situat intr-un sat aflat la 10 km nord de Stuttgart. De altfel, ea este capitanul echipei de femei +65 de ani a clubului la care este inscris si actualul sau sot, Hartmut Sigwart, un afacerist local ce detine o firma de investitii in capitala landului Baden-Württemberg.
     
    Pasionata de golf, ea joaca de 3-4 ori pe saptamana, cam 2-3 ore la fiecare sedinta, iar din cand in cand participa la competitii. Uneori merge la concursuri chiar si in Franta sau Elvetia, unde a jucat si impreuna cu printul Dimitrie Sturdza. Dupa absolvirea Institutului de Cultura Fizica, handbalista a lucrat ca antrenoare la Scoala Sportiva numarul 3 din Bucuresti, unde a antrenat trei grupe de handbaliste, iar dupa ce s-a stabilit la Stuttgart a preluat un post de profesor de sport la Wirtemberg Gymnasium, un liceu situat foarte aproape de arena pe care evolueaza VfB Stuttgart si de uzinele Mercedes. Pentru scurt timp, ea a fost si antrenoare la grupele de copii ale clubului de fotbal SV Prag Stuttgart 1899, scrie sport.ro

  • Cum arată noua casă de vacanţă a lui Putin: faianţă cu inserţii de aur, un centru spa subteran şi un radar împotriva spionilor – FOTO

    Villa Sellgren, somptuoasa casă a lui Putin, e construită pe o insulă din golful Vyborg, la 12 kilometri de Finlanda.

    Oficial, proprietatea aparţine unui prieten al preşedintelui, dar localnicii susţin că Putin este singurul care se bucură de casă.

    Printre “dotări” se numără plăci de faianţă cu inserţii de aur, un centru spa subteran şi chiar un radar care să detecteze din timp orice încercare de a-l deranja pe Putin.

    Sursa: Daily Mail

  • Detalii bizare despre viaţa unui dictator. A scris şase piese de operă în doi ani şi a susţinut că el a inventat hamburgerul

    Kim Jong-il a condus Coreea de Nord timp de 17 ani până la momentul morţii sale în 2011 la vârsta de 69 de ani.

    Potrivit Mirror, dictatorul a emis decrete bizare de-a lungul timpului şi a cultivat cultul personalităţii timp de 17 ani.

    1. Potrivit biografiei oficiale, naşterea sa a fost prevestită de o rândunică, iar la momentul naşterii au apărut pe cer două curcubee şi s-a născut o nouă stea în cosmos

    2. Kim Jong-il este cel mai bun jucător de golf din lume. La vârsta de 62 de ani, Kim a sărbătorit pe terenul de golf, completând un joc de 72 de găuri din 34 de lovituri, adică un record mondial. În plus, se pare că atunci a jucat pentru prima dată golf.

    3. În 2004, fostul chef al lui Kim a dezvăluit că liderul Coreei de Nord avea oameni în staff care aveau grijă ca dictatorul să mănănce boabe de orez uniforme ca mărime şi culoare.

    4. Pentru că era nemulţumit de calitatea filmelor regizorilor nord-coreeni, dictatorul a aranjat răpirea a doi regizori sud-coreeni pe care i-a obligat să turneze filme. Cei doi au relizat o serie de pelicule printre care şi Pulgasari, copie după Godzilla.

    5. În 2007, doctorul i-a spus lui Kim să renunţe la fumat. Acesta a făcut în tocmai, dar s-a gândit că ar fi mai bine dacă nu mai fumează nimeni în ţară, aşa că a interzis fumatul în Coreea de Nord.

    6. Avea o coleţie de peste 20.000 de filme străine. Printre favoritele lui se numără Rambo şi Friday 13th.

    7. După ce a suferit o accidentare la spate în urma unui accident de călărie, lui Kim i-au fost prescrise analgezice. Temându-se că ar deveni dependent, el a ordonat mai multor oameni din stafful său să primească aceeaşi doză de medicamente. Dacă tot devine dependent, măcar să nu fie singur.

    Şi acum urmează câteva şi mai ciudate

    8. În 2004, Kim Jong-il a susţinut că el a inventat hamburgerul

    9. A scris şase piese de operă în doi ani.

    10. Titulatura neoficială a lui Kim era “Creierul central”.

    Şi la final, în 1950 a construit un întreg oraş, Kijong-Dong, care a fost creat special pentru propagandă. Şi în ziua de azi oraşul a rămas nelocuit.

  • E ireversibil! Trimite TRUPELE în Qatar. Cum îl SFIDEAZĂ Erdogan pe Trump, în SCANDALUL diplomatic din Golf

    Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a aprobat desfăşurarea unor trupe turce în Qatar, semnalând astfel susţinerea statului din Golful Persic în faţa riscului izolării faţă de alte state arabe în urma acuzaţiilor că ar susţine terorismul, informează Reuters.
     
  • Una dintre cele mai mari companii aeriene din lume rămâne fără licenţe pentru angajaţi în urma scandalului din Golf

    Într-o declaraţie citată de BBC, Autoritatea Generală de Aviaţie Civilă din Arabia Saudită spune că licenţele acordate angajaţilor Qatar Airways vor fi retrase.  Arabia Saudită suspendase deja zborurile din şi spre Qatar în cursul zilei de luni. Qatar Airways este deţinută în întregime de guvernul qatarez. Potrivit ZF, Qatarul a devenit ţara-gazdă pentru 2.000 de români, majoritatea angajaţi în construcţii, transport aerian şi servicii.
     
    Arabia Saudită şi alte câteva ţări au tăiat legăturile cu Qatar, acuzând guvernul de susţinerea terorismului în regiunea Golfului. Criza din Qatar fine în contextul în care de câţiva ani, în Doha se observă, la fel ca în alte oraşe bogate din regiune, că  încearcă să îşi diversifice economia pentru a beneficia de oportunităţile aduse de turism şi comerţul internaţional. Analiştii internaţionali observă cum qatarezii, la fel ca vecinii lor din Golf, înţeleg puterea şi potenţialul aviaţiei pentru a oferi o industrie stabilă pe termen lung în regiune, dovadă în acest sens fiind şi extinderea operatorului naţional, care ajunge în prezent în 150 de destinaţii, pe şase continente. Strategia companiei aeriene qatareze, deţinută în proporţii egale de guvern şi acţionari privaţi, de a ajunge în România face parte din avântul său de a bifa pieţe din întreaga lume. Dacă în 2011 ei au început zborurile de pe Otopeni cu o aeronavă care zbura de patru ori pe săptămână de la Doha la Budapesta prin Henri Coandă, din august 2016 qatarezii operează două rute zilnice de pe aeroportul din Bucureşti. 
     
    Preţul pentru acestea porneşte de la 730 de euro. Tot ca parte a dorinţei de a transforma Doha într-o destinaţie turistică mondială, Qatar Airways, împreună cu Autoritatea Qatareză de Turism au anunţat o nouă schemă pentru viza de tranzit, care permite pasagerilor cu escale de mai mult de cinci ore pe aeroportul Hamad International să solicite o viză suplimentară de tranzit gratuită. 
     
    Pariul pe aviaţie al operatorilor din Golf este unul important, în contextul în care  huburile de aviaţie nu mai sunt doar un loc de unde să iei o conexiune spre o altă destinaţie, ci devin motoare economice globale. Spre exemplu, în 2014, aeroportul din Dubai a întrecut aeroportul Heathrow şi a avut pentru prima dată în istorie cel mai mare număr de pasageri internaţionali, transportaţi de pe aeroportul Dubai International: 70 de milioane, în timp ce Heathrow a avut 68 de milioane. Anul trecut, aeroportul Hamad a fost tranzitat de 30,9 milioane de pasageri. 
     
  • Bloomberg: Trei evenimente ce pot determina volatilitatea pieţei în această săptămână

    Investitorii care caută o revenire a volatilităţii pieţei ar putea vedea o oportunitate în această săptămână, riscurile geopolitice fiind în creştere, informează Bloomberg.

    Decizia unei alianţe formată din patru ţări, condusă de Arabia Saudită de a rupe legăturile diplomatice cu Qatar, este doar primul semnal din săptămâna plină de evenimente care ar putea determina mişcări mari pe pieţele mai largi, completând o listă tot mai mare cu puncte fierbinţi, care include situaţia din Peninsula Coreeană şi cel mai recent scandal politic din Brazilia (fostul deputat brazilian Rodrigo Rocha Loures, consilier şi prieten apropiat al preşedintelui Michel Temer, a fost arestat recent în locuinţa sa din Brazilia, în cadrul unei anchete anticorupţie care îl vizează şi pe şeful statului), arată Bloomberg.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţul petrolului creşte după ce mai multe ţări din Golf au rupt relaţiile diplomatice cu Qatar

    Ţările din Golf au rupt relaţiile diplomatice cu Qatar, ţară pe care au scos-o din coaliţia militară, la mai puţin de o lună după vizita în regiune a preşedintelui Donald Trump, informează AFP.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro