BusinessMagazin

Tag: gadget

  • Cele mai promiţătoare invenţii din 2017 – VIDEO

  • Gadget Review: Note 8, alegerea perfectă pentru cei care vor un telefon mare

    După cum am spus şi în recenzia pentru Samsung S8, designul noilor telefoane ale sud-coreenilor mi se pare extrem de inspirat. Smartphone-urile se diferenţiază automat de competiţie, sunt frumoase, se simt bine în mână, sticla este plăcută la atingere, iar displayul este unul dintre cele mai bune de pe piaţă. Samsung a făcut aceleaşi lucruri pentru Note 8, doar că la o scară mai mare, şi a adăugat câteva caracteristici extra datorită pixului (S Pen) cu care vine. Tot la capitolul design, fel ca la S8, Samsung greşeşte, din nou, locul senzorului de amprentă, punându-l prea sus, lângă cele două camere de pe spate. Majoritatea celor care au folosit aceste telefoane au criticat acest lucru, dar Samsung nu ascultă. Poate o va face la S9.

    Aşadar, atunci când te uiţi la Note 8 vezi un S8 mai mare, mai dreptunghiular şi mai greu de utilizat cu o singură mână. Este evident de la început că utilizarea cu două mâini este de preferat, deoarece este mult mai natural să-l sprijini cu o mână şi să butonezi cu alta decât să te întinzi după comenzi cu un singur deget. Situaţia se schimbă când apelezi la pix, iar atunci chiar ai impresia că ţii un carneţel pe care iei notiţe şi, sincer, este o plăcere.

    Partea mea favorită în utilizarea telefonului nu a fost displayul uriaş şi frumos, nici performanţa de care dă dovadă, ci pixul şi utilizarea acestuia: am scris şi trimis SMS-uri, mesaje de mână, am navigat pe internet şi chiar am încercat să schiţez anumite desene. Totul a mers bine, pixul este uşor şi plăcut de ţinut, este precis şi m-a făcut să simt că aş avea ceva important de notat de fiecare dată când l-am utilizat, deşi doar mă uitam pe Facebook.

    Displayul de 6,3 inchi Super Amoled este superb, indiferent de locul de unde-l priveşti sau cum îl foloseşti. E o plăcere să navighezi prin meniuri, să vezi filme sau să te joci. Culorile sunt aprinse şi contrastante, după cum ne-a obişnuit compania sud-coreeană an de an.

    Samsung Note 8, spre deosebire de S8 şi S8 Plus, are un sistem dual de camere format dintr-una de 12 MP, cu o deschidere a aperturii de f/1.7, şi o cameră telefoto, tot de 12 MP, cu f/2.4. Ambele au stabilizare optică, lucru ce se traduce în imagini cât se poate de clare atât ziua cât şi noaptea, indiferent pe care o foloseşti. La departamentul calitate, Note 8 face unele dintre cele mai frumoase fotografii la ora actuală, alături de iPhone sau Huawei, şi te poţi aştepta la culori mai aprinse şi imagini ceva mai detaliate decât sunt în realitate.

    A doua cameră are un zoom optic de 2x şi se descurcă bine, însă eu nu am folosit-o atât de des deoarece de multe ori preferam să fac o fotografie cu prima cameră, ca apoi să tai în faza de editare dacă am nevoie. Totuşi, ce mi s-a părut interesant la schema celor două camere este live view: cu un singur clic, ambele camere fac o fotografie, astfel încât ai cadrul larg şi cadrul strâns. Asta funcţionează foarte bine atunci când faci portrete, deoarece poţi înceţoşa fundalul în timp ce faci fotografia, dar şi după. Am folosit această tehnică de fiecare dată când am făcut un portret şi am fost mulţumit de rezultate.

    La interior găsim cele mai bune componente ale momentului: procesor Snapdragon 835, procesor grafic Adreno 540, 6 GB memorie RAM şi variante de stocare de până la 256 GB (+microSD). Navigare, multitasking, telefoane, SMS-uri, Facebook, jocuri video, Waze: totul a mers fără niciun sughiţ. Ceva de aşteptat de la un vârf de gamă.

    Până acum totul sună perfect, însă nu este chiar aşa. Pentru mine, punctele slabe ale acestui telefon stau la capitolele sunet (nu atât de important) şi autonomia bateriei (foarte importantă). Telefonul are un singur difuzor, aflat în partea de jos (care se şi poate acoperi uşor cu un deget atunci când te joci), care oferă un sunet decent, nu este suficient de tare şi nu este demn de un vârf de gamă. Spuneam că nu este important deoarece nu ascult niciodată muzică prin difuzorul telefonului, ci prin boxă Bluetooth, iar pe drum doar prin căşti. Aşa că pentru mine faptul că nu are un sunet extraordinar este un minus neglijabil.

    Pe de altă parte, nu pot zice acelaşi lucru şi de baterie. Telefonul este dotat cu o baterie de 3.300 mAh, cam mică pentru acest telefon mare şi care se duce cam repede. După cum spuneam, displayul este frumos, luminos, iar asta vine cu un cost asupra vieţii bateriei. Note 8 are rezoluţie QuadHD+, însă din fabrică vine setat pe rezoluţia de Full HD+ pentru a avea o autonomie a bateriei mai bună. Deci până şi Samsung crede că QHD+ este prea mult. La ritmul meu de utilizare, la o rezoluţie Full HD, telefonul a rezistat o zi şi jumătate, ceea ce este satisfăcător. Probabil alţi utilizatori îl vor folosi şi două zile. însă la rezoluţia QuadHD autonomia a scăzut la o zi sau chiar mai puţin, în condiţiile în care schimbarea de la o rezoluţie la alta nu este vizibilă cu ochiul liber.

    Aşadar, Note 8 este un telefon mai mult decât bun, perfect pentru cei care vor un telefon mare, pe care să facă mai mult decât să dea telefoane şi care găsesc S Pen-ul o adiţie plăcută. Restul se pot mulţumi cu S8 sau S8 Plus.

    CASETĂ TEHNICĂ
    DISPLAY 6,3 INCHI, SUPER AMOLED, 1.440 X 2.960 (521 PPI)
    PROCESOR SNAPDRAGON 835
    PROCESOR GRAFIC ADRENO 540
    MEMORIE 6 GB RAM
    STOCARE INTERNĂ 64 GB + MICROSD
    CAMERE PRINCIPALE DUAL 12 MP F/1.7 ŞI F/2.4, 2160 P @ 30 FPS
    CAMERA FRONTALĂ 8 MP, F/1.7, 1440 P @ 30 FPS
    SISTEM DE OPERARE ANDROID 7.1
    BATERIE 3.300 MAH
    GREUTATE 195 G
    PREŢ RECOMANDAT 4.200 DE LEI

  • Gadget Review: Muzică, nu zgomot – VIDEOREVIEW

    Sony WF-1000x este răspunsul japonezilor pentru cei care caută căşti audio cu adevărat wireless, mici (cât o monedă de 50 de bani fiecare cască), ce pot fi folosite cu smartphone-ul sau laptopul. Pentru mine, faptul că pot asculta muzică fără să fiu încurcat de fire este o mană cerească, însă căştile Bluetooth au o serie de probleme pe care doar unele modele reuşesc să le evite.

    Căştile Sony WF-1000x au un design compact, sunt intraauriculare şi destul de ergonomice ca să stea bine în ureche. Chiar şi cu o activitate intensă precum alergatul, căştile stau destul de bine în ureche, necesitând doar mici ajustări.

    Designul căştilor este unul minimalist, arată bine şi sunt îndeajuns de mici ca să nu arăţi ciudat cu ele în urechi, însă, după părerea mea, sunt în continuare prea mari. De exemplu, căştile Apple (AirPods) nu ies atât de mult din urechi şi sunt ceva mai discrete.

    Pe casca stângă se află un buton de pornire, iar pe cea din dreapta un alt buton pentru a putea controla muzica. O apăsare, pauză. Două apăsări, următoarea melodie. Nu trebuie să te mai atingi de telefon, indiferent dacă asculţi muzică sau dacă te sună cineva. Asta dacă ar funcţiona tot timpul cum trebuie. În perioada de testare (căştile au fost legate la un telefon Sony Xperia şi la un HTC) am avut probleme cu butonul din dreapta, care nu răspundea la comenzi, şi a trebuit să resetez căştile pentru a-l face să meargă din nou. Păcat.

    La capitolul sunet, căştile Sony se descurcă bine. Am trecut căştile prin mai multe runde de teste şi melodii şi pot spune că sunt mulţumit de ceea ce am auzit. Muzica nu este distorsionată niciodată, indiferent dacă e rock, clasică sau hip-hop. Atât înaltele, mediile, cât şi joasele se aud bine şi sunetul este unul armonios. În timpul melodiei Bohemian Rhapsody, am auzit fiecare cuvinţel şi onomatopee perfect, în timp ce mergeam cu metroul. Mi-aş fi dorit un volum ceva mai mare şi poate ceva mai multă greutate în bas, un sunet mai plin. WF-1000x sunt dotate cu tehnologie de noise canceling, care nu este cea mai bună pe care am experimentant-o pe o pereche de căşti (totuşi tot Sony e bun aici cu căştile MDR-1000x), însă reduce binişor zgomotul de fundal. Cu volumul dat pe la 70-80% şi cu funcţia de noise canceling abia mai auzi maşinile de pe stradă sau zgomotul metroului aflat în mişcare când asculţi o melodie mai gălăgioasă. Dacă asculţi ceva acustic, vocal, atunci vei auzi zgomotul indiferent dacă ai activat noise canceling şi ai şi volumul dat la maximum.

    De multe ori, căştile de tip Bluetooth au probleme cu conexiunea la telefon şi asta rezultă în întreruperea muzicii, ceea ce nu este tocmai plăcut. În cazul de faţă, am suferit puţine întreruperi în modul în care prioritiza calitatea muzicii şi zero întreruperi în modul în care prioritiza stabilitatea conexiunii. De menţionat este faptul că m-am plimbat prin casă şi prin redacţie cu telefonul pus departe şi nu am sesizat întreruperi.

    Sony a dotat căştile cu o opţiune de a regla nivelul de noise canceling în funcţie de împrejurimi – când eşti în transportul în comun căştile lucrează mai mult, iar când e linişte mai puţin. Asta face ca sistemul să fie mai eficient din punctul de vedere al autonomiei bateriei. însă pe mine m-a deranjat faptul că de fiecare dată când treceam dintr-un mediu în altul (de exemplu, din metrou, afară) casca întrerupe melodia şi se aude un bip insistent. Ceea ce poate deveni un inconvenient important dacă treci dintr-un mediu în altul într-o succesiune rapidă.  În schimb, ceea ce mi-a plăcut foarte mult este faptul că se conectează automat la telefon. Odată realizată conexiunea, căştile şi telefonul ţin minte ce trebuie să facă şi eu doar scot căştile din carcasă, le pun în urechi, apoi apăs ”play“. Nu trebuie să fac altceva.

    O problemă frecventă a acestor tipuri de căşti este faptul că nu au o baterie prea încăpătoare (unde ar intra în casca micuţă?) şi nici WF-1000X nu stă mai bine la acest capitol. Sony susţine 3 ore de ascultare continuă şi asta se dovedeşte a fi adevărat. Deci cu aceste căşti nu poţi să stai toată ziua la birou şi să faci treabă ascultând muzică. însă cei care sunt ca mine şi ascultă muzică doar în drum spre birou, unde de obicei au o altă pereche de căşti, cu fir, pot spera la o autonomie de până la o săptămână. Am ascultat, timp de o săptămână, în fiecare zi 30-40 de minute de muzică şi la birou am pus căştile în cutie, unde se încărcă. Sistemul este ingenios şi este bine că, în ritmul acesta, eşti nevoit să-ţi încarci căştile doar o dată pe săptămână.

    Cu căştile Bluetooth cu microfon poţi vorbi la telefon, însă sunetul este mono, se aude doar în casca din stânga, şi microfonul nu este prea grozav. Toate persoanele cu care am vorbit s-au plâns că nu mă aud suficient de tare sau că microfonul captează prea mult din zgomotul de fundal. De aceea, o conversaţie, la aceste căşti, este aproape imposibilă în timp ce mergi cu metroul din cauza zgomotului de fundal extrem de puternic.

    Ca o concluzie, aş spune că această pereche de căşti este un pas în direcţia corectă spre cum ar trebui să arate nişte căşti wireless, însă Sony încă nu a ajuns acolo. La capitolul baterie şi design se mai poate lucra şi trebuie făcut ceva în legătură cu microfonul şi conversaţiile telefonice, care ar trebui să fie impecabile, mai ales la acest nivel de preţ.

    CASETĂ TEHNICĂ
    GREUTATE 6,8 GRAME (CĂŞTILE), 68 DE GRAME (CU CUTIE)
    RĂSPUNS FRECVENŢĂ 20-20.000 HZ
    TIMP DE ÎNCĂRCARE APROXIMATIV 3 ORE (CĂŞTILE ÎN CUTIE)
    AUTONOMIE BATERIE 3 ORE (MUZICĂ CONTINUĂ)
    BLUETOOTH 4.1
    RAZĂ UTILIZARE 10 METRI
    PREŢ RECOMANDAT 200 DE DOLARI

  • Gadget Review: Cel mai bun iPhone creat vreodată – VIDEOREVIEW

    Primul lucru pe care-l observi la noul iPhone este ecranul, însă nici marginea rămasă în partea de sus a ecranului nu trece neobservată.

    Apple a venit după mulţi ani cu un nou design pentru telefoanele sale şi astfel compania americană s-a alăturat modei smartphone-urilor cu ecranele întinse până în margini. Mai mult, a schimbat display-urile IPS LCD în favoarea OLED, regăsit în majoritatea smartphone-urilor high-end Android. Noul ecran Retina HD este impresionant, plăcut de privit, culorile sunt redate corect, destul de luminos pentru a putea fi folosit fără probleme în orice situaţie.

    Spre deosebire de Samsung, care vrea să-ţi dea impresia că ecranul este infinit, fără margini, Apple a mers în direcţia opusă şi a înconjurat tot ecranul cu o margine neagră contrastantă, pentru a delimita intenţionat suprafaţa. Cât despre marginea de sus, e un pic bătătoare la ochi la început, însă apoi te obişnuieşti şi nu este deranjată. Singurele momente când chiar o observi este atunci când urmăreşti un film sau când joci, deoarece marginea mănâncă din spaţiul de vizualizare. Atunci când te uiţi la un video, îl poţi vedea în modul clasic, cu margini negre în stânga şi în dreapta, sau în modul zoom, întinzând imaginea până în margini. Al doilea mod reprezintă un mod mai estetic de a consuma media, însă telefonul taie din imagine, cu alte cuvinte dacă ai informaţii în partea de jos a ecranului, o să le vezi tăiate, ceea ce este păcat.

    Tot la capitolul design merită menţionat faptul că acum telefonul este îmbrăcat în sticlă, pentru a putea fi încărcat wireless, ceea ce-l face mai fragil. Aşadar, telefonul arată premium, se simte premium, mai puţin ieşirea din relief a camerei de pe spate. Nu este o alegere foarte inspirată, mie unul nu-mi place, şi nici practică, deoarece dacă foloseşti telefonul în timp ce se află pe masă, se va clătina puţin din cauza camerei.

    Apple a eliminat butonul de home şi astfel te obligă să înveţi gesturi noi de navigare, însă sunt destul de intuitive şi nu cred că vor da bătăi de cap utilizatorilor. Mai mult, după câteva zile, eu mă obişnuisem deja cu gesturile şi le făceam şi pe telefonul meu Android. Face ID, metoda de securitate şi de deblocare a telefonului cu faţa utilizatorului, funcţionează surprinzător de bine şi în perioada de testare am încercat diferite metode de deblocare şi au funcţionat foarte bine (în soare, în întuneric, la distanţă). De menţionat este faptul că deşi sistemul este eficient, nu este la fel de rapid ca vechiul sistem, Touch ID. În plus, asta înseamnă că nu poţi debloca telefonul fără să-l priveşti, astfel că nu poţi să citeşti discret un SMS în timp ce vorbeşti cu cineva.

    Cum era de aşteptat, iPhone X, oferit pentru test de iStyle – Apple Premium Reseller, funcţionează foarte bine, aplicaţiile, jocurile sunt foarte fluente şi nu o să ai probleme cu el la acest capitol. Cei 3 GB de RAM, alături de procesorul A11 Bionic şi procesorul grafic Apple duc orice sarcină la bun sfârşit cu brio. Am jucat jocuri cu grafică impresionantă, precum Gear Club sau Marvel Champions, dar şi joculeţe de realitate agumentată şi totul a mers bine. Totuşi, de fiecare dată când am jucat mai mult de 4-5 curse în cadrul Gear Club am sesizat că telefonul se încălzea destul de tare în zona camerei foto. Important de ştiut este faptul că şi iPhone 8 şi 8 Plus sunt la fel de performante ca şi X.

    Acum să trecem la un element extrem de important pentru majoritatea persoanelor care sunt dispuse să dea sute şi chiar mii de euro pe un telefon: performanţa fotografică.  La fel ca şi în cazul iPhone 8 Plus, iPhone X are un sistem de două camere de 12 MP, doar că senzorul teleobiectiv de pe X are o deschidere maximă a diafragmei de f/2.4 faţă de f/2.8 (8 Plus). Ambele camere au stabilizare optică, pot filma 4K la 60 cadre pe secundă şi full HD la 240 de cadre pe secundă. Camera de selfie este una de 7 MP şi cu o deschidere de f/2.2. Cert este că atât iPhone 8, 8 Plus, cât şi X fac fotografii bune, excelente pe timp de zi, deşi în tonuri mai calde decât în realitate, şi cu destul de puţin zgomot în imagine în fotografiile de noapte. Marile noutăţi la iPhone X sunt modul portret şi noile metode de iluminare a subiectului (în postproducţie).

    Aşadar, modul portret face portrete foarte bune, fundalul este frumos înceţoşat, iar de cele mai multe ori subiectul este bine delimitat de fundal. Cât despre calitatea efectelor de iluminare, aşa şi aşa, câteodată aduc îmbunătăţiri semnificative fotografiei, alteori o strică. Depinde mult de lumina în care a fost pozat subiectul şi gustul în materie de imagine al utilizatorului. De exemplu, eu am găsit că doar modul de ”studio light“ este util, cel de ”countour light“ mi se pare că doar înnegreşte subiectul, iar acelora de ”stage light“ nu le văd rostul. Probabil că Apple va face îmbunătăţiri legat de acest aspect în viitor.

    Dacă modul de portret funcţionează aproape perfect cu camera principală, în schimb camera frontală cu modul nu pare a funcţiona chiar atât de bine, blurând destul de artificial backgroundul, de multe ori prea mult din părul subiectului fotografiat. De asemenea, am observat că imaginea îşi pierde destul de mult din calitate în cazul selfie-urilor făcute seara pe stradă, într-un local, în situaţii de luminozitate scăzută etc.

    Videourile sunt clare, culorile redate corect, stabilizarea optică funcţionează foarte bine şi se descurcă destul de bine şi pe timp de noapte, fără să supraexpună şi fără prea mult zgomot.

    De asemenea, o noutate o reprezintă Animoji, emoticoanele ce prind viaţă sub bagheta Apple: adică îţi poţi trimite mesajele vocale către prieteni întruchipat într-un panda, o vulpe sau chiar… un rahat. Tehonologia funcţionează bine, emoticoanele sunt expresive şi-ţi ”copiază“ destul de bine mişcările muşchilor feţei. Sunt distractive, însă utilizabile doar în iMessages.

    iPhone X are o baterie de 2.716 mAh, ceea ce înseamnă o autonomie de o zi, o zi şi jumătate de lucru, Apple susţinând două ore în plus de funcţionare faţă de modelul iPhone 7. Nu este rău, se putea şi mai bine, însă problema este timpul de încărcare destul de lung, de peste două ore de la 0 la 100%. De exemplu, în 30 de minute, cu aparatul din dotare, s-a încărcat doar 16%. Cu un alt tip de încărcător, cumpărat de la Apple, compania din California susţine un procent de încărcare de 50% în 30 de minute. Asta mi se pare că este ca şi cum ai promite că Dacia atinge 200 km/h, dar trebuie să-i cumperi un alt motor faţă de cel cu care vine dotată.

    Este frumos, performant şi face fotografii bune, dar întrebarea rămâne: merită telefonul peste 1.000 de euro, este iPhone X telefonul viitorului? La prima întrebare fiecare răspunde cu propriul buzunar, iar eu consider că este prea scump. Iar la a doua întrebare răspunsul este nu chiar, dar este un pas în direcţia potrivită.
     

    CASETĂ TEHNICĂ
    DISPLAY 5,8 INCHI, SUPER AMOLED (2.436 X 1.125 PIXELI, 458 PPI)
    SISTEM DE OPERARE IOS 11.1
    PROCESOR APPLE A11 BIONIC
    PROCESOR GRAFIC APPLE GPU
    MEMORIE 3 GB RAM
    STOCARE INTERNĂ 64 GB
    CAMERA PRINCIPALĂ SISTEM DUAL DE 12 MP F/1.8 & F/2.4, STABILIZARE OPTICĂ, ZOOM OPTIC 2X, FILMARE 4K 24/30/60 FPS, 1.080 P 30/60/120/240 FPS
    CAMERA FRONTALĂ 7MP, F/2.2, 1.080 P 30 FPS
    BATERIE 2.716 MAH
    GREUTATE 174 G
    PREŢ 5.398 LEI

     

    CASETĂ TEHNICĂ
    DISPLAY 5,8 INCHI, SUPER AMOLED (2.436 X 1.125 PIXELI, 458 PPI)
    SISTEM DE OPERARE IOS 11.1
    PROCESOR APPLE A11 BIONIC
    PROCESOR GRAFIC APPLE GPU
    MEMORIE 3 GB RAM
    STOCARE INTERNĂ 64 GB
    CAMERA PRINCIPALĂ SISTEM DUAL DE 12 MP F/1.8 & F/2.4, STABILIZARE OPTICĂ, ZOOM OPTIC 2X, FILMARE 4K 24/30/60 FPS, 1.080 P 30/60/120/240 FPS
    CAMERA FRONTALĂ 7MP, F/2.2, 1.080 P 30 FPS
    BATERIE 2.716 MAH
    GREUTATE 174 G
    PREŢ 5.398 LEI

  • Gadget Review: cel mai bun şi plictisitor smartphone lansat în 2017 – VIDEOREVIEW

    iPhone 8 este ca un Volvo: merge bine, ştii la ce să te aştepţi când îl porneşti, este sigur, dar în acelaşi timp nu este foarte incitant şi nu are un design extraordinar.

    Aşa cum ne-a obişnuit, în septembrie Apple a organizat evenimentul în care prezintă noile produse pe care le lansează în anul respectiv. în 2017, pentru prima dată, Apple a anunţat nu două telefoane, ci trei: iPhone 8, iPhone 8 Plus şi iPhone X (10). Primele două modele sunt în linie cu ceea ce Apple a mai făcut în trecut, pe când X este cel care a primit toată atenţia şi cele mai bune cadouri (caracteristici).

    Aşadar, nu este de mirare că pentru noile iPhone cererea a fost mult mai scăzută decât de obicei, conform informaţiilor apărute în presa străină. Lumea aşteaptă adevărata vedetă, iPhone X, care va veni şi în România în luna noiembrie. Până atunci, cum este iPhone 8? Merită să facem un upgrade?

    În opinia mea, unul dintre lucrurile pentru care oamenii au rămas neimpresionaţi de iPhone 8 şi 8 Plus este faptul că designul a rămas acelaşi din 2014 până acum. Dacă vezi un iPhone 6 şi un iPhone 8 ţi-ar fi greu să-ţi dai seama care-i cel vechi şi cel nou, iar asta e o problemă în lumea telefoanelor futuristice precum S8, Essential Phone sau chiar iPhone X. Ecranul este mic (mai ales la iPhone 8) şi nu ajunge până în margini, iar părţile de deasupra şi din partea de jos a ecranului sunt mari. Pe scurt: design clasic, plictisitor.

    Totuşi, este un telefon extrem de plăcut de ţinut în mână, de utilizat. Am mai menţionat asta şi în alte recenzii la produse Apple: compania californiană are un dar de a face produse frumoase, plăcute la atingere, ce te fac să te ataşezi de ele mai mult decât alte obiecte asemănătoare. Pentru mine, experienţa a fost asemănătoare cu iPhone 8: e uşor de ţinut în mână, dar telefonul are o greutate anume ce-ţi dă senzaţia de produs premium, iar sticla de pe spate îl face şi mai plăcut.

    iPhone 8, oferit pentru testare de iStyle-Apple premium reseller, are un ecran LCD de 4,7 inchi cu o rezoluţie 750 x 1.334 pixeli (326 ppi), este dotat cu noul procesor A11 Bionic, are procesorul grafic Apple (primul dezvoltat de companie), 2 GB RAM şi vine cu spaţiu de stocare de 64 sau 256 GB. Retailerul a implementat un program prin care vrea sa faca telefoanele Apple mai accesibile, permitandu-le conusmatorilor sa cumpere iPhone SE, iPhone 7 şi iPhone 8 în 18 rate, iar după primele 12 rate plătite acesta poate solicita un upgrade, restul ratelor fiind acoperite de iStyle. 

    Aparent, camerele de pe iPhone 8 şi 8 Plus nu au suferit modificări faţă de modelele anterioare (camera principală de 12 MP, f/1.8 şi camera frontală de 7 MP, f/2.2), însă Apple a făcut schimbări la nivel de software şi calitatea imaginilor s-a îmbunătăţit. Marele plus al iPhone 8 este că poate filma 4K până la 60 de cadre pe secundă (24/30/60 fps), pe când iPhone 7 poate face acelaşi lucru doar la 30 de cadre pe secundă.

    Se pare că laudele din spatele procesorului A11 Bionic nu au fost nefondate, deoarece telefonul se descurcă de minune indiferent de situaţie. în perioada de testare, telefonul nu a strâmbat din nas indiferent ce l-am pus să facă. Aplicaţiile şi jocurile rulează bine, iar scorul pe platforma de testing Antutu este de peste 203.000, ceea ce-l clasează în topul celor mai performante telefoane.

    Procesorul se dovedeşte a fi şi eficient, lucru care se vede în autonomia bateriei. Deşi bateria de pe iPhone 8 este mai mică (1.821 mAh) decât cea de la iPhone 7 (1.960 mAh), Apple susţine o autonomie asemănătoare. Duce o zi de muncă, în regim de utilizare moderat-intens, fără probleme. În cele mai multe zile, ajungeam acasă cu bateria undeva la 40-50%, iar noaptea pe la 12-1 bateria ajungea pe la 20%. Telefonul se încarcă, cu încărcătorul aflat în cutie, de la 0 la 100% în circa 1 oră şi 40 de minute.

    În plus, anul acesta Apple a adus tehnologia de wireless charging în telefoanele sale şi a făcut-o fără să oblige clienţii să cumpere un anume accesoriu. Telefonul se va încărca de la orice încărcător cu standardul Qi, adică poţi să încarci şi un iPhone, şi un Samsung de pe acelaşi device.

    Deocamdată încărcarea wireless este mai înceată decât cea clasică, dar este o mutare binevenită din partea Apple şi ar putea duce la dezvoltarea mai rapidă a tehnologiei din acest domeniu.

    Un alt punct important despre care trebuie să vorbim este camera foto. iPhone 8 se descurcă foarte bine pe timpul zilei, deşi tinde să deschidă şi să încălzească imaginile mai mult decât cum arată în realitate; adevărata performanţă însă este obţinută atunci când soarele dispare. iPhone 8 face fotografii bune noaptea (zgomotul din imagine este încă acolo), stabilizarea optică îşi face treaba foarte bine, iar flash-ul este unul ”blând“ şi iluminează bine subiectul. Eu nu folosesc niciodată flash-ul din cauză că este deranjant şi supraexpune tot timpul subiectul, însă cel de pe iPhone 8 ar putea să mă facă să mă răzgândesc.

    Un aspect interesant al camerei foto este live view (adus în iPhone 7 şi îmbunătăţit aici) prin care telefonul înregistrează câteva secunde de video înainte şi după ce a făcut poza (insesizabil pentru utilizator). Aşa că dacă cineva a închis ochii în poza de grup, poţi să selectezi alt cadru imediat. De asemenea, poţi transforma momentul într-un clip de tip GIF sau poţi alege modul expunere lungă; astfel, telefonul detectează elementele care se mişcă în cadru şi pe cele statice şi produce efectul cuvenit (cascada mătăsoasă, de exemplu). Deşi camera se descurcă bine în a detecta ce trebuie să fie în focus, în modul slow-motion, dacă vrei să te filmezi pe tine, iPhone 8 are probleme în a menţine ceva în clar. De pildă, poate înregistra imagini clare pentru ceva care se mişcă, dar calitatea este complet diferită dacă întorci telefonul spre tine şi te filmezi.

    Pasionaţii de video se pot bucura, deoarece iPhone 8 poate filma 4K în 60 de cadre pe secundă şi full HD cu până la 240 de cadre pe secundă. în plus, stabilizarea optică funcţionează bine, clipurile sunt line şi imaginea nu se zguduie foarte tare nici când filmezi în timp ce mergi.

    Aşadar, cum e iPhone 8? E un telefon bun, care bifează multe dintre căsuţele unui telefon de top, dar care stă în umbra unui frate mai mare, mai exotic, care atrage toate privirile. Merită un upgrade? Doar dacă ai iPhone 6 şi nu vrei să dai bani în plus pentru iPhone X sau pentru sistemul de cameră duală de pe iPhone 8 Plus.

  • Gadget Review: Primul smartwatch al Fitbit: mai mult brăţară decât ceas – VIDEOREVIEW

    Ceasul are un design minimalist, plăcut ochiului, curele din silicon, un ecran destul de mare şi trei butoane pe lateral. Butonul din stânga funcţionează pentru a aprinde şi a închide display-ul şi pentru a merge înapoi în meniu, iar celelalte două au funcţii specifice: pentru a vedea rezultatele zilei (paşi, calorii etc) şi pentru a începe un antrenament.

    Nu este cel mai frumos ceas pe care l-am văzut sau testat, însă, cu siguranţă, nu îţi este ruşine să fii văzut cu el pe stradă. Culoarea gri aleasă pentru ecran şi pentru curele mi se pare inspirată şi este un accesoriu ce se încadrează bine într-o ţinută office. Cei care preferă o ţinută mai sport trebuie să ştie că ceasul vine şi cu o pereche de curele sport, mai colorate (combinaţie de galben şi albastru, dar există şi alte variante de culori) ce sunt mai moi şi fac ceasul şi mai confortabil.

    Cum era de aşteptat de la primul smartwatch de la Fitbit, Ionic are caracteristicile unei brăţări de fitness: numără paşii, caloriile arse, bătăile inimii, câţi kilometri ai mers sau câte minute din zi ai fost activ. în plus, poţi înregistra sesiuni de antrenamente de alergat (afară sau pe banda de alergat), plimbare cu bicicleta, ridicare de greutăţi, înot (da, poate fi folosit şi sub apă). Astfel poţi vedea câţi kilometri ai mers, în ce ritm, câte calorii ai ars, care a fost numărul maxim de bătăi ale inimii pe minut şi care a fost media. încă o funcţie pe care iubitorii de sport o vor aprecia este faptul că poţi avea propriul tău antrenor la încheietura mâinii. Poţi selecta tipul de antrenament (piept, abdomen, generalist) apoi să urmăreşti instrucţiunile (câte seturi să faci, când să schimbi exerciţiul etc).

    Este clar, şi era logic, ca Ionic să aibă o componentă puternică de fitness încorporată. Datele înregistrate par a fi corecte, iar eu nu am întâlnit anomalii. Ceasul nu înregistrază paşi atunci când stai pe loc dar legeni mâna, iar atunci când mergi dar mâna stă nemişcată Ionic notează paşii. La fel ca şi celălalte brăţări, poţi purta ceasul la mână în timpul somnului astfel încât să obţii informaţii despre modul în care dormi. Deoarece cadranul ceasului nu este foarte gros, iar curelele sunt destul de moi, Ionic poate fi purtat la mână şi în somn fără să te deranjeze prea tare. Totuşi, după ce l-am purtat toată ziua mie nu prea-mi mai venea să-l mai ţin la mână şi noaptea.

    Ecranul este touchscreen şi pentru a naviga prin meniu trebuie să dai în stânga şi în dreapta. Experienţa este una destul de plăcută, ceasul răspunde la comenzi şi sistemul este destul de rapid. Pe lângă cele menţionate mai sus, pe ceas mai regăseşti opţiunea de setare alarmă, cronometru, starea vremii, aplicaţia Strava (aplicaţie fitness), opţiunea de a stoca şi asculta muzică de pe ceas, dar şi o opţiune de plată (wallet), care, din păcate, nu este disponibilă în România. La fel ca orice smartwatch, acesta se conectează la telefon şi poate primi notificări (apel şi SMS), însă, din păcate, utilizatorul nu poate interacţiona cu acestea (ar fi fost bine dacă ai fi putut răspunde prin nişte mesaje standard etc). Aşadar, teoretic, Fitbit Ionic ţi-ar putea înlocui nevoia de a lua cu tine telefonul atunci când faci sport sau când vrei să dai o tură prin parc; nici de bani la tine nu ai mai avea nevoie dacă ai putea plăti cu ceasul.

    Cu toate acestea, lui Ionic îi lipsesc funcţii care sunt prezente în cadrul altor ceasuri inteligente, precum trimiterea de mesaje vocale, efectuare apeluri, navigare prin GPS şi altele.

    Una dintre caracteristicile esenţiale ale smartwatch-ului Vector Watch era faptul că avea o autonomie a bateriei extrem de bună (în jur de 30 de zile) şi este evident că fondatorii Fitbit au fost impresionaţi de tehnologia dezvoltată de români, altfel nu ar mai fi dat atâţia bani pe Vector, iar asta a ajuns şi la Ionic. Producătorul susţine o autonomie de cinci zile (mie mi-au ieşit vreo cinci şi jumătate, însă nu l-am folosit la capacitate maximă), iar asta înseamnă că trebuie să-l încarci doar o dată pe săptămână, ceea ce este minunat deoarece scapi de o grijă în plus (cât stăm după telefon cred că este îndeajuns).

    Mai devreme menţionam aplicaţiile integrate în ceas. Ei bine, acestea sunt toate aplicaţiile pe care Fitbit le oferă în acest moment, iar eu sper ca pe viitor să lanseze şi altele (poate una de navigare?). Precum este bine ştiut, smartwatch-urile au mai multe feţe pe care le poţi schimba după bunul plac sau situaţie. Şi Ionic are la dispoziţie mai multe feţe (sport, clasic etc), dar niciuna nu oferă posibilitatea de personalizare şi mi-aş fi dorit să am mai multe opţiuni la dispoziţie. în plus, am întâmpinat probleme atunci când schimbam feţele şi primeam eroare de conectare (am testat pe Nexus 5x – Android 8, Moto Z2 Play –Android 7.1.1). Pe telefonul Allview X4 Soul infinity (Android 7.0) nu am primit eroarea.

    În concluzie, Fitbit Ionic este un smartwatch foarte bun pentru cei care fac sport des şi pentru cei care sunt interesaţi de un dispozitiv de monitorizare a sănătăţii. Totuşi eu l-am simţit, mai degrabă, ca o brăţară de fitness reuşită, decât un smartwatch cu adevărat. Ceilalţi, care vor un ceas inteligent pentru a complementa un smartphone, au şi alte soluţii la dispoziţie. Apple Watch Series 3 sau Samsung Gear S3 sunt doar câteva dintre opţiuni.

  • Gadget Review: Moto Z2 Play, şlefuirea unui concept – VIDEOREVIEW

    Motorola a reapărut, prin puterea Lenovo, pe piaţă în urmă cu câţiva ani şi în fiecare an scoate telefoane bune, utile şi care vin cu o caracteristică menită să le diferenţieze; anume Moto Mods. Moto Z Play a fost una din vedetele de anul trecut datorită bateriei excelente, preţului bun şi funcţionalităţii modulelor. Moto Z2 Play nu arată prea diferit de original, este ceva mai subţire şi calitatea materialelor a fost îmbunătăţită.

    Telefonul are o construcţie premium, e plăcut de ţinut în mână şi fin la atingere, iar cadrul mare şi rotund din jurul camerei foto îi dă un aer retro. Pentru că este un telefon compatibil cu modurile Moto, Moto Z2 Play are pe spate câţiva pini vizibili ce trebuie protejaţi cu o carcasă sau cu un modul. Când am testat în februarie telefonul Moto Z (fără Play) am notat faptul că ”bărbia“ telefonului (partea de sub ecran) era prea mare şi că logo-ul ar fi putut fi mutat de deasupra butonului în partea de sus, sub difuzor. Exact asta au făcut pentru Modelul Z2 Play, iar acum telefonul arată mai bine.

    Aşadar, chiar dacă nu are ecran curbat sau până în margini, designul telefonului îmi place şi nu pare să se confunde cu alte telefoane de pe piaţă.

    Z2 Play are un display AMOLED de 5,5 inchi cu rezoluţie Full HD şi cu o densitate a pixelilor de 401 ppi. Cu alte cuvinte, imaginile arată foarte bine, culorile sunt vii, unghiurile de vizualizare foarte bune şi este destul de luminos pentru a fi folosit cu brio în lumina soarelui. Ecranul este bun pentru utilizarea zilnică, dar şi pentru filme sau gaming.

    Moto Z2 Play are un procesor Qualcomm Snapdragon 626 (octa-core de 2,2 GHz), un procesor grafic Adreno 506, 64 GB stocare internă (extensibilă cu un microSD până la 256 GB) şi 4 GB RAM, ceea ce face ca telefonul să fie sprinten şi îndeajuns de puternic pentru a nu întâmpina probleme în utilizarea zilnică. Nu este comparabil, în termeni de performanţă pură, cu telefoanele high-end precum Samsung S8 sau iPhone 8, însă este perfect capabil pentru multitasking, iar dacă nu vrei să joci jocurile cu cea mai detaliată grafică, atunci nu ar trebui să ai probleme cu acest telefon.

    După cum ne-a obişnuit, toate telefoanele Motorola rulează Android curat, fără aplicaţii inutile sau interfeţe care să încetinească utilizarea. în plus, Z2 Play a păstrat ”gesturile Moto“, aşadar poţi deschide camera zgâlţâind telefonul, sau îl poţi pune în modul silent cu ecranul în jos, iar acum poţi naviga glisând degetul pe butonul home; astfel, când tragi spre stânga revii de unde ai plecat, dacă tragi spre dreapta îţi apar aplicaţiile deschise. îţi ia puţin să te obişnuieşti; la mai toate telefoanele, pentru a da înapoi trebuie să apeşi în stânga butonului de home şi pentru a vedea ce aplicaţii sunt deschise trebuie să apeşi în dreapta.

    Şi acest telefon este compatibil cu modulele Moto şi le poţi utiliza pe cele apărute în trecut (boxă JBL, camera foto Hasselblad sau proiectorul), dar şi pe cele noi (camera 360 de grade, gamepad-ul sau o baterie externă). Când am testat în februarie Moto Z am fost încântat de abilităţile modulului cameră foto Hasselblad şi de calitatea sunetului produs de boxa JBL. De data aceasta, nu am rămas foarte impresionat de modulul de cameră foto 360. Mi se pare că este un lucru de care te entuziasmezi la început, apoi te plictiseşti (câte fotografii crezi că vei face în care vrei să ţi se vadă şi mina concentrată pentru a obţine o fotografie bună?). Fotografiile sunt interesante, mai ales cele editate sunt sub formă de ”tiny planet“, însă lipirea celor două fotografii (modulul are două camere care acoperă fiecare un unghi de 180 de grade, apoi imaginile sunt lipite) nu este cea mai bună; concret, atunci când sunt lipite cele două poze obţinute de fiecare dintre camere, imaginea arată nefiresc pe marginea de unire.

    în schimb, modulul de baterie externă, Moto turbo pack, mi-a plăcut deoarece încarcă repede telefonul. Primul Z Play avea o autonomie şi mai bună datorită bateriei de 3.500 mAh, însă şi versiunea cea mai nouă se descurcă bine, chiar dacă bateria de acum este de doar 3.000 mAh. Telefonul duce o zi de muncă cu uşurinţă (browsing, messenger, câteva apeluri şi o sesiune mică de gaming), iar cu bateria externă autonomia creşte la două zile. Telefonul se îngroaşă şi devine mai greu, dar câştigi un plus de autonomie. Bateria nu este grea, fiind facil de cărat pretutindeni. Moto Z2 Play este dotat cu modulul turbo charging, ceea ce îl face să se încarce într-o oră până la 77% (cu Wi-Fi-ul pornit). Bateria ataşată (alimentată 100%) va încărca telefonul cam 40-50% în 60 de minute.

    Aceste moduluri, plus cele vechi, sunt interesante, adaugă un plus de funcţionalitate smartphone-ului şi sunt o modalitate ingenioasă a Motorola de a ieşi din anonimat, dar şi de a păstra clienţii în ecosistem (nu ai vrea să treci la un alt smartphone după ce ai investit în module). Totuşi, trebuie să ţineţi cont şi de preţ, pentru că modulele sunt în continuare destul de scumpe (camera 360 costă 300 de dolari, boxa 80 de dolari, Hasselblad True Zoom alţi 300 de dolari etc).

    Motorola a făcut modificări şi la capitolul cameră foto, înlocuind-o pe cea de 16 MP f/2.2 cu una cu un număr de megapixeli mai mic, dar cu un senzor mai mare (12 MP f/1.7). Ceea ce înseamnă în imagini mai luminoase şi că se descurcă mai bine în situaţii de luminozitate mai scăzută deoarece apertura camerei se lărgeşte mai mult. Totuşi, Moto Z2 Play nu scoate imagini foarte reuşite, de multe ori imaginile produse neavând aceeaşi claritate precum cele realizate de alte telefoane în aceeaşi categorie de preţ. De asemenea, camera nu are stabilizare optică şi asta înseamnă imagini mişcate dacă nu ai o mână fermă. Per total, camera telefonului este una decentă, însă mi-aş fi dorit ceva mai mult.

    Moto Z2 Play este un telefon de mijloc care este scos din anonimat de modulele Moto. Merită să-l cumperi sau nu? Asta depinde dacă îţi place ideea de Moto Mods şi cât eşti dispus să investeşti în aşa ceva, deoarece cu aceiaşi bani pe care i-ai da pe un Moto Z2 Play ai putea să-ţi cumperi un telefon mai performant precum One Plus 5, de exemplu.

     

    CASETĂ TEHNICĂ

    PROCESOR QUALCOMM MSM8953-PRO SNAPDRAGON 626 2,2 GHZ
    PROCESOR GRAFIC ADRENO 506
    RAM 4 GB
    STOCARE INTERNĂ 64 GB (CARD MICROSD PÂNĂ LA 256 GB)
    DISPLAY SUPER AMOLED, FULL HD
    DIAGONALĂ 5,5 INCHI
    CAMERĂ FOTO PRINCIPALĂ 12 MP, F/1.7, 2.160 P@30 FPS,
    1.080 P@60 FPS
    CAMERĂ FOTO FRONTALĂ 5 MP, F/2.2, 1080 P
    BATERIE 3.000 MAH
    PREŢ 2.200-2.400 DE LEI
    GREUTATE 145 GRAME

  • Gadget Review: cel mai bun mirrorless Canon – VIDEOREVIEW

    Canon EOS M5 este un mirrorless ce păstrează designul camerelor retro, este mic, încape confortabil în mână şi nu este atât de uşor pe cât te-ai aştepta – fără obiectiv are puţin peste 400 de grame. Calitatea materialelor de construcţie, deşi nu cea mai înaltă, este una bună şi aparatul nu se simte ieftin, iar asta este bine. Mi-a plăcut în mod special nuanţa modelului testat, un gri-albastru închis ce arată foarte bine. Pe spatele camerei se află un ecran tactil de 8 cm a cărui rezoluţie este una bună, imaginile arătate sunt clare şi saturate şi mai este şi util, atât în timpul fotografierii, cât şi după.

    Cu ajutorul ecranului poţi seta punctul de focus; ce a adus nou Canon cu privire la acest capitol este faptul că poţi alege o anumită zonă a ecranului care să fie sensibilă la atingere, eliminând astfel schimbările accidentale, de pildă cu nasul, atunci când fotografiezi.

    În majoritatea situaţiilor, camera de fotografiat alege un punct de focus corect şi într-un timp scurt, ceea ce rezultă în imagini cu o calitate foarte bună. Şi nu este de mirare: în interiorul M5 se află aceeaşi formulă de succes a DSLR-ului Canon 80D. Fotografiile obţinute au detalii bogate datorită senzorului excelent, iar imaginile JPG, procesate de software, au culori frumoase, nu prea saturate, iar expunerea automată, de cele mai multe ori, se descurcă bine în a deosebi scenele.

    De asemenea, performanţa la nivel de zgomot în imagine este bună, deşi este indicat să nu treci de 3.200 ISO. Ar trebui să apelezi la 12.800 sau 25.600 ISO doar dacă chiar ai nevoie de acel cadru.

    Una dintre caracteristicile acestui aparat este autofocusul foarte rapid şi precis atunci când ai un subiect uman în cadru. Aparatul este capabil să urmărească faţa subiectului chiar dacă aceasta se mişcă destul de mult în scenă. Mai mult, în combinaţie cu focalizarea automată la atingere şi tehnologia de focalizare STM, camera oferă tranziţii rapide ale focalizării. Asta în majoritatea cazurilor, deoarece am întâlnit anumite probleme de focalizare când am filmat detalii ale unor obiecte. De pildă la filmarea marginii unui laptop negru a fost nevoie să fac mai multe încercări pentru a obţine ceea ce doream.

    Ceea ce mi-a plăcut la M5 este faptul că poţi trage de focus unde vrei. Poţi schimba focusul de pe faţa unui subiect pe fundal doar trăgând cu degetul pe ecran. Pentru un efect cinematic reuşit trebuie ca tranziţia de la un plan în ceaţă la unul clar să fie deopotrivă rapidă şi lină.

    Un alt lucru pe care M5 îl face pentru a fi atrăgătoare pentru pasionaţii de video este faptul că M5 dispune de stabilizare digitală pe cinci axe. Chiar dacă nu veţi folosi un obiectiv dotat cu stabilizare optică, aparatul va stabiliza imaginea. Această tehnică va fi îmbunătăţită suplimentar atunci când se folosesc obiective EF-M sau EF-S compatibile cu Dynamic IS.

    Camera foto are slot pentru un microfon extern, ecranul este rabatabil, însă nu complet şi este dificil să te filmezi sau să te fotografiezi singur. Totuşi, nu are un jack pentru căşti audio şi nici nu filmează 4K. Nu înţeleg de ce anumite camere foto încă nu sunt capabile să filmeze 4K, în condiţiile în care există smartphone-uri precum iPhone 8 Plus care nu numai că filmează 4K, dar o fac la 60 de cadre pe secundă. Aşadar, cei care se gândesc la Canon M5 pentru video ar trebui să ia în considerare şi alte opţiuni.

    EOS M5 este destul de rapidă şi ar trebui să satisfacă nevoile oricărui consumator obişnuit. Camera permite realizarea până la şapte cadre pe secundă, în format RAW şi cu urmărirea focalizării automate (Servo AF), dar şi a nouă cadre pe secundă cu focalizare fixă. Ceea ce înseamnă că este perfectă pentru a surprinde subiecte vivace precum copii sau animalele de companie.

    Eu am avut cu mine, pe lângă obiectivul standard (15-45 mm), şi alte trei obiective: macro, wide (11-22 mm) şi unul de zoom (50-200 mm). Ceea ce au făcut din M5 un arsenal complet pentru o vacanţă reuşită. M-am plimbat prin Italia cu rucsacul cu obiective, care mi-au acoperit toate nevoile: am reuşit să surprind peisajele întinse cu obiectivul wide, am obţinut cadre detaliu cu obiectivul macro şi niciun obiect sau scenă nu a fost prea departe pentru a putea fi fotografiat cu ajutorul obiectivului 50-200 mm. Toate obiectivele au stabilizare optică şi s-au descurcat bine în teste. Totuşi, cei care nu sunt mulţumiţi de ele au la dispoziţie un adaptor pe care-l pot achiziţiona pentru a ataşa şi alte obiective.

    În schimb, Canon EOS M5 dezamăgeşte când vine vorba de autonomia bateriei şi este greu de crezut că te poate ţine o zi întreagă atunci când eşti plecat în vacanţă cu aparatul foto de gât. Drept urmare, am doar câteva fotografii realizate pe timp de noapte în timpul concediului. Chiar şi în modul economic şi cu luminozitatea ecranului scăzută la minimum, tot nu am reuşit să să-l folosesc o zi întreagă. Mai mult, camera nu are un sistem de hibernare bine pus la punct; chiar înainte ca avionul să decoleze am făcut o poză, apoi am uitat să-l închid şi am pus aparatul foto direct în rucsac. în camera de hotel, am constatat că bateria era complet consumată.

    Precum şi alte camere foto, EOS M5 îţi permite să transmiţi imaginile înregistrate către un dispozitiv inteligent cu ajutorul tehnologiei NFC sau prin reţea wireless către calculator. Ceea ce este util atunci când eşti cu prietenii şi vrei să distribui pozele.

    În concluzie, Canon EOS M5 este un mirorless bun pentru pasionaţii de fotografie, însă nu neapărat şi pentru cei interesaţi doar de video; aparatul realizează fotografii foarte bune, dar nu foarte multe, din cauza bateriei ce se consumă la fel de repede ca o bere pe timp de vară.

    CASETĂ TEHNICĂ

    SENZOR IMAGINE CMOS DE 22,3 X 14,9 MM
    REZOLUŢIE 24,2 MEGAPIXELI
    FOTO/VIDEO RAW ŞI JPG, FULL HD (24-60 FPS), HD (50-60 FPS), VGA (30, 25 FPS)
    SENSIBILITATE IMAGINE 100-25.600
    VITEZĂ OPTURATOR 30 – 1/4.000 SEC + MODUL BULB
    CAPACITATE RAFALĂ 9 CADRE PE SECUNDĂ CU FOCALIZARE AUTOMATĂ FIXĂ ŞI 7 CADRE PE SECUNDĂ CU AF
    DISPLAY LCD DE 8 CM, TACTIL, RABATABIL LA 85 DE GRADE ÎN SUS ŞI 180 DE GRADE ÎN JOS
    CARDURI MEMORIE COMPATIBILE SD, SDHC, SDXC (COMPATIBIL UHS-I)
    CAPACITATE ÎNREGISTRARE VIDEEO DURATĂ MAXIMĂ DE 29 MIN. 59 SEC., DIMENSIUNE MAX. A FIŞIERULUI – 4 GB
    DIMENISIUNI 116,8 X 88,9 X 61,0 MM
    GREUTATE (FĂRĂ OBIECTIV) 428 G
    PREŢ RECOMANDAT PESTE 5.000 DE LEI (FĂRĂ OBIECTIV)
     

  • Gadget Review: probabil cea mai bună tabletă pentru profesionişti – VIDEOREVIEW

    Eu fac parte din generaţiile pentru care a existat mai întâi PC-ul şi abia apoi au apărut smartphone-urile şi tabletele. Poate din pricina asta am rămas fidel PC-ului chiar şi acum, în era telefoanelor şi tabletelor extrem de performante. Vreau să ascult muzică, să vă un film, să scriu un text, să editez poze? Merg la PC. Ei bine, acest iPad m-ar putea face să mă răzgândesc. Pentru o persoană care petrece multe ore la birou, cel mai probabil fără să stea într-o poziţie corectă, cele câteva ore în plus pe care le petrec şi acasă la PC îşi spun cuvântul. în aceste condiţii, în perioada de testare, iPad-ul mi-a permis să înlocuiesc PC-ul în proporţie de 70-80%, fără să mă ridic de pe canapea.

    Designul tabletei este unul clasic Apple, iar unii dintre voi chiar veţi avea probleme în a deosebi acestă nouă tabletă de versiunile anterioare. Jos are butonul de home, folosit şi ca senzor de amprentă; pe spate, sus, are camera foto, iar pe laterale are două seturi de două difuzoare, un buton de pornire şi oprire şi două butoane pentru reglarea volumului.

    iPad Pro (2017), varianta cu display de 10,5 inchi şi spaţiu de stocare de 64 GB de RAM oferită pentru testare de către iStyle.ro, are doar 6,1 mm grosime şi 469 de grame, ceea ce o face să fie uşor de utilizat indiferent de situaţie.

    Apple susţine că iPad Pro este mai performant decât multe laptopuri şi chiar ar putea fi adevărat. Cert este că tableta a fost dotată cu un procesor foarte rapid, numit A10X Fusion, iar alături de cei 4 GB de RAM, iPad Pro funcţionează de minune. Tableta obţine scoruri mari în teste precum Geekbench, iar în perioada de testare nu am întâlnit o aplicaţie sau un joc care să-i dea de furcă. Aşadar, noul iPad Pro este rapid şi nu lasă nicicând senzaţia că ar obosi, indiferent că vorbim de jocuri sau programe de editare sau creare, de pildă de design sau desen.

    Şi camera de pe spate a fost îmbunătăţită faţă de versiunea anterioară, şi acum iPad Pro (2017) are un senzor de 12 MP, ca şi iPhone 7. Asta înseamnă că face fotografii foarte bune (deşi eu prefer pentru asta un telefon sau o cameră foto), filmează 4K şi are şi stabilizare optică. La rândul ei, camera frontală se descurcă foarte bine şi oferă imagini detaliate, o bucurie în plus pentru cei care folosesc FaceTime sau Skype.

    Pentru cei care au o casă inteligentă, sau un astfel de proiect în dezvoltare, acest iPad permite controlarea mai multor dispozitive direct din fotoliu. Astfel, accessând slide-ul din control center, puteţi opri şi porni expresorul, închide şi deschide ferestrele, încuia şi descuia uşile etc.

    Totuşi, adevăratul punct forte al iPad Pro (2017) este displayul acestuia. Ecranul este unul Retina, cu o rezoluţie de 2.224 x 1.668 pixeli (264 ppi densitate pixeli), şi arată absolut superb.  Imaginile sunt contrastate, iar iconiţele arată foarte bine; mi-a plăcut că nu sunt lipite de imaginea de fundal, ci parcă plutesc deasupra. De asemenea, ecranul poate fi foarte luminos (600 de niţi), ceea ce permite folosirea sa şi în lumina directă a soarelui, fără probleme.

    De asemenea, iPad Pro (2017) vine cu o tehnologie numită Pro Motion, permiţând ca rata de refresh a displayului să ajungă până la 120 Hz (niciun alt produs al Apple nu are o rată de refresh atât de mare), fapt ce va duce la o fluiditate superioară atunci când navighezi prin meniuri sau pe net ori când te joci. Este absolut încântător să foloseşti tableta şi este ceva ce trebuie să încerci personal acest gadget, pentru a vedea diferenţa pe care o face o rată de refresh atât de mare.

    Pentru ca experienţa de consum media să fie completă, un laptop sau o tabletă trebuie să aibă şi un sunet de calitate, iar iPad Pro (2017) nu face notă discordantă. Sunetul se aude extrem de bine prin cele patru boxe (încercaţi aplicaţia Garage Band şi o să înţelegeţi la ce mă refer) indiferent dacă vorbim de muzică sau de filme. Sunetul este redat prin cele patru boxe (două la fiecare capăt) şi întreaga tabletă rezonează atunci când volumul este dat la maximum; iar dacă este pusă pe o masă, tableta devine şi mai gălăgioasă şi poate umple o cameră mică.

    în privinţa autonomiei bateriei, Apple susţine că aceasta se învârte în jurul a 9-10 ore, cam la fel ca varianta lansată anterior. în lumea reală, iPad Pro (2017) ar trebui să te ţină cel puţin două zile sau mai mult, în funcţie de ritmul de utilizare. Din păcate, produsul nu are opţiunea de încărcare rapidă, de aceea e nevoie de mai mult timp pentru încărcare.

    Un neajuns, din punctul meu de vedere, este faptul că deşi tableta este foarte performantă, nu poate fi folosită la capacitate maximă decât dacă îi sunt adăugate o tastatură fizică şi un stylus (Apple Pencil). Asta se traduce în costuri ridicate (peste 1.000 de euro pentru varianta cea mai puternică, plus accesoriile), iar cu aceeaşi sumă pot fi cumpărate un laptop performant pentru muncă şi o tabletă mai ieftină pentru browsing şi filme.

    iPad Pro se descurcă bine şi foarte bine la toate capitolele, iar dacă sunteţi în căutarea unei tablete pe care vreţi să faceţi mai mult decât să vă uitaţi la filme şi să navigaţi pe internet, dacă vreţi un produs performant şi portabil, atunci iPad Pro ar putea fi pentru voi.

    CASETĂ TEHNICĂ
    DISPLAY RETINA, 10,5 INCHI (2.224 X 1.668 PIXELI)
    PROCESOR A10X FUSION 2,3 GHZ
    SPAŢIU DE STOCARE 64 GB
    CAMERE FOTO 12 MP (SPATE), 7 MP (FRONTALĂ)
    AUTONOMIE BATERIE 9 ORE
    GREUTATE 469 G
    DIMENSIUNI 174,1 MM X 250,6 MM X 6,1 MM
    (LĂŢIME, ÎNĂLŢIME, GROSIME)
    SISTEM DE OPERARE: IOS 10; IOS 11
    PREŢ RECOMANDAT 4.169 LEI
    (VARIANTA 64 GB + CONEXIUNE
    MOBILĂ):

     

  • Gadget Review: laborator foto la tine acasă – VIDEOREVIEW

    Până nu de mult, fotografia avea două componente foarte importante: prima era fotografierea propriu- zisă, iar a doua era developarea fotografiilor în camera obscură. Astăzi, în lumea digitală, după ce ai apăsat butonul de declanşare, poţi să trimiţi poza prin Wi-Fi către smartphone apoi direct pe Facebook sau Instagram. Ceea ce nu este un lucru rău, dar fotografiile sunt menite să fie printate.

    Experienţa de vizionare este complet diferită atunci când te uiţi la o fotografie printată faţă de una pe un monitor, chiar unul mare. De aceea este satisfăcătoare privirea tablourilor sau a fotografiilor – astfel operele capătă o altă viaţă. În plus, pentru amatorii de fotografie, este importantă imprimarea doarece atunci se pot observa detalii care-ţi scapă când o priveşti pe un monitor. Poţi vedea dacă zonele luminoase sunt supraexpuse sau dacă imaginea este prea întunecată.

    În al doilea rând, fotografiile capătă o nouă viaţă atunci când se află în faţa ta, când poţi simţi textura hârtiei şi vedea strălucirea acesteia. Acesta este şi un motiv pentru care mulţi dintre noi ne împânzim casele cu fotografii, fie ele din vacanţe, cu rude sau cu prieteni.

    Soluţia o reprezintă mersul periodic la magazinul de printare sau achiziţionarea unei imprimante foto. Pentru asta nu trebuie să investeşti masiv într-o imprimantă industrială, ci te poţi mulţumi cu una dedicată consumatorilor individuali. Soluţiile sunt multiple. Noi am testat imprimanta foto Epson L810.

    Imprimanta este mai mare decât mă aşteptam şi ocupă un spaţiu consistent pe birou. Instalarea se face foarte uşor: se conectează la PC printr-un cablu USB şi la priză, apoi totul este gata. Poţi să printezi fotografiile fie din calculator, fie de pe un CD/DVD sau de pe un card de memorie. Imprimanta are un ecran LCD, nu este tactil, dar este util pentru a printa fotografii fără să te mai conectezi la PC. L810 are recipiente de cerneală de 70 ml, amplasate în lateral, dar integrate în imprimantă. L810 utilizează cerneala Epson originală şi tehnologia Epson Micro Piezo şi promite imprimări de calitate, dar şi cu o viteză mare. Epson susţine că poate imprima până la 1.800 de fotografii de 15×10 cm, cu o singură încărcare a cartuşelor.

    În urma perioadei de testare, am observat că imprimanta scoate fotografii frumoase şi destul de rapid, cu condiţia să utilizezi setările înalte de imprimare (high). Atunci imaginea este contrastantă, frumos saturată, iar hârtia glossy face ca fotografia să strălucească şi să prindă viaţă. Culorile sunt redate fidel, iar calitatea imprimării este foarte bună pe hârtia Epson Premium Glossy. Culorile peisajelor sunt redate fidel şi imaginea arată bine, indiferent de hârtia folosită. Astfel, Epson L810  oferă rezultate foarte bune pentru o imprimantă consumer şi are un raport preţ/calitate bun.

    Totuşi, atunci când printezi la o calitate standard, imaginea nu mai este la fel de impresionantă, culorile ieşind cam şterse, vizibil, în special, pe hârtia A4. De menţionat, după ce am printat în jur de 30 de fotografii (de mărimi diferite) imprimanta a avut nevoie de o scurtă întreţinere înainte de a reda corect din nou imaginile. Am făcut două proceduri de curăţare, apoi totul a mers ca uns.

    În concluzie, dacă sunteţi amatori de fotografie şi nu mai vreţi ca sutele de poze să zacă undeva într-un folder pe hard disk şi vreţi să le printaţi, Epson L810 ar putea fi o soluţie.

    Casetă tehnică

    Tehnologie de printare Inkjet

    Rezoluţie (dpi) 5.760 x 1.440

    Interfaţă USB

    Imprimare CD Da

    Alimentare hârtie 100 coli

    Cititor de carduri Da

    Dimensiuni mediu printare A4, A5, A6, B5, C6, Envelope DL, Envelope COM10,  Letter, 9 x 13 cm, 10 x 15 cm, 13 x 18 cm,  13 x 20 cm, 20 x 25 cm, 100 x 148 mm

    Consumabile compatibile: T6736 – cartuş light magenta, T6731 – cartuş negru, T6732 – cartuş cyan, T6733 – cartuş magenta, T6734 – cartuş galben, T6735 – cartuş light cyan

    Putere consumată (W) 4,1

    Dimensiuni (W x D x H mm) 542 x 386 x 196

    Greutate (Kg) 8,2