BusinessMagazin

Tag: fermieri

  • Războiul pământului. Marii proprietari de terenuri şi marii arendaşi îşi fac propriile legi. Micii proprietari de terenuri se tem că arendaşii devin stăpâni pe pământul lor

    ♦ Contractul de arendă a terenului agricol ar putea să fie încheiat pentru o perioadă de minimum 10 ani, conform deciziei din 4 octombrie 2022 a Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor ♦ Preşedintele Comisiei pentru Agricultură din Senat susţine că un contract de arendă pentru o perioadă de minimum 10 ani este la limita constituţionalităţii şi ar putea avea efect de bumerang.

    Obligativitatea încheierii unui contract de arendă pentru o perioadă de minimum 10 ani, decizie luată recent de Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor, a iscat mari dezbateri.

    Pe de-o parte, marii fermieri sunt de acord cu această decizie pentru că le asigură predictibilitate pentru a face investiţii şi este stabilit de la început preţul pentru arendă, iar pe de altă parte micii fermieri şi pro­prietari de terenuri susţin că ar putea fi păcăliţi, adică să primească un preţ mai mic pentru arendă şi arendaşii să devină stăpâni pe pământul lor.

    „Oamenii vor să ne dea pământul să-l lucrăm, dar să facem contract pe un an, pe doi sau pe trei ani. Le e frică să nu le luăm pământul sau să nu câştigăm prea mult pe pământul lor. Încă mai sunt proprietari din perioada comunistă, pensionari de la fabrici care se uită la profitul tău, dacă investeşti şi scoţi producţii bune pe pământul lor. Apoi, sunt acei spărgători de grevă, care dau mai mult într-un an să ia terenul“, spune Marcel Cristurean, care cultivă 22 de hectare cu legume, din care doar 3 în proprietate, în Sighişoara (judeţul Mureş).

    Marcel Cristu­rean, un preot pasionat de legumicultură care a pus bazele brandului Legume de Hetiur împreună cu soţia sa Iuliana Cristurean, consideră că era mai simplu ca contractul de arendă să se negocieze liber între arendaş şi arendator.  „Este la limita constituţionalităţii (contractul de arendă pe o perioadă de minimum 10 ani – n. red.). În plus, va avea un efect de bumerang. Proprietarii de teren vor refuza să mai facă contracte de arendă, pentru că vor exista probleme atunci când vor dori să vândă terenul şi se tem că vor fi puţini arendaşi interesaţi să plătească un preţ corect, ştiind că au contract pe următorii 10 ani. (…) Preţul arendei este pe 10 ani, iar acum arenda este în creştere de la an la an şi astfel proprietarii se feresc de contracte“, spune George Scarlat, preşedintele Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală din Senat.

    În România, peste 90% din exploataţiile agricole, adică circa 3 milioane, lucrează până în 5 hectare, iar pentru acestea extinderea este mai greoaie, astfel că o piaţă liberă i-ar fi ajutat să crească mai rapid. Mai mult, marii fermieri pot plăti un preţ mai avantajos pentru arendă şi un fermier cu până în 5 hectare nu au niciun cuvânt de spus, pentru că se intervine printr-o modificare a Codului Civil într-un contract între părţi. Spre exemplu, dacă această modificare ar apărea şi la contractul de închiriere a unui imobil, fiind impusă, ipotetic, o perioadă de minimum 5 ani între părţi, ar destabiliza piaţa.

    „Noi ne putem agăţa de faptul că e reglementat contractul de arendă, dar înţelegerea pentru a lucra pământul depinde de noi. Dacă eu mă înţeleg cu fermierul să mi-l dea pe un an şi am interes să îl lucrez, îl iau aşa şi reînnoim contractul anul viitor”, susţine Marcel Cristurean.

    El spune că în prezent are un contract de arendă pentru un teren pe o perioadă de 10 ani, pentru că aşa s-a înţeles cu proprietarul acestuia, menţionând că pentru producţia de legume este greu să scoată banii investiţi doar într-un an. Astfel, susţine că un contractul de arendă pentru o perioadă 10 ani l-ar ajuta pentru a face investiţii, dar l-ar şi încurcă, pentru că proprietarii de terenuri nu-şi doresc să arendeze pe o perioadă atât de lungă.

    Totodată, agricultura românească este foarte polarizată, pentru că pe de o parte deţine cele mai multe ferme mici şi pe de altă parte cele mai extinse exploataţii din UE. Fermele mici de?in 37,9% din terenul agricol al ??rii, cele mijlocii 32,2%, iar fermele mari 29,8%, conform datelor de la INS. Astfel, reglementarea contractului de arendă între două parţi private ar putea fi în favoarea uneia dintre ele, în acest caz în favoarea marilor fermieri.

    „Este corect să ai un contract de arendă pe minimum 10 ani, pentru că, în cazul meu, dacă vreau să fac o investiţie într-un sistem de irigaţii şi după ce o termin îmi cere proprietarul terenul, pentru că este al lui, nu am curajul să mai investesc. Dacă contractul de arendă este pe 10 ani, deja ai o garanţie că îţi amortizezi investiţia”, spune Dimitrie Muscă, proprietarul Combinatului Agroindustrial Curtici din judeţul Arad, care lucrează peste 7.500 de hectare şi creşte anual 50.000 de capete de porci şi 3.000 de vaci de carne şi de lapte.

    Cu toate acestea, el crede că este nevoie de o portiţă în contract ca arendaşul să poată returna terenul proprietarului în condiţii deosebite. „Eu sunt maleabil. Dacă cineva mi-a dat terenul în arendă şi între timp i-a fost aprobată o investiţie cu co-finanţare din fonduri europene şi vine să-mi spună că vrea terenul înapoi, i-l dau. Sau poate are un necaz omul şi vrea să-l vândă ori n-a putut să-l lucreze o vreme şi acum poate, iar noi ne-am folosit de el şi am câştigat şi e normal să-l returnăm”, consideră Muscă.

    Nicu Temciuc, preşedintele Cooperativei Agricole Baza Siloz Cereal Grup din judeţul Botoşani, formată din 49 de fermieri ce cultivă în total o suprafaţă de 5.500 de hectare cu cereale, afirmă că un contract de arendă pe o perioadă de 7-10 ani este util atât pentru fermieri căci le oferă suport pentru investiţii, dat fiind că în primii 3 ani se fac investiţii pentru a aduce terenul la o formă optimă, scăpând de boli şi buruieni.

    „Multe fonduri de investiţii sau multinaţionale care nu lucrează terenul ni-l lăsau doar pentru 1 an în arendă şi speculează preţul arendei. Acum, arenda este de 1.200 – 1.500 de kilograme la grâu. Dacă facem un contract pe o anumită arendă pe 10 ani, eu zic că ne putem înţelege la preţ şi să îi dăm omului terenul înapoi sau să facem schimb dacă are nevoie de pământ, iar contractul se poate desfinţa oricând cu acordul ambelor părţi. (…) Anul acesta, de exemplu, am mărit arenda cu 30%, ne-am adaptat în funcţie de inflaţie”, a precizat Nicu Temciuc.

    Modificarea art. 1838 din Noul Codul Civil privind contractul de arendă a trecut în data de 4 octombrie 2022 de Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaţiilor, fiind stabilit ca contractul de arendă a terenului agricol să fie încheiat pentru o perioadă de minimum 10 ani. Acum, este în dezbatere la Comisia pentru Agricultură din Senat şi nu există un termen privind o decizie finală cu privire la această modificare, potrivit lui George Scarlat.

    Preşedintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţiilor este Florin-Ionuţ Barbu (PSD), unul dintre oamenii de încredere ai lui Darius Vâlcov, fostul ministru de Finanţe în guvernul lui Victor Ponta, care cu puţin timp înainte de arestarea preventivă a lui Vâlcov a devenit director la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF). Adrian-Ionuţ Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii – acuzat de abuz în serviciu – şi fost preşedinte al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţiilor, care în prezent este deputatul PSD Olt Adrian Chensoiu, susţinea, la rândul său, stabilirea unei perioade determinate pentru contractul de arendă – discuţiile iniţiale fiind pentru o perioadă de minimum 7 ani – pentru a elimina din factorii de risc la care este supus fermierul român.

    Printre marii fermieri din România, care exploatează cea mai mare parte din teren prin arendare, se numără şi Nutrelo Group, companie deţinută de Valentin Dragnea (80%) şi Gabriel Putinean (20%), unde Liviu Dragnea, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor din România şi fost preşedinte al PSD, este director. Compania exploatează peste 10.000 de hectare, din datele ZF, fiind în primele 15 cele mai mari companii din România după suprafaţa cultivată şi unul dintre marii beneficiari de subvenţii, arată datele furnizate pentru ZF de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

  • Praga: Virgil Popescu vrea măsuri accelerate de gestionare a preţurilor la gaze şi energie în UE

    Virgil Popescu a dezvăluit pe Facebook ce a discutat cu omologii europeni.

    „Cu ocazia reuniunii de astăzi, am subliniat importanţa unor măsuri accelerate şi eficiente de gestionare a preţurilor ridicate la gaze naturale şi energie precum şi prezentarea de către Comisia Europeană a unor soluţii cu privire la designul pieţei de energie în cel mai scurt timp, în sensul decuplării preţului la gazele naturale de preţul la energie electrică. Această măsura este necesară pentru a asigura reflectarea mixului energetic diversificat şi a tehnologiilor cu costuri reduse în facturile finale ale consumatorilor”, a scris Popescu pe reţeaua de socializare.

    Participanţii au discutat şi despre gazele naturale, poziţia României fiind că se impune introducerea în cel mai scurt timp a unui plafon la tranzacţiile cu gaze naturale pe piaţa europeană care va duce la un preţ mai redus la energia electrică produsă pe bază de gaze naturale, la agentul termic şi la materia primă utilizată în industria de profil. Măsura plafonării ar trebui implementată la nivelul întregii Uniuni, pentru importurile de gaze naturale indiferent de provenienţă şi pentru tranzacţiile interne, cu asigurarea securităţii în aprovizionare, a susţinut ministrul român.

    Totodată, s-a vorbit despre noile proiecte din domeniul energetic.

    „În scopul consolidării securităţii în aprovizionare la nivel naţional şi regional, România susţine continuarea proiectelor de construcţie a unor noi capacităţi de producere a energiei electrice, prin maximizarea utilizării surselor interne de energie. Astfel, România va continua dezvoltarea proiectelor în domeniul energiei regenerabile, fiind planificată o cantitate suplimentară de 6,9 GW până în 2030, al gazelor naturale prin continuarea extracţiei din Marea Neagră, dar şi a proiectelor onshore, inclusiv de infrastructură precum şi în domeniul nuclear prin finalizarea proiectelor de la Cernavodă şi implementarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni. În acest context, România susţine o abordare neutră din punct de vedere al tehnologiilor, fiind necesară utilizarea tuturor surselor cu emisii scăzute de carbon pentru a atinge cumulativ obiectivele de independenţă energetică şi decarbonizare”, a precizat ministrul român al Energiei.

    Participanţii au mai vorbit despre Republica Moldova şi despre incidentele de la centrala nucleară Zaporojie, anunţând că sprijină demersurile AIEA de a stabili, în regim de urgenţă, o zonă de securitate nucleară şi protecţie în jurul centralei.

  • Grupul de firme Rodbun, activ în sectorul agricol, a contractat de la CEC Bank linii de finanţare în valoare cumulată de 30 milioane lei

    Grupul de firme Rodbun, activ în sectorul agricol, a contractat de la CEC Bank linii de finanţare în valoare cumulată de 30 milioane lei, PCF Investment Banking acţionând în calitate de consultant financiar exclusiv în structurarea, negocierea şi implementarea tranzacţiei. 

    ”Parteneriatul cu CEC Bank probează o alianţă strategică între capitalul românesc şi interesele fermierilor români, care reprezintă o categorie esenţială pentru dezvoltarea economiei naţionale şi poziţionarea ţării noastre în elita productivă a Uniunii Europene. Fermierii români, pe care Rodbun îi reprezintă şi îi deserveşte cu mândrie, reprezintă un model pentru o adaptare de succes la rigorile înalte ale pieţei europene şi mondiale după 1989”, a spus Daniel Muntean, fondator Rodbun. 

    CEC Bank face parte din consorţiile bancare care au acordat finanţări sindicalizate grupului Rodbun începând din 2018 şi este parte şi din cel mai recent împrumut sindicalizat, în valoare de 278 milioane de lei, acordat în august 2021.  

    ”Rodbun este un model de urmat: proiectele recente vizează dezvoltarea unor soiuri adaptate la noile condiţii climatice, soluţii digitale, servicii şi suport pentru fermieri. Rodbun este un business românesc solid care a crescut în mod constant de la an la an şi care a reuşit să creeze o comunitate de fermieri în jurul său şi să se dezvolte împreună. Sectorul agribusiness este esenţial pentru economie şi pentru siguranţa aprovizionării alimentare”, declară Bogdan Neacşu, Director General CEC Bank.  

    Grupul Rodbun a devenit cel mai mare furnizor de inputuri agricole (seminţe, îngrăşăminte) pentru micii fermieri, cu peste 6.400 de clienţi şi o reţea naţională de 40 de magazine agricole şi fito-farmacii, 100 de agenti de vânzări şi peste 1.000 de promotori.

    Grupul operează 9 ferme, în care se produc seminţe şi se testează tehnologii agricole, lucrând o suprafaţă cumulată de 6.600 de hectare şi operând facilităţi logistice agricole complexe, din care fac parte şi silozuri cu o capacitate de depozitare de circa 73.000 de tone.  

    Recent, în structura acţionariatului Rodbun a intrat Daniel Dines, CEO şi fondator al UiPath, care a achiziţionat un pachet de 9,57% din pachetul de acţiuni al grupului prin intermediul Ice Vulcan Properties.

    Rodbun este activ în zona inovaţiei şi digitalizării, prin platforma Nextfarm, care facilitează maximizarea producţiei şi optimizarea consumului de inputuri folosind tehnologii inovatoare: imagini prin satelit care sunt procesate cu tehnologii avansate şi avertizează în cazul apariţiei unor boli/deficienţe, corelarea datelor de producţie cu cele meteo, mai multe module de management al fermei.

     

  • Companiile româneşti încep să ridice glasul: Dacă avem cel mai bun an economic din istorie (PIB va atinge 280 de miliarde de euro), de ce dobânzile – ROBOR-ul – sunt aşa mari, de ce cresc taxele şi impozitele?

    Marţi, 6 septembrie, la Brăila, am avut Conferinţa ZF România irigabilă, organizată împreună cu Banca Transilvania, unde au fost cei mai importanţi fermieri din Brăila, Galaţi, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Tulcea, adică zona de sud-est a ţării.

    Tema principală a fost legată de cum se poate dezvolta sistemul de irigaţii din România astfel încât anii secetoşi, cum este cel de acum, să nu aducă pierderi atât de mari.

    Pentru cei care şi-au dezvoltat sisteme de irigaţii proprii, anul agricol 2022 a fost bun, chiar foarte bun, pentru că au avut recolte iar preţurile au crescut foarte mult, astfel încât la finalul anului vor avea mai mulţi bani în conturi. Bineînţeles, au crescut şi inputurile, ceea ce înseamnă că vor avea şi o creştere de cheltuieli, dar şi aşa rezultatul este pozitiv.

    Pentru cei fără irigaţii anul agricol 2022 a fost foarte prost, aproape nu au recoltat nimic, mai ales cei care au avut porumb, care a fost cea mai afectată cultură.

    Estimările indică că în 2022 România va avea 23-24 de milioane de tone de cereale, sub anul 2021, care a fost cel mai bun din istoria agricolă a României, cu 33-34 milioane de tone de cereale, dar peste 2020, care a fost cel mai prost an agricol din ultimul deceniu, cu numai 19 milioane de tone de cereale.

    Irigaţiile revin în atenţie atunci când este secetă, cum este în acest an. După distrugerea sistemului de irigaţii creat în comunism s-a pus prea puţin în loc, iar cine este de vină pentru acest lucru revine tot timpul în atenţie. Nici acum nu se ştie clar ale cui sunt canalele, cine trebuie să aducă apa, ce facem cu energia, cine o plăteşte, unde sunt pompele etc.

    În acest moment România are sisteme de irigaţii pentru numai 500.000-600.000 de hectare de teren agricol. Într-un mod realist, se poate crea un sistem de irigaţii pentru numai 2 milioane de hectare din cele 9-10 milioane de hectare de suprafaţă arabilă pentru simplul fapt că există apă numai pentru 2 milioane de hectare.

    Conferinţa ZF România Irigabilă. România poate iriga doar două din cele zece milioane de hectare din suprafaţa arabilă, însă efectiv doar 500.000 de hectare văd apa pe canalul de irigaţii

     “Visăm să irigăm 3 milioane de hectare în sezon, dar dacă fiecare fermier foloseşte minimum 200 ml/mp, nu ne ajunge debitul. N-au fost irigate niciodată 3 milioane de hectare, 2 milioane de hectare sunt fezabile la debitele din România de astăzi. Şi dacă nu facem lacuri de acumulare, nu putem iriga. Dacă vrem să irigăm 2 milioane de hectare cu 6 ml pe zi, o să ne speriem ce costuri avem”, a spus Nicuşor Şerban, de la Grup Şerban Holding, unul dintre cei mai mari fermieri din România, care exploatează peste 13.000 de hectare.

    El a venit cu ideea ca ANIF – Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – să devină o societate comercială de stat, să fie listată la Bursă ca să poată să atragă capital şi credite, astfel încât să dezvolte infrastructura de irigaţii din România, aşa cum face Transelectrica cu reţeaua de energie electrică sau Transgaz cu reţeaua de gaze, iar fermierii să cumpere apă de la ea, ca oricare alt produs. Ideea lui nu prea a fost împărtăşită de toată lumea. De ce să plătim pentru apă, dacă apa vine din ploaie?

    Până să se facă o strategie naţională în domeniul sistemului naţional de irigaţii (irigaţiile nu sunt incluse în PNRR şi lumea întreabă de ce), fiecare fermier încearcă să-şi rezolve problemele pe cont propriu.

    Inevitabil, discuţiile au ajuns şi la partea financiară, respectiv la dobânzile din piaţă, la liniile de finanţare acordate de bănci, la asigurări (companiile de asigurări nu prea vor să facă asigurări la secetă), la subvenţiile pe care statul ar trebui să le acorde fermierilor care produc mâncare (omul poate trăi fără energie, dar fără apă şi mâncare nu), la preţurile produselor agricole şi nu în ultimul rând la procesare (Noi suntem fermieri, noi nu ştim să facem procesare, aici trebuie să vină cineva care ştie acest lucru).

    Având credite în spate, fermierii sunt loviţi de creşterea dobânzilor – ROBOR a crescut de la sub 3% anul trecut la 7-8% în acest an, deci suma plătită pe dobânzi este de trei ori mai mare. Spre exemplu, Banca Transilvania acordă credite cu o marjă de 3-3,5% peste ROBOR.

    În ultimii 4-5 ani dobânzile nu erau o temă la aceste conferinţe pentru că erau mici, dar acum au revenit în prim-plan, iar lumea este foarte nervoasă.

    Tiberiu Moisă, director general adjunct (vicepreşedinte) la Banca Transilvania a încercat să explice că ceea ce se întâmplă acum cu această creştere exponenţială a dobânzilor reprezintă un dezechilibru care vine de fapt dintr-un dezechilibru anterior, când dobânzile au fost mult prea mici faţă de cât ar fi trebuit să fie, iar ceea ce se întâmplă acum este o încercare de a se ajunge al un echilibru. Dobânzi de referinţă ca acum doi ani, de 1-2%, nu vor mai fi, iar dobânzile reale, de echilibru, ar trebui să fie între 5-6%.

    Dacă răspunzi că dobânzile la ROBOR ţin cont de dobânda la care se împrumută statul, de peste 8%, imediat întrebarea este de ce statul se împrumută la o dobândă atât de mare? Pentru că are deficit bugetar şi are nevoie de bani cu care să-l acopere, si îi ia din piaţă. Dar de ce are deficit? Pentru că dă subvenţii în agricultură ca să acopere anul agricol secetos!

    Mai toată lumea se gândeşte mai degrabă la o conspiraţie mondială, locală, care a dus la această creştere a dobânzilor, decât la un rezultat care vine dintr-o situaţie din piaţă.

    Bineînţeles că toată lumea se întreabă unde este BNR în acest peisaj şi de ce permite creşterea atât de mult a dobânzilor, pentru că firmele nu pot să să plătească aceste creşteri de dobândă.

    O parte dintre fermieri se uită către euro şi văd că acolo dobânzile sunt mult mai mici, chiar foarte mici comparativ cu ROBOR şi se întreabă de ce România nu a adoptat euro, că oricum toţi folosim şi calculăm în euro.

    Aceleaşi întrebări retorice sunt şi pe partea de energie: dacă noi avem gazul nostru de ce preţurile trebuie să crească, dacă noi producem energie de ce preţurile trebuie să crească?

    Inevitabil, remarca este că ne-am vândut energia şi gazele şi băncile la străini, care fac preţurile, şi noi nu mai avem nicio putere. La fel şi în agricultură, noi muncim, dar traderii, care sunt străini, fac jocurile pe piaţă.

    Unde este statul român?

    În ciuda anului agricol secetos, pentru mulţi fermieri nu este un dezastru, mai ales pentru cei care au sisteme de irigaţii, iar conturile lor sunt pline, la fel cum parcările sunt pline de maşini străine din import, care contribuie la creşterea deficitului comercial.

    Paradoxal, în plină criză, cu cea mai mare inflaţie din ultimii 20 de ani, 2022 va fi cel mai bun an economic din istoria României, cu un PIB care va atinge 280 de miliarde de euro, de şapte ori mai mult ca în urmă cu 20 de ani, şi cu 150% mai mare faţă de momentul intrării în Uniunea Europeană.

    Dar fermierii, ca de altfel toată lumea, au întrebări simple: dacă avem cel mai bun an economic din istorie, de ce cresc dobânzile, de ce ROBOR-ul este aşa mare, de ce cresc taxele şi impozitele?

    Băncile, BNR, economiştii explică mult prea puţin care este situaţia actuală, de ce am ajuns aici şi ce se poate face astfel încât situaţia să se îmbunătăţească. Adică cum pot să scadă dobânzile, cum poate să scadă inflaţia, cum vom ieşi din această criză.

  • Dezastru pe piaţa laptelui: la Mega sau Carrefour preţul laptelui ajunge la 10 lei/litru, dar fermierii primesc 1,6 lei/litru şi au ajuns să-şi taie vacile pentru că sunt nevoiţi să închidă fermele. Importurile de lapte şi smântână au sărit de 100 mil. euro în 2021, valoare care s-a dublat într-un deceniu

    ♦ Şeptelul de vaci se menţine pe pantă descendentă, declin început după 2006. ♦ Micii procesatori au dificultăţi în a intra în retailul modern şi nu pot concura cu marii jucători.

    În iulie 2022, preţul laptelui de vacă a fost cu 16,2% mai mare faţă de aceeaşi lună a anului trecut, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică. În retail, în funcţie de brand, preţul laptelui ajunge la 10 lei/litru, dar producătorii de lapte crud primesc între 1,65 şi 2,7 lei/litru, astfel că sectorul creşterii vacilor de lapte intră în colaps.

    „Vindem ferma pentru că avem costuri foarte mari cu furajele şi preţul laptelui este foarte mic. La noi în zonă de la poarta fermei ne dau 1,65 lei/litru, ceea ce nu acoperă nici măcar o treime din costuri. Nu mai merită să creşti vaci, mai ales că subvenţiile sunt mici şi interesul guvernului pentru acest sector este zero. Procesatorii ştiu că nu avem ce face cu laptele, decât să-l aruncăm, astfel că ţin preţul jos“, spune Alexandru M., un mic crescător de vaci din localitatea Sălişte (judeţul Maramureş), care a postat pe OLX un anunţ de vânzare a fermei cu 11 vaci din rasa Bălţată Românească, pentru 50.000 de lei.

    Procesatorii explică faptul că scumpirile în lanţ pun presiune pe costuri, iar o creştere şi mai mare a preţurilor ar afecta şi mai mult vânzările.

    „Costurile de transport s-au dublat, salariile au crescut, curentul electric consumat este mult mai scump. Noi plătim preţul pieţei la lapte, 2,5-3 lei per litru în acest moment. Dacă preţul ar creşte, atunci şi produsele noastre s-ar scumpi şi vânzările ar fi şi mai afectate – în condiţiile în care deja au mai scăzut“, a explicat Irina Filip, proprietarul CreamLand, produ­cătorul îngheţatei Cremola. Familia Filip mai deţine şi Comalat, producător de lactate şi brânzeturi.

    Ea explică faptul că „deja sunt furnizori mai mici care şi-au înschis fermele. Un fermier mai mare, care produce mii de litri de lapte pe zi vrea să închidă la 31 decembrie, când îi expiră contractul cu un mare procesator. Noi discutăm cu el şi încercăm să găsim soluţii, însă în piaţă avem o problemă concurenţială – dacă produsele Cremola şi Comalat ar fi listatate în mai multe magazine, nu sub 10% din retailul modern, atunci fabrica ar funcţiona la capacitate maximă, nu 9% şi am putea plăti un preţ mai mare pentru lapte, însă în condiţiile în care intrăm cu greu în  retailul modern avem o problemă legată de eficienţă“

    Ieri, un litru de lapte Napolact, de exemplu, cu 3,5% grăsime costa 7,35 lei în reţeaua Auchan şi 8,19 lei în reţelele Carrefour şi Kaufland, conform datelor de pe site-ul Monitorului Preţurilor, administrat de Consiliul Concurenţei. ZF a luat în considerare preţurile din reţelele mai mari de retail, însă, spre comparaţie, în reţeaua Mega Image trecea de 8,5 lei. Preţul unui litru de lapte Albalact, brand concurent, era de 6,55 lei în Auchan şi 7,55 lei în Kaufland.

    Diferenţa dintre preţul pe care îl primeşte producătorul şi cel pe care-l plăteşte consumatorul este dată de faptul că produsul trece prin mai multe mâni. Mai exact, laptele poate fi colectat de la poarta fermei în cisternă, care merge apoi la centrul de colectare, apoi este răcit, proces care are nevoie administrare, lucru pentru care sunt oameni plătiţi, apoi merge spre fabrică, de la fabrica de lapte merge la distribuitor sau direct la retailer, explică Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui. Pe de altă parte, dacă laptele este luat direct de procesator de la producător, acesta implică transportul de la fermă la fabrică, apoi laptelui i se fac analize de laborator, iar ulterior este prelucrat. Însă, preţul laptelui afişat la raft este politica comerciantului, menţionează Cojocaru.

  • Statul, imun la strigătele cultivatorilor de sfeclă privind salvarea fabricii de zahăr de la Luduş. Fermier: „Dacă acum nu facem ceva, peste un an nu o să ne mai uităm la fabrică, ci la fiarele ce rămân după ce e demolată şi o să mâncăm zahăr de la străini, mult mai scump“

    ♦ România rămâne în acest an cu o singură fabrică de procesare a sfeclei de zahăr pentru producţia zahăr, cea a grupului austriac Agrana ♦ Astfel, îşi va satisface doar 10% din consum, într-un an în care preţul unui kilogram de zahăr a sărit de 1 euro în retail ♦ Importurile anuale se îndreaptă uşor şi sigur spre jumătate de miliard de euro.

    După două luni de la terme­nul stabilit pentru cumpă­rarea de către stat a fabricii de zahăr din localitatea Luduş (jud. Mureş) – 1 iulie 2022 – deţinută de grupul francez Tereos, fermierii români „bat“ disperaţi la porţile ministerului Agriculturii de teamă să nu fie demolată, iar Petre Daea, actualul ministru, răspunde simplu şi clar: „deocamdată nu este nimic concret privind achiziţia, căutăm soluţii pentru fabrica de zahăr“.

    „Înţeleg că irigaţiile sunt necesare (a­cesta fiind unul dintre marile proiecte de in­vestiţii anunţate recent de Daea – n. red.), pentru că este secetă şi pentru noi cultiva­to­rii de sfeclă, dar cea mai urgentă problemă este achiziţia fabricii de zahăr de la Luduş. Dacă acum nu facem ceva, peste un an nu o să ne mai uităm la fabrică, ci la fiarele ce ră­mân după ce e demolată şi o să mâncăm za­hăr de la străini, mult mai scump“, spune Teodor Aflat (69 ani), cel mai mare cultiva­tor de sfeclă de zahăr din centrul Transilvaniei.

    Fermierul cultiva anual 700-750 de hec­tare cu sfeclă de zahăr pentru fabrica de zahăr de la Luduş şi trimitea 40.000 de tone de sfeclă. Anul acesta voia să crească supra­faţa până la 1.000 de hectare, dar în luna fe­bruarie a acestui an, grupul francez Tereos a anunţat că există posibilitatea închiderii activităţii fabricii din localitatea Luduş din Mureş, din România, ţară în care veniturile au scăzut de la 238 de milioane de lei în 2016 la 158 de milioane de lei în 2021 şi a mers în toţi aceşti ani pe pierdere, conform datelor publice.

    Astfel, Teodor Aflat a mai rămas cu un singur contract de vânzare a producţiei, pentru Agrana, şi a diminuat suprafaţa până la 200 de hectare. Apoi, el a fost iniţiatorul demersurilor pri­vind oprirea dezmembră­rii fabricii de zahăr de la Luduş şi vânzarea sa pe bucăţi la fier vechi, după ce compania Tereos a re­nunţat să încheie contrac­te cu cultivatorii de sfeclă de zahăr în acest an, în jur de 500. Aceştia, reuniţi în a­so­ciaţii şi federaţii împreună cu Adrian Chesnoiu, fostul ministru al Agriculturii, au iniţiat ulterior discuţii cu reprezentanţii fabricii Tereos pentru a cumpăra statul fabrica şi a produce zahăr, în parteneriat cu fermierii. „Ne dorim să reluăm cât mai repede ciclul de producţie şi activitatea în fabrică, mai ales în contextul internaţional al pieţei zahărului“, spunea Chesnoiu în luna mai.

    Înţelegerea s-a materializat şi data de 1 iulie a fost stabilită ca termen limită pentru în­che­ierea procedurii de cum­părare a fabricii, doar că pe 23 iunie, Adrian Chesnoiu a demisio­nat, fiind acuzat de abuz în serviciu. Petre Daea a depus jurămân­tul ca ministru al agri­cul­turii în data de 8 iulie, iar prioritatea sa a fost să găsească bani pentru investiţii în infrastructura de irigaţii.

    „Deocamdată nu este nimic concret privind achiziţia, căutăm soluţii pentru fabrica de zahăr“, a spus Petre Daea, contactat vineri, 26 august, de ZF. Teodor Aflat susţine că fostul ministru al agriculturii, Adrian Chesnoiu, „a zis că bani sunt să o cumpere (se vehicula că francezii cer 70 mil. euro – n. red.), dar la 1 iulie trebuia să îi plătească pe francezi şi noi ne îndreptăm spre 1 septembrie, întrebarea este: mai vor să o vândă francezii? Ce face statul nostru astfel încât fabrica să nu ajungă la fier vechi?“.

    Asociaţia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr „BETA“ Luduş, formată din apro­ximativ 400 de fermieri din judeţele Mureş, Cluj, Sibiu, Alba, Bistriţa, Hunedoara, Harghita, Covasna şi Braşov, care au cultivat în ultimii ani sfeclă de zahăr pe o suprafaţă de 7.000 – 8.000 de hectare anual, i-au trimis o scrisoare lui Petre Daea prin care i-au cerut sprijinul privind salvarea fabricii.

    „Speranţa fermierilor este în sprijinul dumneavoastră pentru urgentarea demersurilor privind cumpărarea de către statul român sau de către investitori români. (…) Vă rugăm să consideraţi această scrisoare un strigăt de disperare din partea unor fermieri români. Instituţiile statului, în special Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sunt în măsură şi au pârghiile necesare pentru a duce la bun sfârşit demersurile privind achiziţia acesteia. În România, din cele 33 de fabrici existente, a rămas o singură fabrică de zahăr în funcţiune, cea de la Roman“, se arată în scrisoare.

    Fermierii se tem că odată cu trecerea timpului intervine şi riscul de a fi înstrăinate o parte din dotările fabricii. Producţia medie realizată la nivel de fabrică este de 47 t/h, iar prin închiderea fabricii de zahăr sunt afectaţi atât angajaţii, cât şi fermierii şi industria alimentară, fiind încurajat importul de zahăr.

    „Această unitate nu trebuie distrusă, nu trebuie să ajungă la fier vechi, pentru că în viitorul apropiat nimeni nu va mai face alta. (…) Dacă nu mai producem zahăr în România, o să mâncăm ce ni se pune pe rafturile din supermarketurile străine şi dacă acum e 5,4 lei/kg, când nu va mai fi produs de noi, ci de străini, nu se ştie cât va ajunge, poate fi 10, 15, 20 lei/kg, pentru că noi nu am făcut la timp ce puteam face. Am lăsat să se distrugă toată industria românească şi acum trebuie să facem ceva să nu cadă complet şi această fabrică“, precizează Teodor Aflat.

    În acest an, producţia maximă ar putea fi de 60.000 de tone în fabrica din Roman (jud. Neamţ) a austriecilor de la Agrana, care rafinează zahăr din sfeclă de zahăr, ceea ce ar însemna circa 10% din consum, în contexul în care anul trecut importurile au fost de nouă ori mai mari decât exporturile. România a importat zahăr şi produse zaharoase în valoare de 337 de milioane de euro în 2021, în creştere cu 25% faţă de anul precedent, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

    Teodor Aflat susţine că în fabrica de la Luduş, dacă s-ar lucra la capacitate maximă, ar putea fi produs 25% din necesarul de consum al României şi fabrica poate porni anul viitor, căci anul acesta nu au mai fost făcute contracte cu cultivatorii de sfeclă de zahăr.

    „E ultima fabrică care poate fi salvată. (…) Noi, cultivatorii, suntem interesaţi să o cumpărăm, să investim în ea, iar domnul Chesnoiu ne-a promis că statul ne ajută să luăm credite cu garanţii de stat pe 15 ani să repunem în funcţiune fabrica, să devenim acţionari. Însă dacă statul nu se implică acum să facă o investiţie strategică în binele naţiunii, fabrica se va demola şi sunt deja interesaţi investitori să cumpere terenul fabricii din Luduş“, a mai spus fermierul.

    Mai mult, el crede că va dispărea şi cultura sfeclei de zahăr, iar fermierii vor vinde utilajele pe care le deţin la fier vechi, căci nu pot fi folosite la alte culturi. „Noi, la ora actuală deţine utilaje pentru recoltarea sfeclei de zahăr de 1,4 milioane de euro.“

    În 1991, importurile României de zahăr şi produse zaharoase erau de 76 de milioane de euro, de 4,5 ori mai mici decât în prezent, conform datelor de la INS. Însă, odată cu privatizarea şi preluarea fabricilor de diverse companii, mai multe fabrici au fost închise.

     

  • Statul, imun la strigătele cultivatorilor de sfeclă privind salvarea fabricii de zahăr de la Luduş. Fermier: „Dacă acum nu facem ceva, peste un an nu o să ne mai uităm la fabrică, ci la fiare“

    După două luni de la termenul stabilit pentru cumpăra­rea de către stat a fabricii de zahăr din localitatea Luduş (judeţul Mureş) – 1 iulie 2022 – deţinută de grupul francez Tereos, fermierii români „bat“ disperaţi la porţile Ministerului Agriculturii de teamă să nu fie demolată, iar Petre Daea, actualul ministru, răspunde simplu şi clar: „Deocamdată nu este nimic concret privind achiziţia, căutăm soluţii pentru fabrica de zahăr“.

    „Dacă acum nu facem ceva, peste un an nu o să ne mai uităm la fabrică, ci la fiarele ce rămân după ce e demolată şi o să mâncăm zahăr de la străini, mult mai scump“, spune Teodor Aflat, cel mai mare cultivator de sfeclă de zahăr din centrul Transilvaniei. Înţelegerea dintre francezi, fostul ministru al agriculturii şi fermieri s-a materializat şi data de 1 iulie a fost stabilită ca ter­men-li­mită pentru încheierea procedurii de cumpărare a fabricii, doar că pe 23 iunie Adrian Chesnoiu a demi­sionat, iar Petre Daea a depus jurământul ca ministru al agriculturii în data de 8 iulie şi prioritatea sa a fost să găsească bani pentru investiţii în infrastructura de irigaţii.

     

  • Guvernul ungar decide amânarea plăţii creditelor pentru fermierii afectaţi de secetă

    Guvernul a alocat de asemenea 3 miliarde de forinţi (10 milioane de euro) pentru susţinerea livrărilor de nutreţuri către crescătorii de animale şi 1,4 mld forinţi pentru acoperirea costurilor energetice legate de irigaţii.

  • CEC Bank finanţează fermierii care cultivă suprafeţe agricole de peste 50 de hectare, în baza subvenţiilor APIA pe trei ani. Capitalul poate ajunge la de 2,7 ori subvenţia anuală APIA

    CEC Bank în parteneriat cu Fondul de Garantare a Creditului Rural a lansat finanţările pe baza subvenţiilor APIA pe 3 ani, prin intermediul cărora fermierii vor putea obţine de 2,7 ori subvenţia anuală APIA pentru cultivarea suprafeţelor, în baza adeverinţei APIA aferentă primului an şi cu garanţia FGCR.

    „Agricultura este un domeniu esenţial pentru economia României şi provocările din perioada recentă au pus în centrul atenţiei importanţa securităţii aprovizionării în domeniul alimentar. Prin acest program, CEC Bank sprijină accesul la finanţare al fermierilor, care vor putea accesa credite extinse, în baza subvenţiilor APIA pe trei ani– aferente anului în curs şi anilor următori, cu costuri avantajoase şi cu un mecanism de garantare de stat. Accesul la finanţări este facilitat de garanţiile acordate de Fondul de Garantare a Creditului Rural”, explică Bogdan Neacşu, Director General CEC Bank.

    Prin creditele în baza subvenţiilor APIA pe 3 ani pentru cultivarea superfeţelor se pot obţine sume de 2,7 ori subvenţia anuală APIA (90% din subvenţia pe fiecare an).

    Finanţările au o dobândă ROBOR 6M plus 2%, la care se adaugă comisionul de acordare de 0,75% din suma finanţată, perceput o singură dată şi comisionul aferent garanţiei FGCR.

    Banca nu percepe comision de administrare.

    Garanţiile FGCR pot acoperi până la 80% din valoarea finanţărilor.

    În cazul fermierilor care au accesat deja finanţări în baza adeverinţelor APIA pe 2022, se pot obţine credite pentru următorii doi ani.

    ”Produsul ”DE TREI ORI SUBVENŢIA” le va putea garanta fermierilor asigurarea lichidităţilor financiare pentru a putea efectua lucrările agricole necesare înfiinţării culturilor din toamna acestui an.”, adaugă Alina Toma, Director General F.G.C.R.

    CEC Bank acordă creditele pe baza subvenţiilor APIA pe 3 ani fermierilor care cultivă suprafeţe agricole mari (minim 50 de hectare) şi au un istoric de cel puţin 2 ani (încasare subvenţii/finanţări APIA).

    Pentru beneficiarii care nu se încadrează în criteriile de mai sus, respectiv pentru  fermieri care cultivă suprafeţe agricole mai mici de 50 de hectare şi nu au un istoric de creditare de cel puţin 2 ani, FGCR le recomanda să solicite credite pentru finanţarea capitalului de lucru ce poate ajunge până la 500 mii lei creditul pentru capital de lucru şi 1 milion de lei pentru investiţii.

     

  • Războiul tomatei. „De ce aduc fabricile locale de conserve roşii din Turcia şi China când noi producem zeci de mii de tone în sere şi solarii şi le putem livra?“

    ♦ Primarul comunei Matca, cel mai mare bazin legumicol din România, spune că producţia de tomate din zonă nu este cumpărată de fabricile de profil, care preferă să importe din Turcia sau China. ♦ Comuna Matca se află la 13 kilometri distanţă de una dintre cele mai mari fabrici de conserve din România, Comtec Foods din Tecuci cu brandul Olympia, deţinută de investitori din Turcia.

    Pe lângă faptul că ajung foarte greu pe rafturile marilor retaileri, legumele româneşti nu au căutare nici în industria alimentară. Primarul comunei Matca, cel mai mare bazin legumicol cu 1.500 de hectare de solarii, a spus într-o emisiune ZF Investiţi în România! că producătorii locali sunt defavorizaţi de marile fabrici de conserve, care preferă să importe din Turcia sau China.

    „În PNRR puteau include investiţii în principalele bazine precum Matca sau Oltenia cu depozite şi o fabrică de procesare. De ce să aducem din Turcia sau China pastă de roşii când noi aici avem legume proaspete şi bune. Legumicultorii pun legumele în cutii sau saci şi aşteaptă cumpărătorul. Noi pu­nem roşiile în baxuri de banane în anul 2022. Întrebăm că de ce nu vin cei din afară să cum­pere, dar noi nu avem condiţii de export“, a spus Gheoghe Marin, primarul co­munei Matca, în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România! Un proiect ZF&CEC Bank.

    Lipsa depozitelor cu temperatură controlată din proximitatea bazinelor legumicole, dar şi a centrelor de procesare sau disponibilitatea ambalajelor pentru transport pun presiune pe producătorii locali, care trebuie să vândă marfa imediat după recoltare. „Ar fi foarte necesară o fabrică de procesare a legumelor. Dar ca prioritate întâi ar fi o piaţă. Noi avem un teren unde ne desfacem marfa, de 20 de ani, dar acolo nu este piaţa acoperită, nu există umbră. La peste 30 de grade Celsius nu este normal. Am depus la Compania Naţională de Vânzări un proiect pentru a construi piaţa aici, noi fiind cel mai mare bazin legumicol din ţară şi multă marfă ajunge la export. Depozitele ar fi o soluţie foarte bună, de ele se vorbeşte de 20 de ani, dar nu se întâmplă niciodată nimic, rămân la stadiu de vorbă şi promisiuni. Primăria nu poate construi aşa ceva pentru că nu sunt fonduri“, a spus Gheoghe Marin.

    De partea cealaltă, procesatorii explică faptul că pentru anumite produse au nevoie de legume cultivate într-un anumit mod, iar acestea nu sunt întotdeauna disponibile în proximitate.

    “În primul rând, domnul primar ştie unde avem noi fabrica? Nu putem să folosim roşii din solarii, pentru că dintr-o roşie normală nu ies 50 ml de suc de roşii şi brix-ul roşiilor din solar este foarte mic, iar noi lucrăm cu un brix mare. Noi avem nevoie de roşii din câmp. De câte ori a fost domnul primar la noi şi de unde ştie de unde folosim roşii? Noi am cumpărat castraveţi de la Matca, dar nu putem să luăm toate legumele care sunt produse în Matca, pentru că nu avem ce face cu ele”, a explicat Laurenţiu Capmare, director general adjunct, Contec Foods, deţinut de antreprenorii Levent Atin şi Geaner Aifun Suliman, care are în portofoliu mărcile Olympia şi Winmark şi este cunoscut pentru muştarul de Tecuci şi unul dintre cei mai mari producători de conserve de legume-fructe din România şi unul dintre cei mai importanţi angajatori din Tecuci.

    Din Matca, cel mai mare bazin legumicol din ţară, care are circa 1.500 de hectare cu solarii, o treime din suprafaţa României, şi 4.000 de producători, castraveţii recoltaţi pleacă zilnic spre Polonia, Republica Moldova şi Ucraina, pentru că retailerii din România le cer preţ standard şi constanţă fermierilor, susţin aceştia.

    Mircea Marius Filimon, proprietarul companiei Marivla Vegetable, care exportă anual 6.000 de tone de legume declara anterior pentru ZF că retailerii doresc contracte pentru un preţ standard, în timp ce producţiile de legume sunt diferite de la o săptămână la alta şi costurile de producţie şi transport, cresc. Filimon a precizat că fermierii mari din Matca ar face parteneriate cu retailerii, dacă ar exista mai multă flexibilitate, însă el susţine că ar trebui să existe mai multă aplecare spre producătorii mici, care reprezintă numărul cel mai mare şi care se asociază cu dificultate.

    Daniel Ciuhureanu, fermier care face parte din grupul Brateşleg, format din şase companii producătoare de legume, care realizează circa 10.000 de tone anual, a spus recent la emisiunea ZF Produs în România că fermierii nu mai pot susţine costurile crescute cu energia, îngăşămintele şi lipsa forţei de muncă. Astfel, majoritatea legumelor ajung pe tarabele din piaţa angro de la Matca, aflată la 10 km distanţă de oraşul Tecuci şi 50 km distanţă de oraşul Galaţi.

    Suprafaţa cu solarii din Matca este de circa 1.500 de hectare, potrivit fermierilor din acea zonă, iar suprafaţa spaţiilor protejate este de circa 4.500 de hectare la nivel naţional, din care suprafaţa ocupată cu sere este de aproximativ 365 ha, conform datelor centralizate la nivelul Ministerului Agriculturii de la direcţiile pentru agricultură judeţene.

    Principalele legume cultivate la Matca în solarii sunt roşiile şi castraveţi cornichon, urmate de ardei gras şi vinete, iar în câmp se cultivă cu precădere varză şi pepeni.