Vladimir Solovev este fotograf, iar în anii 80 ai secolului trecut a făcut parte din faimosul grup de creaţie Triva, desfiinţat, din motive politice. Fotografiile lui Solovev din acea perioadă sunt un bun răspuns pentru orice nostalgii ar isca epoca actuală. Întrebat dacă ar mai vrea să trăiască în URSS din nou, fotograful a răspuns: “Cine vrea să calce de două ori pe aceeaşi greblă?”.
O galerie foto despre viaţa cotidiană din acele vremuri.
La începutul acestui an, TripAdvisor, cea mai mare platformă online de călătorii din lume, a desemnat Hotel Epoque drept cel mai bun hotel din România. Iar dacă platforma reflectă opinia clienţilor, nici cifrele nu spun altă poveste: anul trecut, cifra de afaceri a fost cu peste 11% mai mare decât în 2014, ajungând la 2,24 de milioane de euro.
Plusul de doi digiţi se datorează deopotrivă rezultatelor înregistrate de hotel dar şi de restaurant: „Am operat anul trecut cu un grad de ocupare ridicat (peste 70%), iar rata medie a tarifelor pe cameră a crescut în 2015 cu 16% faţă de anii precedenţi,” spune Diana Popescu, CEO & owner al Hotel Epoque. Restaurantul, la rândul său, a depăşit previziunile bugetate pentru 2015 şi a înregistrat o dublare a numărului de clienţi, realizând venituri care reprezintă 36% din cifra totală de afaceri. Pe acest segment de business, 58% din venituri provin din restaurant şi 42% din evenimente.
Pentru 2016, proprietarii hotelului au bugetat venituri de 2,4 milioane de euro, adică o creştere cu 8% a cifrei de afaceri; „ne propunem încasări cu 30% mai mari din segmentul Food & Bar şi cu 20% pe segmentul evenimente,” spune antreprenoarea. Diana Popescu are o experienţă de 13 ani în domeniul bancar – vreme de trei ani la Finansbank (credit officer), iar apoi zece ani la National Bank of Greece – Banca Românească, fiind, pe rând, corporate manager, branch manager şi regional manager. În paralel cu experienţa bancară, şi-a consolidat pregătirea teoretică cu un Executive MBA la International Hellenic University din Tesalonic, Grecia, absolvit în 2013.
A ajuns în hotelărie după ce familia sa a cumpărat, în 2004, un teren în apropiere de parcul Cişmigiu, pe care se afla o clădire veche. Investiţia totală a fost de 8 milioane de euro, în hotelul cu centru spa şi restaurant. Antreprenoarea povesteşte că a identificat o nouă nişă şi în 2013, urmare a unei investiţii de jumătate de milion de euro, a fost inaugurat Epoque Events Gallery, un centru dedicat evenimentelor premium atât pentru zona corporate, cât şi pentru evenimente private. Spaţiul, care şi-a adjudecat în doi ani de funcţionare circa 15% din cifra de afaceri a hotelului, include o sală de conferinţe de 130 mp şi un Wine Club.
Spaţiul a găzduit peste 240 evenimente, dintre care 80% de afaceri, iar Diana Popescu crede că va creşte şi numărul de evenimentele private, „care se înscriu în conceptul boutique al sălilor de evenimente (cu circa 150 de invitaţi)“.
Conceptul hotelurilor de tip butic a apărut la începutul anilor ’80 în SUA şi Anglia, iar de mai bine de 15 ani s-au dezvoltat afaceri pe această nişă şi în România; definitorii pentru ele sunt spaţiile mici, designul de epocă şi serviciile personalizate. În clubul hotelurilor bucureştene de acest tip se află şi Carol Park Boutique Hotel, inaugurat în 2007, cu o investiţie de peste 6,5 milioane de euro, Marshal Garden de pe Calea Dorobanţilor, Casa Capşa, Residence Hotels Arc de Triomphe sau Rembrandt Hotel.
Tot în 2013, Diana Popescu a coordonat şi lansarea L’Atelier – art culinaire, restaurantul de gastronomie franceză care mizează pe corespondenţa între arta culinară şi artele frumoase ca sursă de inspiraţie. „Regret puţin că nu m-am dedicat mai devreme afacerii familiei.” Ea apreciază că, totuşi, cel mai dificil moment din carieră a fost cel legat tocmai de decizia de a se desprinde de cariera în banking construită de-a lungul a 13 ani. „Când «un copil» are nevoie de ajutor, nu poţi sta deoparte şi să nu te implici în creşterea sa.”
Spune că provocările au fost strict legate de faptul că a trebuit să înveţe foarte repede lucruri specifice industriei de ospitalitate şi, mai mult, industria era, la acel moment, într-o perioadă de schimbare, în special în ce priveşte importanţa în creştere a online-ului. Întrebată dacă plănuieşte alte investiţii, în alte domenii, spune că „Epoque este mai mult decât o afacere, este copilul meu”. Pentru moment, spune ea, se dedică acestei afaceri, „care se dezvăluie de la an la an”.
CONTEXTUL:
În 2007, când lucra în domeniul bancar, Diana Popescu s-a gândit că terenul achiziţionat de familie în apropierea parcului Cişmigiu este potrivit pentru un hotel boutique. Investiţiile dedicate până acum pentru Hotel Epoque, inaugurat în 2010, au ajuns la 8 milioane de euro; an de an, cifra de afaceri a hotelului a crescut, în pas cu creşterea gradului de ocupare.
DECIZIA:
Capitala a înregistrat pe parcursul ultimilor ani o creştere a numărului de turişti, fără a exista campanii realizate sau o strategie foarte coerentă de promovare la nivel internaţional din partea autorităţilor centrale. „Pe sosiri cifrele nu arată deloc bine la nivel de ţară; cu toate acestea, Bucureştiul rămâne în principal o destinaţie pentru afaceri şi un punct de tranzit pentru alte destinaţii din ţară cu adevărat pitoreşti pentru străinii care ne vizitează,” afirmă Diana Popescu, CEO & owner al Hotel Epoque. În acest context, a identificat ca una din variante pentru a creşte cifra de afaceri a companiei segmentul de evenimente iar în 2013 a investit 0,5 milioane de euro pentru deschiderea Epoque Events Gallery, un centru dedicat evenimentelor premium atât pentru zona corporate, cât şi pentru private.
EFECTELE:
Anul trecut, cifra de afaceri înregistrată de hotel a crescut cu 11%, ajungând la 2,24 de milioane de euro aproape o cincime din încasări se datorează organizării de evenimente. Pentru 2016 Hotel Epoque a bugetat venituri de 2,4 milioane de euro şi o creştere de 8% a cifrei de afaceri; în acest context, încasările din serviciile restaurantului şi barului ar urma să înregistreze un plus de 30%, iar cele din evenimente 20%.
English Russia a publicat recent o serie de fotografii care prezintă viaţa tinerilor din Uniunea Sovietică în anii ’70 şi ’80. Imaginile sunt pozitive şi reflectă momente fericite ale celor care trăiau în URSS.
Vladimir Solovev este fotograf, iar în anii 80 ai secolului trecut a făcut parte din faimosul grup de creaţie Triva, desfiinţat, din motive politice. Fotografiile lui Solovev din acea perioadă sunt un bun răspuns pentru orice nostalgii ar isca epoca actuală. Întrebat dacă ar mai vrea să trăiască în URSS din nou, fotograful a răspuns: “Cine vrea să calce de două ori pe aceeaşi greblă?”.
O galerie foto despre viaţa cotidiană din acele vremuri.
Bijuterii sau pur şi simplu diamante? Maşini de epocă? Poate obiecte de artă? Pentru persoanele cu averi mari, cumpărarea unui diamant sau a unei maşini rare este deopotrivă o investiţie, dar şi o cheltuială pentru propria plăcere. Aproape un sfert din bogaţii lumii continuă să cheltuiască mai mult pe bunuri de lux şi numai 8% spun că vor să reducă sumele alocate acestor produse, arată studiul The Wealth Report 2015, realizat de compania de consultanţă Knight Frank. Cei mai mulţi dintre cei cu apetit în creştere pentru bunuri de lux se găsesc în Marea Britanie, ţară cu cea mai mare densitate a rezidenţilor cu averi de peste 30 de milioane de dolari. La finalul lui 2014 în Marea Britanie se aflau 81 de miliardari în euro şi aproape 2.500 de persoane cu averi mai mari de 100 de milioane de euro. Pentru comparaţie, studiul arată că România are doar 2 miliardari şi 48 de persoane cu averi de peste 100 de milioane de euro. Numai în 2014, averile bogaţilor au crescut cu 700 de miliarde de dolari. În vârful piramidei bogaţilor sunt 53 de nou intraţi tot anul trecut, arată The Wealth Report.
Nu se vorbeşte foarte mult despre românii care aleg să investească în pietre preţioase sau colecţii de timbre, dar este de notorietate colecţia de maşini a lui Ion Ţiriac. Aceasta reuneşte peste 150 de exponate de epocă, fabricate începând cu anii 1899, dar şi automobile performante, cu un design actual. Este singura colecţie din lume cu cele 6 Rolls-Royce Phantom produse până în 1972, precum şi cu exemplare care au apărut anterior unor personalităţi ca Sir Elton John, Sammy Davis Jr. sau Bernie Ecclestone. Ion Ţiriac spune, în materialul de prezentare de pe site-ul Ţiriac Collection, că totdeauna a fost pasionat de maşini, dar că din păcate, vreme de 50 de ani nu a prea avut timp pentru a se dedica acestui hobby. Povesteşte că a început să cumpere maşini în momentul în care şi-a permis, din punct de vedere economic, respectiv când a început să facă bani din sport. „În 1969 a fost cel mai bun an al meu, când am câştigat 17 turnee. Cel mai rău m-am clasat la Roland Garros, pe locul opt, fiind singurul amator lângă şapte profesionişti. În acel an am adunat la un loc 5.000 de dolari şi mi-am cumpărat primul Mecedes 280 S, ţin minte că am ales S, pentru că era cu carburator şi puteau românii să umble cu şurubelniţa la el“.
Campionii din tenis câştigă acum zeci de milioane de dolari, sume despre care Ion Ţiriac spune că sunt rezonabile. Adaugă şi că a fost un mare pasionat de Ferrari: „Mereu am luat, am luat, am luat, le-am ţinut pe unde nu am mai ştiut. O poveste complet ridicolă – când a ieşit Ferrari F40 mi-au alocat unul – cu marketingul «serie limitată» pe care îl au sunt probabil cea mai isteaţă companie din lume -, de-abia aşteptam să vină şi am mai luat unul la suprapreţ.“
Le-a ţinut vreme de zece ani la un prieten, spune Ion Ţiriac, iar la un moment dat neamţul l-a întrebat ce să facă cu cele două Ferarri de la el din grajd; Ion Ţiriac le-a vândut într-o singură zi la preţ de unul şi regretă şi în ziua de azi, pentru că în prezent un astfel de automobil se vinde cu peste un milion de euro. „Este o boală cronică, nu numai o pasiune. Nu mă mai duc la licitaţii, deşi din când în când nu pot să mă abţin. Sunt lucruri care îmi plac, poate peste măsură şi atunci nu prea am limită. De pildă 600-le Mercedes eu cred că e o maşină din care am opt bucăţi şi cred că mai cumpăr dacă mai găsesc. Mi se par atât de performante şi fiabile încât am cumpărat tot pe ce am putut să pun mâna.“
Recondiţionarea unei maşini de colecţie poate dura până la doi ani şi jumătate, iar costurile pot fi uriaşe, deoarece pentru o singură piesă de la o maşină rară un investitor poate ajunge să plătească cât pentru o maşină întreagă. Cât ajunge să valoreze după recondiţionare? „Numai atât cât este cineva dispus să plătească pe ea“, punctează Ion Ţiriac, care apreciază că Spania a găzduit, cel mai proababil, cele mai mari colecţii de maşini. Valoarea unei maşini de colecţie este dată de un complex de factori, iar istoria contează în cazul acesta aproape tot atât de mult cât şi obiectul în sine. „S-au făcut doar 16 maşini Phantom 4 şi au fost vândute numai către casele regale. Eu am singurele două Phantom 4 care se află în mâini private“, spune Ţiriac, care povesteşte că a învăţat să conducă la 15 ani, când lucra la fabrica de camioane Steagul Roşu „şi am luat palme de mi-au sărit urechile de la cei mai în vârstă până am învăţat să conduc“.
Clive Palmer este un om de afaceri australian care şi-a făcut averea din minerit. Acesta deţine compania Mineralogy, iar de-a lungul timpului a cumpărat alte companii pentru a-şi mări imperiul, companii precum Waratah Coal sau Queensland Nickel şi Palmer Nickel and Cobalt Refinery. Averea acestuia este estimată de Forbes la 550 de milioane de dolari.
Palmer a devenit cunoscut mai ales din prisma excentricităţilor sale. În 2008 a cumpărat o echipă de fotbal din China pentru a-şi mări vizibilitatea, iar în 2013, într-o conferinţă de presă, Palmer a anunţat că plănuieşte să construiască o replică fidelă a Titanicului, numit Titanic II, după cum era de aşteptat. Planul era ca noul vas să refacă traseul Titanicului, să plece în 2016 din Southampton până la New York, dar lansarea a fost amânată pentru 2018. Acesta plănuia să recreeze atmosfera de epocă de pe Titanic, urmând să fie folosite costume de epocă, iar accesul la TV sau Internet să fie interzis. Dar nu au mai fost făcute date publice despre despre construcţia vasului, iar proiectul care se crede că a fost abandonat.
Atras de alt dezastru, Palmer a anunţat că vrea să construiască un parc inspirat de pelicula Jurassic Park. Iniţial, Palmer dorea să cloneze dinozauri pentru acest parc, însă a abandonat această idee, hotărând să folosească în loc versiuni robotice gigantice. El a comandat 160 de dinozauri animatronici, iar acestia au fost găzduiţi în Palmer Coolum Resort, o staţiune a sa aflată pe coasta de nord a Australiei. Primii dinozauri au fost Jeff, un Tyrannosaurus rex, şi Bones, un Omeisaurus.
Parcul, numit Palmerasaurus, a fost deschis pentru public pe 14 decembrie 2013, dar nu s-a bucurat de prea mare succes.
Potrivit publicaţiei Time, Clive Palmer a declarat că „vreau să cheltuiesc banii pe care îi am până când mor” şi că deşi valoarea averei sale este de rândul milioanelor, el se consideră miliardar.
The Lady Chauffeurs este numai una dintre afacerile de pe insulă care acceptă plăţile în moneda virtuală. Start-up-urile legate de bitcoin au tendinţa să apară acolo unde sunt bani disponibili pentru investiţii, în Londra, New York sau San Francisco. O astfel de concurenţă poate părea prea mare pentru un protectorat britanic minuscul care seamănă mai mult cu o capsulă a timpului decât cu tărâmul viitorului. Totuşi, guvernul Insulei Man are ambiţia să o transforme într-unul dintre cele mai importante hub-uri ale tehnologiei la nivel mondial. Circa 25 de start-up-uri lucrează cu monede virtuale, iar numărul lor este în continuă creştere.
Proprietara The Lady Chauffeurs, Nula Perren, explică faptul că serviciul de transport pe care îl oferă este adresat chiar antreprenorilor din domeniul monedelor virtuale şi entuziaştilor bitcoin. Mulţi dintre aceşti nou-veniţi pe insulă sunt programatori şi profesionişti din sectorul IT din Canada, Statele Unite şi Brazilia, care iniţial au lucrat în industria jocurilor de noroc online.
În ultimul deceniu, unele dintre cele mai mari companii din această industrie şi-au transferat activităţile pe insulă, inclusiv Rational Group, care deţine site-urile PokerStars şi Full Tilt Poker, insula devenind la fel de importantă precum cazinourile tradiţionale din Las Vegas şi Macao. Poate fără intenţie, aceste companii de jocuri de noroc au jucat rolul de moaşe pentru comunitatea monedelor virtuale de pe insulă.
Cu toate că majoritatea companiilor de jocuri de noroc online nu acceptă bitcoin, moneda digitală este populară în comunitatea IT a insulei, iar unii devotaţi şi-au schimbat locurile de muncă pentru start-up-uri dedicate banilor virtuali.
Americanul Nick Williamson, care a renunţat la Institute of Technology din Illinois pentru a deveni jucător de poker profesionist, este unul dintre aceştia. În 2011, PokerStars l-a atras pe Williamson cu un post de administrare a jocurilor. „Dacă poţi pleca din când în când de pe insulă pentru a nu te simţi claustrat, este grozav“, explică Williamson, în vârstă de 29 de ani, pentru Bloomberg. Williamson a devenit interesat de bitcoin pentru potenţialul de a elimina la un moment dat necesitatea unui administrator neutru al jocurilor, care să verifice mizele jucătorilor. După ce s-a mutat pe insulă şi a studiat codul sursă al bitcoin în timpul liber, Williamson a început să scrie propriul său protocol pentru un registru virtual de evidenţă a tranzacţiilor cu moneda virtuală (blockchain protocol). În noiembrie 2014, Williamson a părăsit PokerStars pentru a se concentra pe Pythia, un start-up pe care l-a fondat pentru a oferi clienţilor softul necesar creării propriilor registre ale tranzacţiilor.
Pentru a dovedi fezabilitatea protocolului Pythia, Williamson a găsit un partener neobişnuit, guvernul Insulei Man, care înfiinţează, ca proiect pilot, un registru al companiilor din domeniul monedelor virtuale, care va fi stocat folosind protocolul Pythia. Astfel, guvernul Insulei Man va deveni primul guvern care va folosi un blockchain pentru a stoca date oficiale.
“Acest fapt demonstrează buna noastră credinţă. Demonstrează că păstrăm un echilibru între importanţa reglementărilor şi deschiderea către afaceri“, a arătat Brian Donegan, care răspunde de dezvoltarea afacerilor cu monede virtuale în Departamentul pentru Dezvoltare Economică.
În mai puţin de un an, cadrul de reglementare a operaţiunilor cu bitcoin a fost aprobat de Parlamentul Insulei Man, cunoscut sub numele de Tynwald, care are o istorie de peste 1.000 de ani şi susţine că ar fi legislativul cu cea mai îndelungată activitate din lume.
Platformele de tranzacţionare a monedelor virtuale trebuie să respecte legislaţia în domeniul spălării banilor, pentru prevenirea activităţilor infracţionale şi protejarea clienţilor, a explicat Donegan.
Eric Hollreiser, director de comunicare la Rational Group, spune că vede o paralelă între crearea de către guvern a reglementărilor pentru jocurile de noroc online, care au contribuit la legitimizarea întregului sector, şi ceea ce se întâmplă în prezent cu bitcoin, care are reputaţia vestului sălbatic.
Antreprenorii din sectorul financiar online sunt atraşi de Insula Man nu doar pentru regimul de reglementări. Inelele de fibră optică care conectează insula de Irlanda şi Marea Britanie oferă servicii de Internet în bandă largă neobişnuit de puternice. Electricitatea este suficientă şi sigură, ca şi centrele de date ale insulei. În afara acestor servicii, este vorba despre sistemul fiscal, în care nu există impozite pe profit, pe câştigurile de capital sau pe dividende. Nivelul impozitelor personale este scăzut, de maximum 20%, respectiv mai puţin de jumătate din cel mai ridicat nivel din Marea Britanie.
The Lady Chauffeurs este numai una dintre afacerile de pe insulă care acceptă plăţile în moneda virtuală. Start-up-urile legate de bitcoin au tendinţa să apară acolo unde sunt bani disponibili pentru investiţii, în Londra, New York sau San Francisco. O astfel de concurenţă poate părea prea mare pentru un protectorat britanic minuscul care seamănă mai mult cu o capsulă a timpului decât cu tărâmul viitorului. Totuşi, guvernul Insulei Man are ambiţia să o transforme într-unul dintre cele mai importante hub-uri ale tehnologiei la nivel mondial. Circa 25 de start-up-uri lucrează cu monede virtuale, iar numărul lor este în continuă creştere.
Proprietara The Lady Chauffeurs, Nula Perren, explică faptul că serviciul de transport pe care îl oferă este adresat chiar antreprenorilor din domeniul monedelor virtuale şi entuziaştilor bitcoin. Mulţi dintre aceşti nou-veniţi pe insulă sunt programatori şi profesionişti din sectorul IT din Canada, Statele Unite şi Brazilia, care iniţial au lucrat în industria jocurilor de noroc online.
În ultimul deceniu, unele dintre cele mai mari companii din această industrie şi-au transferat activităţile pe insulă, inclusiv Rational Group, care deţine site-urile PokerStars şi Full Tilt Poker, insula devenind la fel de importantă precum cazinourile tradiţionale din Las Vegas şi Macao. Poate fără intenţie, aceste companii de jocuri de noroc au jucat rolul de moaşe pentru comunitatea monedelor virtuale de pe insulă.
Cu toate că majoritatea companiilor de jocuri de noroc online nu acceptă bitcoin, moneda digitală este populară în comunitatea IT a insulei, iar unii devotaţi şi-au schimbat locurile de muncă pentru start-up-uri dedicate banilor virtuali.
Americanul Nick Williamson, care a renunţat la Institute of Technology din Illinois pentru a deveni jucător de poker profesionist, este unul dintre aceştia. În 2011, PokerStars l-a atras pe Williamson cu un post de administrare a jocurilor. „Dacă poţi pleca din când în când de pe insulă pentru a nu te simţi claustrat, este grozav“, explică Williamson, în vârstă de 29 de ani, pentru Bloomberg. Williamson a devenit interesat de bitcoin pentru potenţialul de a elimina la un moment dat necesitatea unui administrator neutru al jocurilor, care să verifice mizele jucătorilor. După ce s-a mutat pe insulă şi a studiat codul sursă al bitcoin în timpul liber, Williamson a început să scrie propriul său protocol pentru un registru virtual de evidenţă a tranzacţiilor cu moneda virtuală (blockchain protocol). În noiembrie 2014, Williamson a părăsit PokerStars pentru a se concentra pe Pythia, un start-up pe care l-a fondat pentru a oferi clienţilor softul necesar creării propriilor registre ale tranzacţiilor.
Pentru a dovedi fezabilitatea protocolului Pythia, Williamson a găsit un partener neobişnuit, guvernul Insulei Man, care înfiinţează, ca proiect pilot, un registru al companiilor din domeniul monedelor virtuale, care va fi stocat folosind protocolul Pythia. Astfel, guvernul Insulei Man va deveni primul guvern care va folosi un blockchain pentru a stoca date oficiale.
“Acest fapt demonstrează buna noastră credinţă. Demonstrează că păstrăm un echilibru între importanţa reglementărilor şi deschiderea către afaceri“, a arătat Brian Donegan, care răspunde de dezvoltarea afacerilor cu monede virtuale în Departamentul pentru Dezvoltare Economică.
În mai puţin de un an, cadrul de reglementare a operaţiunilor cu bitcoin a fost aprobat de Parlamentul Insulei Man, cunoscut sub numele de Tynwald, care are o istorie de peste 1.000 de ani şi susţine că ar fi legislativul cu cea mai îndelungată activitate din lume.
Platformele de tranzacţionare a monedelor virtuale trebuie să respecte legislaţia în domeniul spălării banilor, pentru prevenirea activităţilor infracţionale şi protejarea clienţilor, a explicat Donegan.
Eric Hollreiser, director de comunicare la Rational Group, spune că vede o paralelă între crearea de către guvern a reglementărilor pentru jocurile de noroc online, care au contribuit la legitimizarea întregului sector, şi ceea ce se întâmplă în prezent cu bitcoin, care are reputaţia vestului sălbatic.
Antreprenorii din sectorul financiar online sunt atraşi de Insula Man nu doar pentru regimul de reglementări. Inelele de fibră optică care conectează insula de Irlanda şi Marea Britanie oferă servicii de Internet în bandă largă neobişnuit de puternice. Electricitatea este suficientă şi sigură, ca şi centrele de date ale insulei. În afara acestor servicii, este vorba despre sistemul fiscal, în care nu există impozite pe profit, pe câştigurile de capital sau pe dividende. Nivelul impozitelor personale este scăzut, de maximum 20%, respectiv mai puţin de jumătate din cel mai ridicat nivel din Marea Britanie.
Juriul concursului de maşini de epocă Pebble Beach, California, a premiat modelul Rolls-Royce Phantom IV Hooper Sedanca de Ville din anul 1952, aparţinând lui Ion Ţiriac, cu locul I la categoria “Rolls-Royce and Bentley Postwar”, fiind astfel validat drept cel mai bine restaurat vehicul din secţiunea sa.
Acestui premiu i s-a alăturat distincţia “Lucius Beebe Trophy”, acordată autovehiculului pe care juriul îl consideră a fi în asentimentul lui Lucius Beebe – unul dintre primii membri ai juriului acestui concurs.
Între anii 1950 şi 1956 au fost fabricate strict 18 unităţi Rolls-Royce Phantom IV, care puteau fi achiziţionate exclusiv de capete încoronate sau şefi de stat. Dintre acestea, doar 16 mai există astăzi. Toate exemplarele din acest model unic au caroserii realizate de constructori independenţi, în cazul Rolls-Royce Phantom IV Sedanca de Ville acesta fiind Hooper & Co. Ltd, iar capota lor este dominată de varianta îngenuncheată a statuetei „Spirit of Ecstasy”.
Exemplarul Rolls-Royce Phantom IV câştigător la ediţia din 2015 a concursului de la Pebble Beach şi parte a Ţiriac Collection a fost deţinut anterior de Aga Khan al III-lea, al 48-lea Imam al comunităţii Nizari Ismaili, care a fost totodată şi primul proprietar al automobilului.