Norman Wilkinson a fost un pictor corect şi productiv, căruia i-au plăcut marea, i-au plăcut vapoarele şi i-au plăcut luptele navale. Poate părea oarecum infantil, dar Wilkinson a trăit în cea mai războinică perioadă a lumii; dacă traversezi, ca persoană matură, cele două războaie mondiale, mă tem că lupta ajunge cumva să te intoxice.
Dar Wilkinson nu a pictat numai bătălii, ci şi marine delicate, peisaje, ilustraţie de revistă sau afişe. În Primul Război Mondial, Wilkinson a propus amiralităţii britanice o modalitate aparte de camuflaj, bazat pe jocuri de forme şi culori. Ideea era nu de a ascunde obiectul, aşa cum vor actualele sisteme de camuflaj, ci de a înşela ochiul privitorului – observator pe un vas inamic sau comandant de submarin folosind periscopul – în privinţa mărimii navei şi a direcţiei sale.
Amiralitatea a acceptat ideea, aşa că Wilkinson şi colaboratorii săi, pictori, studenţi la arte şi artizani au beneficiat de unele dintre cele mai mari suprafeţe de lucru din istoria artei, iar unele realizări ale lor (Google!) sunt opere de artă în sine. Ar mai trebui spus că însuşi Picasso a fost influenţat de “dazzle camouflage”; artistul a iscat curentul cubist după ce a admirat pe străzile Parisului un tun astfel pictat.
Trecerea de la tunuri şi vase de luptă la societatea românească este oarecum firească, zic cu un zâmbet uşor. Spuneam mai devreme că termenul momentului ar fi “camuflaj”; este vorba de armata de inşi camuflaţi în spatele relaţiilor, funcţiilor, intereselor partinice sau trans-partinice, carierişti şi birocraţi care nu numai că ţin societatea în loc, ci, mai mult, o împing înapoi. Eşti cam nătâng? Camuflează-te în spatele unui noian de vorbe şi numere şi lumea nu va remarca. De cele mai multe ori.
Nu te pricepi să colaborezi? Camuflează-te în dosul unei mine încruntate şi adoptă tactica “nimic nu-mi place!”. Camuflajul poate fi orice, un tricou albastru, tăcerea sau ţipătul, privirea, retorica calpă.
N-ai idei? Camuflează-te şi fură ideile altora.
Dacă te vei picta suficient de bine încât privitorii să nu-ţi intuiască adevărata direcţie, scopurile reale şi intenţiile, vei reuşi. Sigur că în proces vor apărea pagube colaterale, poate un amic supărat, poate un coleg înşelat, poate cineva apropiat dezamăgit, poate nişte milioane de oameni supăraţi, dar camuflajul te va proteja şi de asta.
De regulă liderii, dictatorii, şefii par a fi vinovaţi pentru relele lumii. Dar n-ar trebui să uităm de cei camuflaţi, cei care le fac treburile liderilor, dictorilor sau şefilor, de cei ce profită de lipsa moralităţii, de formularistică şi de absurdul legii. De cei ce acceptă, de cei lipsiţi de loialitate, orbi şi surzi.Camuflaţi.