BusinessMagazin

Tag: economii

  • Merkel vede o accelerare a recuperării celei mai mari economii europene odată cu îmblânzirea virusului

    Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat încrezătoare că redresarea celei mai mari economii europene va accelera odată ce pandemia de coronavirus va fi readusă sub control, scrie Bloomberg. Economia germană şi-a revenit puternic după prăbuşirea activităţii în primăvară, însă noile restricţii introduse în urma noului val de infectări vor duce probabil la o stagnare în cel mai bun caz în ultimul trimestru. Iar aceasta în pofida susţinerii financiare destinate celor mai puternic afectate sectoare.

    Sectorul vital al exporturilor suferă de asemenea de pe urma accelerării cazurilor de îmbolnăvire. Sectorul construcţiilor este la rândul său puternic afectat, anticipând o scădere a vânzărilor nominale pentru prima dată în mai mult de un deceniu anul viitor, în condiţiile în care companiile locale îşi restrâng activitatea de construcţii din cauza pandemiei, relatează Reuters. Piaţa muncii resimte în acelaşi timp şocul pandemiei, forţa de muncă fiind în scădere. Potrivit institutului Ifo, cei singuri cu salarii scăzute nu sunt suficient stimulaţi financiar pentru a lucra full time. Dacă ar avea un venit suplimentar de 10 euro pe oră brut, aceştia ar vedea doar 2,50, până la 3,90 de euro din această sumă în venitul net, relevă un studiu realizat de cercetătorii Ifo.

    „Combinaţia fatală de taxe, contribuţii sociale şi rata ridicată de retragere a beneficiilor este de vină“, arată Andreas Peichl, cercetător Ifo. „Această eroare din sistem trebuie corectată. Forţa de muncă este în scădere“.

  • Şeful celei mai puternice economii a lumii, infectat cu COVID-19 în plină campanie electorală

    Preşedintele Donald Trump a anunţat astăzi că el şi soţia sa au fost depistaţi pozitiv la testul de coronavirus, chiar pe ultima sută de metri înainte de alegerile prezidenţiale din SUA. În timpul campaniei electorale, Trump a ignorat în mod repetat îndrumările experţilor privind prevenirea răspândirii bolii, scrie CNN.

    Diagnosticul reprezintă cea mai gravă ameninţare la sănătatea unui preşedinte american aflat în funcţie în ultimele decenii. La 74 de ani şi obez, Trump se încadrează în cea mai ridicată categorie de risc pentru complicaţiile grave cauzate de virusul care a ucis peste 200.000 de americani şi peste 1 milion de oameni în întreaga lume. Îmbolnăvirea sa cu COVID-19 s-ar putea dovedi destabilizatoare într-un climat politic deja incert, iar viitorul pieţei bursiere s-a prăbuşit în urma ştirilor despre infectarea lui Trump.

  • Cum supravietuiesc afacerile mici în criză?

    Energia, determinarea şi pasiunea nu mai erau de ajuns pentru micii antreprenori în contextul pandemiei de Covid-19. Mulţi nu le mai dădeau nicio şansă, erau primii care urmau să fie măturaţi de puternicul val al crizei. Primii care ar fi depus armele, ar fi abandonat proiectele şi s-ar fi retras în linişte pentru a o lua din nou de la capăt când pandemia se va fi încheiat. În fond ce aveau de pierdut? Unu, două locuri de muncă, vânzări de câteva zeci, poate sute de mii de lei, investiţii susţinute în mare parte din economiile proprii sau din mici credite, chiar de nevoi personale. Abandonau acum şi o luau iar de la capăt. Unii mai făcuseră asta deja. Dar nu. Mulţi dintre ei s-au ambiţionat, au căutat soluţii, au strâns din dinţi şi au reuşit.
    „Ne-am agăţat de orice ni se oferea: păsuiri de la furnizori, sprijin şi înţelegere de la proprietarii spaţiului pe care îl închiriem, sprijinul de la stat, înţelegerea părinţilor, sprijinul lor şi păsuirea atunci când a fost cazul, sprijinul instituţiilor de finanţare care ne-au întins o mână. Am căutat competiţii şi granturi la care să participăm. Am crezut că putem câştiga o competiţie cu 144 de start-up-uri pentru un grant de digitalizare la Academia Minţilor Creative susţinut de Unicredit şi am ţintit din prima premiul cel mare”, spune Ion Neculai, cofondator al Eematico, un proiect în domeniul educaţiei din Bucureşti, care a adunat peste 4.500 de participanţi în cinci ani.
    Grant de la UniCredit, o finanţare de la Raiffeisen obţinută în plină pandemie, susţinere din partea Fundaţiei Erste şi a BCR, la care se adaugă colaborări mai vechi cu Banca Transilvania şi ING – aşa a reuşit Eematico, un mic business din educaţie să stea în picioare şi să aibă pe lista de finanţatori poate mai multe bănci decât reuşeşte să atragă cu business mare.
    Eematico este doar unul dintre multele proiecte pornite de la zero în ultimii ani în România care s-a repoziţionat în contextul crizei economice provocate de criza sanitară. De ce este importantă rezistenţa lor? A micilor afaceri? Care e rolul lor în economia mare?
    Afacerile mici din România, microîntreprinderile, firme cu cel mult 9 angajaţi şi maximum 2 mil. euro vânzări, reprezintă 12% din cifra de afaceri totală a companiilor din România, dar 30% din profitul net raportat de firmele de pe piaţa locală.
    Cu afaceri de
    203,6 miliarde de lei (43 miliarde de euro) în 2019, ultimul an pentru care există date publice consolidate la Registrul Comerţului, microîntreprinderile au cel mai redus impact la nivel de cifră de afaceri în economie, dar profitul net de peste 43 miliarde de lei (9 miliarde de euro) generat de aceste firme le situează pe locul doi în economie după firmele mari. Spre comparaţie, firmele mijlocii au afaceri cu 65% mai mari decât microîntreprinderile, dar un profit net total la jumătate faţă de cel al micilor antreprenori, arată o analiză pe baza datelor de la Registrul Comerţului.
    Cifra de afaceri a microîntreprinderilor s-a majorat cu 9% în 2019 faţă de 2018, iar în ultimul deceniu acelaşi indicator a crescut cu 60%. Profitul net al acestor firme a avansat cu 16% în ultimul an şi cu peste 200% în ultimul deceniu, avans care a determinat ca micile afaceri să contribuie cu aproape o treime la profitul net total raportat de firmele din România.
    În statistici ele sunt microîntreprinderi, cea mai numeroasă „clasă” din businessul românesc –  90% din total. Noi le spunem Afaceri de la zero. În mai 2019, Ziarul Financiar şi Banca Transilvania au pornit un proiect dedicat micilor antreprenori, celor care au pornit de la zero, celor care şi-au riscat economiile pentru a investi în afaceri mici, celor care au renunţat la joburi în multinaţionale pentru a deveni antreprenori, celor care nu au fost niciodată angajaţi, dar au ştiut de la început că au o idee, un produs sau un serviciu cu care vor să ajungă la consumatori.
    Prin numărul de locuri de muncă create, prin modelele de business pe care le aduc în economie, prin nişele pe care reuşesc să le acopere, cele mai mici firme din România sunt un nucleu vital pentru business. Şi ele reuşesc să rămână în picioare.
    „Viaţa unui start-up era oricum complicată şi înaintea pandemiei. Acum e un moment în care să pivotăm şi să găsim moduri noi de a face business şi de a deservi nişa de piaţă pe care o acoperim”, spune Ana Voicu, antreprenoarea care a creat brandul Zuluff, un nume jucăuş pentru o afacere la fel, în domeniul scutecelor pentru copii, parţial biodegradabile, din bambus.

     

    Ion Neculai, cofondator al Eematico, un proiect în domeniul educaţiei, care a adunat peste 4.500 de participanţi în cinci ani

    8.000  de euro, valoarea unui grant de la UniCredit Bank câştigat de Eematico pentru dezvoltarea unei platforme online de învăţare

    “Să nu ne dăm în spate de la greu şi să fim recunoscători tuturor celor care ne-au susţinut”

    „Pentru noi în toată această perioadă a contat să nu ne pierdem cumpătul atunci când totul s-a închis sau am trecut prin situaţii limită. Să rămânem atenţi şi să înţelegem bine ce ni se întâmplă şi care erau acele lucruri de care ne puteam agăţa. Să vorbim sincer şi deschis cu echipa de colaboratori, să găsim soluţii împreună. Să fim creativi şi să pivotăm rapid atunci când se arată posibilităţi – în acest mod am reuşit să venim cu o soluţie online inovativă într-un timp care ni s-ar fi părut oricând altcândva imposibil. Să fim optimişti. Să avem încredere în continuare în ideile noastre noi. Să fim îndrăzneţi. Să credem. Să ştim la ce să renunţăm: am vândut tot ce am putut vinde, am renunţat la spaţiile în care am ţinut cursuri
    5 ani de zile, am redus echipa, nu înainte de a fi făcut tot ce ne-a stat în putinţă să îi ţinem cât mai mult, în speranţa că poate lucrurile se vor aşeza din nou. Să fim recunoscatori”, spune Ion Neculai, cofondator al Eematico, un proiect în domeniul educaţiei, care a pornit de la ideea de a organiza cursuri de bricolaj pentru copii, prin joacă, un proiect care a adunat în cinci ani peste 4.500 de participanţi. 
    Pentru Eematico 2020 „este de departe cea mai dificilă perioadă prin care am trecut”. În martie 2020, în numai o zi, proiectul de educaţie construit de Ion Neculai împreună cu alţi parteneri s-a trezit fără nicio activitate în desfăşurare în condiţiile în care avea 35 de grupe în şcoli şi grădiniţe şi încă nouă la centru. Şi totuşi proiectul a mers înainte, ghidat de ambiţia fondatorilor, de copii şi părinţi care nu au renunţat la cursuri şi tabere, dar şi de partenerii din mediul de business.
    „Ne-am agăţat de orice ni se oferă: păsuiri de la furnizori, sprijin şi înţelegere de la proprietarii spaţiului pe care îl închiriem, sprijinul de la stat, înţelegerea părinţilor, sprijinul lor şi păsuirea atunci când a fost cazul, sprijinul instituţiilor de finanţare care ne-au întins o mână (Fundatia Erste – n. red). Am căutat competiţii şi granturi la care să participăm. Am crezut că putem câştiga o competiţie cu 144 de start-up-uri pentru un grant de digitalizare la Academia Minţilor Creative susţinut de Unicredit şi am ţintit din prima premiul cel mare.”
    Grant de la UniCredit, o finanţare de la Raiffeisen obţinută în plină pandemie, susţinere din partea Fundaţiei Erste şi a BCR, la care se adaugă colaborări mai vechi cu Banca Transilvania şi ING – aşa a reuşit Eematico, un mic business din educaţie să stea în picioare şi să aibă pe lista de finanţatori poate mai multe bănci decât reuşeşte să atragă cu business mare.În plină pandemie, Ion Neculai şi Eematico au făcut pentru Fundaţia UiPath 160 de kituri de materiale de arhitectură şi apoi  16 ateliere online cu 160 de copii din comunităţile sprijinite de ei. „Să nu ne dam în spate de la greu şi să fim recunoscători tuturor celor care ne-au susţinut” – asta a învăţat echipa Eematico în cel mai greu an de la înfiinţare.

    Ana Voicu, antreprenoarea care a creat brandul Zuluff, de scutece din bambus pentru copii

    Avem norocul să fim într-o nişă în care consumul nu a scăzut, dar fiind într-o piaţă premium, am încercat să înţeleg ce se va întâmpla cu consumatorii, ce aşteaptă ei de la un business mic, aşa ca al meu.
    „Viaţa unui start-up era oricum complicată şi înaintea pandemiei. Acum e un moment în care să pivotăm şi să găsim moduri noi de a face business şi de a deservi nişa de piaţă pe care o acoperim”, spune Ana Voicu, antreprenoarea care a creat brandul Zuluff, un nume jucăuş pentru o afacere la fel, în domeniul scutecelor pentru copii, parţial biodegradabile, din bambus.
    Ea a lucrat şase ani pentru Procter & Gamble, gigantul american din segmentul bunurilor de larg consum nealimentare, iar timp de doi ani a avut în portofoliu brandul Pampers. Atunci şi-a dezvoltat cunoştinţele cu privire la domeniul scutecelor, ceea ce a impulsionat-o să creeze chiar ea un brand.
    „Avem norocul să fim într-o nişă în care consumul nu a scăzut, dar fiind într-o piaţă premium, am încercat să înţeleg ce se va întâmpla cu consumatorii, ce aşteaptă ei de la un business mic, aşa ca al meu. Mi-am dat seama că e mai important decât oricând suportul pe care îl acorzi clienţilor – livrare rapidă, plăţi sigure, proceduri de retur uşoare şi asistenţă oricând e nevoie.”
    Aşa că, pentru a supravieţui, s-a concentrat pe client şi pe experienţa lui. A adus produse noi în portofoliu, a reuşit să reducă timpul de livrare la 24 de ore pentru 90% din comenzi şi a continuat să livreze produse calitative.
    „De asemenea, impactul pandemiei este considerabil atât în timpii de transport internaţional, cât şi în costurile aferente. Aşa că am învăţat să planific totul mult mai din timp şi să las loc pentru neprevăzut. Sunt însă optimistă pentru viitor, voi continua lansările de produse noi şi comunicarea deschisă cu consumatorii Zuluff”, spune Ana Voicu.
    În timpul stării de urgenţă generate de pandemie, antreprenoarea a ales să aducă o gamă mai mare de produse pe site-ul ei, astfel că a devenit şi distribuitor al unor jucării de dentiţie din lemn de tei fabricate în România, dar şi al unor haine moi, din materiale naturale, tot pentru copii.

    Ioana Coca
    cofondator al brandului de bere artizanală Oriel, cu venituri de 200.000 de lei în 2019, duble faţă de 2018
    59
    de microberării erau în România în 2019, un segment care a crescut de la zero în numai un deceniu. În 2020, în perioada ianuarie-august, au fost eliberate autorizaţii pentru alte 17 microberării, arată datele Asociaţiei Berarii României
    „Pentru o microberărie artizanală nu a fost cea mai fericită perioadă mai ales cu partea de HoReCa suspendată, dar am reuşit să mergem înainte. Ne-a ajutat foarte mult magazinul online, în lockdown a fost singura sursă de venit şi în martie chiar am avut cea mai bună lună în vânzările online”, spune Ioana Coca, cea care dezvoltă alături de Laurenţiu Mândrilă brandul de bere artizanală Oriel.
    Povestea microberăriei Oriel Beer din Bucureşti a început în urmă cu zece ani, când Ioana Coca şi asociatul său Laurenţiu Mândrilă au descoperit berea artizanală şi au încercat să creeze anumite reţete acasă şi „dintr-o joacă“ au făcut 20 de litri de bere artizanală pentru ei şi prieteni. Brandul Oriel a apărut pe piaţă şapte ani mai târziu, în decembrie 2017,
    iar acum este prezent în
    37 de localuri din ţară şi anul trecut veniturile s-au ridicat la 200.000 de lei, duble faţă de 2018.
    Cum au supravieţuit ei? Muncind zi de zi pentru a onora comenzile plasate în magazinul online şi pentru a livra berea acasă la consumatori.
    „Lumea chiar stătea în casă şi bea multă bere craft, în timp ce eu şi Laurenţiu ne ocupam de zor de pregătirea coletelor. Era un întreg proces pentru că aveam grijă la igienă, stăteam cu măsti, mănuşi, dezinfectant etc. Noi nu am întrerupt deloc activitatea şi am continuat producţia în tot acest timp. Ţin minte că stăteam cu declaraţiile pe propria răspundere completate zilnic şi chiar ne gândeam cum să explicăm poliţiei când ne oprea noaptea, pe stradă, că noi îmbuteliem manual
    1.000 de sticle de bere şi durează până după miezul nopţii acest proces. Dar lockdown-ul s-a terminat destul de repede, acum lumea comandă mai puţin acasă, dar am avut noroc cu vremea bună şi cu terasele care au comandat pe timpul verii”, completează Ioana Coca.

    Marius Strãtilã, fondator al Massif Experience, care organizează de câţiva ani tururi ghidate în zonele montane din România

    Cu 20% au fost reduse preţurile activităţilor Massif Experience
    „Am crezut că nu o să meargă când am văzut situaţia, mai ales că eu lucrez cu turişti străini. Teama mea principală a fost că n-o să mai lucrez deloc. Au venit însă turiştii români, cu care a fost mai greu, pentru că nu au cultură sportivă, dar cu ajutorul lor am reuşit să supravieţuiesc”, povesteşte Marius Strătilă.
    Ca să ajungă mai repede şi mai clar la noul său public, a tradus întregul site în limba română şi a ales să scadă preţurile tuturor activităţilor cu 20%. Nu a renunţat însă la filosofia lui, de a oferi „experienţe faine” în grupuri mici.
    „În septembrie îmi fac din nou puţin griji. S-au anunţat noi ajutoare de la guvern, aşa că o să aplic pentru ele, să obţin maximum 200.000 de euro nerambursabili. Cu aceşti bani vreau să construiesc ceva adiacent proiectului meu. Asta înseamnă că, pe lângă echipamentele pe care vreau să le cumpăr, intenţionez să fac şi un spaţiu într-o casă, cu o zonă de închiriat în regim Airbnb, iar jos să am biroul. E un model pe care l-am văzut afară şi merge bine. Turiştii poate au nevoie şi de cazare şi îşi pot alege echipamentele de la parterul locului în care se cazează”, spune Marius Strătilă.
    Tururile pe care le organizează el sunt în munţii din jurul Braşovului – Făgăraş, Piatra Craiului, Bucegi, Postăvaru, Tâmpa, Ciucaş şi Piatra Mare.

    Andreea Madlen Mãrgescu, fondator al brandului de cămăşi pictate manual Made with joy in Transilvania

    Situaţia actuală ne dă o lecţie, care aparent nu ne este pe plac, dar totuşi putem învăţa multe.
    „Cum spun unii oameni, foarte haioşi de altfel, că anul 2020 nu se ia in calcul, că nu trecem acest an în palmaresul de victorii, dar mai ales provocări, eu aş spune că pentru antreprenori gluma asta e mai puţin simpatică. În special pentru antreprenorii proaspeţi, dar mai ales pentru aceia ale căror businessuri au fost serios afectate de pandemie. Situaţia actuală ne dă o lecţie, care aparent nu ne este pe plac, dar totuşi putem învăţa multe. Putem chiar să ne gândim la diversificarea obiectului de activitate, de ce nu, la mutarea afacerii mai mult in online, acolo unde este posibil”, spune Andreea Madlen Mărgescu, fondator al brandului de cămăşi pictate manual Made with joy in Transilvania.
    În oraşul Făgăraş, Andreea Mărgescu, de profesie economist, pictează zi de zi desene şi mesaje pe cămăşi, iar într-un an şi jumătate a realizat peste 300 de modele care au ajuns la cliente din toată ţara. Am trecut prin mai multe provocări, dar şi schimbări. Iniţial, cu materialele pe care le aveam pe stoc am făcut măşti, apoi după ce s-a ridicat starea de urgenţă, lucrurile au revenit încet încet aproape la normal şi continuă să existe, suprinzător, o creştere a vânzărilor pe partea de articole vestimentare pictate. Consider că lumea se va îndrepta din ce în ce mai mult către lucruri unicat, făcute cu drag şi dedicare”, spune ea.
    Tânăra antreprenoare se pregăteşte de lansarea propriului magazin online, madlen.ro, unde vor fi disponibile o parte dintre produsele create.

    Andreea Filip, a creat businessul Studium, un concept de abonament care presupune livrări periodice de flori la uşa clientului

    „Primele trei săptămâni de izolare au fost cele mai grele – importurile de specialităţi au fost aproape oprite şi mai totul a îngheţat sub umbrela anxietăţii generale. Însă, din momentul în care ne-a fost clar că vom petrece mult timp acasă şi că avem nevoie să facem din casă un acasă, criza s-a transformat într-o oportunitate incredibilă pentru noi. Florile au devenit doza de normalitate”, spune Andreea Filip.

    S-a aprovizionat, în proporţie de 80%, din producţia locală de flori. Tatăl ei, care de obicei o ajută cu livrarea, a rămas acasă, pentru a se proteja. Astfel, preluând responsabilitatea livrărilor directe, Andreea s-a încărcat prin zâmbetele clienţilor ei.
    „Se vedeau prin mască, da. Am dăruit multe buchete bunicilor, ca urmare a unui mesaj postat în social media, în care ne deschideam pro bono spre a duce flori celor rămaşi singuri, pentru protecţia lor.”
    Ce îşi doreşte Andreea Filip acum este să ducă povestea Studium către managerii care se gândesc la o redefinire a spaţiilor de birouri, a relaţiei angajaţilor cu revenirea treptată la birouri, cu multe reguli, distanţare şi, poate, anxietate.

    Lidia Nicolae, creator al brandului Ceramical, un atelier din Siliştea Snagovului unde produce căni, boluri, obiecte de decor


    “Suntem foarte atenţi la schimbările pe care le percepem din partea publicului, conştientizând că deciziile de achiziţie se iau mai greu şi timpii de conversie sunt şi vor deveni din ce în ce mai lungi”

    „Spre norocul nostru, în februarie-martie, când a început pandemia, dirijasem deja businessul spre zona de online şi, ca urmare, imediat ce toată lumea a rămas acasă, am concentrat o mare parte din eforturi spre marketing”, îşi aminteşte Lidia Nicolae, antreprenoarea din spatele Ceramical.
    S-a pomenit, practic, cu o nouă realitate, mai exact cu o supraaglomerare de afaceri care încearcă să acapareze publicul în acelaşi timp şi acelaşi spaţiu – virtual. „Dacă la începutul pandemiei ne-am îndreptat atenţia spre faptul că oamenii au început să-şi îmbunătăţească sau să schimbe felul de a trăi, ulterior am înţeles că elementul de încredere în cine suntem şi ce facem este determinant pentru a putea supravieţui acestor vremuri.”
    Aşa că a înţeles că acum trebuie ca ea, împreună cu soţul ei, de asemenea implicat în afacere, să fie dispuşi la sacrificii mai mari decât în vremurile obişnuite. Înainte de Ceramical, ea a lucrat ca graphic designer la o companie de marketing research. Este absolventă a Universităţii de Artă, pe care a absolvit-o în 2010, a făcut şi un master în Grafică, apoi şi-a continuat şi cariera artistică în paralel cu jobul. După ce vremurile se vor linişti, spune Lidia Nicolae, se gândeşte să deschidă şi un punct fizic de vânzare pentru produsele Ceramical.

    Adina Humă & Linda Vasilescu, fondatoare ale R-Create, o soluţie pentru comercianţii online prin care să poată utiliza o pungă refolosibilă atunci când îşi livrează produsele
    „Toată perioada pandemiei ne-a surprins în ajunul lansării unui produs pe piaţă,  deci cu o miză concretă, şi a fost un prilej de accelerare a unor procese. În primul rând, ne-am sudat noi ca echipă şi am testat, fără niciun training, un mod de lucru foarte agil, înţelegând chiar din prima săptămână că orice am face, nu trebuie să aşteptăm să treacă, pentru că va dura. Principalul mod de supravieţuire a fost să ne găsim sursele de informare corecte şi să separăm, pe cât posibil, manipularea şi confuzia de informaţia corectă”, spune Adina Humă.
    Concret, ideea lor funcţionează astfel: atunci când comanzi de la magazinele partenere R-Create, poţi bifa opţiunea de ambalaj returnabil. Magazinul va împacheta produsele în geanta R-Create, în locul variantei clasice, de unică folosinţă. La livrare, desigilezi geanta, preiei produsele comandate, iar ambalajul rămâne la curier. Parteneriatele lor de până acum au fost cu FAN Courier şi Cărtureşti.
    „Ce am învăţat în acea perioadă ne ghidează şi acum: să găsim soluţii concrete, ţinând cont de restricţiile exterioare şi să integrăm în mod foarte agil feedback-urile clienţilor, pentru a deveni în mod accelerat competitivi pe o piaţă în schimbare. Cred că în ADN-ul unui antreprenor este să transforme problema în oportunitate şi e un moment de aliniere cu parteneri cu care avem valori comune, pentru a naviga aceste timpuri împreună”, mai spune Adina Humă, una dintre fondatoarele R-Create.
    Ea şi Linda vor să introducă opţiunea de ambalaj returnabil în cât mai multe magazine online, pentru a observa rata de adopţie la nivelul consumatorilor. Mai mult, cele două antreprenoare lucrează la un parteneriat astfel încât genţile cu grad prea mare de uzură să fie reciclate la finalul celor 20 de cicluri de folosire.

    Aaron Balazs, fondator al Bikkla, un centru de închiriere cu biciclete electrice în zona Lacul Roşu

    „Practic odată cu ridicarea restricţiilor de părăsire a locuinţei a pornit sezonul turistic şi am putut să începem şi noi activitatea de închirieri de biciclete electrice.”

    „Nu a fost nevoie de mare supravieţuire. Practic odată cu ridicarea restricţiilor de părăsire a locuinţei a pornit sezonul turistic şi am putut să începem şi noi activitatea de închirieri de biciclete electrice. Deşi turiştii străini aproape că au lipsit, turismul local a înflorit. Am reuşit să deschidem un al doilea centru de închirieri în Borsec. Am făcut şi unele investiţii pe termen lung, suntem în plină restructurare privind prezenţa online şi din octombrie începem recrutarea francizaţilor pentru sezoanele următoare. Per total suntem sănătoşi atât personal cât şi privind businessul şi ne uităm cu planuri concrete spre viitor”, spune Aaron Balazs, fondator al Bikkla.
    Aaron Balazs este absolvent de Arte la Cluj, fost director de creaţie în Bucureşti, antreprenor 100% în Gheorgheni (judeţul Harghita), oraşul său natal. Pe pagina sa de Linkedin, Aaron scrie „fondator, CEO şi menajeră la Bikkla“ – un proiect născut în 2018 în zona Lacului Roşu, din apropiere de Gheorgheni, un proiect care creşte şi se dezvoltă în prezent împreună cu un alt antreprenor (Szakacs Botond – Eco Tiny House) franciza Bikkla – căsuţa pe roţi echipată cu 6, 12 sau 24 de biciclete electrice, gata de închiriat în zone turistice.

    Roxana Gordan, produce lumânări sculptate într-un atelier improvizat în curtea casei părinţilor ei, din Urlaţi, judeţul Prahova

    „Pe viitor, voi lărgi şi mai mult această paletă de produse, rămânând totuşi la produse care sunt lucrate manual şi pe care le consider speciale.”

    „Când a început nebunia, manufacturam în special lumânări sculptate manual, care se pretau pentru evenimente mari, de genul nunţilor şi al botezurilor, precum lumânări de biserică sau mărturii. Aşa că, atunci când au început să se anuleze aceste evenimente, am înţeles imediat că firma noastră va avea de suferit. Tocmai de aceea, am adus noi produse în portofoliu: aranjamente din flori de săpun, brăţări cu flori naturale uscate prinse în răşină, lumânări din ceară de albine, lumânări de aromaterapie cu fitil de lemn şi uleiuri esenţiale şi nişte minunate lustre retro cu sfoară mărinărească şi unele colivii de metal”, spune Roxana Gordan.
    Aceasta a fost strategia care a făcut ca Sorrisi să nu se ducă în jos din cauza pandemiei, ba chiar dimpotrivă, vânzările au crescut. „Încă suntem pe val, chiar dacă am fi avut toate şansele să fim pe fundul mării. Pe viitor, voi lărgi şi mai mult această paletă de produse, rămânând totuşi la produse care sunt lucrate manual şi pe care le consider speciale. Am încheiat deja colaborări cu alţi artizani, pentru nişte coliere şi brăţări din mărgele.”
    Roxana se gândeşte chiar să deschidă un punct de vânzare, când lucrurile se vor stabiliza. „Din păcate, magazinele din Italia şi din Franţa care cumpărau de la noi sunt închise acum, aşa că s-a pierdut puţin acolo. Oricum, atâta timp cât vindem online, cred că vom rămâne în picioare.”

    Silvia Buzori, fondatoare a brandului Săpun Natural

    “Prezenţa Săpun Natural este 100% online, exclusiv pe site-ul propriu şi pe pagina de Facebook, de aceea mi-a fost uşor să-mi păstrez clienţii şi în perioada de pandemie, când toată lumea s-a mutat online.”

    „Chiar dacă spălatul pe mâini trebuia să fie un obicei normal, realitatea este că în ultimele şase luni am vândut mai multe săpunuri solide şi lichide decât am făcut-o în perioade similare din ultimii trei ani. Pun această creştere pe seama conştientizării că, dacă acum trebuie să ne spălăm mai des decât înainte, este indicat să o facem cu produse naturale”, spune Silvia Buzori.
    Temerile în privinţa viitorului au determinat-o să fie mai atentă la investiţiile programate şi astfel a ales să lanseze mai puţine produse noi. Rata de retur a crescut şi ea, mai ales în lunile de vară, dar s-a păstrat la un nivel mic.
    „Prima jumătate a lunii septembrie a fost una slabă din punct de vedere vânzări, dovadă că oamenii s-au concentrat mai mult decât în alţi ani pe începerea şcolii şi pe cheltuielile aferente. Sper ca finalul de an să fie unul bun, pentru că dacă nouă ne merge bine şi clienţilor noştri le va merge la fel, ceea ce va însemna că această nouă criză s-a terminat.”
    Producţia pe care o face Silvia Buzori are loc într-un atelier de lângă Bucureşti, iar gama de produse include, pe lângă săpun, şi creme, săpun lichid, şampon, gel de duş, uleiuri de corp, unturi pentru corp, ape florale.
    În total, sunt peste 50 de produse sub brandul Săpun Natural.

    Vlad Farcău, un antreprenor din Cluj, care, după 12 ani de experienţă în domeniul IT, a fondat Tata Vlad, un brand de batoane pe bază de fructe uscate şi nuci, fără zahăr, în diferite combinaţii
    „Supravieţuire – asta simţim că se întâmplă în ultimele luni, e greu să ne focusăm pe o creştere, când vedem şi simţim ce se întâmplă în piaţă”, spune Vlad Farcău, un antreprenor din Cluj, care, după 12 ani de experienţă în domeniul IT, a fondat Tata Vlad, un brand de batoane pe bază de fructe uscate şi nuci, fără zahăr, în diferite combinaţii.
    „Ce ne-a ajutat pe noi cel mai mult în acea perioadă, şi ne ajută în continuare de fapt, este faptul că ne-am focusat pe dezvoltarea de parteneriate cu diverşi colaboratori din ţară. În continuare simţim că asta e cheia succesului pentru noi şi în direcţia asta vom continua în viitorul apropiat.”
    Incertitudinea care a venit odată cu starea de urgenţă l-a afectat pe Vlad Farcău, însă încet-încet, chiar şi în timpul pandemiei, oamenii au început să se relaxeze şi acum poate deja să observe un tipar de creştere pe care vrea să-l menţină.
    „Focusul nostru pentru perioada următoare este găsirea de unu-doi parteneri mai mari, care să ne ofere o siguranţă prin constanţa comenzilor. Predictibilitatea este unul din cele mai importante elemente în această perioadă.”
    Un lucru foarte important este de asemenea lărgirea portofoliului de produse, pentru a putea acoperi o piaţă cât mai largă de clienţi.
    „Ce este oarecum dezamăgitor pentru mine este faptul că ajutoarele oferite de stat în contextul repornirii economiei pare că nu au fost gândite deloc pentru firme mici, ca noi. În cel mai bun caz, vom putea aplica pentru acele microgranturi de 2.000 de euro”, mai spune Vlad Farcău.

    Marieta Kojanov Si Dan Govella, fondatori ai Ralitza, un atelier în care croiesc şepci de diverse tipuri, bretele, cravate, papioane, eşarfe şi alte accesorii

    „Ne-am dat seama de gravitatea situaţiei şi am încercat să ne ţinem clienţii cât mai conectaţi la activitatea noastră, prin modele noi, pe care de mult timp îmi doream să le am în colecţie, dar nu reuşeam”

    „Prin colecţia de măşti asortate cu şapca, ce ne-a adus o frumoasă colaborare cu Londra; am implementat serviciul de restilizare a hainelor; am oferit clienţilor calitatea de «membru Ralitza» şi reduceri de 10% pe viaţă pentru vânzări mai mari de 750 de lei”, spune Marieta Kojanov.
    Au început să posteze testimoniale live ale clienţilor brandului pe reţelele de socializare şi, în general, au ales să fie mult mai activi în Social Media.
    Marieta Kojanov a lucrat vreme de 24 de ani în domeniul textilelor, pentru branduri precum Bigotti sau Massini, ca şef de secţie în departamentul de confecţii, specializându-se în cămăşi pentru bărbaţi. Odată cu Ralitza, a decis să-şi pună experienţa la bătaie. De la papioane, portofoliul s-a diversificat şi cu alte accesorii, precum eşarfe, bretele, batiste. De-a lungul anilor, cei doi antreprenori au investit peste 80.000 de euro.

    Alina Mitrică, promovează covoarele româneşti tradiţionale, pe platformele online de socializare, sub umbrela „Made with love”
    „Fiind în online şi în zona de amenajări de casă, lucrurile au fost ok. Noi suntem orientaţi către piaţa externă, iar principala problemă este întârzierea livrărilor, în rest lucrurile merg bine”, spune Alina Mitrică.
    De anul trecut, când a creat Made with love, până acum, Alina Mitrică a vândut câteva zeci de covoare, cele mai multe plecând în afara ţării. Printre cumpărători se numără atât români stabiliţi în străinătate, cât şi străini cu afinitate pentru astfel de produse artizanale. Cele mai multe covoare vândute de ea se află acum în case din Franţa, însă a livrat şi în Australia, Statele Unite ale Americii sau Canada.
    Pentru a duce tradiţia mai departe, ea vrea să pună bazele unui atelier, în localitatea din care provin bunicii ei, Amărăştii de Jos, judeţul Dolj.

    Andra Berilă & Bogdan Crivoi, fondatori ai studioului de animaţie 2D Skeptic Dog
    „Primul nostru gând în luna martie a fost: Sper să primim toţi banii pentru ultimele facturi! Apoi am înţeles mai bine ce se întâmplă, a trecut panica de moment şi am început să ne gândim la soluţii. Primul lucru a fost să începem să lucrăm toţi de acasă şi să renunţăm la chiria pe care o aveam pentru sediul studioului. Partea bună e că toate cheltuielile erau oricum în funcţie de activitate, adică nu aveam prea multe costuri fixe”, spune Andra Berilă.
    Au continuat să aibă clienţi şi să lucreze de acasă, bilanţul contorizând doar câteva proiecte amânate, dar nimic anulat. Din iunie, ritmul de lucru a început treptat să-şi revină.
    „Iar acum, din septembrie, pare că sunt mai multe proiecte pe animaţie.”
    Totuşi, munca din birou era mai relaxantă şi mai eficientă, iar atmosfera era în mod cert alta decât cea de lucru din casa fiecăruia. Dar Andra şi Bogdan au învăţat lecţia adaptării şi a răbdării, aşa că acum se bucură că piaţa de animaţie creşte şi că au de lucru. „Probabil suntem o afacere mică foarte norocoasă”, spune Andra Berilă.

    Luiza Apostu, a fondat Rubik School, o şcoală cu un model de învăţare autodirijată cu instrumente agile

    “Pandemia pentru noi a venit la pachet cu o curbă mare de învăţare în mediul online şi întrebarea dacă vom supravieţui. Ştiam că nu avem de ales decât să ne adaptăm şi, fiind o organizaţie mică, ne-a fost mai uşor să fim agili şi să pivotăm un produs nou.”

    „În prima zi în care s-a instaurat starea de urgenţă noi eram deja în online cu copiii, pe o platformă de învăţare adaptată nevoilor noastre, cu evenimente de comunitate şi cursuri care să aducă cât mai mult din spiritul şi cultura spaţiului fizic şi în online”, îşi aminteşte Luiza Apostu.
    Jumătate dintre copiii care veneau în offline nu au mai venit şi în online, iar la grădiniţă au fost nevoiţi să renunţe pentru moment. Pentru a fi sustenabili, au creat un produs nou – Rubik Online, o comunitate de învăţare agilă în online pentru copiii cu vârste între
    6 şi 13 ani.
    „După şapte luni de Rubik Online, am ajuns la 150 de copii care au trecut prin program, astăzi avem 70 de copii care vin în comunitate zi de zi, 20 de mentori şi suntem în creştere. Plănuim să lansăm noi proiecte precum o caravană de tabere urbane în ţară, să ne redeschidem spaţiul fizic la început de 2021 în funcţie de cum va arăta contextul pandemic şi să păstrăm acest produs online şi pentru viitor.”
    Dintre materiile care se predau la Rubik School, fac parte: matematică distractivă, science, citizenship, arte, muzică, dezvoltare socio-emoţională, germană, engleză, modelare 3D, paşaport global – adică geografie. Vârsta minimă a copiilor este de trei ani, existând cursuri adaptate şi pentru copii mai mari. Calendarul de cursuri este format tot împreună cu copiii la început de an. Peste 100 de copii au trecut prin Rubik School în primele zece luni de activitate.

    Beatrice Pătrascu, fondator al clinicii stomatologice The Gentle Dentist

    >650.000 de euro a investit în două clinici stomatologice în Capitală, sub numele The Gentle Dentist.

    „O afacere mică este o afacere în care antreprenorul munceşte zi şi noapte, drept urmare am muncit şi mai mult, nu atât fizic, dar am petrecut foarte mult timp să înteleg cum am putea să supravieţuim”  – aşa sintetizează Beatrice Pătraşcu timpul care s-a scurs din martie încoace.
    Absolventă a Facultăţii de Stomatologie din Bucureşti, ea a investit peste 650.000 de euro în două clinici stomatologice în Capitală, sub numele The Gentle Dentist. Una dintre clinicile The Gentle Dentist a fost printre puţinele care au funcţionat în perioada de izolare, cu acordul Ministerului Sănătăţii, în condiţiile în care ordonanţele militare elaborate în acele săptămâni au prevăzut închiderea cabinetelor stomatologice.
    „Vestea că trebuie să ne sistăm activitatea în vremea pandemiei nu a fost nici cea mai fericită, dar nici cea mai uşoară de implementat la nivel de business. Am autorizat clinica în starea de urgenţă, într-o etapă în care nu exista nicio procedură în acest sens, iar asta a fost una dintre cele mai mari provocări. Am căutat să găsim soluţii în privinţa angajaţilor, să nu fim nevoiţi să facem concedieri, ci să reducem timpul de lucru, astfel încât să ne putem păstra echipele cât mai intacte. Am apelat şi la şomajul tehnic”, spune Beatrice Pătraşcu.
    Acum, planul ei este să se concentreze pe menţinerea programelor de prevenţie şi a abonamentelor stomatologice.
    Supravieţuirea noastră s-a datorat şi unui plan de criză pe care îl aveam la dispoziţie, gândit fără să ne aşteptăm că vom şi avea nevoie de el. Nu putem face proiecţii pe termen lung, nu ştim ce se va întâmpla, dar este în puterea noastră să muncim şi să credem în ceea ce facem”, adaugă ea.

     

  • Vrei să câştigi cât preşedintele României şi să nu ştie nimeni unde lucrezi? Atunci caută un post aici

    Cei 26 de consilieri ai membrilor Consiliului ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiară – vor primi salarii de „numai“ 13.500 lei net lunar în medie, după reîncadrarea în funcţia de „experţi în management şi de responsabili“, faţă de 16.300 de lei net lunar cât primeau anterior, a transmis ASF către Ziarul Financiar, care a întrebat cine sunt aceşti consilieri, cum au fost numiţi şi cu cât sunt plătiţi. Preşedintele României câştigă 15.000 de lei net lunar. Salariul mediu net în România este de 3.300 de lei.

    Cei 26 de consilieri actuali „experţi“ sunt numiţi pur şi simplu de membrii Consiliului ASF, fără concurs, fiind o adevărataă luptă de culise şi de influenţe politice pentru a ajunge la aceste poziţii.

    Membrii Consiliului ASF, adică cei pe care îi consiliază consilierii deveniţi acum „experţi“ sunt plătiţi cu sume între 5.000 de euro (20.000 de lei) şi 12.000 euro net (60.000 de lei) net lunar. Fiecare membru al Consiliului ASF are „dreptul“ la 2-4 con­silieri, în funcţie de po­ziţia executivă sau neexecutivă din board.

    „Procesul de reor­gani­zare a urmărit o simplificare şi totodată o eficientizare a apara­tului de lucru al cabinetelor membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Finan­ciară, în urma căruia au fost reduse şi cheltuielile asociate acestor struc­turi organizatorice în medie cu aproximativ 20%“, a transmis Auto­ritatea, care menţio­nează că la nivelul instituţiei salariul mediu net este de 10.660 de lei (2.200 de euro). ASF are un nou şef din această vară, Nicu Marcu, fost vicepreşedinte al Curţii de Conturi.

    Spre comparaţie, salariul mediu net în BNR este de 8.160 de lei lunar (1.700 euro), potrivit calculelor realizate de ZF din raportul pe 2019 al Băncii Naţionale, adică cu 55% peste media sistemului bancar şi de 2,7 ori mai mult faţă de salariul mediu pe economie. Salariul mediu net lunar din ASF de 10.660 de lei este de 3,3 ori mare decât salariul mediu net pe economie şi dublu faţă de salariul mediu net de circa 5.500 lei din piaţa de asigurări, cea mai mare dintre cele trei pieţe supravegheate de această instituţie – asigurări, pensii private şi burse.

    Nici listele consilierilor mem­brilor Consiliului ASF şi nici cei ai membrilor boardului BNR nu sunt disponibile pe site-ul acestor instituţii publice, aşa cum ar fi normal.

    Având în vedere că circulă informaţii conform cărora politicienii îşi instalează oameni în funcţiile de consilieri ai membrilor Consiliului ASF ca o „răsplată“ pentru că sprijină o numire sau alta a membrilor de Consiliu, ZF a cerut lista consilierilor membrilor Consiliului ASF, ce facultăţi au absolvit şi care a fost locul lor de muncă anterior, însă nu a primit un răspuns transparent, ci agregat.

     

    Lipsa de transparenţă mascată de grija pentru GDPR (protecţia datelor personale)

    Ziarul Financiar a cerut lista consilierilor membrilor Consiliului ASF, ce facultăţi au absolvit, care a fost locul lor de muncă anterior, salariul mediu net lunar din 2020, când au fost numiţi în funcţie, care a fost procedura de numire şi a primit următorul răspuns:

    „La nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară a avut loc recent un proces de reorganizare, care a vizat toate cele 26 de posturi de consilier (dintre care unul vacant) din aparatul de lucru de la nivelul cabinetelor membrilor Consiliului Autorităţii. Angajaţii care au ocupat aceste poziţii, până la data de 31 iulie 2020, au fost reîncadraţi, cu reducerea corespunzătoare a nivelului veniturilor, în funcţia de expert în management şi de responsabil (funcţii de execuţie).

    Angajaţii, care au ocupat poziţia de consilier înainte de data reorganizării, aveau o vârstă medie de aproximativ 40 de ani, fiind absolvenţi de studii superioare din următoarele domenii: juridic (10), economic (9), administraţie (2), tehnic (2), jurnalism/comunicare (2) şi având o vechime medie în muncă, în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, de aproximativ 3 ani.

    Modul de angajare a tuturor salariaţilor ASF, implicit pentru personalul cabinetelor, este cel prevăzut în Politica de Recrutare şi Selecţie a Personalului în A.S.F., document publicat pe web-site-ul ASF la : https://asfromania.ro/despre-asf/cariere/politica-recrutare. Înainte de a fi angajaţi la Autoritatea de Supraveghere Financiară, salariaţii care au ocupat posturile de consilier au activat atât în cadrul unor instituţii publice (11) cât şi în domeniul privat (14).

    Facem precizarea că vă punem la dispoziţie aceste date în mod agregat având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind Protecţia Datelor cu Caracter Personal (GDPR), care nu permite transmiterea acestui tip de informaţii în mod individualizat.“

    ASF a revenit ulterior, la insistenţele ZF, cu nivelul salariului mediu net pentru consilieri şi pentru toată instituţia.

  • Viaţa într-o ţară greu încercată de-a lungul istoriei. Salarii mici, barter pentru mâncare şi scutece, economii confiscate

    Salarii cu puterea de cumpărare redusă la un sfert, barter pentru mâncare şi scutece, economii confiscate sunt câteva dintre particularităţile vieţii trăite de libanezi, o naţiune greu încercată de-a lungul istoriei sale. Cel mai bine se vede acest lucru prin ochii şi preparatele bucătarului Antoine El Haji, care apare gătind la televizor în faţa libanezilor timp de cinci zile pe săptămână. 

    Un bucătar cu o emisiune TV renunţă la carne pentru că este prea scumpă; carnea roşie nu şi-o mai permite nici măcar armata; penele de curent aruncă în beznă un oraş considerat cândva o perlă strălucitoare a Levantului; să schimbi valută este la fel de periculos ca traficul de droguri: colapsul financiar al Libanului înseamnă suferinţă zi de zi pentru o naţiune greu încercată de războaie şi apoi de o libertate chinuită.

    Timp de trei ani, bucătarul Antoine El Haji apare la televizor cinci zile pe săptămână pentru a-i ajuta pe cei care gătesc să progreseze în arta culinară, scrie The New York Times într-un reportaj realizat înainte de explozia din capitala Beirut, despre viaţa libanezilor în plină criză economică şi financiară. În urmă cu câteva luni, în timp ce dezastrul financiar făcea ca lira libaneză să se prăbuşească şi preţurile să crească văzând cu ochii, chef-ul şi-a dat seama că mulţi telespectatori s-ar putea să nu-şi mai permită carnea roşie, cum este cea de vită, pe care s-a bazat atât de mult în pregătirea reţetelor sale de mâncăruri.

    „În Liban a existat o clasă de mijloc, dar acum bogaţii sunt mai bogaţi, clasa de mijloc a devenit săracă şi săracii au ajuns să trăiască în mizerie“, spune El Haji. A tăiat carnea de vită din meniurile sale şi îşi umple timpul de emisie cu sfaturi despre cum pot fi menţinute mâncărurile gustoase cu mai puţin ulei, mai puţine ouă şi cu legume mai ieftine. Bucătarul are 65 de ani şi a prins vremuri mai bune, dar şi cumplite războaie: conflictele cu Israelul, războiul civil, asedierea şi masacrele din Beirut şi ocupaţia israeliană.

    Criza libaneză, rezultatul câtorva decenii de corupţie la cele mai înalte niveluri şi de management financiar greşit, a provocat creşterea şomajului şi a sărăciei, a forţat afacerile să se închidă şi a împins inflaţia la cote astronomice, ceea ce face ca salariile să rămână fără valoare. Protestele masive împotriva elitei politice au izbucnit în toată ţara în toamna trecută şi uneori au fost violente, până când s-au oprit din cauza pandemiei.

    Ţara şi economia au fost închise, ca în multe alte părţi ale lumii, însă acest lucru a acutizat privaţiunile societăţii şi suferinţa economică. Consecinţa a fost reizbucnirea demonstraţiilor odată cu relaxarea măsurilor de lockdown. Turbulenţele sociale au luat o amploare fără precedent după distrugătoarea explozie din portul Beirutului. Efectele colapsului economic se infiltrează din ce în ce mai mult în vieţile de zi cu zi ale multor libanezi. Penele de curent întunecă străzile, băncile refuză să predea banii deponenţilor şi familiile se chinuie să cumpere bunuri esenţiale de import cum ar fi scutece şi detergent pentru rufe.

    Întreruperile în furnizarea curentului electric au devenit ceva obişnuit în ultimii ani, însă în ultimul timp frecvenţa şi durata lor au crescut atât de mult încât traficul din Beirut, unde trăieşte aproximativ o treime din cei 5,4 milioane de locuitori ai Libanului, a fost înlocuit de gălăgia infernală a generatoarelor suprasolicitate. Gazele emise de maşinării încing şi împut aerul şi multe clădiri rezidenţiale le închid noaptea pentru a le lăsa să se răcească, ceea ce privează locuitorii de aer condiţionat în timpul celor mai caniculare veri mediteraneene.

    Recent, în două zile Spitalul Universitar Rafik Hariri, principalul centru care tratează cazurile de îmbolnăviri de COVID-19 din Beirut, a trecut brusc de la o oră pe zi fără curent la 20 de ore fără energie electrică, spune directorul Firass Abiad, medic şi el. Înainte de explozia din port, spitalul trebuia să funcţioneze cu doar şase ore de energie electrică pe zi, şi-a închis câteva săli de operaţie şi a amânat intervenţiile chirurgicale. „Senzaţia este ca şi cum te-ai lupta fără oprire cu incendiile şi focul nu se mai termină“, a spus doctorul Abiad. După ce se întunecă, Beirutul este cuprins de o dezolare înfiorătoare, în contrast cu viaţa  de noapte bogată de dinainte de criză. Barurile au rămas fără patroni, străzile principale sunt întunecate şi semafoarele de la intersecţiile majore sunt stinse, lăsând şoferii să se descurce singuri la lumina excesivă a farurilor şi încrezându-se în norocul lor. Decăderea rapidă a lovit mândria multor libanezi, care de obicei pretind că au cea mai bună bucătărie din Orientul Mijlociu şi s-au crezut mai sofisticaţi decât alţii din regiune. Acum, mulţi se întreabă cât de mult se va mai duce în jos nivelul lor de trai.

    „Beirutul este un oraş supravieţuitor. Oamenii găsesc întotdeauna modalităţi de a mânca şi de a bea, de a face muzică şi activism. Dar acum, aerul este foarte înecăcios”, spune Carmen Geha, profesor asistent de administraţie publică la Universitatea Americană din Beirut. „Acum, nici măcar oamenii din clasa de mijloc nu îşi mai pot permite să mănânce în oraş. Este ca şi cum ţi-ai lua salariul şi trebuie să-l împarţi la nouă ca să-i afli valoarea reală”.

    Astfel, simte omul de rând inflaţia accelerată, o boală a unei economii dependente de importuri şi de banii veniţi din străinătate. Din toamna trecută, lira libaneză şi-a pierdut aproximativ 85% din valoarea sa pe piaţa neagră. Pe hârtie, moneda este stabilă deoarece începând cu 1997 Banca Centrală Libaneză a ancorat-o artificial de dolarul american la o rată de 1 dolar pentru 1.507 lire libaneze. O vreme, strategia a mers, stabilitatea astfel obţinută reprezentând o bază solidă pentru sistemul financiar. Însă ultimul an a fost de coşmar.

    O bună parte din problemele financiare de acum se trag din haosul din sistemul bancar produs tot de banca centrală. Instituţia a condus ceea ce criticii au numit o schemă Ponzi, încurajând băncile comerciale să constituie depozite mari de dolari, cu rate mari ale dobânzii, care puteau fi acoperite doar prin atragerea altor deponenţi mari, dar cu rate de dobândă şi mai ridicate. Însă acest sistem s-a blocat anul trecut, când investitorii noi au încetat să mai vină, lăsând băncile din ţară fără fondurile în dolari pe care le datorau deponenţilor lor. Băncile comerciale au reacţionat refuzând să dea înapoi dolarii, moneda pe care libanezul a folosit-o de mult timp în viaţa de zi cu zi schimbând-o în lire, sau invers. Un fost bancher libanez, Dan Azzi, şi-a asumat creditul pentru inventarea unui termen acum utilizat pe scară largă pentru aceşti dolari teoretici care există doar în băncile libaneze şi nu-i vede nimeni: Lollars.

    Rezultatul a fost izbucnirea unui iad financiar şi durere. Lira s-a prăbuşit atât de mult, iar deprecierea a devenit ceva atât de obişnuit încât lira libaneză a primit un cont satiric pe Twitter, unde reacţionează la propriu-i declin. „Sunt cea mai ieftină monedă, dar nu sunt un nimic”, se arată într-un tweet de săptămânile trecute după ce cursul liră/dolar ajunsese în stradă la 9.500 de lire pentru un dolar, rata oficială fiind cea din 1997, de 1.500 de lire pentru un dolar. Venirea pandemiei a complicat şi mai mult situaţia. Inflaţia a făcut ca foamea să devină de nesuportat până-ntr-atât încât după o scurtă pauză în timpul şocului iniţial provocat de măsurile de lockdown protestatarii au riscat şi au ieşit din nou în stradă.

    Guvernul a căutat să controleze tranzacţiile de pe piaţa neagră, unde schimbarea banilor în condiţii mai bune decât rata oficială poate face pe oricine să se simtă cumpărător de droguri, necesitând întâlniri rapide pe alei obscure cu dealerii de bani care folosesc nume false şi se tem că vor fi arestaţi. Efectele haosului economic şi financiar al ţării asupra săracilor sunt dramatice, după cum este evidenţiat de patru sinucideri într-o perioadă de doar două zile, toate legate de lipsurile provocate de criză. Un bărbat care s-a împuşcat pe unul dintre cele mai cunoscute bulevarde ale Beirutului a lăsat în urmă un mesaj scris de mână care spunea „Nu sunt un infidel”, o linie dintr-o cunoscută melodie al cărei următor vers este „dar foamea este un infidel”.

    Numărul membrilor unui grup de pe Facebook numit Barter în Liban s-a umflat, membrii săi oferind orice, de la chipsuri de poker şi narghilele la schimb pentru mâncare. Postările lor dau uneori impresia de poezie tragică. „Greutăţi noi, niciodată folosite, la schimb cu scutece de dimensiunea 6 şi o sticlă de ulei”, se arată într-o postare cu o fotografie cu gantere încă în cutie. O altă postare prezenta o rochiţă verde-lime pe care Fatima al-Hussein, mamă a şase copii din nordul Libanului, a cumpărat-o pentru a o oferi cadou uneia din fiicele sale.

    Pentru că avea nevoie de zahăr, lapte şi detergent, Fatima a încercat să dea la schimb rochiţa. Într-un interviu telefonic, ea a declarat că soţul ei câştigă 200.000 de lire libaneze pe săptămână ca muncitor pentru orice, o sumă pe care obişnuia să valoreze la 130 de dolari. Acum, banii au valoarea a mai puţin de 30 de dolari, ceea ce face ca procurarea bunurilor esenţiale să fie un chin. Doamna al-Hussein a povestit că a decis să dea rochiţa după ce n-a mai avut cu ce să-şi hrănească copiii în afară de pâine înmuiată în apă. Dar cine să vrea o rochiţă verde-lime în aceste vremuri? Când vreunul din vecinii ei găteşte şi mirosul ajunge la ei în casă, închide uşile şi geamurile. „Nu vreau ca ăştia mici să se îmbolnăvească de poftă”, a spus ea. Domnul El Hajj, bucătarul de televiziune, povesteşte şi el că ceea ce pot fi considerate reţete accesibile sunt o ţintă în mişcare.

    „Carnea de vită s-a scumpit, aşa că am trecut la pui, iar acum oamenii îmi spun că şi puiul este scump”, a spus el. În timp ce pregăteşte mâncărurile pentru emisiunea zilei, răspunde la apeluri din partea telespectatorilor care vor să ştie cum pot fi păstrate alimentele când curentul electric se întrerupe atât de des. Cum poţi păstra carnea proaspătă când nu poţi conta pe congelator? Bucătarul a prezentat opţiunile. Fructele şi legumele pot fi conservate la borcan, murate sau uscate. Carnea tocată se poate păstra în grăsime. „Toate problemele au o soluţie”, a spus el. „Ceea ce este important pentru mine legat de această emisiune este să ajut oamenii să mănânce în continuare”.

  • Jocul geopolitic suprem: distribuirea unui vaccin anti-coronavirus. Industria farma ar putea fi prinsă la mijloc între guverne care vor să-şi asigure primele vaccinul

    Cine va primi primul vaccinul împotriva coro­na­virusului? Lăsând deoparte orice dis­cursuri măreţe, geopolitica şi banii vor prima, scrie Politico. Nu este vorba pur şi sim­plu de pro­tejarea sănătăţii unei populaţii. În opinia multor experţi, un vac­cin este vital şi pentru restartarea economiilor.

    Liderii lumii sunt con­ştienţi de acest lucru, iar ţările bo­gate se grăbesc să pună mâna pe sute de milioane de doze de vaccinuri potenţiale pre-co­mandate, contând ca unul din­tre cele candidatele de vârf alese să aibă succes.

    Suerie Moon, co-director al Global Health Centre din cadrul Grduate Institute Geneva, catalo­ghează astfel de vaccinuri drept „active strategice“ similar cu „ar­mele militare“. Accesul la un vac­cin reprezintă pentru ţări o şansă se a-şi întări poziţia politică şi prestigiu, remarcă aceasta.

    Chiar înaintea producerii unui vaccin, acorduri de sute de milioane sau chiar miliarde de euro au fost deja încheiate. Însă această cursă a ţărilor bogate este „dezastruoasă la nivel internaţional“, arată Moon.

    „Acest lucru înseamnă că vor rămâne puţine vaccinuri disponibile pentru restul lumii şi pentru ţăile care fie nu dispun de fonduri sau de capacitate de producţie la nivel intern pentru accesarea vaccinului“.

    În primul an după descoperirea unui vaccin, nu vor exista pur şi simplu suficiente doze de distribuit, arată Charlie Weller, director al programului de vaccinuri al Wellcome Trust. „Prin urmare, mecanismele de alocare în mod echitabil a resurselor insuficiente vor deveni critice“.

    Vehiculul pentru organizarea acestui effort este Covid-19 Global Vaccine Access Facility, COVAX, care serveşte ca instrument de achiziţie. Ideea este de a evita repetarea cursei nebune din 2009 pentru asigurarea vaccinului împotriva pestei porcine, în care ţările bogate şi-au asigurat partea leului.

    Thomas Cueni, director general al IFPMA, avertizează că industria farma ar putea fi prinsă la mijloc între guverne care vor să-şi asigure primele vaccinul şi iniţiative de acces global. Este nevoie însă de solidaritate din partea ţărilor mai bogate dispuse să subvenţioneze ţările mai sărace, arată Cueni.

    Semne de solidaritate au apărut deja. Însă Kate Elder, consultant în cadrul Medicii fără frontiere, consideră că industria farma ar trebui să dea dovadă de responsabilitate.

    James Love, director al Knowledge Ecology International, este mai sceptic, arătând că după astfel de dovezi de solidaritate au urmat „o lipsă de transparenţă şi o mulţime de acorduri secrete“.

    Love crede că dacă cineva va veni cu un vaccin care funcţionează, „transferul de tehnologie ar trebui început imediat către alte companii care au capacitatea de a produce vaccinul“. Însă, arată acesta, guvernele nu au urmat cu adevărat această cale în mod adecvat.

    Problema, explică Moon, este că nu există o entitate la nivel mondial care să aibă şi puterea şi autoritatea de a introduce un sistem funcţional de distribuire echitabilă a unui vaccin.

    COVAX încearcă să facă acest lucru, însă participarea este voluntară. Ţările bogate încep să devină interesate de COVAX, însă unele ţări au continuat să încheie acorduri bilaterale, iscând temeri că ţările ar putea negocia de două ori pentru aceleaşi vaccinuri.

    Într-un final, distribuţia echitabilă este „calea corectă, dar şi cea mai rapidă modalitate de a pune capăt pandemiei“, arată Weller.

     

  • Românii devin tot mai digitali: Numărul conturilor de economii deschise la ING prin Home’Bank a crescut cu peste 140% în T2/2020

    Numărul conturilor de economii deschise de către clienţii ING prin platforma Home’Bank a crescut cu 144% în al doilea trimestru din 2020 în raport cu aceeaşi perioadă din 2019, majorarea fiind stimulată şi de lansarea soluţiei de economisire Round Up, care permite rotunjirea tranzacţiilor, transmit reprezentanţii ING.

    În acelaşi timp, sumele deţinute de clienţi în conturile de economii şi conturile curente au crescut cu 24% comparativ cu luna mai 2019.

    Potrivit instituţiei financiare, în perioada martie-mai, aproape 50.000 de noi clienţi şi-au activat contul de ING Home’Bank, iar în ceea ce priveşte gradul de utilizare, în primele cinci luni din 2020, clienţii ING au generat un trafic de peste 79,9 milioane de sesiuni şi au efectuat aproximativ 19,8 milioane de tranzacţii, dintre care mai mult de 90% au provenit de pe dispozitive mobile.

    Totodată, numărul de tranzacţii e-commerce efectuate în perioada martie-mai 2020 s-a majorat cu 27% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, “ceea ce reprezintă o rată normală de creştere în raport cu anul precedent, însă valoarea acestora a crescut cu aproximativ 20%”.

    În ceea ce priveşte comportamentul de consum al clienţilor ING în perioada regimului de izolare, analiza băncii indică pentru categoria FMCG, reprezentată în special de supermarket-uri, cea mai mare creştere în materie de vânzări.

    “Deşi numărul tranzacţiilor a scăzut în perioada stării de urgenţă, valoarea totală a acestora a crescut, generând o creştere de până la 50% a valorii medii a unui bon de cumpărături pentru clienţii ING Bank România”, spun reprezentanţii băncii.

    Pe locul doi, sectorul de redecorare a locuinţei (mobilier, amenajări interioare, materiale de construcţii) a înregistrat o creştere de 23% la mijlocul lunii martie, comparativ cu mediile săptămânale ale lunii februarie.

    La polul opus, cea mai afectată categorie a fost cea a călătoriilor, unde volumul total săptămânal al sumelor cheltuite a scăzut cu până la 96% comparativ cu media săptămânală din februarie pentru bilete de avion, agenţii de turism şi hoteluri. De asemenea, cheltuielile asociate categoriei transport au înregistrat scăderi semnificative, de până la 80% pentru închirierile de maşini şi transportul în comun.

    Tranzacţiile în sectorul reprezentat de restaurante şi fast food au scăzut cu până la 90% în ultimele două săptămâni din martie faţă de media săptămânală a lunii februarie, clienţii ING preferând să folosească aplicaţiile de livrare de mâncare, care au avut creşteri de până la 100% în lunile martie şi aprilie, în raport cu luna februarie.

    Subcategoria reprezentată de filme, cinematografe, teatre şi jocuri a înregistrat o uşoară scădere la începutul stării de urgenţă, însă ulterior a revenit la acelaşi nivel din perioada anterioară, ca urmare a utilizării mai accentuate a platformelor de streaming. Subcategoria de muzică este singura care a înregistrat creşteri constante începând cu a doua jumătate a lunii martie, creşteri generate de aplicaţiile pentru muzică, concluzionează analiza ING.

  • Preşedintele Klaus Iohannis se laudă că „a obţinut“ pentru România 80 mld. euro de la UE, dar nu spune că aproape jumătate din sumă nu este altceva decât o facilitate de împrumut

    ♦ Într-o scurtă declaraţie, după lungul summit european de la Bruxelles unde a fost aprobat planul de ieşire din criză, de 750 mld. euro, şi bugetul multianual al Uniunii pentru 2021-2027, preşedintele Klaus Iohannis a spus că România a obţinut 80 mld. euro, pentru următorii 7 ani ♦ Ceea ce nu a spus preşedintele este că jumătate din suma anunţată înseamnă o facilitate de împrumut, la o dobândă avantajoasă, dar nimic mai mult.

    Potrivit şefului statului, după discuţii foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile şi patru nopţi de negociere, „am obţinut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro – pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare“.

    Preşedintele României a mai spus: „Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a moderniza marile sisteme publice (…) Repet, 79.917.000.000, deci 80 de mii de milioane de euro vom folosi pentru a pune în practică, pe de-o parte, planul pentru bugetul multianual 2021-2027, un plan la care lucrăm împreună cu guvernul deja din ianuarie şi în cel mai scurt timp va fi finalizat, pentru a fi pregătiţi să începem implementarea, iar, pe de altă parte, lucrăm de-o vreme bună deja la planul naţional de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a primi fondurile pentru relansarea economică.“

    Partea foarte ciudată este că nimeni din guvernul României nu a fost disponibil ieri pentru detalii. Ministrul fondurilor europene Marcel Boloş, contactat de ZF, nu a dorit să comenteze. Şi nici consilierul pentru probleme europene al preşedintelui, Leonard Orban, foarte prezent de obicei, nu a fost de găsit.

    În urmă cu şapte ani, când a fost aprobat planul multianual al UE, 2014-2020, preşedintele de atunci, Traian Băsescu a ţinut o conferinţă de presă, în miez de noapte, în care a explicat, în detaliu, cum au fost împărţite fondurile Uniunii pentru România. Acum nu avem decât o declaraţie de 2 minute a preşedintelui şi niciun detaliu.

    Însă alocarea de fonduri poate cu uşurinţă fi recompusă pentru că, pe alocarea fondurilor în exerciţiul financiar 2021-2027, nu s-a schimbat nimic fundamental faţă de propu­nerea de acum doi ani a Comisiei Europene. Prin urmare,  România va primi 45-46 mld. euro în total (fonduri structurale şi pentru agricultură, inclusiv subvenţiile agricole). Dar va returna UE contribuţia ei obligatorie de 1% din Produsul Naţional Brut, adică în jur de 18-20 mld. euro, în funcţie de PIB, pentru că, cu cât PIB-ul creşte, cu atât contribuţia nominală este, firesc, mai mare.

    Tot ce este peste acest punct nevralgic al veniturilor/cheltuielilor din bugetul multianual face parte din programul Next Generation EU, pachetul de relansare economică al Uniunii, răspunsul acesteia la criza care a dus lumea în mare cumpănă.

    Acest pachet a fost foarte disputat la reuniunea Consiliului, pentru că el este compus din aşa-numitele „granturi“ – sume ce ar urma să fie obţinute în urma unor impozite noi – şi din împrumuturi făcute de state, în numele şi cu garanţia Uniunii.

    După cum arată acordul final la care au ajuns şefii UE, planul de relansare de 750 de miliarde al UE va fi compus din: 390 mld. euro – sume nerambursabile, obţinute în urma unor taxe noi – şi 360 de miliarde de euro, credite – 52% la 48%, aşadar. Ele vor fi împărţite, proporţional cu ponderea economiilor, în ansamblul Uniunii. Aşadar, cum România are o pondere de 1,2% în ansamblul economiilor UE, va primi „granturi“ de 4,6 mld. euro (în baza unor taxe noi) şi împrumuturi avantajoase de  4,3 mld. euro.

    G4Media, citând surse europene, spune că un miliard de euro vor veni din planul Uniunii pentru trecerea la energia verde. Însă acest plan înseamnă închiderea treptată a capacităţilor energetice pe cărbune şi, politic, va fi greu de explicat în România.

    Trăgând linie, România va obţine în jur de 50 de miliarde de euro de la UE, fonduri nerambursabile care, scăzând cele 20 de miliarde de euro contribuţia ţării la bugetul UE, vor însemna o sumă netă de 30 de miliarde de euro, în următorii şapte ani. Restul vor fi împrumuturi, dar nici acest lucru nu este de neglijat, pentru că ele vor fi mai avantajoase decât în ipoteza în care România se împrumută singură. Însă România are nevoie în acest an de 25 de miliarde de euro pentru acoperirea deficitului şi pentru rostogolirea datoriei (mult mai mult, probabil, în anii ce vin), aşa că pavăza UE nu este o asigurare pe viaţă.

  • Opinie: Se apropie apocalipsa dolarului

    Era „privilegiului exorbitant“ al dolarului american ca prin­cipala monedă de rezervă a lumii se apropie de final. Pe atunci ministrul francez al finanţelor Valery Giscard a inventat această construcţie de cuvinte în anii ‘60, în mare parte din frustrare, el lamentându-se că SUA au atras nestingherite restul lumii pentru a le susţine nivelul de trai extins artificial. Timp de aproape 60 de ani lumea s-a plâns, dar nu a făcut nimic în această privinţă. Zilele acelea s-au terminat, scrie într-o opinie pentru Bloomberg Stephen Roach, profesor la Universitatea Yale şi fost preşedinte al Morgan Stanley Asia.

    Deja evidenţiat de impactul pandemiei de COVID-19, nivelul de trai din SUA este pe punctul de a fi supus unor presiuni mai mari ca niciodată. În acelaşi timp, lumea are îndoieli serioase cu privire la prezumţia cândva larg acceptată a excepţionalismului american. Monedele stabilesc echilibrul între aceste două forţe – fundaţiile economice interne şi percepţiile străine despre puterea sau slăbiciunea unei naţiuni. Echilibrul se schimbă, iar un declin al dolarului este posibil.

    Seminţele acestei probleme au fost semănate de un deficit pro­fund în economiile gospodăriilor, firmelor şi sectorului public din SUA care a fost evident şi înainte de pandemie. În pri­mul trimestru al anului 2020, economiile nete, care includ economiile ajustate la depreciere ale gospodăriilor, afacerilor şi sec­torului guvernamental, au scăzut la 1,4% din venitul na­ţio­nal. Este cel mai slab rezultat de la sfârşitul anului 2011, re­pre­zentând o cincime din media de 7% din perioada 1960 – 2005.

    În lipsa economiilor, dar dorind să investească şi să crească, SUA au profitat foarte mult de rolul dolarului ca monedă de rezervă primară a lumii şi au atras foarte mult din surplusul de economii din străinătate. Dar a plătit şi un preţ. Pentru a atrage capital străin, SUA au înregistrat un deficit în contul său curent – care este cea mai cuprinzătoare măsură a comerţului de­oa­rece include inves­t­iţiile – în fiecare an din 1982 încoace.

    COVID-19 şi criza economică pe care pan­demia a declan­şat-o am­plifică tensiunea dintre eco­nomisire şi contul cu­rent pâ­nă la punctul de rupere. Vinovatul: explozia defi­citelor bu­ge­tare. Conform Biroului bipartizan pentru buget al Congresului, de­ficitul bugetar federal este e­stimat să crească până la re­cordul din pe­rioa­da de pace de 17,9% din PIB în 2020, pen­tru a se reduce la 9,8% din PIB în 2021.

    O parte sem­nificativă din sprijinul fis­cal a fost ini­ţi­al economisit de munci­to­rii şo­meri cu tea­mă de cri­ză. Aceasta tinde să re­ducă une­le presiuni im­e­dia­te asu­pra eco­nomisirii. Cu toa­te aces­tea, datele lu­na­re ale Depar­ta­men­tu­lui de Tre­zo­rerie ara­tă că extin­de­rea din tim­pul crizei a de­fi­citului fe­deral a de­păşit cu mult creş­terea provo­ca­tă de teamă a economiilor per­s­onale, deficitul din aprilie fiind de 5,7 ori mai mare decât cel din primul trimestru sau cu 50% mai mare decât suma cu care au crescut în aprilie economiile per­sonale. Cu alte cuvinte, se ac­u­mulează o presiune descendentă inten­să pe rezervele in­ter­ne deja foarte puternic erodate. Com­parativ cu situaţia din pe­ri­oa­da crizei financiare globale, când economiile in­­terne au ajuns în teritoriul negativ pentru prima dată, la media de -1,8% din ve­nitul naţional din trimestrul al treilea din 2008 pâ­nă în al doi­lea trimestru din 2010, o scădere mult mai accentuată în te­ri­toriul negativ este acum probabilă, posibil mai jos de -5%, li­mi­ta cea mai de jos putând fi chiar -10%. Iar de aici intră în joc do­larul.

    Deo­camdată, moneda americană este puternică, beneficiind de o cerere tipică pentru perioadele de goană după adăpost. Faţă de o gamă largă de monede ale partenerilor comerciali ai SUA, dolarul s-a apreciat cu aproape 7% în perioada ia­nuarie-aprilie, ajungând la un nivel care se situează cu 33% peste minimul din iulie 2011.

    Dar prăbuşirea economiilor va duce la o lărgire accentuată a deficitului de cont curent, probabil la mai mult de -6,3% din PIB, cât este recordul anterior stabilit la sfârşitul anului 2005. Monedă de rezervă sau nu, dolarul nu va fi economisit în aceste circumstanţe. Întrebarea cheie este ce va provoca declinul?

    Pentru a găsi răspunsul nu trebuie căutat mai departe de administraţia Trump. Politicile comerciale protecţioniste, retragerea dintre stâlpii de rezistenţă ai globalizării, cum ar fi Acordul de la Paris privind clima, parteneriatul Trans-Pacific, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi alianţele tradiţionale atlantice, gestionarea greşită a răspunsului la COVID-19 împreună cu agitaţia socială nemaivăzută de la sfârşitul anilor ‘60, toate sunt manifestări dureroase ale declinului puternic al leadershipului global american.

    Când criza economică va începe să se stabilizeze, să sperăm că până la sfârşitul acestui an sau la începutul anului 2021, efectele vor ajunge în SUA chiar când economiile interne sunt în plin picaj. Dolarul ar putea testa cu uşurinţă minimele sale din iulie 2011, depreciindu-se cu până la 35%.

    Prăbuşirea dolarului va avea trei consecinţe importante: va fi inflaţionistă – un tampon binevenit pe termen scurt împotriva deflaţiei, dar care, în combinaţie cu ceea ce este probabil să fie o redresare economică post-Covid slabă, va reprezenta încă un motiv de îngrijorare pentru debutul stagflaţiei „ combinaţie toxică de creştere economică slabă şi inflaţie în accelerare care provoacă ravagii pe pieţele financiare.

    Mai mult decât atât, în măsura în care un dolar mai slab este simptom al unui deficit de cont curent exploziv, este posibilă o lărgire accentuată a deficitului comercial al Americii. Presiunile protecţioniste vor afecta importurile din state ieftine precum China, iar importatorii se vor reorienta către producători mai scumpi, costurile acestei schimbări fiind simţite de consumatorii şi aşa deprimaţi de criză.

    În sfârşit, în faţa dorinţei Washingtonului de a decupla financiar ţara de China, cine va mai finanţa deficitul de economii al unei naţiuni care îşi va fi pierdut deja privilegiul exorbitant? Şi cu ce costuri? Privilegiile trebuie câştigate, nu luate ca un dat.

     

  • Vine al doilea val peste una dintre cele mai mari economii din lume? Numărul de cazuri în creştere din Tokyo îi sperie pe japonezi

    Numărul de îmbolnăviri cu Covid-19 a crescut cu 34 de pacienţi, la doar o săptămână după ce starea de urgenţă a fost îndepărtată, ceea ce naşte temeri în rândul autorităţilor cu privire la o nouă serie de măsuri de carantină – care ar putea afecta masiv businessurile ce abia au apucat să îşi deschidă uşile, potrivit FT.

    „Numărul de cazuri noi crescut cu 34 de pacienţi astăzi, în timp ce observăm o înrăutăţire şi în rândul celorlalţi indicatori pe care îi urmărim. Ţinând cont de aceste cifre, ne vom consulta imediat cu experţii şi nu excludem lansarea unei stări de alertă la nivelul oraşului Tokyo”, a spus guvernatorul Yuriko Koike în faţa prefecţilor.

    Este cel mai mare număr de cazuri înregistrat în Tokyo în ultimele două săptămâni.

    O stare de alertă la nivelul oraşului Tokyo reprezintă doar un avertisment la nivelul conducerii oraşului şi nu ar impune măsuri de distanţare socială.

    Cu toate acestea, evoluţia actuală vine în contextul în care oraşul începe să se redeschidă, unele şcoli începând cursurile cu o parte dintre studenţi chiar de astăzi.