Tag: discount

  • Magazinele de tip discount, vizitate cel puţin o dată pe lună pentru cumpărături. Ce produse preferă clienţii

     “Imaginea comerţului modern este în continuă schimbare şi în 2013. Jucătorii de pe piaţa de retail din România îşi fac din ce în ce mai mult simţită prezenţa, atât printr-un număr mai mare de magazine, cât şi prin acţiuni de promovare intensă în media. Anul trecut, aceste acţiuni s-au reflectat într-o creştere a comerţului modern cu un punct procentual faţă de 2011, atrăgând 49% din valoarea totală a pieţei de FMCG pentru consumul acasă. În ultimul trimestru al anului 2012, raportul dintre comerţul modern şi cel tradiţional a ajuns la 50/50 în valoare”, se arată într-un comunicat al GfK România.

    În acest context, formatul de tip discount acoperă 9% din cheltuielile gospodăriilor din România pentru bunuri de larg consum. În comparaţie cu 2011, se remarcă o creştere de 11% în valoare absolută.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aproape 10% din consumul de bunuri de larg consum revine discounterilor

    Aproximativ 60% din gospodăriile din România au făcut anul trecut cel puţin o dată cumpărături de la discounteri precum Penny Market, XXL Mega Discount şi Lidl, analiza GfK excluzând Profi, care s-a repoziţionat în supermarket începând cu februarie 2012.. Frecvenţa medie de cumpărare este de două ori pe lună.

    Atunci când merg la cumpărături în magazinele de tip discount, categoriile preferate sunt din zona de mâncare şi băuturi (sucuri, cafea, bere, apă). Segmentul care înregistrează cea mai mare creştere în valoare este cel al produselor alimentare, cu un plus de 19% faţă de 2011. Pentru băuturi, gospodăriile au cheltuit cu 10% mai mult în magazinele de tip discount pentru aceeaşi perioadă analizată.

    Odată cu expansiunea formatelor comerţului modern, mărcile private au crescut puternic, ajungând în 2012 la o cotă de piaţă de 12% în valoare pentru bunuri de larg consum la nivelul întregii ţări şi a tuturor formatelor de retail. În cazul formatelor de tip discount, mărcile private acoperă aproximativ jumătate din cheltuieli, în creştere cu 21 de puncte procentuale faţă de anul precedent. În jur de 90% dintre gospodării au achiziţionat cel puţin un produs marcă privată din discounteri în decursul anului 2012.

    “Printre elementele pe care le-am identificat în studiile GfK ca având potenţial de diferenţiere în termeni de satisfacţie faţă de tipurile de formate de retail se numără proximitatea, nivelul preţurilor, atmosfera din magazin, programele de loializare, oferta din revistele promoţionale precum şi produsele marcă privată şi varietatea de produse româneşti. Câştigătorii vor fi cei care reuşesc să întâmpine atât nevoile raţionale, cât şi pe cele emoţionale, în timp ce continuă să investească în înţelegerea acestor aşteptări”, spune Gabriela Luca, retail specialist, consumer goods & retail division.

    Studiul GfK are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic în 2012 a aproximativ 90 de categorii de produse de larg consum prin intermediul cercetării de tip Panel de Consumatori a GfK România, pe un eşantion de 2.200 gospodării, reprezentativ la nivel naţional. Începând din ianuarie 2013, GfK România a înlocuit metoda clasică de colectare a datelor cu ajutorul jurnalului de cumpărături cu o soluţie inovatoare – scanarea codurilor de bare ale produselor de larg consum. în plus, numărul de gospodării monitorizate a crescut la 3.000. Odată cu aceste schimbări, GfK a lărgit şi categoriile monitorizate. La cele deja analizate, se adaugă: fructe şi legume proaspete şi congelate, carne proaspătă şi procesată, alcool, produse de îngrijire pentru bebeluşi, îngheţată, sosuri şi dressing-uri, mâncare pentru animale.

  • Banca Centrală din Cipru a respins ofertele Băncii Transilvania şi Raiffeisen pentru preluarea Bank of Cyprus România

     Surse bancare au declarat pentru MEDIAFAX că, încă de miercuri, cele două oferte au fost considerate mult prea mici în comparaţie cu ceea ce au evaluat comitetul de restructurare a sistemului bancar din Cipru, prin consultanţi.

    Mai multe surse au confirmat că Raiffeisen Bank a cerut un discount mai mic pentru creditele care urma să le preia de sucursala din România a Bank of Cyprus, dar Banca Transilvania, deşi a solicitat un discount mai mare, a fost dispusă să includă în portofoliu majoritatea creditelor cu un serviciu bun al datoriei.

    Deşi a solicitat un discount peste cel cerut de Raiffeisen, Banca Transilvanian a mandat avocaţii şi reprezentanţii trimişi în Cipru, potrivit Ziarului Financiar, să continue negocierile, dar au avut o marjă destul de limitată de îmbunătăţire a ofertei, sub presiunea acţionarilor BERD şi IFC.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pantofi Nike şi consolele Lexibook în magazinele Lidl

    Grupul german Lidl este prezent pe piaţa locală cu o reţea de peste 150 de magazine şi a intrat pe piaţă după preluarea lanţului de magazine Plus Discount. Reprezentanţii companiei spun că 80% din marfa comercializată este reprezentată de mărcile proprii. Grupul are trei centre logistice, la Chiajna, Nedelea (lângă Ploieşti) şi Iernut (Târgu Mureş), ultimul fiind deschis în septembrie. Retailerul este prezent în peste 20 de ţări europene, cu circa 9.000 de magazine şi 100 de centre.

  • BCR a vândut credite de retail cu discount de 87%

    BCR, cea mai mare bancă după active, a vândut anul trecut în afara grupului credite neperformante în valoare de 325,5 mil. lei (74 mil. euro) încasând în schimb 71,2 mil. lei, adică circa 22% din valoarea creanţelor cedate pe seama unei rate de recuperare mai bune în cazul finanţărilor corporate.

    Din portofoliul de 325,5 mil. lei cedat anul trecut, circa 82% au fost credite de retail, iar banca a recuperat mai puţin de 13% din valoarea nominală. Din creditele corporate de 57 mil. lei BCR a obţinut venituri de 37 mil. lei, adică 65%, însă, dată fiind suma mică, nivelul discountului este mai puţin relevant. În total pentru creditele proaste de 325,5 mil. lei banca avea provizioane constituite de 211 mil. lei, respectiv care acopereau 65% din valoarea creanţelor.

    Volumul vânzărilor raportat pe 2012 este net inferior celui din 2011, când BCR raportase vânzări de credite în afara grupului cu o valoare nominală de 1,22 mld. lei la un discount de peste 90%. Astfel, banca a recuperat 10,2% dintr-un portofoliu de credite de retail de 1,17 mld. lei, respectiv 2,5% dintr-un pachet de credite corporate de 50,6 mil. lei.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Pe 1 aprilie începe săptămâna italiană la Lidl

    Începând de luni, 1 aprilie, clienţii vor putea găsi în magazinele Lidl ingredientele potrivite pentru pregătirea unor mese italiene autentice, cum ar fi uleiul de măsline cu mirodenii, sosurile cu oţet balsamic sau ”bruschettele” în diverse sortimente şi aperitivele mediteraneene.
    Oferta cuprinde şi produse din gama Deluxe, precum paste Gourmet, risotto în diverse sortimente, trufe dulci din Piemonte, îngheţată cu alune de pădure, sau panzerotti cu cireşe amarena.

    Pentru că bucătăria italiană este faimoasă şi datorită deserturilor sale, Lidl va avea în ofertă gustări dulci, precum tiramisu, îngheţata tip spaghetti din lapte, cu topping de fructe şi bucăţele de ciocolată albă, tartufo din spumă cu mascarpone pe blat însiropat cu cafea, sau prăjiturile pardulas cu ricotta, originare din Sardinia.

    Anul trecut Lidl a deschis 26 de magazine, în condiţiile în care investiţia într-un magazin Lidl este potrivit estimărilor de circa 1 milion de euro fără teren.Lanţul german de discount Lidl, ultimul jucător care s-a alăturat retailului modern autohton în 2011, când a pornit una dintre cele mai agresive ofensive de expansiune, a terminat anul 2011 cu afaceri de 1,68 mld. lei (396 mil. euro), în creştere cu circa 16% comparativ cu 2010.

    Cifra de afaceri pe 2010 este cea obţinută de lanţul de magazine Plus Discount, retailer prin achiziţia căruia Lidl a intrat pe piaţa locală. Nu există date pentru 2012. Intrarea oficială a lanţului german s-a făcut în vara lui 2011, când cele 107 magazine Plus au preluat numele şi sigla Lidl.

  • Airbus a primit o comandă pentru 234 de avioane

     Înţelegerea, anunţată luni în cadrul unei ceremonii la palatul prezidenţial din Paris, include modele A320 şi A320neo, potrivit Bloomberg. La preţul de catalog, avioanele ar avea o valoare de 24 de miliarde de dolari, însă companiile aeriene primesc discount-uri.

    Contractul cu Lion Air marchează un succes important al Airbus în Indonezia, piaţă dominată anterior de rivalul american Boeing.

    Lion Air trebuie să cumpere noi avioane, întrucât piaţa călătoriilor aeriene în regiune este estimată să avanseze cu peste 6,4% anual până în 2031. Compania, cu 36 de destinaţii interne şi externe, intenţionează să înfiinţeze un operator low-cost în Malaezia, pentru a concura AirAsia, cel mai mare client al Airbus A320.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Americanii au cumpărat Labormed la „discount“

    Grupul american Alvogen a cumpărat producătorul local de medicamente Labormed, în urma unei tranzacţii complexe, care a fost parafată în decembrie şi a cărei valoare nu a fost făcută publică. Americanii spun că au făcut această tranzacţie pentru a-şi dezvolta afacerea atât în România, cât şi în regiune, iar Labormed va servi drept centru zonal.Şi alţi investitori au fost interesaţi de Labormed, însă datoriile producătorului au contat. Din 2008, fondul de investiţii Advent Internaţional, care a cumpărat compania la acea dată, şi un grup de bănci care au credit fondul au investit peste 120 mil. euro în achiziţie şi alte proiecte de dezvoltare. Labormed a fost cel de-al doilea pariu al fondului Advent în piaţa de medicamente după cel câştigat la Terapia Cluj. Fondul s-a “bătut” în 2008 cu alţi 13 investitori pentru a prelua Labormed şi a plătit un preţ record la acea vreme, de peste 120 mil. euro. Însă în patru ani afacerea nu a mers cum au sperat, pierzând foarte mult “sânge”.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

  • Magazinele din Bucureşti încep azi sezonul reducerilor de preţuri

    Aproximativ o sută de lanţuri de magazine şi alţi comercianţi din sectorul 1 au notificat primăria locală că vor avea reduceri între 20 şi 70 la sută la preţurile produselor pe care le comercializează. Şi primăria sectorului 2 a anunţat că a primit notificări pentru soldări. De asemenea, peste 30 de comercianţi din sectorul 6 au anunţat reduceri de sezon de la 20 la 70 la sută.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Lidl ajunge la 124 de magazine

    Discounterii au fost campionii crizei în segmentul comerţului: au deschis în ultimii trei ani peste 220 de magazine şi au ajuns la vânzări cumulate de 1,2 miliarde de euro. Pentru a-şi atrage cumpărători, acum se duelează în segmentul discounterilor peste 430 de spaţii de vânzare numite Lidl, Penny, Profi, Minimax Discount sau Red Market. Lidl a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,4 mld. lei faţă de 1,3 mld de lei în 2009 şi pierderi de 59 de milioane de lei.