BusinessMagazin

Tag: destinatie!

  • O destinaţie de vacanţă îndrăgită de români şi-a reluat activităţile turistice. Când se vor relua zborurile internaţionale

    Din 3 mai s-a reluat turismul intern în Israel, iar unităţile de cazare de tip B&B, precum şi pensiunile agro-turistice denumite „zimmer” au primit deja primii clienţi. Treptat, se redeschid şi hotelurile cu mai multe camere, iar până la mijlocul lunii iunie se vor deschide şi mall-urile, teatrele, piscinele şi parcurile de distracţie. Principalele obiective turistice sunt deja pregătite pentru a primi turişti. Următorul pas pentru revenirea la acest „noul normal” va fi reluarea zborurilor internaţionale.

    Principalele obiective turistice aflate în aer liber au fost pregătite pentru vizitarea în condiţii de distanţare socială. La Zidul Plângerii au fost montati parapeţi care să garanteze siguranţa vizitatorilor. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie în toate spaţiile publice. Plajele sunt deschise sub rezerva respectării distanţării sociale de minim 2 metri.

    Parcurile Naţionale din Israel au raportat peste 10.000 de vizitatori în primul weekend de la deschidere

    Autoritatea care administrează Parcurile Naţionale din Israel a anunţat deschiderea anumitor parcuri naturale şi a unor complexe turistice cum este şi situl arheologic de la Caesareea, începând cu data de 3 mai. Schimbarea majoră a ultimelor două luni a fost introducerea de urgenţă a unui sistem de rezervare a biletelor exclusiv online. Acesta permite limitarea numărului vizitatorilor într-un anumit interval orar şi un mai bun control al persoanelor care vizitează sit-urile administrate de aceştia. În primul weekend de activitate au raportat 10.000 de turişti şi peste 50.000 de bilete online achiziţionate pentru perioada imediat următoare.

    Oficialii Isrotel, unul dintre cele mai importante lanţuri hoteliere din Israel, au declarat că vor suplimenta personalul desemnat pentru curăţenie şi pun accentul pe dezinfectarea temeinică a camerelor, spaţiilor publice din incinta hotelurilor, cum ar fi recepţia, sălile de conferinţă, sălile de fitness ori restaurantele, dar şi a zonele care sunt de fel atinse de un număr ridicat de persoane: butoanele lifturilor, clanţele, balustradele, întrerupătoarele, aparatele de fitness etc. „Au fost înlocuite o parte dintre produsele de curăţenie şi dezinfecţie cu altele create special împotriva acestui nou tip de virus şi am montat filtre de aer cu o performanţă crescută pentru toate sistemele de ventilaţie din hoteluri”, a declarat Lior Raviv, CEO Isrotel.

    Hotelierii israelieni caută să profite de condiţiile climatice prietenoase, astfel că au amenajat în grădini sau în barurile de tip rooftop, locuri de luat masa, păstrând distanţele recomandate de OMS.  „Ţinem în permanenţă legătura cu toate părţile implicate în rejuvenarea turismului şi căutăm împreună cele mai bune variante fără a face niciun fel de compromis cu privire la siguranţa şi sănătatea turiştilor sau a personalului din industrie” a declarat Ksenia Kobyakov, director pentru dezvoltarea de noi pieţe, în cadrul Ministerului Turismului din Israel.

    Aeroportul Internaţional Ben Gurion va relua operarea zborurilor începând cu luna iunie

    Referitor la deschiderea graniţelor şi repornirea turismului internaţional, sunt discuţii pentru redeschiderea zborurilor internaţionale începând cu luna iunie. Mai mult, autorităţile din Israel au declarat că există planuri pentru crearea unui program pilot de zboruri voluntare spre anumite desintaţii din Europa pentru a confirma redeschiderea zborurilor în siguranţă.

    Israelul este o destinaţie importantă de călătorie pentru turiştii români, apreciată pentru pelerinajele organizate aici. Începând cu anul 2017, Ministerul Turismului din Israel şi-a concentrat eforturile pe promovarea oraşelor Tel Aviv şi Ierusalim ca două destinaţii de city break într-o singură vacanţă, oferind experienţe multiculturale, o viaţă de noapte intensă, delicii gastronomice şi posibilităţi pentru turismul de aventură. Aproape 100 de zboruri săptămânale leagă acum Tel Aviv şi Eilat de principalele aeroporturi din România – Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Sibiu. Anul 2019 comparativ cu 2016 a înregistrat o creştere cu 157% a turiştilor români, iar perspectivele rămân extrem de pozitive şi pentru 2020, când peste 135.000 turişti români sunt aşteptaţi la destinaţie.
     

  • Cum poate deveni România destinaţia principală de finanţare a start-up-urilor din Europa de Est?

    „Să scot un produs pe piaţă cât mai repede, indiferent dacă este bun sau prost” este o mentalitate la care tinerii nu au renunţat încă, deşi ecosistemul antreprenorial a avut o creştere fulminantă în ultimii 10 ani, observă Adeo REssi, CEO-ul celui mai mare accelerator de start-up-uri de la nivel global. Cum se poate remedia acest lucru, astfel încât România să devină principala destinaţie din regiune pentru start-up-uri?

    “Nu mai poţi lansa ceva ce nu este bun. Pur şi simplu nu mai poţi face asta. Celebra metodă lean, care este de fapt pentru dezvoltare de produse, a fost bună, dar nu mai funcţionează în modul în care trebuia să funcţioneze. Practic multe start-up-uri spun că trebuie să scoată acel MVP (n.r: Minimum Viable Product – produs viabil) şi este suficient, dar nu mai poţi proceda aşa”, spune Adeo Ressi, CEO al Founder Institute la nivel global, într-o discuţie cu Business MAGAZIN.

    Adeo Ressi (47 ani) este cel care a lansat în urmă cu zece ani Founder Institute – cel mai mare accelerator de startup-uri din lume – pe care l-a dus la antreprenori din 200 de oraşe, inclusiv din Bucureşti. În ultimii zece ani, Adeo Ressi a colaborat cu peste 4.000 de antreprenori de tehnologie în scopul lansării de companii şi pentru a genera 25 de miliarde de dolari în valoare pentru acţionari. Ressi consideră că cea mai mare schimbare în domeniul start-up-urilor din ultimii 10 ani vine chiar din modul în care lumea se raportează la antreprenoriat. 

    „Noi am început acum zece ani şi aş spune că cea mai mare schimbare este că antreprenoriatul şi start-up-urile reprezentau o industrie mică, de nişă, dar acum ele sunt peste tot, în fiecare oraş din fiecare ţară. Astăzi există peste tot oameni tineri care se simt destul de siguri pe ei pentru a lansa o companie de tehnologie. Prin comparaţie, în urmă cu zece ani, un număr foarte mic de oameni se gândea la companii şi chiar şi mai puţini erau cei care încercau să construiască ceva”, atrage atenţia Adeo Ressi.

    El spune că antreprenoriatul a înflorit, dar nu toate elementele din piaţă au ţinut pasul cu ecosistemul, astfel încât finanţarea rămâne în continuare problematică pentru mulţi fondatori.

    „Finanţarea este încă un segment care a rămas în urmă. Lucrez cu echipa mea pentru a crea un laborator de venture capital şi teza noastră este că lumea are nevoie de încă 1.000 de fonduri de tip venture capital pentru a ţine pasul cu inovaţia. Voi, în România, aveţi anumite aspecte care au înflorit, dar şi voi aveţi probleme cu finanţarea. Totuşi, antreprenoriatul per total a evoluat şi a ajuns un fenomen global”, adaugă el. Cu nouă businessuri fondate, dintre care două au ajuns să genereze câte 1 miliard de dolari fiecare în valoare livrată acţionarilor, Ressi consideră că actualele modele pe care le folosim pentru start-up-uri sunt expirate.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

  • Cum poate deveni România destinaţia principală de finanţare a start-up-urilor din Europa de Est?

    “Nu mai poţi lansa ceva ce nu este bun. Pur şi simplu nu mai poţi face asta. Celebra metodă lean, care este de fapt pentru dezvoltare de produse, a fost bună, dar nu mai funcţionează în modul în care trebuia să funcţioneze. Practic multe start-up-uri spun că trebuie să scoată acel MVP (n.r: Minimum Viable Product – produs viabil) şi este suficient, dar nu mai poţi proceda aşa”, spune Adeo Ressi, CEO al Founder Institute la nivel global, într-o discuţie cu Business MAGAZIN.

    Adeo Ressi (47 ani) este cel care a lansat în urmă cu zece ani Founder Institute – cel mai mare accelerator de startup-uri din lume – pe care l-a dus la antreprenori din 200 de oraşe, inclusiv din Bucureşti. În ultimii zece ani, Adeo Ressi a colaborat cu peste 4.000 de antreprenori de tehnologie în scopul lansării de companii şi pentru a genera 25 de miliarde de dolari în valoare pentru acţionari. Ressi consideră că cea mai mare schimbare în domeniul start-up-urilor din ultimii 10 ani vine chiar din modul în care lumea se raportează la antreprenoriat. 

    „Noi am început acum zece ani şi aş spune că cea mai mare schimbare este că antreprenoriatul şi start-up-urile reprezentau o industrie mică, de nişă, dar acum ele sunt peste tot, în fiecare oraş din fiecare ţară. Astăzi există peste tot oameni tineri care se simt destul de siguri pe ei pentru a lansa o companie de tehnologie. Prin comparaţie, în urmă cu zece ani, un număr foarte mic de oameni se gândea la companii şi chiar şi mai puţini erau cei care încercau să construiască ceva”, atrage atenţia Adeo Ressi.

    El spune că antreprenoriatul a înflorit, dar nu toate elementele din piaţă au ţinut pasul cu ecosistemul, astfel încât finanţarea rămâne în continuare problematică pentru mulţi fondatori.

    „Finanţarea este încă un segment care a rămas în urmă. Lucrez cu echipa mea pentru a crea un laborator de venture capital şi teza noastră este că lumea are nevoie de încă 1.000 de fonduri de tip venture capital pentru a ţine pasul cu inovaţia. Voi, în România, aveţi anumite aspecte care au înflorit, dar şi voi aveţi probleme cu finanţarea. Totuşi, antreprenoriatul per total a evoluat şi a ajuns un fenomen global”, adaugă el. Cu nouă businessuri fondate, dintre care două au ajuns să genereze câte 1 miliard de dolari fiecare în valoare livrată acţionarilor, Ressi consideră că actualele modele pe care le folosim pentru start-up-uri sunt expirate.

    România poate deveni „un punct central” în regiune

    Adeo Ressi crede că România poate profita de momentul actual, când Europa de Est trece printr-o „renaştere”, aşa cum o numeşte el, şi poate deveni principalul hub pentru start-up-uri din regiune. „Dacă discutăm de această regiune, ea trece printr-o renaştere: România, Bulgaria, Ucraina, dacă ne uităm, toate experimentează o creştere frumoasă, o perioadă de inovaţie. Totuşi, România are câteva avantaje în faţa vecinilor. La ce te uiţi de obicei? Stat de drept, talente şi inovaţie. Dacă luăm aceste trei puncte, există mici diferenţe în regiune, însă România face un pas în faţă în ceea ce priveşte inovaţia”, crede Ressi. 

    Ce îl determină pe Ressi să creadă asta? El spune că în România vezi mai mult inovaţie directă, bazată pe start-up-uri care generează idei regionale, în comparaţie cu Bulgaria sau Ucraina, unde inovaţia este adusă de companii mari care livrează servicii în regiune.

    În prezent există trei huburi majore în Europa pentru start-up-uri: Londra, Berlin şi Paris, iar România ar putea deveni hubul regional din cealaltă parte a Europei. „În Europa de Est nu e niciun hub de finanţare. Ar putea fi o oportunitate mare pentru România să devină un lider clar în regiune dacă încearcă să atragă şi să inspire investitorii de tip angel şi fondurile de venture capital pentru a face aici cel mai mare bazin de finanţare. Asta poate fi făcut foarte uşor cu stimulente şi cu fonduri care se încurajeze acumularea de capital (n.r.: matchmaking funds – când statul pune o parte din capital şi fondul o parte, pentru a încuraja formarea ecosistemului)”, povesteşte CEO-ul.

    Referitor la programele pe fonduri europene prin care se finanţează start-up-uri, Ressi este critic şi le echivalează cu „ajutorul social dat familiilor cu mai puţine posibilităţi”.

    „Uniunea Europeană a făcut o greşeală mare, pentru că modul în care împarte bani astăzi generează ceea ce eu numesc ajutor social pentru start-up-uri. Asta înseamnă că oricine cu o idee bună sau rea are oportunitatea să ia bani, iar modul în care aceşti bani sunt administraţi şi oferiţi stabileşte un standard foarte jos de performanţă. Practic, este echivalentul familiilor cu posibilităţi reduse în lumea start-up-urilor”, crede el.

    El spune că aceste fonduri, dacă există, ar trebui să se îndrepte spre businessuri cu impact social, care utilizează finanţările pentru a face lumea mai bună. „Dacă UE, România şi alte ţări vor să se implice în ajutor social dat start-up-urilor, ar trebui să direcţioneze totuşi acei bani către businessuri de impact. Pentru că acele businessuri deja fac o serie de sacrificii, prin scopul ales, în încercarea de a face lumea mai bună. Deci ajutorul ar trebui să se îndrepte exclusiv spre aceste start-up-uri”, adaugă Ressi.

    El crede că dacă vrei să atragi capital în ţara ta pentru a avea un ecosistem de finanţare destul de puternic ai doar două modalităţi prin care o poţi face: prin reduceri de taxe sau prin stimulente.

    Adeo Ressi a colaborat cu guvernul din Singapore pentru a gândi un program naţional prin care să creeze un hub de finanţare şi de inovaţie. „Lucrez cu guvernul pentru a construi un sistem de tip matchmaking. Ei au făcut un sistem destul de agresiv, în care statul pune 85% din fond, iar privatul pune 15%. Rezultatul? Şapte ani mai târziu, toată lumea se mută către Singapore. Dacă vrei să atragi capital, în toată Asia, mergi în Singapore, pentru că există mai multe fonduri decât în toată regiunea”, adaugă el.

    Ce altceva mai poate face un guvern? Ressi crede că există doar două variante: reduceri de taxe şi stimulente. Iar în unele cazuri ajută să ţii uşa deschisă pentru imigranţi. „Dacă te uiţi în SUA, imigraţia a fost oprită efectiv de Donald Trump, iar Canada a decis să deschidă uşile. Deci acum, dacă te uiţi la noii antreprenori, noile fonduri, se întâmplă mai multe lucruri în ecosistem în Canada decât în SUA”, spune el. Întorcându-ne la România, una dintre variantele pentru care poate opta un guvern este cea a reducerii de taxe – într-un mod care generează de fapt mai multe venituri la buget.

    „Pe partea de taxe trebuie să fii cât poţi de agresiv, dar şi de inteligent. Reducerea impozitului aplicat pe câştigurile obţinute din investiţii este o idee foarte bună, prin care ajuţi indivizi care vor să îşi asume riscuri să facă bani, dar în acelaşi timp asta îţi ajută economia să crească semnificativ. Pentru că start-up-urile plătesc taxe, cumpără produse şi servicii cu taxe aplicate şi angajează oameni care plătesc taxe şi impozite. Deci acel puţin pe care îl pierzi prin reducerea impozitelor este câştigat prin mai multe metode şi chiar înmulţit”, spune Ressi. El dă exemplul Berlinului şi spune că în urmă cu 20 de ani era un oraş sărăcăcios şi lipsit în mare parte de inovaţie. Printr-un plan de transformare majoră, Berlinul a ajuns unul dintre principalele huburi de finanţare din Europa.

    Cum se construieşte un start-up?

    Din experienţa sa de „antreprenor în serie”, Adeo Ressi recomandă ca fondatorii să construiască start-up-uri pentru viitor, nu pentru a le vinde. El se recomandă drept „inginer social” (n.r.: social engineer) şi spune că vrea să schimbe lumea start-up-urilor, ajutând antreprenorii cu idei curajoase.

    „Am înfiinţat şi am închis mai multe afaceri, iar unele încă sunt funcţionale. Ce am învăţat ca antreprenor este că atunci când construieşti ceva trebuie să o faci ca să reziste, nu ca să îl vinzi. Când vinzi un proiect, de obicei moare. Poate nu moare în totalitate, ci se preschimbă în altceva, dar de cele mai multe ori moare în totalitate. Dacă vrei să construieşti ceva, construieşte pentru viitor, condu-l pentru mult timp şi în loc să vinzi gândeşte-te cum poţi preda ştafeta unui alt lider care va susţine şi dezvolta viziunea în continuare”, accentuează Adeo Ressi.

    El pune foarte mare accent pe ideea de aliniere la viziunea unui fondator şi a unui proiect, astfel încât sfătuieşte antreprenorii să atragă finanţare doar din surse pe care le pot alinia crezului lor. „Dintr-o perspectivă antreprenorială ar trebui mereu să atragi capital de la cineva care are o viziune şi valori aliniate cu ale tale şi cu ale companiei tale. Deci când construieşti un business vrei ca tu, echipa ta, investitorii, clienţii şi toată lumea să fie aliniată cu viziunea şi valorile tale”, crede Ressi.

    Dar unde poţi găsi aceşti investitori? Ce faci când mare parte din capitalul privat disponibil la nivel global stă în vistieriile marilor companii?

    „Momentan, unele dintre cele mai mari sume sunt blocate în cuferele şi profiturile marilor corporaţii. Aceste companii mari vor fi rupte în bucăţi în următorul deceniu şi vor fi nevoite să se reinventeze.”

    Astfel, Ressi explică regula de 20%, aşa cum o numeşte el, prin care marile companii se pot reinventa constant, pot ajuta ecosistemul şi îşi pot păstra cea mai mare parte din câştiguri.

    „Perspectiva mea este că orice business mare de astăzi ar trebui să ia 20% din profiturile lor şi să le investească înapoi în inovaţie. Jumătate dintre ei trebuie să fie în investiţii în afara businessului, adică în start-up-uri şi alte proiecte, iar ceilalţi jumătate înapoi în business. Dacă această regulă ar fi urmată, ar reuşi să păstreze mare parte din profituri, dar şi o şansă mai mare să supravieţuiască inovaţiei. Dacă nu fac asta, au şanse mari să ajungă următoarele General Electric sau Sears”, crede CEO-ul Founder Institute.

    În cadrul interviului, el a discutat şi despre consumator, în special despre consumatorul viitorului. Astfel, potrivit lui, consumatorii din deceniul următor sunt adolescenţii de astăzi, iar pentru a-i deservi pe aceştia, cei care fac produse şi servicii trebuie să le urmărească foarte atent comportamentul.

    „Peste zece ani, clienţii vor fi cei care au acum 15 ani şi sunt adolescenţi. Dacă te uiţi astăzi la aceşti oameni, ei sunt una dintre cele mai diferite generaţii pe care le-am văzut. Valorile, credinţele lor sunt diferite, le pasă de planetă şi cheltuie bani doar pe lucrurile de care le pasă. Eu nu văd un viitor în care motoarele cu combustie, spre exemplu, vor fi cumpărate vreodată de un tânăr care are acum între 15 şi 25 de ani. Viitorul arată bine pentru că avem o generaţie de consumatori cărora le pasă de lume”, conchide Adeo Ressi.

  • Refugii de lux pentru schi

    Proprietăţi tot apar pe piaţă, iar printre cele mai interesante se numără, conform The Telegraph două din Austria, la Kitzbuehel şi lângă lacul Zeller. Prima dintre acestea este complexul Six Senses Residences Kitzbuehel, compus din 13 cabane de lux cu suprafaţa de până la 400 de metri pătraţi, al căror preţ începe de la 5,5 milioane de euro, în care este inclus şi o maşină electrică Porsche Taycan, într-o versiune special creată pentru Six Senses. În apropiere de lacul Zeller, la Zell Am See, se construieşte un complex de apartamente grupate în bloculeţe pe coasta muntelui, Nickolaus by Avenida, de unde locatarii pot admira atât localitatea, cât şi lacul. Complexul urmează a fi gata în 2021, iar un apartament poate costa şi aproape 1 milion de euro. Tot apartamente se pot achiziţiona şi la Davos, la Hard Rock Residences de pe lângă Hard Rock Hotel din localitate, pentru suma de până la 1,8 milioane de euro. Atunci când nu sunt locuite de proprietari, trebuie închiriate prin intermediul hotelului, deţinătorii recuperând astfel o parte din investiţie. Pentru cei care caută ceva mai scump este de vânzare Chalet Black Pearl, din staţiunea Courchevel 1850 din Alpii francezi, preţul solicitat fiind de 45 de milioane de euro. Cabana are opt apartamente, piscină, spa, sală de fitness, bar, sală de jocuri şi cinema, printre altele, fiind deservită de şofer, bucătar, menajere şi chelneriţe.

  • Indiferent dacă sărbătoriţi sau nu luna iubirii, puteţi să vă bucuraţi de ofertele operatorilor de zbor şi ale hotelierilor luna aceasta. Care sunt destinaţiile de neratat?

    Luna februarie este dedicată iubirii, de la Valentine’s Day, sărbătoarea importată din Occident, la Dragobete, marcat pe data de 24, care îşi are rădăcinile în tradiţiile dace. Insulele Santorini, Parisul, Veneţia, Mykonos sau Sintra, din Portugalia, sunt între cele mai căutate destinaţii romantice.

    Veneţia, din Italia, celebrul oraş care a fost construit pe suprafaţa a peste o sută de insuliţe din laguna din Marea Adriatică este o destinaţie de top în rândul vedetelor, localnicilor şi turiştilor obişnuiţi. Oraşul poate fi explorat cu ajutorul taxiurilor pe apă sau al gondolelor, ceea ce îl face special. Farmecul zonei şi hotelurile de lux fac din Veneţia un oraş de poveste. În februarie, temperaturile nu sunt foarte ridicate, dar acest lucru poate fi o scuză să te adăposteşti alături de persoana iubită într-o cafenea sau într-un bar.

    Mykonos, din Grecia, este situat în arhipelagul Ciclade. Mykonos este celebră ca raiul petrecăreţilor, fiind, de asemenea, printre destinaţiile preferate de cuplurile gay. Dispune de clădiri cu arhitectură bizantină, decorate cu flori colorate şi o zonă pe malul mării numită „mica Veneţie”. Cele mai multe dintre cluburile de noapte şi restaurante sunt închise până la începutul lunii mai, dar te poţi bucura de plaje şi apoi să petreci o seară romantică cu partenerul de viaţă.

    Parisul, din Franţa, deşi poate părea un clişeu, este „fermecător”. Oraşul luminilor oferă o varietate de ocazii de petrecere a timpului alături de persoana iubită: muzee, arhitectură clasică, obiective turistice simbol, precum turnul Eiffel, plimbări cu vaporaşul pe Sena şi mâncare delicioasă, potrivit bigseventravel.com.

    Sintra, din Portugalia, este o localitatea este situată pe dealurile din vecinătatea Lisabonei. Aici poţi să te plimbi pe străduţele înguste şi să guşti din deserturile locale proaspete. Quinta da Regaleira este un palat uimitor din secolul al 20-lea, cu arhitectură gotică şi obiecte mistice, neobişnuite de descoperit.

    Perugia, din Italia, spune povestea unei pieţe vechi, medievale, cu străduţe cu baruri în care se pot degusta vinuri şi castele sunt câteva dintre elementele care te vor face să te îndrăgosteşti de Perugia. Oraşul este înconjurat de sate fermecătoare şi turiştii pot face o plimbare cu vaporaşul până la insulele de pe lacul Trasimeno. Cine ajunge la Perugia trebuie să guste neapărat „baci perugina”, trufe din ciocolată şi alune, învelite într-un ambalaj argintiu şi albastru, care vin însoţite de mesaje romantice.

  • O lume într-o cutie

    „Nouă chiar ne place mâncarea internaţională, în special cea asiatică. Având în vedere că o perioadă mai lungă am locuit în Orientul Mijlociu, am avut contact cu gastronomia mai multor ţări din Asia. Când ne-am mutat acasă, ne-am întâlnit des cu prietenii şi am organizat petreceri tematice, inspirate din cultura arabă, iraniană, coreană, thailandeză”, povesteşte Agota Birtalan.
    Aşa s-a născut ideea Taste of the World, numele primei cutii livrate de Nellibox. Fiecare pachet conţine dulciuri, snackuri, alte produse alimentare, băuturi specifice unei culturi, dar şi albume cu muzică, filme şi un mic dicţionar cu cele mai frecvente cuvinte şi expresii în limba ţării sau a culturii respective.
    „Modelul de abordare Nellibox este simplu: te abonezi o dată pentru o perioadă fixă şi primeşti câte un pachet-surpriză în fiecare lună din perioada abonamentului. La începutul lunii, anunţăm tematica, dar nu spunem exact ce este în pachet.”
    Luna noiembrie, de pildă, a avut ca temă specificul coreean, decembrie a fost dedicată Indiei, iar ianuarie – Japoniei. Nellibox este un business deţinut de Agota Birtalan, cu experienţă în marketing, şi de Csanad Birtalan – care a lucrat în domeniul vânzărilor. Investiţia pentru a pune pe picioare afacerea a fost făcută cu o finanţare prin programul StartUp Plus, în valoare de 50.000 de euro.
    „Conceptul de subscription box sau mystery box pe bază de abonare este nou în România, deci mai întâi planul nostru este brandingul şi educarea pieţei despre produsele şi sistemul tip mystery box. În 2020, vrem să punem mai multe produse şi pachete pe site-ul nostru. Acum suntem în căutarea mai multor furnizori de produse artizanale şi tradiţionale din România”, spune Agota Birtalan.
    Mai mult, ea vrea să facă din Nellibox o platformă pentru promovarea micilor producători artizanali care vor să-şi vândă marfa şi altfel decât prin canalele clasice. Până în acest moment, produsele care şi-au găsit locul în cutia Taste of the World au venit din ţările aferente celor care reprezintă specificul cutiilor – Thailanda, Japonia, Coreea de Sud. România urmează pe listă.
    „Până acum, după cum am observat, clienţii noştri sunt din oraşe mai mici, unde produsele exotice nu se găsesc în retail, în supermarketuri, şi unde nu există nici restaurante de specialitate.”
    Un abonament lunar la o cutie Nellibox costă 150 de lei, unul de trei luni – 450 de lei, iar unul pentru şase luni – 900 de lei.
    „În luna noiembrie, am avut un pachet special pentru iubitorii de mişcare şi de sport şi pentru cei care au sau încearcă să aibă o viaţă activă. Prin pachetul Active Life vrem să oferim produse care ajută sau motivează oamenii pentru o viaţă activă, pentru alergători, ciclişti.”
    Pentru fiecare pofticios, în funcţie de plăcerile sale. Mai mult sau mai puţin vinovate.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat poiectul AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de
    70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    Danube Footwear – producţie de încălţăminte pentru skateboarding (Râmnicu Vâlcea)
    Fondatori: Lidia Cremenescu şi Mario Georgescu
    Investiţie iniţială: 4.000 de euro
    Prezenţă: România şi în străinătate, online şi în 3 magazine fizice

    Latin Pizza – pizzerie (Bucureşti)
    Fondator: Radu Verdeşi
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 500.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti, la intrarea în Centrul Vechi

    Diminutive Sneakers – brand de tenişi pentru copii (Drăgăşani)
    Fondator: Florentina Văduva
    Investiţie iniţială: 10.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 50.000 de euro
    Prezenţă: online

    CuPisici.ro – personalizare de produse pentru iubitorii de pisici (Bucureşti)
    Fondator: Iuliana şi Mirela Grosu
    Investiţie iniţială: 1.000 de euro
    Cifră de afaceri în primele 11 luni din 2019: 21.000 de euro
    Prezenţă: online

    Experienţe japoneze – ateliere de artă, turism şi gastronomie japoneză (Bucureşti)
    Fondator: Alexandra Nicoleta Stere
    Cifră de afaceri lunară: 500 – 1.500 de euro
    Prezenţă: Bucureşti

  • Cine sunt „ăştia”: Povestea românului care şi-a construit o carieră în arhitectură la New York

    Arhitectul Mihai Radu a plecat din România acum aproape patru decenii, cu destinaţia New York. Cu multă muncă şi un dram de noroc, a reuşit să îşi construiască în oraşul care nu doarme niciodată o carieră în arhitectură, deşi atunci când plecase din ţară era abia anul II la facultate.

    Mihai Radu a lucrat alături de unul dintre cei mai mari arhitecţi ai lumii – I.M. Pei –, dar şi în cadrul unor birouri care au pus pe scena mondială proiecte comerciale, de office sau rezidenţiale menite să schimbe faţa locurilor care le găzduiesc. După o vreme însă, a decis că nu e suficient, aşa că şi-a deschis propriul lui birou de arhitectură în Marele Măr. Acum, amprenta sa stă pe clădiri desenate pentru ONU, universitatea NYU sau Banca Mondială, biroul de arhitectură ce poartă numele fondatorului având an de an circa 40 de proiecte. Deşi îşi promisese că nu o va face, mai târziu s-a întors – parţial – acasă, la Bucureşti, unde a deschis un alt birou. Ia în calcul să revină definitiv în România?

    „Soţia şi copiii mei locuiesc în SUA, aşa că nu ar fi un gând realist să mă întorc definitiv în România.” Totuşi, vine aici frecvent, o dată la câteva luni vizitează biroul de la Bucureşti. „Sunt în contact permanent cu România. Planurile mele de viitor arată cam aşa: după ce copiii mei vor fi terminat studiile universitare vom veni să petrecem câteva luni pe an în România.”

    Mihai Radu a plecat din ţară în 1981, când era student în anul II la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu. A petrecut patru luni la Roma, perioadă în care a aşteptat viza de Statele Unite, iar următoarea oprire a fost New York.

    „În primele luni am făcut tot felul de joburi, timp în care, în paralel, îmi pregăteam portofoliul şi îmi căutam de lucru în domeniul arhitecturii.” Ca în orice în viaţă, norocul a jucat un rol important pentru el. Nu la multă vreme după ce a ajuns în SUA, un prieten i-a spus să meargă la etajul al 9-lea al clădirii de la adresa Madison Avenue 600, unde urma să aibă interviu cu un arhitect.

    „Când uşile s-au deschis, am văzut că în faţa mea stătea înscris logo-ul I.M. Pei Architects. Nu am găsit curajul să cobor din lift, aşa că uşile s-au închis şi am plecat mai departe către etajele superioare.” A verificat încă o dată adresa şi a văzut că de fapt ajunsese bine, acolo unde trebuia.

    „Nu-mi venea însă să cred că urma să mă întâlnesc şi să am interviu cu I.M. Pei, un arhitect cunoscut la nivel internaţional.” Şi totuşi, interviul a decurs bine şi l-au angajat.

    Arhitectul chinezo-american – care a decedat în primăvara acestui an la vârsta de 98 de ani – este cunoscut pentru că a creionat piramida de sticlă din faţa muzeului Luvru (o lucrare controversată la vremea respectivă, în anii ’80), dar şi Muzeul de Artă Islamică din Qatar şi multe altele. De altfel, în 1983 el a câştigat premiul Pritzker, echivalentul Nobelului în arhitectură.

    „Am lucrat pentru el timp de şapte ani, am lucrat pentru proiecte precum Muzeul Luvru (piramida de sticlă – n.red.), New York City Convention Center şi câteva clădiri de birouri din New York şi Los Angeles. În perioada aceea mi-am şi finalizat studiile de arhitectură la Institutul Pratt.”

    După anii pe care i-a petrecut alături de Pei, Mihai Radu a decis că e momentul să câştige mai mulţi bani, aşa că a ales să se mute la un birou corporate de mari dimensiuni, mai exact SHC Architects, unde a devenit associate partner şi unde a lucrat la un proiect major din Londra, numit Spitalfields Market (o piaţă de mari dimensiuni). După aproximativ patru ani a făcut o nouă mutare în carieră, a schimbat biroul cu Richard Meier Architects şi astfel a revenit la Paris pentru a lucra la sediul central al televiziunii Canal+. A urmat apoi un proiect la Haga. „Ajunsesem într-un moment al carierei în care am cosiderat că am lucrat prea mult pentru alte birouri de arhitectură – faimoase sau nu – aşa că mi-am deschis propriul meu business. Am creionat proiecte majore, dar am făcut şi renovări de apartamente.” Încet, dar sigur, biroul a crescut şi a ajuns să fie implicat în lucrări de top, spune fondatorul său. „În ultimii 20 de ani am construit proiecte în America de Nord şi de Sud, în Europa sau Africa.”

    În 1997, Mihai Radu a deschis propriul birou de arhitectură, împreună cu un partener. Îşi pierduse entuziasmul şi interesul să lucreze pentru marii jucători din domeniu, spune el. Simţea la momentul acela că meseria de arhitect presupune să te implici în toate aspectele profesiei şi nu doar să faci design. „Aveam nevoie de ceva captivant şi care să mă stimuleze ca arhitect şi cred că nimic nu e mai potrivit decât să îţi deschizi un business în domeniu atunci când nu ai nicio pregătire să faci asta.”

    Din păcate, munca în birourile de arhitectură de renume nu e suficientă pentru a te pregăti pentru ce urmează când îţi lansezi propriul business, povesteşte românul.

    La început a fost dificil, dar ca orice în viaţă, cu cât exersezi şi cu cât faci lucrurile mai bine, cu atât începi să te pricepi mai bine. „Pentru noi, lucrurile au început să funcţioneze când am început să câştigăm proiecte mai mari, mai interesante.”

    De-a lungul anilor biroul de arhitectură Mihai Radu Architects a reuşit să adune în portofoliu proiecte variate, de la construcţii noi la design de interior.

    „Realizăm mai bine de 40 de lucrări pe an. În Statele Unite am lucrat pentru Dow Jones, ONU, Coca-Cola/Vitamin Water, universitatea NYU, World Monuments Fund, Banca Mondială şi alţii.”

    În România, printre cele mai importante proiecte se numără complexul Băneasa din nordul Capitalei, Muzeul Brâncuşi (casa-muzeu), lucrarea de restaurare a monumentelor lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu, Piteşti Business Center şi Ştefan Cel Mare Building (a dezvoltatorului imobiliar Forte Partners). „Tot noi ne-am ocupat de realizarea planului pentru centrul oraşului Sibiu.”

    Jobul actual al lui Mihai Radu e divizat astfel: 60% reprezintă activităţile de marketing şi zona administrativă şi doar 40% este partea de design. „De regulă ajung la birou în jurul orei 10 şi încep să ţip la angajaţi. Glumesc!” Dimineaţa are de regulă întâlniri cu diferiţi clienţi. Apoi, după prânz discută cu angajaţii despre design sau alte probleme legate de birou. Abia apoi începe munca de arhitect. „După ora 6 continui să fac design, dar în compania unui trabuc şi a unei licori aromate cu multe grade.”

    În prezent arhitectul român are birouri la New York şi la Bucureşti, iar numărul de angajaţi variază între 15 şi 30 în funcţie de mediul economic de la un moment dat. Astfel, Mihai Radu s-a întors în ţară deşi jurase că nu o va face. „Am plecat din România în 1981 pentru că mă săturasem să îngheţ de frig în apartamentul unde locuiam şi mă săturasem să fac muncă de voluntariat. Glumesc (parţial – n.red.). De fapt am plecat pentru că nu vedeam un viitor în România lui Ceauşescu.” Dacă cineva i-ar fi spus că în nici zece ani liderii de atunci urma să fie împuşcaţi i-ar fi replicat că e nebun. Un alt motiv pentru care a plecat a fost acela că acasă, zilnic, familia sa primea în vizită artişti care veneau să stea la un pahar de vorbă cu tatăl său şi care se plângeau de faptul că geniul lor nu era recunoscut din cauza regimului. Ironia face că mulţi dintre acei artişti au avut ocazia să plece şi totuşi mereu s-au întors, explică el. „Eu nu puteam înţelege acest raţionament, aşa că mi-am spus că trebuie să plec şi să nu mă mai întorc. Am vrut să pot să spun – pe patul morţii – că am făcut tot ce am putut fără să încerc să găsesc scuze pentru eşecurile mele. Pentru a sumariza totul într-un mod mai puţin poetic, voiam să pot fi liber să fac tot ce îmi doream.”

    Acum însă, vine în România frecvent, chiar la fiecare lună şi jumătate sau la două luni. „Aşa că nu pot spune că s-au schimbat multe de la ultima mea vizită. Dacă ne gândim la cât s-a schimbat România de când am plecat prima dată, atunci răspunsul meu este mult şi în bine.”
    Când vine vorba de acasă, cel mai dor din România îi e de sarmale, zice el râzând. De fapt îi e dor de bucuria de a trăi a românilor, de simţul umorului şi de creativitatea oamenilor de aici. Plus că de fiecare dată când îi e dor de sarmale le mănâncă chiar la New York.

    „Pentru iubitorii de gastronomie, New Yorkul este tărâmul tuturor posibilităţilor. Poţi mânca orice îţi doreşti, de la hotdogi Nathan la o cină într-un restaurant cu 3 stele Michelin (maximul posibil – n.red.).” Poţi mânca ceva diferit în fiecare zi la New York, de la preparatele gastronomiei franţuzeşti la mâncare etiopiană.

    „O dată pe lună, când merg la masă cu câţiva colegi expaţi, alegem un local românesc – Romanian Garden – unde ne delectăm cu sarmale, ardei umpluţi şi papanaşi cu dulceaţă de vişine.”

    Când vine vorba de cafea, New Yorkul nu stă la fel de bine ca în cazul gastronomiei. Oraşul este acasă pentru Starbucks, care este a doua cea mai supraevaluată şi scumpă cafea din lume, după Kopi Luwak (în cazul acesteia din urmă, boabele de cafea sunt înghiţite şi digerate de un civet – un animal care a fost asemănat cu o pisică –, iar apoi sunt pregătite de cunoscători), în opinia arhitectului român. „Eu personal prefer localurile intime din Little Italy sau dinerurile tradiţionale care oferă cafea la pachet. Nu cred că am mai băut de ani de zile o cafea de la Starbucks.” Pe piaţa din România Starbucks este lider cu câteva zeci de cafenele. Numărul brandurilor internaţionale nu este foarte mare pe acest segment de piaţă pe plan local, însă pofta pentru cafea şi pentru ieşit în oraş a românilor din marile urbe i-a convins pe mulţi antreprenori tineri să deschidă în ultimii ani zeci de mici cafenele de specialitate, aşa că piaţa se diversifică.

    Există totuşi şi un aspect în privinţa căruia New Yorkul şi Bucureştiul se aseamănă, în opinia lui Mihai Radu: traficul este la fel de aglomerat. Avantajul este că peste ocean transportul public este bine pus la punct şi ai opţiuni pentru a evita traficul.

    „Dacă ar fi să aleg trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România aş începe clar cu birocraţia. Ar trebui să se renunţe la sisteme complicate de PUZ, PUD sau CU. Departamentele locale de planificare urbană trebuie să aibă o coerenţă în gândire.” Numărul de aprobări şi avize necesare pentru clădiri ar trebui redus sau procesul ar trebui centralizat pentru a putea obţine mai multe documente mai repede. În unele cazuri trebuie să aştepţi luni de zile pentru unele avize şi nici nu le poţi primi pe toate odată, adaugă el. Opinia sa este împărtăşită de altfel de mai mulţi investitori din imobiliare, retail şi nu numai, care afirmă că de multe ori termenul anunţat pentru un proiect este dat peste cap de întârzierea aprobărilor.

    „Construcţia oricărui nou proiect presupune mult timp pierdut cu birocraţia. E ridicol să dureze la fel de mult timp să iei aprobările şi să construieşti. E ceva fundamental greşit aici. A, şi încă ceva de care nu mi-e dor este văicăreala, românii se plâng mult şi sunt cunoscuţi pentru asta.”

    Totuşi, arhitectul Mihai Radu consideră că România are un potenţial uriaş ce poate fi exploatat, dar pentru asta trebuie să reuşim să ţinem acasă talentele, trebuie ca economia să le ofere oamenilor buni mai multe oportunităţi pentru a avea succes la ei acasă. Atunci nu ar mai avea motive să plece în Europa de Vest. „Eu personal nu văd că Europa de Vest se îndreaptă într-o direcţie îmbucurătoare. Pentru generaţia tânără, viitorul este acasă”, conchide el.

  • Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu: “Nu ne putem permite să devenim o ţară de destinaţie infracţională. Cer Ministerului Public o ripostă fermă în faţa acestei îndrăzneli în creştere a infractorilor”

    Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a solicitat, joi, procurorilor Ministerului Public o ripostă fermă în faţa infracţionalităţii, precizând că România nu poate ajunge “o ţară de destinaţie infracţională”.

    Cătălin Predoiu a precizat că se instalează în societate un sentiment de nesiguranţă printre cetăţenii cinstiţi şi de siguranţă şi confort penal printre infractori.

    “Nu ne putem permite să devenim o ţară de destinaţie infracţională. Cer Ministerului Public o ripostă fermă în faţa acestei îndrăzneli în creştere a infractorilor, interlopilor, traficanţilor, proxeneţilor, corupţii, organizaţi în grupuri sau individual, să fie din nou confruntaţi energic, loviţi devastator, descurajaţi, anihilaţi judiciar! Braţul ferm al legii să fie din nou simţit de toţi cei care şi-au pus în minte să facă din România un paradis al infracţiunilor! “, a declarat ministrul Justiţiei.

    Ministrul Justiţiei a mai precizat că ştie că, în ultimii ani, “s-a încercat” slăbirea legilor penale, în special, şi procurorii au fost blamaţi în masă pentru unele greşeli, abuzuri sau eşecuri în instanţă, dar a menţionat că nu împărtăşeşte culpabilizarea lor în masă.

    “În ansamblu, corpul de procurori are valoare. Să o demonstreze! Să probeze curaj şi determinare, profesionalism şi rigoare procedurală! Societatea aşteaptă acţiune eficientă din partea procurorilor. Defetismul nu este o opţiune. Problema este clară: ori câştigă infractorii, ori câştigă partea cinstită a societăţii! Pentru Ministerul Justiţiei nu există decât o soluţie acceptabilă: legea să fie aplicată, iar cei care atentează la viaţa, proprietatea şi siguranţa cetăţeanului să fie trimişi în faţa judecătorului cu probe solide. Aştept rezultate din partea lor, a procurorilor”, a conchis Predoiu.

  • Cum poate România să devină o destinaţie de turism viticol?

    BM: Ce ar trebuie să facem noi ca Transilvania, Dealu Mare sau Drăgăşani să fie asociate cu Toscana, cu aerul din Provence?
    Mircea Matei, director general, Villa Vinea: Cineva din panelul anterior vorbea despre străinii care vin în restaurant şi au o experienţă de tipul câte vinuri de calitate găsesc; în situaţia noastră, mă bucur că foarte mulţi turişti străini vin în cramă şi este o experienţă în care se minunează: de vinuri, de privelişte, de un personal prietenos. Asta trebuie să facem: să îi aducem, să avem o politică de incoming şi să le oferim o experienţă într-adevăr care să îi uimească. În momentul în care se creează o experienţă de acest tip, aceasta devine un ambasador al ţării, al zonei, al regiunii şi mă aştept ca efectiv să crească în timp, aducând mai mulţi turişti în ţară.
    BM: Vă ajută faptul că sunteţi amplasaţi în Transilvania pentru a atrage turişti la cramă?
    Mircea Matei: Ne ajută pentru că într-adevăr despre Transilvania se ştie mai mult decât despre alte regiuni din ţară. Avem un avantaj legat de faptul că suntem undeva între aeroportul de la Cluj, Braşov, satele săseşti, se caută crame în traseurile turistice şi acest lucru ne ajută într-adevăr.
    Victor Deleanu, director general, Casa de vinuri Cotnari: Cred că ar trebui ca în primul rând să punem cramele pe harta turismului naţional, să începem de aici. Din păcate, noi suntem amplasaţi într-o zonă departe de Bucureşti, mare parte din turismul cramelor fiind în această zonă; nu suntem nici din Transilvania, trebuie să inventăm ceva. În ultimul timp ne-am gândit la un proiect de turism, o cramă mică ce ar fi construită în cadrul domeniului. În a doua cramă am investit foarte mult în parte de arhitectură şi în partea de finisaje, considerăm că acesta ar fi un pas la noi pentru a putea face un turism de calitate, neavând atracţii foarte importante în zona apropiată. Proiectul nostru este unul pe termen lung, urmează să dezvoltăm şi spaţii de cazare, însă primii paşi i-am făcut.
    Valentina Vesler, marketing director, Valvis Holding: La noi porţile sunt deschise la cramă, organizăm tot felul de evenimente acolo, în schimb este tot aşa, o vizită de o zi. Concentrarea noastră a fost păstorirea unei suprafeţe mari de vin şi am zis să facem lucrurile temeinic de la bun început, iar toate investiţiile s-au îndreptat în zona de replantare, retehnologizare, investiţie în produs, soiuri noi. Astfel, bucata de business care aducea practic banii a fost mult mai importantă – nu este o cramă butic, este o bucată foarte mare din industrie, dar turismul, acolo unde se produce vinul, este extrem de important şi ar trebui să existe nişte eforturi articulate în sensul acesta – pentru noi este o prioritate, dar urmează să facem lucrurile de la bază, o bază solidă, pe care să construim şi această componentă.
    BM: Credeţi că într-un final turismul poate schimba lucrurile pentru un producător – poate nu pentru unul atât de mare pe cât sunteţi voi, dar pentru unul mai mic – poate să îl pună pe harta vinului, dacă are o cramă bine amplasată, dacă are spaţii de cazare?
    Valentina Vesler: Absolut, o cramă butic este foarte importantă, în primul rând aceasta nu gestionează bugete de marketing. Bugetele de marketing sunt foarte importante pentru promovarea vinului, dar o cramă butic nu are astfel de bugete. S-a invocat destul de mult comparaţia cu Italia, Spania, Franţa. Industria vinului este organizată acolo cu totul altfel, nu există producători care au hectare foarte multe, pentru ei să aducă omul acolo e important. Acel model poate funcţiona şi pentru noi. Pentru cramele mari, direcţia de business este puţin alta, dar pentru o cramă butic, în planul de business, această componentă ar trebui să fie obligatoriu luată în calcul.
    Roxana ANA, managing director,
    Velvet Winery: Din perspectiva unui producător mic de vinuri pot să confirm cele spuse mai devreme. Într-adevăr, turismul viticol joacă un rol foarte important, atât în comunicarea şi imaginea cramei butic, cât şi în politica de vânzări. Nu ne putem baza pe volumele mari de vânzări pe care le au producătorii mari, atât pe piaţa internă, cât şi externă, drept urmare acest gen de comunicare, mai directă şi mai personală cu consumatorul, reprezintă un punct de plecare foarte important. Producătorul pe care eu îl reprezint se află în zona Dealu Mare, care, spre deosebire de celelalte zone, vine cu mai multe beneficii, este în prezent cea mai concentrată zonă viticolă, cu aproximativ 38 de crame înregistrate de-a lungul a două judeţe, ceea ce înseamnă că aici cumva enoturismul s-a conturat mult mai bine decât în alte zone.
    Proximitatea faţă de Bucureşti este foarte importantă – circa 70% din turiştii pe care îi avem vin din Bucureşti. Tocmai pentru că, deşi noi stăm bine la capitolul industrie hotelieră în zonă, proximitatea faţă de Bucureşti încurajează excursiile de o zi, lucrurile se pot desfăşura foarte rapid, iar dacă vrei să rămâi peste noapte, există variante. În prezent sunt undeva la opt unităţi de cazare în zonă şi foarte multe proiecte pe rol, inclusiv crame care au în plan să îşi construiască propria unitate de cazare. Este şi cazul nostru, sperăm ca în viitor să deschidem o pensiune cu maximum 10 camere, care va fi amplasată în cel mai înalt punct al domeniului viticol; noi avem o vie situată la peste 400 de metri, cu o vedere completă atât asupra domeniului viticol, cât şi a lacului – avem un lac fix la baza plantaţiei cu un ponton special amenajat pentru cei care vin să ne viziteze.
    Andreea Păunescu, CEO, Goodwine: Mi se pare foarte interesant tot ce aţi spus dvs., dar cred că este o abordare romantică. Turismul este o industrie, facilităţile de cazare din această zonă enologică nu sunt inventariate, nu aveţi colaborări, în primul rând, cu structurile, cu agenţiile de turism astfel încât ei să ştie ce ar putea să vândă, poate de aceea nu este atât de dezvoltat turismul enologic. Oamenii trebuie să îşi facă o structură de cazare pe care să o vândă, ei trebuie să vină în inspecţie, să ştie ce vând, cui vând, fiecare produs îşi are clientul. Oamenii trebuie să ştie, să vină să inventarieze, să cunoască facilităţile şi ceea ce s-ar putea face, nu trebuie făcut neapărat un spa, există multe alte posibilităţi cu care să le ocupaţi timpul şi să măriţi perioada de sejur. În primul rând, trebuie organizată oferta.
    Valentina Vesler: În industrie există într-adevăr foarte multe lacune şi una dintre acestea este comunicarea, am simţit-o chiar eu în aceşti 10 ani de când sunt în această industrie, dar trebuie să le dăm credit. Soluţii avem, ştim asta, dar trebuie să le dăm credit cramelor mici să se organizeze. Avem nevoie de experţi, de expertiză şi de asta suntem aici, să le identificăm şi să găsim o voce comună.
    Ionel Burtea, fondator, Abund Berry: Noi suntem lângă Târgu-Jiu, distanţa faţă de Bucureşti este undeva la 4 ore şi jumătate, ceea ce este o problemă, dar nu o vedem ca pe o problemă, ci ca pe un potenţial de dezvoltare. Aţi menţionat turismul de weekend, este undeva la 30% gradul de ocupare doar dacă lucrezi pe weekend, ceea ce nu este sustenabil pe termen lung, ideal este să aduci turismul şi să îl menţii acolo minimum două zile, am calculat noi – important este ce îi oferi pe lângă.
    Condiţiile într-o fermă trebuie direcţionate în zona de experienţă, pe lângă partea de acomodare sau luxury, experienţa e foarte importantă. Transilvania a avut un marketing foarte bun în ultimii ani ca zonă geografică, ne uităm în jur, la prietenii noştri, majoritatea au mers în Transilvania, nu au căutat luxury sau experienţe de spa sau ceva mai exotic, s-au dus pe zona de turism local. În zona mea, potenţialul meu este aproape zero: Gorjul, Brâncuşi, cramele turistice, sunt undeva la 5.000 de turişti care vin şi se cazează în medie câte două nopţi – nu este potenţial, dacă noi nu promovăm locurile respective, nu vom avea succes, nici în turism, nici în turismul viticol.
    BM: Ce targetaţi – români sau străini?
    Ionel Burtea: În primul rând românii – vom începe în aprilie anul viitor – iar ulterior străini. În timpul sezonului turistic ne axăm pe români, iar în extrasezon străini – trebuie să calculezi planul de afaceri astfel încât să ai un grad de ocupare de circa 70%.
    Mircea Matei: A fost primul an în care am promovat către agenţiile de turism turul de cramă şi degustarea la Villa Vinea, nu avem cazare din păcate, dar oferim acest serviciu. Promovând către agenţii, am avut o creştere de aproximativ 150% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut ca număr de pachete. Valoarea efectivă este puţin mai mică ca şi creştere, dar este de trei ori mai mult aproape decât anul trecut, aproximativ aceeaşi perioadă – creşterea vine mult din străini.
    Adrian Păduraru, actor, realizator de emisiuni radio şi TV despre cultura vinului: Daţi-vă seama ce experienţă rară în viaţa mea, dacă nu unică – un actor care să asculte. Exerciţiul ascultării este important. E o modă nouă în turism, care are deja vreo 50 de ani, turismul de eveniment şi vă dau un exemplu, al cifrelor, nu doar al părerilor: la Avignon există Palatul Papal, care este unul dintre cele mai vizitate monumente din Franţa, este în top 10 şi vin acolo circa 600.000 de vizitatori. Avignonul însă are 4 milioane de vizitatori, restul vin pentru festivalul de la Avignon. Există şi la Sibiu un astfel de festival, şi la Cluj, şi la Gărâna, dar există turistic şi care atrage mulţi turişti datorită unor evenimente culturale, artistice sau oenologice; ele cred că pot fi create.
    Îmi permit să spun acest lucru fiindcă am văzut cam tot ceea ce înseamnă întregul lanţ, am avantajul de a fi un om care iubeşte cultura vinului, care e pasionat, dar care nu este direct implicat. Cred că sunt de făcut câteva lucruri fundamentale – pentru cei care nu sunt din industrie, mergeţi şi faceţi exprienţa unei degustări la crame, veţi vedea că este minunată experienţa, iar cei care sunt în industrie, la toate nivelurile, trebuie comunicat lucrul acesta. Atât timp cât lucrurile sunt necunoscute… Îl putem avea în buzunarul de la piept pe Kant, dar dacă el nu ajunge la oameni, stă doar pe cantul buzunarului. Ce vreau să cred este că într-o ţară care produce atât de mult vin nu există emisiuni specializate, de televiziune, de radio, cred că împreună, dvs. fiind difuzori ai aceste experienţe, să facem comunicarea mult mai bine. Ce poveşti aud despre vinuri româneşti, nu v-ar veni să credeţi. Închei spunând cred că există capacitatea de a face lucruri care să ne facă mândri. Dacă eram în Italia nu mai aveam nimic de făcut, dar fiind aici, avem ce face.
    BM: Care au fost cele mai frumoase experienţe ale dvs. în vie?
    Valentina Vesler: Primele experienţe cu vinul le-am avut de fapt în cramă – nu am ştiut foarte multe despre vin, dar m-a fascinat, foarte multe le-am învăţat de la fraţii Păduraru. Mie îmi place foarte mult la Sâmbureşti, via este absolut copleşitoare şi priveliştea înspre Olt îţi taie respiraţia. Avem aproximativ 500 de hectare acolo, dar pe rod mult mai puţin, undeva la 320.
    Mi-au plăcut foarte mult via şi rezultatele vinificatorilor noştri. Înţelegeam că un vin poate fi frumos, corpolent, floral, erau concepte străine – acest univers m-a fascinat. Am vrut să spun că noi vorbim doar despre turismul vitivinicol, dar acesta este doar un picior din brandul de ţară. Trebuie să îl aduci pe consumator acolo, să aibă o experienţă directă, dar experienţa aceea directă vine şi trece – tu trebuie să o susţii, iar susţinerea aceasta se face treptat, de-a lungul timpului. Eu simt această nevoie în industria vinului. În 10 ani, foarte multe s-au schimbat în bine, oamenii se străduiesc, apar mulţi specialişti, au păreri importante, se organizează târguri, există o afinitate pentru târguri, comunicarea pe târguri este extrem de importantă, între ce a fost Good Wine acum 10 ani şi ce este acum e o diferenţă de la cer la pământ.
    Andreea Păunescu: Piaţa de vin este foarte efervescentă – în primul rând pentru că a crescut calitatea vinului românesc şi a crescut enorm, aş putea spune, faţă de acum 10-12 ani; sunt enorm de multe vinuri bune. Orice eveniment legat de vin este foarte important – tot ce înseamnă manifestări expoziţionale, saloane, festivaluri este foarte important şi sunt vehicule de comunicare. Noi, cei de la GoodWine, suntem târg, dar mi-aş dori foarte mult să putem dezvolta componenta tehnică a părţii de enoturism, ar fi foarte important, poate mai mult pentru structurile mici, care au dificultăţi în a comunica şi a se prezenta.
    România este o ţară superbă. Eu i-aş vedea pe producătorii români însoţind expozanţii români la târgurile de turism. Vinul din România are cu certitudine ce îi trebuie pentru a deveni un brand de ţară.
    BM: Ce trebuie să spunem lumii largi astfel încât vinul chiar să devină un brand de ţară?
    Mircea Matei: Nu este doar povestea vinului, ci povestea societăţii româneşti. Toată societatea românească merge într-o direcţie pe care cu toţii ne-o dorim şi vinul trebuie să fie parte din această poveste, nu trebuie să îl disociezi. Trebuie să ţinem pasul cu povestea societăţii româneşti, să mergem mult în afară şi să nu mergem pe principiul „dacă e din România, trebuie să fie ieftin”, îmi doresc să trăiesc momentul în care să zicem: „Da, e un vin românesc bun şi da, este un preţ corect, nu doar trebuie să fie ieftin”.
    Valentina Vesler: Pentru ca vinul să devină un brand de ţară, oamenii trebuie să creadă în el, omul de rând trebuie să creadă, dacă un consumator român ajunge să creadă că vinul îl reprezintă, atunci se poate transforma într-un brand de ţară, cu tot ce se orchestrează în spate. Mă întreb dacă românul crede în vinul lui.
    Adrian Păduraru: Ce avem de spus este într-adevăr o poveste de suflet, dar este o poveste adevărată. Bucuria de a trăi pe care o avem aici, fiecare dintre noi, suntem îndrăgostiţi de bucuria noastră de a trăi, or asta cred că putem vinde despre noi şi despre vinul românesc. Până la urmă, de ce muncim de dimineaţa până seara? Ca să câştigăm nişte bani, ca să ne putem face plăceri, bucurii ale vieţii, iar vinul face parte din definiţia bucuriei de a trăi.

  • Un economist şi un IT-ist au renunţat la corporaţie şi îşi petrec aproape tot timpul în bucătărie. După mai puţin de un an de activitate, vor ajunge la venituri de 50.000 de euro

    Ea este economist, iar el e IT-ist. Dar au ajuns să-şi petreacă cea mai mare parte parte a timpului în bucătărie, de unde se nasc cele mai aromate reţete.

    „Făceam de ani buni brioşe din plăcere, experimentam încercând să găsim reţeta perfectă de aluat”, povestesc cei doi antreprenori din Iaşi.
    Demersurile pentru începerea unui business cu aceste mici plăceri (ne)vinovate au fost făcute în urmă cu trei ani, când Maria şi Ionuţ Baltag au angajat o firmă de branding care să le găsească numele perfect pentru ceea ce voiau ei să facă. „Mufftangeria” a fost deschisă efectiv însă abia în iulie 2019.

    „Avem două tipuri de produse, brioşe dulci şi brioşe sărate. Brioşele sărate au apărut din joacă, am făcut un aluat simplu şi l-am combinat cu ce aveam în frigider la momentul respectiv. Apoi am început să căutăm diverse combinaţii şi aşa au ieşit reţetele de brioşe sărate.”
    Au investit 15.000 de euro din economii în echipamente, accesorii pentru gătit, semnalistică şi toate dotările necesare spaţiului de producţie. După deschiderea unităţii din Iaşi, Maria şi Ionuţ Baltag au primit şi o finanţare de 200.000 de lei (peste 43.000 de euro) prin programul Start-Up Nation.

    Banii i-au folosit pentru echiparea cu mai multe cuptoare şi pentru trei aparate de tip vending machine care vor fi amplasate în oraş şi unde se vor pune în vânzarea brioşele sub brandul Mufftangerie. „Pe 15 iulie am vândut prima brioşă. Fiind primul an de activitate, încă încercăm să schiţăm planurile pentru sfârşitul anului. În ultimul trimestru, dorim să ne extindem şi în alte zone, prin amplasarea unor vending machines. Vrem să ajungem la o cifră de afaceri de 50.000 de euro în 2019”, spun cei doi antreprenori.

    Brioşele sunt făcute chiar de ei, în laboratorul care însoţeşte spaţiul de vânzare, iar preţurile variază între 5 şi 10 lei. De pildă, toate brioşele dulci costă 5 lei bucata, iar cele sărate pot fi 7 lei (Jumbo) sau 10 lei (Giant), în funcţie de dimensiune. Brioşele dulci vin în combinaţii diverse, cu ciocolată neagră, fructe sau dulceaţă.

    „Oamenii sunt mereu grăbiţi, caută să mănânce un prânz rapid, pe fugă, aşa că mizăm pe ideea de fast food sănătos. Promovăm branduri locale de băuturi şi lactate ce merg servite foarte bine cu brioşele noastre. Sunt făcute cu drag, sunt fresh, nu folosim adaosuri, potenţiatori, produse congelate sau premixuri”, mai spun Maria şi Ionuţ Baltag.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.     
    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Fika 18 – producţie de croissante (Bucureşti)
    Fondatori: Armand Sima şi Cătălina Opriş
    Investiţie iniţială: 84.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti

    The Sisters Flower Studio – atelier floral (Cluj-Napoca)
    Fondatori: Lucia Sigmirean şi Andreea Popa
    Investiţie iniţială: 5.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 100.000 de euro
    Prezenţă: Cluj-Napoca

    Atelierul de Tarte – bistro-braserie axat pe producţia şi vânzarea de tarte (Bucureşti)
    Fondatori: Radu Darie şi Dragoş Blănariu
    Investiţie iniţială: 60.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2019: 800.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti

    Evertoys – închiriere de jucării, jocuri şi cărţi
    Fondatori: Tiberiu Lupu, Emil Olteanu, Alina Marian
    Investiţie iniţială: 50.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 100.000 de lei (aproape 22.000 de euro)
    Prezenţă: naţională

    Doamne Fereşte – producţie de sosuri şi muştaruri (Iaşi)
    Fondatori: Roxana Jora şi Ioan Dan Niculescu
    Investiţie iniţială: câteva mii de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 20.000 de euro
    Prezenţă: HoReCa