Tag: delegatie

  • Iohannis: Măsura Guvernului de reeşalonare a creditelor nu a fost discutată şi agreată în PNL

     Iohannis a fost întrebat dacă măsura Guvernului este una liberală.

    ”Sunt sceptic, ca să nu spun altceva. Pe de altă parte, sunt puţin surprins fiindcă este o măsură care – cel puţin aşa am înţeles eu de la televizor – a fost discutată, negociată şi acceptată de FMI. Surprinderea mea vine din faptul că ea nu a fost discutată în partid. Şi atunci, sigur, se pune problema dacă Guvernul a avut o şansă enormă să introducă această măsură în registrul măsurilor discutate cu FMI şi nu a mai avut răbdare să se discute în partidele politice această măsură, sau dacă din alte motive pe care nu le cunosc s-a omis consultarea politică. Una peste alta, această măsură la noi în partid nu a fost discutată, deci cert nu a putut fi agreată, cum nu a fost discutată”, a susţinut prim-vicepreşedintele PNL la TVR.

    El a mai precizat că în opinia sa “nu este o măsură liberală” cea anunţată de Guvern şi asumată de ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu.

    Iohannis a precizat că la Delegaţia Permanentă a PNL de vineri va solicita clarificări în privinţa modului în care s-a decis promovarea măsurii, fără consultarea PNL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta se întâlneşte, la ora 15.30, cu delegaţia FMI, a Comisiei Europene şi Băncii Mondiale

     Preşedintele Traian Băsescu a primit duminică, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, CE şi Banca Mondială, şeful statului transmiţând că nu susţine introducerea unei accize suplimentare pentru benzină şi motorină, deoarece nu o consideră necesară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu, la întâlnirea cu delegaţia FMI: Nu susţin acciza pe carburanţi. Nu blochez decizia, dar nu-mi cereţi să semnez!

     Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa că această misiune a Fondului Monetar Internaţional în România va avea succes.

    Şeful statului a adăugat: “Privind la ultima misiune a FMI din ţara noastră, ne-am recăpătat vechile obiceiuri. Imediat cum avem o mică creştere, începem să cheltuim mai mult şi mai mult, iar acest lucru pregăteşte România pentru o nouă criză”.

    Şeful statului a criticat în discuţiile cu FMI măsurile pe care Guvernul vrea să le ia privind introducerea de noi taxe.

    “Mă uit, acum, la cheltuielile Guvernului, un buget relaxat din punctul de vedere al cheltuielor, şi bineînţeles că, din cauza ineficienţei colectării taxelor, noi taxe au fost introduse. Nu critic lărgirea bazei de impozitare, o susţin, dar exagerările de a pune taxe noi pe energie şi acciza pe combustibil în special, consider că este o mare greşeală care va afecta şi economia şi populaţia”, a spus Traian Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Băsescu se întâlneşte la ora 11.00 cu delegaţia FMI. Subiectul principal – ACCIZA la carburant

     Anunţul a fost făcut de Administraţia Prezidenţială, printr-un comunicat de presă, întâlnirea desfăşurându-se fără prezenţa presei.

    Discuţiile dintre preşedintele Traian Băsescu şi delegaţia Fondului Monetar Internaţional vizează în primul rând introducerea accizei suplimentare la carburant.

    Preşedintele declara, pe 18 decembrie 2013, că îşi asumă explicarea, în ianuarie, în discuţiile cu FMI, a erorilor legate creşterea accizei la carburant.

    Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internaţional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultimul memorandum, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Nu discutăm cu FMI măsuri care să compenseze lipsa banilor cauzată de amânarea accizei la carburanţi

     “Nu, nici vorbă. Nu se poate discuta până la 1 iulie. La 1 iulie tragem linie pe primul semestru şi vedem dacă suntem pe plus, pe minus faţă de ceea ce avem prognozat şi după 1 iulie, aşa cum se face de fapt în fiecare an”, a spus Ponta.

    El a arătat că abia atunci se va putea veni cu măsuri de rectificare pozitivă sau negativă, după caz.

    “Putem să venim cu măsuri de rectificare pozitivă, negativă, dar până la 1 iulie nici dacă am vrea nu putem. Plus că nu ştim cum stăm – sunt evaluări care trebuie confirmate pe primul semestru apropo de încasări, de cheltuieli publice. Deci nu asta discutăm”, a spus Ponta.

    Într-o declaraţie din 12 ianuarie, premierul Victor Ponta opina că acciza la carburanţi va trebui majorată din luna aprilie, deoarece, dacă amânarea acestei creşteri va afecta negativ bugetul, Guvernul va fi obligat să renunţe la alte măsuri fiscale, precum scăderea contribuţiei de asigurări sociale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: Îi cerem lui Ponta ca în discuţiile cu FMI să nu încerce încadrarea în deficit inventând taxe

     Întrebat dacă PDL va cere să se întâlnească cu delegaţia FMI, Blaga a spus: “O să cerem. Ei de abia mâine (marţi – n.r.) vin în România, dar de astăzi o să cerem PSD, PNL, lui Victor Ponta, ca premier al României, ca în demersurile, în discuţiile pe care le are şi le va avea cu FMI să nu încerce, ca şi pe parcursul anului trecut, să se încadreze în deficitul cerut de FMI, inventând taxe şi impozite, ci, dimpotrivă, luând măsuri de creştere economică, de reducere a evaziunii fiscale”.

    Blaga a adăugat că Guvernul poate să renunţe şi la taxa de 7 eurocenţi la combustibil, având în vedere că preţurile au crescut chiar dacă această taxă nu a intrat încă în vigoare şi că toate lucrurile se scumpesc în România.

    “Deci au alte măsuri de luat pentru o creştere economică şi nu măsuri pentru a distruge bruma de investiţii prevăzută în buget”, a mai spus Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Decizia mea este ca acciza suplimentară la carburant să nu se introducă

     El a mai spus că a fost o minciună informaţia potrivit căreia preţul carburanţilor va scădea din 1 ianuarie 2014.

    “Decizia mea categorică este ca această taxă suplimentară să nu se introducă”, a spus Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Record Guinness: Cel mai mare drapel din lume a fost desfăşurat în Qatar

    Drapelul, purpuriu cu o margine albă zimţată, care a fost recunoscut de o delegaţie a Cărţii Recordurilor Guinness drept cel mai mare din lume, a fost desfăşurat în localitatea Loussail, o zonă industrială din nordul capitalei Doha.

    Drapelul cântăreşte 10 tone şi are o suprafaţă egală cu 19 terenuri de fotbal. Conform cotidianului Al-Sharq, pânza necesară confecţionării sale a trebuit să fie transportată cu trei avioane.

    Ţesătura din care a fost confecţionat drapelul va fi reciclată şi utilizată pentru fabricarea a peste 200.000 de ghiozdane, care vor fi distribuite şcolarilor din 60 de regiuni sărace.

  • Comuniştii din Republica Moldova protestează în faţa delegaţiei Uniunii Europene de la Chişinău

     Manifestaţia PCRM (Partidul Comuniştilor din Republica Moldova) a început joi la prânz şi va continua până sâmbătă în faţa delegaţiei UE de la Chişinău, unde comuniştii moldoveni scandează sloganuri împotriva actualei guvernări a R.Moldova şi îşi exprimă dezacordul faţă de faptul că proiectul Acordului de Asociere, care va fi parafat astăzi la Vilnius, în Lituania, nu a fost făcut public, relatează PRO TV Chişinău.

    Unul dintre manifestanţi a venit într-o ţinută care, potrivit lui, semnifică moartea. Purtând steagul UE, el a vrut să compare, astfel, răul pe care l-ar aduce această entitate Republicii Moldova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dorin Chirtoacă merge împreună cu Băsescu la Vilnius: Aşa a potrivit lucrurile Sofia, nepoata preşedintelui

     Chirtoacă a declarat că Summit-ul de la Vilnius reprezintă intrarea pe sens unic pentru Republica Moldova, spre Bruxelles, ducând spre o viaţă mai bună şi standarde europene, aşa cum a făcut şi România în ultimii 15 ani.

    Întrebat de ce merge la Bruxelles cu Traian Băsescu, el a arătat că “aşa s-au potrivit lucrurile” şi că “aşa le-a potrivit Sofia, nepoata preşedintelui”.

    “Deja la două luni face lucruri frumoase”, a mai spus Chirtoacă şi a explicat că îi era mai greu să meargă de la Chişinău la Vilnius şi apoi înapoi la Chişinău, în condiţiile în care va participa la ceremoniile de la Alba Iulia de Ziua Naţională a României.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro