Tag: declaratii
-
Ministrul Transporturilor a decretat: Statul paralel este de vină pentru lipsa autostrăzilor
Ministrul Răzvan Cuc a declarat că „oamenii erau terorizaţi de statul paralel, de tot felul de ameninţări, că dacă semnezi te duci la puşcărie” din acest motiv nu au fost semnate mai multe contracte privind infrastructura de transport.„A fost tot timpul teroare, tot timpul eu le-am cerut angajaţilor din servicii, din companii să dea dovadă de mai mult curaj în abordarea problemelor, să nu se lase intimidaţi de ceea ce vedeau pe la televizor: plimbări pe la DNA, arestări dimineaţa. În contextul acesta, mulţi oameni au spus că nu vor să facă act adiţional la contract, că s-ar putea interpreta, în condiţiile în care pe noi ne-ar fi ajutat să deblocăm un proiect sau să mergem mai departe, şi era un lucru legal, dar le era frică să semneze”, a spus ministrul Cuc.Acesta a spus că dacă va fi nevoie, pentru a nu mai apărea situaţii de acest fel, trebuie modificată legislaţia.„Atunci, să facem lucrurile mult mai clare, să nu le fie frică să semneze, pentru că răbdarea oamenilor, inclusiv a mea ca ministru, a ajuns undeva la limita normalităţii. Nu mai suport să îmi spună nimeni că nu se poate. Dacă nu poate să spună de ce nu se poate. Dacă există o constrângere legislativă, modificăm legea”, a mai spus Cuc. -
Gabriela Firea, despre autostrăzi şi protestul #şîeu: Este principalul nostru minus ca ţară
„Este îndreptăţită orice formă de manifestare, chiar şi de protest, pentru că avem foarte multe rămâneri în urmă în ceea ce priveşte infrastructura din ţară, din Capitală şi din alte oraşe. Acesta este principalul nostru minus ca ţară, iar dacă nu recunoaştem acest lucru înseamnă că suntem practic desprinşi de realitate”, a declarat, vineri, primarul general Gabriela Firea.Potrivit edilului, toată clasa politică este responsabilă pentru faptul că Romînia are o infrastructură precară, respectiv foarte puţini kilometri de autostradă.„Trebuie, în schimb, dincolo de aceste forme de manifestare, să analizăm ce nu am făcut cu toţii bine şi nu e vorba de cei care sunt acum la putere, ci cei care au condus ţara aproape 30 de ani. Nu este partid politic din România, cu excepţia unuia nou înfiinţat – toate celelalte s-au succedat la putere. Deci nu pot să vină acum partidele să spună că ele nu au avut guvernarea şi că doar un singur partid este vinovat”, a mai declarat Firea. -
Teodorovici apără, în Parlament, OUG 114: Este actul normativ cel mai curajos şi îndrazneţ
„OUG 114 este actul normativ cel mai curajos şi îndrazneţ apărut după Revoluţie. Dincolo de avizele legale, ar fi fost cu siguranţă un timp mai îndelungat pentru un dialog extins. Mi-am propus să nu dau curs provocărilor de timp campanie electorală. Acum două săptămâni, vă vorbeam de viziunea noastră pentru România anului 2019. OUG 144 porneşte de la această viziune şi pune în practică următoarele soluţii : susţine autorităţile locale, am creat fondul de alocare şi investiţii. Al doilea aspect, OUG susţine domeniul construcţiilor. Noi nu ne limităm doar la a da declaraţii în media, am crescut salariul în construcţii la 3000 de lei. OUG 114 susţine dezvoltarea patrimoniului”, a declarat luni, la „Ora Guvernului”, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.Liderul deputaţilor USR, Florina Prună, a declarat, în cadrul dezbaterii, că OUG 114 din domeniul fiscal are ca scop bulversarea economiei. -
A investit 6.400 de euro şi a avut profit de peste 600.000 de euro. REŢETA extrem de simplă şi la îndemâna oricui a businessului cu care îţi recuperezi investiţia de 100 de ori
”Peste 4 – 5 ani, România poate redeveni lider mondial pe segmentul nucului, în condiţiile în care se vor cultiva 20.000 de hectare. Promovăm înfiinţarea unor livezi de nuci în România, doar din soiuri de nuci româneşti, pentru ambele tipuri de livezi – fructiferă şi forestieră – deoarece acestea sunt aclimatizate. Investiţiile nu sunt nici mici, nici mari, fiind nevoie de un buget de 4.000 de euro pentru un hectar de livadă de nuci fructiferi, iar pentru cea forestieră de peste 6.000 de euro, deoarece aici densitatea copacilor este mai mare. Susţinem o afacere de familie pentru livezile de nuci fructiferi. O astfel de familie, compusă din patru membri, poate întreţine o livadă de 5,2 hectare, şi poate obţine după perioada de maturitate a pomilor beneficii foarte bune”, a spus Toth.
O investiţie de 6.400 de euro făcută în 2017 într-un hectar de livadă forestieră poate genera un profit de peste 600.000 de euro în 25 de ani, depăşind estimările oricărui fond de investiţii.”Este o investiţie pentru viitor, pentru copiii şi nepoţii noştri, să le putem lăsa ceva de care nu trebuie să aibă grijă pentru că o astfel de livadă se dezvoltă de la sine. Nucul forestier este căutat pentru lemn, sunt firme care achiziţionează cherestea de nuc, metrul cub costând între 800 – 1.600 de euro, în funcţie de calitate. După vârsta de 25 de ani, un nuc forestier poate ajunge la aproape 9 metri înălţime. Un hectar de livadă de nuc forestier poate produce în medie peste 350 de mc de lemn”, a afirmat reprezentantul asociaţiei Nucifere Regia.În ceea ce priveşte o livadă de nuci fructiferi, după şapte ani se intră pe producţie.”La un calcul estimativ de 2.200 de kg la hectar, la un cost de 10 lei pe kilogramul de nucă în coajă, iese o valoare a producţiei de 5.000 de euro, iar la miezul de nucă de 8.500 de euro, unde kilogramul este 35 de lei. În al doilea an de rod profitul lunar se ridică la 1.000 de euro, pentru nuca în coajă, şi depăşeşte 3.000 de euro la miezul de nucă. Investiţia se poate amortiza într-un an sau doi. Nuca are căutare ca şi aliment – ulei sau miezul de nucă, dar şi ca derivate. Coaja de nucă se foloseşte în industria farmaceutică, cosmetică, în industria de armanent, aviaţie sau la cea de bijuterii. Din coaja de nucă se fac anumite granulaţii care se folosesc în confecţionarea unor piese de armament, iar în aviaţie se foloseşte iarna în compoziţie cu spuma pentru degivrarea avioanelor. Coaja de nucă nu zgârie, astfel că se foloseşte şi la şlefuirea bijuteriilor. Şi frunza de nucă se poate valorifica în industria vopselei şi cea farmaceutică. Asociaţia noastră garantează şi desfacerea produselor”, a declarat Toth Jozsef. -
Donald Tusk: Există un loc special în iad pentru cei care au promovat Brexit
Declaraţiile au fost făcute în urma discuţiilor cu Leo Varadkar, prim-ministrul irlandez, în Bruxelles.
Preşedintele Consiliului European a transmis că Uniunea Europeană „va insista” în ceea ce priveşte problema graniţei dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord în orice variantă a Acordului pentru Brexit.
Prim-ministrul irlandez a declarat că se pregăteşte pentru „un posibil fiasco”, generat de varianta ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar fără un acord.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume vrea să taxeze turiştii care vin în concediu
În anii ce vor urma, taxa ar putea să crească la 6 euro, respectiv chiar 10 euro în zilele cu trafic intens.Cei care aleg să se cazeze la hoteluri cu preţ redus (hostel) sunt exceptaţi de la plata acestei taxe. Oaspeţii hotelurilor tradiţionale plătesc deja o taxă locală pe perioada şederii.“Nu vrem să facem bani. Scopul este de a contribui financiar la administrarea şi curăţenia din oraşul istoric”, a declarat, luni, primarul Veneţiei.Proiectul de aplicare a acestei taxe trebuie să fie aprobat de consiliul local. -
BREAKING! La un pas de un nou război. Declaraţii CUTREMURĂTOARE din vârful scenei politice americane
Senatorul Lindsey Graham a redat, potrivit site-ului de ştiri Axios.com, o conversaţie pe care a avut-o cu preşedintele Donald Trump în urmă cu câteva săptămâni despre criza din Venezuela, subliniiind că au discutat despre posibilitatea unei intervenţii militare.
Donald Trump “a spus: «ce credeţi despre folosirea forţei militare?». Iar eu am răspuns: «Trebuie să vă gândiţi mult la acest lucru, ar putea fi problematic». Iar preşedintele a continuat: «Ei bine, sunt surprins, vă gândiţi doar să invadaţi pe toată lumea». Iar eu spus: «Nu vreau să invadez pe nimeni. Vreau doar să folosesc armata când ne sunt ameninţate interesele de securitate»”, a afirmat Lindsey Graham.Referindu-se la criza din Venezuela într-o conferinţă de presă organizată săptămâna trecută, Donald Trump a declarat că sunt menţinute “toate opţiunile”. -
Lumea se înarmează: Ruşii au exportat armament de 15 miliarde de dolari anual în ultimii ani
“În ultimii trei ani volumul nostru anual a fost de aproximativ 15 miliarde de dolari”, a declarat oficialul rus.Şugaiev a menţionat că “produsele principale, care reprezintă mai mult de 50% din exporturile de armament, sunt echipamente pentru aviaţie”.Potrivit unui studiu recent al Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI), Rusia a devenit în 2017 al doilea cel mai mare producător de armament din lume, depăşind Marea Britanie, însă la mare distanţă în spatele Statelor Unite.Valoarea totală a vânzărilor de armament, în plan intern şi extern, realizate de cele 10 companii ruse din topul SIPRI a ajuns la 37,7 miliarde de dolari în anul 2017. -
De ce a ajuns Microsoft să dea credite „Prima casă”
Creditele nu sunt acordate angajaţilor Microsoft, ţinta fiind profesorii care îi învaţă carte pe angajaţii companiei sau cei care lucrează în spitale şi au grijă de angajaţii Microsoft.
Preţurile apartamentelor în Seattle, unde este sediul Microsoft şi Amazon, au explodat, ceea ce a făcut ca anumite categorii profesionale să nu mai aibă acces la locuinţe aflate în centrul oraşului.
Brad Smith spunea că prin acest proiect categoriile profesionale vizate de Microsoft nu vor pierde zilnic patru ore pentru a veni la muncă şi a se întoarce acasă. La salariile lor, aceste categorii profesionale nu-şi pot permite să stea în centru.
În oraşele unde îşi au sediul marile companii de IT şi unde angajaţii sunt plătiţi cu mult peste salariul mediu, asta dacă nu au ajuns chiar milionari, piaţa de real estate a crescut foarte mult, fiind aproape imposibil pentru alte categorii profesionale să se apropie de locuinţe în centrul oraşului.
Microsoft a realizat că una dintre problemele cu care se confruntă ţine de faptul că profesorii care îi învaţă pe angajaţii lor în şcolile primare şi preuniversitare nu au nicio şansă pe piaţa de real estate, ceea ce îi va determina să nu-şi mai dea silinţa cu elevii.
Foarte puţine companii, odată ce au ajuns în top, se gândesc la forţa de muncă. De obicei toată lumea critică sistemul de educaţie, aşteptând ca statul să le livreze oameni, exact ca un produs de care ei au nevoie.
La rândul lor, aceşti oameni trebuie să fie pregătiţi de cineva. Iar dacă aceşti cineva nu au venituri suficiente, nu vor fi profesori buni pentru viitorii lor angajaţi. Iar toată lumea pierde. Confruntate cu o lipsă acută de forţă de muncă, companiile din România au început să investească în proiecte rezidenţiale ca să convingă oameni să lucreze pentru ele. Dacă eşti din altă parte, primul lucru la care te gândeşti când vii într-un oraş nou este unde vei sta. Şi dacă salariile din piaţă sunt suficiente, astfel încât să poţi să plăteşti o chirie. Şi, de ce nu, chiar să iei un credit şi să plăteşti rate.
Companiile vor fi nevoite să se uite şi dincolo de propriii angajaţi, către piaţa de învăţământ şi către piaţa de sănătate. Ca să ai salariaţi care să fie şi buni, ai nevoie de profesori. Şi în primul rând nu profesori de facultate, ci profesori de şcoală primară şi liceu.
În România, aici este marea problemă. Profesorii de la şcolile primare şi de la licee nu câştigă suficient astfel încât să stea la masă cu un elev. Sunt foarte multe cazuri în care salariile de intrare într-o companie sunt mai mari decât salariile profesorilor. Iar acest lucru a născut mari frustrări. Plus că o companie are pretenţia ca viitorul angajat să fie bine pregătit.
Acest lucru se va schimba, iar Microsoft doar a deschis piaţa. Vom vedea din ce în ce mai multe companii mari care îşi vor crea propriul program Prima casă, în încercarea de a avea angajaţi bine pregătiţi, bine hrăniţi şi sănătoşi.
Dacă n-are cine să ofere aceste lucruri, companiile vor avea mari probleme. De fapt, le au deja.
Toată Europa Occidentală ţipă după forţă de muncă şi constată că generaţiile sunt tot mai slab pregătite. Când un programator are 100.000 de dolari pe an, un profesor 30.000 de dolari pe an, iar profesorul face naveta ca să ajungă la şcoală, sistemul începe să crape.
În România, un programator are 1.500 de euro pe lună, iar un profesor de şcoală generală sau de liceu nu cred că este plătit cu mai mult de 500 de euro. Profesorii de la facultate pot obţine aceste venituri.
Proiectul Prima casă din România a oprit scăderea preţurilor pe piaţa imobiliară şi a dat posibilitatea foarte multor tineri să acceseze un credit la un cost pe care şi-l puteau permite. Programul a funcţionat.
Când statul va stopa acest program Prima casă, marile companii vor ajunge să-şi creeze propriul program fie pentru a-şi susţine salariaţii, fie pentru a susţine profesorii. -
ANAF a modificat o serie de declaraţii, formulare şi proceduri privind TVA şi unele raportări
Un prin proiect priveşte modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.631/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare de înregistrare/ anulare a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată. Documentul asigură suportul formularistic pentru aplicarea unor prevederi legale modificate în Codul Fiscal, respectiv extinderea formularului de declaraţie (091) „Declaraţie de înregistrare în scopuri de TVA/Declaraţie de menţiuni a altor persoane care efectuează achiziţii intracomunitare sau pentru servicii, precum şi pentru agricultori care efectuează livrări intracomunitare de bunuri (091)”, utilizat pentru înregistrarea/anularea înregistrării în scopuri de TVA, conform art.317 din Codul fiscal, precum şi aprobarea unui model de decizie prin care organul fiscal să aprobe reînregistrarea în scopuri de TVA, după reactivare, în temeiul art.317 alin.(11) din Codul fiscal.
În cazul în care plătitorul de impozite utilizează luna ca perioadă fiscală, întrucât a efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile în România, dacă în cursul anului următor nu mai efectuează nicio achiziţie intracomunitară de bunuri, revine la trimestrul calendaristic. În acest scop, persoana impozabilă trebuie să depună la organul fiscal competent declaraţia de menţiuni prevăzută la art.322 alin.(6) din Codul fiscal, respectiv formularul “Declaraţie privind cifra de afaceri în cazul persoanelor impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic şi care nu au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în anul precedent”.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro