Pentru milioane de consumatori care se confruntă cu costuri în creştere la alimente după ani de preţuri în stagnate, cozile şi goana după chilipiruri fac acum parte din achiziţiile de orez în Japonia, relatează Financial Times.
Guvernul premierului Shigeru Ishiba are în faţă alegeri în iulie al căror rezultat, spun analiştii, va depinde de nemulţumirea oamenilor privind inflaţia şi preţul orezului.
România se confruntă cu o dilemă dificilă privind gestionarea deficitului bugetar, care trebuie adus la pragul de 7%, în cel mai pesimist scenariu chiar 7,5%, spune Valentin Tătaru, economist-şef la ING Bank. Ajustarea cheltuielilor publice în detrimentul majorării taxelor este văzută ca singura cale viabilă pentru a evita împingerea economiei către o recesiune sau într-o contracţie puternică.
„Pe deficit e un compromis. Poţi să ajungi la 7, poţi să ajungi chiar şi la 6% dacă ţii neapărat, însă totul are un cost. Dacă îţi asumi că bagi economia în recesiune sau într-o contracţie puternică poţi ajunge si la 6%. Nu suntem în situaţia asta, presupun că autorităţile vor încerca să meargă pe sârmă în perioada următoare şi să încerce să meargă mai degrabă pe partea de cheltuieli decât pe creşterea de taxe pentru că ea ne poate împinge uşor în recesiune” a declarat Valentin Tătaru, economist-şef la ING Bank, în cadrul emisiunii de business ZF Live, realizată cu sprijinul Orange Business.
Mai mult, economistul-şef al ING Bank, consider că România încă mai are o fereastră de oportunitate pentru a implementa o reformă fiscală coerentă şi bine gândită. Astfel, autorităţile trebuie să găsească un echilibru delicat între sustenabilitatea fiscală şi nevoia de creştere economică, pentru a evita impactul negativ al unui deficit prea mare asupra economiei.
„Mă aştept să atingem deficitul acesta de 7% maxim 7,5%. Fie o facem acum cu măsurile pe care le gândim noi aşa cum putem. Fie o facem peste 3-4 luni cu spatele la zid şi măsurile dictate de alţii. Eu zic că încă mai avem timp să gândim o reformă fiscală.” a mai spus Tătaru la ZF Live.
Stanley Fischer, titan al economiei globale şi omul-cheie din culisele crizelor financiare, a decedat la 81 de ani, informează The New York Times.
Stanley Fischer, economist de renume mondial şi fost guvernator de bănci centrale, cunoscut pentru calmul său diplomatic şi influenţa decisivă în stabilizarea economiei mondiale, a murit sâmbătă la reşedinţa sa din Lexington, Massachusetts, la vârsta de 81 de ani. Cauza decesului a fost legată de complicaţii provocate de boala Alzheimer, a declarat fiul său, Michael.
Fischer a fost o figură centrală în economia globală timp de decenii. A condus Banca Centrală a Israelului între 2005 şi 2013, a fost vicepreşedinte al Rezervei Federale a SUA între 2014 şi 2017 şi a ocupat funcţia de număr doi în cadrul Fondului Monetar Internaţional între 1994 şi 2001 – perioadă marcată de crize severe în Mexic, Rusia, Asia şi America Latină.
Profesor la prestigiosul MIT, Fischer a fost mentorul unei generaţii întregi de lideri în economie: Ben Bernanke (fost preşedinte al Fed), Mario Draghi (fost preşedinte al Băncii Centrale Europene), Kazuo Ueda (guvernatorul Băncii Japoniei), dar şi Lawrence Summers, Christina Romer şi N. Gregory Mankiw, nume de referinţă în politicile economice americane.
„A avut un rol fundamental în formarea unei generaţii întregi de economişti şi decidenţi politici”, a spus Bernanke într-un interviu din februarie 2024.
Presa americană îl descria încă din 1998 drept „echivalentul unui medic de câmp pentru economia mondială” – Fischer ajutând la salvarea Rusiei de la colaps negociind prin telefon în timp ce se afla pe o dună de nisip în Martha’s Vineyard, în vacanţă.
Susţinător al aşa-numitului Consens de la Washington, Fischer promova deschiderea către pieţele libere, investiţiile străine şi comerţul global. A fost totuşi contestat de economişti ca Joseph Stiglitz, care l-au acuzat că aplica metode standardizate fără a ţine cont de particularităţile fiecărei ţări. Fischer a răspuns că deschiderea către globalizare a scos din sărăcie sute de milioane de oameni în ţări precum China şi India.
Teoretician de marcă al „noii economii keynesiene”, Fischer a contribuit esenţial la reconcilierea dezbaterilor dintre intervenţionişti şi adepţii pieţei libere. Într-un articol influent din 1977, a arătat că salariile „nu se ajustează imediat”, din cauza contractelor pe termen lung, ceea ce permite băncilor centrale să stimuleze economia fără a declanşa imediat inflaţie. Concluzia sa: politica monetară are încă un rol important de jucat în gestionarea ciclurilor economice.
De-a lungul carierei, Fischer a ocupat şi funcţii importante la Banca Mondială şi Citigroup, şi a candidat pentru conducerea FMI în 2011, pierzând în faţa Christinei Lagarde din cauza vârstei, deşi el susţinea că „era plin de energie” la 67 de ani.
Una dintre cele mai mari calităţi ale lui Fischer a fost capacitatea sa de a uni tabere opuse în economie, după cum a remarcat economistul Olivier Blanchard: „Chiar şi în vremuri de război ideologic în macroeconomie, el promova dialogul, nu confruntarea.”
Născut pe 15 octombrie 1943, într-o familie evreiască din Lusaka, Zambia (pe atunci Africa britanică), Fischer a crescut într-un oraş mic unde părinţii săi de origine letonă şi lituaniană deţineau un magazin general. A descoperit economia în adolescenţă, iar lectura operei lui Keynes i-a deschis apetitul pentru marile întrebări ale finanţelor globale.
A urmat cursuri la London School of Economics, apoi şi-a luat doctoratul la MIT, unde a studiat alături de laureaţi Nobel precum Paul Samuelson şi Robert Solow.
Căsătorit cu Rhoda Keet din 1965, cu care a avut trei fii, Fischer a rămas până la finalul vieţii un om pasionat de economie, călătorii şi provocările reale ale lumii în care trăim.
În mai puţin de cinci ani, Logwin România a crescut de la 5.000 mp la 15.000 mp suprafaţă de depozit şi de la câţiva angajaţi la o echipă de peste 70 de oameni. Cu o cifră de afaceri în continuă ascensiune şi planuri de extindere regională, compania devine un punct-cheie pe harta logisticii din Europa Centrală şi de Est. Florian Anghel, CEO-ul Logwin România, povesteşte cum a reuşit să dezvolte rapid businessul într-o piaţă volatilă şi ce urmează în următorii ani.
Logwin este o companie multinaţională de forwarding, cu origini germane, prezentă în 37 de ţări, cu 195 de birouri şi aproximativ 4000 de angajaţi. Activă într-o zonă nişată de servicii logistice – depozitare şi transport –, Logwin se concentrează pe industrii precum fashion, health & beauty, cosmetice şi automotive. În România, Logwin a intrat efectiv în operaţiuni în 2019, iar piaţa locală joacă un rol strategic la nivel regional. „M-a atras proiectul Logwin încă de când am discutat cu boardul companiei, în 2017. În 2018 m-am relocat la Viena, pentru a înţelege sistemele şi procesele interne, şi în paralel am căutat locaţia pentru România”, povesteşte Florian Anghel. Astăzi, Logwin România operează un depozit de 15.000 mp în zona şoselei de centură A1, păstrând specializarea pe fashion retail şi health & beauty. Pe măsură ce operaţiunile s-au extins, şi echipa a crescut: compania are acum 72 de angajaţi, majoritatea implicaţi direct în activităţile logistice. În paralel, Logwin a dezvoltat şi partea de transport maritim şi aerian la nivel local şi, mai recent, şi în Bulgaria, unde a deschis o locaţie de 1.500 mp în Sofia. Piaţa românească este văzută drept un pol de creştere pentru Logwin la nivel regional: „România are potenţialul de a deveni un hub logistic pentru companiile mari. Tocmai de aceea, primim susţinere financiară şi resurse pentru dezvoltare din partea grupului”, explică Florian Anghel.
În ceea ce priveşte contextul economic actual, în ciuda temerilor privind o posibilă încetinire, în realitate, Logwin nu resimte o scădere a volumelor. „Clienţii sunt prudenţi, se gândesc de două ori înainte să investească în extinderi de magazine, dar vânzările de zi cu zi merg bine. România rămâne o ţară în creştere”, adaugă el. Despre începuturile sale în logistică, Florian Anghel povesteşte că totul a pornit dintr-o întâmplare în perioada studenţiei, când, revenit dintr-un program de vară din SUA, a vrut să se stabilească într-un birou. A lucrat întâi în transport rutier, apoi în logistică şi depozitare, acumulând experienţă în două companii mari înainte de a se alătura Logwin. Adaptabilitatea a fost esenţială în dezvoltarea businessului local. Un exemplu este debutul operaţiunilor din România, când, planul iniţial de a organiza activitatea în şase luni a trebuit implementat în doar două luni, din cauza unei nevoi urgente a clientului. „Am fost nevoiţi să integrăm toate etapele într-un timp record. A fost un heirup, dar am reuşit”, îşi aminteşte el.
Chiar şi în perioada de lockdown din 2020, Logwin a continuat expansiunea: „Aveam proiecte deja începute, aşa că am recrutat şi instruit rapid 30 de oameni noi, profitând de faptul că alte companii îşi restrângeau activitatea”. Logwin România lucrează preponderent cu clienţi din zona de luxury fashion, inclusiv un important retailer multibrand. „În zona de fashion şi parfumuri de lux nu vedem, momentan, semne clare de scădere. Totuşi, păstrăm prudenţa şi ne adaptăm continuu”, mai spune Florian Anghel. Deşi se vorbeşte tot mai mult despre o încetinire economică, mai ales în zona de retail CEO-ul Logwin România spune că în vânzările efective şi în activitatea din magazine, nu se simt semne ale crizei. „Poate pentru că, atunci când consumăm branduri de lux, alegem să economisim în alte zone, mai puţin vizibile”, explică el. România continuă să fie o ţară în plină dezvoltare, cu indicatori financiari pozitivi, iar acest lucru se simte inclusiv în logistică. Într-un context în care prudenţa a devenit regula, planurile pe termen lung sunt înlocuite de strategii pas cu pas. „Luăm deciziile atent, planificăm pe termen scurt şi suntem flexibili”, spune Florian Anghel. Pentru 2024, Logwin România a consolidat două depozite din Bucureşti într-un singur hub de 15.000 mp, extinzând astfel capacitatea operaţională. De asemenea, compania şi-a dezvoltat divizia de transport maritim şi aerian, a angajat oameni noi în zona de development şi analizează deschiderea unui birou în centrul-vestul ţării, în oraşe precum Cluj, Timişoara sau Arad, pentru a fi şi mai aproape de clienţi.
În prezent, Logwin România are 72 de angajaţi şi o cifră de afaceri de aproximativ 7 milioane de euro – o creştere sănătoasă, de la 1 milion de euro în urmă cu câţiva ani. „Este o evoluţie organică, bazată atât pe dezvoltarea clienţilor existenţi, cât şi pe atragerea de clienţi noi”, precizează CEO-ul. Importanţa României în strategia regională a Logwin este tot mai mare. „România este un punct strategic. Companiile mari se orientează către România pentru huburi regionale sau pentru servicii logistice. Intrarea în Schengen şi simplificarea procedurilor vamale au accelerat mult transporturile rutiere şi maritime”, adaugă Anghel. Una dintre principalele provocări în domeniul logisticii rămâne adaptarea rapidă la fluctuaţiile de volum. Pentru a gestiona mai bine aceste variaţii, Logwin a împărţit forţa de muncă între angajaţi permanenţi şi muncitori temporari, asigurând astfel flexibilitatea necesară. În plus, atragerea de oameni valoroşi rămâne o prioritate: „Deşi Logwin nu este încă un nume foarte cunoscut în România, colegii noştri au şansa să crească rapid odată cu noi”, explică Anghel. El oferă un exemplu personal: după zece ani petrecuţi în companii mari, a ales să se alăture Logwin şi să construiască de la zero un business local de succes. „Cei care ni s-au alăturat de la început sunt astăzi în poziţii de conducere”, spune el. În ceea ce priveşte stilul său de leadership, Florian Anghel preferă să se vadă ca un coleg alături de echipă, susţinând un mediu de lucru deschis şi echilibrat. Crede cu tărie în ideea de work-life balance şi promovează un climat în care oamenii vin cu plăcere la muncă şi pleacă acasă cu energie pentru viaţa personală. Sportul joacă, de asemenea, un rol important în viaţa sa. Participă la competiţii de alergare, semimaratoane, ultramaratoane montane şi practică ciclismul – modalităţi prin care îşi reîncarcă bateriile pentru provocările zilnice. Pentru tinerii care vor să urmeze o carieră în logistică, mesajuwl lui este clar: „Să aibă răbdare şi încredere. Este un domeniu viu, care nu se va opri niciodată. Experienţa se acumulează în timp, iar succesul vine cu muncă şi implicare constantă, nu peste noapte.”
România se află într-o situaţie alarmantă: are cea mai mare rată a obezităţii din Uniunea Europeană, ajungând la 38%, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Este un procent aproape similar cu cel al Statelor Unite, considerate simbolul stilului de viaţă nesănătos, unde rata obezităţii atinge ajunge la 40–42%. În contrast, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Franţa are o rată a obezităţii de 9,7%, Germania 20,4% iar Spania 15,7%.
„Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România a ajuns la 38% rata obezităţii, cea mai mare rată a obezităţii din UE. SUA au 40-42%, o ţară despre care toţi cred că e nesănătoasă, iar noi suntem la 38%. Franţa e la 10%” a declarat Emanuel Toma, fondatorul companiei Atlas Sport, specializată în construcţii sportive, la ZF Live.
Emanuel Toma atrage atenţia că obezitatea afectează pe toată lumea, de la adulţi la copii, iar pe termen lung poate duce la afecţiuni medicale foarte serioase. Potrivit acestuia, românii ar trebui să facă mai multă mişcare, dar totodată să fie atenţi la alimentaţie pentru a evita problemele de sănătate pe termen lung.
„Problema afectează atât adulţii cât şi pe cei mici. Obezitatea înseamnă risc de boli cardiovasculare, risc crescut de diabet, etc. Foarte multe boli sunt influenţate de obezitate, e vorba de sănătate până la urmă. Sunt două lucruri care contribuie: sedentarismul şi alimentaţia” a mai spus Emanuel Toma la ZF Live.
În actualul climat economic, un număr tot mai mare de tineri aleg să se înscrie la cursuri postuniversitare, în speranţa că o diplomă suplimentară le va asigura un loc de muncă odată ce incertitudinea financiară se va estompa. Aşa s-a întâmplat şi după criza financiară globală din 2008, iar datele de astăzi indică o posibilă revenire a fenomenului, notează Bloomberg.
Consultanţii specializaţi în admiterea la programele de studii postuniversitare — cei care îi sprijină pe candidaţi în redactarea eseurilor, pregătirea examenelor şi completarea dosarelor de înscriere — spun că interesul este în plină expansiune. Deşi cifrele oficiale vor fi disponibile abia peste câteva luni, firme prestigioase precum Kaplan, Ivy Coach, IvyWise, Top Tier Admissions şi Cambridge Coaching anticipează un an excepţional.
„Principalul factor care îi determină pe studenţi să se orienteze către studiile postuniversitare este recesiunea economică sau incertitudinea financiară. Mulţi consideră că aceasta va reprezenta o rampă solidă de lansare atunci când piaţa muncii va reintra pe un trend pozitiv,” a declarat Jayson Weingarten, consultant principal în cadrul Ivy Coach.
Deşi indicatorii generali ai ocupării forţei de muncă în Statele Unite rămân solizi, o piaţă a muncii caracterizată de un număr scăzut atât de angajări, cât şi de concedieri a îngreunat considerabil accesul tinerilor la oportunităţi profesionale.
Rata şomajului pentru categoria de vârstă 20–24 de ani a ajuns luna trecută la 7,5%, în creştere cu două puncte procentuale faţă de minimul înregistrat în aprilie 2023, amplificând sentimentul de nelinişte în rândul tinerilor.
Teama că inteligenţa artificială va înlocui treptat numeroase locuri de muncă şi perspectiva unei posibile „inflaţii a diplomelor” în cerinţele de angajare — mai ales în contextul unei recesiuni generate de conflictele comerciale iniţiate de preşedintele Donald Trump — sporesc incertitudinile.
„Astăzi, obţinerea unui master a devenit aproape o condiţie obligatorie pentru accesarea unui loc de muncă de nivel entry-level,” explică Sarah Thornton, studentă într-un program online de MBA la Louisiana State University.
Absolventă în 2023 a Coastal Carolina University, Thornton a aplicat la peste 50 de poziţii înainte de a opta pentru continuarea studiilor, decizie luată după ce şi-a schimbat specializarea din ştiinţe marine în contabilitate, cu speranţa de a-şi creşte şansele de angajare.
Totuşi, continuarea studiilor postuniversitare implică şi riscuri financiare considerabile, în special din cauza creditelor de studii.
Taxele de şcolarizare la facultăţile de drept şi de afaceri pot genera datorii de peste 100.000 de dolari, iar împrumuturile pentru programele de master sau doctorat presupun dobânzi mai mari decât cele pentru studiile de licenţă. Pentru anul academic 2024–2025, dobânda la împrumuturile pentru studii postuniversitare a urcat până la 9,08%, faţă de 6,53% pentru programele de licenţă.
„Este esenţial să ai un plan solid pe termen lung. Ultimul lucru pe care ţi-l doreşti este să termini un program scump şi să te trezeşti cu datorii uriaşe, fără o strategie clară,” avertizează Amit Schlesinger, director executiv la Kaplan, companie specializată în servicii educaţionale.
Chiar şi aşa, pentru mulţi tineri nu există alternative viabile.
Claire Speredelozzi, în vârstă de 26 de ani, povesteşte că a încercat ani la rând să îşi construiască o carieră în domeniul comunicării după absolvirea University of Massachusetts Boston în 2022.
După ce singura oportunitate de muncă accesibilă a fost un post de ospătăriţă, a decis să contracteze un împrumut de aproximativ 30.000 de dolari pentru a reveni la studii, urmând, din această toamnă, un program de master în arheologie publică la Binghamton University. Ea speră ca, odată finalizate studiile, să îşi găsească un loc de muncă în managementul resurselor culturale.
„Pentru posturile de nivel entry-level, angajatorii cer astăzi ani întregi de experienţă şi competenţe specializate pe care absolvenţii recenţi pur şi simplu nu le posedă. O diplomă de licenţă a ajuns să nu mai valoreze aproape nimic,” afirmă Speredelozzi.
Statele Unite se pregătesc să anunţe una dintre cele mai mari reduceri ale cerinţelor de capital pentru bănci din ultimul deceniu. Această decizie arată clar direcţia de dereglementare impusă de administraţia Trump, informează Financial Times.
În următoarele luni, autorităţile de reglementare intenţionează să modifice regula numită raport suplimentar de levier (SLR). Aceasta obligă marile bănci să deţină o rezervă minimă de capital solid, proporţională cu toate activele lor – inclusiv creditele, instrumentele financiare şi alte expuneri din afara bilanţului. Regula a fost introdusă în 2014, după criza financiară din 2008-2009, pentru a întări stabilitatea sistemului bancar.
Băncile au criticat de mult timp această cerinţă, pe motiv că le penalizează chiar şi pentru deţinerea de active sigure, precum titlurile de stat americane. Reprezentanţii industriei susţin că acest lucru limitează capacitatea băncilor de a sprijini economia, de a oferi credite şi de a participa eficient pe piaţa datoriilor guvernamentale, estimată la 29.000 de miliarde de dolari.
„Este absurd să pedepseşti băncile pentru că deţin active sigure. În momente de criză, tocmai ele pot menţine piaţa lichidă”, a declarat Greg Baer, directorul executiv al grupului de lobby Bank Policy Institute. „Reglementatorii trebuie să acţioneze acum, nu după ce apare o nouă problemă.”
Lobby-iştii bancari se aşteaptă ca până în vară să fie propuse oficial aceste modificări. Relaxarea regulilor vine în contextul unei politici mai largi de tăiere a reglementărilor, de la mediu până la transparenţă financiară, promovată de preşedintele Trump.
Totuşi, nu toată lumea este de acord cu această decizie. Unii experţi avertizează că, într-o perioadă atât de incertă din punct de vedere economic şi geopolitic, slăbirea standardelor bancare poate fi periculoasă.
„Cu toate riscurile din prezent – de la instabilitatea dolarului la direcţia economiei – nu pare deloc momentul potrivit pentru a slăbi regulile de capital ale băncilor”, spune Nicolas Véron, cercetător la Institutul Peterson pentru Economie Internaţională.
Pe de altă parte, analiştii spun că o astfel de mişcare ar putea stimula piaţa titlurilor de stat şi ar putea ajuta administraţia Trump să reducă costurile de împrumut ale guvernului, permiţând băncilor să cumpere mai multă datorie publică.
Totodată, ar putea încuraja băncile să revină în forţă pe piaţa titlurilor de stat, după ce, în urma regulilor stricte impuse după criză, pierduseră teren în faţa fondurilor speculative şi a traderilor automaţi.
Mai mulţi oficiali americani de rang înalt şi-au exprimat deja susţinerea pentru relaxarea acestor reguli.
Grupul din spatele şampaniei Dom Pérignon şi al coniacului Hennessy a fost puternic afectat de declinul global al vânzărilor de băuturi alcoolice, însă persoane familiare cu activitatea Moët Hennessy afirmă că deciziile strategice luate sub conducerea fostului CEO Philippe Schaus – care a părăsit compania la începutul lui 2025 – au agravat problemele, scrie un articol amplu publicat de Financial Times. Aceste decizii au inclus menţinerea marjelor prin creşteri de preţ, o serie de achiziţii riscante şi o extindere costisitoare în zona vânzărilor directe către consumatori – toate menţionate atât de surse din industrie, cât şi în documente analizate de FT. Moët Hennessy a fost timp de ani buni o „vacă de muls” pentru LVMH. Dar într-o prezentare din februarie anul trecut, analizată de Financial Times, managerii seniori ai diviziei au fost avertizaţi dur: „Trebuie să economisim numerar!”, în contextul în care bugetele deveneau tot mai tensionate. Când boomul pandemic din sectorul de lux a început să se inverseze, managementul nu a reacţionat suficient de rapid la declinul care a urmat, a spus o sursă apropiată companiei. „Ajunseseră în punctul în care părea că Moët Hennessy nu poate greşi”, a spus sursa. „Asta i-a costat.”
Consecinţele dificultăţilor companiei au devenit clare în această lună, când noii directori ai diviziei au anunţat angajaţii că aproximativ 1.200 de locuri de muncă vor fi eliminate ca parte a unui plan de reducere a costurilor şi că revenirea vânzărilor nu este aşteptată prea curând. În aprilie, LVMH a raportat o scădere cu 9% a vânzărilor organice de vinuri şi băuturi spirtoase în primul trimestru, comparativ cu un declin de doar 3% la nivelul întregului grup. Profitul operaţional al Moët Hennessy a scăzut cu 36%, ajungând la 1,35 miliarde de euro anul trecut. Însă divizia de băuturi spirtoase era deja, de doi ani, cea mai slab performantă din grupul LVMH, în termeni de creştere a vânzărilor. În februarie, Jean-Jacques Guiony – fostul director financiar al LVMH – a fost numit CEO al Moët Hennessy, înlocuindu-l pe Schaus. Alexandre Arnault, fiul acţionarului majoritar Bernard Arnault şi fost director la Tiffany, a fost numit adjunctul său.
Noii directori au primit mandatul de a redresa performanţa diviziei şi revizuiesc în prezent portofoliul de branduri şi iniţiative neperformante, cum ar fi vânzările directe către consumatori. De asemenea, vânzările private vor fi trecute sub controlul direct al lui Alexandre Arnault. Atât LVMH, cât şi Moët Hennessy au refuzat să comenteze. Într-o prezentare recentă, Guiony a recunoscut că preţurile au fost „pushed quite high” (împinse foarte sus) şi că „au fost greu de acceptat” pentru unii clienţi. Surse citate de FT susţin că distribuitorii au început să respingă aceste majorări, după două runde de creşteri procentuale de două cifre în 2021 şi 2022. În medie, preţurile au crescut cu peste o treime faţă de 2019, în timp ce unii manageri avertizau că politica de menţinere a marjelor cu orice preţ nu mai este sustenabilă. Într-o altă prezentare, Jean-Marc Lacave, fost director global de distribuţie, afirma că menţinerea marjelor de profit operaţional era „critică”, adăugând că preferă „să facă mai puţin business dar să rămână peste 30% marjă”.
Cu toate acestea, Moët Hennessy a înregistrat o marjă de doar 23% anul trecut, în condiţiile în care vânzările au scăzut aproape la nivelul din 2019, indicând o reducere semnificativă a volumelor. Problemele au apărut pe fondul unor achiziţii strategice realizate sub conducerea lui Schaus, menite să reducă dependenţa companiei de coniac şi şampanie, care reprezentau peste 80% din vânzări. Achiziţiile, în valoare de aproape 2 miliarde de euro, au inclus 50% din brandul de şampanie al lui Jay-Z – Armand de Brignac (deal intermediat de Alexandre Arnault) –, brandul de rosé Minuty (2023) şi crama Joseph Phelps din Napa Valley (2022). Schaus a aprobat şi lansarea unor produse noi, precum tequila Volcan şi romul cubanez Eminente. În mod normal, LVMH gestionează achiziţiile printr-o echipă centralizată subordonată CFO-ului. Dar Schaus şi echipa sa au avut libertate semnificativă în cazul tranzacţiilor mai mici. Totuşi, o altă sursă susţine că achiziţiile importante au trecut prin canalele uzuale ale grupului. Mai multe tranzacţii s-au dovedit nerentabile. Cu excepţia Minuty şi a câtorva achiziţii de crame de rosé, acestea „au complicat activitatea, au scăzut marjele şi au consumat numerar”, potrivit unei surse. Guiony le-a spus angajaţilor că va analiza portofoliul Moët Hennessy, în special brandurile adăugate în ultimii ani. Alexandre Arnault a vizitat recent cramele din Napa Valley, după o vizită la Casa Albă alături de tatăl său.
Fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu (PSD) a lansat, miercuri, critici la adresa lui Ilie Bolojan, după declaraţia acestuia privind criza bugetară: „Se vede viitor premier al României şi ne anuntă, în fapt, ce ne aşteaptă! Ar fi putut fi credibil dacă nu ar fi fost la guvernare”.
„Ce ni se pregăteşte? Indiferent de rezultatul de duminică al alegerilor prezidenţiale, observ că ni se pregăteşte austeritatea. Ambii candidaţi, dar mai ales echipele care se pregătesc de guvernare, ne spun că e dezastru. Ca să fiu mai explicit, potenţialii viitori premieri ne anunta ca e dezastru, suntem în criză, trebuie luate măsuri dure, dat oameni afară, îngheţate pensii, crescute taxe etc. Ajungi la concluzia că votezi călăul, adică pe ăla care îţi va băga sărăcia în casă. Nu văd echilibru, văd doar ură! Nu văd viziune, văd doar gulere de contabili pe de o parte sau brigadieri colhozisti pe de altă parte”, scrie pe Facebook Adrian Câciu.
El aminteşte de declaraţia de marţi a preşedintelui interimar al României, Ilie Bolojan.
„Am văzut un interviu dat de dl Bolojan. Iar ne-a luat cu criza bugetară, cu posibilitatea să intram in incapacitate de plată, cu bau-bau-ul tăierilor de salarii şi îngheţări de pensii şi creşteri de taxe. Domnia sa se vede viitor premier al României.
Şi ne anuntă, în fapt, ce ne aşteaptă! Ar fi putut fi credibil dacă nu ar fi fost la guvernare. Dar, de 6 luni e parte a unei coaliţii, de trei luni e preşedinte intermar al României, nu poate veni şi spune că avem criză bugetară decât dacă recunoaşte că e parte a ei. Mai ales în condiţiile în care deficitul din ultimii 2 ani, dar şi de anul asta este produs de miniştri de finanţe de dreapta”, încheie Câciu.
Suntem practic într-o criză bugetară, pentru că România cheltuie mai mult decât îşi permite de câţiva ani, iar demisia prim-ministrului a generat perturbaţii în piaţă, spunea miercuri preşedintele interimar al ţării, Ilie Bolojan.
Până ca lumea să fie lovită de criza economică şi financiară din 2007, despre şefii băncilor centrale se spunea că sunt tehnocraţi plictisitori, captivi ai cifrelor şi principiilor economice. Canadianul Mark Carney a fost de două ori guvernator de bancă centrală în două ţări diferite, Canada şi Marea Britanie. Dar el este trecut prin două crize. Iar cea de-a treia, războiul taxelor vamale dezlănţuit de preşedintele american Donald Trump asupra ordinii comerciale globale, l-a propulsat pe Carney în funcţia de premier al Canadei. Ca om politic liberal nou intrat în politică.
La 18 ani, Mark Carney a plecat de acasă, din Canada, pentru a se înrola la Harvard, apoi la Oxford, unde a ajuns de două ori, ultima dată pentru o diplomă de doctorat. Unul din examinatorii tezei de doctorat a fost un binecunoscut economist britanic, John Vickers. Două decenii mai târziu, profesorul şi studentul au ajuns să concureze pentru funcţia de guvernator al Băncii Angliei. Vickers a pierdut, după cum scrie The Guardian.
Dar ca să ajungă acolo, Carney a avut drum lung şi greu de bătut. La şefia băncii centrale a Canadei a venit în 2008, când finanţarea a îngheţat în întreaga lume, iar criza izbucnită prin colapsul bancar din SUA s-a transformat într-o recesiune globală. Carney avea deja experienţă, dar limitată, cu munca la o bancă centrală – a fost viceguvernator timp de un an, între 2003 şi 2004, în Canada. Însă cunoştea mersul pieţelor financiare mulţumită diverselor funcţii pe care le-a deţinut la colosul de pe Wall Street Goldman Sachs.
Mandatul de guvernator al Băncii Canadei i s-a încheiat în 2013. Acest rol l-a propulsat într-o poziţie de top la Financial Stability Board, un organism internaţional creat în 2009 special pentru a supraveghea sistemul financiar global. A fost preşedintele instituţiei din 2011 şi până în 2018, urmându-i italianului Mario Draghi. Bancherul a fost numit, ales dintre mai mulţi candidaţi, în 2012 ca guvernator al Băncii Angliei mulţumită modului în care s-a descurcat la conducerea Băncii Canadei în timpul crizei financiare. A făcut istorie ca primul nonbritanic care a primit acest rol.
George Osborne, pe atunci ministrul de finanţe al Marii Britanii, l-a lăudat ca fiind „remarcabilul şef de bancă centrală al generaţiei sale“. Experienţa sa cu pieţele financiare şi cu navigatul prin turbulenţe l-a ajutat să stabilizeze economia britanică când aceasta era lovită de turbulenţele provocate de venirea Brexitului şi de pandemia de COVID-19. Referendumul pentru ieşirea Marii Britanii din UE s-a ţinut în 2016. Brexitul a avut loc în 2020, când Carney a plecat de la conducerea băncii centrale britanice. Pandemia a venit din China tot atunci. Unii spun că de fapt Carney a fost concediat. Oameni nemulţumiţi de performanţa sa acolo sunt. Moştenirea lăsată de el este o bancă centrală cu puteri extinse şi sporite pentru a putea lupta cu crizele.
O critică este că în timpul mandatului lui Carney Banca Angliei a indicat că va majora dobânzile de politică financiară fără a face însă acest lucru. O alta este că instituţia a fost luată prin surprindere de scăderea ratei şomajului şi astfel a întârziat cu creşterea dobânzilor. În vremea Brexitului, Carney a fost criticat că a condus banca centrală britanică la decizii prea politice. Anul acesta, Carney a făcut din nou istorie, devenind primul premier al Canadei care nu a fost anterior parlamentar.
Şi a făcut acest lucru salvând Partidul Liberal al fostului premier Justin Trudeau. A fost ales lider al formaţiunii în martie, iar în aprilie a condus-o la victorie în faţa conservatorilor. Puţin i-a lipsit pentru a câştiga şi majoritatea în parlament pentru liberali. Canada pe care o va conduce Carney este foarte diferită de cea condusă de oricare dintre predecesorii săi din istoria recentă. Când Donald Trump a revenit la putere în SUA, a dezlănţuit un război comercial contra vecinilor şi lumii întregi şi a declarat că ar vrea să facă din Canada al 51-lea stat al Americii. Canadienii s-au coalizat împotriva lui, boicotând produsele americane şi anulându-şi vacanţele în SUA.
În multe privinţe, politicile lui Trump, care au fost un subiect important de discuţii pentru toţi candidaţii din alegerile generale din Canada, au avut cea mai mare influenţă în instalarea lui Carney în funcţia de premier. Carney a promis că va răspunde Americii cu aceeaşi monedă, dar şi că se va întâlni cu Trump pentru reluarea unor discuţii despre comerţ începute atunci când a preluat ştafeta de Trudeau.
Bancherul-politician a descris ameninţările aduse de Trump ca fiind „cea mai serioasă criză din timpul vieţilor noastre“ şi a spus că SUA vor „resursele noastre, apa noastră, pământul nostru, ţara noastră“. În campania electorală, el a promis reducerea impozitelor pentru clasa de mijloc astfel încât familiile cu două venituri să economisească până la 825 de dolari canadieni (594 de dolari) pe an. Pentru că ţara se confruntă cu o penurie masivă de locuinţe, liberalii au promis să creeze o politică numită „Construiţi case în Canada“ care ar dubla viteza de construcţie la 500.000 de locuinţe pe an şi ar aduce investiţii de 35 de miliarde de dolari canadieni pentru constructorii de case prefabricate şi finanţare la costuri reduse pentru constructori.
Carney s-a angajat să analizeze reducerea barierelor comerciale interprovinciale, precum şi consolidarea capacităţii ţării de a produce şi exporta energie. Cei care sunt surprinşi de viteza ascensiunii politice şi de îndrăzneala lui Carney uită că acesta are un obicei din a face declaraţii mari. În august 2019, el prezentat un argument neobişnuit unei săli de şefi proeminenţi de bănci centrale reuniţi în Wyoming, SUA: dolarul american ar trebui să fie detronat din poziţia sa de vârf al sistemul financiar global, scrie Politico.
„Pe termen lung, trebuie să schimbăm jocul“, a spus Carney la conferinţa anuală a Rezervei Federale din Jackson Hole. „Riscurile se acumulează şi sunt de structură.“ El a susţinut că diferite alte ţări sunt afectate de evoluţiile din economia SUA, chiar dacă au puţine legături directe cu aceasta, din cauza rolului dominant al dolarului. „Acceptarea nepăsătoare a status quo-ului este ceva greşit“, a spus el, stârnid nedumerire în rândul elitei globale prezente acolo. Carney, la acea vreme, era şeful Băncii Angliei. Motto-ul lui în viaţă este „Învaţă, câştigă, slujeşte“.