Tag: contracte

Avocaţii Andrei Pelinari, de la casa de avocatură Pelinari & Pelinari şi Alexandru Stănescu, de la casa de avocatură SLV Legal, au scris un text amplu despre remediile contractuale posibile ale companiilor româneşti în contextul naţional şi internaţional. Îl redăm integral mai jos:

I. Context

De când a fost raportat pentru prima dată „COVID-19” în Wuhan, China, în decembrie anul trecut, ţările din întreaga lume au căutat să impună restricţii de călătorie şi să izoleze persoanele infectate, în încercarea de a opri răspândirea noului virus. Din păcate, asistăm la un efect de bulgăre de zăpadă ce se propagă (sperăm cu efecte limitate) în economia locală şi cu un efect sporit în lanţurile de valoare (aprovizionare) internaţionale din mai multe industrii afectate la nivel internaţional.
Acest scurt ghid se referă la situaţiile dificile economice ce afectează companiile şi pot duce la neîndeplinirea obligaţiilor asumate contractual, fie că sunt obligaţii de predare, livrare, plată de mărfuri, servicii sau alte obligaţii contractuale ce sunt afectate de lipsa personalului sau de restricţii ale activităţii impuse de situaţia de urgenţă din România, UE sau SUA.
Ar trebui sa citeşti acest articol dacă: (i) eşti un administrator al unui business românesc care activează într-unul dintre sectoarele economice cele mai afectate în aceasta perioadă; (ii) eşti un  furnizor servicii pentru jucătorii interni sau internaţionali din industrii afectate de criză care ar putea avea probleme financiare în perioada următoare; (iii)  compania pe care o reprezinti a semnat contracte internaţionale de vanzare de mărfuri sau servicii încheiate cu parteneri din UE sau SUA;

II. Este COVID-19 forţă majoră?

În cazul răspunderii contractuale, se pune întrebarea, forţa majoră include şi un focar de virus nou, cum este COVID-19? Răspunsul stă atât în prevederile contractului, sub aspectul definirii forţei majore şi a efectelor acesteia, convenite de părţi, asupra obligaţiilor contractuale, cât şi în situaţia concretă, invocată drept forţă majoră, respectiv în amploarea evenimentului epidemiologic, concretizată în închiderea temporară ori suspendarea unor activităţi, a unor sectoare economice, a unor restricţii de transport ori circulaţie, precum şi de impactul produs de acest eveniment asupra execuţiei contractului.

III. Contracte care conţin clauze privind forţa majoră

Pentru a determina dacă un anumit eveniment este forţă majoră depinde de voinţa ipotetică a părţilor transpusă în formularea clauzei. Majoritatea clauzelor de forţă majoră au o formulare deschisă, incluzivă, din a cărei interpretare rezultă că nu este necesar să fie menţionat în mod specific un anumit eveniment. Însă sunt şi clauze care enumeră sau încorporează o listă de evenimente de forţă majoră. În general, este mai uşor de invocat forţa majoră atunci când evenimentul care s-a produs se regăseşte este expres enumerat în cuprinsul clauzei contractuale.
Atunci când o clauză de forţă majoră este prevăzută în sens mai general, fără să includă epidemiile sau pandemiile, însă prevede orice act sau fapt survenit dincolo de controlul sau voinţa părţilor afectate, atunci răspândirea epidemiei sau pandemiei poate fi considerată ca un eveniment de forţă majoră.
IV. Contracte care nu conţin clauze care reglementează forţa majoră

Dacă neexecutarea contractului este definitivă sau doar temporară trebuie analizat de la caz la caz. În funcţie de natura şi obiectul contractului, teoretic, în cazul pandemiei de COVID-19 neexecutarea contractului ar trebui să fie doar temporară.
Partea care nu şi-a executat obligaţiile este datoare să plătească daune după cum este sau nu în culpă. Ca urmare, debitorul suportă doar propriul prejudiciu determinat de stingerea atât a propriilor obligaţii, cât şi a obligaţiilor celeilalte părţi contractante faţă de acesta.
Partea care nu şi-a executat obligaţia este, în general, exonerată de răspundere dacă, spre exemplu, apar restricţii de import care nu puteau fi prevăzute la momentul la care s-a încheiat contractul.
Dacă, în funcţie de împrejurări, pandemia COVID-19 provoacă o imposibilitate temporară de executare a obligaţiilor, potrivit legii române, debitorul poate beneficia de un termen suplimentar pentru executare.
Indiferent dacă un contract include o clauză de forţă majoră acoperitoare, soluţia este ca partea contractantă aflată în situaţie de forţă majoră să ia legătura cu cealaltă parte contractantă (client sau furnizor) pentru a explica şi discuta eventualele întârzieri în executarea obligaţiilor contractuale, ori a măsurilor pentru atenuarea situaţiei.
În cazul COVID-19 partea contractantă trebuie să facă dovada că a fost afectată de măsurile adoptate de state, cum ar fi carantina dispusă de guvern sau de restricţiile de transport sau de călătorie.
Se pot ivi situaţii care, fără să aibă impactul forţei majore, pot afecta obligaţiile contractuale, făcându-le excesiv de oneroase. În această situaţie, trebuie analizat în ce măsură se poate apela la instituţia impreviziunii, reglementată de dispoziţiile art.1271 din Codul civil român.
VII. Situaţii contractuale pentru companiile româneşti ce au semnat contracte  internaţionale

În cazul contractelor internaţionale de vânzare-cumpărare de mărfuri, în primul rând trebuie identificată legea aplicabilă contractului. Dacă legea aplicabilă contractului este cea a unui stat semnatar al  Conventiei de la Viena asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri (CISG), partea afectată poate invoca principiile aplicabile forţei majore şi cazului fortuit din articolului 79 – “Imposibilitate contractuala”. Atât România cât şi majoritatea statelor UE şi SUA au ratificat CISG.
Pentru a putea justifica imposibilitatea, partea responsabilă trebuie să demonstreze existenţa a trei condiţii cumulative: (i) neîndeplinirea obligaţiei contractuale este datorată unui eveniment extern, ce nu putea fi controlat de  partea ce îl invocă; (ii) impedimentul nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la momentul încheierii contractului; (iii) atat impedimentul cat şi efectele sale nu pot fi înlăturate de partea afectată. De asemenea, partea responsabilă trebuie să fi notificat cealaltă parte contractantă cu privire laimposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor într-un timp rezonabil, după ce a luat cunoştinţă de acest impediment.
În cazul unor contracte comerciale internaţionale, altele decât cele de vanzare-cumparare de mărfuri, cum ar fi – prestări servicii, consultanţă, dezvoltare software, construcţii etc. – poate fi foarte utilă introducerea în contract a  unei referinţe la Principiile UNIDROIT (PICC 2016), dacă nu există deja clauze specifice ce normează obligaţiile fiecărei părţi in situatia aparitiei unui eveniment neprevazut, cum ar fi o pandemie.
O problema speciala este reprezentată de dificultăţile financiare cauzate de COVID 19 şi asa-zisele “insolvente în lanţ”, cauzate de problemele de cash flow datorate unei scaderi rapide a activităţii comerciale într-un lanţ valoric dintr-o industrie specifică (cum ar putea fi transportul aerian, industria auto, turism etc.). riscul stabilităţii financiare a unei companii este un risc strâns legat de activitatea comercială în sine, incat acesta poate fi mereu prevăzut. Prin urmare foarte greu scuzabil. În consecinţă, lipsa fondurilor cauzată de clienţi/parteneri care nu şi-au îndeplinit obligaţiile de plată, şi astfel au creat un efect în lanţ ce ne poate afecta, nu scuză partea responsabilă, prin simpla invocare a forţei majore.

VIII. Contracte comerciale cu parteneri din SUA sau finantari prin fonduri americane

Doctrina imposibilităţii (impossibility doctrine) – Pentru invocarea cu succes a forţei majore este necesară îndeplinirea a trei condiţii cumulative:  (i) partea responsabilă trebuie sa nu-şi fi asumat anterior, prin contract riscul oricăror situaţii neprevăzute;  (ii) să se producă un eveniment neprevăzut; (iii) evenimentul face executarea obligatiilor contractuale impracticabilă; (iv) partea ce invocă imposibilitatea sa fi respectat orice aranjamente contractuale legate de eventualitatea producerii evenimentului, eg. notificarea imediată a celeilalte parti. Într-un caz de livrare de petrol, furnizorul a fost scuzat pentru întârzierile cauzate de uraganul Hugo, tocmai pentru că exista o clauză de forţă majoră care a scuzat întârzierea datorată blocajelor de infrastructură cauzate de către uragan. Judecătorii au hotărât că deşi situaţia se poate restabili, dacă efectele perioadei de “congestie” afectează livrarea, atunci întârzierile sunt justificate de forţă majoră.
Exemplele de situaţii neprevăzute care duc la imposibilitatea executarii contractului  includ şi ordonanţele sau alte forme de interdicţie guvernamentală, statală sau federală pentru activităţi comerciale.
Frustrarea scopului contractului (frustration of purpose) – Aceasta se aplică atunci când o schimbare extremă a condiţiilor externe conduce la o devalorizare a contraprestaţiei. Simplu spus, executarea contractului economicamente devine totalmente neinteresantă economic pentru partea afectată de evenimente. Într-o cauza legata de gripa aviară, deşi părţile înţeleseseră că utilajele vandute către fermier urmau să îmbunătăţească productivitatea fermei de păsări, în acel moment (când urmau a fi livrate utilajele) cererea de ouă pe piaţă era infimă din cauza gripei aviare. Prin urmare, deşi fermierul putea plăti furnizarea utilajelor, scopul contractului era redus la o chestiune fără interes comercial pentru acesta.
În contextul companiilor cu acţionariat românesc ce se regasesc în negocieri  pentru finanţare, fuziuni, achizitii cu investitori americani, ar fi utilă înţelegerea doctrinei MAE/MAC (material adverse effects/conditions), în special în situaţia unui due diligence, cum s-ar aplica conceptul MAE situaţiei economice cauzate de COVID19 şi eventualitatea unor estimări financiare negative în perioada următoare. Daca magnitudinea situaţiei de fapt preveste o scădere drastică a cifrei de afaceri a companiei finantate/achizitionate – atunci cumparatorul se poate retrage invocand MAE. Nu este suficientă doar o scădere drastică a încasărilor (în jurisprudenţă constanta – peste 40%) dacă aceasta are doar un caracter temporar. Pentru o situaţie de tip MAE,  este esenţial ca efectele unei “crize” să se resimtă pe termen mediu şi lung, cu şanse infime ca acea companie “target” să-şi revină economic. 

IX. Măsuri care ar trebui luate:

Verificaţi contractele comerciale încheiate pentru a afla dacă există o bază contractuală pentru invocarea cu succes a unor situaţii neprevăzute ce pot constitui forţa majoră sau caz fortuit;          
Verificaţi dacă clauza de forţă majoră prevede forma şi limitele de timp prescrise pentru notificarea unui eveniment de acest tip după ce acesta are loc şi, dacă da, asiguraţi-vă că este notificată în termenul şi în forma/procedura agreată de părţi.
În cazul în care s-a produs neexecutarea unui contract, faceţi o documentare a evenimentului cât mai detaliat posibil, inclusiv momentul în care a avut loc, părţile implicate şi orice bunuri afectate de eveniment. De exemplu art. 12 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României prevede că „Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri eliberează, la cerere, operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul COVID-19, certificate de situaţie de urgenţă în baza documentelor justificative.”
Luaţi în considerare dacă există modalităţi alternative de îndeplinire a obligaţiilor contractuale.
Luaţi în considerare dacă există modalităţi de atenuare a efectelor situaţiei actuale.
Verificaţi condiţiile de asigurare a unui astfel de eveniment şi dacă poliţele de asigurare in astfel de situaţii de criză (evenimente, concerte, întreruperea programului de munca, blocarea transportului internaţional).
Dacă se epuizează formele alternative de rezolvare, fără posibilitatea negocierii unor situaţii alternative, verificaţi cu atenţie clauzele de terminare sau suspendare a contractelor, şi cele de soluţionare ale unor eventuale litigii;
Pentru contractele încheiate în aceasta perioadă (începănd cu Februarie 2020):

(i) Este utilă standardizarea clauzei de forta majora în aval (cu clienţii) şi în amonte (cu furnizorii). Daca sunteti intermediari intr-un lant valoric, luati în considerare riscurile în lant, de la producători şi pana la clienţii finali;

(ii) Se pot integra modele de clauze cum ar fi cele ale Camerei de Comerţ Internaţionale de la Paris (ICC) pentru clauzele tip de Forţă majoră şi Caz Fortuit (ICC Force Majeure şi ICC Hardship Clause) – pentru o mai buna standardizare şi claritate în modul cum acestea au fost interpretate de către instanţele judecătoreşti şi tribunalele arbitrale.