Tag: contestatie

  • Curtea Constituţională dezbate contestaţia PDL privind Legea imobilelor naţionalizate

     Contestaţia a fost depusă de PDL la Curtea Constituţională în 22 aprilie, judecătorii constituţionali stabilind ca aceasta să fie luată în discuţie în 10 mai.

    Potrivit vicepreşedintelui PDL Liviu Negoiţă, din punct de vedere procedural, la asumarea răspunderii Guvernului s-a încălcat decizia 1431 din 2010 a Curţii Constituţionale, care precizează că angajarea răspunderii Guvernului este neconstituţională dacă un proiect pe aceeaşi temă se află în proces de legiferare. El a precizat că PDL a depus în 2010 un proiect pe această temă care se află în dezbatere parlamentară la Senat şi Guvernul a ignorat acest lucru “şi a venit peste această procedură şi şi-a asumat răspunderea”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Contestaţia lui Nelu Iordache la decizia arestării preventive, amânată pentru 14 decembrie

    Instanţa trebuia să judece vineri recursul omului de afaceri Nelu Iordache, patronul firmei Romstrade, la decizia de arestare preventivă pentru 29 de zile dispusă de Tribunalul Bucureşti în 2 decembrie.

    Nelu Iordache a cerut amânarea judecării cauzei pentru a-şi putea angaja apărători, precizând că nu a mai continuat contractele cu avocaţii pe care i-a avut până la momentul reţinerii sale de către procurorii DNA.

    Instanţa a admis cererea lui Nelu Iordache şi a dispus amânarea judecării recursului pentru 14 decembrie, din lipsă de apărare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a întors din drum ministerul lui Ioan Rus invalidarea referendumului

    USL a atacat pe mai multe fronturi contradictorii între ele: au contestat cvorumul de prezenţă la vot, ba pe motiv că ar fi neconstituţional (deşi tocmai fusese declarat ca atare de CCR şi susţinut de cele două legi ale USL în virtutea cărora a fost organizat referendumul), ba pe motiv că ar fi fost introdus după declanşarea suspendării (deşi referendumul a fost organizat deja după legile USL care includ şi prevederea cvorumului). În plus, au contestat atât boicotul declarat de PDL ca să nu se poată realiza cvorumul (deşi boicotul era perfect legal), cât şi numărul de alegători din listele electorale, considerat prea mare pentru a permite realizarea cvorumului (argumentul adus fiind datele INS, din care însă nu se poate deduce niciodată corpul electoral).

    În tabăra preşedintelui suspendat, boicotul a fost iniţial justificat prin suspiciuni de “pre-fraudare” cu 10% a referendumului de către USL şi prin teoria că nu trebuie ca alegătorii să participe la o lovitură de stat, însă după 29 iunie a apărut perspectiva ca referendumul să fie invalidat din lipsă de cvorum, astfel încât acuzaţiile de fraudă s-au stins de la sine, lăsând astfel în ofsaid boicotul ca simplă tactică electorală. Abia târziu, când CCR a decis amânarea pentru 12 septembrie a verdictului privind rezultatul referendumului, PDL şi-a adus aminte că iniţial vorbise de fraudă şi a început atacul pe acest front.

    Celor de la USL le-a răspuns Curtea Constituţională, admiţându-le numai contestaţia referitoare la listele electorale centralizate de la primării, după ce Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat că acestea “nu reflectă structura şi dimensiunea corpului electoral actual”, iar MAI a susţinut că nu poate garanta corectitudinea listelor pe care el însuşi le actualizase public şi după care s-a desfăşurat referendumul (mai exact, faţă de alegerile locale din iunie, când pe liste erau 18.315.880 de alegători, actualizarea MAI din în 10 iulie număra 18.308.612, cea din 24 iulie 18.292.514, iar pe lista finală de la BEC rămăseseră 18.292.464 de alegători).

    Celor de la PDL, în schimb, le-a răspuns Parchetul de pe lângă ICCJ, care a preluat prompt de la BEC procesele verbale privind listele electorale de la referendum, pentru a examina cele câteva zeci de sesizări de fraudă electorală primite.

  • Legea uninominalului pur este neconstituţională, a decis CCR

    “Legea în întregul său a fost declarată neconstituţională”, a susţinut Zegrean, întrebat despre decizia judecătorilor în cazul votului uninominal. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

    CCR a discutat, miercuri, sesizarea PDL în cazul legii privind sistemul uninominal de vot propusă de USL, care prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat şi prin care pragul electoral a fost eliminat. PDL a depus, în 31 mai, la Curtea Constituţională sesizarea privind legea uninominalului pur, iniţiată de Victor Ponta şi Crin Antonescu.

    Contestaţia PDL împotriva legii uninominalului iniţiată de USL a fost depusă “la mişto” şi reflectă serviciile celor mai proşti jurişti sau o uriaşă ipocrizie, deoarece sistemul parlamentar poate fi modificat doar prin revizuirea Constituţiei, nu printr-o simplă lege, spunea atunci premierul Victor Ponta.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Povestea romanului care a invins statul la Curtea Europeana de Justitie

    Curtea Europeana de Justitie (CEJ) de la Luxemburg a dat castig
    de cauza sibianului. Instanta europeana a fost sesizata cu aceasta
    chestiune de catre Tribunalul Sibiu, care s-a adresat CEJ pentru a
    cere un punct de vedere in legatura cu OUG nr. 50/2008 privind
    instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Asa s-a ajuns ca
    taxa instituita de statul roman sa fie declarata ilegala.

    Ce trebuie sa faca romanii pentru a recupera taxa de
    poluare
    Ioan Tatu nu isi va recupera insa banii imediat si nici usor. De
    decizia pe care el a obtinut-o la Luxemburg se pot folosi si alti
    romani aflati intr-o situatie similara, dar si acestia trebuie sa
    urmeze o procedura judiciara destul de greoaie. Avocatul Dragos
    Tarsia, care a pledat personal in fata judecatorilor de la
    Luxemburg, a explicat pentru gandul ce se va intampla in continuare
    in acest caz: “Procesul va fi repus pe rol. Vom obtine sentinta
    pronuntata de Tribunalul Sibiu, dupa care ne vom adresa
    Administratiei Finantelor Publice Sibiu pentru executare, amiabila
    sau silita”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Opozitia se pregateste pentru un nou atac la Curte: de ce e neconstitutionala noua taxa

    Opozitia sustine ca noul Cod Fiscal, care va majora TVA la 24 la
    suta, nu poate fi modificat printr-o ordonanta de urgenta, asa cum
    vrea Guvernul, ci printr-o lege si ca, oricum, modificarile operate
    nu pot intra in vigoare mai devreme de sase luni (deci nu la 1
    iulie 2010, ci, cel mai devreme, la 1 ianuarie 2011). Suficiente
    motive pentru PNL si PSD sa conteste decizia la Curtea
    Constitutionala. Problema e ca ordonata nu poate fi contestata
    decat dupa ce ajunge la Parlament, or, puterea poate incerca
    tergiversarea adoptarii ei de catre Legislativ.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info