Tag: concediu

  • Consultant: Indemnizaţia pentru mame ar putea scădea prin mărirea CAS, pe fondul revoluţiei fiscale

    „Indemnizaţia aferentă concediului medical pre şi post natal scade sau ar putea să scadă pentru că, în primul rând, cota de contribuţie de asigurări sociale în cuantum de 10,5% până în decembrie anul trecut, creşte – din ianuarie 2018 – la 25%. Avem astfel un procent mai mare care se datorează, ca urmare a transferului contribuţiei de asigurări sociale de la angajator la angajat. În al doilea rând, baza de calcul la care se aplică această cotă de contribuţie este crescută, pentru că salariul mediu brut pe economie a crescut, ajungând de la 3.131 de lei la 4.162 de lei”, a spus Claudia Sofianu, Partener, liderul diviziei Impozit pe venit şi Contribuţii sociale în cadrul EY România.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sunt atât de spectaculoase încât par ireale.Cum arată cele mai frumoase sate din lume – GALERIE FOTO

    Trăim în vremuri marcate de internet şi social media, iar modul în care oamenii decid să îşi petreacă un concediu pare să fie marcat de tehnologie; astfel, anumite destinaţii devin mult mai populare decât altele, lăsând în urmă locuri mai puţin ştiute, dar de o frumuseţe aparte.
     
    Unele dintre satele de mai jos intră în această categorie; alte destinaţii, precum Mont Saint-Michel, şi-au câştigat de-a lungul anilor un renume.
     
    De la castelul din Bavaria care l-a inspirat pe Walt Disney până la un sat părăsit din China, iată o listă a celor mai spectaculoase aşezări din lume.

  • Locul de muncă perfect? Compania care oferă angajaţilor bani pentru masaje şi vacanţe iar vara lucrează doar 4 zile pe saptamână

    “Aş vrea să le ofer oamenilor şi mai multe, să-i fac fericiţi, să se simtă bine. Numai că am cam rămas fără idei”, a spus el. Pe lângă salarii generioase, asigurare medicală, angajaţii primesc 5000 de dolari în fiecare an pentru vacanţă, 100 de dolari pe lună pentru masaje, 100 de dolari pentru produse bio, 16 săptămâni plătite pentru concediu parental, şi un an sabatic la fiecare trei ani pentru angajaţii cu vechime. Mai mult, vara lucrează doar 4 zile pe săptămână.

    Un motiv pentru care Fied îşi permite să le ofere angajaţilor asemenea beneficii este faptul că echipa este una destul de mică de 50 de angajaţi.

    Angajaţii pot contribui cu idei legate de ce beneficii mai pot fi oferite apoi Fried decide dacă se poate implementa. 

  • Companiile care le oferă concediu plătit angajaţilor care îşi iau un animal de companie

    Mars Petcare le oferă angajaţilor 10 ore de concediu plătit atunci când îşi iau un animal de companie, apoi pot să-l aducă şi la birou

    Mparticle le oferă angajaţilor 2 săptămâni de concediu plătit dacă aceştia adoptă un câine de la adăposturile de animale. “Oferim concediu de maternitate, paternitate şi pentru animalele de companie, şi ele devin un membru al familiei. Nu discriminăm”, a declarat Laurel Peppino, reprezentanta companiei.

    BitSol Solutions le dă angajaţilor concediu plătit de o săptămână atunci când îşi iau un animal de companie. “Animalele de companie sunt ca bebeluşi, de ce angajaţii să nu-şi ia liber atunci când puii intră în familie?”, a declarat fondatorul companiei Greg Buchanan.

    Berăria BrewDog a început şi ea să ofere concediu plătit de o săptămână pentru cei care adoptă un animal de companie. Un motiv? Iubesc câinii foarte mult.

    De asemenea, există o tendinţă ca firmele să le ofere angajaţilor concediu atunci când animalul de companie moare. Pierderea unui câine, nu degeaba este numit cel mai bun prieten al omului, poate fi devastatoare şi tot mai multe companii înţeleg asta. De aceea, mai multe companii precum VMware, Mars Inc sau Maxwell Health oferă 1-2 zile libere şi ore de lucru flexibile în acea perioadă.

  • Compania care le oferă angajaţilor 5000 de dolari pentru vacanţă în fiecare an şi 4 săptămâni concediu pe timpul verii

    “Aş vrea să le ofer oamenilor şi mai multe, să-i fac fericiţi, să se simtă bine. Numai că am cam rămas fără idei”, a spus el. Pe lângă salarii generioase, asigurare medicală, angajaţii primesc 5000 de dolari în fiecare an pentru vacanţă, 100 de dolari pe lună pentru masaje, 100 de dolari pentru produse bio, 16 săptămâni plătite pentru concediu parental, şi un an sabatic la fiecare trei ani pentru angajaţii cu vechime. Mai mult, vara lucrează doar 4 zile pe săptămână.

    Un motiv pentru care Fied îşi permite să le ofere angajaţilor asemenea beneficii este faptul că echipa este una destul de mică de 50 de angajaţi.

    Angajaţii pot contribui cu idei legate de ce beneficii mai pot fi oferite apoi Fried decide dacă se poate implementa. 

  • Un exemplu pentru tineri.Cel mai în vârstă angajat cu carte de muncă din România are 100 de ani

    Ştefan Gros s-a angajat cu forme legale în urmă cu 10 ani, după ce a împlinit 90 de ani. Un proprietar de turme din Lupeni nu a ezitat deloc când bătrânul i-a înaintat cererea de angajare, informează stirileprotv.ro
     
    “Acum câţiva ani, moş Ştefan a venit la mine ca să-i angajez un nepot la stână. După o lună a revenit şi mi-a spus că şi el vrea să rămână cu oile. I-am făcut carte de muncă în anul în care a împlinit 90 de ani. A lucrat cinci ani şi apoi în iarnă l-am trimis în şomaj pentru că m-am gândit că iarna e prea grea pentru el ţinând cont de vârsta înaintată. M-am înşelat pentru că m-a căutat şi mi-a spus să-l reangajez. Dacă un om vrea să lucreze la vârsta asta cum să-l refuz? E un exemplu pentru tineri. Cred că toţi din firmă au de învăţat de la el”, spunea în urmă cu câţiva ani angajatorul său.
     
    Prorietarul de turme nu a regretat niciodată decizia luată, pentru că Moş Ştefan este un angajat model. Recent, la împlinirea centenarului, ciobanul cu carte de muncă a fost recompensat cu câteva săptămâni de concediu.
     
    ”Este încă în putere şi se ţine bine. A primit concediu şi se va întoarce la muncă în luna ianuarie”, a declarat şeful lui.
     
    Anul trecut, Ştefan Gros a fost premiat de Consiliul Judeţean Hunedoara cu o diplomă de excelenţă, fiind considerat ”un model de putere de muncă, de caracter şi un exemplu pentru comunitate”.
     
    În tinereţe Ştefan Gros a luptat pe front şi după ce s-a întors acasă a devenit păstor.
  • Cele mai bune destinaţii pentru un concediu de vis – FOTO

    Dacă primele locuri nu aduc mari surprize, partea a doua a clasamentului aduce destinaţii care până acum nu intrau în top.

    Pe primul loc se situează insula Bali, urmată de Londra şi Paris.

    1. Bali, Indonezia

    2. Londra, Marea Britanie

    3. Paris, Franţa

    4. Roma, Italia

    5. New York, Statele Unite

    6. Creta, Grecia

    7. Barcelona, Spania

    8. Siam Reap, Cambogia

    9. Praga, Republica Cehă

    10. Phuket, Thailanda

  • Doar în România: la CFR Călători, în primele 9 luni ale acestui an, s-au acordat 233 de ANI de CONCEDIU MEDICAL

    Realitatea TV a solicitat în urmă cu o lună companiilor de stat o situaţie legată de numărul de zile de concediu medical şi de odihnă acordate angajaţilor. Anul acesta, în 8 luni, adică din ianuarie până în august, angajaţii de la Poşta Română, peste 25 de mii la număr, au avut aproape 500 de mii de zile de concediu de odihnă. Adică, 1.365 de ani. Când vine vorba despre concediul medical, compania n-a specificat câte zile a acordat anul acesta, doar că anul trecut 5.442 de angajaţi au fost bolnavi. Adică unul din 5.

    La Oficiul de Cadastru Bucureşti lucrează 146 de oameni. Anul acesta, până în septembrie, au avut peste 1.600 de zile de concediu de odihnă, adică în 9 luni, însumat, 4,6 ani de vacanţă. Tot în această instituţie, angajaţii care s-au îmbolnăvit au avut nevoie de îngrijiri şi recuperare peste o mie de zile. Adică, în 9 luni au stat 2,9 ani în medical.

    La CFR Călători, cei aproape 13 mii de angajaţi au stat peste 85 de mii de zile în concediu medical. Adică, în 9 luni au avut 233 de ani de medical. Compania nu a furnizat numărul zilelor de concediu de odihnă acordate anul acesta. Le-a oferit pe cele date anul trecut – aproape 268 de mii, adică echivalentul a 734 de ani.

    La CFR SA, sunt 23 de mii de salariaţi. Au fost acordate până în septembrie peste 160 de mii de zile de concediu medical, echivalentul a 442 de ani. Numărul zilelor de concediu de odihnă depăşeşte 11 mii, adică 32 de ani.

    Angajaţii Fiscului, aproape 25 de mii de oameni, s-au bucurat în primele 9 luni ale acestui an de aproape 412 mii de zile de vacanţă. Adică, 1.128 de ani. ANAF NU a precizat câte zile de concediu medical au fost oferite anul acesta, dar ne-a comunicat că anul trecut aproape 18 mii dintre salariaţi s-au îmbolnăvit şi n-au venit la serviciu. Adică 7 din 10. 

    Cititi mai multe pe www.realitatea.net

  • Această companie oferă zile de concediu în plus angajaţilor care nu fumează

    Piala, o companie de marketing din Tokyo, a decis să ofere angajaţilor care nu fumează şase zile în plus de concediu pe an.

    Compania susţine că ideea a venit de la un angajat care s-a plâns că munceşte mai mult decât colegii săi, aceştia pierzând mult timp cu pauzele de fumat.

    “Nu vrem să îi pedepsim pe cei care fumează”, a declarat Hirotaka Matsushima, purtătorul de cuvânt al companiei. “Mai degrabă, vrem să oferim o recompensă celor care renunţă la acest viciu.”

    Mai mulţi angajaţi s-au arătat deranjaţi de faptul că unii colegi pierd câte 15 minute la o pauză de fumat. În Japonia, unul din cinci adulţi fumează, iar spaţiile de fumat se găsesc la tot pasul.