Tag: CNBC

  • Samsung este aproape de un acord cu FBI pentru vânzarea de telefoane Galaxy

     Acordul ar fi un succes pentru compania sud-coreeană, care este tot mai interesată de contracte cu agenţiile guvernamentale americane, o piaţă nişă dominată de mult timp de producătorul canadian de smartphone-uri BlackBerry.

    FBI, care are peste 35.000 de angajaţi, foloseşte în prezent, în mare parte, aparate BlackBerry. Nu este clar dacă agenţia vrea să înlocuiască toate aparatele BlackBerry cu modele Galaxy sau dacă va folosi telefoane de la ambele companii.

    Un purtător de cuvânt al FBI a refuzat să comenteze.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Salonul aeronautic de la Paris: Airbus şi Boeing se bat pentru supremaţie

     În cazul Airbus, atenţia se va concentra pe noul avion A350 XWB, care a efectuat vineri primul său zbor test.

    Boeing va miza pe anunţarea aşteptată a celei de-a treia versiuni, mai mari, a aeronavei 787 Dreamliner.

    Aşa cum se întâmplă de obicei, ambele companii vor încerca să demonstreze că reuşesc să câştige comenzi în detrimentul celeilalte.

    Salonul din acest an are loc într-o perioadă în care atât Airbus cât şi Boeing se află în cea mai bună formă financiară. Ambele au profituri şi comenzi în creştere, datorită cererii mondiale pentru avioane cu consum redus de carburant.

    Comenzile primite de Boeing şi Airbus se întind în majoritatea cazurilor pe mai mulţi ani, iar în unele cazuri până la sfârşitul deceniului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • APPLE ar putea lansa în următorul an modele iPhone cu ecrane mai mari

     Compania americană ar urma astfel exemplul rivalilor sud-coreeni Samsung Electronics, a căror strategie a fost încă de la început aglomerarea pieţei cu smartphone-uri în fiecare categorie de preţ şi de mărime, cu o gamă variată de designuri.

    Deciziile sunt discutate în această perioadă de conducerea Apple.

    Astfel, compania analizează oportunitatea introducerii în 2014 a cel puţin două telefoane iPhone cu ecrane mai mari, de 4,7 inci şi 5,7 inci, faţă de 4 inci pentru iPhone 5, au afirmat sursele citate, printre care se numără persoane apropiate furnizorilor de electronice din Asia.

    Potrivit surselor, Apple a abordat ideea ecranelor mai mari în relaţia cu furnizorii, însă nu este clar dacă se va ajunge la produse finite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Schulz: Comisia Europeană merită nota 3 pentru managementul crizei din zona euro

     “Dacă managementul crizei zonei euro ar fi evaluat de la 1 la 10, nu ar primi mai mult de 3 în opinia mea”, a spus Schulz în interviul acordat CNBC.

    Eurostat a anunţat recent că economia zonei euro s-a contractat pentru al şaselea trimestru consecutiv în primele trei luni ale acestui an, punând noi presiuni pe oficialii UE să găsească soluţii la criză.

    Schulz a criticat, de asemenea, politica cancelarului german Angela Merkel de promovare a austerităţii dure ca răspuns la problemele zonei euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ochelarii computerizaţi ai Google, contestaţi în SUA cu multe luni înainte de lansare

     Dispozitivul numit Google Glass permite utilizatorilor să acceseze Internetul, să facă fotografii şi să filmeze. Ochelarii au fost interzişi deja, preventiv, într-un bar din Seattle, iar în multe cazinouri din Las Vegas nu vor fi bineveniţi. În plus, autorităţile legislative din Virginia de Vest au încercat să interzică folosirea Google Glass în timpul şofatului.

    “Este numai începutul. Google Glass vor provoca o adevărată luptă”, a declarat Timothy Toohey, avocat specializat în probleme de protejarea vieţii private.

    Ochelarii computerizaţi ridică întrebarea dacă vor distrage atenţia şoferilor, vor afecta relaţiile între oameni şi îi vor priva de puţina intimitate pe care o mai au în public.

    Google Glass, ochelari care au ataşat un mic computer, vor putea să surprindă orice fel de moment, de la întâlnirea cu celebrităţi şi până la vânzătorii ţâfnoşi, iar imaginile vor putea fi transmise instantaneu pe Internet.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CNBC: Mobile World Congress pare să marcheze sfârşitul dominaţiei Apple

    Mozilla a deschis neoficial evenimentul de la Barcelona. Organizaţia nonprofit, care a folosit Firefox în urmă cu un deceniu pentru a lupta împotriva controlului Microsoft pe piaţa motoarelor de căutare online, vrea să schimbe total acum piaţa smartphone-urilor, potrivit CNBC.

    Industria este în prezent “controlată nenatural de doar câteva companii”, a declarat directorul general al Mozilla, Gary Kovacs, la prezentarea primei generaţii de dispozitive mobile cu sistem de operare Firefox şi partenerilor.

    Cei peste 20 de directori din sectorul telecom care au contribuit la lansarea Firefox OS au avut opinii similare.

    “Schimbăm industria pentru binele tuturor”, a declarat Cesar Alienta, directorul general al Telefonica, una dintre cele mai mari companii de telecomunicaţii din lume. Şeful companiei spaniole a criticat sistemele de operare închise, precum cel al Apple, şi a avertizat că “piaţa smartphone-urilor face un pas înapoi de la deschiderea caracteristică internetului”. Telefonica vrea să introducă în scurt timp dispozitive cu Firefox OS în Spania, Brazilia, Columbia şi Venezuela.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vezi aici cele mai valoroase motociclete – GALERIE FOTO

    VEZI AICI CELE MAI VALOROASE MOTOCICLETE – GALERIE FOTO

    Valorile încep de la sute de mii de dolari şi se termină cu milioane; unii vor fi, poate, dezamăgiţi de aparenta lipsă de spectaculozitate a modelelor prezentate, cele mai multe fiind motociclete destul de vechi. Dar cunoscătorii se vor bucura să revadă un Brough Superior sau modelele produse de Vincent.

  • Insulele private ale miliardarilor – GALERIE FOTO

    Moştenitoarea concernului L’Oreal, Liliane Bettencourt, de pildă, a ţinut prima pagină a ziarelor după ce şi-a vândut propria insulă din Seychelles pentru 60 de milioane de dolari. Iar co-fondatorul Oracle, Larry Ellison, a plătit o jumătate de miliard de dolari pentru una dintre cele mai mari insule din Hawaii. Iată care sunt miliardarii ce deţin unele dintre cele mai scumpe insule din lume.



  • Cele mai ciudate restaurante din America – GALERIE FOTO

    Unele sunt cu adevărat uimitoare, iar altele sunt de-a dreptul stranii sau chiar înfricoşătoare.

    În orice caz, cei care vin să mănânce în aceste restaurante pleacă acasă cu o amintire pe viaţă.

    Iată cum arată cele mai ciudate restaurante din lume

    SURSA: www.cnbc.com

  • Zece slujbe înspăimântătoare – GALERIE FOTO

    Pentru acest tip de munci este nevoie nu numai de nervi tari ci şi de stomac rezistent. Pentru unele este nevoie de ani de studii, în timp ce pentru altele nu este nevoie de niciun fel de pregătire. Iată aici care sunt cele mai îngrozitoare ocupaţii