Tag: CNAS

  • Doru Bădescu, preşedintele CNAS a demisionat, la conducere va fi propus Cristian Buşoi

    El a precizat, la postul B1 TV, că Bădescu şi-a prezentat demisia în urma discuţiei pe care a avut-o cu acesta referitor la reacţia greşită în cazul nominalizării lui Lucian Duţă în Consiliul de Administraţie al CNAS.

    “A fost preşedintele Casei, astăzi am lămurit lucrurile. În primul rând că domnul Duţă nu este membru în consiliu de administraţie. Administraţia Prezidenţială nu a semnat niciun decret şi a fost o acţiune personală a unui consilier prezidenţial, prieten cu domnul Duţă. Motiv pentru care reacţia domnului Bădescu, dincolo de termenii folosiţi care nu erau în regulă, a fost evident o reacţie greşită, motiv pentru care am discutat, şi-a prezentat demisia şi de altfel, mâine, o să-l propun în funcţia de şef al Casei Naţionale pe domnul Cristian Buşoi, europarlamentar”, a spus Ponta.

    Preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pe fostul preşedinte al CNAS Lucian Duţă drept membru în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din partea Administraţiei Prezidenţiale, scrisoarea de nominalizare fiind transmisă în data de 10 iunie.

    Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a transmis că numirea lui Lucian Duţă în Consiliul de Administraţie al instituţiei “o gafă” a Administraţiei Prezidenţiale, “specifică organizaţiilor mafiote”, şi ameninţă că, până la retragere acesteia, CA nu se va întruni.

    “Ca urmare a adresei Departamentului de Sănătate Publică al Administraţiei Prezidenţiale, prin care domnul consilier prezidenţial Virgil Păunescu îl numeşte membru în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe dl. dr. Lucian Duţă, apreciem următoarele: Această numire este o gafă a Administraţiei Prezidenţiale. Este o numire specifică organizaţiilor mafiote. Consilierul prezidenţial Virgil Păunescu a deţinut, la rândul său, funcţia de preşedinte al CNAS pentru numai 29 de zile, în anul 2000”, arăta, miercuri, CNAS într-un comunicat de presă.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Ponta: Revenirea lui Duţă, cercetat penal, poate împiedica buna funcţionare a CNAS/Duţă: Nu sunt cercetat penal

     Lucian Duţă răspunde declaraţiilor premierului Victor Ponta în legătură cu numirea sa de către preşedintele Băsescu în CA al CNAS, susţinând că nu este cercetat penal şi că nu s-a început niciun fel de urmărire penală pe numele său.

    Lucian Duţă precizează, într-un comunicat remis joi MEDIAFAX, că nu există nicio începere de urmărire penală de către DNA pe numele său.

    El menţionează că există o plângere la DNA depusă de Corpul de Control al primului ministru Victor Ponta în legătură cu activitatea CNAS, o plângere care se află în analiză.

    “În concluzie, nu sunt cercetat penal, nu s-a început niciun fel de urmărire penală pe numele meu”, susţine Lucian Duţă.

    “Îi adresez o întrebare publică lui Victor Ponta: De ce vă este frică de Lucian Duţă, domnule Victor Ponta? Pentru ca nu cumva, revenind în CNAS, să descopăr fraude, deturnări de fonduri şi proiecte blocate în ultimul an, toate afectând grav sistemul de sănătate, implicit oamenii?”, se încheie comunicatul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu l-a desemnat pe Lucian Duţă în CA al CNAS

    Contactat de MEDIAFAX, Lucian Duţă a declarat că a acceptat nominalizarea pentru a da un impuls actualei conduceri a CNAS să finalizeze proiectele care ajută pacientul.

    “Înainte de a fi om politic, sunt medic. Am acceptat nominalizarea pentru a da un impuls actualei conduceri a CNAS să finalizeze proiectele care ajută pacientul: cardul de sănătate şi dosarul electronic al pacientului. Ambele proiecte sunt începute de mine, dar au fost blocate din iunie 2012”, a declarat Duţă pentru MEDIAFAX.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

  • Medicii dentişti, fără bani de la CNAS în aprilie. Toţi pacienţii plătesc asistenţa stomatologică

     Potrivit unui anunţ postat pe site-ul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), întrucât Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a alocat fonduri în aprilie pentru asistenţa stomatologică, nu vor fi încheiate acte adiţionale pentru această perioadă şi nici pentru restul anului.

    “Având în vedere faptul că, prin adresa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din 29 martie, nu s-au alocat fonduri aferente lunii aprilie 2013 pentru «Asistenţa medicală stomatologică – activitate curentă», vă comunicăm imposibilitatea de a încheia acte adiţionale pentru luna aprilie 2013 la acest tip de asistenţă. Totodată, vom suspenda procesul de contractare pentru aceast tip de asistenţă pentru anul 2013, până la primirea unor precizări suplimentare din partea CNAS”, se arată în anunţul postat de CASMB.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CNAS a reluat tipărirea şi distribuirea cardurilor europene de asigurări de sănătate

    Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a reluat tipărirea şi distribuirea către asiguraţi a cardurilor europene de asigurări de sănătate – documente care se eliberează gratuit, la cererea asiguraţilor, şi care pot fi folosite numai pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. „Cardul european se distribuie persoanelor asigurate în urma unei solicitări către casa de asigurări sociale de sănătate de care aparţin. După aderarea României la Uniunea Europeană, aveţi dreptul de a primi Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS). Toate persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, aflate în şedere temporară pe teritoriul unui stat membru din motive turistice, profesionale sau pentru studii, pot utiliza cardul european de asigurări de sănătate eliberat de instituţia competentă din România (casa de asigurări de sănătate în evidenţele căreia se află înscris asiguratul)“, se arată într-un comunicat de miercuri al CNAS. Cardul european este valabil şase luni de la data emiterii şi acoperă acordarea îngrijirilor medicale de urgenţă.

    Mai multe pe zf.ro

  • Coşmarul adeverinţelor la medic s-a încheiat: verificarea se va face de acum online. Care sunt excepţiile?

     

    Medicul va verifica online dacă un pacient este asigurat prin accesarea site-ul Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate (aici), iar adeverinţa va elibera doar dacă persona care o solicită apare din greşeală ca fiind neasigurată, a anunţat Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB). “Întrucât, conform prevederilor legale în vigoare, dovada calităţii de asigurat se face prin interogarea de către furnizorii de servicii medicale a interfaţei SIUI online, pusă la dispoziţie pe pagina web www.casan.ro, adeverinţa de asigurat se solicită la CASMB numai în cazul în care persoana care a solicitat servicii medicale apare ca neasigurată”, se arată într-un comunicat al instituţiei. Instituţia a mai anunţat deschiderea Biroului Unic pentru relaţia cu asiguraţii şi furnizorii de servicii medicale. “O prima etapă în implementarea acestui proiect se va concretiza începând de luni, 11 februarie, prin dechiderea a două ghişee pentru înregistrarea cererilor de eliberare a adeverinţei de asigurat, urmând ca adeverinţele de asigurat să fie transmise prin poştă, la adresele indicate de către solicitanţi sau ridicate în termenele comunicate de către personalul biroului de specialitate”, a informat instituţia.

    Stirile zilei sunt pe zf.ro

  • CNAS: Reţeta electronică, obligatorie din ianuarie 2013. Peste trei milioane au fost prescrise online până acum

    “Utilizarea sistemului se apropie de indicatorii de succes vizaţi, urmând ca de la 1 ianuarie 2013 să devină obligatorie. Controale inopinate în farmacii, reducerea stocurilor de formulare tipărite şi stimulente financiare sunt măsuri pentru impunerea generalizării sistemului”, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX joi de CNAS. Potrivit sursei citate, miercuri, 7 noiembrie, a fost depăşit pragul de trei milioane de reţete electronice înregistrate de la punerea în funcţiune a sistemului la 2 iulie 2012, ceea ce înseamnă aproximativ 75.000 de reţete prescrise zilnic cu ajutorul acestui sistem. Oficialii CNAS mai spun că pentru atingerea pragului de un milion de reţete electronice a fost nevoie de aproximativ trei luni de zile.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • DOSARUL REŢETELOR FALSE: Farmaciile Dona, implicate în fraudarea CNAS. Şefi de farmacii, un medic psihiatru, administratori de firme, printre cei reţinuţi

    În dosarul eliberării de reţete false, în care medici şi farmacişti din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice sunt acuzaţi că au fraudat bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete false şi au produs astfel un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au emis, marţi, ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore faţă de 13 inculpaţi.

    Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba de lanţul farmaceutic Dona.

    Procurorii au propus, miercuri, arestarea preventivă a 12 dintre cei 13 reţinuţi, respectiv a lui Wychy-Nessy Prioteasa-Constantinescu, Adriana Liliana Craina, Geta Vecserdi, Mihaela Munteanu, Cristina Daniela Sescu, Gabriel Sescu, Laurenţiu-Aurelian Sescu, Maria Mirabela Sescu, Sorin Gelu Pătraşcu, Mirela Gabriela Mihai, Anca Mihaela Solomon şi Claudia Elena Şerban, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DOSAR: Eliberarea de reţete false de către un “grup organizat”, sesizată de MS şi CNAS încă din 2009

    În 24 septembrie 2009, Ministerul Sănătăţii a înaintat Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o sesizare, însoţită de documente doveditoare pentru continuarea investigaţiilor, care indica o fraudă cu o valoare preliminară de peste 21 miliarde de lei, comisă de un prezumtiv “grup organizat”. Sesizarea a fost formulată în contextul problemelor de finanţare a programelor naţionale de diabet şi oncologie înregistrate la jumătatea lui 2009. Atunci, Ministerul Sănătăţii a dispus constituirea unei Comisii de evaluare şi monitorizare a comisiilor comune de specialitate din MS şi CNAS care gestionau cele două programe naţionale. La acea dată, ministrul Sănătăţii Ioan Bazac a cerut retragerea dreptului de a mai prescrie reţete, până la finalul anchetei, în cazul medicului diabetolog Tiberiu Mogoş din Bucureşti, citat în raportul MS privind frauda de peste 21 miliarde lei de la programul naţional de diabet, demnitarul spunând că vrea recuperarea pagubei şi închiderea farmaciei implicate.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cum arată bilanţul lui Ponta după 100 de zile de guvernare

    “Este prematur sa fac un raport, il voi face inainte de alegerile din noiembrie, cand voi cere si votul oamenilor pentru a continua”, precizează Ponta, într-un comentariu publicat pe blogul său. El adaugă însă că ar putea face un mic raport preliminar numit “100 de zile de oprit marile jafuri produse de guvernele PDL”, în care ar figura la loc de cinste stoparea furturilor de la Hidroelectrica şi de la ANAF.

    Cea mai mare realizare a guvernării actuale, în opinia lui, este “oprirea furtului organizat politic de la Hidroelectrica”, prin decizia de a accepta un administrator special. Aşa au fost oprite “contractele cu băieţii deştepţi, care au produs, doar din 2010 cand au fost prelungite de Videanu, peste 1 mld. euro pagubă”, a fost oprită politizarea societăţii şi a fost pregatită compania pentru listarea la bursă la valoarea adevărată a ei.

    O a doua realizare ar fi ruperea “reţelei de crimă organizată de la ANAF (promovată de Gheorghe Falcă şi grupul de la Arad, cu protecţia directă a lui Traian Băsescu)”. Rezultatul: doar în trimestrul al doilea, potrivit lui Ponta, încasările la buget au crescut cu 1,2 mld. lei faţă de primul trimestru.

    “Deci, simplu: 1,2 mld. euro de la Hidroelectrica şi 1,2 mld lei de la ANAF!”, conchide premierul.

    “Pot să adaug uşor cca 50 mil. euro prejudiciu la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate produse de activitatea ilegală de anul acesta a fostului preşedinte Duţa (alt protejat al lui Videanu şi al PDL) – sau 50 mil. lei furate de Funeriu la Ministerul Educaţiei sub pretextul organizării clasei pregătitoare, sau 200 milioane de euro deja contractaţi de dna Udrea şi Ministerul Dezvoltării la faimosul PNDI, ca să nu mai reamintesc de cei 600 milioane lei pe care MRU i-a dat ca ‘şpagă’ înainte de campania electorală de la locale către primarii PDL; şi putem continua acest raport!”

    La preluarea guvernării, după moţiunea de cenzură care a scos din funcţie guvernul Ungureanu la 27 aprilie, guvernul Ponta avusese ca prioritate iniţială realizarea unor audituri detaliate la fiecare minister, pentru a dovedi proasta guvernare şi ilegalităţile comise de PDL. Acest obiectiv a fost realizat însă doar parţial, întrucât campania de suspendare şi demitere a preşedintelui Traian Băsescu a acoperit mediatic orice alt subiect.