Tag: Ciolos

  • Cioloş: Cerem un premier cu care să putem lucra cu încredere şi deschidere

    „După mai bine de 24 de ore, Florin Cîţu nu a oferit o explicaţie coerentă despre motivului pentru care l-a revocat pe Vlad Voiculescu, deşi, între timp, am avut chiar şi o convorbire telefonică cu el. Nici în această discuţie directă nu a reuşit să îşi explice gestul şi motivele reale pentru care a luat acea decizie. Am urmărit şi ieşirile publice ale premierului. Pe de o parte, fuge de această întrebare, pe de altă parte se străduieşte să arate că lucrurile sunt sub control”, scrie pe Facebook Dacian Cioloş.

    Acesta adaugă că se aşteaptă de la Florin Cîţu era un comportament transparent şi onest: „să ne informeze despre intenţiile sale, să ne comunice nemulţumirile şi să evalueze activitatea miniştrilor din cabinetul său, indiferent de culoarea lor politică. Un prim-ministru nu face evaluări ale miniştrilor noaptea în somn şi dimineaţa îi demite fără să le comunice nici lor – o chestiune de minimă decenţă profesională – şi nici partenerilor de coaliţie care i-au încredinţat un mandat în fruntea Guvernului”.

    Potrivit lui Cioloş, supărările personale şi strategiile de imagine nu ţin loc de obiectivitatea unei evaluări. Decizii luate în acest fel destructurează exact acel element esenţial într-o coaliţie politică: încrederea.

    „Am observat că premierul continuă să invoce o prerogativă constituţională prin care are acest drept. Da, îl are şi nu îl contestăm. Dar suntem într-o coaliţie în care am stabilit câteva reguli elementare de colaborare. La niciun punct din protocol nostru nu este trecut că dacă într-o seară se enervează premierul poate să revoce pe oricine doreşte el pentru că îi permite Constituţia. Cum ar fi dacă parlamentarii noştri s-ar apuca să voteze în Parlament proiectele de lege care vin de la Guvern invers decât cum am stabilit în Coaliţie? Nu de alta, dar ar fi tot constituţional. Am intrat în această Coaliţie pentru a duce la capăt reformele pentru care ne-am angajat în faţa oamenilor. Pentru asta cerem câteva lucruri legitime: predictibilitate şi seriozitate la vârful Guvernului şi, mai ales, un premier cu care să putem lucra cu încredere şi deschidere”, adaugă liderul PLUS.

  • Dacian Cioloş: Modul în care a procedat Florin Cîţu este absolut inacceptabil

    Modul în care a procedat Florin Cîţu, înaintând preşedintelui Klaus Iohannis cererea de demitere a lui Vlad Voiculescu fără consultarea conducerii Alianţei USR PLUS şi a Coaliţiei, este absolut inacceptabil, transmite Dacian Cioloş.

    „Modul în care a procedat Florin Cîţu, înaintând preşedintelui Klaus Iohannis cererea de demitere a lui Vlad Voiculescu fără consultarea conducerii Alianţei USR PLUS şi a Coaliţiei, este absolut inacceptabil”, transmite liderul PLUS, Dacian Cioloş.

    El precizează că în această perioadă se află în recuperare medicală şi nu poate interveni public.

    „Vom avea imediat o şedinţă a conducerii Alianţei USR PLUS şi vom decide împreună ce vom face. Dragoş Tudorache, preşedintele executiv PLUS, va exprima punctul nostru de vedere public în orele următoare”, conchide Cioloş.

    Premierul Florin Cîţu a anunţat că miercuri i-a înaintat preşedintelui Klaus Iohannis documentele de revocare din funcţia de ministru al Sănătăţii a lui Vlad Voiculescu.

  • Cioloş nu a fost informat de intenţia premierului de a-l revoca pe Voiculescu – surse

    Liderul PLUS, Dacian Cioloş, nu a fost informat despre intenţia premierului Florin Cîţu de a-l demite pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea formaţiunii.

    „Dacian Cioloş nu a fost informat de premierul Florin Cîţu de intenţia de a-l revoca pe Vlad (Voiculescu – n.r.) din funcţia de ministru al Sănătăţii”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PLUS.

    Potrivit surselor citate, liderul USR, dan Barna, nu a fost informat în privinţa subiectului înainte de a fi convocat la discuţia cu premierul Florin Cîţu.

    Premierul Florin Cîţu anunţă că miercuri i-a înaintat preşedintelui Klaus Iohannis documentele de revocare din funcţia de ministru al Sănătăţii a lui Vlad Voiculescu.

    Potrivit lui Cîţu, interimatul funcţiei va fi asigurat de către Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătăţii.

    „Totodată, am decis demiterea din funcţia de secretar de stat la ministerul Sănătăţii a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi”, anunţă premierul.

  • Dacian Cioloş, testat pozitiv cu Covid-19

    Dacian Cioloş a anunţat, miercuri, pe Facebook, că are COVID-19.

    „Dragi prieteni, Am primit acum câteva minute rezultatul unui test COVID-19 care, din păcate, este pozitiv. Cei cu care am intrat în contact zilele trecute au fost informaţi, eu sunt de astăzi (miercuri – n.r.) în izolare, urmând întocmai indicaţiile echipei medicale din Parlamentul European”, anunţă Dacian Cioloş.

    El precizează că a respectat toate măsurile de protecţie în toate împrejurările, că nu are simptome şi se simt bine.

    „Am fost mereu conştient de periculozitatea acestui virus care ne-a schimbat total modul de viaţă în ultimul an, a suprasolicitat sistemul sanitar, medicii şi asistentele, a luat prea repede de lângă noi mulţi oameni dragi. Fac şi un apel la responsabilitatea fiecărui cetăţean să fie atent, să-i protejeze pe ceilalţi izolându-se dacă are simptome sau dacă primeşte un rezultat de test pozitiv. Şi să anunţe medicii, pentru că starea se poate schimba de la o oră la alta. Voi continua să muncesc de acasă, pe proiectele urgente din Parlamentul European şi din ţară care privesc ieşirea din această criză medicală, economică şi socială. Aveţi grijă de voi şi de cei dragi, protejaţi-vă sănătatea şi fiţi atenţi”, conchide Dacian Cioloş.

  • Dacian Cioloş explică ce ar trebui să presupună un eventual certificat european de vaccinare

    Comisia Europeană va veni într-o săptămână-două cu o propunere legislativă, prin care să se creeze o platformă comună la nivelul UE, în contextul discuţiilor despre un certificat european de vaccinare anti-Covid-19, anunţă la RFI liderul grupului Renew Europe din PE, Dacian Cioloş.

    „Aş vrea să fie câteva lucruri foarte clare. Vorbim despre un certificat care să certifice ceva ce s-a făcut şi nu de un paşaport care să dea un drept, deci ăsta e un lucru foarte important de reţinut, nu un paşaport care să dea un drept limitat celor care au paşaportul, ci un certificat care să certifice un anumit lucru”, a spus Dacian Cioloş.

    În opinia sa, certificatul european de vaccinare ar trebui „să ateste sau că ai fost vaccinat sau că ai un test PCR negativ sau că ai anticorpi, pentru că ai făcut boala, ai avut infecţia, ai manifestat-o şi ai dezvoltat anticorpi. Şi toate aceste trei lucruri ar trebui să-ţi permită să certifici că poţi să circuli fără alte restricţii. Deci nu doar vaccinarea. Şi un test PCR pe care l-ai făcut şi poate ţine loc de certificat şi un certificat medical de test care să arate că ai anticorpi. Asta e solicitarea pe care Parlamentul a făcut-o. Acum trei zile am discutat cu preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, care mi-a confirmat că în foarte scurt timp, o săptămână-două, CE va veni cu o propunere legislativă, prin care să se creeze o platformă comună la nivel european, la care să se conecteze toate statele membre care vor produce aceste certificate pe baza testelor pe care le fac sau a vaccinărilor pe care le fac în ţară. Un astfel de certificat făcut la Ploieşti să fie recunoscut şi la Paris şi în Copenhaga şi în Madrid şi peste tot în Europa, să poţi să circuli cu el prin aeroporturi, pe la frontiere, pentru că va fi în baza de date la nivel european”.

  • Cioloş, despre scandalul Voiculescu: Nu poţi crucifica un om pentru că e transparent

    „E de văzut ce anume sunt date de care ţine securitatea naţională şi acolo evident, ai o legislaţie care protejează datele respective, dar haideţi să fim serioşi, datele privind vaccinarea, securitatea naţională din punctul meu de vedere e afectată când nu avem acele date şi când nu ştim ce se întâmplă pe teren şi luăm măsuri în necunoştinţă de cauză (…). Dacă un om a greşit, oricare ar fi el, fie că e premierul, sunt eu, e Vlad Voiculescu, oricare ministru, când ai făcut o greşeală, o recunoşti şi o corectezi, dar nu poţi să crucifici un om pentru că e transparent şi să vii cu tot felul de argumente că vai, e pus în pericol statul, pentru că lumea află despre cum se desfăşoară vaccinarea, când datele alea sunt publicate de ministrul Sănătăţii. Deci eu vreau să văd unde e legislaţia aia care îi interzice ministrului Sănătăţii să publice datele alea şi voi fi primul care va cere modificarea legislaţiei respective”, declară la RFI Dacian Cioloş..

    Liderul PLUS susţine că, în acest moment, nu există motive pentru care Vlad Voiculescu să fie demis.

    „Vreau să văd motivele. Deocamdată, nu văd motive să fie demis, pentru că aplică programul de guvernare şi pentru că e transparent. Dar nu o să intru în capcana asta să discutăm de demisia lui Vlad Voiculescu, pentru că nimeni nu a cerut-o (…). Deci cred că ar trebui mai uşor cu demiterea pe scări şi bine ar fi să ne apucăm de treabă, mai degrabă. Vlad Voiculescu e ministru al Sănătăţii, de la el sunt nişte aşteptări, inclusiv cele legate de transparenţă. Încă din primăvara anului trecut, noi, la USR PLUS am cerut Guvernului de atunci transparenţă, pentru că de acolo trebuia să pornim cu analiza şi atunci era firesc ca odată ajunşi la guvernare, să aplicăm noi ceea ce am cerut altora să facă”, adaugă Cioloş.

     

  • Cioloş: Eliminarea pensiilor speciale nu e motiv de laudă, ci un moment de normalitate

    „Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor nu e un motiv de laudă pentru niciun politician, e un moment de normalitate, o revenire la principiul sănătos al contributivităţii. Asta s-a întâmplat astăzi în Parlamentul României şi mă bucur că, la presiunea publică pe care Alianţa USR PLUS şi PNL o fac de câţiva ani, PSD a înţeles să voteze pentru eliminarea acestor pensii pe care tot PSD le-a introdus”, scrie pe Facebook Dacian Cioloş.

    Liderul PLUS menţionează că votul de miercuri din Parlament „este doar o etapă – importantă – în demersul de a restabili dreptatea în România”.

    „Va trebui ca după o analiză rapidă să restabilim acest principiu pentru toate pensiile speciale nejustificate, în acord cu Constituţia României”, conchide Cioloş.

    Deputaţii şi senatorii au votat, miercuri, pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, proiectul adoptat fiind iniţiat de PSD. UDMR nu a votat.

    Decizia a fost luată cu voturi 357 „pentru”, în timp ce parlamentarii UDMR nu au votat.

  • Barna: Nu e fezabil ca puterea să fie la un partid, iar ceilalţi să fie parteneri de antrenament

    „Ideea că toată puterea în stat este în mâna unui partid, iar celelalte partide din coaliţie sunt parteneri de antrenament nu e fezabilă pentru credibilitatea că acest guvern nu e pentru şase luni, cu pentru a guverna timp de patru ani”, spune Dan Barna, după consultările de la Parlament.

    El afirmă că USR PLUS doreşte o coaliţie care să guverneze următorii patru ani.

    La rândul său, Dacian Cioloş a spus că formaţiunile de centru-dreapta trebuie să găsească „o soluţie echilibrată”.

    „Soluţia nu e echilibrată când totul se duce într-o parte, iar noi luăm doar restul. E vorba de echilibrul pe care îl căutăm şi îl dorim. (…) Vrem să evităm situaţii pe care România le-a mai avut când a avut coaliţii. Noi ne dorim un program de guvernare, o echipă care să respecte un echilibru decizional ca să ne asigurăm că niciunul dintre parteneri nu caută alte alternative. România are nevoie de stabilitate în următorii ani”, precizează Dacian Cioloş.

    Dan Barna mai spune că preşedintele Klaus Iohannis a rezonat cu ideea că nu se poate pune problema să existe o competiţie pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

    „Nu putem porni la maraton cu un picior rupt, respectiv în situaţia în care această coaliţie vine în parlament şi spune că o bucată din înţelegere şi din credibilitatea Rguvernării stă în arbitrajul PSD, nu doar că nu o să fim credibili, dar nu va fi nicio stabilitate a coaliţiei”, apreciază Barna.

    PNL doreşte funcţiile de premier şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, în timp ce USR PLUS revendică şefia Camerei Deputaţilor.

  • Barna: Vom face agenda guvernului. Cioloş: USR PLUS, o forţă politică matură.

    USR PLUS este o forţă politică matură, care a dovedit că poate rezista şi că poate creşte într-o competiţie directă cu vechile partide, spune Dacian Cioloş, care precizează că el rămâne propunerea cu care USR PLUS va merge la Cotroceni: „Nu s-a schimbat nimic din punctul nostru de vedere”.

    „USR PLUS este o forţă politică matură, care a dovedit că poate rezista şi că poate creşte într-o competiţie directă cu vechile partide”, spune Dacian Cioloş.

    El mai spune că, dacă datele se confirmă, înseamnă că românii nu au dat un mandat clar niciunui partid să formeze singur guvernul.

    „Am anunţat deja programul nostru de guvernare, am anunţat propunerea de premier (Dacian Cioloş – n.r.)… Nu s-a schimbat nimic din punctul nostru de vedere”, precizează copreşedintele USR PLUS.

    „Noi considerăm că am primit un mandat foarte clar – România are nevoie de modernizare, de reforme profunde, iar acesta e mandatul cu care USR PLUSA merge în Parlament. USR PLUS e pregătit să-şi asume guvernarea. Vom începe discuţiile pornind de la principiile de guvernare cu acele partide politice care vor o guvernare cinstită şi onestă, dar nu cu PSD”, adaugă copreşedintele USR PLUS.

    La rândul său, Dan Barna apreciază că pentrru USR PLUS este un rezultat „istoric”.

    „Dacă patru ani cu aproape 9% am reuşit să facem agenda în parlament, sunt convins că cu un rezultat dublu vom face şi agenda guvernului. Rezultatul spune că nu se va putrea face reformă în România fără USR PLUS”, menţionează Barna.

    Potrivit exit-pollului realizat de Curs-Avangarde, alianţa USR PLUS este creditată cu 16,4% din voturi.

  • Dacian Cioloş după decizia CCR: România a intrat în cea mai gravă criză constituţională din ultimii 30 ani

    Începând cu decizia Curţii Constituţionale de luni, privind desemnarea lui Ludovic Orban ca premier, România a intrat în cea mai gravă criză constituţională din ultimii 30 de ani, susţine preşedintele PLUS, Dacian Cioloş.

    „Acum mai puţin de o lună, o largă majoritate a partidelor parlamentare păreau dispuse să meargă spre alegeri anticipate, fapt care a şi determinat căderea Guvernului. Peste noapte, PSD se răzgândeşte, iar PNL începe să şovăie. Preşedintele ne anunţă că începe să nu mai creadă în alegeri anticipate. Perspectiva cea mai probabilă pare cea de a rămâne şapte luni cu un guvern interimar sau un guvern fără susţinere majoritară clară în parlament. Am mai trecut în 2016 printr-o astfel de situaţie şi ştiu că este practic imposibil să faci reforme şi să scapi de populisme electorale votate în parlament în astfel de situaţii”, scrie, marţi, Dacian Cioloş, pe Facebook.

    Conform liderului PLUS, în tot acest amalgam de răzgândiri, „poziţia mea, a PLUS, dar şi a Alianţei USR PLUS râmâne aceeaşi”.

    „Credem că cea mai bună soluţie sunt alegerile anticipate. Doar acestea ne permit să evităm un an pierdut în incertitudini pentru România. Avem nevoie doar de voinţă politică pentru a ajunge acolo. O desemnare a unui nou prim-ministru în următoarele câteva zile ne-ar readuce pe drumul corect”, mai scrie sursa citată.

    De asemenea, Cioloş subliniază că decizia Curţii Constituţionale „poate avea probleme, dar suntem obligaţi să o urmăm”.

    „Dacă este nevoie de desemnarea unui prim-ministru care chiar să încerce să construiască o majoritate, deşi şansele sunt infime, atunci aşa să fie. Suntem gata să mergem în Parlament şi să prezentăm programul şi echipa noastră de guvernare, singuri sau într-o alianţă. Dacă vom reuşi, vom guverna, dacă nu, va fi făcut un nou pas către anticipate. Important este să nu rămânem blocaţi în nehotărârea actuală a altor actori politici. În astfel de crize, este nevoie de oameni hotărâţi”, conchide liderul politic.

    Curtea Constituţională a stabilit, luni, cu majoritate de voturi, că există conflict juridic de natură constituţională între Preşedinţie şi Parlament din cauza desemnării lui Ludovic Orban în funcţia de premier de către şeful statului Klaus Iohannis.