BusinessMagazin

Tag: chinezi

  • Cum poate fi folosită tescovina în industria modei

    Producţia de vin lasă în urmă deşeuri care îşi pot găsi totuşi o întrebuinţare atunci când cineva vine cu ideea potrivită, după cum o demonstrează o gamă de accesorii intitulată „Unwasted” (neirosit). Realizată de creatoarea de modă de origine chineză Meng Du, gama cuprinde genţi confecţionate din piele obţinută din tescovină, scrie Dezeen.

    Pielea provine de la o firmă franceză, Planet of Grapes, care obţine tescovina de la producătorii de vin din Franţa, o usucă la soare şi transformă într-o pudră pe care o foloseşte mai apoi la fabricarea unui material numit „piele de struguri”.

    Genţile create de Meng Du pentru Unwasted amintesc prin aspect de domeniul din care provine materialul din care au fost confecţionate, fiind denumite „Chardonnay” (cu forma unei cutii cilindrice de tablă pentru sticle de băutură) şi Merlot (care aminteşte de un recipient de plastic cu toartă).

  • Partidul Comunist nu vrea să-i lase pe chinezi liberi nici în Metavers

    Giganţii tech chinezi, de la Tencent la Alibaba şi ByteDance, investesc în Metavers, o piaţă care ar putea căpăta o valoare de 8.000 de miliarde de dolari pe viitor în China, după estimările Morgan Stanley. Însă, în timp ce firme americane ca Meta şi Microsoft îmbrăţişează conceptul fără reţineri, companiile chineze au o abordare mai prudentă pe fondul reglementării mai stricte. Metaversul chinez ar putea arăta foarte diferit din cauza cenzurii guver­namentale, a regulilor stricte privind sectorul tehnologiei şi a cam­paniei purtate de Beijing împotriva criptomonedelor, scrie CNBC.

    Cele mai mari companii tech ale Chinei încep să investească în Metavers. Termenul nu are o defi­niţie concretă, însemnând cel mai adesea lumi virtuale în care oamenii se vor juca şi vor trăi.

    Însă cenzura va fi puternică probabil şi reglementările aspre în condiţiile în care Beijingul continuă să ţină sub strictă observaţie prac­ticile firmelor de tehnologie locale.

    Analiştii spun că realitatea virtuală, gaming-ul şi social media ar putea fi unele dintre primele aplicaţii. „Metaversul este viitorul reţelei sociale. Toţi giganţii tech ai Chinei trebuie să-l îmbrăţişeze pentru a găsi noi modalităţi de a im­plica cea mai tânără generaţie de uti­lizatori de in­ternet, lucru vital în mo­mentul în care mo­delele lor de business pe smart­phone-uri şi in­ternet mobil se ma­turizează“, arată Winston Ma, managing partner la CouldTree Ventures.

    Mişcarea către Metavers a firmelor tech chineze vine după un an în care Beijingul a lansat noi legi extrem de stricte pentru a ţine sub control sectorul tech al ţării. Analiştii spun că aceste legi vor fi probabil folosite pentru a reglementa şi aplicaţiile din Metavers. „Cenzura va fi strictă, iar acest lu­cru înseamnă că va exista cel mai pro­babil un Metavers chinezesc izo­lat, separate de cel internaţional“, po­trivit lui Hanyu Liu, analist la Daxue Consulting.

    Un semn că China caută să reglementeze metaversul pe măsură ce acesta se dezvoltă este legat de înfiinţarea unui comitet menit să dezvolte aplicaţiile metavers ale ţării.

    Recent, comitetul, administrat de compania de stat China Mobile Communications Association, a cooptat alte 17 companii, fiind în prezent alcătuit din 112 companii sau persoane fizice.

    Asociaţia este înregistrată la ministerul afacerilor externe al ţării şi este susţinută de firme de tehnologie importante, ca Huawei şi China Mobile. Comitetul a fost înfiinţat în octombrie, având misiunea de a dezvolta standarde şi tehnologie în jurul metaversului.

    Hanyu Liu analist la Daxue Consulting: Cenzura va fi strictă, iar acest lucru înseamnă că va exista cel mai probabil un Metavers chinezesc izolat, separat de cel internaţional.

     

  • Cum a ajuns China, unul dintre cei mai mari duşmani ai Rusiei, să îl susţină pe Vladimir Putin împotriva Americii si NATO

    Rusia şi China n-au fost niciodată prietene, dar acum sunt aliate până într-acolo încât liderul de la Beijing susţine pretenţia lui Vladimir Putin ca Ucraina să nu se alăture NATO, alianţa militară a Occidentului. Este un amestec fără precedent al Beijingului în chestiuni ce ţin de suveranitate şi apărare atât de departe de sfera de influenţă tradiţională a Chinei. Este un pas îndrăzneţ pe care-l face Xi Jinping într-un dans cu importanţă globală alături de Vladimir Putin.

    Pentru Moscova şi Beijing, criza ucraineană a devenit parte din eforturile de a reduce forţa Americii şi de a face lumea mai sigură pentru autocraţi, scrie Gideon Rachman, comentator politic pentru Financial Times. Impresionant este că, în Europa, Beijingului i se opun făţiş doar state mici şi aparent nesemnificative în jocul geopolitic global, cum sunt Cehia, şi acolo se remarcă primarul Pragăi, şi Lituania, contra căreia China a impus un blocaj comercial. Dar nu trebuie uitat că până în urmă cu câţiva ani Cehia avea un program special de finanţare a democraţiei în lume.

    De asemenea, în aprecierea actualelor mişcări de pe scena geopolitică trebuie ţinut cont şi de faptul că în urmă cu câţiva ani cancelarul german Angela Merkel l-a ales pe Jinping drept partener în lupta contra SUA lui Donald Trump în apărarea globalizării şi a vechii ordini comerciale. Acum nici Trump şi nici Merkel nu mai sunt la putere. În articolul său pentru FT, Gideon Rachman încearcă să facă lumină în planurile Chinei şi Rusiei pentru o nouă ordine mondială. Alianţa occidentală a ameninţat Kremlinul cu sancţiuni „masive” şi „fără precedent” dacă Rusia atacă Ucraina. Dar, pe măsură ce criza din Ucraina ajunge la punctul de fierbere, eforturile occidentale de a izola şi pedepsi Rusia vor fi probabil subminate de sprijinul Chinei, uriaşul vecin al Rusiei. Pentru Vladimir Putin, liderul chinez Xi Jinping a devenit cel mai important aliat al său. Contactul dintre cei doi la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing stau mărturie pentru acest lucru.

    Într-un apel telefonic între Putin şi Xi în decembrie, liderul chinez a susţinut cererea Rusiei ca Ucraina să nu adere niciodată la NATO. Acum un deceniu, o astfel de relaţie părea puţin probabilă: China şi Rusia erau la fel de rivale cum erau partenere. Dar după o perioadă în care ambele ţări s-au luptat în mod persistent cu SUA, sprijinul lui Xi pentru Putin reflectă o identitate tot mai clară între interesele şi viziunile asupra lumii ale Moscovei şi Beijingului. Potrivit presei chinezeşti, Xi i-a spus lui Putin că „anumite forţe internaţionale se amestecă în mod arbitrar în afacerile interne ale Chinei şi Rusiei, sub masca democraţiei şi drepturilor omului”. După cum au arătat în mod clar remarcile lui Xi către Putin, liderul rus şi cel chinez sunt uniţi de convingerea că SUA complotează să submineze şi să le răstoarne guvernele.

    În perioada de glorie a comunismului, Rusia şi China au susţinut forţele revoluţionare din întreaga lume. Dar astăzi Moscova şi Beijingul au îmbrăţişat retorica contrarevoluţiei. Când au izbucnit recent tulburările în Kazahstan, Putin a acuzat SUA că încearcă să sponsorizeze o „revoluţie colorată” – un termen dat mişcărilor de protest prin care se încearcă schimbarea guvernului (revoluţia din Ucraina care a avut ca rezultat alungarea rusofilului Viktor Ianukovici a fost portocalie) – într-o ţară care se învecinează atât cu Rusia, cât şi cu China. Oficiali chinezi de rang înalt au reluat aceste remarci. După cum o văd Rusia şi China, revolta din Kazahstan se încadrează într-un model. Kremlinul susţine de mult că SUA au fost mâna ascunsă din spatele revoltei ucrainene de pe Maidan din 2013-2014, în care un lider apropiat Moscovei a fost răsturnat. China insistă, de asemenea, că forţe străine – printre care a se înţelege  SUA – s-au aflat în spatele uriaşelor proteste din Hong Kong din 2019, încheiate printr-o represiune coordonată de la Beijing.

    Atât Putin, cât şi Xi au arătat clar că ei cred că obiectivul final al Americii este de a le răsturna guvernele şi că forţele locale pro-democraţie sunt calul troian al americanilor. În 1917, în plin război mondial, preşedintele SUA, Woodrow Wilson a vorbit despre „a face lumea sigură pentru democraţie”. În 2022, Putin şi Xi sunt hotărâţi să facă lumea mai sigură pentru autocraţie. Ambiţiile Rusiei şi Chinei sunt însă departe de a fi complet defensive. Atât Putin, cât şi Xi cred că vulnerabilitatea lor la „revoluţiile colorate” provine din defectele fundamentale ale ordinii mondiale actuale – combinaţia de instituţii, idei şi structuri de putere care determină modul în care se desfăşoară politica globală. Drept urmare, ei împărtăşesc hotărârea de a crea o nouă ordine mondială care să se potrivească mai bine intereselor Rusiei şi Chinei – aşa cum sunt acestea definite de actualii lor lideri. Două caracteristici ale ordinii mondiale actuale la care ruşii şi chinezii strâmbă din nas sunt „unipolaritatea” şi „universalitatea”. Mai simplu spus, ei cred că aranjamentele actuale dau Americii prea multă putere – şi sunt hotărâţi să schimbe acest lucru. „Unipolaritatea” înseamnă că după prăbuşirea Uniunii Sovietice lumea a rămas cu o singură superputere – SUA. Fiodor Luchianov, un gânditor rus de politică externă, care este apropiat de preşedintele Putin, consideră că unipolaritatea „a dat Statelor Unite capacitatea şi posibilitatea de a face tot ce consideră de cuviinţă pe scena mondială”.

    El susţine că noua eră a hegemoniei americane a fost introdusă prin războiul din Golf din 1991 – în care SUA au adunat o coaliţie globală pentru a alunga armata irakiană a lui Saddam Hussein din Kuweit. Războiul din Golf a fost urmat de o succesiune de intervenţii militare conduse de SUA în întreaga lume, inclusiv în Bosnia şi Kosovo în sângeroasele războaie iugoslave care au început în anii 1990. Bombardarea de către NATO a Belgradului, capitala Serbiei, în 1999, a făcut multă vreme parte din argumentul Rusiei că NATO nu este o alianţă pur defensivă. Că bombele NATO au lovit şi ambasada Chinei din Belgrad nu a fost uitat la Beijing. După atacurile teroriste din 11 septembrie de la New York şi Washington, NATO a invocat articolul 5 – clauza sa de apărare reciprocă – şi a invadat Afganistanul. Încă o dată, potrivit lui Luchianov, America şi-a demonstrat dorinţa şi capacitatea de a „transforma cu forţa lumea”.

    Dar înfrângerea Americii în Afganistan, simbolizată de retragerea haotică din Kabul în vara anului trecut, le-a dat ruşilor speranţa că ordinea mondială condusă de SUA se năruie. Luchianov susţine că abandonarea Kabulului în mâinile talibanilor a fost „la fel de istorică şi simbolică precum căderea Zidului Berlinului”. Academicieni chinezi influenţi gândesc cam la fel. Yan Xuetong, decanul şcolii de relaţii internaţionale de la Universitatea Tsinghua din Beijing (alma mater a lui Xi), scrie că „China consideră că ascensiunea sa la statutul de mare putere îi dă dreptul la un nou rol în afacerile mondiale – unul care nu poate fi împăcat cu dominaţia incontestabilă a SUA”.

    La fel ca Luchianov, Yan crede că „ordinea mondială condusă de SUA se destramă”. În locul ei va veni o ordine multipolară”. Preşedintele Xi însuşi a exprimat-o şi mai succint cu afirmaţia adesea repetată că „Estul se ridică şi Vestul este în declin”. Pentru Rusia şi China, realizarea unei noi ordini mondiale nu este doar o chestiune de putere brută. Este şi o bătălie de idei. În timp ce tradiţia liberală occidentală promovează ideea drepturilor universale ale omului, gânditorii ruşi şi chinezi argumentează că diferitele tradiţii culturale şi „civilizaţii” ar trebui lăsate să se dezvolte în moduri diferite.

    Vladislav Surcov, cândva un consilier influent al lui Putin, a condamnat „eforturile repetate fără rezultat ale Rusiei de a deveni parte a civilizaţiei occidentale”. În schimb, spune el, Rusia ar trebui să îmbrăţişeze ideea că a „absorbit atât Estul, cât şi Vestul” şi că are o „mentalitate hibridă”. În mod similar, gânditorii proguvernamentali de la Beijing susţin că o fuziune a confucianismului şi comunismului înseamnă că China va fi întotdeauna o ţară care pune accentul pe drepturile colective mai degrabă decât pe cele individuale. Ei susţin că succesul Chinei în combaterea Covid-19 reflectă superioritatea insistenţei chineze pe acţiunea colectivă şi pe drepturile de grup.

    Atât Putin, cât şi Xi cred că vulnerabilitatea lor la „revoluţiile colorate” provine din defectele fundamentale ale ordinii mondiale actuale – combinaţia de instituţii, idei şi structuri de putere care determină modul în care se desfăşoară politica globală.

    Beijingul şi Moscova susţin că ordinea mondială actuală este caracterizată de o încercare americană de a impune altor ţări idei occidentale despre democraţie şi drepturile omului, dacă este necesar chiar şi prin intervenţie militară. Noua ordine mondială pe care o cer Rusia şi China s-ar baza, în schimb, pe sfere de influenţă distincte. SUA ar accepta dominaţia rusă şi chineză asupra vecinătăţilor lor şi şi-ar abandona sprijinul pentru democraţie sau revoluţiile colorate care ar putea ameninţa regimurile lui Putin sau Xi.

    Criza Ucrainei este o luptă pentru viitoarea ordine mondială deoarece se referă tocmai la aceste probleme. Pentru Putin, Ucraina face parte din punctul de vedere cultural şi politic din sfera de influenţă a Rusiei. Nevoile de securitate ale Rusiei ar trebui să-i dea dreptul de a se opune oricărei dorinţe ucrainene de a se alătura NATO, alianţa Occidentului. Moscova cere, de asemenea, să acţioneze ca protector al vorbitorilor de limbă rusă. Pentru SUA, aceste cereri încalcă unele principii de bază ale ordinii mondiale actuale – în special, dreptul unei ţări independente de a-şi defini propria politică externă şi alegeri strategice. Criza din Ucraina se referă şi la „ordinea mondială”, deoarece are implicaţii globale clare. SUA ştiu că dacă Rusia atacă Ucraina şi îşi stabileşte propria „sferă de influenţă”, se va crea un precedent pentru China. În timpul erei Xi, China a construit baze militare în toate zonele contestate din Marea Chinei de Sud. Ameninţările Beijingului de a invada Taiwan – o insulă democrată autonomă pe care China o consideră o provincie rebelă – au devenit, de asemenea, mai evidente şi mai frecvente. Dacă Putin va reuşi să invadeze Ucraina, tentaţia ca Xi să atace Taiwanul va creşte, la fel şi presiunea internă asupra liderului chinez din partea naţionaliştilor surexcitaţi care simt sfârşitul erei americane. Rusia şi China au în mod clar plângeri similare cu privire la ordinea mondială actuală. Există, de asemenea, câteva diferenţe importante între abordările Moscovei şi Beijingului. Rusia este în prezent mai dispusă să-şi asume riscuri militare decât China. Dar obiectivele sale finale pot fi mai limitate. Pentru ruşi, folosirea forţei militare în Siria, Ucraina şi în alte părţi este o modalitate de a respinge afirmaţia fostului preşedinte american Barack Obama că Rusia nu este acum decât o putere regională. Dmitri Trenin de la Centrul Carnegie din Moscova apreciază că „pentru liderii ţării, Rusia nu este nimic dacă nu este o mare putere”. Dar, în timp ce Rusia aspiră să fie una dintre marile puteri ale lumii, China pare să se gândească la înlocuirea SUA ca putere dominantă a lumii. Elizabeth Economy, autoarea unei cărţi noi intitulate The World According to China (Lumea conform Chinei – trad.), susţine că Beijingul urmăreşte o „ordine internaţională radical transformată” în care SUA este în esenţă împinsă afară din Pacific şi devine doar o putere atlantică. Întrucât Indo-Pacificul este acum nucleul economiei globale, asta ar lăsa în esenţă China în poziţia de „numărul unu”. Rush Doshi, un savant din China care lucrează la Casa Albă, aduce un argument similar în cartea sa, «The Long Game» (Jocul lung – trad.). Citând diverse surse chineze, Doshi susţine că China ţinteşte acum în mod clar către hegemonie globală în stil american. Diferenţa de amploare a ambiţiilor Chinei şi Rusiei reflectă diferenţa în potenţialul lor economic. Economia Rusiei este acum aproximativ de dimensiunea Italiei. Moscova pur şi simplu nu are avuţia necesară pentru a susţine un atac la supremaţia globală. Însă China este acum, după unele criterii, cea mai mare economie din lume. Este, de asemenea, cel mai mare producător şi exportator din lume. Populaţia sa de 1,4 miliarde de oameni este de aproximativ zece ori mai mare decât cea a Rusiei. Drept urmare, este realist ca Partidul Comunist şi liderul său să vrea să facă din China cea mai puternică ţară din lume. Dar, în timp ce diferenţele dintre potenţialul economic al Rusiei şi ale Chinei îl fac pe Xi mai ambiţios decât Putin, pe termen scurt îl fac şi mai precaut. Există ceva din disperarea împătimitului de jocuri de noroc în dorinţa lui Putin de a folosi forţa militară pentru a încerca să schimbe echilibrul de putere în Europa. Trenin susţine că, după ce a văzut NATO extinzându-se în mare parte din ceea ce a fost cândva blocul sovietic, Putin vede Ucraina drept „ultimul lui bastion”.

    La Beijing, dimpotrivă, există un sentiment puternic că timpul şi istoria sunt de partea Chinei. Chinezii au, de asemenea, multe instrumente economice pentru a-şi extinde influenţa, care pur şi simplu nu sunt disponibile ruşilor. Un proiect emblematic al anilor Xi este Iniţiativa Belt and Road, un vast program internaţional de infrastructură finanţat de China, care se întinde în Asia Centrală, Africa, Europa şi Americi. Chiar şi în Rusia. Pe măsură ce America a devenit mai protecţionistă, China şi-a folosit şi puterea comercială pentru a-şi extinde influenţa globală. Recent a fost lansat Parteneriatul Economic Regional Cuprinzător, o nouă zonă vastă de liber schimb în Asia-Pacific, care include China şi câţiva aliaţi strategici ai americanilor, cum ar fi Japonia şi Australia, la care SUA nu participă. Permiterea sau interzicerea accesului la piaţa chinezească oferă Beijingului un instrument de influenţă care pur şi simplu nu este disponibil Moscovei. Dar va funcţiona gradualismul? Sau au nevoie Rusia şi China de un fel de moment dramatic pentru a crea noua ordine mondială pe care o caută? Istoria sugerează că noi sisteme de guvernare apar în general după evenimente politice seismice, cum ar fi un război major. O mare parte din arhitectura de securitate şi instituţională a ordinii mondiale actuale a apărut pe măsură ce cel de-al Doilea Război Mondial se apropia de final sau în urma acestuia, când au fost înfiinţate ONU, Banca Mondială şi FMI iar pentru sediile lor au fost alese  SUA. Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (Gatt) a intrat în vigoare în 1948. NATO a fost creeată în 1949. Tratatul de Securitate SUA-Japonia a fost semnat în 1951. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, precursoarea UE, a fost, de asemenea, fondată în 1951. După încheierea războiului rece, structurile rivale susţinute de sovietici precum Pactul de la Varşovia s-au prăbuşit, iar NATO şi UE s-au extins până la graniţele Rusiei. China a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului, succesorul Gatt, în 2001. Întrebarea acum este dacă ambiţiile Rusiei şi ale Chinei pentru o „nouă ordine mondială” vor avea nevoie şi de un război pentru a se realiza. Un conflict direct cu SUA este pur şi simplu prea periculos în era nucleară şi nu se va întâmpla decât dacă toate părţile calculează greşit (ceea ce este întotdeauna posibil).

  • Chinei îi este foarte sete. Cine ar trebui să se teamă

    ​În unele părţi ale Rusiei persistă teama că ţara va fi invadată de armata chineză deoarece China ar râvni la bogăţiile ei naturale. Cui îi mai este frică de China? Sau cine ar trebui să se teamă?

    Dintre toate problemele Beijingului – declinul demografic, un climat politic sufocant, blocarea sau inversarea reformelor economice -, epuizarea resurselor naturale poate fi cea mai presantă, scrie Bloomberg.

    Natura şi geopolitica pot interacţiona în moduri urâte. Istoricul Geoffrey Parker susţinea că schimbarea tiparelor meteorologice a dus la război, revoluţie şi răsturnări politice şi sociale majore în timpul unei lungi crize globale din secolul al XVII-lea. Mai recent, schimbările climatice au deschis sau creat noi rute comerciale, acces către resurse şi rivalităţi în Arctica. Iar acum, China, o mare putere care pare adesea înclinată să reordoneze sistemul internaţional, rămâne fără apă în moduri care ar putea naşte conflictele în ţară şi în străinătate.

    Resursele naturale au fost întotdeauna esenţiale pentru puterea economică şi geopolitică. În secolul al XIX-lea, o ţară – Marea Britanie – a luat-o înaintea turmei deoarece rezervele sale abundente de cărbune i-au permis să conducă revoluţia industrială.

    Marea Britanie a fost în cele din urmă depăşită de SUA, care şi-au exploatat suprafeţele uriaşe de teren arabil, rezervele masive de petrol şi alte resurse pentru a deveni un gigant al economiei.

    Acelaşi lucru este valabil şi pentru ascensiunea Chinei. Reformele capitaliste, un sistem comercial global primitor şi o demografie bună au contribuit, toate, la o creştere economică atât de rapidă  încât a propulsat China în elita globală în doar trei decenii. Faptul că China era aproape autosuficientă în pământ, apă şi multe materii prime – şi că forţa de muncă ieftină i-a permis să exploateze aceste resurse în mod agresiv – a ajutat-o, de asemenea, să devină atelierul lumii. Fabrica de chinezării ieftine a planetei a ajuns acum să cucerească spaţiul cosmic. Cu toate acestea, abundenţa în resurse naturale a Chinei este de domeniul trecutului. După cum este argumentat în viitoarea carte „Zona de pericol”, Beijingul a exploatat o bună parte din resursele sale. În urmă cu un deceniu, China a devenit cel mai mare importator de produse agricole din lume. Suprafaţa sa arabilă s-a micşorat din cauza degradării şi supraexploatării.

    Dezvoltarea vertiginoasă a făcut din China cel mai mare importator de energie din lume: cumpără trei sferturi din petrolul consumat din străinătate, într-un moment în care America a devenit un exportator net de energie.

    Situaţia apei din China este deosebit de sumbră. După cum notează Gopal Reddy, China deţine 20% din populaţia lumii, dar doar 7% din apa dulce.

    Regiuni întregi, în special în nord, suferă de deficit de apă mai rău decât multe regiuni din Orientul Mijlociu deşertic.

    Mii de râuri au dispărut, înghiţite de oraşe şi de agricultura intensivă, în timp ce industrializarea şi poluarea au stricat o mare parte din apa care a mai rămas.

    Potrivit unor estimări, 80% până la 90% din apele subterane ale Chinei şi jumătate din apa de râu sunt prea poluate pentru a putea fi băute. Mai mult de jumătate din apele subterane şi un sfert din apa de râu nu pot fi folosite nici măcar pentru industrie sau agricultură.

    Aceasta este o problemă costisitoare. China este forţată să devieze apa din regiunile relativ umede către nordul afectat de secetă, iar experţii estimează că ţara pierde cu mult peste 100 de miliarde de dolari anual ca urmare a deficitului de apă.

    Penuria şi agricultura nesustenabilă provoacă deşertificarea unor suprafeţe mari de pământ. Deficienţele energetice legate de apă au devenit comune în toată ţara.

    Guvernul a promovat raţionalizarea şi îmbunătăţirea eficienţei cunsumului de apă, dar nimic suficient pentru a stopa problema.

    Recent, autorităţile chineze au anunţat că Guangzhou şi Shenzhen – două oraşe mari din delta râului Pearl, relativ bogată în apă – se vor confrunta cu o secetă gravă până în anul viitor.

    Implicaţiile economice şi politice sunt îngrijorătoare. Făcând ca avansul economic să coste mai mult, problemele legate de resursele Chinei s-au alăturat unui şir de alte provocări — declinul demografic, un climat politic din ce în ce mai sufocant, blocarea sau inversarea multor reforme economice cheie — pentru a provoca o încetinire care avea efecte pronunţate chiar înainte de apariţia Covid.

    Pactul social al Chinei va fi testat pe măsură ce resursele în scădere intensifică luptele de distribuţie a acestora.

    În 2005, premierul Wen Jiabao a declarat că deficitul de apă ameninţă „însăşi supravieţuirea naţiunii chineze”.

    Un ministru al resurselor de apă a declarat că China trebuie „să lupte pentru fiecare picătură de apă ori moare”. Lăsând figurile de stil deoparte, deficitul de resurse şi instabilitatea politică merg adesea mână în mână.

    Pot urma tensiuni externe sporite. Observatorii chinezi se tem că, dacă Partidul Comunist Chinez se simte nesigur pe plan intern, acesta şi-ar putea ataca rivalii internaţionali.

    Chiar şi pe termen scurt, problemele cu apa provoacă conflicte geopolitice. O mare parte din apa dulce a Chinei este concentrată în teritorii precum Tibet pe care guvernul comunist le-a confiscat cu forţa după preluarea puterii în 1949.

    De ani de zile, China a încercat să-şi rezolve provocările legate de resurse prin constrângerea şi sărăcirea vecinilor săi.

    Prin construirea unei serii de baraje uriaşe pe râul Mekong, Beijingul a declanşat secete recurente şi inundaţii devastatoare în ţări din Asia de Sud-Est, cum ar fi Thailanda şi Laos, care depind de această cale navigabilă.

    Deturnarea râurilor din Xinjiang a avut efecte devastatoare în aval în Asia Centrală.

    O sursă tot mai mare de tensiuni în Himalaya este planul Chinei de a bara cursuri de apă majore înainte de a ajunge în India, lăsând acea ţară (şi Bangladesh) la mila vremii şi a Partidului Comunist.

    După cum spune analistul indian Brahma Chellaney: „Mărirea teritoriului Chinei în Marea Chinei de Sud şi Himalaya… a fost însoţită de eforturi mai ascunse ale Beijingului de a-şi însuşi resursele de apă din bazinele fluviale transnaţionale”.

    Cu alte cuvinte, cu cât China este mai însetată, cu atât ar putea deveni mai agresivă din punct de vedere geopolitic. Despre Rusia se spune acelaşi lucru. Moscova a legat Rusia continentală de Crimeea, peninsulă ucraineană invadată şi anexată de armata rusă, printr-un pod uriaş, dar n-a rezolvat problema penuriei de apă de acolo. Peninsula are alimentată cu apă printr-un canal artificial venit din Ucraina, dar Kievul l-a blocat. Nu sunt puţini analiştii care spun că o soluţie pe care Kremlinul o are în vedere sunt noi cuceriri teritoriale în Ucraina.

  • Bursele din SUA caută noi companii străine pe măsură ce firmele chineze continuă să se retragă: New York Stock Exchange şi Nasdaq se uită către societăţi din Asia de Sud-est şi India pentru a compensa pierderile

    În general, companiile asiatice din afara Chinei nu au avut niciodată o prezenţă semnificativă pe piaţa americană de capital, însă societăţile respective câştigă acum tot mai multă atenţie pe măsură ce tensiunile dintre Washington şi Beijing generează o încetinire a listărilor chineze în SUA, ameninţând veniturile înregistrate de New York Stock Exchange (NYSE) şi Nasdaq, scrie Financial Times.

    „Credem că întreaga regiune este pregătită pentru operaţiuni de tip IPO (oferte publice iniţiale – n.r.). Reţeaua a crescut de la câteva companii în urmă cu un an la câteva zeci în ziua de astăzi”, spune Bob McCooey, preşedintele Nasdaq Asia-Pacific, adăugând că regiunea ar putea înlocui China şi ar deveni o sursă majoră de business.

    Perspectivele privind IPO-urile efectuate în Statele Unite de către companii chineze s-au înrăutăţit în ultimele luni, pe fondul viitoarelor legi ce ar permite delistarea societăţilor chineze tranzacţionate în SUA, în contextul în care auditorii respectivelor companii nu se conformează cerinţelor impuse de autorităţile americane.

    Atragerea altor companii asiatice ar constitui o schimbare majoră faţă de trendurile adoptate în ultima perioadă. Firmele chineze au derulat mai multe IPO-uri în SUA în 2021 decât toate companiile din regiunea Asia-Pacific în ultimul deceniu, conform furnizorului de date Refinitiv, citat de FT.

    Indonezia şi India sunt văzute drept unele dintre cele mai mari oportunităţi datorită populaţiilor celor două ţări şi potenţialului de creştere pe care îl deţin, fiind luate în calcul companii din Vietnam şi Malaezia.

    Recenta listare a grupului tech Grab pe bursa din Singapore, care a completat în decembrie cea mai mare fuziune cu un SPAC (special purpose acquisition company) din istorie, a susţinut de asemenea interesul pentru regiunea Asia-Pacific.

    La fel ca Republica Populară Chineză, India impune reguli care complică planurile companiilor locale de a se lista în afara ţării. O singură societate indiană, operatorul de energie regenerabilă Azure Power, a desfăşurat un IPO în SUA în ultimii zece ani.

    Alex Ibrahim, şeful diviziei de pieţe internaţionale de capital din cadrul NYSE, susţine că există, într-adevăr, o serie de „limite de reglementare”, însă companiile pot deveni „creative” în ceea ce priveşte găsirea unor moduri de a realiza listări duale sau de a se reîncorpora în afara Indiei.

    Însă înlocuirea companiilor chineze nu va fi simplă. Momentan există 80 de companii private cu evaluări de peste un miliard de dolari în Asia-Pacific (excluzând China), însă nicio firmă nu se apropie de anvergura unor giganţi precum Alibaba, grup de e-commerce evaluat la 128 de miliarde de dolari în 2014, când a debutat pe piaţa americană de capital.

     

  • „Game over” pentru companiile chinezeşti listate în SUA: Până în 2024, majoritatea firmelor chineze tranzacţionate pe bursele americane s-ar putea lista în Hong Kong şi Shanghai

    Companiile chineze listate pe Wall Street vor fi, cel mai probabil, eliminate din pieţele de capital din SUA în următorii trei ani, pe măsură ce tensiunile dintre Beijing şi Washington vor continua să crească, spune un reprezentant al unei firme globale de gestionare a activelor, citat de CNBC.

    „Cred că jocul s-a sfârşit pentru majoritatea companiile chineze listate pe pieţele din SUA. Este o problemă care există de 20 de ani – şi nu am fost în stare să o rezolvăm”, afirmă David Loevinger, managing director al diviziei de cercetare pentru pieţele emergente din cadrul TCW Group, o companie de administrare a activelor din Los Angeles.

    TCW Group înregistra active nete sub gestiune de 265,8 miliarde de dolari pe 30 septembrie 2021, conform site-ului oficial al companiei.

    Luna aceasta, autoritatea de supraveghere financiară din SUA (SEC – Securities and Exchange Commission) a finalizat regulile premergătoare unei legi care ar permite delistarea societăţilor chineze prezente la tranzacţionare în Statele Unite, în condiţiile în care auditorii respectivelor companii nu se conformează cererilor autorităţilor americane.

    Legea a început să prindă contur în 2020, după ce autorităţile chineze au respins solicitările Boardului de Supraveghere a Contabilităţii Companiilor Publice din SUA (PCAOB) de auditare a firmelor chineze tranzacţionate în Statele Unite.

    „Având în vedere gradul actual de neîncredere dintre guvernele din SUA şi China, relaţia având şanse mici de îmbunătăţire în viitorul apropiat, nu există „niciun mod în care putem rezolva situaţia în următorii câţiva ani”, adaugă Loevinger.

    „Realitatea este că, până în 2024, cele mai multe companii chineze prezente pe exchange-urile americane nu vor mai fi listate în Statele Unite. Majoritatea îşi vor îndrepta atenţia către Hong Kong şi Shanghai.”

    La mai puţin de şase luni de la listare, gigantul chinez de ride-hailing Didi a declarat recent că se va delista de pe New York Stock Exchange, urmând să se tranzacţioneze pe bursa din Hong Kong.

    Când o companie se delistează de pe un exchange precum NYSE şi Nasdaq îşi pierde accesul la o gamă largă de cumpărători, vânzători şi intermediari.

    Conform presei internaţionale, autorităţile din Beijing nu au fost mulţumite cu privire la decizia Didi de a se lista în Statele Unite fără să rezolve în prealabil o serie importantă de probleme de securitate cibernetică. Autorităţile le-au spus executivilor din cadrul firmei să dezvolte un plan de delistare invocând un set de temeri privind scurgerea datelor.

    Pe lângă Didi, multe alte companii chineze de top listate în SUA au demarat procedurile de listare duală în Hong Kong. Printre cele mai importante nume se găsesc gigantul de e-commerce Alibaba, rivalii de la JD.com, compania de social media Weibo, grupul de gaming NetEase şi Baidu, competitorul chinez al Google.

    „Pur şi simplu nu cred că guvernul chinez le va permite organelor americane de reglementare să obţină acces nestingherit la documentele interne de audit ale companiilor chinezeşti. Iar dacă autorităţile americane nu au acces la aceste documente, ele nu vor putea proteja pieţele din SUA de potenţiale fraude”, explică Loevinger.

    În iulie, existau 248 de companii chinezeşti listate pe principalele burse americane, cu o capitalizare totală de 2.100 de miliarde de dolari.

    La ora publicării ştirii, indicele Nasdaq Golden Dragon China, care monitorizează activitatea a circa 100 de companii chineze listate în SUA, era pe minus cu 1,38%. Declinul din 2021 depăşeşte 40%.

     

  • Statele Unite sunt îngrijorate: Dezvoltarea nucleară a Chinei reprezintă „una dintre cele mai mari schimbări ale puterii geostrategice pe care le-a experimentat vreodată lumea”

    Pe 27 iunie, China a devenit prima naţiune care a lansat un vehicul hipersonic, o navă manevrabilă care se deplasează cu o viteză de peste cinci mai mare decât cea a sunetului, relatează Financial Times.

    Vehiculul a fost propulsat de o rachetă care poate zbura deasupra Polului Sud, evitând apărarea antirachetă a SUA care se concentrează pe Polul Nord. Această traiectorie oferă chinezilor o nouă modalitate de a lovi potenţialele ţine din America.

    Testul scoate din nou în relief potenţiala capacitate nucleare în creştere a Chinei, fapt care declanşează multiple semne de alarmă la Washington. La începutul acestei luni, Pentagonul a declarat că forţa nucleară a ţării comuniste va creşte de patru ori, ajungând la 1.000 de focoase până în 2030.

    În ultimele două decenii, China a uimit Washingtonul cu ritmul neobosit al formării sale militare convenţionale, variind de la avioane de luptă şi bombardiere până la submarine şi nave de război. Marina sa este acum de departe cea mai puternică din lume.

    Dar combinaţia dintre testul hipersonic şi avertismenul focosului a concentrat acum atenţia asupra unei posibile schimbări dramatice în agenda nucleară a Beijingului.

    Liderii militari din Washington se confruntă cu două întrebări critice. După decenii de creştere a forţelor sale nucleare, China trece la o abordare mai puţin defensivă. Are această strategie potenţialul de a modifica semnificativ echilibrul de putere în Asia de Est? Şi ar putea acest lucru să permită Chinei să câştige un conflict cu SUA asupra Taiwanului prin neutralizarea ameninţării armelor nucleare americane?

    Generalul Mark Milley a descris testul, care a fost raportat pentru prima dată de Financial Times, ca fiind foarte aproape de un „moment Sputnik”, referidu-se la introducerea de către Uniunea Sovietică a unui satelit în spaţiu în 1957.

    „Asistăm la una dintre cele mai mari schimbări ale puterii geostrategice pe care le-a experimentat vreodată lumea”, spune Milley pentru FT.

    „Această situaţie ia naştere alături de o schimbare fundamentală a caracterului războiului”, adaugă Milley. „Trebuie să acţionăm de urgenţă pentru a dezvolta capacităţile în toate domeniile, terestre, maritime, aeriene, spaţiale, cibernetice şi nucleare. Trebuie să acţionăm acum, altfel riscăm să ne condamnăm generaţiile viitoare la eşec”.

    Amiralul Charles Richard, conducătorul forţelor nucleare americane în calitate de şef al Comandamentului Strategic, a spus în august că extinderea nucleară a Chinei este cu totul neaşteptată şi îngrijorătoare. Generalul John Hyten a declarat: „Toate armele hipersonice pe care le construiesc sunt concepute pentru SUA… Trebuie să luăm extrem de serios această situaţie”.

    Ca răspuns la declaraţiile Pentagonului, ambasada chineză a acuzat SUA că a cheltuit trilioane de dolari pentru a-şi moderniza propriul arsenal nuclear. „Lumea va decide cine este cu adevărat responsabil de această nebunie nucleară”, a declarat ambasada, conform sursei citate.

     

  • Statele Unite sunt îngrijorate: Dezvoltarea nucleară a Chinei reprezintă „una dintre cele mai mari schimbări ale puterii geostrategice pe care le-a experimentat vreodată lumea”

    Pe 27 iunie, China a devenit prima naţiune care a lansat un vehicul hipersonic, o navă manevrabilă care se deplasează cu o viteză de peste cinci mai mare decât cea a sunetului, relatează Financial Times.

    Vehiculul a fost propulsat de o rachetă care poate zbura deasupra Polului Sud, evitând apărarea antirachetă a SUA care se concentrează pe Polul Nord. Această traiectorie oferă chinezilor o nouă modalitate de a lovi potenţialele ţine din America.

    Testul scoate din nou în relief potenţiala capacitate nucleare în creştere a Chinei, fapt care declanşează multiple semne de alarmă la Washington. La începutul acestei luni, Pentagonul a declarat că forţa nucleară a ţării comuniste va creşte de patru ori, ajungând la 1.000 de focoase până în 2030.

    În ultimele două decenii, China a uimit Washingtonul cu ritmul neobosit al formării sale militare convenţionale, variind de la avioane de luptă şi bombardiere până la submarine şi nave de război. Marina sa este acum de departe cea mai puternică din lume.

    Dar combinaţia dintre testul hipersonic şi avertismenul focosului a concentrat acum atenţia asupra unei posibile schimbări dramatice în agenda nucleară a Beijingului.

    Liderii militari din Washington se confruntă cu două întrebări critice. După decenii de creştere a forţelor sale nucleare, China trece la o abordare mai puţin defensivă. Are această strategie potenţialul de a modifica semnificativ echilibrul de putere în Asia de Est? Şi ar putea acest lucru să permită Chinei să câştige un conflict cu SUA asupra Taiwanului prin neutralizarea ameninţării armelor nucleare americane?

    Generalul Mark Milley a descris testul, care a fost raportat pentru prima dată de Financial Times, ca fiind foarte aproape de un „moment Sputnik”, referidu-se la introducerea de către Uniunea Sovietică a unui satelit în spaţiu în 1957.

    „Asistăm la una dintre cele mai mari schimbări ale puterii geostrategice pe care le-a experimentat vreodată lumea”, spune Milley pentru FT.

    „Această situaţie ia naştere alături de o schimbare fundamentală a caracterului războiului”, adaugă Milley. „Trebuie să acţionăm de urgenţă pentru a dezvolta capacităţile în toate domeniile, terestre, maritime, aeriene, spaţiale, cibernetice şi nucleare. Trebuie să acţionăm acum, altfel riscăm să ne condamnăm generaţiile viitoare la eşec”.

    Amiralul Charles Richard, conducătorul forţelor nucleare americane în calitate de şef al Comandamentului Strategic, a spus în august că extinderea nucleară a Chinei este cu totul neaşteptată şi îngrijorătoare. Generalul John Hyten a declarat: „Toate armele hipersonice pe care le construiesc sunt concepute pentru SUA… Trebuie să luăm extrem de serios această situaţie”.

    Ca răspuns la declaraţiile Pentagonului, ambasada chineză a acuzat SUA că a cheltuit trilioane de dolari pentru a-şi moderniza propriul arsenal nuclear. „Lumea va decide cine este cu adevărat responsabil de această nebunie nucleară”, a declarat ambasada, conform sursei citate.

     

  • De ce a ales Alibaba să nu publice rezultatele din cadrul evenimentului Singles Day de anul acesta. În 2020, compania „se lăuda” cu peste 580.000 de comenzi pe minut

    Compania chineză JD.com a marcat vânzări de 311,4 miliarde de yuani (48,6 miliarde de dolari) de-a lungul platformelor pe care le deţine în timpul evenimentului de shopping Singles Day, doborându-şi astfel recordul înregistrat anul trecut, potrivit CNBC.

    Cifrele publicate de JP.com se referă la volumele tranzacţiilor, reprezentând cantitatea de bani care au fost tranzacţionaţi pe platformele de e-commerce ale societăţii. Astfel, datele nu se traduc direct în venituri pentru companie şi nu iau în calcul produsele returnate.

    Totuşi, numărul indică apetitul cumpărătorilor pentru Singles Day (Sau Double 11), un uriaş eveniment de shopping din China, care eclipsează Black Friday şi Cyber Monday din Statele Unite în ceea ce priveşte vânzările.

    Gigantul Alibaba a lansat Singles Day în 2009 pentru a încuraja vânzările din rândurile persoanelor singure, conceptul intenţionând să creeze o antiteză pentru celebrul Valentine’s Day. În 2020, compania a înregistrat la un moment dat 583.000 de comenzi pe minut.

    Anul acesta, firma cofondată de Jack Ma nu a publicat rezultatele generate de eveniment, iar analiştii sunt de părere că societatea a ales o strategie discretă deoarece plănuieşte să iasă de pe radarul autorităţilor de reglementare din China. Problemele companiei au luat naştere anul trecut, când Jack Ma a criticat sistemul financiar al ţării, Alibaba confruntându-se între timp cu o puternică serie de provocări.

    De exemplu, fintech-ul Ant Group, deţinut de Alibaba, a fost nevoit să anuleze o ofertă publică iniţială de 35 de miliarde de dolari, iar compania-mamă a primit o amendă de 2,8 miliarde de dolari.

    „Festivităţile mute de anul acesta constituie o furtună perfectă, compusă din presiuni economice, competitive şi normative. În ceea ce priveşte reglementarea, platformele de e-commerce se chinuie să înţeleagă modalităţile de aliniere la spectacolele de consum şi la temele privind prosperitatea comună”, spune Michael Norris, analist al firmei de consultanţă AgencyChina.

      

     

  • De ce a ales Alibaba să nu publice rezultatele din cadrul evenimentului Singles Day de anul acesta. În 2020, compania „se lăuda” cu peste 580.000 de comenzi pe minut

    Compania chineză JD.com a marcat vânzări de 311,4 miliarde de yuani (48,6 miliarde de dolari) de-a lungul platformelor pe care le deţine în timpul evenimentului de shopping Singles Day, doborându-şi astfel recordul înregistrat anul trecut, potrivit CNBC.

    Cifrele publicate de JP.com se referă la volumele tranzacţiilor, reprezentând cantitatea de bani care au fost tranzacţionaţi pe platformele de e-commerce ale societăţii. Astfel, datele nu se traduc direct în venituri pentru companie şi nu iau în calcul produsele returnate.

    Totuşi, numărul indică apetitul cumpărătorilor pentru Singles Day (Sau Double 11), un uriaş eveniment de shopping din China, care eclipsează Black Friday şi Cyber Monday din Statele Unite în ceea ce priveşte vânzările.

    Gigantul Alibaba a lansat Singles Day în 2009 pentru a încuraja vânzările din rândurile persoanelor singure, conceptul intenţionând să creeze o antiteză pentru celebrul Valentine’s Day. În 2020, compania a înregistrat la un moment dat 583.000 de comenzi pe minut.

    Anul acesta, firma cofondată de Jack Ma nu a publicat rezultatele generate de eveniment, iar analiştii sunt de părere că societatea a ales o strategie discretă deoarece plănuieşte să iasă de pe radarul autorităţilor de reglementare din China. Problemele companiei au luat naştere anul trecut, când Jack Ma a criticat sistemul financiar al ţării, Alibaba confruntându-se între timp cu o puternică serie de provocări.

    De exemplu, fintech-ul Ant Group, deţinut de Alibaba, a fost nevoit să anuleze o ofertă publică iniţială de 35 de miliarde de dolari, iar compania-mamă a primit o amendă de 2,8 miliarde de dolari.

    „Festivităţile mute de anul acesta constituie o furtună perfectă, compusă din presiuni economice, competitive şi normative. În ceea ce priveşte reglementarea, platformele de e-commerce se chinuie să înţeleagă modalităţile de aliniere la spectacolele de consum şi la temele privind prosperitatea comună”, spune Michael Norris, analist al firmei de consultanţă AgencyChina.