Tag: certificate

  • Un antreprenor şi-a vândut casa pentru a porni un business nou în România. A ajuns la afaceri de 10 milioane de euro

    Timişoreanul Cristian Oneţiu şi-a început cariera în industria vânzărilor directe la 16 ani, ca să îşi câştige banii ce aveau să îi permită să studieze la facultate. După mai multe încercări nereuşite în zona antreprenoriatului, a pus bazele, în 2005, ale unei afaceri axate pe un sistem de direct sales autentic românesc şi pe produse bio, ce abia intrau pe piaţă la momentul respectiv. Cele două companii pe care le conduce împreună cu fratele său totalizează în prezent afaceri de mai mult de 10 milioane de euro, iar în zece ani vor ajunge la 100, potrivit antreprenorului.

    “Am investit toţi banii, inclusiv pe cei obţinuţi din vânzarea celor două apartamente, deţinute de mine şi de fratele meu, într-o afacere cu produse bio, într-o perioadă în care puţini ştiau ce înseamnă acestea“ – îşi începe Cristian Oneţiu povestea afacerii înfiinţate de el şi fratele său, Dan, în urmă cu un deceniu în Timişoara. În prezent, cei doi conduc două afaceri axate pe distribuţia şi vânzarea de produse fie certificate bio, fie din ingrediente naturale – Life Care Corp., axată pe vânzările directe, şi BioLogistic, companie de import şi distribuţie pentru reţelele de magazine din care fac parte şi lanţuri de retail precum Billa, Mega Image, Kaufland. Life Care Corp., prima lor companie, a devenit una dintre cele mai mari afaceri de vânzări directe din România, cu o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei anul trecut, iar firma de import şi distribuţie de produse bio BioLogistic, înfiinţată la câţiva ani după prima, a totalizat anul trecut afaceri de 10 milioane de lei.

    Povestea apartamentelor vândute şi ulterior răscumpărate reprezintă doar o mică parte din aventura antreprenorială a lui Cristian Oneţiu, care spune că a adus cuvântul „bio“ în România, odată cu produsele importate în 2005. A copilărit în Reşiţa şi, pentru a-şi permite să  plece la facultate în Timişoara, a intrat în industria vânzărilor directe încă de la 16 ani. Inspirat de fratele său, Dan, care făcea „tot felul de mici afaceri“,  a început să vândă şi el un produs la mare căutare la vremea respectivă: maşinile de vacuumat alimente.

    „Erau valize care cântăreau aproximativ 30 de kilograme, adică jumătate din greutatea mea. Nu puteam să le transport cu tramvaiul şi luam taxiul, iar la prezentări eram motivat să vând astfel încât să reuşesc să îmi recuperez cel puţin banii de taxi“. Ulterior a vândut şi produsele unei companii axate pe comercializarea cosmeticelor şi suplimentelor alimentare.

    În 1996, la 18 ani, după ce s-a înscris la Facultatea de Psihologie din Timişoara, a fost nevoit să renunţe la afacerile sale din Reşiţa. Timp de un an s-a dedicat exclusiv studiilor, iar apoi, pentru că se obişnuise să aibă venituri suplimentare, „m-am angajat, ca orice tânăr, la corporaţie“, spune el, mai în glumă, mai în serios, referindu-se la primul loc de muncă, într-o companie ce activa în industria tutunului. A lucrat acolo timp de patru ani şi jumătate, ultima poziţie ocupată fiind responsabil în departamentul de marketing pentru partea de vest a ţării.

    În 2002 a decis să ia din nou drumul antreprenoriatului. „Nu am mai suportat rigorile corporaţiei, care deveneau din ce în ce mai mari. Dacă la început aveam o oarecare libertate, ulterior aceasta s-a îngustat atât de mult încât am devenit mici roboţei“, spune Oneţiu.  Revenirea la antreprenoriat s-a legat şi de o pasiune a sa: pentru că îi plăcea să cânte, a deschis un bar de karaoke chiar în cadrul campuslui universitar din Timişoara. „L-am făcut cu gândul de a aduna prieteni în jurul unei mese, unde să începem să cântăm, şi s-a transformat într-o afacere foarte profitabilă. Era un bar mic, dar mereu plin, care funcţiona de luni până luni“, povesteşte el. 

    După trei ani de activitate cu barul, a deschis un alt club, mai mare, iar apoi, fiindcă a încercat să lase afacerea nesupravegheată pentru a nu mai pierde nopţile, aceasta nu a mai funcţionat. „Nu a mai mers pentru că aşa se întâmplă la baruri, este o activitate mult mai lejeră şi predispusă la fraudă.“ Acesta a fost momentul în care a plecat la Bucureşti hotărât să înceapă proiectul la care visa din adolescenţă, propria companie românească de vânzări directe. „Voiam o companie de direct sales fără americănismul specific, o companie românească bazată pe principii româneşti, dar şi cu produse româneşti“, descrie el activitatea firmei Vision Group International, pe care a creat-o în 2004 şi care vindea aproximativ 20 de produse fabricate în România – şam-poane, detergenţi ş.a. Afacerea a falimentat în aproximativ un an, motivele fiind legate, potrivit lui Oneţiu, de lipsa unor standarde de calitate pe care piaţa le cerea. „Dacă produsul pe care îl duceam în casa clientului într-o zi era roz, iar a doua zi, roşiatic, atunci pierdeam încrederea lui.“

    În 2005 a pus bazele Life Care Corp. în Timişoara, o companie ce avea să fie axată pe vânzarea de produse bio, în urma unei investiţii de 300.000 de euro, bani reprezentaţi de fonduri personale şi împrumuturi de la familie şi prieteni, ce au implicat inclusiv vânzarea apartamentului său şi al fratelui.

  • Biroul pentru Schimbări Climatice, o instituţie inutilă în China

    “Sunt cam două-trei tranzacţii pe săptămână”, spune Yang Wang, directorul CBEE.

    În noiembrie 2013, instituţia avea de gestionat doar două-trei tranzacţii pe săptămână, Beijing devenind doar al treilea oraş din China care să adere la piaţa certificatelor de carbon, în cadrul unui proiect lansat în iunie.

    Cu diverse metodologii intraând permanent în vigoare, China se aşteaptă să reglementeze în jur de o gigatonă de dioxid de carbon, mai exact 10% din cantitatea care face statul asiatic cel mai mare poluator al lumii.

    În condiţiile în care preţurile se prăbuşesc în Uniunea Europeană (cea mai mare piaţă de carbon) iar Australia a anunţat recent că nu va mai introduce o taxă pe carbon, activiştii ecologişti privesc China ca un indiciu al faptului că lupta împotriva schimbării globale este departe de a se fi sfârşit.

    Cu toate acestea, însă, la aproape doi ani de la introducerea sistemului pilot, detalii referitoare la piaţa de carbon din China sunt încă extrem de greu de obţinut.

    “Este o gaură neagră”, susţine un expert Financial Times în piaţa de carbon, explicând că stilul obişnuit al autorităţilor din China, de a nu divulga date, produce confuzii şi complică analizele referitoare la încălzirea globală.

     

     

  • C&A creşte oferta de produse pentru bebeluşi

    Procesul de standardizare GOTS pentru fibre organice defineşte cerinţele acceptate la nivel internaţional care includ nu doar criteriile ecologice, sociale şi de calitate de-a lungul întregului lanţ de aprovizionare, dar şi măsurarea nivelului chimicalelor şi testarea reziduurilor.

    Thorsten Rolfes, head of corporate communication Europe, a explicat: „Este foarte important pentru noi să asigurăm siguranţa şi performanţa chimică a produselor noastre. Vom continua acest proiect şi vom face eforturi astfel încât sigiliul GOTS să devină tot mai vizibil.”

    Prin sigiliul “bumbac bio”, 80% din textile sunt certificate conform Organic Content Standard (OCS – Standardul pentru Conţinut Organic) şi 20% conform Global Organic Textile Standard (GOTS). Noua ofertă pentru bebeluşi este prima colecţie C&A care afişează în mod vizibil certificarea GOTS.

    C&A foloseşte bumbacul organic din 2004. Sigiliul „bumbac organic” C&A a fost introdus în 2007 pentru a-i ajuta pe clienţi să identifice cu uşurinţă textilele din bumbac organic. Astăzi, „bumbacul bio” reprezintă 38% din vânzările totale de bumbac, în magazinele reţelei, în timp ce alte tipuri de bumbac sustenabil reprezintă 40% din vânzările de bumbac şi peste 27% din colecţia totală.

    C&A caută resurse pentru ca până în anul 2020 întreaga colecţie din bumbac să provină din surse sustenabile. Produsele din „bumbac bio” sunt vândute la aceleaşi preţuri cu produsele convenţionale, se arată într-un comunicat al companiei.

    Condiţiile stricte GOTS în privinţa produselor chimice includ un proces de aprobare din partea unui organism de certificare recunoscut GOTS. Integritatea produselor certificate GOTS este asigurată de sistemul de monitorizare GOTS, care include inspecţii pe teren şi atestarea procesatorilor, producătorilor şi comercianţilor de către organisme independente, acreditate special, precum şi certificate de tranzacţionare pentru întreg lanţul de custodie.

    Cu peste 1.575 de magazine în 21 de ţări europene şi cu peste 35.000 de angajaţi, C&A Europa este unul dintre retailerii de top din domeniul vestimentar european. Peste două milioane de vizitatori trec zilnic pragul magazinelor C&A. În afara Europei, C&A este prezentă şi în Brazilia, Mexic şi China.

  • Reînnoirea certificatelor de către revoluţionari, respinsă în Comisia juridică a Senatului

    Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a 95/2014 pentru modificarea Legii recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertifit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 a primit votul unanim de respingere al senatorilor jurişti.

    Propunerea de respingere a fost făcută de preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc, şi a fost susţinută, la vot, de senatorii PSD.

    Potrivit expunerii de motive, Guvernul propune modificarea legislaţiei în vigoare pentru a exista prevederi clare, fără echivoc în acest domeniu.

    În documentul menţionat se arată că OUG a fost adoptată în vederea acordării recunoştinţei numai faţă de persoanele care au avut un rol determinant la victoriei Revoluţiei, implicând reluarea plăţilor cu un efort bugetar redus faţă de cel existent şi descurajarea abuzurilor.

    Guvernul susţine că Legea 341/2004 nu mai corespunde realităţilor social-politice actuale, iar aplicarea greşită sau abuzivă a acesteia a generat inechităţi şi multiplicarea numărului beneficiarilor şi a generat conflicte sociale şi manifestaţii de stradă.

    Executivul mai arată că legea aflată în vigoare nu prevede criterii pentru persoanele care au avut un rol determinant în Revoluţie şi că multiplicarea numărului o certificatelor îngreunează bugetul de stat şi nu se justifică.

    În cursul aceleiaşi şedinţe, senatorii au respins, tot cu unanimitate de voturi, ordonanţă care modifică Legea revoluţionarilor, în sensul că îi repune în plată pe răniţii fără grad de invaliditate şi reţinuţii la Revoluţia din 1989, ale căror indemnizaţii au fost sistate dintr-o eroare.

    Senatorii jurişti au întocmit un raport de respingere ordonanţei nr. 1/2015 care modifică Legea recunoştinţei pentru victoria revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987, în sensul reintroducerii în plată, începând cu luna ianuarie, a celor care deţin calitatea de “luptător rănit fără grad de invaliditate” şi “luptător reţinut”.

    Plenul Senatului urmează să decidă, într-o şedinţă viitoare, prin vot, în privinţa celor două rapoarte de respingere, în calitate de prim for sesizat.

     

  • ArcelorMittal delistează combinatele din Iaşi şi Roman, iar pe cel din Hunedoara îl trece pe AeRO

    “Cel puţin în România, tehnologiile care exploatează sursele regenerabile nu au ajuns încă la un stadiu de dezvoltare care să le permită funcţionarea în lipsa unei scheme de sprijin, respectiv nu au atins «grid parity». Mai mult, ultimii ani au demonstrat că sistemul certificatelor verzi nu a stimulat investiţiile în capacităţi mici de producere. Prin urmare, introducerea unui sprijin dedicat acestora ar putea fi binevenit”, a declarat pentru MEDIAFAX Anca Velicu, avocat colaborator în firma de avocatură.

    La începutul lunii februarie, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) Emil Calotă spunea că eliminarea din consum a energiei produse din surse regenerabile ar majora cu 50% preţul angro al electricităţii, dar vremea proiectelor mari de producţie a energiei eoliene şi fotovoltaice a trecut şi a venit timpul microcapacităţilor pe biomasă şi biogaz, surse de energie neglijate până acum.

    Autorităţile au avansat de mai mulţi ani varianta ca micii producători de energie din surse regenerabile să fie sprijiniţi prin tarife reglementate (feed-in tariffs), pentru a putea să vândă energia produsă, dar această propunere încă este în discuţie.

    Prin sistemul feed-in tariffs, micilor producători de energie verde li se garantează contracte pe termen lung, iar în schimb ei vor primi preţuri reglementate din partea ANRE, dar mai mici decât preţul certificatelor verzi.

    Velicu a adăugat că la nivelul Guvernului a fost lansată anul trecut ideea introducerii unei noi scheme de sprijin pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon care ar putea să înlocuiască actualul sistem al certificatelor verzi.

    “Este o idee lansată în cursul anului trecut de Guvern, care urmează a fi analizată în detaliu”, potrivit lui Velicu.

    Guvernul sprijină în prezent producţia de energie din surse regenerabile prin sistemul certificatelor verzi. Fiecare producător primeşte gratuit de la compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului naţional de transport al electricităţii, un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea.

    Mai departe, producătorii vând certificatele verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.

    Preşedintele Asociaţiei Române pentru Microhidroenergie, Bogdan Popa, a declarat pentru MEDIAFAX că, potrivit datelor Transelectrica, la sfârşitul anului 2014 puterea instalată în microhidrocentrale funcţionale era de 586 MW.

    Microhidrocentralele sunt unităţi de producţie a energiei cu puteri instalate de până la 10 MW. Costul pentru instalarea unui MW în microhidrocentrale este cuprins între 3 şi 4 milioane de euro, iar pentru acest an este estimată instalarea a cel puţin 50 MW în microhidrocentrale.

    Popa a adăugat că investitorii aşteaptă aprobarea introducerii tarifelor reglementate pentru unităţi mici de producţie a energiei din surse regenerabile, iar din acest punct de vedere este “foarte important semnalul de la Comisia Europeană şi, mai ales, modul de transpunere în legislaţia naţională a acestei decizii de către Ministerul Energiei”.

    “Având în vedere că în cursul anului 2013 s-au instalat 104 MW, iar în cursul anului 2014 doar 55 MW, adică puţin mai mult de jumătate, şi că nu a mai apărut nici o altă barieră legislativă faţă de anul trecut, (…) sperăm să se instaleze în microhidrocentrale în cursul anului 2015 cel puţin 50 MW”, a spus Popa.

    El a mai spus că “ar fi logic” să fie utilizat tot potenţialul hidroenergetic care ţine cont de restricţiile de mediu şi de anumite caracteristici tehnico-economice ale amplasamentului microhidrocentralelor.

    Cel mai mare proprietar de microhidrocentrale este compania de stat Hidroelectrica, care deţine 128 de unităţi. Compania intenţionează să vândă cea mai mare parte a acestor centrale.

  • Un milion de clienţi ai Enel Muntenia au plătit pentru mai bine de un an facturi umflate la energie. Dosarul se află la DNA

    Procurorii DNA au anunţat pe 5 iunie 2014 reţinerea vicepreşedintelui ANRE, Claudiu Dumbrăveanu, a directorului ENEL Florin Gugu şi a lui Gheorghe Ciubotaru, asociat Electroalfa. Întrebat la acea vreme despre posibilitatea ca oamenii să îşi recupereze banii pierduţi, premierul Victor Ponta a spus că vor fi luate toate măsurile după ce se constată din punct de vedere legal care este situaţia, scrie gândul.info.

    „Schema” a fost una simplă, spun procurorii. Pe scurt, ANRE a descoperit că ENEL Distribuţie Muntenia a introdus o dublă taxare a certificatelor verzi, din 2012. ENEL urma să fie sancţionată cu reducerea tarifelor cu 6%, dar procurorii DNA susţin că vicepreşedintele ANRE s-a înţeles cu reprezentantul companiei de electricitate ca diminuarea tarifelor să nu se facă cu 6%, ci cu doar 1,3%. Astfel, ENEL a câştigat 2,5 milioane de euro. La schimb, reprezentantul ENEL s-a angajat să dea două contracte preferenţiale către firma Electroalfa International, firmă controlată de Gheorghe Ciubotaru, o persoană aflată în relaţie de prietenie cu vicepreşedintele ANRE, după cum reiese din comunicatul DNA.

    Într-o lună, la o factură totală de 110 lei, certificatele verzi reprezintă 6,5 lei. Suma nu pare mare, dar la un milion de abonaţi, valoarea ajunge la 1,4 milioane de euro. Rămâne de văzut dacă şi cum îşi vor recupera consumatorii banii plătiţi în plus la facturile la energie electrică.

    În 2013 şi 2014 aproape 1.000 de reclamaţii privind, între altele, contoare de electricitate defecte, calcul eronat al facturilor sau aparate electrocasnice arse din cauza fluctuaţiilor de tensiune au fost trimise la Protecţia Consumatorilor. “Toate au fost redirecţionate către ANPC”, a precizat pentru gândul preşedintele ANPC, Marius Dunca.

    „Verificăm datele conţinute de comunicatul de presă publicat de DNA. Colaborăm cu autorităţile pentru a clarifica situatia şi, având în vedere stadiul investigaţiei, nu putem oferi alte informaţii în acest moment”, au precizat pentru gândul.info reprezentanţii Enel România la acea vreme.

    Directorul general al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, Matteo Cassani, a murit, joi, după ce s-a aruncat de pe clădirea companiei, de pe Bulevardul Ion Mihalache din Capitală.

  • Un milion de clienţi ai Enel Muntenia au plătit pentru mai bine de un an facturi umflate la energie. Dosarul se află la DNA

    Procurorii DNA au anunţat pe 5 iunie 2014 reţinerea vicepreşedintelui ANRE, Claudiu Dumbrăveanu, a directorului ENEL Florin Gugu şi a lui Gheorghe Ciubotaru, asociat Electroalfa. Întrebat la acea vreme despre posibilitatea ca oamenii să îşi recupereze banii pierduţi, premierul Victor Ponta a spus că vor fi luate toate măsurile după ce se constată din punct de vedere legal care este situaţia, scrie gândul.info.

    „Schema” a fost una simplă, spun procurorii. Pe scurt, ANRE a descoperit că ENEL Distribuţie Muntenia a introdus o dublă taxare a certificatelor verzi, din 2012. ENEL urma să fie sancţionată cu reducerea tarifelor cu 6%, dar procurorii DNA susţin că vicepreşedintele ANRE s-a înţeles cu reprezentantul companiei de electricitate ca diminuarea tarifelor să nu se facă cu 6%, ci cu doar 1,3%. Astfel, ENEL a câştigat 2,5 milioane de euro. La schimb, reprezentantul ENEL s-a angajat să dea două contracte preferenţiale către firma Electroalfa International, firmă controlată de Gheorghe Ciubotaru, o persoană aflată în relaţie de prietenie cu vicepreşedintele ANRE, după cum reiese din comunicatul DNA.

    Într-o lună, la o factură totală de 110 lei, certificatele verzi reprezintă 6,5 lei. Suma nu pare mare, dar la un milion de abonaţi, valoarea ajunge la 1,4 milioane de euro. Rămâne de văzut dacă şi cum îşi vor recupera consumatorii banii plătiţi în plus la facturile la energie electrică.

    În 2013 şi 2014 aproape 1.000 de reclamaţii privind, între altele, contoare de electricitate defecte, calcul eronat al facturilor sau aparate electrocasnice arse din cauza fluctuaţiilor de tensiune au fost trimise la Protecţia Consumatorilor. “Toate au fost redirecţionate către ANPC”, a precizat pentru gândul preşedintele ANPC, Marius Dunca.

    „Verificăm datele conţinute de comunicatul de presă publicat de DNA. Colaborăm cu autorităţile pentru a clarifica situatia şi, având în vedere stadiul investigaţiei, nu putem oferi alte informaţii în acest moment”, au precizat pentru gândul.info reprezentanţii Enel România la acea vreme.

    Directorul general al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, Matteo Cassani, a murit, joi, după ce s-a aruncat de pe clădirea companiei, de pe Bulevardul Ion Mihalache din Capitală.

  • Pasagerii păgubiţi de Fly România “ar putea avea o şansă” de recuperare a prejudiciului

    Pasagerii care au achiziţionat bilete de la compania Fly România, controlată de Cătălin Buţu, trebuie să treacă printr-o procedură extrem de complicată pentru a “putea avea o şansa de recuperare a contravalorii biletelor de avion”, transmite Centrul European al Consumatorilor România (ECC România).

    Pentru a putea recupera costul biletelor, clienţii trebuie să completeze un dosar, să plătească taxe în valoare de peste 200 de lei şi să depună respectivul dosar la mai multe instituţii, notează un comunicat al instituţiei. Preţul mediu al unui bilet de avion, în cazul companiilor low-cost, este de 225 de lei. Astfel, clienţii trebuie să plătească o taxă de timbru apropiată, ca valoare, de cea a prejudiciului.

    “Cererea în original trebuie transmisă prin poştă, recomandată, cu confirmare de primire, până la data de 30.10.2014 şi trebuie însoţită de următoarele: acte de identitate – copii semnate şi certificate“conform cu originalul”, documentele justificative (e-ticket, rezervarea călătoriei, dovada plăţii biletelor, informarea primita din partea debitoarei privind anularea zborurilor, reclamatiile transmise catre debitoare/autoritati, etc.), în copii semnate şi certificate “conform cu originalul”, dovada plaţii taxei judiciare de timbru, în cuantum de 200 lei, în original (se recomandă păstrarea unei copii a chitanţei de plată).”

    Compania Fly România a început să opereze din 15 mai zboruri de linie interne şi internaţionale din Bucureşti, Timişoara şi Tulcea către oraşe din Italia, Spania, Germania şi Turcia.  La acea vreme, reprezentanţii companiei precizau că aşteaptă aproximativ 100.000 de pasageri pentru anul 2014.

    “La data de 17.09.2014 Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă, a procedat la deschiderea procedurii generale de insolvenţă a societăţii Neccesair Consulting SRL (Fly România). Tribunalul a numit drept administrator judiciar provizoriu Societatea Profesională cu Răspundere Limitată Dinu Urse şi Asociaţii şi a stabilit ca termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii societăţii, respectiv data de 30.10.2014”, se arată în acelaşi comunicat.

  • Firmele care plătesc mai puţine certificate verzi, obligate să nu concedieze peste 25% din angajaţi

     O altă condiţie este ca firmele să îşi eficientizeze activitatea şi să încheie parteneriate cu instituţii de învăţământ pentru cursuri de specializare în domeniile în care activează, potrivit unei hotărâri de guvern publicată vineri în Monitorul Oficial.

    Marii consumatori de electricitate, precum Alro Slatina sau ArcelorMittal Galaţi, s-au plâns în ultimii ani de preţul prea mare al energiei electrice şi în special de ajutorul de stat acordat de guvern producătorilor de energie din surse regenerabile. Cele două companii sunt principalii beneficiari ai acestui ajutor de stat.

    Valoarea ajutorului de stat este de 750 milioane euro, iar numărul beneficiarilor este estimat la 300 de companii.

    Potrivit hotărârii de guvern, marii consumatori de energie electrică vor plăti doar 15-60% din certificatele verzi aferente cotei obligatorii stabilite prin legislaţie, ajutorul de stat având ca scop evitarea riscului ca aceste companii să îşi piardă competitivitatea din cauza sprijinului acordat energiei din surse regenerabile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta a deschis bursa din Londra, unde sunt tranzacţionate acţiunile Electrica. Acţiunile Electrica au debutat pe bursă în urcare foarte uşoară, la 11,11 lei

     Un volum de 19% din acţiunile scoase la vânzare în cadrul ofertei publice iniţiale (IPO) a Electrica au fost alocate prin certificate globale de depozit denominate în dolari şi tranzacţionabile pe bursa de la Londra. Majoritatea investitorilor instituţionali care au preluat acţiuni Electrica în cadrul ofertei provin din România, Polonia, Marea Britanie şi SUA.

    Tot vineri, acţiunile Electrica sunt listate pe bursa de la Bucureşti.

    Acţiunile Electrica au debutat pe bursă în urcare foarte uşoară, la 11,11 lei

    Acţiunile Electrica (EL) au deschis în urcare foarte uşoară la debutul pe Bursa de la Bucureşti, la 11,11 lei, faţă de preţul final de 11 lei/acţiune rezultat din oferta publică iniţială, pe o piaţă în scădere cu 0,6%, cu lichiditatea concentrată pe titlurile distribuitorului de energie.

    Acţiunile Electrica (EL) au deschis în urcare foarte uşoară la debutul pe Bursa de la Bucureşti, la 11,11 lei, faţă de preţul final de 11 lei/acţiune rezultat din oferta publică iniţială, pe o piaţă în scădere cu 0,6%, cu lichiditatea concentrată pe titlurile distribuitorului de energie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro