BusinessMagazin

Tag: cautare

  • Ştiaţi că există o capitală mondială a depopulării? Şi că aceasta este la un pod distanţă de România?

    Oginian Nencev şi-a petrecut ultimii 15 ani încercând să scape din Vidin, regiunea din pintenul din nord-vestul Bulgariei, scrie Balkan Insight. De şase ori a plecat în căutarea unui trai mai bun şi de şase ori s-a întors. Decizia de a reveni în cel mai sărac colţ al celei mai sărace ţări a Uniunii Europene a fost neobişnuită. Dar dorinţa lui de a pleca nu era şi nici acum nu este.

    Ognian a plecat pentru prima dată în căutarea unui loc de muncă pe când se apropia de 50 de ani, după ce şi-a pierdut slujba de inspector sanitar veterinar în oraşul Vidin, capitala provinciei cu care îşi împarte numele. Spre deosebire de milioane de bulgari care au plecat în vestul Europei, el şi-a limitat căutarea doar la ţara sa. Uneori îşi găsea de lucru ca medic veterinar, pe baza calificării sale iniţiale. Uneori era angajat ca profesor de ştiinţe sau inginer de termoficare pe baza unor calificări suplimentare. Se întorcea la Vidin ori de câte ori se termina munca, cu acelaşi sentiment de fiecare dată: teamă. „Parcă mă întorceam la mormântul meu”, a spus el. „Acesta este un oraş muribund”.

    Vidin este captiv într-o spirală a morţii în care o economie în stagnare şi un declin demografic se hrănesc una pe alta. Oamenii au părăsit provincia în căutarea prosperităţii, iar prosperitatea a evitat provincia deoarece au plecat atât de mulţi oameni. În timp ce o dinamică similară este în joc în mare parte din Europa de Est, impactul ei în Vidin a fost dramatic. Populaţia provinciei a scăzut cu cel mai rapid ritm din Bulgaria, care ea în sine se confruntă cu cea mai rapidă scădere a populaţiei din UE şi, după unele calcule, din lume. Vidin poate pretinde lejer că este capitala mondială a declinului populaţiei – punctul zero al colapsului demografic.

    O aberaţie în contextul global, Vidin este totuşi tipic pentru colţul său de Europă. De la căderea comunismului în urmă cu 30 de ani, ţările din estul şi sud-estul Europei au fost martorii unui fenomen teribil – o golire treptată de locuitori. Potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite din 2019, regiunea găzduieşte 9 din cele 10 ţări cu cea mai rapidă scădere a populaţiei din lume.

    În spatele acestor statistici se află două mari tendinţe: emigrarea spre Vest şi ratele de fertilitate în scădere. Milioane de tineri au părăsit estul Europei spre economiile mai bogate din Occident. În acelaşi timp, cei rămaşi au avut mai puţini copii decât generaţiile anterioare. Aceşti factori s-au combinat pentru a produce o rată de scădere a populaţiei nemaivăzută în vremuri de pace şi care aminteşte mai mult de războaie şi pandemii.

    Dacă UE în ansamblu a evitat rata declinului populaţiei observată în Europa de Est, aceasta se datorează în mare parte faptului că statele sale vestice au primit migranţi din afara frontierelor Uniunii, precum şi din interiorul acesteia. Cu toate acestea, în Europa de Est, multe guverne sunt în mod deschis ostile faţă de migraţie, în special faţă de oamenii veniţi din Asia, Africa şi Orientul Mijlociu. Liderii din întreaga regiune solicită constant controale mai stricte la frontieră şi tărăgănează acceptarea cotei lor de refugiaţi şi migranţi impuse de UE. Cu toate acestea, rata declinului demografic le forţează la unele alegeri dure.
    Declinul implică costuri economice pe termen lung. În timp, o forţă de muncă în scădere devine neatractivă pentru investitori şi nu poate susţine nevoia de pensii şi asistenţă medicală a unei populaţii îmbătrânite. Atragerea muncitorilor străini poate ajuta la acoperirea costurilor mai bine decât alte măsuri, cum ar fi încurajarea familiilor să se mărească sau convingerea expaţilor să se întoarcă. Polonia şi Lituania sunt doar două dintre ţările care au început să încurajeze o formă foarte specifică de migraţie – din Ucraina vecină, o ţară din afara UE a cărei economie a fost slăbită de conflictul cu Rusia. Statele din sud-estul Europei, precum Bulgaria, nu au adoptat încă politici similare, dar rata declinului demografic le-ar putea lăsa în curând fără opţiuni.
    „Este nevoie de un val masiv de migraţie”, a spus Georgi Burdarov, demograf la Universitatea St. Kliment Ohridski din capitala Bulgariei, Sofia, care a consiliat guvernul bulgar. „Dacă teritoriul nu poate fi umplut de o populaţie bulgară, va veni altul. Acest teritoriu va avea un viitor mai bun.” 


    Vidin se află la de cinci ore de mers cu maşina de Sofia. Drumul de 240 km trece
    prin Stara Planina, sau Munţii Balcani, fĂCând parte dintr-un coridor rutier de transport de marfă aglomerat care leagă Europa centrală de portul grecesc Salonic.


    De-a lungul unor porţiuni muntoase ale traseului, maşinile şi camioanele cu containere navighează pe benzi înguste, cu gropi. Accidentele sunt frecvente şi tind să blocheze traficul în ambele sensuri. Guvernele succesive au promis că vor moderniza drumul, dar până acum nu s-a făcut nimic vizibil.
    Nostalgicii comunismului pot spune că în anii 1980 călătoria între Vidin şi Sofia dura doar 35 de minute. Oraşele erau legate de zboruri de pasageri operate de compania aeriană de stat. Biletele erau ieftine. Locuitorii mai în vârstă din Vidin îşi amintesc că au vizitat capitala şi în alt scop decât să meargă la cumpărături.
    Cu toate acestea, serviciul a devenit neviabil după căderea regimului comunist, zborurile au fost suspendate în 1992, iar singurul aeroport din Vidin a devenit nefolosit. Astăzi, turnul său de control abandonat are vedere la o pistă presărată cu anvelope vechi şi sticlă spartă. Poveştile din era când se zbura din Vidin – povestea, de exemplu, a pasagerului care a urcat cu un pui la bordul avionului, sedându-l cu coniac – au intrat în folclor.
    În Vidinul de astăzi, vegetaţia se contopeşte cu civilizaţia. Copacii şi boscheţii înmoaie aspectul dur al blocurilor de beton din epoca comunistă. Primăvara, parfumul teilor înfloriţi umple străzile goale. În piaţa principală, un ecran uriaş transmite în buclă un videoclip de informare publică, indiferent de ora din zi. Există, de asemenea, indicii ale unui cosmopolitism trecut. Cartierul din centrul oraşului, cu străzi înverzite şi conace care se degradează, găzduia odată consulatele unor jucători regionali precum Rusia, Austria şi România. Sinagoga, înghiţită de buruieni, a fost odată cea de-a doua ca mărime din Bulgaria.
    Vidin îşi datorează statutul anterior geografiei. Situat pe malul Dunării, a fost timp de secole un avanpost comercial, disputat de conducătorii sârbi, maghiari şi otomani. Sub guvernul comunist al Bulgariei, oraşul a fost transformat într-un centru industrial. Până în 1980, fabrica toate telefoanele din ţară şi două treimi din anvelope. Scrumierele-suvenir din oraş înfăţişau  o anvelopă care înconjoară cel mai cunoscut reper al său – cetatea medievală Baba Vida.
    Ambii fii ai lui Nikolay Ţocev s-au alăturat exodului spre vest, mutându-se în Spania pentru a lucra în sectorul IT. Între timp, paznicul de 65 de ani a părăsit oraşul Vidin şi s-a mutat în satul din apropiere Novo Selo, unde  cu salariul său de 320 de euro poate face mai multe. Fiii săi uneori ajută financiar gospodăria. „Cum pot cere mai mult?” spune el. „Este normal ca viţelul să hrănească vaca?” Obişnuia să conducă o afacere de impermeabilizare, dar a închis magazinul în 2010, când criza financiară mondială devasta Bulgaria. „Oamenii nu aveau bani pentru renovarea caselor”, a spus el.
    Venitul pe cap de locuitor din provincia Vidin este de 3.640 de euro, sau jumătate din media bulgară, potrivit Eurostat. Rata şomajului este de 13,5% – de trei ori media Bulgariei. Cifrele nu pot fi tratate ca fiind exacte deoarece nu iau în calcul o economie gri considerabilă. Mulţi oameni lucrează fără contracte, veniturile lor fiind completate discret de plăţile în numerar.
    În oraşul Belogradcik, la 56 km de oraşul Vidin, şomerii îşi petrec timpul în cafenele. Primarul Boris Nikolov a declarat că şomerii preferă să supravieţuiască cu munci sporadice sau cu ce primesc de la rudele din străinătate decât să îşi assume un loc de muncă. „Nu găseşti nici măcar patru persoane care să facă să funcţioneze o cafenea mobilă”, s-a plâns el. Nikolov a explicat că cifrele oficiale despre populaţia oraşului său sunt înşelătoare, deoarece mulţi sunt plecaţi peste hotare nedetectaţi. „Eram 10.000 de oameni în 1991, acum suntem 5.000 pe hârtie şi poate 3.000 în realitate”, a spus el.
    Abandonat de adulţii săi apţi de muncă, Vidin a devenit o ţară a bătrânilor şi, ocazional, a minorilor. Unii dintre cei care s-au dus să muncească în ţările altora au lăsat în urmă „copiii Skype”, numiţi astfel după cea mai cunoscută dintre aplicaţiile cu care părinţii ţin legătura cu cei mici.
    Copiii sunt de obicei lăsaţi în grija bunicilor, susţinuţi cu remiterile trimise de părinţi. În nord-vestul Bulgariei, 44% – adică aproape jumătate – dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 17 ani au avut unul sau ambii părinţi la muncă în străinătate, potrivit unui raport al agenţiei ONU pentru copii, Unicef. În Bulgaria, în ansamblu, rata medie este de 23%, adică unul din cinci copii.
    „Părinţii pleacă pentru că trebuie, nu pentru că vor”, spune Kristin Valentinova, în vârstă de 18 ani. Absolventă de liceu la Vidin, ea şi-a văzut sporadic tatăl timp de 13 ani, când acesta locuia şi lucra în Cipru. În doi din acei ani, în timp ce mama l-a însoţit pe tata, Kristin a fost crescută doar de bunica ei. Toţi cei 26 de elevi care au absolvit clasa ei de liceu au părăsit Vidinul. A urmat exemplul lor anul trecut, mutându-se în Olanda pentru a studia afaceri.
    Speranţele în marile planuri ale guvernului pentru a aduce o soartă mai bună Vidinului sunt deocamdată degeaba. Inaugurarea în 2013 a unui pod rutier peste Dunăre, care leagă Vidin de Calafat, oraş din România, a crescut volumul traficului prin provincie, dar nu a creat multe locuri de muncă. În 2017, guvernul de la Sofia a lansat un program de angajări de un milion de euro pentru nord-vestul Bulgariei, menit să încurajeze firmele să reţină salariaţii locali cel puţin un an. Potrivit lui Radoslav Georgiev, economist al think-tank-ului Active Society din Vidin, 90% dintre angajaţi au fost concediaţi după încheierea programului.
    Economia în cădere liberă a Vidinului şi populaţia în scădere au creat o „problemă de genul oul şi găina”, spune Georgi Stoev, fondatorul unui incubator de tehnologie bulgar. El a explicat că angajatorii stau departe de zone precum Vidin, „susţinând că nu există persoane potrivite pentru angajare, iar tinerii pleacă, argumentând că nu există angajatori potriviţi”.
    Exodul forţei de muncă din Bulgaria a început în anii 1990, în frământările tranziţiei de la comunism la economia de piaţă, şi a continuat până în noul mileniu. Intrarea ţării în UE în 2007 a fost precedată de teama că migraţia va atinge apogeul după ce libertatea de mişcare va fi permisă tuturor cetăţenilor. Anticipând o creştere, economiile bogate ale UE – de la Italia, Austria şi Germania şi până la Olanda, Marea Britanie şi Irlanda – au impus restricţii temporare muncitorilor din Bulgaria şi România. Ultima dintre aceste limitări a expirat în 2014. Gunter Verheugen, comisarul UE pentru extindere între 1999 şi 2004, a declarat că a fost îngrijorat de impactul pe care l-ar fi avut asupra economiilor României şi Bulgariei  pierderea a şi mai multor muncitori. În timpul discuţiilor de preaderare, a povestit el, restricţiile temporare au fost văzute ca un mijloc nu doar de protejare a pieţelor forţei de muncă din Europa de Vest, ci şi de protejare a „dezvoltării în ţările candidate”. Cu toate acestea, factorii de decizie politică n-au reuşit să prevadă rata declinului populaţiei. „Nimeni nu se putea aştepta ca depopularea Bulgariei şi României să fie atât de rapidă”, a precizat Verhuegen.
    Negociatorul şef al Bulgariei în discuţiile de aderare, şi fostul adjunct al ministrului de externe, Vladimir Kisyov spune că liderii UE au fost, în general, „pragmatici” în ceea ce priveşte extinderea libertăţii de circulaţie, recunoscând că măsura va atenua penuria de forţă de muncă din cele două ţări. „Statele UE cărora le lipsesc muncitorii beneficiază de pe urma poporului nostru”, a spus el.
    Desigur, se credea că România şi Bulgaria vor beneficia de aderarea la UE, la fel cum a fost cazul altora din regiune, de aderarea la bloc. În teorie, câştigurile economice care au venit odată cu calitatea de membru ar fi urmat să contribuie la încetinirea ratei declinului demografic prin reducerea motivelor pentru emigrare.
    Nivelul de trai pare să se fi îmbunătăţit după aderare.

    Când Bulgaria a intrat în UE în 2007, PIB-ul pe cap de locuitor era de 40% din media celor 27 de state membre ale blocului. În 2018, indicatorul era la 50% din media Uniunii cu 28 de membri. Înainte de pandemie, rata şomajului era la un nivel minim istoric.


    Cu toate acestea, declinul demografic a continuat. Zeci de mii de tineri bulgari pleacă în vestul Europei în fiecare an. Numărul bulgarilor care locuiesc şi muncesc în străinătate s-a dublat de la aderarea ţării lor la UE, potrivit Eurostat. Astăzi, 12% din forţa de muncă a ţării trăieşte în alte state membre ale Uniunii.
    Bineînţeles că emigrarea nu este singurul factor din spatele declinului. Rata fertilităţii din Bulgaria, de 1,5 naşteri la o femeie, este cu mult sub minimul necesar pentru menţinerea populaţiei, chiar şi dacă nu se ţine cont de pierderile datorate emigrării. În provincia Vidin, numărul naşterilor pe an este cu două treimi sub cel din 2000.
    În timp ce câştigurile economice ale Bulgariei de după aderarea la UE nu au stopat declinul demografic, cel mai probabil acest declin a frânat aceste câştiguri. Potrivit unui sondaj realizat de Fondul Monetar Internaţional,  PIB-ul pe cap de locuitor al Europei Centrale, de Est şi de Sud-est ar fi putut urca până la 74% din media vest-europeană până în 2050 – o creştere semnificativă faţă de actualul nivel, de 52%. Însă după luarea în considerare a scăderii populaţiei, PIB-ul pe cap de locuitor revizuit pentru aceeaşi perioadă nu trece de 60% din media vest-europeană. În cuvintele specialiştilor de la FMI, „vânturile contrare demografice” au încetinit rata „convergenţei veniturilor”. O soluţie este importul de forţă de muncă, aşa cum face, spre exemplu, Polonia cu muncitorii sezonieri ucraineni. Politic, acest subiect este unul delicat pentru mai toate statele estice. Ognian Nencev, medicul veterinar, este însă deschis acestei perspective. „Nu ar fi rău să aducem imigranţi”, a spus el. „Unii ar putea spune că imigranţii duc la scăderea salariilor locuitorilor din Vidin. Dar unde sunt aceşti cetăţeni despre care vorbesc?”
    În timp ce îşi caută următorul loc de muncă care îl va îndepărta de Vidin, Ognian îşi aminteşte de ocazia în care şi el a fost tentat să plece în străinătate, printr-o ofertă de muncă şi cazare ieftină în Germania. A ajuns până la autogară, unde a fost întors pentru că a încercat să urce în autobuz cu pisica sa. „Cum aş putea s-o las în urmă?” îşi aminteşte el. Şi aşa a rămas, frustrarea sa că a rămas în Vidin este domolită de afecţiunea sa pentru o pisică.

  • Cum supravietuiesc afacerile mici în criză?

    Energia, determinarea şi pasiunea nu mai erau de ajuns pentru micii antreprenori în contextul pandemiei de Covid-19. Mulţi nu le mai dădeau nicio şansă, erau primii care urmau să fie măturaţi de puternicul val al crizei. Primii care ar fi depus armele, ar fi abandonat proiectele şi s-ar fi retras în linişte pentru a o lua din nou de la capăt când pandemia se va fi încheiat. În fond ce aveau de pierdut? Unu, două locuri de muncă, vânzări de câteva zeci, poate sute de mii de lei, investiţii susţinute în mare parte din economiile proprii sau din mici credite, chiar de nevoi personale. Abandonau acum şi o luau iar de la capăt. Unii mai făcuseră asta deja. Dar nu. Mulţi dintre ei s-au ambiţionat, au căutat soluţii, au strâns din dinţi şi au reuşit.
    „Ne-am agăţat de orice ni se oferea: păsuiri de la furnizori, sprijin şi înţelegere de la proprietarii spaţiului pe care îl închiriem, sprijinul de la stat, înţelegerea părinţilor, sprijinul lor şi păsuirea atunci când a fost cazul, sprijinul instituţiilor de finanţare care ne-au întins o mână. Am căutat competiţii şi granturi la care să participăm. Am crezut că putem câştiga o competiţie cu 144 de start-up-uri pentru un grant de digitalizare la Academia Minţilor Creative susţinut de Unicredit şi am ţintit din prima premiul cel mare”, spune Ion Neculai, cofondator al Eematico, un proiect în domeniul educaţiei din Bucureşti, care a adunat peste 4.500 de participanţi în cinci ani.
    Grant de la UniCredit, o finanţare de la Raiffeisen obţinută în plină pandemie, susţinere din partea Fundaţiei Erste şi a BCR, la care se adaugă colaborări mai vechi cu Banca Transilvania şi ING – aşa a reuşit Eematico, un mic business din educaţie să stea în picioare şi să aibă pe lista de finanţatori poate mai multe bănci decât reuşeşte să atragă cu business mare.
    Eematico este doar unul dintre multele proiecte pornite de la zero în ultimii ani în România care s-a repoziţionat în contextul crizei economice provocate de criza sanitară. De ce este importantă rezistenţa lor? A micilor afaceri? Care e rolul lor în economia mare?
    Afacerile mici din România, microîntreprinderile, firme cu cel mult 9 angajaţi şi maximum 2 mil. euro vânzări, reprezintă 12% din cifra de afaceri totală a companiilor din România, dar 30% din profitul net raportat de firmele de pe piaţa locală.
    Cu afaceri de
    203,6 miliarde de lei (43 miliarde de euro) în 2019, ultimul an pentru care există date publice consolidate la Registrul Comerţului, microîntreprinderile au cel mai redus impact la nivel de cifră de afaceri în economie, dar profitul net de peste 43 miliarde de lei (9 miliarde de euro) generat de aceste firme le situează pe locul doi în economie după firmele mari. Spre comparaţie, firmele mijlocii au afaceri cu 65% mai mari decât microîntreprinderile, dar un profit net total la jumătate faţă de cel al micilor antreprenori, arată o analiză pe baza datelor de la Registrul Comerţului.
    Cifra de afaceri a microîntreprinderilor s-a majorat cu 9% în 2019 faţă de 2018, iar în ultimul deceniu acelaşi indicator a crescut cu 60%. Profitul net al acestor firme a avansat cu 16% în ultimul an şi cu peste 200% în ultimul deceniu, avans care a determinat ca micile afaceri să contribuie cu aproape o treime la profitul net total raportat de firmele din România.
    În statistici ele sunt microîntreprinderi, cea mai numeroasă „clasă” din businessul românesc –  90% din total. Noi le spunem Afaceri de la zero. În mai 2019, Ziarul Financiar şi Banca Transilvania au pornit un proiect dedicat micilor antreprenori, celor care au pornit de la zero, celor care şi-au riscat economiile pentru a investi în afaceri mici, celor care au renunţat la joburi în multinaţionale pentru a deveni antreprenori, celor care nu au fost niciodată angajaţi, dar au ştiut de la început că au o idee, un produs sau un serviciu cu care vor să ajungă la consumatori.
    Prin numărul de locuri de muncă create, prin modelele de business pe care le aduc în economie, prin nişele pe care reuşesc să le acopere, cele mai mici firme din România sunt un nucleu vital pentru business. Şi ele reuşesc să rămână în picioare.
    „Viaţa unui start-up era oricum complicată şi înaintea pandemiei. Acum e un moment în care să pivotăm şi să găsim moduri noi de a face business şi de a deservi nişa de piaţă pe care o acoperim”, spune Ana Voicu, antreprenoarea care a creat brandul Zuluff, un nume jucăuş pentru o afacere la fel, în domeniul scutecelor pentru copii, parţial biodegradabile, din bambus.

     

    Ion Neculai, cofondator al Eematico, un proiect în domeniul educaţiei, care a adunat peste 4.500 de participanţi în cinci ani

    8.000  de euro, valoarea unui grant de la UniCredit Bank câştigat de Eematico pentru dezvoltarea unei platforme online de învăţare

    “Să nu ne dăm în spate de la greu şi să fim recunoscători tuturor celor care ne-au susţinut”

    „Pentru noi în toată această perioadă a contat să nu ne pierdem cumpătul atunci când totul s-a închis sau am trecut prin situaţii limită. Să rămânem atenţi şi să înţelegem bine ce ni se întâmplă şi care erau acele lucruri de care ne puteam agăţa. Să vorbim sincer şi deschis cu echipa de colaboratori, să găsim soluţii împreună. Să fim creativi şi să pivotăm rapid atunci când se arată posibilităţi – în acest mod am reuşit să venim cu o soluţie online inovativă într-un timp care ni s-ar fi părut oricând altcândva imposibil. Să fim optimişti. Să avem încredere în continuare în ideile noastre noi. Să fim îndrăzneţi. Să credem. Să ştim la ce să renunţăm: am vândut tot ce am putut vinde, am renunţat la spaţiile în care am ţinut cursuri
    5 ani de zile, am redus echipa, nu înainte de a fi făcut tot ce ne-a stat în putinţă să îi ţinem cât mai mult, în speranţa că poate lucrurile se vor aşeza din nou. Să fim recunoscatori”, spune Ion Neculai, cofondator al Eematico, un proiect în domeniul educaţiei, care a pornit de la ideea de a organiza cursuri de bricolaj pentru copii, prin joacă, un proiect care a adunat în cinci ani peste 4.500 de participanţi. 
    Pentru Eematico 2020 „este de departe cea mai dificilă perioadă prin care am trecut”. În martie 2020, în numai o zi, proiectul de educaţie construit de Ion Neculai împreună cu alţi parteneri s-a trezit fără nicio activitate în desfăşurare în condiţiile în care avea 35 de grupe în şcoli şi grădiniţe şi încă nouă la centru. Şi totuşi proiectul a mers înainte, ghidat de ambiţia fondatorilor, de copii şi părinţi care nu au renunţat la cursuri şi tabere, dar şi de partenerii din mediul de business.
    „Ne-am agăţat de orice ni se oferă: păsuiri de la furnizori, sprijin şi înţelegere de la proprietarii spaţiului pe care îl închiriem, sprijinul de la stat, înţelegerea părinţilor, sprijinul lor şi păsuirea atunci când a fost cazul, sprijinul instituţiilor de finanţare care ne-au întins o mână (Fundatia Erste – n. red). Am căutat competiţii şi granturi la care să participăm. Am crezut că putem câştiga o competiţie cu 144 de start-up-uri pentru un grant de digitalizare la Academia Minţilor Creative susţinut de Unicredit şi am ţintit din prima premiul cel mare.”
    Grant de la UniCredit, o finanţare de la Raiffeisen obţinută în plină pandemie, susţinere din partea Fundaţiei Erste şi a BCR, la care se adaugă colaborări mai vechi cu Banca Transilvania şi ING – aşa a reuşit Eematico, un mic business din educaţie să stea în picioare şi să aibă pe lista de finanţatori poate mai multe bănci decât reuşeşte să atragă cu business mare.În plină pandemie, Ion Neculai şi Eematico au făcut pentru Fundaţia UiPath 160 de kituri de materiale de arhitectură şi apoi  16 ateliere online cu 160 de copii din comunităţile sprijinite de ei. „Să nu ne dam în spate de la greu şi să fim recunoscători tuturor celor care ne-au susţinut” – asta a învăţat echipa Eematico în cel mai greu an de la înfiinţare.

    Ana Voicu, antreprenoarea care a creat brandul Zuluff, de scutece din bambus pentru copii

    Avem norocul să fim într-o nişă în care consumul nu a scăzut, dar fiind într-o piaţă premium, am încercat să înţeleg ce se va întâmpla cu consumatorii, ce aşteaptă ei de la un business mic, aşa ca al meu.
    „Viaţa unui start-up era oricum complicată şi înaintea pandemiei. Acum e un moment în care să pivotăm şi să găsim moduri noi de a face business şi de a deservi nişa de piaţă pe care o acoperim”, spune Ana Voicu, antreprenoarea care a creat brandul Zuluff, un nume jucăuş pentru o afacere la fel, în domeniul scutecelor pentru copii, parţial biodegradabile, din bambus.
    Ea a lucrat şase ani pentru Procter & Gamble, gigantul american din segmentul bunurilor de larg consum nealimentare, iar timp de doi ani a avut în portofoliu brandul Pampers. Atunci şi-a dezvoltat cunoştinţele cu privire la domeniul scutecelor, ceea ce a impulsionat-o să creeze chiar ea un brand.
    „Avem norocul să fim într-o nişă în care consumul nu a scăzut, dar fiind într-o piaţă premium, am încercat să înţeleg ce se va întâmpla cu consumatorii, ce aşteaptă ei de la un business mic, aşa ca al meu. Mi-am dat seama că e mai important decât oricând suportul pe care îl acorzi clienţilor – livrare rapidă, plăţi sigure, proceduri de retur uşoare şi asistenţă oricând e nevoie.”
    Aşa că, pentru a supravieţui, s-a concentrat pe client şi pe experienţa lui. A adus produse noi în portofoliu, a reuşit să reducă timpul de livrare la 24 de ore pentru 90% din comenzi şi a continuat să livreze produse calitative.
    „De asemenea, impactul pandemiei este considerabil atât în timpii de transport internaţional, cât şi în costurile aferente. Aşa că am învăţat să planific totul mult mai din timp şi să las loc pentru neprevăzut. Sunt însă optimistă pentru viitor, voi continua lansările de produse noi şi comunicarea deschisă cu consumatorii Zuluff”, spune Ana Voicu.
    În timpul stării de urgenţă generate de pandemie, antreprenoarea a ales să aducă o gamă mai mare de produse pe site-ul ei, astfel că a devenit şi distribuitor al unor jucării de dentiţie din lemn de tei fabricate în România, dar şi al unor haine moi, din materiale naturale, tot pentru copii.

    Ioana Coca
    cofondator al brandului de bere artizanală Oriel, cu venituri de 200.000 de lei în 2019, duble faţă de 2018
    59
    de microberării erau în România în 2019, un segment care a crescut de la zero în numai un deceniu. În 2020, în perioada ianuarie-august, au fost eliberate autorizaţii pentru alte 17 microberării, arată datele Asociaţiei Berarii României
    „Pentru o microberărie artizanală nu a fost cea mai fericită perioadă mai ales cu partea de HoReCa suspendată, dar am reuşit să mergem înainte. Ne-a ajutat foarte mult magazinul online, în lockdown a fost singura sursă de venit şi în martie chiar am avut cea mai bună lună în vânzările online”, spune Ioana Coca, cea care dezvoltă alături de Laurenţiu Mândrilă brandul de bere artizanală Oriel.
    Povestea microberăriei Oriel Beer din Bucureşti a început în urmă cu zece ani, când Ioana Coca şi asociatul său Laurenţiu Mândrilă au descoperit berea artizanală şi au încercat să creeze anumite reţete acasă şi „dintr-o joacă“ au făcut 20 de litri de bere artizanală pentru ei şi prieteni. Brandul Oriel a apărut pe piaţă şapte ani mai târziu, în decembrie 2017,
    iar acum este prezent în
    37 de localuri din ţară şi anul trecut veniturile s-au ridicat la 200.000 de lei, duble faţă de 2018.
    Cum au supravieţuit ei? Muncind zi de zi pentru a onora comenzile plasate în magazinul online şi pentru a livra berea acasă la consumatori.
    „Lumea chiar stătea în casă şi bea multă bere craft, în timp ce eu şi Laurenţiu ne ocupam de zor de pregătirea coletelor. Era un întreg proces pentru că aveam grijă la igienă, stăteam cu măsti, mănuşi, dezinfectant etc. Noi nu am întrerupt deloc activitatea şi am continuat producţia în tot acest timp. Ţin minte că stăteam cu declaraţiile pe propria răspundere completate zilnic şi chiar ne gândeam cum să explicăm poliţiei când ne oprea noaptea, pe stradă, că noi îmbuteliem manual
    1.000 de sticle de bere şi durează până după miezul nopţii acest proces. Dar lockdown-ul s-a terminat destul de repede, acum lumea comandă mai puţin acasă, dar am avut noroc cu vremea bună şi cu terasele care au comandat pe timpul verii”, completează Ioana Coca.

    Marius Strãtilã, fondator al Massif Experience, care organizează de câţiva ani tururi ghidate în zonele montane din România

    Cu 20% au fost reduse preţurile activităţilor Massif Experience
    „Am crezut că nu o să meargă când am văzut situaţia, mai ales că eu lucrez cu turişti străini. Teama mea principală a fost că n-o să mai lucrez deloc. Au venit însă turiştii români, cu care a fost mai greu, pentru că nu au cultură sportivă, dar cu ajutorul lor am reuşit să supravieţuiesc”, povesteşte Marius Strătilă.
    Ca să ajungă mai repede şi mai clar la noul său public, a tradus întregul site în limba română şi a ales să scadă preţurile tuturor activităţilor cu 20%. Nu a renunţat însă la filosofia lui, de a oferi „experienţe faine” în grupuri mici.
    „În septembrie îmi fac din nou puţin griji. S-au anunţat noi ajutoare de la guvern, aşa că o să aplic pentru ele, să obţin maximum 200.000 de euro nerambursabili. Cu aceşti bani vreau să construiesc ceva adiacent proiectului meu. Asta înseamnă că, pe lângă echipamentele pe care vreau să le cumpăr, intenţionez să fac şi un spaţiu într-o casă, cu o zonă de închiriat în regim Airbnb, iar jos să am biroul. E un model pe care l-am văzut afară şi merge bine. Turiştii poate au nevoie şi de cazare şi îşi pot alege echipamentele de la parterul locului în care se cazează”, spune Marius Strătilă.
    Tururile pe care le organizează el sunt în munţii din jurul Braşovului – Făgăraş, Piatra Craiului, Bucegi, Postăvaru, Tâmpa, Ciucaş şi Piatra Mare.

    Andreea Madlen Mãrgescu, fondator al brandului de cămăşi pictate manual Made with joy in Transilvania

    Situaţia actuală ne dă o lecţie, care aparent nu ne este pe plac, dar totuşi putem învăţa multe.
    „Cum spun unii oameni, foarte haioşi de altfel, că anul 2020 nu se ia in calcul, că nu trecem acest an în palmaresul de victorii, dar mai ales provocări, eu aş spune că pentru antreprenori gluma asta e mai puţin simpatică. În special pentru antreprenorii proaspeţi, dar mai ales pentru aceia ale căror businessuri au fost serios afectate de pandemie. Situaţia actuală ne dă o lecţie, care aparent nu ne este pe plac, dar totuşi putem învăţa multe. Putem chiar să ne gândim la diversificarea obiectului de activitate, de ce nu, la mutarea afacerii mai mult in online, acolo unde este posibil”, spune Andreea Madlen Mărgescu, fondator al brandului de cămăşi pictate manual Made with joy in Transilvania.
    În oraşul Făgăraş, Andreea Mărgescu, de profesie economist, pictează zi de zi desene şi mesaje pe cămăşi, iar într-un an şi jumătate a realizat peste 300 de modele care au ajuns la cliente din toată ţara. Am trecut prin mai multe provocări, dar şi schimbări. Iniţial, cu materialele pe care le aveam pe stoc am făcut măşti, apoi după ce s-a ridicat starea de urgenţă, lucrurile au revenit încet încet aproape la normal şi continuă să existe, suprinzător, o creştere a vânzărilor pe partea de articole vestimentare pictate. Consider că lumea se va îndrepta din ce în ce mai mult către lucruri unicat, făcute cu drag şi dedicare”, spune ea.
    Tânăra antreprenoare se pregăteşte de lansarea propriului magazin online, madlen.ro, unde vor fi disponibile o parte dintre produsele create.

    Andreea Filip, a creat businessul Studium, un concept de abonament care presupune livrări periodice de flori la uşa clientului

    „Primele trei săptămâni de izolare au fost cele mai grele – importurile de specialităţi au fost aproape oprite şi mai totul a îngheţat sub umbrela anxietăţii generale. Însă, din momentul în care ne-a fost clar că vom petrece mult timp acasă şi că avem nevoie să facem din casă un acasă, criza s-a transformat într-o oportunitate incredibilă pentru noi. Florile au devenit doza de normalitate”, spune Andreea Filip.

    S-a aprovizionat, în proporţie de 80%, din producţia locală de flori. Tatăl ei, care de obicei o ajută cu livrarea, a rămas acasă, pentru a se proteja. Astfel, preluând responsabilitatea livrărilor directe, Andreea s-a încărcat prin zâmbetele clienţilor ei.
    „Se vedeau prin mască, da. Am dăruit multe buchete bunicilor, ca urmare a unui mesaj postat în social media, în care ne deschideam pro bono spre a duce flori celor rămaşi singuri, pentru protecţia lor.”
    Ce îşi doreşte Andreea Filip acum este să ducă povestea Studium către managerii care se gândesc la o redefinire a spaţiilor de birouri, a relaţiei angajaţilor cu revenirea treptată la birouri, cu multe reguli, distanţare şi, poate, anxietate.

    Lidia Nicolae, creator al brandului Ceramical, un atelier din Siliştea Snagovului unde produce căni, boluri, obiecte de decor


    “Suntem foarte atenţi la schimbările pe care le percepem din partea publicului, conştientizând că deciziile de achiziţie se iau mai greu şi timpii de conversie sunt şi vor deveni din ce în ce mai lungi”

    „Spre norocul nostru, în februarie-martie, când a început pandemia, dirijasem deja businessul spre zona de online şi, ca urmare, imediat ce toată lumea a rămas acasă, am concentrat o mare parte din eforturi spre marketing”, îşi aminteşte Lidia Nicolae, antreprenoarea din spatele Ceramical.
    S-a pomenit, practic, cu o nouă realitate, mai exact cu o supraaglomerare de afaceri care încearcă să acapareze publicul în acelaşi timp şi acelaşi spaţiu – virtual. „Dacă la începutul pandemiei ne-am îndreptat atenţia spre faptul că oamenii au început să-şi îmbunătăţească sau să schimbe felul de a trăi, ulterior am înţeles că elementul de încredere în cine suntem şi ce facem este determinant pentru a putea supravieţui acestor vremuri.”
    Aşa că a înţeles că acum trebuie ca ea, împreună cu soţul ei, de asemenea implicat în afacere, să fie dispuşi la sacrificii mai mari decât în vremurile obişnuite. Înainte de Ceramical, ea a lucrat ca graphic designer la o companie de marketing research. Este absolventă a Universităţii de Artă, pe care a absolvit-o în 2010, a făcut şi un master în Grafică, apoi şi-a continuat şi cariera artistică în paralel cu jobul. După ce vremurile se vor linişti, spune Lidia Nicolae, se gândeşte să deschidă şi un punct fizic de vânzare pentru produsele Ceramical.

    Adina Humă & Linda Vasilescu, fondatoare ale R-Create, o soluţie pentru comercianţii online prin care să poată utiliza o pungă refolosibilă atunci când îşi livrează produsele
    „Toată perioada pandemiei ne-a surprins în ajunul lansării unui produs pe piaţă,  deci cu o miză concretă, şi a fost un prilej de accelerare a unor procese. În primul rând, ne-am sudat noi ca echipă şi am testat, fără niciun training, un mod de lucru foarte agil, înţelegând chiar din prima săptămână că orice am face, nu trebuie să aşteptăm să treacă, pentru că va dura. Principalul mod de supravieţuire a fost să ne găsim sursele de informare corecte şi să separăm, pe cât posibil, manipularea şi confuzia de informaţia corectă”, spune Adina Humă.
    Concret, ideea lor funcţionează astfel: atunci când comanzi de la magazinele partenere R-Create, poţi bifa opţiunea de ambalaj returnabil. Magazinul va împacheta produsele în geanta R-Create, în locul variantei clasice, de unică folosinţă. La livrare, desigilezi geanta, preiei produsele comandate, iar ambalajul rămâne la curier. Parteneriatele lor de până acum au fost cu FAN Courier şi Cărtureşti.
    „Ce am învăţat în acea perioadă ne ghidează şi acum: să găsim soluţii concrete, ţinând cont de restricţiile exterioare şi să integrăm în mod foarte agil feedback-urile clienţilor, pentru a deveni în mod accelerat competitivi pe o piaţă în schimbare. Cred că în ADN-ul unui antreprenor este să transforme problema în oportunitate şi e un moment de aliniere cu parteneri cu care avem valori comune, pentru a naviga aceste timpuri împreună”, mai spune Adina Humă, una dintre fondatoarele R-Create.
    Ea şi Linda vor să introducă opţiunea de ambalaj returnabil în cât mai multe magazine online, pentru a observa rata de adopţie la nivelul consumatorilor. Mai mult, cele două antreprenoare lucrează la un parteneriat astfel încât genţile cu grad prea mare de uzură să fie reciclate la finalul celor 20 de cicluri de folosire.

    Aaron Balazs, fondator al Bikkla, un centru de închiriere cu biciclete electrice în zona Lacul Roşu

    „Practic odată cu ridicarea restricţiilor de părăsire a locuinţei a pornit sezonul turistic şi am putut să începem şi noi activitatea de închirieri de biciclete electrice.”

    „Nu a fost nevoie de mare supravieţuire. Practic odată cu ridicarea restricţiilor de părăsire a locuinţei a pornit sezonul turistic şi am putut să începem şi noi activitatea de închirieri de biciclete electrice. Deşi turiştii străini aproape că au lipsit, turismul local a înflorit. Am reuşit să deschidem un al doilea centru de închirieri în Borsec. Am făcut şi unele investiţii pe termen lung, suntem în plină restructurare privind prezenţa online şi din octombrie începem recrutarea francizaţilor pentru sezoanele următoare. Per total suntem sănătoşi atât personal cât şi privind businessul şi ne uităm cu planuri concrete spre viitor”, spune Aaron Balazs, fondator al Bikkla.
    Aaron Balazs este absolvent de Arte la Cluj, fost director de creaţie în Bucureşti, antreprenor 100% în Gheorgheni (judeţul Harghita), oraşul său natal. Pe pagina sa de Linkedin, Aaron scrie „fondator, CEO şi menajeră la Bikkla“ – un proiect născut în 2018 în zona Lacului Roşu, din apropiere de Gheorgheni, un proiect care creşte şi se dezvoltă în prezent împreună cu un alt antreprenor (Szakacs Botond – Eco Tiny House) franciza Bikkla – căsuţa pe roţi echipată cu 6, 12 sau 24 de biciclete electrice, gata de închiriat în zone turistice.

    Roxana Gordan, produce lumânări sculptate într-un atelier improvizat în curtea casei părinţilor ei, din Urlaţi, judeţul Prahova

    „Pe viitor, voi lărgi şi mai mult această paletă de produse, rămânând totuşi la produse care sunt lucrate manual şi pe care le consider speciale.”

    „Când a început nebunia, manufacturam în special lumânări sculptate manual, care se pretau pentru evenimente mari, de genul nunţilor şi al botezurilor, precum lumânări de biserică sau mărturii. Aşa că, atunci când au început să se anuleze aceste evenimente, am înţeles imediat că firma noastră va avea de suferit. Tocmai de aceea, am adus noi produse în portofoliu: aranjamente din flori de săpun, brăţări cu flori naturale uscate prinse în răşină, lumânări din ceară de albine, lumânări de aromaterapie cu fitil de lemn şi uleiuri esenţiale şi nişte minunate lustre retro cu sfoară mărinărească şi unele colivii de metal”, spune Roxana Gordan.
    Aceasta a fost strategia care a făcut ca Sorrisi să nu se ducă în jos din cauza pandemiei, ba chiar dimpotrivă, vânzările au crescut. „Încă suntem pe val, chiar dacă am fi avut toate şansele să fim pe fundul mării. Pe viitor, voi lărgi şi mai mult această paletă de produse, rămânând totuşi la produse care sunt lucrate manual şi pe care le consider speciale. Am încheiat deja colaborări cu alţi artizani, pentru nişte coliere şi brăţări din mărgele.”
    Roxana se gândeşte chiar să deschidă un punct de vânzare, când lucrurile se vor stabiliza. „Din păcate, magazinele din Italia şi din Franţa care cumpărau de la noi sunt închise acum, aşa că s-a pierdut puţin acolo. Oricum, atâta timp cât vindem online, cred că vom rămâne în picioare.”

    Silvia Buzori, fondatoare a brandului Săpun Natural

    “Prezenţa Săpun Natural este 100% online, exclusiv pe site-ul propriu şi pe pagina de Facebook, de aceea mi-a fost uşor să-mi păstrez clienţii şi în perioada de pandemie, când toată lumea s-a mutat online.”

    „Chiar dacă spălatul pe mâini trebuia să fie un obicei normal, realitatea este că în ultimele şase luni am vândut mai multe săpunuri solide şi lichide decât am făcut-o în perioade similare din ultimii trei ani. Pun această creştere pe seama conştientizării că, dacă acum trebuie să ne spălăm mai des decât înainte, este indicat să o facem cu produse naturale”, spune Silvia Buzori.
    Temerile în privinţa viitorului au determinat-o să fie mai atentă la investiţiile programate şi astfel a ales să lanseze mai puţine produse noi. Rata de retur a crescut şi ea, mai ales în lunile de vară, dar s-a păstrat la un nivel mic.
    „Prima jumătate a lunii septembrie a fost una slabă din punct de vedere vânzări, dovadă că oamenii s-au concentrat mai mult decât în alţi ani pe începerea şcolii şi pe cheltuielile aferente. Sper ca finalul de an să fie unul bun, pentru că dacă nouă ne merge bine şi clienţilor noştri le va merge la fel, ceea ce va însemna că această nouă criză s-a terminat.”
    Producţia pe care o face Silvia Buzori are loc într-un atelier de lângă Bucureşti, iar gama de produse include, pe lângă săpun, şi creme, săpun lichid, şampon, gel de duş, uleiuri de corp, unturi pentru corp, ape florale.
    În total, sunt peste 50 de produse sub brandul Săpun Natural.

    Vlad Farcău, un antreprenor din Cluj, care, după 12 ani de experienţă în domeniul IT, a fondat Tata Vlad, un brand de batoane pe bază de fructe uscate şi nuci, fără zahăr, în diferite combinaţii
    „Supravieţuire – asta simţim că se întâmplă în ultimele luni, e greu să ne focusăm pe o creştere, când vedem şi simţim ce se întâmplă în piaţă”, spune Vlad Farcău, un antreprenor din Cluj, care, după 12 ani de experienţă în domeniul IT, a fondat Tata Vlad, un brand de batoane pe bază de fructe uscate şi nuci, fără zahăr, în diferite combinaţii.
    „Ce ne-a ajutat pe noi cel mai mult în acea perioadă, şi ne ajută în continuare de fapt, este faptul că ne-am focusat pe dezvoltarea de parteneriate cu diverşi colaboratori din ţară. În continuare simţim că asta e cheia succesului pentru noi şi în direcţia asta vom continua în viitorul apropiat.”
    Incertitudinea care a venit odată cu starea de urgenţă l-a afectat pe Vlad Farcău, însă încet-încet, chiar şi în timpul pandemiei, oamenii au început să se relaxeze şi acum poate deja să observe un tipar de creştere pe care vrea să-l menţină.
    „Focusul nostru pentru perioada următoare este găsirea de unu-doi parteneri mai mari, care să ne ofere o siguranţă prin constanţa comenzilor. Predictibilitatea este unul din cele mai importante elemente în această perioadă.”
    Un lucru foarte important este de asemenea lărgirea portofoliului de produse, pentru a putea acoperi o piaţă cât mai largă de clienţi.
    „Ce este oarecum dezamăgitor pentru mine este faptul că ajutoarele oferite de stat în contextul repornirii economiei pare că nu au fost gândite deloc pentru firme mici, ca noi. În cel mai bun caz, vom putea aplica pentru acele microgranturi de 2.000 de euro”, mai spune Vlad Farcău.

    Marieta Kojanov Si Dan Govella, fondatori ai Ralitza, un atelier în care croiesc şepci de diverse tipuri, bretele, cravate, papioane, eşarfe şi alte accesorii

    „Ne-am dat seama de gravitatea situaţiei şi am încercat să ne ţinem clienţii cât mai conectaţi la activitatea noastră, prin modele noi, pe care de mult timp îmi doream să le am în colecţie, dar nu reuşeam”

    „Prin colecţia de măşti asortate cu şapca, ce ne-a adus o frumoasă colaborare cu Londra; am implementat serviciul de restilizare a hainelor; am oferit clienţilor calitatea de «membru Ralitza» şi reduceri de 10% pe viaţă pentru vânzări mai mari de 750 de lei”, spune Marieta Kojanov.
    Au început să posteze testimoniale live ale clienţilor brandului pe reţelele de socializare şi, în general, au ales să fie mult mai activi în Social Media.
    Marieta Kojanov a lucrat vreme de 24 de ani în domeniul textilelor, pentru branduri precum Bigotti sau Massini, ca şef de secţie în departamentul de confecţii, specializându-se în cămăşi pentru bărbaţi. Odată cu Ralitza, a decis să-şi pună experienţa la bătaie. De la papioane, portofoliul s-a diversificat şi cu alte accesorii, precum eşarfe, bretele, batiste. De-a lungul anilor, cei doi antreprenori au investit peste 80.000 de euro.

    Alina Mitrică, promovează covoarele româneşti tradiţionale, pe platformele online de socializare, sub umbrela „Made with love”
    „Fiind în online şi în zona de amenajări de casă, lucrurile au fost ok. Noi suntem orientaţi către piaţa externă, iar principala problemă este întârzierea livrărilor, în rest lucrurile merg bine”, spune Alina Mitrică.
    De anul trecut, când a creat Made with love, până acum, Alina Mitrică a vândut câteva zeci de covoare, cele mai multe plecând în afara ţării. Printre cumpărători se numără atât români stabiliţi în străinătate, cât şi străini cu afinitate pentru astfel de produse artizanale. Cele mai multe covoare vândute de ea se află acum în case din Franţa, însă a livrat şi în Australia, Statele Unite ale Americii sau Canada.
    Pentru a duce tradiţia mai departe, ea vrea să pună bazele unui atelier, în localitatea din care provin bunicii ei, Amărăştii de Jos, judeţul Dolj.

    Andra Berilă & Bogdan Crivoi, fondatori ai studioului de animaţie 2D Skeptic Dog
    „Primul nostru gând în luna martie a fost: Sper să primim toţi banii pentru ultimele facturi! Apoi am înţeles mai bine ce se întâmplă, a trecut panica de moment şi am început să ne gândim la soluţii. Primul lucru a fost să începem să lucrăm toţi de acasă şi să renunţăm la chiria pe care o aveam pentru sediul studioului. Partea bună e că toate cheltuielile erau oricum în funcţie de activitate, adică nu aveam prea multe costuri fixe”, spune Andra Berilă.
    Au continuat să aibă clienţi şi să lucreze de acasă, bilanţul contorizând doar câteva proiecte amânate, dar nimic anulat. Din iunie, ritmul de lucru a început treptat să-şi revină.
    „Iar acum, din septembrie, pare că sunt mai multe proiecte pe animaţie.”
    Totuşi, munca din birou era mai relaxantă şi mai eficientă, iar atmosfera era în mod cert alta decât cea de lucru din casa fiecăruia. Dar Andra şi Bogdan au învăţat lecţia adaptării şi a răbdării, aşa că acum se bucură că piaţa de animaţie creşte şi că au de lucru. „Probabil suntem o afacere mică foarte norocoasă”, spune Andra Berilă.

    Luiza Apostu, a fondat Rubik School, o şcoală cu un model de învăţare autodirijată cu instrumente agile

    “Pandemia pentru noi a venit la pachet cu o curbă mare de învăţare în mediul online şi întrebarea dacă vom supravieţui. Ştiam că nu avem de ales decât să ne adaptăm şi, fiind o organizaţie mică, ne-a fost mai uşor să fim agili şi să pivotăm un produs nou.”

    „În prima zi în care s-a instaurat starea de urgenţă noi eram deja în online cu copiii, pe o platformă de învăţare adaptată nevoilor noastre, cu evenimente de comunitate şi cursuri care să aducă cât mai mult din spiritul şi cultura spaţiului fizic şi în online”, îşi aminteşte Luiza Apostu.
    Jumătate dintre copiii care veneau în offline nu au mai venit şi în online, iar la grădiniţă au fost nevoiţi să renunţe pentru moment. Pentru a fi sustenabili, au creat un produs nou – Rubik Online, o comunitate de învăţare agilă în online pentru copiii cu vârste între
    6 şi 13 ani.
    „După şapte luni de Rubik Online, am ajuns la 150 de copii care au trecut prin program, astăzi avem 70 de copii care vin în comunitate zi de zi, 20 de mentori şi suntem în creştere. Plănuim să lansăm noi proiecte precum o caravană de tabere urbane în ţară, să ne redeschidem spaţiul fizic la început de 2021 în funcţie de cum va arăta contextul pandemic şi să păstrăm acest produs online şi pentru viitor.”
    Dintre materiile care se predau la Rubik School, fac parte: matematică distractivă, science, citizenship, arte, muzică, dezvoltare socio-emoţională, germană, engleză, modelare 3D, paşaport global – adică geografie. Vârsta minimă a copiilor este de trei ani, existând cursuri adaptate şi pentru copii mai mari. Calendarul de cursuri este format tot împreună cu copiii la început de an. Peste 100 de copii au trecut prin Rubik School în primele zece luni de activitate.

    Beatrice Pătrascu, fondator al clinicii stomatologice The Gentle Dentist

    >650.000 de euro a investit în două clinici stomatologice în Capitală, sub numele The Gentle Dentist.

    „O afacere mică este o afacere în care antreprenorul munceşte zi şi noapte, drept urmare am muncit şi mai mult, nu atât fizic, dar am petrecut foarte mult timp să înteleg cum am putea să supravieţuim”  – aşa sintetizează Beatrice Pătraşcu timpul care s-a scurs din martie încoace.
    Absolventă a Facultăţii de Stomatologie din Bucureşti, ea a investit peste 650.000 de euro în două clinici stomatologice în Capitală, sub numele The Gentle Dentist. Una dintre clinicile The Gentle Dentist a fost printre puţinele care au funcţionat în perioada de izolare, cu acordul Ministerului Sănătăţii, în condiţiile în care ordonanţele militare elaborate în acele săptămâni au prevăzut închiderea cabinetelor stomatologice.
    „Vestea că trebuie să ne sistăm activitatea în vremea pandemiei nu a fost nici cea mai fericită, dar nici cea mai uşoară de implementat la nivel de business. Am autorizat clinica în starea de urgenţă, într-o etapă în care nu exista nicio procedură în acest sens, iar asta a fost una dintre cele mai mari provocări. Am căutat să găsim soluţii în privinţa angajaţilor, să nu fim nevoiţi să facem concedieri, ci să reducem timpul de lucru, astfel încât să ne putem păstra echipele cât mai intacte. Am apelat şi la şomajul tehnic”, spune Beatrice Pătraşcu.
    Acum, planul ei este să se concentreze pe menţinerea programelor de prevenţie şi a abonamentelor stomatologice.
    Supravieţuirea noastră s-a datorat şi unui plan de criză pe care îl aveam la dispoziţie, gândit fără să ne aşteptăm că vom şi avea nevoie de el. Nu putem face proiecţii pe termen lung, nu ştim ce se va întâmpla, dar este în puterea noastră să muncim şi să credem în ceea ce facem”, adaugă ea.

     

  • Grădina cu birouri

    O soluţie, scrie Financial Times, poate fi căutată la scriitori, care de multă vreme se refugiază să lucreze într-o încăpere separată situată în grădina casei lor, fie construită special, fie provenită dintr-un foişor reamenajat ca birou. Printre cei care scriau sau scriu într-un spaţiu separat în grădină se numără George Bernard Shaw, Virginia Wolf sau Neil Gaiman. Biroul sau spaţiul de refugiu din grădină nu este însă amenajat de locatarii casei, ci se poartă colaborarea cu un arhitect care să-l proiecteze.
    Clienţii care solicită aşa ceva doresc fie spaţii moderne, aşezate pe aflorimente, dacă amplasamentul o permite, la construcţia cărora se foloseşte piatră şi sticlă, ca în cazul spaţiului de creaţie de la Greenwich (Connecticut) al fostului bancher american, John Barr, devenit poet, fie spaţii bine integrate în peisaj. În acest din urmă caz se remarcă un studio construit în Australia, la Melbourne, şi acoperit cu iederă, ceea ce-l face greu de distins prin vegetaţie. Biroul celui care l-a comandat este amplasat în dreptul ferestrei mari şi-i permite astfel să se bucure de privelişte. Un alt exemplu vine de la Londra, unde un arhitect a proiectat pentru fratele său un spaţiu octogonal de lucru, construit din lemn şi vopsit în verde pentru a se încadra bine în peisajul grădinii.

  • O nouă lume se deschide pentru corporatiştii români: Să lucrezi din România, de acasă, pentru piaţa internaţională

    Adriana Georgescu,  program manager al Vienna University Executive MBA Bucharest, a spus la ZF Live: Deşi suntem în plină criză, noua serie de cursanţi Executive MBA va fi cea mai numeroasă din istoria de 14 ani a acestui program (peste 35 de cursanţi).
    Având un MBA în spate (Vienna University este pe locul 50 în lume în topul MBA, facultăţile americane fiind pe primul loc), mulţi se gândesc să intre pe piaţa joburilor internaţionale, pentru că experienţa muncii în regim remote a deschis oportunităţi de locuri de muncă mult mai variate a spus ea.
    „Este momentul oportun pentru un MBA, pentru că mulţi oameni au nevoie să iasă din această criză cu noi cunoştinţe pe care să le adapteze şi să le pună în aplicare după ce se va termina această perioadă.”
    Preţul unui program întreg de Executive MBA la această universitate este de 35.000 de euro şi durează doi ani.
    Adriana Georgescu spune că statisticile arată că în trei ani îţi recuperezi banii plătiţi pentru un MBA din creşterea salariului, pentru că poţi să ai acces la poziţii mai bune, mai bine plătite.
    Dorin Andrei, search marketer  and associate WEB Ventures, spune că din ce în ce mai mulţi români muncesc din ţară pentru piaţa internaţională: doar în capitală sunt circa 10.000 de oameni care lucrează în marketing digital din România pentru piaţa internaţională.
    „Am observat tendinţa corporaţiilor de a accesa know how la nivel global, pentru că pe angajator nu-l interesează dacă vorbeşte cu Mihai sau cu Michael, atâta timp cât rezultatele sunt cele bune.”
    El a dat şi un exemplu: la o companie din Marea Britanie, în zona de digital, salariile pentru entry level încep de la 40.000 de lire sterline brut pe an, iar un project manager poate câştiga 85.000 de lire sterline brut pe an (aproximativ 50.000 de lire sterline net, adică 4.000 de lire sau 4.000 de euro net pe lună).
    Această criză coronavirus, care a adus în prim plan munca de acasă, poate deschide pentru corporatiştii români o piaţă imensă: să lucrezi din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara etc. pentru o firmă internaţională fără să mai pleci şi să stai la Viena, Londra, Paris, Frankfurt, fără să mai fii fizic acolo, bineînţeles cu cheltuielile de rigoare.
    Şi până acum se putea lucra din România pentru clienţi externi, dar mai mult în centrele de servicii sau în call-centere.
    Acum este mult mai mult, iar corporatiştii români, cu experienţă, cu talent, cu un CFA sau un MBA în spate pot intra pe poziţii mai înalte, de middle sau top management. Iar salariul nu mai este 400-1.000 de euro, ci 4.000-6.000 de euro pe lună.
    Cu un laptop, cu o conexiune bună la net, cu un abonament la Zoom, VMix sau cu alte sisteme poţi ocupa o poziţie în afară, fără să fii prezent acolo, fără să-ţi dai jumătate dintr-un salariu pe chirie şi transport.
    Companiile internaţionale pot beneficia de un angajat bun, talentat, vorbitor de mai multe limbi străine, la un cost mai redus decât dacă ar lua un nativ. Plus că nu mai are bătăi de cap legate de prezenţa la birou, cu riscurile de coronavirus de rigoare.
    Acest model remote, de-a lucra de acasă, dintr-o cafenea, dintr-o casă de vacanţă, de la mare poate schimba puţin piaţa muncii şi poate deschide noi oportunităţi, la care corporatiştii români nu au visat.
    Aşa cum în urmă cu 20 de ani marile companii internaţionale au început să caute în întreaga lume ţări unde să-şi migreze serviciile de call-center la preţuri mai reduse, aşa ar putea să urmeze acum o căutare şi pentru executivi de top, care să lucreze din ţările lor de origine, la un cost mai redus.
    Un director financiar cu toate certificările internaţionale poate fi găsit şi în România, având în vedere că în ultimii ani s-au format multe generaţii de corporatişti care au învăţat să lucreze în multinaţionale, care au învăţat birocraţia de acolo şi care pot face faţă fără probleme unei poziţii de top. 

  • Ce locuinţe caută românii în pandemie?

    Situaţia de Work-from-Home în care se află mulţi dintre angajaţi vine cu un impact şi asupra pieţei rezidenţiale. După o perioadă în care unii dintre noi am petrecut mai mult de 90% din timp acasă, priorităţile în materie de amenajare, dar şi aspiraţiile când vine vorba de locuinţele noi s-au schimbat. Cum au evoluat preferinţele cumpărătorilor de locuinţe din Europa şi, mai ales, din România în ultimele luni, a povestit în cea mai recentă ediţei a webinarului Real Estate. Real Talk. by Storia.ro Andreea Hamza, Senior Director Living în cadrul companiei de consultanţă în imobiliare JLL România. 

    „Suntem o ţară de proprietari, dar nu neapărat pentru că suntem bogaţi sau pentru că avem o obsesie să deţinem imobile, ci tocmai pentru că avem resurse limitate şi vrem să ne asigurăm un minimum de confort şi de stabilitate”, răspunde Andreea Hamza,  Senior Director Living la compania de consultanţă în imobiliare JLL România, pe care am întrebat-o care este explicaţia statutului de proprietar în care se regăsesc mulţi dintre români.

    Ea precizează că lucrurile stau diferit în alte ţări europene şi mult mai mulţi oameni închiriază în loc să cumpere pentru că sunt şi încurajaţi de către stat să procedeze astfel: spre exemplu, în Olanda, statul subvenţionează o parte din chirie. De asemenea, legile protejează mult mai bine chiriaşii, în timp ce la noi majoritatea locuinţelor sunt deţinute de persoane fizice, nu de companii sau de investitori instituţionali. Aceste locuinţe de închiriat din statele vestice aduc astfel şi mai multă siguranţă, cu contracte mai clare şi pe termen mai lung precum şi pachete de servicii suplimentare.

    Există însă şi asemănări în comportamentul celor care caută locuinţe pretutindeni: „Atât în cazul românilor, cât şi în restul Europei, decizia de a cumpăra sau de a închiria este una raţională, nu neapărat o obsesie sau care să ţină de o mentalitate colectivă”. Andreea Hamza este însă de părere că lucrurile se schimbă, iar pe termen mediu şi lung va creşte şi ponderea investitorilor instituţionali în piaţa locală, ceea ce va fi sănătos pentru piaţă şi va aduce beneficii utilizatorilor finali. Specialistul în real estate face şi câteva precizări referitoare la modul în care ar trebui interpretat procentul numărului mare de proprietari din România. „Procentul de unităţi aflate în proprietate la noi este foarte mare – cred că ultimele statistici arătau 96%, dar asta nu înseamnă că 96% din populaţia adultă are o locuinţă în proprietate, ci de fapt ne arată că 96% din locuinţele existente sunt deţinute de proprietari”, explică ea.

    De asemenea, Andreea Hamza aminteşte şi de modul în care românii au ajuns la un grad de proprietate atât de mare. „Acest procent, la rândul lui, este artificial – ne amintim că până în 1989 statul era unicul proprietar al acestor imobile (vechi n.red), eram exact la polul opus faţă de situaţia de acum. La un moment dat, după 1989, statul a decis să vândă stocul de locuinţe către cetăţeni la preţuri foarte atractive. Prin urmare oamenii au cumpărat imobilele, au devenit proprietari; nu putem vorbi neapărat despre o obsesie a românilor.”

    Pe de altă parte, punctează specialistul în imobiliare, o statistică pe care o consideră importantă este cea care ne arată că suntem foarte înghesuiţi în aceste locuinţe: „Sunt mulţi tineri adulţi care locuiesc cu părinţii sau cu bunicii, cu alte rude, iar majoritatea locuinţelor existente sunt relativ mici ca suprafeţe şi ca număr de camere, aceasta este realitatea”.
    Andreea Hamza mai spune însă că această situaţie a evoluat de-a lungul ultimilor ani, odată cu apariţia dezvoltărilor imobiliare noi, însă – „Noi vorbim în continuare în număr de camere, faţă de alte ţări unde se vorbeşte de număr de dormitoare. Mulţi dintre noi dormim şi în living, în fosta sufragerie”. Astfel, în timp ce în România suprafaţa locuibilă medie este undeva la 46 de metri pătraţi, media la nivelul Uniunii Europene este de 102 de metri pătraţi.
    „Suprafeţele sunt strâns legate de preţ – sau invers – lucrurile se rezumă totuşi la puterea de cumpărare a populaţiei, astfel că nu ne aflăm în momentul în care să ne permitem suprafeţe foarte mari, dar trendul este ascendent. Vesticii cumpără case mai mari, la preţuri mai mari, dar într-un număr mai mic”, adaugă Hamza.

    Cum s-au schimbat apetitul românilor pentru locuinţe şi preferinţele legate de spaţiile de locuit? „Acest nou context a redefinit anumite aspecte legate de locuinţă, îndeosebi în ideea optimizării spaţiilor. Ceea ce s-a schimbat atât în România, cât şi în Europa, este nevoia care a devenit esenţială a cumpărătorilor, de a avea un spaţiu dedicat muncii de acasă – ştim cu toţii de ce am experimentat obligat forţat acest lucru – referindu-ne la unele industrii.”
    Un alt aspect esenţial care s-a schimbat este, potrivit Andreei Hamza, existenţa unor spaţii exterioare cât mai generoase – terase, grădini – per ansamblu, creşterea gradului de confort al locuinţelor căutate. „Acum casa a devenit mult mai importantă decât înainte, am fost nevoiţi să ne petrecem poate 90% din timp acasă, prin urmare creşterea gradului de confort este cea mai normală reacţie”, punctează Andreea Hamza. Ca urmare a contextului, a crescut deopotrivă interesul pentru case individuale, case cu grădini şi au devenit mai importante, de asemenea, şi facilităţile din apropiere.
    De altfel, potrivit unui studiu realizat pe un eşantion de peste 25.000 de persoane, în luna iunie 2020, pe utilizatorii Storia.ro şi OLX, doar 16% dintre cei care voiau să cumpere o locuinţă înainte de izbucnirea crizei de COVID-19 au declarat că au încetat să mai caute în această perioadă. Comportamentul potenţialilor cumpărători s-a modificat după criza COVID-19, în sensul că dintre cei care voiau să cumpere o casă, 66% şi-au menţinut această opţiune, 13% au renunţat să mai caute, 15% oscilează acum între apartament şi casă, 4,2% sunt interesaţi să închirieze o locuinţă, iar 3% vor să cumpere un apartament. În cazul celor care doreau un apartament, 43% şi-au păstrat intenţia, 16% au renunţat momentan la planurile de investiţie, în timp ce 25% oscilează acum între a achiziţiona un apartament sau o casă, 7,4% vor acum să cumpere o casă, iar 1% intenţionează să se mute cu chirie.
    Rezultatele studiului arată că cele mai importante aspecte care sunt luate în calcul la alegerea unei locuinţe sunt, în ordinea preferinţelor: compartimentarea eficientă, calitatea construcţiei şi a finisajelor, existenţa unui spaţiu exterior (grădină / terasă), confortul sporit (luminozitate, izolaţie, intimitate etc.), existenţa spaţiilor anexe (locuri de parcare, boxe).
    Când vine vorba despre situaţia de la nivel european, Andreea Hamza spune că exact aceiaşi factori s-au schimbat şi acolo – la care se adaugă necesitatea existenţei unei conexiuni foarte bune la internet: „Ei nu sunt atât de privilegiaţi ca şi noi la acest ultim capitol, iar în top trei nevoi ale cumpărătorilor în Europa se află: prezenţa unui spaţiu destinat muncii de acasă, spaţii exterioare şi conexiune la internet foarte bună”.

    Preţul este mereu un subiect fierbinte în piaţa rezidenţială şi au existat chiar o serie de predicţii ale prăbuşirii preţului imobilelor în contextul COVID-19, prin asemănarea cu criza anterioară. Andreea Hamza este însă de părere că premisele celor două momente sunt diferite, la fel şi nivelul de dezvoltare a pieţei din perioada 2008-2009, prin comparaţie cu cel de acum: „Criza din 2008 venea după un boom incredibil cu care nu ne-am mai confruntat şi cred că nici alte ţări nu l-au mai simţit – pe când acum piaţa este mult mai aşezată, a evoluat foarte sănătos, cred că piaţa este mult mai stabilă acum, iar nevoia de case acum este mult mai justificată”.
    Andreea Hamza apreciază că evoluţia preţurilor va fi diferită în funcţie de segmentul de cumpărători la care ne referim. „Sunt cumpărători care vor fi afectaţi de creşterea ratei şomajului şi care probabil nu se vor mai putea califica pentru un credit ipotecar şi aici probabil cererea va scădea şi, implicit, şi preţurile”. Pe de altă parte, există şi o categorie de clienţi mai puţin afectaţi – spre exemplu, cei din segmentul high end, care potrivit Andreei Hamza, chiar profită să facă aceste investiţii. „Ca trend general nu cred că se vor înregistra scăderi foarte mari, dar este încă prematur să ne exprimăm – nici nu ştim când se termină pandemia, nici nu ştim ce va urma. Nu cred însă că va exista o prăbuşire similară crizei anterioare – fundamentele pieţei sunt mult mai sănătoase mai solide şi mai stabile, iar produsele sunt mult mai bine aliniate cu nevoile cumpărătorilor.”
    Ea aminteşte de asemenea şi că în 2007, suprafeţele apartamentelor deveniseră extraordinar de mari – două camere ajungeau să aibă 80 – 90 de metri pătraţi, iar implicit şi preţurile erau foarte mari, or acum nu mai este cazul. „Mai există şi partea de facilităţi din cadrul ansamblurilor rezidenţiale care se îmbunătăţeşte de la an la an, dezvoltatorii încercau mereu să vină cu ceva nou, să ofere cât mai mult cumpărătorului, în 2007  – erau puţine proiecte care se diferenţiau şi care erau făcute aşa – acum sunt mult mai multe”.
    Astfel, precizează ea, oferta din categoria cumpărătorilor cu venituri mici – locuinţele cu preţuri de sub 1.000 de euro/mp sau în jur de 1.000 -1.300 de euro/mp, sunt mai expuse la aceste fluctuaţii economice – dar evoluţia va depinde foarte mult şi de măsurile guvernamentale care se vor implementa. Spre exemplu, programul Prima Casă, care a urmat crizei financiare din 2008-2009 – a readus la viaţă piaţa imobiliară: „Piaţa poate fi uşor ghidată prin măsuri guvernamentale, aşa că sunt şanse să nu fie atât de mare impactul – deocamdată nu avem scăderi masive de preţ, au apărut doar promoţii sau discounturi, dar nu au scăzut neapărat preţurile de listă pentru proiecte – încă lumea nu este speriată şi nu şi-a retras intenţiile de cumpărare, observă ea. Andreea Hamza se fereşte să facă predicţii referitoare la scăderea propriu-zisă a preţurilor, însă nu crede că aceasta va depăşi 3-5%.
    În ceea ce îi priveşte pe dezvoltatori, Andreea Hamza este de părere că va exista o concentrare pe optimizare, în contextul în care suprafeţele nu pot fi mărite: „Ideal ar fi să avem suprafeţe mai generoase, terase mari, o zonă de lucru de acasă – un birou în cadrul locuinţei, iar toate acestea implică suprafeţe mai mari – dacă ar fi să le faci cu uşurinţă, de aceea, în primă fază, dezvoltatorii se vor canaliza pe optimizarea cât mai bună a spaţiilor ca să nu influenţeze foarte mult preţurile de vânzare – degeaba ai produsul dacă nu ai şi clienţii care şi-l permit”.

    În acest nou context, cât de valabilă mai este deviza „Location, location, location”? „În fond nu cumpărăm doar nişte pereţi, amplasamentul va conta întotdeauna. Cumpărăm o locuinţă cu toate facilităţile din jurul ei. Evident, sperăm ca acestea să fie cât mai multe.” „Poate expresia «location, location, location nu va mai fi atât de importantă» – vor conta şi lucrurile menţionate mai devreme”.
    De altfel, Andreea Hamza aminteşte de studii realizate anterior de JLL la nivel european, din care reiese că dacă anterior a existat un trend ascendent pentru nevoia cumpărătorilor de a avea locuinţa amplasată lângă mijloacele de transport fiindcă de acolo se poate ajunge oriunde, acum a scăzut importanţa acestui criteriu. „E clar că locaţia pierde puţin teren în beneficiul suprafeţelor mari, al plusului de confort. Confortul e diferit pentru fiecare dintre noi.”
    Pe de altă parte, crede că nu vom lucra de acasă pentru totdeauna sau non stop – cu siguranţă vom avea nevoie să venim şi la birou şi să existe şi această parte de interacţiune cu colegii, socializare umană cu clienţii – când se va putea, bineînţeles. „Depinde de la business la business şi de la companie la companie, fiecare cu businessul ei şi cu profilul de angajaţi al ei.” Chiar dacă nu poate anticipa când va ajunge şi piaţa locală la nivelul celor vestice, Andreea Hamza crede că generaţiile următoare se vor orienta mai mult înspre piaţa chiriilor, în dorinţa lor de flexibilitate: „Cred că generaţiile care vin acum din urmă sunt mult mai înclinate spre acest cult al chiriei, pentru ei contează foarte mult mobilitatea, flexibilitatea – şi eu cred că ei vor schimba uşor regulile pieţei şi vor cizela şi proprietarii care la rândul lor sunt în acest moment prea ataşaţi de proprietate, uneori încalcă regulile elementare de intimitate, de pildă. De asemenea, un număr mai mare de investitori instituţionali care se uită din ce în ce mai atent pe piaţa din România pentru a-şi crea portofolii  de apartamente de închiriat vor ajuta mai mult piaţa pentru că vor veni cu condiţii mai bine definite, cu contracte mai solide – cred că tot spre beneficiul utilizatorilor, chiriaşilor va fi şi această schimbare, care va veni foarte curând”. 

    Sunt permanente sau temporare schimbările pieţei imobiliare aduse de pandemia de COVID-19?
    Eu cred că aceste schimbări vor rămâne şi întotdeauna vom avea în minte – dacă se mai întâmplă încă o dată o astfel de situaţie. „Eu ce fac? – Mai bine să fiu acoperit.“ Încet, încet vom reveni la vechile obiceiuri, cu statul în trafic şi cu petrecerea timpului mai mult în afara casei decât acasă, cum era mai demult, dar cu siguranţă vom fi mai atenţi în alegerea unei locuinţe acum şi vom ţine cont de factorii despre care spuneam – optimizarea spaţiilor, suprafeţe mai generoase pentru terase şi grădini, existenţa facilităţilor în imediata apropiere.

    Cum sunt preţurile locuinţelor „vestice” comparativ cu ale românilor?
    În Germania, preţurile pentru apartamentele care se adresează clasei medii pot ajunge de la 5.000 la 8.000 de euro pe metrul pătrat. Dar sunt proiecte şi zone şi la noi care au ajuns să vândă sau să vrea să vândă apartamente la preţuri similare cu marile capitale din Europa – piaţa noastră de high end vrea să ajungă tot acolo. Sunt şi la noi proiecte rezidenţiale unde preţurile ajung la 7.000 de euro/mp. În zona Primăverii, Kiseleff, zonele de high end, vorbim despre proiecte de două-trei milioane de euro.

    Cum va arăta piaţa rezidenţială la cinci ani post-pandemie?
    Cred că deja ne vom fi obişnuit cu criteriile despre care spuneam, cu existenţa biroului în cadrul locuinţei, cu suprafeţe şi grădini ca parte din compartimentarea apartamentului – aşa cum spuneam, locaţia nu va mai fi la fel de importantă, dar va rămâne totuşi un factor de decizie major. Nu ştiu cum vor evolua preţurile sau cererea şi oferta fiindcă, aşa cum spuneam, sunt foarte mulţi factori pe care nu putem să îi stabilim acum, dar în continuare vom avea fundamente stabile şi vom merge înainte cu dezvoltările, cu vânzările, cu îmbunătăţirea constantă a produselor, apartamentelor sau caselor. Sunt sigură că lucrurile se vor îmbunătăţi constant, la fel cum s-a întâmplat de la an la an şi până acum. 

    Real Estate. Real Talk. este numele seriei de webinarii realizate de Storia.ro în parteneriat cu Business MAGAZIN în care ne propunem să discutăm cu specialiştii pieţei imobiliare despre cele mai noi schimbări înregistrate pe aceasta. Urmăriţi-ne live în fiecare lună şi adresaţi întrebările voastre referitoare la imobiliare pe pagina de Facebook a Storia.ro.

  • Goana după ciuperci

     Americanul Daniel Seifert a început acum câţiva ani să ascundă prin diverse locuri publice din oraşe din SUA unde călătorea mici picturi ale unor ciuperci, invitând publicul să le caute. Amuzaţi de ideea lui, prieteni de-ai săi şi artişti din alte ţări au început să ascundă şi ei imagini cu ciuperci prin diverse părţi ale globului, cum ar fi Hong Kong sau Rusia, spre deliciul iubitorilor de artă  care le căutau. Goana după ciuperci pictate s-a transformat astfel într-un eveniment anual, intitulat „Game of Shrooms”, o condiţie pentru artiştii participanţi fiind ca, dacă lucrările lor, pentru care au oferit indicii pe Google Maps, nu sunt găsite în timp util, să le recupereze ca să păstreze curăţenia în locurile în care le-au amplasat.

  • Oana Ciornei, Managing partner, Amrop România: „Am căutat să văd oportunităţile, nu dezavantajele”

    Oana Ciornei conduce din 2010 afacerea proprie, o companie de executive search afiliată la reţeaua internaţională Amrop, prezentă în 57 de ţări şi unul din jucătorii din top 10 la nivel mondial. Ea a lucrat aproape un deceniu la Coca-Cola HBC, dar şi în cadrul companiei Korn Ferry. Printre momentele dificile ale carierei enumeră prima poziţie de top management obţinută la 26 de ani, ratarea unui interviu de angajare, trecerea dintr-un rol operaţional în ţară la unul internaţional care nu i se potrivea, dar şi dilema corporaţie vs. antreprenoriat şi dezvoltarea propriei companii de executive search, spune Ciornei. Din punct de vedere profesional, îşi propune în următorii ani să dezvolte cea mai respectată firmă de executive search din România, Bulgaria şi Moldova.

  • 105 Cele mai puternice femei din business – Veronica Savanciuc, preşedinte şi CEO, Lowe Group

    Veronica Savanciuc şi-a început cariera imediat după absolvirea facultăţii şi s-a îndreptat, încă de la început, spre marketing. Cu ea la conducere, Lowe Group a împlinit, în februarie 2020, 27 de ani de la înfiinţare, perioadă pe parcursul căreia compania a crescut constant şi şi-a dezvoltat activitatea. „Pe plan intern, în 2019 am investit aproape o jumătate de milion de euro pentru actualizarea tehnologiei cu care lucrăm şi pentru dezvoltarea competenţelor din echipă”, spune Veronica Savanciuc, preşedinte şi CEO al companiei. „În acest an vom dezvolta un departament dedicat big data la nivelul grupului, pentru a integra, într-o măsură şi mai mare, soluţii de analiză a datelor în conturarea strategiilor de comunicare, identificând cele mai valoroase insighturi pentru generarea ideilor creative”, descrie ea principalele obiective pentru anul curent. Veronica Savanciuc spune că businessul este întotdeauna despre echilibru, „inclusiv atunci când este vorba între contribuţia feminină şi cea masculină. Iar pentru a-l atinge, contează foarte mult să nu ne concentrăm pe diferenţe, ci să punem în valoare abilităţile utile în business, indiferent de gen”. În ceea ce priveşte echilibrul între viaţa personală şi profesională, acest este realizabil şi natural, atât timp cât constituie şi un obiectiv conştient. „Cred că este important să fii pasionat de profesia pe care o practici, pentru ca aceasta să îţi aducă satisfacţii şi să alimenteze o stare de bine generală. În acelaşi timp, împlinirile din plan personal susţin motivaţia şi puterea de lucru la locul de muncă.”

  • Care crede că sunt diferenţele între o companie condusă de o femeie şi una condusă de un bărbat Lucia Morariu, o importantă femeie de afaceri din România

    „Sfatul meu pentru o tânără aflată la început de drum este să aleagă un domeniu care îi place foarte mult, deoarece este foarte important să vină zilnic motivată şi cu plăcere la birou, indiferent de povocările pe care le are de înfruntat, să caute apoi sprijinul şi înţelegerea familiei, să aibă încredere în calităţile ei, să-şi facă un plan clar de business, să ia lucrurile pas cu pas, să nu se descurajeze, să acţioneze anticipativ, iar în perioadele dificile să caute să identifice oportunităţile din spatele provocărilor.” 

    Una dintre cele mai recente realizări profesionale ale Luciei Morariu este lansarea portalului propriu de rezervări al Eximtur, iar printre priorităţile de anul acesta se numără şi o serie de investiţii care presupun implementarea unor soluţii informatice pentru gestionarea documentelor interne. „În ceea ce priveşte activităţile noastre pe zona de business travel, respectiv acordarea de servicii de călătorii corporaţiilor, ne-am propus implementarea a două soluţii informatice noi, de tip self booking tool, aplicaţii care dau posibilitatea corporaţiilor să implementeze propriile politici de călătorie şi să îşi facă singure rezervările, asistate de consultanţii noştri specializaţi.”

    Lucia Morariu spune că, de-a lungul timpului, a observat unele diferenţe între o afacere condusă de un bărbat şi una condusă de o femeie. „O afacere condusă de o femeie cred că este axată mai mult pe pragmatism, pe prudenţă, pe atenţie la detalii, pe definirea unui cadru bine procedurat, e o afacere bine organizată. Bărbaţii, în schimb, îşi asumă mai multe riscuri, ies mai mult în faţă.” Alte calităţi pe care o femeie le are în business, crede ea, sunt: seriozitatea, munca şi modestia.
    „Afacerile conduse de femei cresc poate cu paşi mai mărunţi, dar vorbim de creşteri sustenabile, corecte.” În opinia sa, echilibrul între viaţa personală şi profesională fără sprijinul familiei este imposibil.

  • Paradoxul LinkedIn. Câţi angajaţi concediază reţeaua pe care milioane de oameni îşi caută un loc de muncă

    Concedierile vor viza departamentele de vânzări şi de recrutare. Odată cu anunţul făcut pe site-ul LinkedIn, Ryan Roslansky, CEO-ul companiei cu sediul în California, a declarat că va asigura celor vizaţi încă zece săptămâni de plată, iar angajaţii din SUA vor avea totodată şi asigurarea medicală acoperită timp de un an. De asemenea, pentru posturile nou create în diviziile businessului se vor face recrutări din rândul celor concediaţi.

    „Vreau să ştiţi că acestea sunt singurele concedieri planificate”, a adăugat Roslansky, care a fost numit CEO al companiei anul acesta. Angajaţii care vor rămâne fără loc de muncă pot folosi în continuare smartphoneurile şi laptopurile de serviciu, dar şi echipamentele proaspăt achiziţionate pentru munca de acasă, până îşi vor găsi un nou job. Reprezentanţii companiei au spus că personalul vizat va fi anunţat, urmând să primească invitaţii la o serie de şedinţe în care li se vor explica următorii paşi. Cei care nu primesc aceste invitaţii nu sunt afectaţi de măsurile luate.
    Compania LinkedIn a fost fondată în decembrie 2002 de Reid Hoffman şi de o echipă de membrii fondatori (de la PayPal şi Socialnet.com – Allen Blue, Eric Ly, Jean-Luc Vaillant, Lee Hower, Konstantin Guericke, Stephen Beitzel, David Eves, Ian McNish, Yan Pujante, Chris Saccheri).