Tag: CAS

  • FMI: Împărtăşim obiectivul reducerii CAS, dar vrem să înţelegem cum va fi acoperit deficitul

     “În timp ce Fondul împărtăşeşte obiectivul de a reduce povara mare a taxelor pe forţa de muncă, într-un efort de a stimula angajările, trebuie să înţelegem cum intenţionează Guvernul să compenseze deficitul de venituri. Fără măsuri de compensare, o reducere a CAS cu 5 puncte procentuale ar creşte deficitul bugetar”, a afirmat Rice, întrebat, în cadrul unei conferinţe a FMI din 10 iulie, cum comentează Fondul respingerea de către preşedintele Traian Băsescu a reducerii CAS, în aşteptarea unor măsuri care să acopere un probabil deficit de venituri.

    Rice a arătat că misiunea comună a FMI şi CE a avut discuţii constructive cu autorităţile române referitor la cum să asigure continuarea progreselor în cadrul celei de-a treia evaluări a actualului program, dar unele subiecte cheie rămân nerezolvate, astfel că discuţiile continuă.

    Guvernul a aprobat în luna iunie proiectul de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator de la 1 octombrie. Proiectul a fost ulterior adoptat de Senat şi Camera Deputaţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Petrescu: Nu i-am dat studiile pe CAS lui Băsescu pentru că nu sunt publice, dar FMI le-a văzut

    “Nu i-am dat studiile. Nu sunt publice. Însă, FMI le-a avut înainte cu o lună”, a spus Ioana Petrescu la Antena 3, întrebată de ce nu i-a prezentat lui Traian Băsescu studiile privind impactul reducerii CAS şi dacă i le-a transmis între timp.

    Ea a explicat că a evitat să abordeze discuţia despre MTO (Medium-Term budgetary Objective, obiectivul bugetar pe termen mediu) întrucât sunt întrebări la care nu putea să răspundă “în cinci minute, pe picior, undeva la Cotroceni”.

    Ministrul Finanţelor recunoaşte că ar putea fi nevoie de alte măsuri compensatorii pentru a se încadra în ţinta de deficit pentru anul viitor, dar susţine că “acel deficit” este calculat pe un potenţial, iar datele nu sunt încă disponibile.

    “Nu pot să spun acum cum se va face bugetul pe 2015”, a adăugat Petrescu.

    Ea a arătat că proiecţia veniturilor bugetare pentru anul viitor se va face pe baza veniturilor realizate în 2014, atunci când vor fi cunoscuţi mai mulţi indicatori, printre care şi inflaţia din acest an.

    “Diferenţa va trebui acoperită, într-adevăr, pe baza unor măsuri care vor fi decise atunci”, a continuat Petrescu.

    Ea a mai precizat că nu a fost deranjată de întrebările privind studiile sale, arătând că a depăşit momentul în care simţea nevoia să dovedească ce a învăţat acolo.

    Preşedintele Traian Băsescu a întrebat-o, luni, în consultările de la Cotroceni, pe Ioana Petrescu unde a terminat studiile, precizând că se aştepta de la aceasta la argumente gen Roubini, un economist care a terminat Harvardul, la fel ca şi ea.

    “Doamna ministru, se colectează suplimentar, din creşterea economică, atât? Dar bănuiesc că aţi observat că Germania, Franţa, Italia, au intrat în declin şi asta ne va afecta, a spus Băsescu.

    Replica Ioanei Petrescu a venit imediat: “Un motiv în plus să relaxăm fiscal şi să încurajăm firmele să angajeze şi să investează mai mult”, a spus aceasta, vizibil emoţionată.

    “Doamnă, am zis că… Unde aţi zis că aţi terminat? La Harvard, la Oxford?”, i s-a adresat Băsescu.

    “La Harvard”, a răspuns Petrescu.

    “Roubini, economist de Harvard. Mă aşteptam la argumente de genul lui”, i-a spus preşedintele ministrului de Finanţe.

    Preşedintele Băsescu i-a mai spus ministrului Finanţelor că argumentele acesteia în favoarea reducerii CAS sunt cele pe care le aduce orice parlamentar care nu ştie despre ce este vorba.

    Încă de la începutul discuţiei de la Cotroceni, şeful statului le-a reproşat premierului Victor Ponta şi ministrului Finanţelor că nu au prevăzute surse din care să acopere “gaura” produsă de scăderea CAS cu 5% şi a spus că văzute “tentativa de punere în dezbatere publică a noului Cod Fiscal”, care prevedea taxe suplimentare.

    Miercuri, Băsescu a declarat, la B1 TV, că Ioana Petrescu este “bine echipată din punct de vedere teoretic, dar marea problemă este lipsa de practică”, susţinând că aceasta a fost folosită de premierul Victor Ponta.

    Şeful statului a precizat că ar fi mai îngăduitor cu ministrul de Finanţe decât cu premierul Victor Ponta.

    La întâlnirea de la Cotroceni, Băsescu i-a spus premierului că ar fi “unfair” să intre în alegeri fără să trimită bugetul pe 2015 la Parlament, ca un comentariu la afirmaţia lui Ponta că, atunci când va trece de Parlament, bugetul va veni la el sau al noul preşedinte al ţării.

    La afirmaţia preşedintelui Băsescu potrivit căreia România mai are de acoperit şi MTO (Medium Term Objective – Obiectiv bugetar pe termen mediu, n.r.), premierul Ponta a întrebat mai întâi “Poftiţi ?”, iar după ce preşedintele Băsescu a reluat că mai există şi MTO-ul, care mai înseamnă vreo 6 miliarde, 5, 6 miliarde, Ponta a răspuns: “O să lucrăm la toate”.

    Preşedintele a întrebat dacă reducerea CAS se va face pe baza unor majorări ulterioare de taxe, dar nu a primit un răspuns.

    Ponta a declarat miercuri că reducerea CAS este acoperită contabil din creşterea accizei, taxa specială pe construcţii şi încasări suplimentare inclusiv pe baza noii Legi a insolvenţei, dar economia nu necesită doar contabilitate, ci şi un pic de minte care uneori lipseşte “la cel mai înalt nivel”.

    În emisiunea de la Antena 3, Petrescu a arătat că venituile bugetare în minus din reducerea CAS pe un an, de 4,8 miliarde lei, sunt venituri în plus pentru angajatori, iar, presupunând că pe termen mediu 50% se duc în angajări şi 50% în investiţii, se recuperează la buget 1,3 miliarde lei plus 1,2 miliarde lei.

  • Petrescu, despre Cotroceni: Mă gândeam – e politică, îmi distruge proiectul. Voiam să-l iau şi să plec

    “Era clar că e o întâlnire politică. Nu m-am dus acolo să vorbesc despre cifre sau să fundamentez o teorie economică. Era clar că acolo era o discuţie politică şi CAS era la mijloc (…) Băsescu vine dintr-un partid de dreapta, unde măsura este susţinută (…) Am impresia că dânsul susţine această măsură, deci nu era ideea acolo să mergem şi să susţinem măsura cu cifre (…) Este clar că e vorba de un război politic, am refuzat să mă implic în acest război în care se folosea CAS. Am încercat să ţin departe CAS de acest război (…) Mă gândeam: clar e o dispută politică şi o să-mi distrugă proiectul. Vroiam să-l iau şi să plec“, a spus Ioana Petrescu la Antena 3.

    Ea nu crede că preşedintele Traian Băsescu se opune reducerii CAS.

    “Aruncam cifrele privind CAS într-o dispută politică. Ştiam care este jocul şi îmi era frică că pică CAS la mijloc“, a adăugat Petrescu.

    Ea a arătat că nu s-a simţit intimidată sau deranjată în discuţia cu şeful statului, menţionând că fost amuzată de spaţiul amplu pe care l-a dedicat presa celor 20 de minute de la Cotroceni.

    Ministrul Finanţelor crede că preşedintele Băsescu aştepta să audă că vor fi crescute nişte taxe. Ea a precizat că nu va spune aşa ceva şi nici nu va face, întrucât vrea să utilizeze politica fiscală pentru a susţine creşterea economică.

    “De aceeea au ţinut discuţiile cu FMI până la 12 noaptea, pentru că nu eram de acord să accept creşterile de taxe care au fost propuse (…) Se aştepta să vin să spun eu că voi creşte taxele ca să acopăr gaura. Eu am fost cu FMI două săptămâni şi le-am zis clar că nu voi creşte taxele”, a mai spus Ioana Petrescu.

    Preşedintele Traian Băsescu a întrebat-o, luni, în consultările de la Cotroceni, pe Ioana Petrescu unde a terminat studiile, precizând că se aştepta de la aceasta la argumente gen Roubini, un economist care a terminat Harvardul, la fel ca şi ea.

    “Doamna ministru, se colectează suplimentar, din creşterea economică, atât? Dar bănuiesc că aţi observat că Germania, Franţa, Italia, au intrat în declin şi asta ne va afecta, a spus Băsescu.

    Replica Ioanei Petrescu a venit imediat: “Un motiv în plus să relaxăm fiscal şi să încurajăm firmele să angajeze şi să investează mai mult”, a spus aceasta, vizibil emoţionată.

    “Doamnă, am zis că… Unde aţi zis că aţi terminat? La Harvard, la Oxford?”, i s-a adresat Băsescu.

    “La Harvard”, a răspuns Petrescu.

    “Roubini, economist de Harvard. Mă aşteptam la argumente de genul lui”, i-a spus preşedintele ministrului de Finanţe.

    Preşedintele Băsescu i-a mai spus ministrului Finanţelor că argumentele acesteia în favoarea reducerii CAS sunt cele pe care le aduce orice parlamentar care nu ştie despre ce este vorba.

    Încă de la începutul discuţiei de la Cotroceni, şeful statului le-a reproşat premierului Victor Ponta şi ministrului Finanţelor că nu au prevăzute surse din care să acopere “gaura” produsă de scăderea CAS cu 5% şi a spus că văzute “tentativa de punere în dezbatere publică a noului Cod Fiscal”, care prevedea taxe suplimentare.

    Miercuri, Băsescu a declarat, la B1 TV, că Ioana Petrescu este “bine echipată din punct de vedere teoretic, dar marea problemă este lipsa de practică”, susţinând că aceasta a fost folosită de premierul Victor Ponta.

    Şeful statului a precizat că ar fi mai îngăduitor cu ministrul de Finanţe decât cu premierul Victor Ponta.

    Băsescu a mai spus că, dacă ar fi prim-ministru, ar adopta reducerea CAS şi a menţionat că niciodată nu a declarat că nu susţine această măsură.

  • Ponta: Din octombrie vom avea, evident, reducerea CAS. Este acoperită contabil, dacă nu scădem acum, nu o să mai putem scădea niciodată

     Ponta: Reducerea CAS este acoperită contabil, dacă nu scădem acum, nu o să mai putem scădea niciodată

    Reducerea CAS este acoperită contabil din creşterea accizei, taxa specială pe construcţii şi încasări suplimentare inclusiv pe baza noii Legi a insolvenţei, dar economia nu necesită doar contabilitate, ci şi un pic de minte care uneori lipseşte “la cel mai înalt nivel”, a afirmat premierul Ponta.

    “Ministrul Voinea mă întreba dacă preşedintele ştie că acea reducere a deficitului, faimosul MTO pe care l-a învăţat toată lumea aşa deodată, este trecut şi în Legea bugetului de stat, şi în Strategia fiscal-bugetară, nu era ceva rău. Ceea ce românii nu ştiu este că e o decizie criminală, antiromânească, a preşedintelui Băsescu – Polonia şi Ungaria ajung la aceleaşi ţinte de deficit structural în 2018, nu în 2015, Franţa, Italia, Portugalia, toţi ceilalţi, în 2017 -. Băsescu a vrut 2015, ca «după noi, potopul». Strict ca sustenabilitate – m-am uitat încă o dată pe toate datele – avem anual o încasare suplimentară de 2,6 miliarde din creşterea accizei, 1,5 miliarde din taxa specială pe construcţii şi, am verificat şi acum, faţă de anul trecut, la venituri curente, pe primele şase luni avem 3 miliarde de lei în plus. Deci, dacă e vorba de contabilitate, acoperim contabil, doar că economia nu e doar contabilitate, mai e şi un pic de minte care uneori lipseşte la cel mai înalt nivel”, a spus Ponta în şedinţa de guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gorghiu: Dacă îmi permiteţi o intuiţie de femeie, vă spun că Legea de reducere a CAS va fi promulgată

     Alina Gorghiu a fost întrebată dacă, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, de luni, ministrul Finanţelor ar trebui să-şi prezinte demisia.

    ”Penibilul situaţiei a fost atât de apăsat şi tuşat încât domnia sa cred că n-ar trebui să mai intre în Ministerul de Finanţe. Da, eu cred că în faţa unui asemenea moment în care ministrul de Finanţe a avut încleştat maxilarul şi nu a putut să emită niciun fel de punct de vedere pe o lege, pe o iniţiativă care a fost foarte mult dezbătută, (…) nu putem să credem că doreşte să rămână în continuare acolo şi să reprezinte Guvernul de pe poziţia de ministru al Finanţelor”, a declarat Gorghiu.

    ”A fost o întâlnire de natură electorală pentru cele două personaje politice, atât pentru Victor Ponta cât şi pentru preşedintele Traian Băsescu. A fost o întâlnire care să arate bătaia de joc la adresa CAS, o poveste de genul «uite CAS-ul, nu e CAS-ul; uite cifrele, nu sunt cifrele; uite deficitul, nu e deficitul». În realitate, nu a existat o dezbatere serioasă, nu a existat o concluzie a acestei întâlniri”, a afirmat Gorghiu.

  • Ponta spune că CAS vor fi reduse cel mai târziu la 1 ianuarie dacă Băsescu atacă proiectul la CC

     “Pe mine mă interesează un singur lucru, ca de la 1 octombrie, sau eventual, dacă domnia sa atacă la Curtea Constituţională, de la 1 ianuarie cel mai târziu, să avem reducerea fiscalităţii muncii”, a spus Ponta.

    Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că preşedintele fie va retrimite proiectul în Parlament, unde va fi din nou votat în luna septembrie, fie va sesiza Curtea Constituţională, caz în care preşedintele trebuie întrebat dacă reducerea CAS va mai fi aplicată din octombrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consultări eşuate între Băsescu şi Ponta, despre reducerea CAS. Ponta: Ne-am certat

    Surse oficiale au declarat anterior că preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta nu au ajuns la o concluzie pe tema reducerii CAS, după discuţiile de la Palatul Cotroceni, cei doi nestabilind nimic după această discuţie.

    “Premierul a prezentat argumentele Guvernului pentru menţinerea contribuţiilor de asigurări sociale la un nivel scăzut şi în următorii ani, iar preşedintele şi-a expus reţinerile legate de sustenabilitatea măsurii. Cei doi nu au ajuns la un numitor comun, este aşteptată acum decizia preşedintelui”, au declarat sursele pentru MEDIAFAX.

    Consultările dintre preşedintele Traian Băsescu şi Guvern, reprezentat de premierul Victor Ponta şi ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, pe tema legii privind reducerea CAS, desfăşurate luni la Palatul Cotroceni, au durat aproximativ 30 de minute.

    Consultările şefului statului cu Guvernul au avut loc pe legea pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, proiect care se referă de reducere a CAS la angajator cu 5%, de la 1 octombrie.

    Guvernul a aprobat în luna iunie proiectul de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator de la 1 octombrie. Proiectul a fost ulterior adoptat de Senat şi Camera Deputaţilor.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat, săptămâna trecută, că vrea să promulge reducerea CAS şi că va avea şi o consultare cu FMI pe acest subiect, dar a precizat că, dacă soluţiile Guvernului pentru acoperirea deficitului nu vor fi credibile, atunci va fi obligat să retrimită legea în Parlament.

    El a arătat că a primit la promulgarea legea privind diminuarea CAS şi că are semne de întrebare privind oportunitatea măsurii, precizând că în aceste condiţii invită Guvernul la consultări, potrivit articolului 85 din Constituţie.

    Miercuri seară, premierul afirma că Guvernul nu are ce căuta la Cotroceni, iar despre reducerea CAS nu are ce discuta preşedintele cu Executivul, deoarece proiectul de lege care reduce contribuţiile de asigurări sociale este votat de Parlament, astfel că Băsescu fie promulgă actul, fie îl retrimite în Parlament.

    “Dacă vrea să aibă un dialog cu mine, sigur, mă voi duce, m-am mai dus şi cu alte ocazii, nu că m-ar fi ascultat prea mult, dar măcar ca să păstrăm respectul pentru textele constituţionale şi pentru instituţii, însă în această situaţie concretă dacă vrea să se consulte cu mine pe tema reducerii CAS, nu se consultă cu persoana potrivită, pentru că nu e o măsură a Guvernului, ci una care tocmai a fost adoptată de Parlament, culmea şi în unanimitate”, a spus Ponta.

    El a arătat că, în această situaţie, preşedintele fie nu poate decât promulga proiectul de lege sau să retrimită documentul în Parlament, unde va fi votat din nou în septembrie pentru a fi aplicat din octombrie.

    “Dacă îi este drag de mine şi vrea să mă vadă pe la Cotroceni, mie nu mi-e drag de dânsul, dar mă duc, însă Guvernul nu are ce căuta la Cotroceni şi despre reducerea CAS nu avem ce discuta pentru că e o lege votată de Parlament. Dacă vrea, să discute cu Parlamentul, dar nu cred că vrea să convoace tot Parlamentul la Cotroceni”, a adăugat premierul.

    Anterior, premierul Ponta a afirmat că este dispus să se întâlnească cu preşedintele Băsescu şi chiar “cu teroriştii “dacă acest lucru este bine pentru ţară, dar că pentru reducerea CAS şeful statului trebuie să se consulte, eventual, cu Parlamentul, nu cu Guvernul, deoarece legea CAS este votată de parlamentari.

    Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, joi, că reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator este posibilă şi va intra în vigoare la 1 octombrie, susţinând că această măsură nu va afecta fondul de salarii şi fondul de pensii.

  • Rovana Plumb: Reducerea CAS la angajator nu va afecta fondul de salarii şi pe cel de pensii

     Întrebată cum comentează declaraţiile lui Traian Băsescu cu privire la reducerea CAS cu 5%, Rovana Plumb a spus că vrea să dea asigurări românilor că nu există niciun fel de risc în ceea ce priveşte fondul de pensii şi salarii.

    ”Da, este posibilă reducerea contribuţiei la asigurările sociale la angajator cu 5 la sută. S-au făcut calcule, împreună cu Ministerul Finanţelor astfel încât prin introducerea acestei măsuri de la 1 octombrie 2014 nu există un impact pe fondul de salarii şi pe fondul de pensii. Vreu să îi asigur pe toţi românii că nu există niciun fel de risc în ceea ce priveşte fondul de pensii şi salarii şi vreau să-i asigur şi pe cei care reprezintă economia din România că acest proiect
    de lege şi această lege votată de Parlament va intra în vigoare“, a spus Plumb.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro