Tag: Carrefour

  • Carrefour a deschis în acest an marcat de pandemie 24 de magazine, de două ori mai puţine ca în 2019. Mai mult, francezii au închis mai multe unităţi decât au deschis în 2020

    Grupul francez Carrefour încheie anul 2020 cu o reţea de 368 de magazine offline sub mai multe formate, respectiv hipermarket, supermarket, proximitate şi discount. La acestea se adaugă magazinul online propriu precum şi prezenţa Carrefour prin platforma Bringo în 36 oraşe.

    „În 2020 am deschis 24 de magazine (15 convenience, trei hipermarketuri şi şase Supeco), astfel, am continuat ritmul de creştere pe formatele fizice şi, mai mult, am crescut prezenţa Carrefour, prin Bringo, în 12 noi oraşe în cursul acestui an. Avem astfel, în total, la finalul lui 2020, livrare prin Bringo în 36 de oraşe”, spun oficialii companiei.

    Deşi francezii au continuat să se extindă, ritmul este aproape la jumătate faţă de 2019. Mai exact, anul trecut au fost 42 de deschideri, dintre care 29 de supermarketuri, 11 magazine de discount Supeco şi două hipermarketuri.

    Totodată, deşi oficialii companiei nu comunică şi închiderile, acestea au existat dat fiind că la finalul lui 2019 numărul total de magazine din reţea ajungea la 375, pe când acum nici cu deschiderile de peste an nu se atinge pragul. Astfel, peste 30 de unităţi au fost închise din calculele ZF.

    „Anul 2020 a fost, desigur, un an diferit pentru oameni, companii, comunităţi întregi şi ţări, un an al schimbărilor. Însă, în ciuda caracterului disruptiv al crizei sanitare, Carrefour România şi-a continuat planul de transformare şi procesul de expansiune, acordat la evoluţia situaţiei la nivel naţional. Deşi au existat unele întârzieri în finalizarea lucrărilor de construcţii datorate închiderii mall-urilor, aşa cum s-a întamplat pe durata stării de urgenţă, acestea nu ne-au afectat ritmul, unul dintre exemplele concrete în acest sens fiind hipermarketul deschis în luna octombrie în AFI Braşov (al doilea hipermarket Carrefour din Braşov) şi 40-lea din reţeaua naţională Carrefour”, spun oficialii companiei.

    Ei adaugă că în 2020 dezvoltarea a fost construită atât în jurul expansiunii reţelei cât mai ales în jurul dezvoltării segmentului producătorilor locali – atât de necesar pentru consumatori şi pentru economie – şi, al proiectelor strategice menite să producă schimbare în agricultură.

    „Câteva exemple sunt Deschidem Vinul Românesc – un program de promovare şi dezvoltare a industriei locale a vinului în care sunt prezente 54 de crame din şapte regiuni – , programul nostru de conversie la agricultura ecologică, Creştem România Bio sau Cooperativa Agricolă Vărăşti.” În cazul cooperativei Carrefour a pornit la drum cu patru familii, iar astăzi am ajuns la 130 de parteneri, conform celor mai recente date.

    Oficialii Carrefour spuneau anterior că vor să scaleze acest business pentru că e loc de dublare a industriei alimentare locală. Nu se vor putea produce în românia banane, dar pe legume-fructe şi pe bunuri de larg consum se poate creşte. Industria lactatelor e un exemplu. Iar aceste afirmaţii vin în contextul în care apetitul pentru produse made in Romania e tot mai mare.

    La nivel de grup, Carrefour a obţinut anul trecut afaceri cumulate de peste 11,5 mld. lei.

  • (P) Carrefour deschide primul hipermarket din Târgovişte şi aduce opţiuni multiple de cumpărare, online şi offline

    Din 20 august, târgoviştenii îşi pot face cumpărăturile zilnice în singurul hipermarket din oraş, deschis de Carrefour. 70.000 de produse sunt la îndemâna lor în magazinul fizic, prin aplicaţia Carrefour sau livrate direct la ei acasă. Aflat în incinta Dâmboviţa Mall, primul centru comercial din judeţul Dâmboviţa, Carrefour Târgovişte devine cel de-al 39-lea hipermarket din reţeaua naţională.

    Carrefour Târgovişte vine cu un spaţiu destinat unei experienţe personalizate de cumpărături, în deplină siguranţă, în care găseşti bunătăţi româneşti provenite de la producători naţionali şi regionali în care ne-am pus încrederea, precum Lădiţa cu legume sezoniere de la fermierii din Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăşti, vinurile din programul naţional “Deschidem Vinul Românesc”, o gamă extinsă marca proprie Carrefour, peste 1000 de produse Bio sau produse pentru casă şi familie. Toate sunt disponibile atât în magazinul fizic, dar şi prin aplicaţia Carrefour, carrefour.ro şi BRINGO, un univers de optiuni care îţi permit să alegi cum preferi să-ţi primeşti cumpărăturile, direct la tine acasă sau gata pregătite în magazin, cu opţiunea Click & Collect.

    În noul hipermarket din Dâmboviţa Mall, situat pe Bulevardul Regele Ferdinand nr. 6, vei descoperi şi o selecţie bogată de savori locale: sortimente de lactate obţinute după reţete specifice de la “Nucet”, produse create de „La Bunicul Matei”, preparate din carne de o calitate superioară de la „Grandi Gusti”, legume de la “Ferma Ionescu”, producător cu o vechime de peste 30 de ani, produse de panificaţie şi cofetărie sau vinuri regionale, naţionale şi internaţionale, atent selectate. Pe lângă aceste produse alimentare, te aşteaptă şi sute de articole de grădinărit, ustensile, electrocasnice sau noile colecţii TEX.

    „Carrefour pune primul hipermarket pe harta oraşului Târgovişte şi aduce o experienţă completă de cumpărături, interconectată prin serviciile offline şi online, totul în deplină siguranţă. Oricum ar alege să cumpere, direct din magazin sau comandând pe site-ul Carrefour sau prin aplicaţia BRINGO, consumatorii vor găsi produse de calitate la preţuri accesibile şi numeroase oferte.” a declarat Laurenţiu Bîlteanu, Director hipermarket Carrefour Târgovişte.

    La Carrefour Târgovişte, întotdeauna vei găsi ceva pe gustul tău, bine gătit şi atent ambalat, în zona Gastro, unde mâncarea proaspătă este preparată zilnic de bucătarii noştri pricepuţi. Iar specialiştii de la raioanele de legume-fructe, peşte şi măcelărie şi brutărie-cofetărie sunt tot timpul atenţi să-ţi ofere sugestii şi informaţii pentru ca tu să alegi cele mai potrivite produse pentru tine şi familia ta. În acelaşi timp, aici ai la dispoziţie servicii complementare, precum comenzi de torturi, curăţarea gratuită a peştelui achiziţionat şi zone de relaxare şi spaţii educative pentru familie.

    Deschidem Vinul Românesc, un program naţional creat de Carrefour pentru a sprijini producătorii români din toate regiunile viticole ale ţării, ajunge şi la Târgovişte. Atent alese de specialiştii noştri, aceste vinuri spun povestea cramelor locale şi a calităţii vinului românesc. Descoperă zona de WineSquare care te va cuceri cu atmosfera plăcută şi relaxată, designul modern, şi, în special, cu selecţiile de vinuri regionale, etichetele exclusive Carrefour şi vinuri premium. Dintre vinurile regionale, în noul Carrefour Târgovişte, vei găsi o selecţie de sortimente din Muntenia, de la Gramofon Wine, Domeniul Muntean, Licorna Winehouse, Domeniile Blaga şi Pietroasa Veche. Acestea sunt doar câteva dintre cramele din zonă, alături de care ducem mai departe bunul nume al vinului românesc şi care prin activitatea lor, susţin comunităţile din proximitate.

    Special pentru copii, Carrefour a creat Roli-Poli, prima staţie de colectare selectivă destinată celor mici, în interiorul magazinului. Aceasta zonă respectă toate măsurile de siguranţă şi a fost dezvoltată ca un spaţiu de învăţare a unor comportamente responsabile cu privire la protecţia naturii şi a sănătăţii.
    Ducând mai departe grija pentru mediu şi comunitate, Carrefour implementează şi în Târgovişte programul de colectare a uleiului uzat, oferind un 1 litru de ulei proaspăt, marcă proprie, la schimb pentru fiecare 3 litri de ulei folosit, şi 2 litri de ulei proaspăt pentru fiecare 5 litri de ulei folosit. Aceasta este o iniţiativă ce se regăseşte în toate hipermarketurile Carrefour şi se derulează cu sprijinul organizaţiei Respiră Verde, care va colecta şi procesa uleiul folosit pentru a-l transforma în biocombustibil şi alte derivate. Uleiul poate fi colectat şi prin aplicaţia Bringo, anunţând livratorii direct din aplicaţie intenţia de a preda uleiul folosit, la schimb, cu ulei proaspăt.


    Carrefour oferă, astfel, în Târgovişte, un univers de opţiuni de shopping ce poate fi accesat prin:


    Hipermarket în Dâmboviţa Mall – Bd. Regele Ferdinand nr. 6, deschis de luni până duminică 07:00 – 22:00; 70.000 de produse la preţuri accesibile; o suprafaţă de vânzare de 7.340 de metri pătraţi; 1250 de locuri de parcare gratuite; 230 de angajaţi; 32 case de marcat, dintre care 12 case rapide Self Service; Click & Collect; WI-FI gratuit; 0374719900;

    Supermarketurile din Str Gării, nr. 6 şi din Str Tricolorului, nr. 2

    Magazinul Supeco din Str. Arsenalului, Nr 14

    Aplicaţia Carrefour

    www.carrefour.ro

    BRINGO


     

    ***

    Despre Carrefour

    În România, grupul Carrefour oferă clienţilor săi multiple posibilităţi de a face cumpărături, atât în cele peste 360 de magazine din ţară, cât şi prin portalul unic www.carrefour.ro, de unde clienţii îşi pot achiziţiona produse alimentare, în Bucureşti, Ploieşti şi Ilfov, şi produse alimentare neperisabile şi nealimentare în întreaga ţară, din secţiunea „Supermarket Online”. Mai mult, prin platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play şi App Store, Carrefour le oferă clienţilor din 35 de oraşe posibilitatea de a face cumpărături din peste 50.000 de produse la preţ de hipermarket, livrate în 90 de minute. Clienţii pot opta pentru livrarea cumpărăturilor acasă sau ridicarea lor din punctele Click & Collect din hipermarketurile Carrefour.

    Pentru o sesiune de cumpărături rapidă şi în siguranţă, Carrefour continuă extinderea serviciului integrat „Casa ta – Self Service”, casa de marcat unde clienţii au posibilitatea să scaneze şi să plătească singuri, în acelaşi loc, produsele cumpărate. Iar prin aplicaţia Carrefour,  disponibilă gratuit în App Store şi Google Play, clienţii pot verifica preţurile din magazin, cu opţiunea Scan&Pay scanează produsele la raft, le pun în coş apoi plătesc rapid la casa de marcat în baza unui cod QR, fără a mai pune produsele pe bandă.

    Carrefour susţine comunităţile în care activează prin programe relevante, astfel că, în 2017, retailerul a lansat, în premieră în România, Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăşti, prima de acest gen fondată de un retailer. Creat în 2019, Deschidem Vinul Românesc este un program pe termen lung, de susţinere a producătorilor locali de vinuri prin care Carrefour îşi propune să aşeze vinul românesc pe harta internaţională a vinurilor şi să-l transforme într-un brand de ţară. Ca parte a aceluiaşi demers strategic, Carrefour a lansat în luna martie 2019 Creştem România BIO, un program naţional pentru susţinerea conversiei fermierilor români la agricultura BIO şi promovarea produselor BIO româneşti. Iar în 2020, Carrefour a introdus în premieră în România, eticheta “în conversie la bio” prin care promovează produsele crescute de fermierii din program. Aceste iniţiative aduc mai aproape de consumatori producătorii români şi le oferă acestora oportunitatea de a accesa o piaţă de desfacere sustenabilă.

    În luna iulie 2019, Carrefour România a lansat “Punem preţ pe plastic”, un program de economie circulară, adresat limitării cantităţii de ambalaje din plastic şi introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire şi reciclare. În cadrul programului, iniţiativa Plata cu PET-ul a ajuns în 7 hipermarketuri Carrefour din 6 oraşe: Bucureşti (Băneasa şi ParkLake), Constanţa, Buzău, Cluj, Oradea şi Timişoara. În fiecare oraş, timp de 10 zile, oamenii au putut aduce PET-uri în schimbul fructelor şi legumelor provenite de la producători locali. Iniţiativa a adunat un număr de 270.000 de PET-uri pentru 64.000 kg fructe şi legume de sezon.

    Despre Prime Kapital

    Prime Kapital este un dezvoltator, investitor şi operator imobiliar, activ în Europa Centrală şi de Est. Fondatorii afacerii activează în piaţa imobiliară din România şi din regiune de mai bine de un deceniu şi au o reputaţie neegalată cu privire la calitatea şi sustenabilitatea pe termen lung a dezvoltărilor realizate. Prime Kapital are o prezenţă amplă pe piaţa din România şi este integrat pe verticală, având o echipă de peste 200 de specialişti în domeniul imobiliar, ce îmbină competenţe multidisciplinare şi acoperă întregul lanţ valoric, specific dezvoltărilor imobiliare, de la achiziţia, designul şi construcţia proiectelor, la închirierea, vânzarea şi administrarea proprietăţilor. Multe detalii sunt disponibile pe www.primekapital.com.

  • Anca Damour, Carrefour România: „Oricui se află la început de drum îi trebuie curaj să îşi asume riscuri”

    Anca Damour este executive board member în cadrul Carrefour România.

    Anca Damour şi-a construit întreaga carieră în jurul brandului Carrefour. Cu studii de drept şi ştiinţe politice în cadrul Universităţii Bucureşti, la Facultatea de Drept, şi în cadrul Sciences Po-Institut des etudes politiques Paris, a fost recrutată de retailerul francez încă de la terminarea studiilor la Paris. A fost aproape şapte ani director juridic şi a avut ocazia să fie implicată în toate liniile de business ale companiei, atât din punct de vedere comercial, cât şi imobiliar. După o perioadă în care a condus şi divizia imobiliară a retailerului francez în România, Carrefour Property România, Damour este din 2013 membru în boardul Carrefour, unde răspunde de arii precum expansiune şi real estate, afaceri corporative, juridic, responsabilitate socială şi comunicare externă. Spune că a gestionat echilibrul între serviciu şi familie având un plan de acţiune şi o agendă a lucrurilor în curs de desfăşurare, având totodată grijă să păstreze loc şi situaţilor neprevăzute: „Dacă transformăm raportul dintre viaţa personală şi cea profesională într-o competiţie, devine un efort să îl gestionăm. Dacă devine un efort, înseamnă că facem ceva greşit. Văd necesitatea unui echilibru între lucrurile care îţi fac plăcere şi cele mai complicate, ce pot deveni constrângătoare, dar, la final, duc la rezultate”.

    Profilul Ancăi Damour a apărut în ediţia din acest an a anuarului dedicat celor mai puternice femei din business.

  • În vremuri de criză, Carrefour pariază pe formatul de discount. Reţeaua Supeco a ajuns la 24 de magazine după ce a acoperit circa 20 de localităţi

    „Ne extindem în toată ţara.“

    Retailerul francez Carrefour continuă să dezvolte reţeaua Supeco, activă pe segmentul de discount, segment considerat câştigător în această perioadă de criză, dar şi după.

    Astfel, reţeaua a ajuns la 24 de magazine după o deschidere la Călăraşi, un oraş unde compania nu era prezentă cu formatul Supeco. Aceasta este prima inaugurare din 2020, însă expansiunea accelerată a început încă de anul trecut, când reţeaua Supeco aproape s-a dublat.

    „Ne extindem în toată ţara“, e mesajul companiei pe site-ul propriu. Acum sunt acoperite circa 20 de localităţi, iar în Bucureşti sunt trei magazine, pe când în Cluj-Napoca sunt două unităţi. Alte oraşe pe harta Supeco sunt Focşani, Râmnicu Vâlcea sau Slatina. Acest format a fost iniţial implementat în oraşe medii din ţară, dar acum compania s-a orientat şi către centrele urbane mari.

    Specialiştii şi managerii estimau că formatul de discount va fi câştigător în următorii cinci ani chiar şi înainte de pandemie, însă în contextul actual consumatorii vor fi chiar mai atenţi la cum îşi cheltuie banii.

    „Există o polarizare a consumului între premium şi discount, motiv pentru care noi pariem pe proximitate şi pe formatul Supeco“, spunea anul trecut Jean Richard de Latour, executivul francez care conduce de un an operaţiunile locale ale Carrefour în România.

    Conform celor mai recente date ZF, în magazinele Supeco există peste 250 de produse cu preţuri mai mici de 1 leu. Preţurile sunt ţinute jos pentru că şi costurile operaţionale sunt la minimum. Magazinele arată ca nişte depozite în miniatură, nu există muzică în magazin şi nici nu se pariază pe investiţii în marketing. Mai mult, pe jos e beton, nu marmură sau alt tip de pardoseală, după cum spuneau anterior oficialii de la Carrefour.

    Brandul a fost adus pe piaţa locală în 2014 în toamnă, când a fost deschisă prima unitate în Râmnicu Vâlcea. În primii patru ani de prezenţă pe piaţa compania a fost prudentă atunci când a venit vorba de deschideri. Cristina Roşca

    Oficialii Carrefour România nu au dezvăluit iniţial multe detalii legate de acest brand, afirmând că este operat de o companie distinctă şi are un management diferit de cel al celorlalte companii ale grupului francez – Carrefour România (administrează hipermarketurile, online-ul şi magazinele de proximitate) şi Artima (supermarketurile Market) şi Columbus Investment (supermarketurile ce au aparţinut reţelei Billa). Acum însă comunicarea se face la comun.

    Francezii au în România peste 360 de magazine sub mai multe formate. An de an Carrefour deschide câteva zeci de magazine, în special pe suprafaţă mică, însă există de regulă şi 1-2 inaugurări de hipermarketuri. Businessul cumulat sare de 2 mld. euro.

    Magazinele Supeco sunt operate de Supeco Investment cu afaceri de 264 mil. lei (57 mil. euro) în 2018, în urcare cu 80% faţă de anul anterior. De altfel, afacerile aproape s-au dublat constant de la intrarea pe piaţă.

    O parte din magazinele Supeco sunt amplasate în locul supermarketurilor Interex şi Billa, branduri care au ieşit de pe piaţă. Magazinele Supeco, format ce a fost lansat iniţial în Spania, au o suprafaţă ce variază între 1.500 şi 2.000 mp şi vând în special produse de băcănie, lichide, produse pentru întreţinerea casei, produse pentru igiena personală, produse proaspete cu autoservire, fructe şi legume şi carne proaspătă.

     

  • ATENŢIE: Carrefour România retrage de la vânzare un aspirator care poate exploda la utilizare

    Carrefour România a  notificat  Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor că va retrage de la vânzare un aspirator produs în China

    ANPC: „Carrefour Romania SA a notificat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor despre Retragerea voluntara a produsului Aspirator Vertical Klindo in cazul caruia s-a constatat o defectiune a sistemului de incarcare a bateriei, care poate determina explozia acesteia”

    Carrefour: A fost detectată o defecţiune a sistemului de încărcare a bateriei, care poate determina explozia acesteia. În cazul în care aţi cumpărat acest aspirator, vă rugăm să nu îl mai folosiţi şi să îl returnaţi complet (bateria şi încărcătorul incluse), în magazinul Carrefour din care l-aţi achiziţionat, unde vi se va restitui contravaloarea produsului.

    Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să apelaţi gratuit, următorul număr de telefon: 0800 0800 02

    Ne cerem scuze pentru eventualele inconvenienţe create şi vă asigurăm că siguranţa dumneavoastră este o prioritate pentru noi.

  • Pariu pe formatul de discount. Carrefour apasă pedala de acceleraţie la Supeco şi deschide trei magazine într-o zi. Urmează cartierul „dormitor“ Militari

    Spre finalul săptămânii trecute au fost des­chise magazine Supeco în Cluj-Napo­ca, Braşov şi Piatra Neamţ, următoarea inau­gurare fiind cea din cadrul proiectului rezidenţial Militari Residence. Reţeaua a depăşit astfel pragul de 20 de unităţi, însă din datele ZF expansiunea nu se va opri aici.

    „Accelerăm puternic expansiunea pe acest format“, spunea recent Jean Richard de Latour, executivul francez care conduce de un an operaţiunile locale ale Carrefour în România.

    El explica totodată că în magazinele Supeco există peste 250 de produse cu preţuri mai mici de 1 leu.

    „Putem să ţinem preţurile atât de jos pentru că ţinem costurile operaţionale la minimum. Magazinele arată ca nişte depozite în miniatură, nu avem muzică în magazin şi nici nu investim în marketing. Mai mult, avem beton pe jos, nu marmură sau alt tip de pardoseală.“

    CEO-ul Carrefour România mai adă­u­ga că acest format a fost iniţial imple­men­tat în oraşe medii din ţară, dar acum com­pania s-a orientat şi către centrele ur­bane mari precum Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca.

    Doar în ultimul an Carrefour a mai mult decât dublat reţeaua de magazine Supeco, un mix de discount şi cash & carry. Brandul a fost adus pe piaţa locală în 2014 în toamnă, când a fost deschisă prima unitate în Râmnicu Vâlcea.

    În primii patru ani de prezenţă pe piaţa compania a fost prudentă atunci când a venit vorba de deschideri.

    Oficialii Carrefour România nu au dezvăluit iniţial multe detalii legate de acest brand, afirmând că este operat de o companie distinctă şi are un management diferit de cel al celorlalte companii ale grupului francez – Carrefour România (administrează hipermarketurile, online-ul şi magazinele de proximitate) şi Artima (supermarketurile Market) şi Columbus Investment (supermarketurile ce au aparţinut reţelei Billa). Acum însă comunicarea se face la comun.

    Francezii au în România peste 360 de magazine sub mai multe formate. An de an Carrefour deschide câteva zeci de magazine, în special pe suprafaţă mică, însă există de regulă şi 1-2 inaugurări de hipermarketuri. Businessul cumulat sare de 2 mld. euro.

    Magazinele Supeco sunt operate de Supeco Investment cu afaceri de 264 mil. lei (57 mil. euro) în 2018, în urcare cu 80% faţă de anul anterior. De altfel, afacerile aproape s-au dublat constant de la intrarea pe piaţă. Această firmă este deţinută, conform ultimelor date ale ZF, de Carrefour România (cu 90% din acţiuni) şi Artima (10% din titluri).

    O parte din magazinele Supeco sunt amplasate în locul supermarketurilor Interex şi Billa, branduri care au ieşit de pe piaţă. Magazinele Supeco, format ce a fost lansat iniţial în Spania, au o suprafaţă ce variază între 1.500 şi 2.000 mp şi vând în special produse de băcănie, lichide, produse pentru întreţinerea casei, produse pentru igiena personală, produse proaspete cu autoservire, fructe şi legume şi carne proaspătă.

     

    Magazinele Supeco, care sunt un concept hibrid între cash&carry şi discounter, sunt operate de Supeco Investment cu afaceri de 264 mil. lei (57 mil. euro) în 2018, în urcare cu 80% faţă de anul anterior.

     

  • Carrefour lansează un nou concept de magazin de proximitate odată cu deschiderea Carrefour Express Globalworth

    Retailerul francez Carrefour a lansat un nou concept de magazin de proximitate odată cu deschiderea Carrefour Express Globalwoth, noua unitate incluzând un spaţiu pentru produse BIO, unul Food2Go pentru cei care îşi doresc un prânz sau o gustare rapidă, şi cafenea cu bar.

    În plus, magazinul are în ofertă produse marca proprie Drag de România, pâine proaspătă, coaptă în magazin, o selecţie de vinuri locale şi internaţionale, precum şi gamele speciale BIO, fără lactoză sau dietetice.

    Clienţii care folosesc aplicaţia Carrefour Pay pot scana produsele la raft şi şi apoi le pot plăti direct din aplicaţie, la casele de marcat.

    Grupul francez avea în România la finalul primelor nouă luni din an 35 de hipermarketuri Carrefour, 262 de supermarketuri Market, 46 de magazine de proximitate Express sau Contact şi 18 unităţi de tip Supeco, un mix de discount şi cash&carry. Astfel, în total reţeaua număra 361 de magazine.

    Compania a obţinut în primele nouă luni din an afaceri de peste 1,6 mld. euro în România, businessul fiind cu aproape 8% mai mare decât în aceeaşi perioadă din 2018.

  • Magazinele Carrefour au primit „deadline” de la ANPC să îşi remedieze problemele

    Magazinele Carrefour vor trebui să rezolve, în cel mult 48 de ore, o serie de probleme constatate de ANPC în cadrul controlului care a avut loc cu câteva zile în urmă, legate de comercializarea preparatelor culinare, a peştelui şi a cărnii, au stabilit, într-o întâlnire, conducerea companiei şi ANPC

    În cursul zilei de 30 octombrie a fost stabilită o întâlnire cu reprezentanţii Carrefour, la nivel de conducere, şi au fost discutate aspecte legate de rezultatul acţiunilor de control recente, dar şi despre cele depistate în ultimii doi ani, anunţă autoritatea de protecţie a consumatorului.

    S-a convenit demararea unui proces amplu de verificare la nivelul întregii reţele, implementarea unui filtru suplimentar de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor, revizuirea echipamentelor, înlocuirea acestora acolo unde este cazul şi mai ales respectarea în amănunt a legislaţiei în vigoare.

    „La întâlnire a participat şi CEO Carrefour, Jean Richard de Latour, care a promis supravegherea îndeaproape a întreg procesului de îndreptare a celor constatate, lucru pe care îl salut”, spune Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

    S-a dispus, aşa cum am mai precizat, întocmirea unui document la nivel de ANPC – Direcţia de control şi supraveghere piaţă, cu impact asupra întregii reţele, situaţie coordonată de directorul general Paul Anghel şi de Horia Constantinescu. Carrefour va prezenta un calendar clar de îndreptare a deficienţelor.

    În cadrul controlului au fost constatate abateri de la prevederile legale privind protecţia consumatorului: expunerea spre comercializare a diferitelor sortimente de preparate culinare, în vitrine neigienizate corespunzător la temperaturi mai mici de +60 grade C; utilizarea de ustensile, tocatoare, cu grad de uzură avansat la zona de preparate culinare; nu au fost respectate condiţiile tehnice pe timpul manipulării, depozitării şi desfacerii produselor; utilizarea de aparate (cuptoare) insuficient igienizate, congelator mobil neigienizat în zona garniturilor şi ligheane de material plastic nerecomandat în alimentaţia publică, cuţite cu mâner din plastic, paviment deteriorat în zona sifonului; nerespectarea temperaturii de depozitare la carnea de pui refrigerată, impusă de producător, de 0-4 grade C, în realitate fiind temperaturi de 6,4-8,5 grade C; lipsa informării corecte asupra termenului de valabilitate la preparatele culinare şi la comercializarea peştelui refrigerat; neconcordanţă între gradul de prospeţime şi afişarea categoriei de calitate conform documentelor prezentate.

    ​Că urmare a acestor abateri operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contaventionala în valoare de 10000 de lei.

    ANPC a recomandat reţelei de magazine să realizeze, la nivel de ţară, următoarele recomandări în termen de maxim 48 ore: expunerea spre comercializare a diferitelor sortimente de preparate culinare în vitrine curate, cu zone subadiacente fără a avea resturi organice sau rugină; se vor respectă temperaturile impuse de legislaţia în vigoare, la raionul de gastronomie (masă caldă, masă rece); de asemenea la expunerea în vederea comercializării a peştelui şi a produselor piscicole astfel încât temperatura să fie uniformă în masă de produs; se va pune un accent deosebit pe respectarea condiţiilor de temperatura la recepţia peştelui şi a cărnii, atât proaspăta cât şi congelată, în mod special la recepţia peştelui refrigerat prin menţinerea acestuia în ambalajele de transport care să aibă asigurată cantitativ gheaţă; operatorul economic trebuie să se asigure că nu există întreruperi ale temperaturii prin verificarea în prealabil şi a termogramelor maşinilor de transport; se vor solicită furnizorilor documente din care să rezulte dată durabilităţii minimale susţinută de: buletine de analiză pe loturi, şi a tuturor documentelor cu caracter facultativ; informarea consumatorilor la locul de comercializare al peştelui refrigerat şi preparatelor culinare se va realiza tinându-se cont de categoria de prospeţime a peştelui; în cazul preparatelor culinare şi a peştelui proaspăt se va face informarea asupra termenului de valabilitate de 24 ore; existenţa unui calendar rezonabil de înlocuire a componentelor cu uzură morală peste cea prevăzută în mod normal de producător; dotarea corespunzătoare a liniilor de gastronomie, înlocuirea ustensilelor din raionul gastro.

    „​În cazul în care operatorul economic nu va înţelege să ducă la îndeplinire recomandările din procesele verbale acestea vor constitui abateri repetate la nivelul oricărui punct de lucru, ceea ce conduce va duce la propunerea aplicării unor sancţiuni complementare, mai spun reprezentanţii ANPC.

  • Două supermarketuri Carrefour au fost închise de ANPC. Ce au putut găsi inspectorii

    Inspectorii ANPC au verificat 14 magazine Carrefour, la care au fost constatate abateri pentru care au fost aplicate 35 de amenzi în valoare de 301.000 lei, fiind propusă măsura închiderii temporare până la 6 luni a două magazine.

    Conform autorităţii, au fost retrase temporar de la vânzare 209 kg de produse alimentare în valoare de 3.798 de lei, au fost retrase definitiv 1.423 kg de produse alimentare în valoare de 28.875 lei şi s-a solicitat remedierea deficienţelor şi începerea procedurilor de autorizare pentru maşinile de produs gheaţă.

    Abaterile constatate privesc, printre altele, comercializarea peştelui fără respectarea condiţiilor de păstrare, produse calde expuse la temperaturi mai mici de 60 de grade, comercializarea de produse cu caracteristici necorespunzătoare, produse fără dată de fabricaţie, lipsa de informaţii, elemente de identificare sau data limită de consum depăşită, peşte alterat, produse din carne pentru care nu s-a putut stabili trasabilitatea, produse din zona gastro pentru care nu s-a putu stabili data preparării, practici comerciale înşelătoare, nerespectarea temperaturilor de depozitare pentru produse din carne sau peşte, nerepspectarea condiţiilor de expunere a mărfii.

    Au fost verificate Carrefour Bucureşti Militari, Carrefour Bucureşti Băneasa, Carrefour Constanţa, Carrefour Braşov, Carrefour Bucureşti Grand Arena, Carrefour Bucureşti Colosseum, Carrefour Satu Mare, Carrefour Cluj Napoca, Carrefour Baia Mare şi Carrefour Oradea Lotus Market.

    Reprezentanţii Carrefour au trimis, pe adresa redacţiei, următorul punct de vedere:

    “În ziua de 24 octombrie, 14 magazine Carrefour din Bucureşti şi din ţară au fost supuse unor controale realizate de inspectorii ANPC. În urma verificărilor din teren, au fost identificate anumite aspecte de neconformitate punctuale, diverse ca scală şi impact. A urmat un proces de dialog cu autorităţile, pentru a definitiva un plan de măsuri pentru prevenţie sau remediere, conform legii.

    Unele dintre măsurile solicitate au fost în linie cu programele deja angajate pentru modernizarea magazinelor Carrefour, incluzând tranziţia către etichete electronice (pentru a elimina posibilitatea diferenţelor de preţ), upgrade-ul progresiv al echipamentelor din raioanele de gastronomie sau peşte, îmbunătăţirea trasabilităţii produselor proaspete de la producător la raft. În anumite cazuri, am agreat accelerarea modernizării raioanelor, motiv pentru care unele ar putea fi indisponibile temporar în perioada următoare.

    Tratam extrem de serios orice problemă referitoare la standardele sanitare şi de calitate. În acest sens, am aprecia să nu fie aduse în spaţiul public informaţii inexacte, trunchiate sau distorsionate – incluzând titluri despre închiderea magazinelor Carrefour pe termen mediu, înainte ca rapoartele ANPC să fie finalizate sau planul de măsuri să fie agreat. Aceasta deoarece ne găsim într-o situaţie ingrată, în care nu putem să clarificam diverse aspecte aflate pe agenda publică, deoarece procesele legale nu au fost finalizate.

    În acelasi timp, din respect pentru încrederea pe care ne-o acordă deopotrivă producătorii români (care reprezintă peste 90% din oferta noastră de produse proaspete în sezon) şi milioane de clienţi, vom demara intern începând de astăzi un proces amplu de verificare a condiţiilor de păstrare şi comercializare a produselor proaspete, în linie cu standardele naţionale şi europene.

    Dorim să îi asigurăm pe clienţii noştri că eforturile noastre zilnice sunt pentru a garanta standarde de excelenţă în calitate şi că vom lua toate măsurile necesare pentru că aceştia să îşi poată face în continuare cumpărăturile din magazinele noastre în deplină siguranţă, ca şi până acum. Vom reveni cu o comunicare detaliată privind măsurile de prevenţie, îmbunătăţire sau remediere, pe măsură ce ele vor fi implementate.”

  • SURPRIZĂ majoră. De unde vin fructele şi legumele de la Carrefour

    Grupul francez Carrefour, al doilea cel mai mare retailer din România după cifra de afaceri, are mai multe ini­ţia­tive în sectorul de legume-fructe în vederea dezvoltării parteneriatelor cu producători locali.

    „În momentul în care am venit în Româ­nia m-au surprins o serie de lucruri. În primul rând nu ştiam nimic des­pre secto­rul agricol local şi am des­coperit ce po­ten­ţial uriaş de dez­vol­ta­re are“, spune Jean Ri­chard de Latour (38 de ani), executivul fran­cez care conduce de un an ope­raţiunile locale ale Carrefour în România.

    În primele luni de mandat el a călătorit prin ţară pentru a descoperi reţeaua, dar astfel a cunoscut şi o serie de furnizori locali ai Carrefour.

    „În sezon, 90% din legumele din ma­gazine provin de la producători lo­cali. Avem nevoie de mai mulţi furnizori, de mai multe produse, dat fiind că ne extindem.“

    Carrefour are circa 370 de maga­zi­ne în România sub formatele hiper­market, su­per­market, proximi­tate, dis­count şi online.

    Retailerul fran­cez este jucătorul din România care acoperă cele mai multe formate din piaţă. Mai mult, an de an se des­chid 30-40 de unităţi noi, în special pe format mic, dar nu numai. Vânzările cumulate ale grupului au sărit de 10,5 mld. lei anul trecut.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro