MEMORABILĂ ESTE EXPRIMAREA FOSTULUI ŞI ACTUALULUI MINISTRU AL ECONOMIEI, Varujan Vosganian, din 2006: „Anul 2007 este anul energiei”. Ei bine, nu prea a fost. Şi nici ceilalţi ani care au urmat, pentru că niciunul dintre marile proiecte anunţate nu s-a concretizat. Dar România are, în continuare, potenţial. Acum, vedeta potenţială este gazul de şist. Pe care însă premierul Victor Ponta spune că îl lasă unui „guvern mai înţelept” decât al lui să-l scoată din adâncuri şi să-l ofere naţiunii. Asta dacă nu cumva e doar pasărea răspunderii.
La începutul acestei luni am avut ocazia să merg în SUA, într-o deplasare al cărei scop a fost documentarea direct de la sursă în privinţa producţiei gazelor de şist. Am văzut şi punctul de vedere al guvernului american şi părerea organizaţiilor care cer nu neapărat interzicerea exploatării acestor resurse, ci efectuarea ei într-un mod mai atent cu mediul şi cu nevoile cetăţenilor. Am stat de vorbă şi cu oameni simpli, a căror viaţă este direct influenţată de această industrie. Acest text nu are cum să-şi propună să dea verdicte, ci doar să pună faţă în faţă beneficiile şi efectele neplăcute ale acestei industrii care „este aici şi va rămâne aici pentru decenii”.
Subiectul gazelor de şist este relativ nou pentru România, deşi sunt specialişti care susţin că n-ar trebui să ne mirăm prea tare, întrucât Romgaz sau Petrom fac asta de mult timp. La fel ca în alte cazuri, România, sau cel puţin o mare parte a cetăţenilor săi, a aflat de gazele de şist de la străini. Mai exact, de la compania americană Chevron, care anunţa, în 2011, că este interesată de afaceri în România şi Polonia în domeniul gazelor de şist.
Potrivit socotelilor de atunci ale americanilor de la Chevron, explorarea acestor resurse trebuia să înceapă în 2012. Perspectiva sau fie şi numai posibilitatea ca România, odată descoperite rezerve de gaze de şist, să reducă sau chiar să elimine nevoia de a importa gaze naturale din Rusia, la preţuri nu tocmai prietenoase, a picat la ţanc pentru un guvern care se pregătea deja pentru alegerile din 2012 şi care nu stătea tocmai bine în sondaje. Mai ales că românii vibrează într-un mod special la orice are legătură nu neapărat cu gazele (foarte mulţi nici măcar nu sunt racordaţi la conducte), ci cu Rusia. Potrivit Ziarului Financiar, factura energetică pe care România o achită ruşilor de la Gazprom an de an se ridică la peste un miliard de dolari. În ultimii opt ani, firmele din România au plătit intermediarilor care aduc gazele ruseşti, WIEE şi Imex Oil, peste zece miliarde de dolari.
CU MAXIMĂ RESPONSABILITATE. Ideea explorării şi exploatării gazelor de şist a fost privită diferit de decidenţii politici din România. Guvernul s-a arătat dispus să permită Chevron să facă prospecţiunile necesare pentru a găsi un răspuns la întrebarea dacă România are sau nu astfel de rezerve. În martie 2011, în prima sa referire publică la gazele de şist, preşedintele Traian Băsescu, la acea dată încă jucător activ pe toate fronturile, şi-a exprimat în Parlament, în felul propriu, opinia depre subiect: „Se manifestă interese ca România să devină tot mai dependentă energetic„.
Scurt, impersonal şi cu suficientă doză de mister, ca-n filmele de spionaj. „Eu vă cer să priviţi cu maximă responsabilitate nevoia României de a-şi creşte consistent capacitatea de a produce energie atât nucleară, energie din Marea Neagră, cât şi energie din gaze de şist, dacă într-adevăr avem resurse„, a spus atunci preşedintele. Desigur, ca la orice proiect de amploare, nu au lipsit disputele, cu culorile locale aferente. Acuzaţii, mitinguri, intervenţii clericale. PSD, pe atunci în opoziţie, a criticat ideea explorării şi exploatării gazelor de şist. La schimb, premierul vremii, Mihai Răzvan Ungureanu, acuza guvernul PSD că a acordat concesiunea perimetrului din Bârlad fără consultare publică, în 2004. Chevron deţine în România un perimetru de explorare/exploatare la Bârlad, cumpărat în toamna anului 2010 de la firma Regal Petroleum, cu 25 milioane dolari, fără taxe, şi alte trei acorduri petroliere la malul mării, în Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti, care au intrat în vigoare în martie anul trecut. Anexele aferente celor trei acorduri au fost clasificate.