BusinessMagazin

Tag: campanie electorala

  • Grapini: Nu mai pot fi ministru după luna martie. Mediul de afaceri ar prefera să rămân

     “Nu pot rămâne în funcţia de ministru mai târziu de luna martie, pentru că se va intra în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Dar dacă se va face acum o restructurare a guvernului, nu mai are rost să rămân”, a spus Grapini.

    Partidul Conservator a anunţat recent că va participa la alegerile parlamentare pe o listă comună, alături de PSD şi UNPR, iar Maria Grapini va fi propusă pentru un loc eligibil.

    “Eu cred că un europarlamentar poate face mult mai multe. Mediul de afaceri prefera să rămân. Te acomodezi cu ei, începi nişte proiecte şi, într-un fel, te regretă când pleci”, a afirmat ministrul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MAE: Aderarea României la Schengen şi romii, subiecte ce ar trebui evitate în campania din Franţa

     “Contrar celor apărute în mass-media franceze, subliniem faptul că incluziunea socială a romilor nu are legătură cu aderarea României la spaţiul Schengen. Considerăm preferabilă evitarea abordării acestor subiecte în context electoral”, a precizat MAE român, în replică la declaraţiile mai multor oficiali francezi, potrivit cărora România nu este pregătită să devină membru al acestei zone, iar romii proveniţi din ţara noastră nu doresc să se integreze.

    Ministerul român de Externe reiterează faptul că relaţia bilaterală dintre România şi Franţa are “un potenţial amplu”. “Între cele două ţări a fost încheiat un Parteneriat Strategic, recent actualizat şi relansat, prin Foaia de Parcurs semnată în februarie 2013. Acest fapt ilustrează o dinamică pozitivă, care îşi propune tocmai valorificarea cât mai bună a potenţialului de cooperare existent între România şi Franţa”, precizează sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Nu suntem de acord cu începerea de azi a campaniei pentru europarlamentare

     Antonescu a spus că este normal ca PSD şi PNL să candideze pe liste separate la europarlamentare pentru că aceste alegeri sunt “de culoare, de familie politică europeană”.

    Preşedintele PNL a mai spus că ar fi fost de preferat o discuţie în USL despre acest fapt şi un anunţ comun, nu declaraţia unilaterală venită din partea PSD.

    Liderul liberal a spus că PNL nu este de acord cu începerea campaniei electorale pentru europarlamentare înainte cu un an de data acestor alegeri.

    “Sper că Ponta a vorbit simbolic, nu este nevoie de o campanie de un an”, a spus Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un deputat FĂRĂ AVERE a sponsorizat USL şi PSD cu 85.800 de lei în 2012

     Dumitrache a donat anul trecut USL suma de 75.000 de lei pe 16 noiembrie 2012, în timpul campaniei electorale, conform evidenţelor publicate de partide în Monitorul Oficial.

    Cu toate acestea, atât în declaraţia de avere depusă în calitate de candidat pentru un mandat de deputat de Constanţa pe 15 octombrie 2012, cât şi în cea depusă în calitate de parlamentar nou ales în 18 decembrie 2012, Dumitrache nu a menţionat să aibă conturi peste 5.000 de euro, datorii sau bunuri în proprietate.

    Singura menţiune făcută în ambele declaraţii de avere este aceea că în anul fiscal încheiat, respectiv 2011, a obţinut în calitate de deputat, ales în legislatura 2008-2012, suma de 52.044 de lei, iar în secţiunea destinată soţului menţionează venituri de 9.978 de lei de la SC 2×1 Holding Cape Midia Shipzard SA.

    De asemenea, deputatul PSD menţionează în declaraţiile de interese, depuse la aceleaşi date cu declaraţiile de avere, că deţine 20 de acţiuni la SC Dacia Tour SA Constanţa, în valoare de 250 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Am avut dreptate? Ce nu v-au spus politicienii în campanie

    Articolul a fost publicat în numărul din 12.11.2012 al Business Magazin.

    Adriean Videanu, potenţialul viitor premier al ARD, a calificat drept “colecţia de minciuni de toamnă-iarnă” programul economic al USL, susţinând că acesta ar duce deficitul bugetar la 15% încă din primul an, în timp ce Victor Ponta a replicat că programul ARD e mincinos, fiindcă are nevoie în 2013 de o sumă de 11 mld. lei neaflătoare în buget. În schimb, şi Videanu, şi Ponta au explicat că propriul lor program e realist, fiindcă nu are termene fixe de aplicare, întinzându-se până în 2016. “Planurile fiscale ale alianţei social-liberale sunt similare cu cele ale opoziţiei. Diferenţa semnificativă este dată de orizontul de implementare gândit pentru următorii patru ani, în vreme ce opoziţia anunţă intenţia tăierii impozitului pe venit şi profit la 12% începând cu 1 ianuarie 2013”, remarcă Mihai Ţânţaru, analist al ING Bank România. E drept, aici ARD are un avantaj faţă de USL, fiindcă alianţa dreptei nu e favorită în sondaje, aşa încât îşi permite să promită mai mult fără să-i dăuneze. Puteţi să ignoraţi, aşadar, liniştiţi ambele programe: nici cota unică de 12% a ARD, nici impozitarea diferenţiată cu un maxim de 16% a USL nu vor fi adoptate în 2013, după cum nici tăierea CAS cu 5% nu intră în vigoare la anul.

    Ce nu vă vor spune politicienii este însă că nu din realism fiscal au eşalonat măsurile propuse, ci de frica FMI, care nu numai că a respins deja acum câteva luni proiectele de reduceri de taxe ale guvernării USL, dar a mai şi sugerat o majorare cu 1% a impozitului pe venit, a CASS şi a TVA, pe motiv că nivelul primelor două e prea mic faţă de cel din alte state din UE şi că astfel s-ar putea reuşi o majorare a ponderii în PIB a veniturilor bugetare. Indirect, Victor Ponta a recunoscut dependenţa de FMI când a explicat că singura măsură certă pentru 2013 e rambursarea a 15% din TVA pentru producătorii agricoli, pentru că “FMI nu a spus niciodată că se opune” şi pentru că, în concepţia Guvernului, principalele două sectoare cu potenţial de creştere în 2013-2014 sunt agricultura şi energia.

    FMI va rămâne şi de acum înainte consilierul nostru nr.1, având în vedere proaspăt anunţata intenţie a autorităţilor (Traian Băsescu, Victor Ponta şi Mugur Isărescu) de a încheia la anul încă un acord preventiv cu Fondul. Motivaţia noului acord este aceeaşi ca şi pentru precedentele, din 2009 şi 2011: România are nevoie de un certificat de disciplină în faţa creditorilor, iar FMI nu vrea să rişte repetarea scenariului din 2005 de rebeliune fiscală a guvernului Tăriceanu, rebeliune ale cărei consecinţe le-am suportat din 2009 încoace tot strângând cureaua.

    STRATEGII FĂCUTE DE ALŢII

    Dependenţa faţă de sfaturile FMI e benefică pentru politicienii noştri, care au ajuns treptat să-şi delege complet către instituţiile creditoare capacitatea de a gândi, dezobişnuindu-se atât să mai aibă idei, cât şi să poarte răspunderea pentru măsurile pe care le iau, atâta vreme cât majoritatea acestora se iau pentru că “aşa ne cere FMI”, lăsând astfel o mulţime de timp liber politicienilor pentru campanie. Acesta e unul dintre motivele de frustrare pentru oamenii de afaceri cu care a vorbit BUSINESS Magazin. “Mi-aş dori ca noii guvernanţi de după 9 decembrie să fie în stare să comunice ce fac, astfel încât oamenii să înţeleagă rostul unor măsuri, şi nu în ultimul rând să adreseze problemele şi nu persoanele. Pentru că azi văd nesfârşite atacuri la persoană, dar nu văd viziune, nu văd un obiectiv clar de atins. Mi-aş dori ca în loc să spună <ne-a zis FMI să…> să îi aud spunând <ne-am propus ca România să… şi asta înseamnă că…>, iar pentru FMI tot ce propun ei să fie un model de urmat”, spune Cătălin Olteanu, managerul companiei de logistică FM România.

    Surprinzător sau nu, viziunea de ansamblu dorită de Olteanu e aşteptată cu acelaşi interes şi de politicienii care ar trebui s-o construiască. “Ceea ce lipseşte României este o viziune economică, o viziune de dezvoltare pentru următorii ani”, declara premierul Ponta zilele trecute, adăugând că “trebuie să stabilim dacă România are într-adevăr un potenţial în zona de energie, în zona de agricultură şi dacă o reindustrializare a României prin investiţii, în zona productivă, făcută în special de marile companii internaţionale, reprezintă doar iluzii ale noastre sau o realitate”. Ponta s-a mândrit, în context, cu ceea ce el a numit “reforma structurală” din energie făcută de guvernul său, începând cu insolvenţa Hidroelectrica şi continuând cu proiectul de listare la bursă a unor pachete din Transgaz, Romgaz şi Petrom undeva în 2013. Acestea nu echivalează însă cu o viziune de dezvoltare, ci doar cu o cale de a face rost de bani la buget, după cum e şi viziunea lui Traian Băsescu de a mărita cât mai repede resursele de aur sau de cupru.
    Un pas mai departe ar fi cererea FMI ca Guvernul să facă o listă cu companiile unde vrea să rămână acţionar şi una cu celelalte, care urmează să fie vândute sau lichidate, pornind de la premisa că ponderea companiilor de stat în economie (10% din forţa de muncă şi 9% din PIB anual) e prea mare faţă de alte state din Est şi grevează eficienţa colectării şi a cheltuirii veniturilor. Întrebat de BUSINESS Magazin ce politici economice ar evita cu orice preţ dacă ar fi în viitorul guvern, economistul Mircea Coşea a răspuns decis: “Vânzarea activelor statului (greşit numită privatizare) în actualele condiţii de criză econmomică şi ale procesului de disoluţie a instituţiilor statului român”, adăugând că actualul acord cu FMI ar trebui renegociat, prin amânarea sau sistarea privatizărilor în sectorul energetic, prin includerea în acord a unei “strategii româneşti de revizuire a fiscalităţii” care să mizeze pe crearea de locuri de muncă şi investiţii care vor asigura în timp recuperarea pierderilor temporare de venituri la buget şi prin alocarea unor resurse suplimentare pentru agricultură, chiar cu riscul creşterii deficitului bugetar.

    În schimb, Dragoş Dinu, fostul şef al A&D Pharma, critică tocmai reticenţa de până acum a guvernelor faţă de privatizări, enumerând ca politici de evitat “sprijinirea discriminatorie a companiilor de stat in detrimentul celor private, lipsa de decizie in ceea ce priveste privatizările parţiale sau integrale şi lipsa de sprijin pentru piaţa de capital, în primul rând prin listarea a cât mai multe companii de stat. Ar fi aici un dublu beneficiu: cash-ul încasat imediat, dar mult mai important, transparentizarea operaţiunilor acestor companii.” El se declară însă împotriva majorării propuse de FMI a impozitelor, estimând că ea ar duce “la stagnare sau chiar recesiune”, în timp ce chestiunea veniturilor la buget se poate rezolva mai curând cu amnistii fiscale şi combaterea evaziunii.

    Aproape în acelaşi timp cu sfaturile FMI, în octombrie, au apărut şi listele de recomandări ale celor mai puternice organizaţii care apără interesele investitorilor străini – Consiliul Investitorilor Străini şi AmCham, cele care în trecut au definit în unele cazuri chiar până la detaliu strategia şi politicile guvernului Boc (fără ca acesta să recunoască vreodată care e originea lor), iar acum au început să bată în cuie agenda viitoarei guvernări. CIS cere grăbirea numirii de manageri privaţi la companiile private, o nouă legislaţie a holdingului, cadru juridic pentru piaţa de obligaţiuni garantate şi o nouă structură birocratică – o agenţie guvernamentală care să ierarhizeze investiţiile publice. AmCham, la rândul său, propune ca prioritate lupta contra corupţiei şi a evaziunii fiscale, prin reforma serviciilor publice şi a administraţiei, acceptarea de audituri externe ale bugetelor publice, selecţia etică a companiilor la achiziţiile publice şi “implicarea activă” a organizaţiilor de business în luarea deciziilor de schimbări legislative.

    În fine, săptămâna trecută a venit cu un plan propriu şi Institutul Aspen, susţinut şi el de CIS şi AmCham, cerând statului român “menţinerea stabilităţii sistemului bancar”, “privatizarea unor companii de stat”, facilităţi fiscale pentru cercetare-dezvoltare, mai ales în domeniile considerate prioritare – “industria medicală, auto, IC&T, antreprenoriat web”, ajutoare de stat pentru IMM, “dezvoltarea unei reţele de transport feroviar, rutier şi naval care ar permite României să devină un nod pe Coridorul Euro-Asiatic”, dezvoltarea producţiei agricole bio, precum şi “reducerea costurilor forţei de muncă”. La acest ultim capitol, ceea ce iarăşi nu vor spune politicienii e că după 2008, raportul dintre salarii şi productivitate a fost corectat doar parţial, iar “pentru a avea o competitivitate externă adecvată, creşterile salariale nu trebuie să depăşească în anii următori câştigurile de productivitate şi aprecierea în termeni reali a cursului de schimb”, după calculele prezentate de Ionuţ Dumitru, şeful Consiliului Fiscal.

  • Ce nu vor spune politicienii în campanie

    Adriean Videanu, potenţialul viitor premier al ARD, a calificat drept “colecţia de minciuni de toamnă-iarnă” programul economic al USL, susţinând că acesta ar duce deficitul bugetar la 15% încă din primul an, în timp ce Victor Ponta a replicat că programul ARD e mincinos, fiindcă are nevoie în 2013 de o sumă de 11 mld. lei neaflătoare în buget. În schimb, şi Videanu, şi Ponta au explicat că propriul lor program e realist, fiindcă nu are termene fixe de aplicare, întinzându-se până în 2016. “Planurile fiscale ale alianţei social-liberale sunt similare cu cele ale opoziţiei. Diferenţa semnificativă este dată de orizontul de implementare gândit pentru următorii patru ani, în vreme ce opoziţia anunţă intenţia tăierii impozitului pe venit şi profit la 12% începând cu 1 ianuarie 2013”, remarcă Mihai Tânţaru, analist al ING Bank România. E drept, aici ARD are un avantaj faţă de USL, fiindcă alianţa dreptei nu e favorită în sondaje, aşa încât îşi permite să promită mai mult fără să-i dăuneze. Puteţi să ignoraţi, aşadar, liniştiţi ambele programe: nici cota unică de 12% a ARD, nici impozitarea diferenţiată cu un maxim de 16% a USL nu vor fi adoptate în 2013, după cum nici tăierea CAS cu 5% nu intră în vigoare la anul.

    Ce nu vă vor spune politicienii este însă că nu din realism fiscal au eşalonat măsurile propuse, ci de frica FMI, care nu numai că a respins deja acum câteva luni proiectele de reduceri de taxe ale guvernării USL, dar a mai şi sugerat o majorare cu 1% a impozitului pe venit, a CASS şi a TVA, pe motiv că nivelul primelor două e prea mic faţă de cel din alte state din UE şi că astfel s-ar putea reuşi o majorare a ponderii în PIB a veniturilor bugetare. Indirect, Victor Ponta a recunoscut dependenţa de FMI când a explicat că singura măsură certă pentru 2013 e rambursarea a 15% din TVA pentru producătorii agricoli, pentru că “FMI nu a spus niciodată că se opune” şi pentru că, în concepţia Guvernului, principalele două sectoare cu potenţial de creştere în 2013-2014 sunt agricultura şi energia.

    FMI va rămâne şi de acum înainte consilierul nostru nr.1, având în vedere proaspăt anunţata intenţie a autorităţilor (Traian Băsescu, Victor Ponta şi Mugur Isărescu) de a încheia la anul încă un acord preventiv cu Fondul. Motivaţia noului acord este aceeaşi ca şi pentru precedentele, din 2009 şi 2011: România are nevoie de un certificat de disciplină în faţa creditorilor, iar FMI nu vrea să rişte repetarea scenariului din 2005 de rebeliune fiscală a guvernului Tăriceanu, rebeliune ale cărei consecinţe le-am suportat din 2009 încoace tot strângând cureaua.

    STRATEGII FĂCUTE DE ALŢII

    Dependenţa faţă de sfaturile FMI e benefică pentru politicienii noştri, care au ajuns treptat să-şi delege complet către instituţiile creditoare capacitatea de a gândi, dezobişnuindu-se atât să mai aibă idei, cât şi să poarte răspunderea pentru măsurile pe care le iau, atâta vreme cât majoritatea acestora se iau pentru că “aşa ne cere FMI”, lăsând astfel o mulţime de timp liber politicienilor pentru campanie. Acesta e unul dintre motivele de frustrare pentru oamenii de afaceri cu care a vorbit BUSINESS Magazin. “Mi-aş dori ca noii guvernanţi de după 9 decembrie să fie în stare să comunice ce fac, astfel încât oamenii să înţeleagă rostul unor măsuri, şi nu în ultimul rând să adreseze problemele şi nu persoanele. Pentru că azi văd nesfârşite atacuri la persoană, dar nu văd viziune, nu văd un obiectiv clar de atins. Mi-aş dori ca în loc să spună <ne-a zis FMI să…> să îi aud spunând <ne-am propus ca România să… şi asta înseamnă că…>, iar pentru FMI tot ce propun ei să fie un model de urmat”, spune Cătălin Olteanu, managerul companiei de logistică FM România.

    Surprinzător sau nu, viziunea de ansamblu dorită de Olteanu e aşteptată cu acelaşi interes şi de politicienii care ar trebui s-o construiască. “Ceea ce lipseşte României este o viziune economică, o viziune de dezvoltare pentru următorii ani”, declara premierul Ponta zilele trecute, adăugând că “trebuie să stabilim dacă România are într-adevăr un potenţial în zona de energie, în zona de agricultură şi dacă o reindustrializare a României prin investiţii, în zona productivă, făcută în special de marile companii internaţionale, reprezintă doar iluzii ale noastre sau o realitate”. Ponta s-a mândrit, în context, cu ceea ce el a numit “reforma structurală” din energie făcută de guvernul său, începând cu insolvenţa Hidroelectrica şi continuând cu proiectul de listare la bursă a unor pachete din Transgaz, Romgaz şi Petrom undeva în 2013. Acestea nu echivalează însă cu o viziune de dezvoltare, ci doar cu o cale de a face rost de bani la buget, după cum e şi viziunea lui Traian Băsescu de a mărita cât mai repede resursele de aur sau de cupru.
    Un pas mai departe ar fi cererea FMI ca Guvernul să facă o listă cu companiile unde vrea să rămână acţionar şi una cu celelalte, care urmează să fie vândute sau lichidate, pornind de la premisa că ponderea companiilor de stat în economie (10% din forţa de muncă şi 9% din PIB anual) e prea mare faţă de alte state din Est şi grevează eficienţa colectării şi a cheltuirii veniturilor. Întrebat de BUSINESS Magazin ce politici economice ar evita cu orice preţ dacă ar fi în viitorul guvern, economistul Mircea Coşea a răspuns decis: “Vânzarea activelor statului (greşit numită privatizare) în actualele condiţii de criză econmomică şi ale procesului de disoluţie a instituţiilor statului român”, adăugând că actualul acord cu FMI ar trebui renegociat, prin amânarea sau sistarea privatizărilor în sectorul energetic, prin includerea în acord a unei “strategii româneşti de revizuire a fiscalităţii” care să mizeze pe crearea de locuri de muncă şi investiţii care vor asigura în timp recuperarea pierderilor temporare de venituri la buget şi prin alocarea unor resurse suplimentare pentru agricultură, chiar cu riscul creşterii deficitului bugetar.

    În schimb, Dragoş Dinu, fostul şef al A&D Pharma, critică tocmai reticenţa de până acum a guvernelor faţă de privatizări, enumerând ca politici de evitat “sprijinirea discriminatorie a companiilor de stat in detrimentul celor private, lipsa de decizie in ceea ce priveste privatizările parţiale sau integrale şi lipsa de sprijin pentru piaţa de capital, în primul rând prin listarea a cât mai multe companii de stat. Ar fi aici un dublu beneficiu: cash-ul încasat imediat, dar mult mai important, transparentizarea operaţiunilor acestor companii.” El se declară însă împotriva majorării propuse de FMI a impozitelor, estimând că ea ar duce “la stagnare sau chiar recesiune”, în timp ce chestiunea veniturilor la buget se poate rezolva mai curând cu amnistii fiscale şi combaterea evaziunii.

    Aproape în acelaşi timp cu sfaturile FMI, în octombrie, au apărut şi listele de recomandări ale celor mai puternice organizaţii care apără interesele investitorilor străini – Consiliul Investitorilor Străini şi AmCham, cele care în trecut au definit în unele cazuri chiar până la detaliu strategia şi politicile guvernului Boc (fără ca acesta să recunoască vreodată care e originea lor), iar acum au început să bată în cuie agenda viitoarei guvernări. CIS cere grăbirea numirii de manageri privaţi la companiile private, o nouă legislaţie a holdingului, cadru juridic pentru piaţa de obligaţiuni garantate şi o nouă structură birocratică – o agenţie guvernamentală care să ierarhizeze investiţiile publice. AmCham, la rândul său, propune ca prioritate lupta contra corupţiei şi a evaziunii fiscale, prin reforma serviciilor publice şi a administraţiei, acceptarea de audituri externe ale bugetelor publice, selecţia etică a companiilor la achiziţiile publice şi “implicarea activă” a organizaţiilor de business în luarea deciziilor de schimbări legislative.

    În fine, săptămâna trecută a venit cu un plan propriu şi Institutul Aspen, susţinut şi el de CIS şi AmCham, cerând statului român “menţinerea stabilităţii sistemului bancar”, “privatizarea unor companii de stat”, facilităţi fiscale pentru cercetare-dezvoltare, mai ales în domeniile considerate prioritare – “industria medicală, auto, IC&T, antreprenoriat web”, ajutoare de stat pentru IMM, “dezvoltarea unei reţele de transport feroviar, rutier şi naval care ar permite României să devină un nod pe Coridorul Euro-Asiatic”, dezvoltarea producţiei agricole bio, precum şi “reducerea costurilor forţei de muncă”. La acest ultim capitol, ceea ce iarăşi nu vor spune politicienii e că după 2008, raportul dintre salarii şi productivitate a fost corectat doar parţial, iar “pentru a avea o competitivitate externă adecvată, creşterile salariale nu trebuie să depăşească în anii următori câştigurile de productivitate şi aprecierea în termeni reali a cursului de schimb”, după calculele prezentate de Ionuţ Dumitru, şeful Consiliului Fiscal.

  • Debutul campaniei electorale, lupta candidaţilor pentru un loc de deputat sau senator

    Candidaţii la alegeri nu vor mai putea oferi alegătorilor alimente, băuturi sau produse din tutun, ci doar mărfuri nealimentare în valoare de până la 10 lei şi obiecte de propagandă electorală precum calendare, pixuri, brichete, DVD-uri, tricouri, pungi, mănuşi inscripţionate cu însemne electorale, conform unei OUG adoptate în această săptămână. În categoria bunurilor interzise au fost incluse alimentele, băuturile alcoolice sau nealcoolice, produsele din tutun sau mărfurile nealimentare, exceptate fiind doar materiale şi obiecte de propagandă electorală precum afişe, pliante, cărţi poştale, calendare, caiete, ilustrate, pixuri, brichete, chibrituri, insigne, ecusoane, DVD-uri, fanioane, steaguri, căni, pungi, tricouri, şepci, eşarfe, fulare, veste, fesuri, mănuşi, pelerine, jachete inscripţionate cu însemnele electorale ale formaţiunii politice sau candidaţilor.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cea mai scumpă campanie electorală. Ce interese se ascund în spatele celor 2,5 miliarde de dolari

    Banii provin din surse diferite: din fondurile acumulate de către candidaţi şi partidele lor, dar mai ales de la grupurile Super PAC, potrivit BBC. Super PAC-urile sunt organizaţii active politic care au dreptul să colecteze şi să cheltuiască sume nelimitate de la corporaţii, indivizi şi asociaţii. Anumite grupuri nonprofit au dreptul să contibuie la Super PAC-uri fără să menţioneze provenienţa banilor oferiţi, notează US Politics. Super PAC-urile nu pot lucra direct cu cei doi candidaţi, Barack Obama şi Mitt Romney, dar au cheltuit milioane de dolari pentru reclame în media, sperând să influenţele electoratul. Asta a făcut ca efortul financiar făcut pentru alegerile din SUA din 2012 să fie cel mai mare din istoria ţării.

  • O nouă suspendare? Pe ce mizează politicienii în campania pentru parlamentare

    PSD şi o parte din PNL au ales să-şi recâştige electoratul dezamăgit victimizându-se şi aruncând vina pe presiunile UE şi ale SUA pentru propria lor lege de organizare a referendumului (care păstrase mult blamatul cvorum de prezenţă mult înainte de orice presiune externă) şi pentru faptul că au acceptat decizia CCR, în loc să încalce legea urmând ruşinoasele aberaţii juridice ale unui Ioan Ghişe. Această tactică poate demobiliza însă un electorat dispus să conchidă că indiferent cu cine ar vota, tot “străinii” decid cine conduce România.

    PC (Dan Voiculescu) şi cealaltă parte a PNL (Antonescu-Fenechiu) au ales asmuţirea cetăţenilor la proteste şi chemarea la o nouă suspendare a lui Traian Băsescu, aşa încât referendumul pentru demitere să fie organizat împreună cu alegerile. Această tactică poate agasa electoratul deja iritat de eşecul aventurii în care USL i-a atras în vară şi sătul de suspendarea lui Băsescu ca unică temă existentă pe scena politică.

    De cealaltă parte, nou-născuta alianţă a dreptei (PDL, ICCD, NR, PNŢCD, FCD) nu se arată nici ea dornică să iasă din retorica referendumului, acuzând încă din textul manifestului de lansare că “forţele trecutului s-au coalizat împotriva statului de drept şi a justiţiei” şi că “destinul naţional şi euro-atlantic al României este pus sub semnul întrebării”, astfel încât este necesară o contra-alianţă a forţelor de centru-dreapta.

    Această tactică reduce noua alianţă la un fel de USL pe dos, având ca unic scop anihilarea adversarului, în numele ideii – patentate deja de USL – că electoratul trebuie să voteze cu orice preţ cu “noi”, numai ca să scape de “ei”, iar orice cârtire la adresa candidaţilor propuşi e interzisă, fiindcă dă apă la moară adversarului. Primitiv? Da, dar explicabil atât pentru USL, cât şi pentru alianţa dreptei: participarea pe cont propriu la nişte alegeri tratate ca un proces electoral normal şi nu ca o acţiune eroică de salvare a ţării nu ar asigura nici pentru PSD majoritatea în Parlament, nici pentru PDL un statut solid în opoziţie, nemaivorbind de visul democraţilor de a recâştiga majoritatea ca în 2004 şi 2008, eventual cu PP-DD pe post de “soluţie imorală”.

  • O idee pentru cine (nu) merge la referendum

    “Din dorinţa de a asigura transparenţa, Regia Autonomă a Patrimoniului şi Protocolului de Stat (RA-APPS), prin intermediul Secretariatului General al Guvernului, a stabilit ca ziua de duminică, 29 iulie 2012, să fie Ziua Porţilor Deschise la Vila Dante, strada Dante Alighieri, intrarea din Bdul Mircea Eliade, cu acces prin strada Ivan Sergheevici Turgheniev.

    Publicul va avea acces între orele 10.00-20.00. Linii de transport în comun: Autobuze: 301, 282,182,135. Metrou: Staţia Aviatorilor.”

    Ulterior, preşedintele suspendat Traian Băsescu a replicat atacului USL, spunând că de fapt Victor Ponta, după ce a devenit şef al Guvernului, este cel care ar fi vrut să intre în posesia Vilei Dante.