Tag: box

  • Filmele din 1975 până în prezent care au avut cele mai mari încasări. 5 din cele 7 filme Star Wars au fost hituri la box-office

    Privitul filmelor sau mersul la cinema este o tradiţie cu vechime în Statele Unite, iar Jaws în 1975 a devenit cunoscut drept primul blockbuster din istorie care a încasat la vremea respectivă 471 de milioane de dolari, ceea ce înseamnă în prezent, ajustat la inflaţie, că a avut încasări de 2,09 miliarde de dolari, depăşind hitul de anul trecut Star Wars: The Force Awakens, care a vut încasări globale de 2,07 miliarde.

    Titanic rămâne filmul care a încasat cei mai mulţi bani 2,13 miliarde (ajustat 3,17 miliarde) urmat de Avatar cu 3,1 miliarde (ajustat), apoi Star Wars: A New Hope – 3,06 miliarde (ajustat).

    Animaţiile au câştigat teren începând cu 1992 când Aladin a fost filmul cu cele mai bune încasări la box-office, apoi alte patru animaţii au câştigat publicul (Lion King 1994, Shrek 2 2004, Toy Story 3 2010 şi Frozen în 2013).

    În acest top apar cinci filme dintre cele şapte din universul Star Wars, trei filme din universul Harry Potter, iar Tom Cruise apare în top cu trei filme din universuri diferite.

    Cele mai bune filme în ochii criticilor au fost, la egalitate, E.T şi Lord of the Rings cu note de 94/100, urmate de Star Wars: A New Hope/Toy Story 3 cu 92 şi Indiana Jones: Raiders of the Lost Ark cu 90. Cel mai prost film din listă este Transformers cu 32/100. Cel mai bun film în ochii fanilor a fost The Dark Knight cu nota 9/10.

    Iar în privinţa Back to The Future atât criticii cât şi fanii l-au apreciat şi diferenţa dintre note este doar de 0,1 punct (Criticii l-au notat cu 8,6, iar fanii cu 8,5)

    2015: Star Wars: Episode VII – The Force Awakens

    Încasare – 2,07 miliarde de dolari

    Critici (Metacritic): 81/100
    Fani (Imdb): 8,3/10

    2014: Transformers: Age of Extinction

    Încasare – 1,1 miliarde de dolari
    Încasare ajustată la inflaţie: 1,12 miliarde

    Critici: 32/100
    Fani: 5,7

    2013: Frozen

    Încasare: 1,28 miliarde
    Încasare ajustată: 1,31 miliarde
    Critici: 74/100
    Fani: 7,6

    2012: Avengers

    Încasare: 1,52 miliarde
    Încasare ajustată: 1,58 miliarde
    Critici: 69
    Fani: 8,1

    2011: Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2

    Încasare: 1,34 miliarde
    Încasare ajustată: 1,43 miliarde
    Critici: 87
    Fani: 8,1

    2010: Toy Story 3

    Încasare: 1,06 miliarde
    Încasare ajustată: 1,17 miliarde
    Critici:92
    Fani: 8,3

    2009: Avatar

    Încasare: 2,78 miliarde
    Încasare ajustată: 3,1 miliarde
    Critici: 83
    Fani: 7,9

    2008: The Dark Knight

    Încasare: 1 miliard
    Încasare ajustată: 1,12 miliarde
    Critici: 82
    Fani: 9

    2007: Pirates of the Caribbean: At Worlds End

    Încasare: 963 milioane
    Încasare ajustată: 1,11 miliarde
    Critici: 50
    Fani: 7,1

    2006: Pirates of the Caribbean: Dead Mans Chest

    Încasare: 1,07 miliarde
    Încasare ajustată: 1,27 miliarde
    Critici: 53
    Fani: 7,3

    2005: Harry Potter and Goblet of Fire

    Încasare: 897 milioane
    Încasare ajustată: 1,1 miliarde
    Critici: 81
    Fani: 7,6

    2004: Shrek 2

    Încasare: 920 milioane
    Încasare – 1,17 miliarde
    Critici – 75
    Fani – 7,2

    2003 – The Lord of the Rings: The Return of the King

    Încasare – 1,12 miliarde
    Încasare ajustată – 1,46 miliarde
    Critici – 94
    Fani – 8,9

    2002 – The Lord of the Rings: The Two Towers

    Încasare – 923 milioane
    Încasare ajustată – 1,23 miliarde
    Critici – 88
    Fani – 8,7

    2001: Harry Potter and the Sorcerer’s Stone

    Încasare – 975 milioane
    Încasare ajustată – 1,32 miliarde
    Critici – 64
    Fani – 7,5

    2000: Mission: Impossible II

    Încasare – 546 milioane
    Încasare ajustată – 759 milioane
    Critici – 59
    Fani – 6,1

    1999: Star Wars: Episode I – The Phantom Menace

    Încasare – 984 milioane
    Încasare ajustată – 1,41 miliarde
    Critici – 51
    Fani – 6,5

    1998: Armageddon

    Încasare – 554 milioane
    Încasare ajustată – 813 milioane
    Critici – 42
    Fani – 6,6

    1997 – Titanic

    Încasare – 2,13 miliarde
    Încasare ajustată – 3,17 miliarde
    Critici – 74
    Fani – 7,7

    1996: Independence Day

    Încasare – 817 milioane
    Încasare ajustată – 1,25 miliarde
    Critici – 59
    Fani – 6,9

    1995: Die Hard: With A Vengeance

    Încasare – 366 milioane
    Încasare ajustată – 575 milioane
    Critici – 58
    Fani – 7,6

    1994: The Lion King

    Încasare – 988 milioane
    Încasare ajustată – 1,59 miliarde
    Critici – 83
    Fani – 8,5

    1993: Jurassic Park

    Încasare – 1,03 miliarde
    Încasare ajustată – 1,71 miliarde
    Critici – 68
    Fani – 8,1

    1992: Aladdin

    Încasare – 540 milioane
    Încasare ajustată – 860 milioane
    Fani – 8

    1991: Terminator 2: Judgment Day

    Încasare – 520 milioane
    Încasare ajustată – 913 milioane
    Critici – 75
    Fani – 8,5

    1990: Ghost

    Încasare – 506 milioane
    Încasare ajustată – 926 milioane
    Critici – 52
    Fani – 7

    1989: Indiana Jones and the Last Crusade

    Încasare – 574 milioane
    Încasare ajustată – 915 milioane
    Critici – 65
    Fani – 8,3

    1988: Rain Man

    Încasare – 355 milioane
    Încasare ajustată – 718 milioane
    Critici – 65
    Fani – 8

    1987: Fatal Attraction

    Încasare – 320 milioane
    Încasare ajustată – 674 milioane
    Critici – 67
    Fani – 6,9

    1986: Top Gun

    Încasare – 357 milioane
    Încasare ajustată – 779 milioane
    Critici – 67
    Fani – 6,9

    1985: Back to the Future

    Încasare – 381 milioane
    Încasare ajustată – 847 milioane
    Critici – 86
    Fani – 8,5

    1984: Indiana Jones and the Temple of Doom

    Încasare – 333 milioane
    Încasare ajustată – 767 milioane
    Critici – 57
    Fani – 7,6

    1983: Star Wars: Episode VI – Return of the Jedi

    Încasare – 475 milioane
    Încasare ajustată – 1,14 miliarde
    Critici – 52
    Fani – 8,4

    1982: E.T. – The Extra Terrestrial

    Încasare – 793 milioane
    Încasare ajustată – 1,97 miliarde
    Critici – 94
    Fani – 7,9

    1981: Raiders of the Lost Ark

    Încasare – 390 milioane
    Încasare ajustată – 1,03 miliarde
    Critici – 90
    Fani – 8,5

    1980: Star Wars: Episode V – The Empire Strikes Back

    Încasare – 538 milioane
    Încasare ajustată – 1,56 miliarde
    Critici – 79
    Fani – 8,8

    1979: Moonraker

    Încasare – 210 milioane
    Încasare ajustată – 693 milioane
    Fani – 6,3

    1978: Grease

    Încasare – 395 milioane
    Încasare ajustată – 1,45 miliarde
    Critici – 70
    Fani – 7,2

    1977: Star Wars: Episode IV – A New Hope

    Încasare – 775 milioane
    Încasare ajustată – 3,06 miliarde
    Critici – 92
    Fani – 8,7

    1976: Rocky

    Încasare – 225 milioane
    Încasare ajustată – 946 milioane
    Fani: 8,1

    1975: Jaws

    Încasare – 471 milioane
    Încasare ajustată – 2,09 miliarde
    Critici – 79
    Fani – 8

     

     

  • Cum a ajuns un antrenor de box, care a studiat filosofia la Universitatea Sorbona din Paris, unul dintre cei mai cunoscuţi parfumieri ai lumii

    N-ai crede că un pasionat de box poate fi, în acelaşi timp, îndrăgostit de filosofie, dar şi iscusit în crearea parfumurilor. În toate, David Frossard, directorul artistic al casei franţuzeşti Frapin, vede o artă şi pe toate încearcă să le armonizeze cum ştie el mai bine.

    Familia Frapin, stabilită în sud-vestul Franţei în secolul al XIII-lea, s-a dedicat producerii brandului de coniac cu acelaşi nume, până când a început să creeze şi parfumuri inspirate din aroma coniacului. Continuând cultura şi istoria franceză, Frapin produce esenţe în serii limitate, tocmai pentru a nu face rabat de la calitate, iar Frossard este fericit să spună că aici poate crea parfumuri care să reflecte libertatea lui de exprimare, chiar şi când inspiraţia lui este boxul.

    David Frossard a lansat recent parfumul Orchid Man, despre care spune că este reflecţia violenţei combinate cu eleganţa, rezultând într-o esenţă care inspiră putere, stil, virilitate şi prospeţime. Orchid Man este disponibil în Beautik Haute Parfumerie.

    Citiţi continuarea pe www.da.zf.ro

  • Cronică de film: Now You See Me 2

    Recunosc, mă număr printre cei care au rămas cu o impresie plăcută după primul film din seria cu magicieni. Now You See Me a fost un film lejer, cu uşoare accente comice, care a livrat chiar mai mult decât aşteptam de la el: efecte speciale bune, pe alocuri exagerate dar fără a deranja, interpretări decente şi o poveste la care nu avea rost să te gândeşti prea mult. Un film de duminică seară, aşa cum le spun eu. Cu Now You See Me 2 povestea se schimbă: CGI-ul e acum în majoritatea scenelor, trucurile nu mai sunt deloc plauzibile iar scenariul stupid nu mai poate fi parcă ignorat.

    Personajele din Now You See Me se întorc, în marea lor majoritate, şi pentru partea a doua: Jesse Eisenberg îl interpretează pe Daniel Atlas, Dave Franco pe Jack Wilder, Woody Harrelson se întoarce în rolul lui Meritt McKinney, iar Lizzy Caplan îi ia locul Islei Fisher pentru a completa gruparea celor patru călăreţi. Michael Caine şi Morgan Freeman sunt din nou personaje negative, în vreme ce Mark Ruffalo (Dylan Rhodes) îi conduce din nou pe cei patru magicieni.

    Cred sincer că regizorul John Chu s-a bucurat prea mult de succesul primului film, pentru că este singurul mod în care îmi pot explica exagerarea tuturor elementelor din film. Până şi antieroul, interpretat de fostul vrăjitor Daniel Radcliffe, are un plan de o stupiditate ieşită din comun: vrea să folosească un circuit care poate accesa datele personale ale oricărei persoane de pe planetă; nu e nevoie să fii programator ca să înţelegi lipsa de logică a planului.

    Bugetul de 90 de milioane de dolari nu reprezintă o sumă mare, având în vedere că primul film a generat venituri de 350 de milioane de dolari contra unui buget de producţie de 75 de milioane de dolari. Până în prezent, Now You See Me a adus aproape 250 de milioane de dolari în contul celor de la Lionsgate, iar asta înseamnă că cineva s-a apucat deja de scenariul părţii a treia. Să sperăm doar că va avea ceva mai mult sens.

    Nu aş vrea să las de înţeles că Now You See Me 2 concurează pentru titlul de cel mai prost film al anului, dar nu este unul pe care l-aş recomanda, chiar în condiţiile în care programul de vară a fost, cel puţin până acum, destul de slab. Acestea fiind spuse, dacă vă decideţi totuşi să aflaţi cum continuă aventurile celor patru, vă recomand să o faceţi într-o seară de duminică; sâmbătă s-ar putea să prindeţi ceva mai bun la televizor.

  • Care este mai bun? Samsung S7 sau Huawei P9 – FOTO, VIDEO

    Samsung S7 şi Huawei P9 sunt produse de vârf ale celor două companii, care se încadrează în aceeaşi categorie de preţ (S7 este ceva mai scump) şi specificaţiile tehnice sunt asemănătoare (cu un plus, din nou, pentru S7).

    Să începem de la exterior spre interior. Ambele produse sunt realizate din materiale premium (nu găsim plastic aici) unibody, cu diagonale de 5,2 inchi şi 5,1 inchi (S7). P9 este puţin mai subţire şi mai lat decât S7 şi se aseamănă mai mult cu un iPhone, iar Samsung cu această variantă s-a îndepărtat puţin de lookul iPhone-ului; spre deosebire de varianta precedentă coreenii au reintrodus cardul microSD şi l-au făcut rezistent la apă şi la praf. P9 nu are o aderenţă foarte bună şi este uşor de scăpat din mână (vine la pachet cu o carcasă de protecţie din plastic care rezolvă această problemă); în schimb, S7 este un magnet pentru amprente.

    Un lucru pe care cele două telefoane îl au în comun şi un element tot mai prezent la telefoanele noi este senzorul de amprentă. La Huawei acesta se află pe spate în partea de sus, iar la Samsung pe butonul clasic de home. Dacă în cazul multor aspecte este greu de ales un câştigător dintre cele două produse, în cazul senzorilor Huawei P9 a câştigat detaşat. În primul rând, poziţionarea senzorului este mai bună, este mult mai natural şi mai uşor de utilizat. Pe când la S7 trebuie să duci degetul mare pe butonul fizic, ceea ce, de cele mai multe ori, nu este foarte confortabil. În plus, acurateţea senzorului Huawei este mult mai bună decât a celui de pe S7 (am înregistrat mai multe poziţii ale degetului pe senzor şi tot „reuşea” să se blocheze). La P9 nu m-a blocat niciodată din sistem, pe când la S7 s-a întâmplat de mai multe ori pentru că nu-mi recunoştea amprenta. Şi încă un element plăcut al P9-ului este faptul că atunci când ai introdus codul PIN telefonul se deblochează instant, fără să mai fi nevoit să apeşi pe „OK“ cum este în cazul Samsungului. Ceva mărunt, dar care de-a lungul timpului se observă şi devine comod.

     

    În cazul display-ului, Samsung a luat conducerea cu un ecran mai luminos, mai frumos, pe care culorile sunt mai vii şi mai contrastante. S7 are un ecran super AMOLED cu o rezoluţie de 1.440 x 2.560 pixeli şi cu o densitate de pixeli de 577 ppi. Pe când Huawei are un ecran IPS-NEO LCD cu o rezoluţie de 1.080 x 1.920 pixeli cu o densitate de doar 423 ppi. Dacă la Samsung nu ai probleme în a utiliza telefonul afară într-o zi însorită, cu Huawei, din cauza luminozităţii scăzute, experienţa de utilizare nu este ideală. Pentru Samsung acest lucru vine şi cu un minus, bateria se scurge mai repede, iar ambele au aceeaşi capacitate – 3.000 mAh. Amândouă telefoanele au opţiunea de fast charge şi se încarcă destul de repede. Huawei nu a adoptat designul celor de la Apple, ci şi portul USB-C, ceea ce vă poate da bătăi de cap dacă rămâneţi fără baterie şi nu veţi putea folosi un încărcător cu mini-USB (pe care majoritatea telefoanelor îl au acum).

    În cazul ambelor telefoane, media de viaţă a bateriei a fost undeva la o zi şi jumătate (care se poate prelungi prin aplicaţiile de economisire a bateriei). Iar o zi de utilizare arată cam aşa: o oră de ascultat muzică online, browsing spre şi de la serviciu (aproximativ 60 minute), mesagerie, câteva telefoane şi fotografii plus o sesiune mică de joacă la finalul zilei.

    Următorul element ce trebuie notat este camera, care a devenit un factor foarte important pentru clienţi în a decide o achiziţie.

    Pentru acest model Huawei a realizat un parteneriat cu faimosul Leica pentru realizarea camerei şi nu au făcut doar una, ci două (fiecare de 12 MP). Cu toate acestea nu aş putea spune că face fotografii mult mai bune decât Samsung; dimpotrivă, probabil unii dintre voi veţi prefera imaginile realizate de S7 (contrastul este mai mare şi sharp-ul puternic, prea strident pentru gustul meu). Însă S7 suportă mai multe moduri de filmare, are chiar şi opţiunea de hyperlapse (deşi calitatea nu este ideală).

     

    Ambele camere sunt foarte rapide, au module pentru portrete (estomparea fundalului, aici S7 face o treabă mai bună decât P9), ambele se descurcă în condiţii de luminozitate scăzută. Un alt element care ţine de gust este utilizarea senzorului pentru a face fotografii. Cu Huawei P9 eşti mai discret când vrei să faci fotografii pe stradă, doar prin apăsarea senzorului. Când vine vorba de camera de „selfie”, P9 este dotat cu una de 8 MP şi S7 cu una de doar 5 MP, însă ambele vin cu moduri de „beautify”, adică retuşarea automată a imaginilor pentru a fi gata de postat pe reţelele de socializare.

    La capitolul sunet, S7 obţine poziţia de lider, atât la redarea sunetelor în boxe, cât şi în căşti. În plus, Samsung este mai puternic (deşi nu se vede o diferenţă mare în utilizarea obişnuită), obţinând un punctaj de aproximativ 140.000 pe aplicaţia de benchmark AnTuTu, pe când Huawei P9 a obţinut un scor de doar 90.000. Mai mult, coreenii de la Samsung oferă şi posibilitatea de a mări capacitatea de stocare până la 200 GB (doar 128 GB pentru P9).

    După cum am zis şi la începutul acestui articol, între cele două telefoane nu există o diferenţă mare, iar alegerea unuia dintre cele două telefoane ţine mai degrabă de gust şi de priorităţi. P9 are un senzor de amprentă foarte bun şi face fotografii bune, pe de altă parte Samsung are un display mult mai bun, este ceva mai rapid, are o capacitate mai mare de stocare şi este rezistent la apă (dacă e important pentru cineva). Dacă ar fi să aleg, aş merge pe mâna P9-ului datorită senzorului de amprentă, camerei şi faptului că este puţin mai ieftin decât S7.

     

  • Samsung S7 vs. Huawei P9: un meci strâns – FOTO, VIDEO

    Samsung S7 şi Huawei P9 sunt produse de vârf ale celor două companii, care se încadrează în aceeaşi categorie de preţ (S7 este ceva mai scump) şi specificaţiile tehnice sunt asemănătoare (cu un plus, din nou, pentru S7).

    Să începem de la exterior spre interior. Ambele produse sunt realizate din materiale premium (nu găsim plastic aici) unibody, cu diagonale de 5,2 inchi şi 5,1 inchi (S7). P9 este puţin mai subţire şi mai lat decât S7 şi se aseamănă mai mult cu un iPhone, iar Samsung cu această variantă s-a îndepărtat puţin de lookul iPhone-ului; spre deosebire de varianta precedentă coreenii au reintrodus cardul microSD şi l-au făcut rezistent la apă şi la praf. P9 nu are o aderenţă foarte bună şi este uşor de scăpat din mână (vine la pachet cu o carcasă de protecţie din plastic care rezolvă această problemă); în schimb, S7 este un magnet pentru amprente.

    Un lucru pe care cele două telefoane îl au în comun şi un element tot mai prezent la telefoanele noi este senzorul de amprentă. La Huawei acesta se află pe spate în partea de sus, iar la Samsung pe butonul clasic de home. Dacă în cazul multor aspecte este greu de ales un câştigător dintre cele două produse, în cazul senzorilor Huawei P9 a câştigat detaşat. În primul rând, poziţionarea senzorului este mai bună, este mult mai natural şi mai uşor de utilizat. Pe când la S7 trebuie să duci degetul mare pe butonul fizic, ceea ce, de cele mai multe ori, nu este foarte confortabil. În plus, acurateţea senzorului Huawei este mult mai bună decât a celui de pe S7 (am înregistrat mai multe poziţii ale degetului pe senzor şi tot „reuşea” să se blocheze). La P9 nu m-a blocat niciodată din sistem, pe când la S7 s-a întâmplat de mai multe ori pentru că nu-mi recunoştea amprenta. Şi încă un element plăcut al P9-ului este faptul că atunci când ai introdus codul PIN telefonul se deblochează instant, fără să mai fi nevoit să apeşi pe „OK“ cum este în cazul Samsungului. Ceva mărunt, dar care de-a lungul timpului se observă şi devine comod.

     

    În cazul display-ului, Samsung a luat conducerea cu un ecran mai luminos, mai frumos, pe care culorile sunt mai vii şi mai contrastante. S7 are un ecran super AMOLED cu o rezoluţie de 1.440 x 2.560 pixeli şi cu o densitate de pixeli de 577 ppi. Pe când Huawei are un ecran IPS-NEO LCD cu o rezoluţie de 1.080 x 1.920 pixeli cu o densitate de doar 423 ppi. Dacă la Samsung nu ai probleme în a utiliza telefonul afară într-o zi însorită, cu Huawei, din cauza luminozităţii scăzute, experienţa de utilizare nu este ideală. Pentru Samsung acest lucru vine şi cu un minus, bateria se scurge mai repede, iar ambele au aceeaşi capacitate – 3.000 mAh. Amândouă telefoanele au opţiunea de fast charge şi se încarcă destul de repede. Huawei nu a adoptat designul celor de la Apple, ci şi portul USB-C, ceea ce vă poate da bătăi de cap dacă rămâneţi fără baterie şi nu veţi putea folosi un încărcător cu mini-USB (pe care majoritatea telefoanelor îl au acum).

    În cazul ambelor telefoane, media de viaţă a bateriei a fost undeva la o zi şi jumătate (care se poate prelungi prin aplicaţiile de economisire a bateriei). Iar o zi de utilizare arată cam aşa: o oră de ascultat muzică online, browsing spre şi de la serviciu (aproximativ 60 minute), mesagerie, câteva telefoane şi fotografii plus o sesiune mică de joacă la finalul zilei.

    Următorul element ce trebuie notat este camera, care a devenit un factor foarte important pentru clienţi în a decide o achiziţie.

    Pentru acest model Huawei a realizat un parteneriat cu faimosul Leica pentru realizarea camerei şi nu au făcut doar una, ci două (fiecare de 12 MP). Cu toate acestea nu aş putea spune că face fotografii mult mai bune decât Samsung; dimpotrivă, probabil unii dintre voi veţi prefera imaginile realizate de S7 (contrastul este mai mare şi sharp-ul puternic, prea strident pentru gustul meu). Însă S7 suportă mai multe moduri de filmare, are chiar şi opţiunea de hyperlapse (deşi calitatea nu este ideală).

     

    Ambele camere sunt foarte rapide, au module pentru portrete (estomparea fundalului, aici S7 face o treabă mai bună decât P9), ambele se descurcă în condiţii de luminozitate scăzută. Un alt element care ţine de gust este utilizarea senzorului pentru a face fotografii. Cu Huawei P9 eşti mai discret când vrei să faci fotografii pe stradă, doar prin apăsarea senzorului. Când vine vorba de camera de „selfie”, P9 este dotat cu una de 8 MP şi S7 cu una de doar 5 MP, însă ambele vin cu moduri de „beautify”, adică retuşarea automată a imaginilor pentru a fi gata de postat pe reţelele de socializare.

    La capitolul sunet, S7 obţine poziţia de lider, atât la redarea sunetelor în boxe, cât şi în căşti. În plus, Samsung este mai puternic (deşi nu se vede o diferenţă mare în utilizarea obişnuită), obţinând un punctaj de aproximativ 140.000 pe aplicaţia de benchmark AnTuTu, pe când Huawei P9 a obţinut un scor de doar 90.000. Mai mult, coreenii de la Samsung oferă şi posibilitatea de a mări capacitatea de stocare până la 200 GB (doar 128 GB pentru P9).

    După cum am zis şi la începutul acestui articol, între cele două telefoane nu există o diferenţă mare, iar alegerea unuia dintre cele două telefoane ţine mai degrabă de gust şi de priorităţi. P9 are un senzor de amprentă foarte bun şi face fotografii bune, pe de altă parte Samsung are un display mult mai bun, este ceva mai rapid, are o capacitate mai mare de stocare şi este rezistent la apă (dacă e important pentru cineva). Dacă ar fi să aleg, aş merge pe mâna P9-ului datorită senzorului de amprentă, camerei şi faptului că este puţin mai ieftin decât S7.

     

  • Cronică de film: Finding Dory

    Cel mai recent film de animaţie produs de Disney şi Pixar, Finding Dory, ne readuce în bogata lume acvatică din Finding Nemo, dar duce acţiunea şi personajele la un nou nivel din punct de vedere tehnic, cu efecte speciale şi tehnologie de design avansată.

    Finding Dory este primul film produs de Disney şi Pixar care foloseşte RIS, ultima generaţie a softului de render 3D RenderMan. Când primul film a fost lansat, una dintre marile provocări în realizarea lui a fost adăugarea altor dimensiuni în apă. „În primul film am folosit zgomot, o tehnică pentru a da senzaţia că lucrurile se mişcă în spatele peştilor. Acum am folosit un simulator de apă care ne-a permis să arătăm peştii înotând, recreând o atmosferă mult mai reală“, explică directorul de tehnologie şi simulare Patrick Coleman.

    Oceanul nu numai că se vede într-un anumit fel, dar are şi propriile sunete, pe care în noul film le-a redat echipa condusă de compozitorul Thomas Newman, cel care a făcut coloana sonoră şi la producţia din 2003. Potrivit lui Newman, coloana sonoră are rolul de a scoate în evidenţă temele-cheie ale filmului, adică pierderea familiei şi căutarea ei. Fondul sonor al filmului a fost asigurat de o orchestră formată din 83 de instrumentişti.

    Acţiunea din noua producţie Disney Finding Dory are loc la aproximativ un an de la întâmplările din filmul original Finding Nemo. Când o întâlnim prima dată pe Dory, ea nu-şi mai poate aduce aminte nimic despre locul unde s-a născut şi nici despre părinţii ei. E clar însă că are o familie, iar acest nou film spune povestea acestei căutări. Astfel, ea porneşte alături de Nemo şi Marlin într-o aventură care le va schimba viaţa. Ei merg de-a lungul oceanului până la prestigiosul Institut al Vieţii Marine din California, un centru de reabilitare şi acvariu. Încercând să-şi găsească mama şi tatăl, Dory îi implică pe cei mai ciudaţi locuitori ai institutului. Filmul este regizat de Andrew Stanton şi Angus MacLane, iar producătoare este Lindsey Collins. Scenariul este semnat de Stanton şi Victoria Strouse. Filmul Finding Dory este distribuit de Forum Film România şi a avut premiera pe 17 iunie 2016, în format 3D, variantă subtitrată, respectiv dublată.

    În concluzie, Finding Dory este o animaţie reuşită, potrivită pentru întreaga familie, pe care v-o recomand; sperăm că cei de la Disney vor continua franciza, pentru că aventurile peştilor „uituci“ sunt din ce în ce mai amuzante.

    NOTA: 8/10

  • A murit Muhammad Ali. Legenda boxului avea 74 de ani

    Muhammad Ali a fost internat joi seară în spital, iar reprezentanţii lui au declara că acesta este într-o stare bună, dar vineri starea să de sănătate s-a agravat.
     
    NBC au anunţat decesul, citând un purtător de cuvânt al familiei.
     
    Muhammad Ali suferea de aproape 30 de ani de maladia Parkinson şi a fost spitalizat de două ori, în 2014 şi 2015, pentru o pneumonie şi o infecţie urinară.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lucian Bute a fost depistat pozitiv la un control anti-doping

    Lovitură grea pentru Lucian Bute, după ce Comisia de Box şi Lupte din DC a notificat WBC că pugilistul român a fost depistat pozitiv pentru “Ostarine”, substanţă interzisă, se arată într-un comunicat al forului mondial.

    Ostarina este un modulator selectiv al receptorilor androgenici (SARM) ce poate fi folost de sportivi în timpul antrenamentelor şi pentru creşterea formei şi a rezistenţei fizice, cu efecte similare steroizilor anabolizanţi. Substanţele de tip SARM au fost interzise ca atare de Agenţia Mondială Antidoping (WADA) în ianuarie 2008.

    “Comisia de Box şi Lupte din DC va urma propriile regulamente antidoping şi se va consulta cu WBC şi programul “Clean Boxing”. Mai multe informaţii vor fi date publicităţii în zilele următoare”, se arată în comunicatul WBC.

    Dacă va fi găsit vinovat, Bute va pierde bursa încasată pentru meciul cu Badou Jack (aproximativ 500.000 de dolari) şi riscă o suspendare de minim doi ani, sinonimă practic cu încheierea carierei.

  • Cum au reuşit aceste filme cu bugete de producţie mici să aibă încasări spectaculoase

    David A.R. White s-a mutat la Los Angeles la 19 ani, în căutarea unui rol care să-i aducă succesul. A obţinut un rol într-un serial TV cu Burt Reynolds şi în mai multe producţii cu tematică religioasă, iar în 2005 a cofondat Pure Flix Entertainment, o companie de producţie de film centrată pe o astfel de tematică. A petrecut aproape un deceniu producând filme pentru piaţa de filme religioase, dar nu a reuşit să aibă succes la box-office.

    Totul s-a schimbat acum doi ani, când, în 2014, White a produs şi a jucat în filmul God’s Not Dead, o dramă creştină care a devenit un hit. A avut încasări de 62 milioane de dolari, iar filmul a fost produs cu un buget de 1,2 milioane de dolari. În rolul principal este Shane Harper, care joacă rolul unui student a cărui credinţă este contestată de un profesor de filosofie. Filmul nu numai că a avut succes, ci a devenit al cincilea cel mai profitabil film din istoria cinematografiei, cu un randament al investiţiei de 2,627%. Mai profitabile decât God’s Not Dead au fost Grease (1978), Peter Pan (1953), The Devil Inside, iar cel mai bănos a fost Paranormal Activity, care a avut încasări de peste 89 mil. de dolari la un buget de producţie de 450.000 de dolari.

    God’s Not Dead face parte dintr-un val de filme de acest gen din acel an, iar succesul său a garantat producţia unei continuări. Pe 1 aprilie filmul God’sNotDead 2 a fost lansat şi spune povestea unei profesoare care intră în bucluc după ce dă un răspuns la o întrebare despre Iisus. Potrivit Box Office Mojo, filmul a avut încasări (la data de 10 aprilie) de 14 milioane de dolari, cu un buget de 5 milioane de dolari. Nu a fost un succes la fel de mare ca primul film din serie, dar este o producţie profitabilă. Un alt exemplu este Miracles from Heaven, lansat pe 16 martie, cu un buget de 13 milioane şi încasări de 59 milioane de dolari. Iar cu o lună în urmă a fost lansat filmul Risen, care cu cheltuieli de 20 milioane de dolari a avut încasări de peste 44 milioane de dolari. Filmele au depăşit în topul încasărilor producţii importante precum The Witch, Race, (film biografic al atletului Jesse Owens) sau 10 Cloverfield Lane, produs de J.J. Abrams.

    „Există un public pentru asemenea filme, un public care a fost marginalizat. În trecut filmele cu teme religioase se adresau unui public de nişă, dar nu mai este cazul în prezent“, spune Paul Dergarabedian, analist media la comScore, pentru NBC News. Dacă publicul agreează acest gen de filme, fapt susţinut de încasări, criticii de film nu le apreciază. Notele de pe site-urile de specialitate ca Metacritic sau Rottentomatoes nu depăşesc procentul de 40%.

    Filmele cu teme biblice nu sunt ceva nou, pelicula The Ten Commandments regizată de Cecil B. DeMille a fost nominalizată la categoria cel mai bun film şi este al şaselea în topul filmelor cu cele mai mari încasări din Statele Unite (ajustat la inflaţie). În 1977 Jesus of Nazareth a fost un succes pe micul ecran, iar The Last Temptation of Christ (1988), regizat de Martin Scorsese, a stârnit multe controverse, dar a reuşit să aducă şi un profit studioului. Însă Hollywoodul a uitat, în mare parte, de aceste filme, până când în 2004 The Passion of the Christ, regizat de Mel Gibson, a înregistrat încasări, doar în primul weekend, de 83 milioane de dolari, ajungând în final la suma de 611 milioane de dolari. Nemaîntâlnit pentru un film cu temă biblică.

    „Dintr-o dată toată lumea era interesată“, spune David White. Studiourile de filme au început să scoată pelicule comerciale cu teme religioase alegorice (The Chronicles of Narnia, 2005), tradiţionale (The Nativity Story, 2006) sau inspiraţionale (The Blind Side, 2009) plus multe altele. Dar nu toate au avut succes, două exemple în acest sens fiind The Last Sin Eater sau The Ultimate Gift, filme care nici măcar nu şi-au recuperat bugetul din încasări.

    Cel mai de succes film cu temă religioasă din ultimii ani a schimbat modul în care Hollywoodul tratează acest gen de peliculă. Vedetele au trecut pe bancheta din spate, mesajul aflându-se, în mod clar, la conducere. Mulţi dintre actorii filmului God’s Not Dead, printre care Kevin Sorbo, Dean Cain sau Melissa Joan Hart, au fost vedete, dar în anii ’90.

    Producători de filme independente, cum este White, au identificat căi aparte de a-şi promova creaţiile. EchoLight Studios, un alt producător de astfel de filme, a experimentat cu un model de distribuţie în care peliculele ajung mai întâi în comunităţi religioase şi abia apoi în cinematografe. „Până la urmă vrem ca filmele noastre să fie disponibile imediat, unei audienţe cât mai mari“, a spus JeffSheets, preşedintele EchoLight, pentru Bloomberg. „Există un public care nu este neapărat religios şi urmăreşte acest gen de film“, spune şi Nowrasteh, regizorul filmului The Young Messiah.

  • Putin e mic copil: cine este de fapt cel mai sportiv lider al lumii? – GALERIE FOTO

    Se pare că Vladimir Putin are concurenţă serioasă la titlul de cel mai atletic lider de stat, scriu cei de la CNN.

    Chiar dacă îi place să călărească topless sau să facă scufundări, liderul de la Kremlin pare să fie depăşit de prim-ministrul canadian, Justin Trudeau.

    Pe contul său de Instagram apar numeroase imagini cu el jucând rugby, pregătindu-se pentru meciuri de box sau chiar făcând o serie de flotări pe o masă de conferinţe.