BusinessMagazin

Tag: blog

  • Care ar fi primul lucru pe care Bill Gates l-ar face dacă ar trăi cu 2 dolari pe lună

    Ce ar face cel mai bogat om din lume dacă ar câştiga doar 2 dolari pe lună, la fel ca cei 1 miliard de oameni care trăiesc în sărăcie extremă?

    Ar creşte pui, a explicat Bil Gates, înt-o postare recentă pe blogul său.

    “Nu există un singur răspuns corect, desigur, iar sărăcia arată diferit în fiecare loc”, a scris Gates. “Dar prin intermediul fundaţiei mele am întâlnit mulţi oameni în ţările subdezvoltate care creşteau pui şi am învăţat multe despre asta. Îmi este destul de clar că celor care trăiesc în sărăcie extremă le-ar fi mai bine dacă ar creşte pui”.

    Citiţi continuarea materialului pe www.gustarte.ro

  • Afaceri pe care le poţi porni cu mai puţin de 500 de lei: astăzi, un business pe care il poţi face din vârful patului

    Dacă te pricepi la un anumit subiect, cea mai simplă variantă este să începi un blog pe care să împărtăşeşti din înţelepciunea ta. Poţi să câştigi bani vânzând spaţiu de reclamă sau devenind afiliatul unor site-uri de comerţ online.

    E foarte uşor să începi: există numeroase teme gratuite pentru bloguri, iar cunoştinţele necesare pentru a instala programele necesare sunt uşor de deprins.

    Costurile sunt mici: poţi achiziţiona un domeniu .com pentru 10 dolari pe an, iar temele premium costă între 15 şi 100 de dolari.

    Pentru a emite facturi, cel mai simplu e să te înregistrezi ca Persoană Fizică Autorizată – procesul se derulează la Registrul Comerţului, durează 3-4 zile şi costă aproximativ 140 de lei.

    Afaceri pe care le poţi porni cu mai puţin de 500 de lei: un business de sezon

    Afaceri pe care le poţi porni cu mai puţin de 500 de lei: cum să faci bani dintr-o activitate pe care oricum o ai zilnic

    Afaceri pe care le poţi porni cu mai puţin de 500 de lei: cum să faci bani ajutând alţi oameni să se angajeze

  • Şi-a transformat pasiunea pentru gătit într-o afacere de succes. Aproape 200.000 de oameni o urmăresc cum găteşte in fiecare zi

    Geanina Staicu-Avram este proprietara blogului culinar JamilaCuisine, un canal cu aproape 200.000 de abonaţi şi 60 de milioane de vizualizări. Ea povesteşte cum a făcut tranziţia de la un blog obişnuit, pe care publica poze cu reţete, la unul dintre cele mai mari canale româneşti de YouTube. „Ideea vlogului a venit de la soţul meu. Tocmai mă întorsesem dintr-o vacanţă în Maroc, soţul meu fiind marocan, şi eram de-a dreptul fascinată de bucătăria şi de aromele marocane. Voiam să le arăt şi românilor cum se pregăteşte mâncarea marocană şi cât e de gustoasă. Soţul meu m-a convins să facem aceste reţete marocane în format video şi de aici a pornit totul.“

    Pe măsură ce canalul a câştigat în popularitate, cei doi au ales să investească în calitatea clipurilor postate. „Câte puţin în aparatură performantă, în lumini, în sisteme audio. Cumpărăm mereu lucruri noi, de la veselă şi alte articole pentru bucătărie, până la softuri necesare montajului audio şi video.“ Nu a plecat cu ideea de a monetiza canalul, din simplul motiv că acest lucru era foarte complicat în 2012. În momentul de faţă, spune că nu câştigă mult, dar nici puţin: „În cazul meu, vlogging înseamnă tutoriale video. Câştigăm suficient cât să ne putem întreţine şi să avem un trai decent. Din păcate, banii vin greu din YouTube. În România creatorii de conţinut de pe platformă sunt plătiţi prost, chiar foarte prost şi durează chiar şi 2-3 ani până să începi să ai într-adevăr câştiguri. Ştiu vloggeri care şi după 3 ani de YouTube obţin sume simbolice care pot reprezenta bani de buzunar, nu un câştig cu care să se poată întreţine.“

    Sursa principală de venit o reprezintă, şi în acest caz, colaborarea cu diferite branduri. Îşi doreşte, în viitorul apropiat, să lanseze o carte de bucate. S-a gândit şi la abordarea pieţelor din străinătate, apelând la o variantă mai simplă: subtitrarea retetelor în limba engleză. „Nu vreau să fac reţete special pentru altă piaţă, dar vreau ca oricine găseşte clipurile mele pe YouTube să le poată şi înţelege, aşa că am recurs la subtitrări. Cereri am tot avut şi încă mai avem.“

    Crede că vloggerii din ziua de azi trebuie să aibă în minte două lucruri atunci când pornesc un astfel de business: „Le-aş spune în primul rând să se gândească la ceva original. La ceva ce n-a mai făcut nimeni până acum, cel puţin pe piaţa din România. Originalitatea este un lucru foarte important din punctul meu de vedere. Dacă vei încerca să-l copiezi pe alt vlogger de succes, automat vei fi comparat cu el, iar partea proastă e că nu vei putea niciodată să-l depăşeşti. Dacă vei veni cu o idee nouă, oamenii vor fi curioşi să te urmărească pentru simplul fapt că tu eşti singurul cu ideea respectivă. În al doilea rând, i-aş sfătui să fie consecvenţi, să posteze des, să ţină legătura cu cei care-i urmăresc, să se folosească de reţelele sociale. Şi, nu în ultimul rând, să facă totul cu plăcere, cu dăruire. Atunci când faci ceva cu plăcere şi din plăcere, este imposibil ca acel lucru să nu iasă foarte bine.“

    Chiar dacă succesul pe YouTube este greu de atins, iar obţinerea unor venituri din asta e chiar mai dificilă, există totuşi şi semne bune. Creşterea interesului pentru conţinut video este evidentă, după cum explică Liviu Dumitru, manager al agenţiei digitale Wizart Studios. Estimările arată că anul viitor 68% din traficul de pe internet va fi alocat conţinutului video (potrivit unui studiu al Cisco). YouTube primeşte un miliard de vizitatori unici pe lună, mai mult decât orice alt canal cu excepţia Facebook, şi asta pentru că materialele video sunt uşor de distribuit şi pentru că prezintă o experienţă senzorială completă.

    „Poveştile de succes ale videoclipurilor care au devenit virale sunt cea mai bună dovadă că un anume tip de conţinut video poate avea un impact mult mai serios. Sunt materiale care exprimă într-un mod ideal povestea unui brand sau care spun poveşti cu care poţi empatiza mai repede, care fac oamenii să se identifice şi să ia parte la acea poveste într-un mod natural“, spune Liviu Dumitru. Iar pentru că acest tip de conţinut începe să domine internetul, a apărut şi un nou concept, acela de branded videos. Toate materialele de tip video care sunt asociate unui brand şi vizează obiective de marketing se încadrează sub această pălărie.

    „Pentru a se alinia la acest trend, brandurile pot recurge la diverse trucuri cum ar fi reorganizarea conţinutului vechi într-un nou conţinut de tip video sau gândirea unei poveşti video care să arate faţa umană şi care ţine de domestic şi de cotidian.“ De aici, antreprenorii de pe YouTube se pot gândi la cum pot deveni concurenţi tot mai serioşi pentru publicitatea tradiţională, speculând în avantajul relaţia strânsă pe care au dezvoltat-o cu utilizatorii.

  • Sfaturile tânărului care s-a pensionat la 34 de ani despre cum să faci bani: ”Aruncă-ţi televizorul!”

    În luna august, Brandon – un fost dezvoltator software care nu îşi foloseşte numele în mediul online din motive legate de intimitate – şi-a dobândit independenţa financiară şi s-a pensionat la 34 de ani. În prezent, scrie despre banii săi şi despre propria călătorie financiară pe blogul Mad Fientist.

    Business Insider a publicat şase din cele mai bune sfaturi ale sale:

    1. Încearcă să realizezi ce te face fericit

    Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să îl conştientizezi este să afli ce este important pentru tine şi ce te face fericit.

    Acest lucru este mai dificil de făcut decât sună. Mulţi dintre oameni îşi cheltuiesc banii pe lucruri care nu le aduc fericire şi majoritatea nu realizează că fac acest lucru fiindcă urmează scenariul vieţii altcuiva. În momentul în care am realizat că banii pot cumpăra libertatea – libertatea orelor de la 9 la 5, libertatea faţă de alarmele de ceas, cea legată de timpul pe care mi-l petreceam pe cererile ridicole ale şefului meu – mi-am direcţionat toţi banii spre acel scop.

    Nu mi-au lipsit lucrurile la care renunţam pentru a economisi pentru libertatea mea financiară fiindcă libertatea mea era mai importantă decât tot ceea ce puteam cumpăra.

    2. Concentrează-te pe ceea ce poţi controla

    În loc să te stresezi legat de ce se întâmplă cu economia sau să încerci să prezici evoluţia pieţei bursiere, concentrează-te pe lucrurile pe care le poţi controla cu adevărat şi optimizează acele lucruri.

    Taxele de investiţii te pot costa mii de dolari pe parcursul vieţii, aşa că minimizează acele taxe investind în produse de investiţii low-cost.

    3. Automatizează totul

    După ce ai creat un portofoliu simplu cu fonduri de index low-cost, diversificate, setează automat investiţii lunare şi apoi ignoră complet portofoliul tău.

    Oamenii sunt nişte investitori groaznici, aşa că dacă poţi să-ţi scoţi creierul şi emoţiile din ecuaţia, nu vei fi doara mai puţin stresat în cazul eventualelor căderi ale pieţei, dar vei avea la final şi mult mai mulţi bani.

    4. Opreşte consumul şi începe să creezi

    Consumul oferă fericire temporară, dar să creezi ceva îţi oferă fericire de durată. Este uşor să te întorci de la muncă şi să te uiţi timp de ore întregi la televizor, dar este mult mai dificil să faci ceva creativ cum ar fi să scrii o postare pe blog, să faci bijuterii sau să exersezi la un instrument muzical. Să creezi este mult mai plăcut decât să consumi şi poate avea drept consecinţă chiar şi venituri suplimentare.

    5. Aruncă-ţi televizorul pe fereastră

    Că tot veni vorba de televizor… aruncă-l pe fereastră. Sau, şi mai bine, vinde-l.

    În momentele în care oamenii de publicitate de bombardează cu lucruri pe care „trebuie să le ai”, devii mai puţin fericit cu ceea ce ai şi începi să cheltuieşti bani (în mod ironic pe lucruri care nu te vor face fericit). Odată ce reporterii TV îţi prezintă evenimente neplăcute pe un televizor 4k, foarte realist, devii mai temător şi mai puţin dornic să ieşi şi să explorezi lumea.

    Nu te topi într-o  baltă de frică şi nefericire pe canapeaua ta şi du-te să îţi trăieşti viaţa.

    6. Experimentează

    Aşa cum am spus mai sus, este greu să afli ce te face cu adevărat fericit. Lucrurile care se adaugă fericirii tale astăzi ar putea să nu îţi provoace aceeaşi bucurie în ziua următoare, aşa că experimentează şi evită să te blochezi în angajamente mari. Încearcă orice înainte să cumperi. Închiriază înainte să devii proprietar. Împrumută atunci când este posibil şi cumpără obiecte folosite atunci când nu poţi împrumuta. Drumul spre fericire (şi spre independenţa financiară) nu va fi în linie dreaptă şi vei face şi greşeli pe parcurs, dar când te concentrezi pe fericire durabilă şi îţi aliniezi cheltuielile cu obiectivul final, vei fi mai încrezător că eşti pe traiectoria corectă.

  • 4 idei de a face suficienţi bani încât să poţi demisiona de la locul de muncă

    Fie că se întâmplă mâine, la anul, sau peste câteva decenii, aproape toată lumea îşi doreşte să renunţe la job-ul pe care îl are la un moment dat.

    Cu toate acestea, între „a visa” şi „a acţiona” rămâne de fiecare dată o mare prăpastie pe care cei mai mulţi nu reuşesc să o depăşească niciodată, principalul argument fiind cel financiar, scrie Business Insider.

    În mod evident, pentru a putea demisiona trebuie găsită o alternativă care să ajute la plătit facturi, pus bani de-o parte pentru mai târziu şi, desigur, pentru traiul zilnic.

    Dar care este cea mai bună modalitate de a realiza acest lucru? Cum poţi câştiga sufient de pe acum, în afara job-ului, pentru a putea să pleci mai târziu fără să îţi pui prea multe probleme?

    Iată câteva moduri de a face bani pe lângă locul de muncă pe care îl ai.

    4 idei de a face suficienţi bani încât să poţi demisiona de la locul de muncă

  • Beyonce şi fiica ei, Blue Ivy, vacanţă la Paris

    Beyonce şi Jay Z sunt, zilele acestea, la Paris, alături de fiica lor de 4 ani, Blue Ivy. După ce a dus-o pe cea mică la o plimbare prin Grădinile Tuileries, Beyonce a postat pe blogul personal câteva imagini de-a dreptul superbe.

    Blue Ivy şi celebra sa mamă poartă rochii asortate în timp ce pozează, cu Turnul Eiffel pe fundal.

    Mai multe şi galerie foto pe www.one.ro

  • Omul care a salvat economia SUA şi, foarte probabil, pe cea mondială

    Scott Sumner este autorul din spatele blogului The Money Illusion, o excelentă sursă de analiză prin care Sumner a început să publice o serie de materiale în care critica politicile monetare ale Statelor Unite. El a încercat, încă din 2009, să promoveze o politică de ţintire a PIB‑ului nominal.

    Pe blog, Sumner explică procesul în termeni extrem de simpli: „Nu e vorba de inteligenţă, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri. Este nevoie de o ţintire progresivă, adică de setarea unei anumite creşteri pentru PIB-ul nominal şi pentru preţuri şi de intervenţie, atunci când creşterea respectivă nu se materializează. Astfel, dacă ai setat o creştere a PIB-ului nominal de 5% dar valoarea a crescut cu doar 4%, pentru anul următor stabileşti o creştere de 6%“.

    Pentru a putea realiza cu succes aceste planuri, Sumner a propus metoda relaxării cantitative (QE), o politică monetară folosită în general de băncile centrale atunci când politica monetară standard nu mai este eficientă. Pe scurt, relaxarea cantitativă se referă la cumpărarea de bunuri de la bănci comerciale sau alte instituţii financiare pentru a le creşte valoarea şi pentru a injecta capital în respectivele instituţii.

    Laudele la adresa lui Sumner au apărut la scurt timp după decizia din 2012 a lui Ben Bernanke, la acea vreme preşedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, de a introduce o nouă rundă de relaxare cantitativă. Decizie care a avut ca rezultat cumpărarea de către stat a unor bunuri în valoare de peste 40 de miliarde de dolari lunar, până când „pe piaţa muncii va resimţi o creştere considerabilă“.

    Un adevărat curent economic s-a născut pe baza articolelor publicate de profesorul american: Ambrose Evans-Pritchard, editorul de business internaţional al publicaţiei The Daily Telegraph, l-a numit pe Sumner „eminenţa cenuşie“ a pieţelor monetare; în 2012, Chronicle of Higher Education l-a inclus în topul celor mai influenţi bloggeri pe economie, alături de Greg Mankiw de la Harvard University şi Paul Krugman de la Princeton. În acelaşi an, revista Foreign Policy l-a aşezat pe locul 15 în topul celor mai importanţi analişti economici din lume. În 2015, Scott Sumner a publicat cartea „Paradoxul lui Midas: O nouă privire asupra marii crize şi a instabilităţii economice“; volumul s-a transformat peste noapte în best-seller, aducându-i profesorului noi omagii.

    Părerile asupra crizei financiare din Statele Unite nu sunt însă singurele care l-au făcut celebru pe Sumner; în 2013, el a realizat mai multe analize extrem de pertinente cu privire la situaţia economică a Germaniei. El a susţinut atunci că surplusul de cont curent al Germaniei nu avea legătură cu salariile. Profesorul de la Universitatea Bentley a dat ca exemplu economiile Olandei şi Elveţiei, care aveau surplusuri mari, chiar mai mari decât cele ale Germaniei dacă sunt raportate la populaţie; acestea erau de asemenea orientate spre exporturi, dar nu aveau salarii mici.

    „Apoi, în Germania nu se moare de foame din cauza salariilor mici. Remuneraţiile sunt chiar mari în industriile exportatoare. Germania are surplusuri mari din aceleaşi motive ca şi alte ţări. Economiseşte mai mult în raport cu cât investeşte“, a scris el. Sumner nota că reformele germane din anii 2000 privind munca sunt un succes răsunător, cu toate că majoritatea criticilor au scos în evidenţă numărul mare de salarii foarte mici. Guvernul german are un sistem de protecţie socială vast cu multe subvenţii pentru salarii şi facilităţi pentru cei cu venituri mici.

    „Cine are un viitor mai luminos, Germania, cu o rată a şomajului în rândul tinerilor de 7,7%, sau Grecia, cu o rată de 62%?“, se întreabă el retoric. Apoi, o Germanie mai sănătoasă trimite mai mulţi turişti în Grecia şi Spania şi cumpără mai multe produse de lux din Italia. „Dacă fiecare ţară ar încerca să-şi întărească pe cât de mult posibil economia, fără a-şi face griji pentru restul lumii, ne-ar fi mai bine. O lume cu 200 de Elveţii ar fi un loc mai bun decât cel în care trăim acum. Însă cele mai multe ţări nu ştiu care le este interesul. Aceasta este problema“, a concluzionat profesorul.

    Chiar dacă este recunoscut drept unul dintre cei mai buni teoreticieni în domeniul economiei, Sumner se ţine departe de unul dintre cele mai importante aspecte ale lumii de azi: în departamentul de economie de la Universitatea Bentley el este cunoscut ca un „tehnofob“; profesorul şi-a cumpărat primul său telefon mobil de-abia în 2011.

    „Nu e vorba de a fi inteligent, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri.“, Scott Sumner

  • Omul care a salvat economia SUA şi, foarte probabil, pe cea mondială

    Scott Sumner este autorul din spatele blogului The Money Illusion, o excelentă sursă de analiză prin care Sumner a început să publice o serie de materiale în care critica politicile monetare ale Statelor Unite. El a încercat, încă din 2009, să promoveze o politică de ţintire a PIB‑ului nominal.

    Pe blog, Sumner explică procesul în termeni extrem de simpli: „Nu e vorba de inteligenţă, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri. Este nevoie de o ţintire progresivă, adică de setarea unei anumite creşteri pentru PIB-ul nominal şi pentru preţuri şi de intervenţie, atunci când creşterea respectivă nu se materializează. Astfel, dacă ai setat o creştere a PIB-ului nominal de 5% dar valoarea a crescut cu doar 4%, pentru anul următor stabileşti o creştere de 6%“.

    Pentru a putea realiza cu succes aceste planuri, Sumner a propus metoda relaxării cantitative (QE), o politică monetară folosită în general de băncile centrale atunci când politica monetară standard nu mai este eficientă. Pe scurt, relaxarea cantitativă se referă la cumpărarea de bunuri de la bănci comerciale sau alte instituţii financiare pentru a le creşte valoarea şi pentru a injecta capital în respectivele instituţii.

    Laudele la adresa lui Sumner au apărut la scurt timp după decizia din 2012 a lui Ben Bernanke, la acea vreme preşedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, de a introduce o nouă rundă de relaxare cantitativă. Decizie care a avut ca rezultat cumpărarea de către stat a unor bunuri în valoare de peste 40 de miliarde de dolari lunar, până când „pe piaţa muncii va resimţi o creştere considerabilă“.

    Un adevărat curent economic s-a născut pe baza articolelor publicate de profesorul american: Ambrose Evans-Pritchard, editorul de business internaţional al publicaţiei The Daily Telegraph, l-a numit pe Sumner „eminenţa cenuşie“ a pieţelor monetare; în 2012, Chronicle of Higher Education l-a inclus în topul celor mai influenţi bloggeri pe economie, alături de Greg Mankiw de la Harvard University şi Paul Krugman de la Princeton. În acelaşi an, revista Foreign Policy l-a aşezat pe locul 15 în topul celor mai importanţi analişti economici din lume. În 2015, Scott Sumner a publicat cartea „Paradoxul lui Midas: O nouă privire asupra marii crize şi a instabilităţii economice“; volumul s-a transformat peste noapte în best-seller, aducându-i profesorului noi omagii.

    Părerile asupra crizei financiare din Statele Unite nu sunt însă singurele care l-au făcut celebru pe Sumner; în 2013, el a realizat mai multe analize extrem de pertinente cu privire la situaţia economică a Germaniei. El a susţinut atunci că surplusul de cont curent al Germaniei nu avea legătură cu salariile. Profesorul de la Universitatea Bentley a dat ca exemplu economiile Olandei şi Elveţiei, care aveau surplusuri mari, chiar mai mari decât cele ale Germaniei dacă sunt raportate la populaţie; acestea erau de asemenea orientate spre exporturi, dar nu aveau salarii mici.

    „Apoi, în Germania nu se moare de foame din cauza salariilor mici. Remuneraţiile sunt chiar mari în industriile exportatoare. Germania are surplusuri mari din aceleaşi motive ca şi alte ţări. Economiseşte mai mult în raport cu cât investeşte“, a scris el. Sumner nota că reformele germane din anii 2000 privind munca sunt un succes răsunător, cu toate că majoritatea criticilor au scos în evidenţă numărul mare de salarii foarte mici. Guvernul german are un sistem de protecţie socială vast cu multe subvenţii pentru salarii şi facilităţi pentru cei cu venituri mici.

    „Cine are un viitor mai luminos, Germania, cu o rată a şomajului în rândul tinerilor de 7,7%, sau Grecia, cu o rată de 62%?“, se întreabă el retoric. Apoi, o Germanie mai sănătoasă trimite mai mulţi turişti în Grecia şi Spania şi cumpără mai multe produse de lux din Italia. „Dacă fiecare ţară ar încerca să-şi întărească pe cât de mult posibil economia, fără a-şi face griji pentru restul lumii, ne-ar fi mai bine. O lume cu 200 de Elveţii ar fi un loc mai bun decât cel în care trăim acum. Însă cele mai multe ţări nu ştiu care le este interesul. Aceasta este problema“, a concluzionat profesorul.

    Chiar dacă este recunoscut drept unul dintre cei mai buni teoreticieni în domeniul economiei, Sumner se ţine departe de unul dintre cele mai importante aspecte ale lumii de azi: în departamentul de economie de la Universitatea Bentley el este cunoscut ca un „tehnofob“; profesorul şi-a cumpărat primul său telefon mobil de-abia în 2011.

    „Nu e vorba de a fi inteligent, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri.“, Scott Sumner

  • Cum a ajuns acest tânăr să câştige 100.000 de dolari într-un an scriind pentru un blog financiar

    O poveste cu iz de răfuială. După cum recunoaşte chiar Bloomberg, Zero Hedge îi este concurent în furnizarea de ştiri şi informaţii financiare. Unul atât de influent încât, spune un zvon, este pus pe lista site-urilor interzise angajaţilor de către Bank of America.

    Colin Lokey, cunoscut şi ca „Tyler Durden“, încalcă prima regulă a Fight Club: nu vorbeşti despre Fight Club! Lokey încalcă şi cea de-a doua regulă a Fight Club (vezi regula numărul unu), îşi începe Bloomberg povestea.  Lokey iese în public după mai mult de un an de scris pentru Zero Hedge din umbra numelui eroului anarhist. Făcând aceasta, el răspunde unei întrebări care macină Wall Street‑ul încă de când blogul a început să emită, în urmă cu şapte ani: cine este acest Tyler Durden?

    Se pare că în spatele personajului se ascund trei oameni. După plecarea sa, din aprilie, şi după un schimb de acuzaţii de ipocrizie şi de instabilitate mintală cu restul de două treimi al echipei, Lokey, 32 de ani, s-a decis să-şi dea jos masca şi să-şi demaşte şi foştii colegi Durden.

    Lokey spune că celelalte două persoane sunt Daniel Ivandjiiski, de 37 de ani, născut în Bulgaria, fost analist despre care se crede de mult timp că este fondatorul site-ului, şi Tim Backshall, de 45 de ani, un specialist binecunoscut în titluri de credit derivate.

    Într-un interviu telefonic, Ivandjiiski a confirmat că ei au fost singurii Tyler Durdeni de pe ştatele de plată ale firmei de când Lokey s-a îmbarcat. Nu părea încântat de decizia colegului său de a ieşi la lumină. Backshall a refuzat să comenteze, lăsând răspunsurile la întrebări pe seama lui Ivandjiiski.

    Licenţiat în ştiinţe politice şi cu diplomă de MBA, Lokey spune că a avut un trecut agitat până să vină la Zero Hedge. La începutul lunii aprilie, epuizarea din cauza muncii l-a băgat în spital. S-a internat pentru că simţea că vine un atac de panică.  „Îi dorim lui Colin toate cele bune, este clar un individ cu probleme în multe aspecte şi, sincer, suntem dezamăgiţi că a ales să arate astfel publicului nemulţumirile sale faţă de companie“, a spus Ivandjiiski.

    Ivandjiiski a lucrat la un fond de hedging înainte de a-i fi interzisă, în 2008, practicarea meseriei de către autoritatea de control din industria financiară americană din cauza unor activităţi de insider trading. El nu a recunoscut, dar nici nu a respins acuzaţiile că ar fi făcut ceva ilegal. Backshall este o figură populară la ştiri. A fost citat de diverse agenţii şi publicaţii, inclusiv de Bloomberg. Însă nu s-a ştiut că este editor la Zero Hedge.

    Schisma din redacţie a adus în lumină blogul popular printre jucătorii profesionişti de pe pieţe, un site care amestecă analize financiare detaliate cu titluri de senzaţie cum ar fi „Războiul care se apropie ne va rezolva problema cu şomajul şi creşterea“ sau „Dezvăluiri – cum două telefoane date de Janet Yellen au salvat lumea“.

    De când a fost înfiinţat, în plină criză financiară, Zero Hedge a crescut şi s-a transformat dintr-un blog într-o forţă a internetului. Arătând adesea neîncredere în „establishment“ şi aproape întotdeauna negativism, Zero Hedge dă lumii o imagine pesimistă. Titluri ca „Acţiunile sunt într-o stare mai precară decât s-a crezut că este posibil“ sau „Pentru fermierul american, moartea vine de la 1.000 de cuţite – valoarea terenurilor agricole se prăbuşeşte mai abrupt ca niciodată în ultimii 30 de ani“ nu sunt deloc rare.

    Etosul site-ului este poate cel mai bine rezumat de sloganul de la finalul homepage-ului, împrumutat de asemenea din Fight Club: „Pe o axă a timpului suficient de lungă rata supravieţuirii scade la zero pentru oricine“.

    Un imn adus populismului, filmul din 1999 este plin de dezgust faţă de consumerism şi faţă de sistemul financiar. Brad Pitt joacă rolul lui Tyler Durden, personaj hotărât să lupte contra sistemului corupt al elitei globale – o atitudine care se reflectă adesea în conţinutul materialelor Zero Hedge.

    Mergând pe această idee, site-ul argumentează că discursul anonim este necesar într-o atmosferă care sufocă opoziţia publică – în acest mediu s-a născut pseudonimul „Tyler Durden“. În primii ani, Durden avea o colegă, pe „Marla Singer“, un alt personaj din Fight Club.„Îmi aminteşte de un business de informaţii de succes în care amesteci poveşti de propagandă cu informaţii bune. Găseşti lucruri interesante acolo, dar şi chestii nebuneşti“, spune Craig Pirrong, profesor de finanţe la Universitatea Huston.

    O distorsiune într-un peisajul mediatic al informaţiei financiare în care titlurile sunt de cele mai multe ori serioase, dacă nu austere, site-ul s-a făcut remarcat în 2009, acuzând Goldman Sachs că are acces la informaţii confidenţiale privind activităţile de trading cu frecvenţă ridicată. Iar de atunci nu a încetat să atace acest colos de pe Wall Street.

    Deşi Durdenii se dau drept vocea neliniştii pieţei, copiile de pe mesajele editorilor de la Zero Hedge, furnizate de Lokey, arată că editorii se concentrau pe a face trafic pe internet. Titlurile erau intens discutate şi se insista pe publicarea materialelor la foc continuu pentru a ţine cititorii în priză. Lokey spune că insistenţa pe profit – şi ceea ce el consideră că era o linie politică evidentă – l-a motivat să plece.

  • Cine se află în spatele celui mai controversat blog de informaţii şi secrete financiare?

    O poveste cu iz de răfuială. După cum recunoaşte chiar Bloomberg, Zero Hedge îi este concurent în furnizarea de ştiri şi informaţii financiare. Unul atât de influent încât, spune un zvon, este pus pe lista site-urilor interzise angajaţilor de către Bank of America.

    Colin Lokey, cunoscut şi ca „Tyler Durden“, încalcă prima regulă a Fight Club: nu vorbeşti despre Fight Club! Lokey încalcă şi cea de-a doua regulă a Fight Club (vezi regula numărul unu), îşi începe Bloomberg povestea.  Lokey iese în public după mai mult de un an de scris pentru Zero Hedge din umbra numelui eroului anarhist. Făcând aceasta, el răspunde unei întrebări care macină Wall Street‑ul încă de când blogul a început să emită, în urmă cu şapte ani: cine este acest Tyler Durden?

    Se pare că în spatele personajului se ascund trei oameni. După plecarea sa, din aprilie, şi după un schimb de acuzaţii de ipocrizie şi de instabilitate mintală cu restul de două treimi al echipei, Lokey, 32 de ani, s-a decis să-şi dea jos masca şi să-şi demaşte şi foştii colegi Durden.

    Lokey spune că celelalte două persoane sunt Daniel Ivandjiiski, de 37 de ani, născut în Bulgaria, fost analist despre care se crede de mult timp că este fondatorul site-ului, şi Tim Backshall, de 45 de ani, un specialist binecunoscut în titluri de credit derivate.

    Într-un interviu telefonic, Ivandjiiski a confirmat că ei au fost singurii Tyler Durdeni de pe ştatele de plată ale firmei de când Lokey s-a îmbarcat. Nu părea încântat de decizia colegului său de a ieşi la lumină. Backshall a refuzat să comenteze, lăsând răspunsurile la întrebări pe seama lui Ivandjiiski.

    Licenţiat în ştiinţe politice şi cu diplomă de MBA, Lokey spune că a avut un trecut agitat până să vină la Zero Hedge. La începutul lunii aprilie, epuizarea din cauza muncii l-a băgat în spital. S-a internat pentru că simţea că vine un atac de panică.  „Îi dorim lui Colin toate cele bune, este clar un individ cu probleme în multe aspecte şi, sincer, suntem dezamăgiţi că a ales să arate astfel publicului nemulţumirile sale faţă de companie“, a spus Ivandjiiski.

    Ivandjiiski a lucrat la un fond de hedging înainte de a-i fi interzisă, în 2008, practicarea meseriei de către autoritatea de control din industria financiară americană din cauza unor activităţi de insider trading. El nu a recunoscut, dar nici nu a respins acuzaţiile că ar fi făcut ceva ilegal. Backshall este o figură populară la ştiri. A fost citat de diverse agenţii şi publicaţii, inclusiv de Bloomberg. Însă nu s-a ştiut că este editor la Zero Hedge.

    Schisma din redacţie a adus în lumină blogul popular printre jucătorii profesionişti de pe pieţe, un site care amestecă analize financiare detaliate cu titluri de senzaţie cum ar fi „Războiul care se apropie ne va rezolva problema cu şomajul şi creşterea“ sau „Dezvăluiri – cum două telefoane date de Janet Yellen au salvat lumea“.

    De când a fost înfiinţat, în plină criză financiară, Zero Hedge a crescut şi s-a transformat dintr-un blog într-o forţă a internetului. Arătând adesea neîncredere în „establishment“ şi aproape întotdeauna negativism, Zero Hedge dă lumii o imagine pesimistă. Titluri ca „Acţiunile sunt într-o stare mai precară decât s-a crezut că este posibil“ sau „Pentru fermierul american, moartea vine de la 1.000 de cuţite – valoarea terenurilor agricole se prăbuşeşte mai abrupt ca niciodată în ultimii 30 de ani“ nu sunt deloc rare.

    Etosul site-ului este poate cel mai bine rezumat de sloganul de la finalul homepage-ului, împrumutat de asemenea din Fight Club: „Pe o axă a timpului suficient de lungă rata supravieţuirii scade la zero pentru oricine“.

    Un imn adus populismului, filmul din 1999 este plin de dezgust faţă de consumerism şi faţă de sistemul financiar. Brad Pitt joacă rolul lui Tyler Durden, personaj hotărât să lupte contra sistemului corupt al elitei globale – o atitudine care se reflectă adesea în conţinutul materialelor Zero Hedge.

    Mergând pe această idee, site-ul argumentează că discursul anonim este necesar într-o atmosferă care sufocă opoziţia publică – în acest mediu s-a născut pseudonimul „Tyler Durden“. În primii ani, Durden avea o colegă, pe „Marla Singer“, un alt personaj din Fight Club.„Îmi aminteşte de un business de informaţii de succes în care amesteci poveşti de propagandă cu informaţii bune. Găseşti lucruri interesante acolo, dar şi chestii nebuneşti“, spune Craig Pirrong, profesor de finanţe la Universitatea Huston.

    O distorsiune într-un peisajul mediatic al informaţiei financiare în care titlurile sunt de cele mai multe ori serioase, dacă nu austere, site-ul s-a făcut remarcat în 2009, acuzând Goldman Sachs că are acces la informaţii confidenţiale privind activităţile de trading cu frecvenţă ridicată. Iar de atunci nu a încetat să atace acest colos de pe Wall Street.

    Deşi Durdenii se dau drept vocea neliniştii pieţei, copiile de pe mesajele editorilor de la Zero Hedge, furnizate de Lokey, arată că editorii se concentrau pe a face trafic pe internet. Titlurile erau intens discutate şi se insista pe publicarea materialelor la foc continuu pentru a ţine cititorii în priză. Lokey spune că insistenţa pe profit – şi ceea ce el consideră că era o linie politică evidentă – l-a motivat să plece.