Tag: bilet

  • Cât costă o călătorie Bucureşti-Salonic şi Bucureşti-Istanbul cu trenul, avionul şi autocarul

    CFR Călători introduce în acest sezon estival trenul care va ajunge în Salonic, Grecia cu legătură directă între Bucureşti Nord – Sofia – Salonic şi retur, începând de vineri, 2 iunie, şi până pe 4 septembrie.

    Pentru destinaţia Salonic, trenul va avea în compunere 4 vagoane (două clasa a doua, unul de dormit şi unul cuşetă) şi va circula o dată pe săptămână, cu plecarea din Bucureşti vinerea şi întoarcerea din Salonic duminica.

    Un bilet pentru o călătorie dus Bucureşti-Salonic costă aproximativ 45 de euro la vagon clasa a doua, 52,10 euro la vagon cuşetă cu 6 locuri şi 58,5 euro la vagon de dormit cu 3 locuri.

    Călătoria cu trenul pe direcţia Bucureşti-Salonic durează peste 17 ore, iar returul durează peste 18 ore.

    Un bilet de avion spre Salonic, achiziţionat cu două luni înainte (în iunie pentru luna august, spre exemplu) costă 56 de euro, iar călătoria durează o oră şi jumătate. Zborul este operat de compania Ellinair. Cumpărat pe loc, pentru a doua zi, biletul de avion costă mai mult de 200 de euro.

    Preţul unui bilet de autocar pentru Salonic porneşte de la 25 de euro şi ajunge la 60 sau 80 de euro, iar călătoria durează de la 9 ore până la 12 ore şi jumătate.

    Mai mult, prin intermediul aplicaţiei Bla bla car, pasagerii pot călători până în Salonic cu 90 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce nu trebuie să arunci niciodată biletul de avion. Vei fi şocat să afli asta

    De cele mai multe ori uităm biletele în avion sau le aruncăm, fără să ne gândim la consecinţe. Conform “Krebs on Security”, există o mulţime de informaţii personale care se găsesc pe boarding pass. Orice persoană poate fotografia codul de bare de pe biletul de îmbarcare şi îl poate introduce într-un cititor de coduri.

    Expertul criminalist Winston Krone spune că în acest fel se pot află informaţii despre adresa de e-mail, adresa de acasă şi numărul de telefon.

    “I-am luat numele, numărul de frequent flyer şi alte informaţii personale. Am reuşit să iau şi un număr numit “record key” de la zborul Lufthansa cu care mergea în aceea zi. Am intrat pe site-ul companiei aeriene şi folosind numele de familie şi codul “record key” am reuşit să intru în contul său. Acolo am văzut toate zborurile pe care le-a făcut şi toate zborurile pe care le avea rezervate deja”, a scris  el pe site-ul său.

    Pe viitor, cu aceste informaţii, hackerul putea să-i schimbe zborurile, să anuleze călătoriile,  şi chiar îl punea scoate din cont, resetând numărul PIN. 

    Orice haker poate avea acces la datele personale şi poate intra în conturile create. Cel mai bine este să nu arunci niciodată un boarding pass.

  • Trenul care ajunge la mare în 2 ore şi este dotat cu aer condiţionat şi wi-fi. Vezi aici cât costă un bilet

    Pe ruta Bucureşti – Constanţa circulă un tren privat dotat cu aer condiţionat şi internet Wi-Fi. Trenul operat de compania privată parcurge distanţa până la mare în două ore şi 15 minute, iar un bilet costă 40 de lei, potrivit Mangalia News.

    Trenul pleacă din Capitală la ora 9:55 şi ajunge după două ore la Constanţa; o altă rută operată de aceeaşi companie este  Ploieşti-Braşov, cu opriri în Câmpina, Sinaia, Buşteni, Azuga şi Predeal. Un bilet pe această rută costă 13 lei.

  • Cel mai ieftin bilet de avion vandut in Romania. Cursa pe care poti sa zbori cu 2,99 euro

    Compania irlandeza Ryanair, cel mai mare operator low-cost din Europa, propune calatorilor din Romania bilete sub 3 euro.
    Astfel, cine vrea sa plece, pe 17 mai, de la Timisoara la Dusseldorf, in Germania, va plati pe bilet 2,99 euro.
    Pentru a beneficia de acelasi pret si la intoarcere, ar trebui fie sa se intoarca in aceeasi zi, fie sa-si rezerve calatoria de revenire in tara pe 31 mai.
    Mai devreme de 31 mai, cel mai ieftin bilet Dusseldorf-Timisoara la Ryanair poate fi rezervat pe 21 mai, la pretul de 19,99 euro.

    Ryanair propune un bilet ieftin – de numai 3,99 euro, si celor care vor sa calatoreasca de la Bucuresti la Londra, insa data plecarii este pe 18 decembrie. Iar cel mai ieftin bilet de intoarcere – 4,71 euro, poate fi rezervat de pe 22 pana pe 26 decembrie, inclusiv, sau in ultimele trei zile ale anului.

    Din Bucuresti, Ryanair mai vinde bilete de 9,99 euro catre Bologna, Bruxelles sau Milano, in timp ce din Timisoara se poate zbura cu 3,99 euro catre Bruxelles, 4,99 euro spre Milano, 7,99 euro spre Berlin sau 9,98 euro catre Bucuresti. Toate preturile sunt pe un singur segment, scrie incont.ro

  • Festivalul de muzică cu cea mai scumpă intrare din lume. Biletul costă 1 milion de dolari – GALERIE FOTO

    Potrivit Forbes, un bilet la festivalul din Islanda Secret Solstice Festival costă nu mai puţin de 1 milion de dolari, de la 200.000 de dolari cât a fost anul trecut. Ce primesc cei care sunt de acord să plătească o astfel de sumă?

    În primul rând, plătitorii sunt aduşi cu un avion privat la festival, de oriunde în lume şi sunt cazaţi pentru şapte nopţi într-o vilă luxoasă cu şase camere, amplasată în centrul capitalei Reykjavik. În bilet intră şi o cină pregătită de un chef islandez important, două maşini de lux  24 de ore din 24 , serviciu de pază, două concerte private, un tur cu elicopterul deasupra Islandei, un tur de vizionare a balenelor şi delfinilor, o plimbare după miezul nopţii pe un gheţar şi transfer cu elicopterul peste tot de-a lungul săptămânii.

    Mai mult, ai acces în toate zonele festivalului, incluzând un bar privat al artiştilor care vor urca pe scenă, acces la prima petrecere din lume ce va avea loc într-un gheţar sau accesul la un concert în interiorul unui vulcan.

    Cine cântă în cadrul festivalului? Sute de artişti de-a lungul a celor patru zile de  festival, printre aceştia se numără Radiohead, the Deftones, Of monsters and men, Jamie Jones, St. Germain sau Roisin Murphy.

    Vestea bună este că nu trebuie să fii dispus să plăteşti 1 milion de dolari pentru a-i vedea în concert pe artiştii de mai sus, ci trebuie să plăteşti 200 de dolari pentru un abonament pe patru zile sau 283 pentru un abonament VIP. 

  • Festivalul de muzică cu cea mai scumpă intrare din lume. Biletul costă 1 milion de dolari – GALERIE FOTO

    Potrivit Forbes, un bilet la festivalul din Islanda Secret Solstice Festival costă nu mai puţin de 1 milion de dolari, de la 200.000 de dolari cât a fost anul trecut. Ce primesc cei care sunt de acord să plătească o astfel de sumă?

    În primul rând, plătitorii sunt aduşi cu un avion privat la festival, de oriunde în lume şi sunt cazaţi pentru şapte nopţi într-o vilă luxoasă cu şase camere, amplasată în centrul capitalei Reykjavik. În bilet intră şi o cină pregătită de un chef islandez important, două maşini de lux  24 de ore din 24 , serviciu de pază, două concerte private, un tur cu elicopterul deasupra Islandei, un tur de vizionare a balenelor şi delfinilor, o plimbare după miezul nopţii pe un gheţar şi transfer cu elicopterul peste tot de-a lungul săptămânii.

    Mai mult, ai acces în toate zonele festivalului, incluzând un bar privat al artiştilor care vor urca pe scenă, acces la prima petrecere din lume ce va avea loc într-un gheţar sau accesul la un concert în interiorul unui vulcan.

    Cine cântă în cadrul festivalului? Sute de artişti de-a lungul a celor patru zile de  festival, printre aceştia se numără Radiohead, the Deftones, Of monsters and men, Jamie Jones, St. Germain sau Roisin Murphy.

    Vestea bună este că nu trebuie să fii dispus să plăteşti 1 milion de dolari pentru a-i vedea în concert pe artiştii de mai sus, ci trebuie să plăteşti 200 de dolari pentru un abonament pe patru zile sau 283 pentru un abonament VIP. 

  • De ce nu trebuie să arunci niciodată biletul de avion. Vei fi şocat să afli asta

    De cele mai multe ori uităm biletele în avion sau le aruncăm, fără să ne gândim la consecinţe. Conform “Krebs on Security”, există o mulţime de informaţii personale care se găsesc pe boarding pass. Orice persoană poate fotografia codul de bare de pe biletul de îmbarcare şi îl poate introduce într-un cititor de coduri.

    Expertul criminalist Winston Krone spune că în acest fel se pot află informaţii despre adresa de e-mail, adresa de acasă şi numărul de telefon.

    “I-am luat numele, numărul de frequent flyer şi alte informaţii personale. Am reuşit să iau şi un număr numit “record key” de la zborul Lufthansa cu care mergea în aceea zi. Am intrat pe site-ul companiei aeriene şi folosind numele de familie şi codul “record key” am reuşit să intru în contul său. Acolo am văzut toate zborurile pe care le-a făcut şi toate zborurile pe care le avea rezervate deja”, a scris  el pe site-ul său.

    Pe viitor, cu aceste informaţii, hackerul putea să-i schimbe zborurile, să anuleze călătoriile,  şi chiar îl punea scoate din cont, resetând numărul PIN. 

    Orice haker poate avea acces la datele personale şi poate intra în conturile create. Cel mai bine este să nu arunci niciodată un boarding pass.

  • Performanţă unică. Acest film nu a reuşit să vândă nici măcar un bilet întreg în weekendul de deschidere

    Noul film al actorului american Shia LaBeouf, Man Down, a “reuşit” performanţa de a obţine încasări de doar 7 lire sterline în weekendul de deschidere.

    Da, nu este o greşeală. Filmul Man Down, cu Shia LaBeouf în rolul principal, a încasat 7 lire, nu 7 milioane de lire, 700.000 şi nici măcar 70.000 de lire, ci 7. Ce este şi mai fabulos este faptul că un bilet la cinema în Marea Britanie costă, potrivit The Guardian, 12,60 de lire, ceea ce înseamnă că cel care a văzut filmul este fie student, fie un pensionar ce a cumpărat un bilet redus.

    Cei drept, filmul a rulat într-un singur cinema, în Burnley, lansându-se în acelaşi timp şi pe DVD. Chiar şi aşa, performanţa filmului la box office intră în istorie ca fiind unul dintre filmele cu cele mai slabe încasări la debut. Alături de Shia LaBeouf au jucat alţi actori cunoscuţi precum Gary Oldman sau Kate Mara.

    Alte pelicule care nu s-au descurcat bine la debut în Marea Britanie sunt numeroase. Dark Tide cu Halle Berry a încasat doar 90 de lire, Motherhood cu Uma Thurman doar 88 de lire, The Colony cu celebra Emma Watson a avut încasări de doar 47 de lire.