BusinessMagazin

Tag: bancnote

  • Lumea se pregăteşte de CRIZĂ: cererea de bancnote este în creştere. Cash-ul este SFÂNT chiar şi în cele mai puternice ţări

    În apropiere de München, ascunsă de molizi, se găseşte Louisenthal, unde se produc bancnote pentru aproximativ 100 de zone monetare.
     
    Giesecke & Devrient, deţinătorul Louisenthal, este una din cele câteva companii care concurează pentru producerea celor 160 miliarde de bancnote tipărite în fiecare an. Deşi băn­­cile centrale deţin de obicei monopolul în privinţa tipăririi mo­nedelor locale, până la 70 miliarde de bancnote sunt ti­părite pe materiale produse în sectorul privat, scrie Financial Times. 

    Lumea se pregăteşte de CRIZĂ

  • Un simplu obicei zilnic ascunde un PERICOL URIAŞ pentru orice român.„Există posibilitatea să se contamineze mai multe persoane”

    Facem zilnic acest lucru însă nu de fiecare dată ne gândim cât de periculos poate fi. Un obicei care ne pune în contact cu 3.000 de microbi, viruşi sau bacterii, iar medicii avertizează că „este mai periculos pentru că există posibilitatea să se contamineze mai multe persoane”.

    Un simplu obicei zilnic ascunde un PERICOL URIAŞ pentru orice român.„Există posibilitatea să se contamineze mai multe persoane”

  • Codurile secrete care se află pe toate bancnotele

    Când aţi analizat ultima oară o bancnotă? Dacă o veţi privi cu atenţie veţi observa anumite semne particulare menite să detecteze falsurile.

    În cadrul unui experiment, specialistul în IT Markus Kuhn a încercat să copieze color o bancnotă de 20 de euro. În momentul în care a apăsat butonul, aparatul a scos un ţiuit şi nu a apărut nicio copie a bancnotei respective, ci un mesaj printat în diferite limbi, unde se explica faptul că este ilegală xeroxarea sa.

    După o analiză mai atentă a bancnotei, Kuhn a observat mai multe cercuri foarte mici, dispuse sub forma unei „constelaţii” şi „camuflate” sub diverse semne. De exemplu, pe bancnota de 20 de euro cerculeţele sunt parte a notelor muzicale aflate în design-ul hârtiei. 

    Totuşi, xeroxarea alb-negru a bancnotei nu este detectată, fapt ce demonstrează că aparatul „ştie” când cineva vrea să falsifice bani, culoarea cerculeţelor făcând parte din acel cod. Unii consideră nu doar culoarea ca fiind o parte importantă a codului, ci şi distanţa dintre cele cinci cercuri.

    Este cunoscut faptul că în procesul de printare a hârtiei banilor se foloseşte un model standard de recunoaştere a bancnotelor valide, dar acesta nu poate fi dezvăluit.

    Cum detectează xeroxul particularităţile bancnotelor reprezintă, totuşi, un mister pe care reprezentanţii instituţiilor specifice nu vor să îl dezvăluie. Aceştia afirmă că se iau toate măsurile de precauţie pentru reducerea şi stoparea falsificării de bani. Întrebat dacă aparatele de copiere sunt special programate să recunoască acele semne specifice ale bancnotelor, un reprezentat al companiei a afirmat: „Xerox, împreună cu alte companii din domeniu, consultă legislaţia şi face tot posibilul pentru a stopa ameninţările de falsificare a banilor prin intermediul tehnologiei.”

    Mai există, de asemenea, un nivel de codare a bancnotelor mult mai avansat decât „constelaţia” respectivă, numit Nivelul 3. Despre acesta, însă, nu discută nimeni, Banca Centrală fiind singura cunoscătoare a acestui „secret”.

    Deşi a pornit o mică investigaţie pentru a-şi satisface această curiozitate, retincenţa în răspunsuri a celor întrebaţi l-a determinat pe Markus Kuhn să afirme, în cele din urmă: „Poate nu vom avea niciodată suficiente informaţii despre tehnologiile care combat falsificarea de bani, dar cred că aşa este mai bine.”

  • Centrala electrică care foloseşte bancnote in loc de cărbune

    Centrala din Luoyand, provincia Henan, arde bancnote vechi sau uzate pentru a produce energie. Reprezentanţii spun că o tonă de bancnote poate genera până la 600 Kwh de electricitate, iar reziduurile sunt mai puţin nocive decât în cazul cărbunelui.

    Banca Populară din China, organul central de reglementare a circulaţiei banilor, şi-a dat acordul pentru această operaţiune, lăudând “această metodă eficientă de a produce energie”. “Folosind toate rezervele din provincie, centrala poate produce 1,32 milioane Kwh pe an, echivalentul arderii a 4.000 de tone de cărbune”, a precizat un oficial al băncii.

    În mod uzual, bancnotele retrase de pe piaţă sunt reciclate pentru a realiza alte produse din hârtie.

  • Ţara europeană care nu mai ştie ce să facă cu banii cheltuie milioane pe noile paşapoarte: “Sunt concepute pentru ca cetăţenii altor state să se simtă inferiori”

    După succesul înregistrat de noile bancnote emise anul acesta, Norvegia a decis să investească într-un nou proiect: modificarea paşapoartelor. Designul a fost realizat de către Neue Studio, o companie din Oslo.

    “Interiorul paşaportului va avea o reproducere grafică a unui peisaj norvegian”, a explicat publicaţia Citylab. “E păcat că acesta va fi acoperit de vize şi ştampile”, a mai notat publicaţia într-un material cu titlul “Noile paşapoarte din Norvegia, concepute pentru ca cetăţenii altor state să se simtă inferiori”.

    Sub lumină ultravioletă, peisajul se va schimba iar “luminile nordului” vor deveni vizibile. Coperta paşaportului este una simplă, având ca unic element grafic sigla statului norvegian. Paşapoartele vor fi disponibile în trei culori: roşu pentru cetăţeni, albastru pentru diplomaţi şi alb pentru imigranţi.

    Departe de criza datoriilor de stat şi declinul economic care macină Europa, Norvegia nu mai ştie ce să facă cu banii. Cel mai mare fond suveran din lume, care administrează petrodolarii strânşi de statul nordic, a devenit obiect de dezbatere publică în contextul alegerilor recente, în urma cărora Partidul Laburist (centru-stânga) a cedat puterea unei alianţe de dreapta conduse de Partidul Conservator. Fondul are active evaluate la 760 de miliarde de dolari şi a avut performanţe modeste în acest an, cu un randament de numai 0,1% în trimestrul al doilea, după ce a crescut puternic anul trecut, cu 13,4%. Valoarea activelor fondului depăşeşte cu 40% produsul intern brut al Norvegiei. GPFG joacă pe termen lung, având mandatul de a asigura viitorul economic al ţării după ce resursele vaste de petrol şi gaze vor fi fost epuizate. Fondul norvegian a fost unul dintre puţinii investitori internaţionali care şi-au permis calmul în timpul crizei financiare globale: nu numai că nu a vândut active în perioada de panică de după falimentul Lehman Brothers, ci chiar a cumpărat.

  • Lucruri mai mult sau mai puţin amuzante despre bani

    Greşiţi dacă vă închipuiţi că banii nu cresc în copaci. Din secolul 3 înainte de Hristos până în secolul IX, clasele superioare din China îşi turnau banii sub forma unor copacei cu monede drept fructe. Monedele se rupeau la nevoie, iar în final scheletul copacului era topit şi refolosit.

    Studiile au identificat 93 de tipuri de bacterii, incluzând E.coli şi S.aureus pe suprafaţa banilor. În Japonia există ATM-uri care dezinfectează banii, trecându-i printre două role încinse.

    Un studiu al Departamentului antidrog al SUA a demonstrat că mai mult de jumătate din bancnotele de 50 şi de 100 de dolari furnizate de ATM au urme de cocaină pe ele. Alte teste au arătat că 70% din bancnotele folosite în Chicago, Miami şi Huston sunt în această stare. Obiceiul americanilor de a priza cocaina cu ajutorul unei banconte rulate nu este, oricum, la baza situaţiei; cocaina este o pulbere fină, care se transmite de la o bancontă la alta, în interiorul unui ATM.

    Cea mai valoroasă monedă din lume este cea de 20 de dolari, din aur, bătută în 1933 şi cunoscută sub numele de Double Eagle. În acelaşi an preşedintele Roosevelt a decis să renunţe la standardul aur şi a ordonat ca toate monedele de aur să fie distruse. Una singură a apărut în 1996, iar şase ani mai târziu a fost vândută la licitaţie pentru 7,95 milioane dolari.

    Regina Marii Britanii Elisabeta a II-a este persoana care apare pe cele mai multe banconte şi monede, în întreaga lume.

    În 1994, în fosta Iugoslavie apărea o bancnotă de 500.000.000.000 de dinari, fiind hârtia cu cele mai multe zerouri din lume.

    Cel mai mare depozit de aur din lume se află în Manhattan. Mai mare decât Fort Knox, în seif, administrat de Rezerva federală din New York, se află 90 de miliard de dolari în lingouri de aur, aparţinând unor bănci, organizaţii sau naţiuni. 

    Termenul de milionar a fost folosit pentru prima oară de scriitorul Benjamin Disraeli, în 1826, în romanul “Vivian Grey

    În lume există în jur de 7 milioane de milionari. 80% dintre aceştia conduc maşini la mâna a doua.

  • Istoria banilor: Evul Mediu şi ascensiunea băncilor

    Evul Mediu a fost o perioadă în care moneda s-a diversificat, fiecare regat folosind propriul sistem monetar. Monedele bizantine şi-au păstrat puterea de circulaţie, cele create de Constantin cel Mare, milliarense, siliqua şi solidusul, la mijlocul secolului al IX-lea apărând, pe lângă monedele plane şi unele concave (skeyphate). Lumea medievală a folosit drept etalon, pe rând, dinarul, grosul şi talerul, dar statele germane au adoptat pfenigul, care în Anglia a devenit penny.

    Perperul a fost emis de împăratul Alexis I, în cadrul unei mari reforme monetare, în anii 1092 – 1093. Moneda a fost bătută până la finele domniei lui Andronic al III-lea, în 1328. În secolul XII statele germane scot piese noi, aşa numitele bactreate – bani de tinichea, foarte subţiri, care foşneau. În secolul XIII în Anglia apare sterlingul, monedă din argint, în Austria creiţarul (cu o cruce – kreutz – pe revers) iar la Florenţa florinul, de aur. Cruciadele şi sumele importante de bani necesare finanţării acestora au constituit un stimul pentru sistemul bancar european.

    În jurul anului 900 în China apar banii de hârtie, iar în 960 emisiunile de bancnote au devenit regulate. Rezultatul nu este greu de ghicit: inflaţie, cămătărie, dar şi primul tratat despre monetărie, al împăratului Hung Tsun (1149). Banii de hârtie sunt folosiţi şi de Imperiul Mongol, care după 1230 includea şi China. în următoarea sută de ani hârtia devine ban în India, Japonia şi Persia. După 1400 putem vorbi deja de hiperinflaţie – o bancnotă cu o valoare nominală de 1000 de monede ajunge să valoreze numai trei.

    Europenii află despre banii de hârtie de la Marco Polo, care a trăit în China între 1275 şi 1292.

    În 1355 Nicole Oresme, cel mai important economist al Evului Mediu publică De Origine Natura Jura et Mutationibus Monetrum, unde face conexiunea dintre cantitatea de metal preţios aflat în circulaţie şi valoarea banilor. În 1370 Oresme devine consilier al regelui Charles V al Franţei.

    Din 1400 încep să apară băncile, la Barcelona şi la Genoa în timp ce la Florenţa este legalizată modificarea dobânzilor.
    1440 însemnă inventarea tiparului, de către Gutenberg. Tiparniţa este modificată, printre alţii şi de Leonardo da Vinci, pentru a putea fi folosită la producerea banilor, cu 200 de ani înainte de apariţia primelor bancnote în lumea occidentală.

    Cincisprezece ani mai târziu chinezii renunţă la banii de hârtie, după 500 de ani de folosire a acestora. La baza deciziei pare a sta inflaţia.

    Pentru europeni urmează perioada marilor descoperiri geografice – America, drumul spre India, conchistadorii în America de Sud – iar dezvoltarea comercială care a urmat acestora a fost cât se poate de benefică dezvoltării sistemului financiar.

  • Euro, naşterea unei monede.

    Moneda europeană a fost lansată la începutul anului 1999, dar a fost lansată în circulaţie la începutul anului 2002.

    Producerea bancnotelor a început în iulie 1999, procesul implicând 15 imprimerii din cele 12 state participante la zona euro: Belgia, germania, grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia şi Finlanda.

    Imprimeriile au tipărit 14, 89 miliarde de bancnote şi au bătut 52 de miliarde de monede, folosind 250.000 de tone de metal.

    Spre deosebire de bancnotele euro, pe care sunt desenate poduri şi ferestre imaginare ce evocă un continent abstract, reversurile versiunilor naţionale ale monedelor euro creionează cele 25 de secole de istorie a bătrânului continent.

    Spre deosebire de cele şapte bancnote euro, identice pentru toate ţările, Uniunea Europeană a decis în 1996 ca monedele de 1, 2, 5, 10, 20 şi 50 eurocenţi şi 1 şi 2 euro vor avea “feţe naţionale”.

  • Lucruri neştiute despre dolar, simbolul capitalismului

    Imprimeria americană produce 35 de milioane de bancnote zilnic, cu o valoare de circa 635 de milioane de dolari. 95% din bancnotele produse sunt folosite pentru înlocuirea celor aflate deja în circulaţie. 45% din bancnote sunt de un dolar.

    Dolarii sunt imprimaţi pe un material compus din 25% in şi 75% bumbac şi nu pe hârtie, aşa cum s-ar crede. În plus, imprimarea se face prin presare şi nu prin tipărire. Fiecare bancnotă are exact un gram.

    În aprilie 2004 în jur de 700 de miliarde de dolari se aflau în circulaţie. Între jumătate şi două treimi din aceştia, în cea mai mare parte în bancnote de 100 de dolari, nu se aflau pe teritoriul SUA.

    Bancnota de un dolar are o durată de viaţă de 22 de luni, în timp ce 10 dolari trăiesc numai 18 luni. Banconta de 100 de dolari are o durată de viaţă de cinci ani. Monede por circula până la 30 de ani.

    Costurile de producţie a unei bancnote sunt de 5,7 cenţi, indiferent de valoarea acesteia.

    Un teanc de bancnote de un dolar ar cântări exact o tonă şi ar avea înălţimea de 110 metri. În bancnote de 100 de dolari, milionul ar cântări numai 10 kilograme. În monede de un cent, un milion de dolari cântăreşte 246 de tone.

  • Istoria banilor românilor

    În secolul II înainte de Hristos cucerirea romană a făcut din denar moneda oficială, ulterior trecându-se la monedele bizantine, care au susţinut schimburile comerciale până în secolul XIV. După anul 1000 încep să apară şi monede locale – dinari, ducaţi şi taleri de argint şi şilingi de bronz în ţara Românească, groşi, dinari, taleri de argint şi şilingi de bronz în Moldova şi ducaţi de aur, taleri şi dinari de argint şi şalăi de aramă în Transilvania. În ţările române au circulat şi monede străine: dinar de argint, aspru de argint, gros de argint, ducat de aur, ducat-florin de aur, dinar unguresc de argint, altân-zlot turcesc de aur, taler leu olandez de argint, ducat olandez de aur, taleri olandezi de argint, teston de argint, piastru turcesc de argint, mahmudea de aur, icosar de aur, ducat unguresc de aur, ducat austriac de aur.

    Leul devine monedă naţională o dată cu adoptarea, în 1867, a Legii pentru înfiinţarea unui sistem monetar şi pentru fabricarea monedei naţionale, guvernul român din vremea respectivă comandând baterea monedelor, în valoare totală de 4 milioane de lei, la fabricile Watt & Co. şi Heaton din Birmingham. În lege se preciza că unitatea monetară, leul, se compune din cinci grame argint, din care 835 din 1.000 argint fin şi 165 din 1.000 aliaj. Monedele emise până în 1877 au avut valori de 1, 2, 5 şi 10 bani, fabricate din aramă, 50 de bani (argint), 1, 2 lei de argint, 20 de lei de aur. Între anii 1877 şi 1900, statul român a pus în circulaţie monede atât de aramă, argint şi aur, cât şi de nichel.

    La data de 27 februarie 1880, Guvernul IC Brătianu depunea la Cameră proiectul pentru întemeierea Băncii Naţionale a României, după modelul Băncii din Belgia – 1850. Prin legea monetară din 1867 s-au stabilit normele emisiunii şi circulaţiei monedelor naţionale de aur, de argint şi ale monedelor divizionare, iar prin legea biletelor ipotecare din 1877 s-au introdus temporar în circulaţie banii de hârtie.

    La 27 octombrie 1890, sistemul bănesc al ţării s-a axat exclusiv pe aur, urmând tendinţele băncilor străine. Monedele de aur româneşti aveau valoare egală cu cea a monedelor corespunzătoare din Franţa, Italia, Belgia, Elveţia, Grecia. Printre bancnotele emise de BNR s-au numărat cele de 20 de lei şi de 1000 de lei din 1881, bani de cupru, argint, nichel, cupru-nichel, moneda de aur de 100 de lei, bancnote de 20, 100 şi 1 000 de lei, între 1904-1906, 2 lei de argint şi 50 de bani de argint în 1910, 25 şi 50 de bani de hârtie în 1917, bancnote de 1, 2 şi 5 lei (1917). După primul război mondial, în România circulau în paralel mai multe monede, iar în vederea unificării monetare prin înlocuirea acestora cu leii emişi de BNR s-a decis retragerea din circulaţie a coroanelor şi a rublelor.

    În 1935 a fost emisă şi o monedă de 250 de lei de argint, de 50 de lei de nichel în 1937 şi 100 de lei de nichel în 1938. Între anii 1920-1931 au fost puse în circulaţie bancnote între 1 şi 5 000 de lei, iar în perioada 1939-1944, statul român a emis noi monede de argint, de zinc şi fier placat cu nichel. Tot în anul 1935, s-a hotărât reînfiinţarea Monetăriei Naţionale.

    În 1941 au apărut şi bancnotele de 500 şi 2000 de lei, iar între anii 1944-1948, monedele de 500 de lei de argint, 2000 de lei de alamă, 25.000 de lei de argint, 10.000 de lei de alamă, 100.000 de lei de argint, 50 de bani şi 1 leu de alamă, 2 lei tombac şi 5 lei de aluminiu. După preluarea puterii politice de către comunişti, guvernul a trecut la etatizarea băncilor, la data de 11 august 1948 procesul culminând cu dizolvarea şi trecerea în stare de lichidare a băncilor şi instituţiilor de credit, singurele exceptate fiind BNR şi CEC. Între anii 1945-1947 au intrat în circulaţie bancnotele de 100.000, 1.000.000, 5.000.000 şi 100 de lei, iar după reforma monetară din 1947, bancnota de 1.000 de lei (1948), cea de 500 de lei (1949) şi biletul de 20 de lei emis de Ministerul Finanţelor în 1950.

    O altă bancnotă de 1.000 de lei este pusă în circulaţie în 1950 de Banca Naţională a Republicii Populare Române, iar Ministerul Finanţelor va emite bancnotele de la unu până la 100 de lei (1952). În 1966, Banca Naţională a Republicii Socialiste România emitea bancnotele de 1, 3, 5, 10, 25, 50 şi 100 de lei.