Tag: amenzi

  • Budăi: Inspectorii de muncă au amendat benzinăriile cu peste 2,2 milioane de lei

    „Inspectorii de muncă au acordat 2.276 de sancţiuni în cadrul campaniei naţionale privind staţiile de carburanţi, dintre care 1.766 avertismente şi 510 amenzi, în valoare de 2.210.400 lei”, anunţă Marius Budăi.

    Potrivit ministrului Muncii, au fost efectuate 2.453 de controale la staţiile de carburant care au 84.389 de angajaţi.

    „Au fost descoperite şi 11 cazuri de muncă la negru, iar activitatea unui operator economic a fost sistată”, conchide Budăi.

    Desantul instituţiilor statului împotriva companiilor private trebuie să se oprească, spunea, luni, preşedintele PNL, Florin Cîţu: „Dacă există un singur caz de abuz al funcţionarilor împotriva sectorului privat, şefii acestor instituţii vor trebui să plece acasă”.

    În urma creşterii preţurilor la carburanţi, mai multe instituţii au efectuat controale la benzinării, iar Guvernul a anunţat aplicarea unor amenzi.

  • Recensământ 2022: Ce amenzi riscă cei care nu participă la recensământul din acest an

    În această săptămână a început recensământul populaţiei ce este obligatoriu pentru majoritatea românilor şi a persoanelor cu reşedinţa în România, conform ordonanţei de urgentă nr.19 din 4 februarie 2020.

    Conform OUG nr. 19/2020,  fac obiectul recenzării la recensământul din România:

    a) persoanele cu cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie, cu reşedinţa obişnuită în România;

    b) persoanele cu cetăţenie română, cu domiciliul în România, dar cu reşedinţa în altă ţară pentru o perioadă mai mică de 12 luni;

    c) persoanele cu cetăţenie română care sunt membri ai personalului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, membrii forţelor armate naţionale staţionate în restul lumii, personalul naţional al bazelor ştiinţifice naţionale stabilite în afara teritoriului geografic al ţării, persoanele de cetăţenie română care sunt membri ai echipajelor navelor de pescuit, altor nave, aeronave şi platforme plutitoare operând parţial sau în întregime în afara teritoriului economic;

    d) gospodăriile şi nucleele familiale;

    e) clădirile de locuit;

    f) clădirile cu altă destinaţie decât cea de locuit, dacă există cel puţin o locuinţă în acestea;

    g) locuinţele situate în orice clădire, indiferent de forma de proprietate, de pe teritoriul României;

    h) spaţiile colective de locuit.

    Astfel , persoanele care refuză furnizarea de date pentru recensământ vor risca o amendă de la 1.000 de lei la 3.000 lei.

    Recensământul din acest an se va desfăşura în perioada februarie – iulie 2022 prin colectarea datelor de la cetăţeni astfel:

    În perioada februarie-martie 2022 se realizează colectarea indirectă a variabilelor din programul de observare al recensământului identificate în surse administrative.

    În perioada martie-mai 2022 se realizează colectarea on-line a înregistrărilor individuale şi a celor referitoare la gospodării, locuinţe şi clădiri – autorecenzarea on-line.

    În perioada mai-iulie 2022 se realizează în teren colectarea prin interviu faţă-în-faţă asistată de calculator a înregistrărilor individuale, pentru acele persoane pentru care nu s-a realizat autorecenzarea on-line.

    În perioada mai-iulie 2022 se realizează în teren colectarea prin interviu asistată de calculator a clădirilor şi locuinţelor pentru care nu s-a realizat autorecenzarea on-line.

    În perioada august-septembrie 2022 se realizează asigurarea completitudinii datelor individuale privind persoanele, gospodăriile, locuinţele şi clădirile. Aceasta se realizează prin imputare prin metode statistice, din surse statistice şi administrative, pentru acele unităţi statistice pentru care nu există un formular completat cu date .

     

  • Alte şase supermarketuri din Capitală, amendate de ANPC pentru nereguli

    Potrivit ANPC, miercuri şi joi au fost verificate 5 magazine ale Mega Image din sectoarele 1, 3 şi 4 ale Capitalei, precum şi un unul aparţinând companiei Lidl, din sectorul 4.

    Inspectorii au aplicat amenzi de 97.000 lei. De asemenea, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea produselor cu deficienţe, oprirea temporară a prestării de servicii pentru 3 magazine Mega Image, până la remedierea deficienţelor constatate, dar şi oprirea temporară a unor raioane în care s-au înregistrat abateri, în celelalte 2 magazine Mega Image.

    Principalele nereguli constatate de echipele de control au fost vînzarea de produse expirate, a unor legume şi fructe, dar şi a unor preparate din carne cu modificări, lipsa igienizării, prezenţa infestaţiei cu gândaci (vii şi morţi, în capcane) sau utilizarea unor vitrine frigorifice cu zone extinse de rugină, resturi alimentare, resturi de etichete, cu vopsea exfoliată şi cu ventilatoarele încărcate de grăsime şi praf, la raioanele legume-fructe, mezeluri, lactate, ouă, produse congelate.

    „Practic găsim aceleaşi probleme în fiecare zi. Pare că reprezentanţii magazinelor aceluiaşi lanţ – Mega Image, de exemplu – ori nu comunică între ei, ori nu sunt interesaţi de pierderile pe care le au, din cauza amenzilor şi măsurilor aplicate de noi, ori, pur şi simplu, a început să le placă <picătura chinezească>”, a declarat Paul Anghel, director general Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

  • Traian Băsescu şi Olivia Steer, amendaţi pentru afirmaţii discriminatorii

    Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, dar şi fosta vedetă TV Olivia Steer, au fost amendaţi de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru o serie de afirmaţii despre minorităţile etnice.

    În şedinţa Colegiului director de miercuri, 2 februarie, CNCD a decis amendarea lui Traian Băsescu pentru o afirmaţie la adresa comunităţii de romi, astfel că fostul preşedinte va trebui să scoată din buzunar 5.000 de lei, se arată într-un comunicat al Consiliului.

    „Afirmaţiile postate de Traian Băsescu, care fac legătura dintre apartenenţa etnică şi infracţionalitate, („clanurile ţigăneşti au revenit acasă şi par a refuza categoric să respecte legile ţării”, “grupările ţigăneşti de tip mafiot”) reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

    S-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 5.000 lei faţă de Traian Băsescu.
    Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (7 voturi)”, se arată în comunicat.

    Cititi multe pe www.gandul.ro

  • Gabriela Firea îl atacă pe Nicuşor Dan: “40.000 de lei din banii bucureştenilor s-au irosit pentru mofturile actualului primar general”

    „Bucureşteanul plăteşte, când primarul greşeşte! Amenzile pe care Nicuşor Dan le-a primit de la Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru că nu a respectat legea au fost plătite, ilegal spun eu, din bugetul Primăriei Capitalei.

    40.000 de lei din banii bucureştenilor s-au irosit pentru mofturile şi încăpăţânarea actualului primar general de a face propriile legi”, a anunţat Firea, pe Facebook.

    Potrivit Gabrielei Firea, aproape 1.600 de certificate de urbanism nu au fost semnate la timp de primarul general, iar Inspectoratul de Stat în Construcţii l-a amendat cu 20.000 de lei pe Nicuşor Dan pentru nerespectarea legii.

    La fel s-a întâmplat şi cu toate autorizaţiile de construire din ultimul an, mai spune Firea. Aproape 500 de solicitări au depăşit termenul legal de 30 de zile şi a fost emisă o nouă amendă de 20.000 de lei.

    Ca urmare, Gabriela Firea îi cere lui Nicuşor Dan să achite amenzile din propriile venituri.

    „Nicuşor Dan nu a plătit, însă, amenzile din buzunarul propriu, chiar dacă ele au fost emise pe numele său, nu al instituţiei. În doar o săptămâna, ambele sancţiuni au fost achitate din bugetul Primăriei Capitalei. Primarul general nu respectă fix ce le cerea celor de dinaintea sa: să respecte legea şi să cheltuie chibzuit banul public! Ar fi trebuit să plătească din salariul său amenzile, iar Primăria Capitalei trebuie să explice în ce bază a achitat sancţiunile primite de persoana fizică Nicuşor Dan în exercitarea mandatului de primar general”, a precizat Firea.

  • Abateri la 27 dintre cei 72 de distibuitori de energie verificaţi de ANPC. Amenzi de 450.000 lei

    Acestea sunt primele rezultate ale Comandamentului pentru Energie, o structură special creată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

    În urma verificărilor, până în acest moment, adică în perioada 6-13 ianuarie 2022, comisarii ANPC au controlat 72 de operatori economici, din întreaga ţară, cu unul sau mai multe puncte de lucru, la 27 dintre aceştia constatându-se abateri.

    Au fost aplicate amenzi de 450.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii şi măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.

    Operatorii economici verificaţi pînă în acest moment, fără a fi controlate încă toate de puctele de lucru ale fiecăruia, au fost:
    – CEZ VÂNZARE SA
    – DISTRIGAZ SUD REŢELE
    – ENGIE ROMÂNIA
    – RCS & RDS SA
    – ENEL ENERGIE MUNTENIA
    – ELECTRICA FURNIZARE SA
    – DIGI ENERGY
    – PADO GROUP INFRASTRUCTURES SRL
    – E.ON ENERGIE ROMANIA SA
    – EURO SEVEN INDUSTRY SRL
    – RESTART ENERGY ONE SRL
    – GAZ VEST
    – MEGACONSTRUCT SA
    – GAZMIR IASI SRL
    – GRENERG SRL
    – RES ENERGY SOLUTIONS SA
    – DISTRIGAZ VEST SA
    – CPL CONCORDIA ROMANIA SRL
    – CIS GAZ SA
    – SPEAKOVER ROMANCE SRL
    – PREMIER ENERGY SRL
    – GAZ NORD EST HÂRLĂU
    – PRISMA SERV COMPANY SRL
    – GAZ EST SA
    – PRISMA GAZ SRL
    – MVM TRADE ENERGY PLUS SRL
    – NOVA POWER
    – ELECTRIC & GAZ POWER TRADE SRL
    – SST GROUP TRANSILVANIA SRL
    – NORD GAZ SRL.

    Dintre cele mai importante abateri conmstatate de către comisarii ANPC:
    -nu a fost aplicată plafonarea şi compensarea preţurilor conform OUG118/2021 începând cu 01.11.2021
    -tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referinţă, inclusiv marja de 10%
    -informările privind compensarea facturilor de energie electrică şi gaze naturale, transmise clienţilor, nu conţin elementele din care este compus preţul la care se aplică compensarea
    -nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor,
    -nerespectarea termenului de răspuns la solicitarile petenţilor de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică şi gaze naturale, punând consumatorii în situaţia de a nu cunoaşte statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.
    -contractele emise nu conţin preţul serviciilor din preţul gazului, doar preţul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate
    -diferenţe de preţ între 2 notificări privind preţul emis de operatorul economic unui consummator
    -împiedicarea sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuţiile de serviciu: nerespectarea termenului de răspuns;
    -procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preţ au fost primite de consumatori;
    -practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative.

    Comandamentul pentru Energie îşi continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.

    În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică şi gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamaţie online sau în scris (prin poştă sau predare personală la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor, ale căror adrese sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro). Totodată, pentru sesizări, ANPC a pus la dispoziţia consumatorilor din toată ţara un număr de telefon şi o adresă de e-mail dedicate: 021.307.67.89, de luni-vineri, între orele 8.00-16.00, sau adresa de e-mail energie@anpc.ro.

  • S-a dat lege! E obligatoriu în toată România începând de astazi, 8 ianuarie. Amenzile sunt uriaşe

    Ordinul comun al miniştrilor Sănătăţii şi Afacerilor Interne privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie a fost publicat vineri seara în Monitorul Oficial.

    Potrivit ordinului, începând cu data de 8 ianuarie se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie doar de tip medical cu 3 pliuri sau FFP2 (N95), astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise sau deschise.

    Sunt considerate neconforme măştile care sunt confecţionate din material textil şi/sau plastic. Cei care nu respectă asta riscă amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 de lei, scrie stirileprotv.ro

  • Ministrul Sănătăţii reacţionează după ce Lucian Bode a anunţat amenzi pentru cei care poartă măşti textile

    Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a reacţionat, vineri, după ce ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat că cei care poartă măşti textile vor primi amenzi de 2.500 de lei.

    „Pe mine, într-un fel mă pune puţin aşa pe gânduri această insistenţă legată de sancţiuni şi lipsa de insistenţă legată de responsabilitate. Cred că suntem toţi responsabili, să avem şi responsabilitate civică, atunci când mergem într-un spaţiu public şi cineva nu poartă masca sau nu o poartă corect, sau masca nu e cea recomandată, să îi atragem atenţia”, a spus Alexandru Rafila.

    Ministrul Sănătăţii a punctat că „este o chestiune de responsabilitate şi de civism”.

    „Dacă noi aşteptăm tot timpul ca atunci când cineva nu respectă regulile, să vină un reprezentant al unei instituţii publice să îl sancţioneze, să îl amendeze, vă asigur că în nicio ţară din lume nu sunt suficienţi reprezentanţi ai autorităţilor publice care să îi amendeze pe cei care nu respectă regulile. Cred că mesajul este următorul: Important e să discutăm despre responsabilitatea pe care o avem fiecare ca acolo unde trăim, unde ne deplasăm, să veghem la respectarea regulilor şi a legii. Acesta este răspunsul corect”, a mai spus Alexandru Rafila.

    Cititi mai multe pe www.gandul.ro

  • Anomalie în pandemie. DSP trimite, prin poştă, amenzi de 3.000 de lei piloţilor şi însoţitorilor de zbor pentru că nu completează formularul destinat pasagerilor

    Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a început să amendeze personalul navigant pentru necompletarea noului formular PLF (Passenger Locator Form), formular destinat exclusiv pasagerilor, conform denumirii sale.

    Atunci când echipajul aeronavei intră în ţară şi prezintă paşapoartele la graniţă, un ofiţer introduce datele în sistem, iar în mod automat DSP primeşte şi informaţia dacă membrul echipajului a completat şi trimis formularul respectiv. Dacă formularul PLF nu este transmis, pilotul sau însoţitorul de zbor primeşte, prin poştă, o amendă de 3.000 de lei din partea DSP.

    Surse din cadrul companiei TAROM au transmis, pentru GÂNDUL, că aceste amenzi ajung deja şi la personalul navigant de la alte companii aeriene din România. Situaţia este diferită de cea din alte state europene, unde echipajele de zbor sunt exceptate de la completarea acestui formular.

    Cititi mai multe pe www.medaiafax.ro

  • Care va fi, de fapt, valoarea punctului de amendă în 2022?

    În anul 2022 valoarea punctului de amendă va fi îngheţată la 145 de lei pentru sancţiunile rutiere. Astfel, punctul de amendă nu va mai creşte la 255 lei la începutul anului 2022 după creşterea salariului minim din ianuarie la 2.550 de lei de la 2.300 de lei.

    Codul Rutier actual prevede că punctul de amendă are o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie.

    Potrivit OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1202 din 18 decembrie 2021, punctul de amendă a fost îngheţat la nivelul de 145 de lei. 

    Valoarea punctului de amendă de 145 de lei este valabilă până la data de 31 decembrie 2022 în lipsa altor modificări exprese. Valoarea de 145 de lei este valabilă de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie se situa la 1.450 de lei.

    În România există cinci clase de amendă, primele patru li se aplică persoanelor fizice, în timp ce a cincea se aplică doar persoanelor juridice. Astfel, amenda maximă pentru personae fizice (20 de puncte de penalizare) este de la 2.900 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice amenda maximă (100 de puncta de penalizare) este de 14.500 de lei.  

    Clasele de sancţiuni sunt:

    • clasa I: 2/3 puncte-amendă;
    • clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
    • clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;
    • clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă;
    • clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.