Tag: altitudine

  • O româncă de 12 ani a cucerit cel mai înalt vârf din cele două Americi – VIDEO

    Alpinista română Dor Geta Popescu, în vârstă de 12 ani, a atins vârful Aconcagua (Argentina), de 6960 metri, şi a stabilit un nou record mondial de vârstă pentru acest vârf, sâmbătă, 6 februarie, conform unui comunicat remis de Clubul Sportiv Montan Altitudine.

    Aconcagua este cel mai înalt vârf din emisfera sudică şi cea vestică, cel mai înalt din afara Asiei, cel mai înalt din cele două Americi.

    Clubul Sportiv Montan Altitudine a anunţat că ambele recorduri mondiale feminine de vârstă pe Aconcagua sunt în România, pe ruta normală, prin Dor Geta Popescu, şi pe ruta Ghetarului Polonez, prin Crina Coco Popescu, încă din februarie 2009.

    Vineri, 12 februarie, Dor Geta Popescu va reveni în ţară, pe aeroportul Otopeni.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai pură apă de pe planetă se găseşte în România! APA-VIE de la 1.300 de metri altitudine. Galerie FOTO

    Una dintre cele mai mistice zone ale României se află în Munţii Bucegi. Legende despre peşteri miraculoase, poteci care te teleportează în alte lumi, stânci cu puteri paranormale… poveşti care se pierd în negura timpului şi pe care localnicii le atribuie dacilor. Apa-vie este una dintre poveştile locului, un lichid cu proprietăţi de necontestat, care vindecă orice rană, orice boală. Dincolo de legendă, există şi adevăr: în munţii Bucegi se află cascada cu cea mai pură apă din lume!

  • O afacere fără concurenţă. Cele mai bune căpşune din România cresc la 1.200 de metri altitudine

    Cele mai bune căpşune din România, care cresc şi vara, când de obicei aceste fructe nu se mai găsesc, cresc la 1.200 de metri altitudine.

    Ideea afacerii fără concurenţă le-a venit unor producători de la munte. În trei ani au investit 15.000 de euro, iar acum se laudă cu o producţie de 8 tone la hectar.

    O afacere fără concurenţă. Cele mai bune căpşune din România cresc la 1.200 de metri altitudine

  • Moment inedit pentru Papa Francisc. Ce intenţionează să facă în timpul vizitei din Bolivia

    Papa Francisc va face luna viitoare o vizită în Bolivia, la La Paz, cea mai “înaltă” capitală administrativă din lume, aflată la altitudinea de 3.650 de metri.

    Inaintea vizitei, Papa a cerut în mod expres să urmeze un obicei al localnicilor, care însă ar putea părea ciudat pentru un papă.

    În cea de-a doua serie de vizite oficiale pe care le va efectua în America Latină după desemnarea sa în fruntea Bisericii catolice, în 2013, papa Francisc va vizita Ecuador, Bolivia şi Paraguay, între 6 şi 12 iulie.

    CE INTENŢIONEAZĂ SĂ FACĂ PAPA FRANCISC ÎN TIMPUL VIZITEI SALE ÎN BOLIVIA
     

  • Alpinistul Horia Colibăşanu va reprezenta România în cadrul unui proiect cultural european

    Proiectul multimedia se numeşte “Mindpower” şi include o serie de filme de scurt metraj realizate în fiecare ţara membră a Uniunii Europene. Iniţiatorii proiectului aleg câte o personalitate din fiecare ţară, din România fiind ales Horia Colibăşanu.

    Colibăşanu are 38 de ani, este medic stomatolog şi trăieşte în Timişoara. El a escaladat Muntele K2 ( Pakistan/ China, 8000 de metri) la 27 de ani, fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor.

    Horia Colibăşanu este românul cu cele mai multe vârfuri de cel puţin 8.000 de metri atinse – şapte – printre care se numără K2 (8.611), Annapurna (8.091) şi Dhaulagiri (8.167m). Cinci dintre cele şapte reuşite ale sale la altitudine extremă au fost premiere naţionale. Colibăşanu este deasemenea singurul român care a primit, în 2009, distincţia “Spirit of Mountaineering” din partea British Alpine Club, cel mai prestigios club montan din lume.

    Românul a interpretat rolul principal în cea mai amplă şi riscantă operaţiune de salvare din istoria Himalayei (Annapurna 2008), el fiind protagonistul unui documentar produs în Spania, “Pura Vida “. Documentarul a fost premiat la Festivalul Internaţional de Film San Sebastian.
     

  • Inventatorul român care a intrat în Cartea Recordului pentru cel mai lung zbor cu o planşă zburătoare

    Povestea hoverboard-ului începe odată cu filmul Back to the future II, din 1989, în care Marty McFly, personajul principal, foloseşte un astfel de dispozitiv pentru a se deplasa.

    De-a lungul anilor, mai mulţi inventatori au încercat să dezvolte un “skateboard zburător”, dar fără a avea prea mult succes.

    Cătălin Alexandru Duru, un inventator român din Canada, a stabilit un record mondial Guinness pentru cel mai lung zbor cu un dispozitiv numit hoverboard (o planşă zburătoare cu elice), deasupra unui lac din Canada, potrivit celor de la Daily Mail.

    Cătălin Alexandru Duru s-a ridicat la cinci metri altitudine şi a parcurs lungimea a peste două terenuri de fotbal, respectiv peste 275 de metri, înainte de a ateriza în apele lacului Ouareau din Quebec, Canada.

    El susţine că acest dispozitiv pe care l-a inventat în 12 luni poate fi folosit oriunde şi poate atinge înălţimi “înspăimântătoare”, pe care le va explora în viitor.

    Cătălin Alexandru Duru trebuia să atingă o distanţă de peste 50 de metri pentru a depăşi precedentul record Guinness, dar performanţa sa, de peste 275 de metri, a fost una zdrobitoare, potrivit sursei citate.

    După ce a stabilit acest record mondial, Cătălin Alexandru Duru a declarat că a vrut să arate că un zbor stabil pe un hoverboard poate fi obţinut de un om în picioare şi controlat doar prin înclinarea picioarelor sale.

  • Inventatorul român care a intrat în Cartea Recordului pentru cel mai lung zbor cu o planşă zburătoare

    Povestea hoverboard-ului începe odată cu filmul Back to the future II, din 1989, în care Marty McFly, personajul principal, foloseşte un astfel de dispozitiv pentru a se deplasa.

    De-a lungul anilor, mai mulţi inventatori au încercat să dezvolte un “skateboard zburător”, dar fără a avea prea mult succes.

    Cătălin Alexandru Duru, un inventator român din Canada, a stabilit un record mondial Guinness pentru cel mai lung zbor cu un dispozitiv numit hoverboard (o planşă zburătoare cu elice), deasupra unui lac din Canada, potrivit celor de la Daily Mail.

    Cătălin Alexandru Duru s-a ridicat la cinci metri altitudine şi a parcurs lungimea a peste două terenuri de fotbal, respectiv peste 275 de metri, înainte de a ateriza în apele lacului Ouareau din Quebec, Canada.

    El susţine că acest dispozitiv pe care l-a inventat în 12 luni poate fi folosit oriunde şi poate atinge înălţimi “înspăimântătoare”, pe care le va explora în viitor.

    Cătălin Alexandru Duru trebuia să atingă o distanţă de peste 50 de metri pentru a depăşi precedentul record Guinness, dar performanţa sa, de peste 275 de metri, a fost una zdrobitoare, potrivit sursei citate.

    După ce a stabilit acest record mondial, Cătălin Alexandru Duru a declarat că a vrut să arate că un zbor stabil pe un hoverboard poate fi obţinut de un om în picioare şi controlat doar prin înclinarea picioarelor sale.

  • Imagini spectaculoase din Galapagos: Râuri de lavă se scurg în ocean, după o erupţie vulcanică

    Imaginile surprind râuri de lavă care se scurg de pe versanţi în ocean, de unde se pot vedea apoi cum se ridică nori de abur încins.

    Înregistrarea a fost făcută publică de Parcul Naţional Galapagos, la mai bine de o săptămână de la debutul erupţiei vulcanice, potrivit BBC.

    Vulcanul Wolf este localizat pe Insula Isabela din Arhipelagul Galapagos şi are o altitudine de 1.707 metri, fiind cel mai înalt vârf din această zonă.

    Din fericire, erupţia vulcanică, începută pe 25 Mai, nu reprezintă un pericol pentru populaţie, întrucât cea mai apropiată aşezare este localizată la mai bine de 100 de kilometri distanţă.

    PUTEŢI URMĂRI AICI VIDEO CU RÂURILE DE LAVĂ

  • Pelerinaj în epoca de piatră: locul unde rocile sfidează gravitaţia

    Părea o imagine din desene animate. Când am ajuns acolo, mi-am dat seama că locul seamănă perfect cu peisajul creat în serialul “The Flintstones”. Serialul de animaţie a fost intitulat în limba română “Aventuri din Epoca de Piatră” şi cred că nicio expresie nu ar putea exprima mai bine o aventură în Cappadocia, o regiune aflată în inima Turciei, la circa 800 de kilometri de Istanbul.

    Am aterizat pe aeroportul din Kayseri undeva aproape de miezul nopţii, după o conexiune de doar 30 de minute în Istanbul pe care o consideram din start ratată. Am avut noroc să prindem zborul de legătură, care ne-a dus cu un pas mai aproape de zborul care conta cu adevărat pentru noi, cel cu balonul cu aer cald.La ieşirea din aeroport nimic nu părea diferit de lumea din care plecasem, iar în Cappadocia mă aşteptam să văd o altă lume. Nu a fost însă nevoie decât de o călătorie de circa o oră cu taxi-ul până la hotel pentru o călătorie în timp, chiar în epoca de piatră.

    Hotelul pe care l-am ales era localizat în Goreme, punctul de pornire pentru toate zborurile cu balonul, şi era un hotel de tip peşteră, respectiv sculptat în piatră.

    Până ca Neil Armstrong să păşească pe Lună în 1969, cred că cea mai apropiată imagine pe care oamenii o aveau despre astru era Cappadocia, locul unde rocile de multe ori sfidează gravitaţia şi, mai mult, au forme ce variază de la capete de extratereştri la cămile şi iepuri şi par cu siguranţă nepământene.

    Regiunea merită văzută atât la pas, cât şi din zare, de la zeci, sute sau chiar 1.000 de metri altitudine, de unde Cappadocia pare că ţi se aşterne la picioare. Ca să zbori trebuie să îndeplineşti un adevărat ritual, mai exact trebuie să te trezeşti înainte să se trezească soarele (pe la 4 şi jumătate de dimineaţă), pentru a fi pregătit când microbuzul va veni să te conducă de la hotel la biroul companiei cu care ai ales să zbori. Acolo te aşteaptă un mic dejun frugal, alcătuit în principal din fructe (căpşunile şi pepenele verde sunt nelipsite indiferent de anotimp) şi cafea. Urmează apoi un drum de câteva minute (până la 20-30) cu maşinile de teren până la punctul de unde urmează să se înalţe balonul. Unele companii zboară mereu din acelaşi loc. Pilotul nostru, Mike (singurul pilot britanic din Cappadocia, care are pe lista pasagerilor politicieni, milionari, dar şi capete încoronate precum regele Iordaniei), preferă să asculte indicaţiile pe care vântul i le oferă în fiecare dimineaţă şi, în funcţie de asta, îşi alege locul de start.

    În prima zi când am ajuns la balon, după doar trei ore de somn, Mike ne-a avertizat că vântul e cam supărat şi astfel sunt şanse mici să zburăm. Ne-am încăpăţânat – şi noi, pasagerii, dar şi pilotul – să umflăm balonul, poate între timp îi va trece supărarea vântului. Nu i-a trecut, şi am plecat spre hotel hotărîţi să revenim a doua zi, sau chiar a treia dacă va fi nevoie. Nu toţi pasagerii balonului au fost la fel de norocoşi, unii dintre ei plecând în ziua respectivă către aeroport. Zborul cu balonul ţine de vreme, deci de noroc, iar în Cappadocia circa 300 zile din an sunt norocoase.

    Prima noastră zi a fost una dintre celelalte 65, însă în a doua am reuşit să ne ridicăm de la sol la răsăritul soarelui. Am luat startul în cursa cu înălţimile din altă zonă decât cele mai multe baloane, ba mai mult, ele au avut şi un avans de câteva minute. Când am început să ne înălţăm cerul era deja colorat de câteva zeci de baloane. Nu am încercat să le prindem din urmă pentru că ştiam că în final noi vom rămâne printre ultimii pe cer, deoarece urma să zburăm o oră şi jumătate, cu 30 de minute mai mult decât timpul standard de zbor.

    La început am plutit în voia vântului, la doar câţiva zeci de metri altitudine, admirând de aproape casele cândva locuite, văile, fiecare diferită de celelalte, fie prin paleta de culori ce varia de la alb la roşu, fie prin numărul impresionant de formaţiuni stâncoase care îţi stârneau imaginaţia. La început am încercat să dau o formă fiecărei roci, însă, în final, după multe cămile, iepuri, extratereştri sau adevăraţi monştri, am admirat imaginea de ansamblu. După ce ne-am săturat să mai fim pământeni, Mike şi-a înştiinţat balonul că este timpul să începem lupta cu înălţimile.

    Încă de când ne-am urcat în balon ni s-a spus că acesta este cel mai sigur mijloc de transport, însă, rareori, din cauza vremii este necesară o aterizare forţată. Nu a fost cazul, însă Mike ne-a pregătit pentru orice variantă.

    Există multe locuri în lume unde poţi zbura cu balonul, însă Cappadocia şi Burma sunt cu siguranţă cele mai impresionante ca privelişte. Mike a început să zboare în Marea Britanie, unde îşi aminteşte că participa la curse nebuneşti pe furtună, pentru a vedea cine câştigă lupta: omul sau vremea. Vântul şi ploaia i-au pus câteva piedici, dar el a rămas mereu în cursă.

    După ce s-a format în Marea Britanie a mers de la nord la sud şi de la est la vest şi a văzut aproape toată lumea din balon, chiar şi Antarctica, dar spune că nimic nu se compară cu peisajul din Cappadocia. Afirmă asta după şapte ani în care a zburat deasupra zonei în fiecare dimineaţă (de fapt doar în cele 300 de zile din an când vremea o permite).

    Cu balonul poţi zbura oricând, însă în zorii zilei, când soarele abia îşi arată faţa, este cel mai bun moment pentru că tot atunci vântul este prielnic. Pe timpul verii companiile programează şi un al doilea zbor pentru a face faţă cererii, însă acesta este mai periculos. Chiar şi aşa, balonul cu aer cald rămâne cel mai sigur mijloc de transport.

    După zbor companiile îşi aşteaptă clienţii la aterizare cu şampanie, căpşuni şi tort, doar există motiv de sărbătoare. Balonul aterizează de fiecare dată în alt loc, în funcţie de direcţia în care l-a îndreptat vântul. Pilotul comunică însă în permanenţă cu oamenii de la sol, astfel că la aterizare ei sunt deja acolo cu festinul.

    Odată coborîţi din balon am decis că trebuie să vedem regiunea şi la pas, mai ales că fiecare vale are traseele proprii de trekking. Nu am vrut să ratăm nici oraşele şi satele din zonă pentru că fiecare vine cu ceva diferit. Mustafapaşa îşi poartă încă cu mândrie moştenirea grecească, astfel că uşile şi ferestrele caselor deschise la culoare sunt încă pictate în nuanţe tari de albastru şi verde. Uchisar stă cocoţat pe vârful unui deal, iar deasupra oraşului tronează castelul. Nu vă aşteptaţi la un castel în adevăratul sens al cuvântului, ci la o formaţiune din stâncă, cu multe găuri care ţin loc de ferestre şi de uşi.
    Cei mai curajoşi pot încerca să viziteze şi oraşele subterane – Derinkuyu şi Kaymakli – care se întind pe opt niveluri sub pământ. O coborâre până la circa 50 de metri sub pământ te poate lăsa fără aer (la propriu), însă poate fi şi o dovadă în plus că zona Cappadociei este o altă lume.

    Dovezi găseşti şi în canionul Ihlara, unde apusul soarelui se bate pentru titlul de cel mai frumos din lume cu cel din Santorini sau din junglele africane. Pentru a ajunge aici trebuie să urci pe drumuri şerpuitoare în timp ce în faţă ţi se profilează munţii înzăpeziţi. Odată ajunşi la 1.700 de metri altitudine am mers să vizităm şi biserica roşie (Kizil Kilise), care are în spate o istorie de peste 1.500 de ani. Apoi am luat cina într-un restaurant tradiţional în zonă, construit peste un râu. Canapelele şi mesele din lemn stau suspendate practic deasupra apei care susură la picioare. De altfel, ar fi şi păcat să îţi termini călătoria în Cappadocia altfel decât cu o masă tradiţională, care, indiferent de felurile comandate, va fi bogată şi una dintre cele mai bune pe care le-ai mâncat vreodată.
     

  • Data la care se va redeschide cea mai frumoasă staţiune de iarnă din România

    “Ski Resort Transalpina se va deschide în data de 14 decembrie, până acum nu s-a anunţat o dată oficială din cauza lipsei zăpezii.  Acum putem spune că a nins suficient şi prognoza meteo este în continuare bună”, a declarat Horia Brănescu, administratorul site-ului şi paginii de Facebook ale staţiunii Voineasa. Dacă totuşi precipitaţiile vor lipsi, vor compensa instalaţiile de zăpadă artificială pentru care personalul de întreţinere va lucra atât ziua, cât şi noaptea pentru noul sezon de schi.

    Aflată la 30 de km de Petroşani şi circa 100 km de Râmnicu-Vâlcea: Vidra Transalpina este unul dintre cele mai noi domenii schiabile din România, fiind inaugurat în decembrie anul trecut. Acesta conţine pârtii de peste 9 km pornind de la o altitudine de 2000 de metri, telegondole, teleschi şi telescaun.

    Un skipass de o zi pentru adulţi, valabil pe toate instalaţiile disponibile în ziua respectivă, va costa 100 de lei, iar pentru un copil cu vârsta de până la 14 ani, va costa 60 de lei. După ora 13:30, skipassurile vor putea fi cumpărate cu 60 de lei pentru adulţi şi cu 40 de lei pentru copii. Administratorii staţiunii oferă şi posibilitatea cumpărării de abonamente: pentru şapte zile, spre exemplu, skipassul costă 420 de lei, iar pentru copii, 250 de lei.

    Întregul proiect a fost de demarat în 2010 şi se află în continuare printre obiectivele Autorităţii Naţionale pentru Turism. Instituţia a început să sprijine financiar Consiliul local Voineasa în implementarea proiectului de dezvoltare a infrastructurii de agrement în staţiunea Voineasa începând cu anul 2010. Valoarea totală a contractului este de circa 147 mil. lei(cca. 30 mil. euro), iar până acum a fost alocată o sumă de aproximativ 95 mil.lei., în trei tranşe: în 2010, 4,7 mil.lei, 2011 – 52,4 mil.lei, iar în 2012, 37 mil. lei.

    La acestea s-a adăugat o contribuţie a Consiliului local Voineasa în valoare de 107.000 lei, iar suma necesară finalizării proiectului este de 52,4 mil. lei.”Ţinând cont de gradul avansat de realizare al proiectului, de potenţialul turistic pentru sporturi de iarnă, dar şi de rezultatele pozitive înregistrate până în prezent, Autoritatea Naţională pentru Turism intenţionează să continue sprijinirea financiară a proiectului, dar acest lucru este condiţionat de alocările financiare de la bugetul de stat”, a declarat pentru Business Magazin Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism(Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului).

    Lacul de acumulare, instalaţiile electrice de la 2.000 de metri altitudine şi pârtiile cu diferite grade de dificultate ar putea transforma domeniul schiabil din Vidra într-unul dintre cele mai importante din Europa de Est. Circa 2.000 de turişti au ajuns în medie zilnic la Vidra după inaugurarea domeniului schiabil, gradul de ocupare a zonei Voineasa-Vidra-Obârşia Lotrului fiind aproape total în iarna 2012, în creştere cu 70% faţă de anul anterior.