Tag: alerta

  • Guvernul a decis: Starea de alertă se prelungeşte cu 30 de zile

    Guvernul a decis prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu data de 14 decembrie. 

    Hotărârea a fost adoptată conform propunerilor aprobate joi în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

    Decizia păstrează restricţiile existente, iar la acestea se adaugă o măsură referitoare la operatorii de transport pe cablu de pe pârtiile de schi.

    „Nu sunt condiţii suplimentare introduse pentru reglemntarea stării de alertă, singura chestiune rămasă în analiză a fost reglementarea transportului de persoane pe sistem telecabină care va fi reglementat printr-un ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Economiei”, a anunţat după şedinţa de Guvern şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

  • Alerta meteo de ploi, ninsori abundente şi viscol, extinsă până vineri la ora 18.00

    Informarea meteo este în vigoare în intervalul miercuri ora 11:00 – vineri ora 18:00 şi anunţă în sudul, estul şi centrul ţării ploi în general moderate cantitativ şi intensificări ale vântului.

    Vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ploaie în sudul, estul, apoi şi în centrul ţării şi mixte la munte. Cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp şi izolat 30 l/mp. Pe alocuri, în Moldova şi în zona montană vor mai fi depuneri de polei. Local, vântul va prezenta intensificări, cu rafale în general de 40…50 km/h, iar pe crestele montane de peste 70…80 km/h.

    Avertizarea Cod galben intră în vigoare miercuri la ora 18:00 şi expiră vineri la ora 18:00.

    În nordul Olteniei şi al Munteniei, sud-vestul Moldovei sunt anunţate ploi importante cantitativ.

    Ploile vor fi importante cantitativ şi se vor acumula peste 35…40 l/mp şi pe arii restrânse 50…70 l/mp.

    În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, în general la altitudini de peste 1700 m, va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de peste 80…90 km/h şi temporar va fi viscol ce va determina scăderea vizibilităţii.

    Prima alertă meteo emisă miercuri de ANM era în vigoare de miercuri ora 17.00 până vineri ora 15:00.

  • Alertă meteo: Ninsori abundente şi viscol în 14 judeţe

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un nou Cod galben de ninsori abundente, valabil în 14 judeţe din România. Noua avertizare va fi în vigoare de miercuri ora 17.00 până vineri ora 15:00. Meteorologii au transmis şi o informare de ploi şi vânt pentru sudul, estul şi centrul ţării.

    Informarea meteo intră în vigoare miercuri la ora 14:00 şi expiră vineri la ora 15:00.

    În sudul, estul şi centrul ţării temporar vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ şi se vor acumula 15…25 l/mp şi izolat peste 30 l/mp. Vor predomina ploile, iar din cursul serii de miercuri (9
    decembrie) şi până în dimineaţa zilei de joi (10 decembrie) în jumătatea de nord a Moldovei vor fi mai ales ninsori. Temporar se va depune polei în estul ţării şi pe arii restrânse în restul teritoriului.
    Local, vântul va prezenta intensificări, cu rafale în general de 45…55 km/h.

    La munte vor predomina nisorile, iar joi (10 decembrie) şi vineri (11 decembrie), la altitudini mai joase precipitaţiile vor fi mixte, favorizând depunerile de polei. Vântul va prezenta intensificări locale, cu viteze de peste 60…70 km/h

    Miercuri la ora 17:00 intră în vigoare o alertă Cod galben şi expiră vineri la ora 15:00.

    Alerta vizează judeţele Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Alba, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Buzău şi Vrancea, unde ANM anunţă ploi însemnate cantitativ.

    În Carpaţii Meridionali şi de Curbură temporar va ninge, mai abundent la altitudini de peste 1400 m şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, iar pe creste va fi tare, cu viteze la rafală de peste 90…100 km/h şi va fi viscol ce va determina scăderea vizibilităţii.

    În sudul Banatului, nordul Olteniei şi al Munteniei, precum şi în sud-estul Moldovei vor predomina ploile care vor fi însemnate cantitativ, iar cantităţile de apă vor depăşi 30…40 l/mp şi pe arii restrânse 50…70 l/mp.

  • Alertă meteo de vreme severă. Ninsori şi vânt puternic până sâmbătă

    Începând de vineri ora până sâmbătă ora 17:00, aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării, începând cu regiunile nordvestice, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15…20 l/mp.

    În toate zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, posibil mai consistent în Carpaţii Meridionali.

    Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în Transilvania şi local în zonele de deal din Moldova, Muntenia şi Oltenia.

    Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, în general, cu viteze de 40…50 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăşi temporar 60…70 km/h, viscolind ninsoarea.

    La finalul săptămânii vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile.

  • Orban: Prelungim starea de alertă. ANUNŢUL despre introducerea unor restricţii suplimentare

    Orban a spus că obiectivul este intrarea pe platou, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

    „Nu putem spune încă dacă am intrat pe platou. Obiectivul nostru este să intrăm cât mai rapid pe platou. Tocmai din acest motiv am şi luat, pe lângă deciziile care existau anterior în hotărârea de guvern privind starea de alertă şi în legislaţia aferentă, am decis să suplimentăm măsurile cu măsurile pe care le-am adoptat în urma prezenţei domnului preşedinte la şedinţa de guvern. Urmărim acum cu maximă atenţie efectele”, a spus premierul.

    Ludovic Orban a precizat că starea de alertă va fi prelungită, dar fără restricţii noi.

    „În ceea ce priveşte prelungirea stării de alertă, nu vom introduce măsuri de restricţie suplimentară. Considerăm că la ora actuală avem, practic, instrumentele la dispoziţie pentru a putea opri creşterea numărului de cazuri”, a mai spus Orban.

  • Coronavirus în Marea Britanie. Londra este pe cale să declare „alerta maximă” COVID-19

    Londra este pe cale să declare „alertă maximă” în ceea ce priveşte coronavirusul, al doilea ca nivel în amploarea măsurilor impuse de Guvernul Boris Johnson pentru a opri răspândirea Covid în Marea Britanie.

    Anunţul a fost făcut de primarul Capitalei britanice Sadiq Khan, potrivit BBC.

    Decizia, a spus primarul, va fi luată „foarte curând, poate săptămâna aceasta”.

    Londra a înregistrat miercuri 1.722 de noi cazuri de coronavirus. Rata de infectare este de peste 730 la 100.000 de locuitori.

  • Preşedintele Belarusului închide graniţele cu Occidentul şi pune armata în stare de alertă

    După şase săptămâni de proteste în masă care îi cer demisia, preşedintele Belarusului a anunţat că pune armata în stare de alertă maximă şi închide frontierele ţării cu Polonia şi Lituania.

    Alexander Lukaşenko a declarat din nou, joi, că valul de proteste este condus de Occident şi a decis să închidă graniţele cu vecinii de la vest, Polonia şi Lituania.

    „Suntem obligaţi să retragem trupele de pe străzi, să punem armata în alertă şi să închidem frontierele din vest, în primul rând cu Lituania şi Polonia”, a declarat Lukaşenko, potrivit Al Jazeera.

    Lukaşenko a mai spus că graniţa Belarusului cu Ucraina va fi întărită.

    „Nu vreau ca ţara mea să fie în război. Mai mult, nu vreau ca Belarusul şi Polonia, Lituania să se transforme într-un teatru de operaţiuni militare în urma cărora nu se vor rezolva problemele noastre. Prin urmare, astăzi fac apel la populaţia din Lituania, Polonia şi Ucraina: opriţi-vă politicienii nebuni, nu permiteţi izbucnirea unui război!”, a transmis Lukaşenko.

    El nu a menţionat numele Letoniei, ţară vecină, care la fel ca Polonia şi Lituania, este membră NATO.

  • Orban: Prelungim starea de alertă începând cu 15 septembrie. Reguli pentru alegerile locale

    Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni, că starea de alertă se prelungeşte pe teritoriul României din 15 septembrie, pentru încă 30 de zile, iar în hotărâre au fost cuprinse şi reguli pentru desfăşurarea alegerilor locale din 27 septembrie.

    Secretarul de stat Raed Arafat a spus, în şedinţa de guvern, că s-a votat în CNSU şi transmis spre Guvern ce reguli se iau în timpul campaniei şi în ziua votului, în cazul alegerilor locale din 27 septembrie.

    „Subliniez aspecte precum permisiunea de a se desfăşura nu numai mitinguri electorale dar şi demonstraţii în limita a 100 de persoane şi respectând celelalte măsuri stabilite de igienă. La secţiile de vot s-a adăugat, pe lângă măsurile de igienă şi obligativitatea alegătorilor la intrare şi la ieşire de a dezinfecta mâinile”, a spus Arafat.

    Premierul a spus că în ordinul comun va trebui clarificată procedura pentru cei care sunt bolnavi de COVID-19 sau care sunt izolaţi la domiciliu şi care solicită urna mobilă.

    „Urna mobilă trebuie să asigure exercitarea dreptului la vot la toţi cei care fie sunt izolaţi la domiciu, ca fiind infectaţi, fie sunt carantinaţi pentru că sunt în ancheta epidemiologică ca şi contacţi şi trebuie să le asigurăm exercitarea dreptului la vot. Am văzut că este foarte bună ideea ca întâi să se ducă urna mobilă la cazurile care necesită deplasarea urnei mobile non-COVID şi apoi la cei care sunt fie afectaţi, fie sunt persoane de contact”, a mai spus Orban.

    Cei care au carte de identitate şi merg la vot vor introuce ei documentul în fanta aparatului care o citeşte, iar cei care au buletine vechi vor fi prelucrate manual, cu dezinfecţia ulterioară a mâinilor.

    „Trebuie dezinfecţie la intrarea şi la ieşirea din secţie. Pune mâna pe ştampilă, buletin de vot, semnează de prezenţă. Trebuie să reducem pericolul asupra reprezentanţilor din secţiile de votare”, a mai spus premierul.

    Din hotărârea privind prelungirea stării de alertă au fost scoase sporturile de contact din cele limitate.

    Mai există o solicitare de la sectorul Horeca, aceea ca organizării trainingurilor, a spectacolelor, să li se aplice aceleaşi reguli ca la teatre ţi restaurante.

    Potrivit premierului, starea de alerăt se prelungeşte începând cu 15 septembrie, pentru 30 de zile.

  • Şedinţă de Guvern pentru prelungirea stării de alertă, astăzi

    În şedinţa de Guvern de luni se va lua în calcul prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, lucru care nu s-a putut realiza joia trecută din cauza lipsei avizului Consiliului legislativ. Ar putea fi anunţate noi măsuri de relaxare.

    Premierul Ludovic Orban a anunţat că luni va avea loc şedinţa de Guvern în care se vor lua noile măsuri privind starea de alertă.

    „Vom avea Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă luni, la 11.00, la 12.00 am convocat şedinţă de Guvern şi vom lua decizii. Deocamdată am agreat – că am avut mai multe solicitări – să permitem reluarea adunărilor publice, manifestaţiilor. Sigur că am fost favorabil ideii de a permite organizarea de adunări publice, de manifestaţii, sigur, în condiţiile de protecţie sanitară care sunt stabilite pentru alte evenimente. (…) Cel mai probabil, cât e permis şi acum la adunările electorale: 100 de persoane în aer liber, cu distanţare fizică, cu obligaţia de a purta mască. Nu vreau să mai cenzurăm sau cineva să comenteze că noi cenzurăm dreptul oamenilor de a protesta, dreptul oamenilor de a se manifesta prin adunări publice, dar vom avea grijă să fie respectate regulile de protecţie sanitară”, a spus Orban.

    Prelungirea stării de alertă nu s-a putut decide joi din cauza lipsei avizului Consiliului Legislativ.

  • Starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile, începând de duminică. Iată noile reguli

    Starea de alertă prelungită a intrat în vigoare duminică, 16 august, pentru 30 de zile. Măsurile deja ştiute rămân în vigoare, precum obligativitatea măştii

    Terasele se vor închide la miezul nopţii, însă ultima comandă va fi preluată de la clienţi la 23:00

    Începând de duminică, 16 august, te afli într-o nouă stare de alertă pentru încă o lună. Singura noutate este aceea că terasele sunt deschise până la miezul nopţii, şi nu până la 23:00, aşa cum era până acum. Însă trebuie să ştii că ultima comandă poate fi luată la 23:00.

    Iată celelalte măsuri care rămân în vigoare:

    – Masca rămâne în continuare obligatorie în spaţiile publice deschise (pieţe, faleze, la serbări publice, în staţii de autobuz sau pe peroane) în anumite intervale orare stabilite de fiecare judeţ

    – concursurile sportive în aer liber sau în bazine acoperite pot fi organizate, dar fără spectatori

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro