Ramona Pârvescu este customer development lead în cadrul Unilever South Central Europe, funcţie din care conduce o echipă de aproximativ 40 de oameni. Ea spune că anul trecut echipa sa a reuşit să obţină rezultate peste plan, ceea ce a adus Unilever România în top 10 afaceri din grupul Unilever global din punctul de vedere al creşterii în procente comparativ cu 2017. „Câteva dintre momentele care mi-au marcat cariera ar fi cele care au adus o schimbare mare, precum: 2007, momentul în care m-am alăturat echipei Unilever ca reprezentant de vânzări şi am început să înţeleg piaţa bunurilor de larg consum; 2014, momentul în care am aplicat pentru un rol în echipa globală Unilever, accesând o experienţă care m-a ajutat să am o perspectivă mai largă asupra businessului şi să înţeleg mai în profunzime ce înseamnă strategia de portofoliu şi de piaţă; 2017, momentul în care m-am realăturat echipei din România, dar şi anul trecut, când am primit girul de a conduce echipa regională de vânzări”, descrie Ramona Pârvescu principalele borne ale parcursului său profesional. Ea spune că unul dintre cele mai dificile momente din cariera sa a fost la început de 2007, când a luat decizia de a-şi da demisia din rolul pe care îl avea şi care nu mai răspundea aşteptărilor sale, fără să aibă o altă opţiune evidentă. Ramona Pârvescu a urmat cursurile Universităţii Aurel Vlaicu din Arad şi a avut o experienţă internaţională de trei ani şi jumătate în sediul global, la Unilever Rotterdam, care a ajutat-o să îşi extindă înţelegerea strategiei de business. „Întoarcerea în România nu a fost o decizie uşoară, dar încă mai cred că a fost cea corectă, fiindcă aici pot să am impact direct asupra pieţei prin brandurile cu misiune pe care le vindem.”
Tag: ajutor
-
Povestea tânărului care a dezvoltat primul tractor agricol 100% românesc: „Am vrut să las ceva în urmă”
Tânărul Andrei Oltean, director de dezvoltare al IRUM Reghin, este cel care a pus la cale dezvoltarea proiectului primului tractor agricol 100% românesc, TAGRO, lansat în 2018 de IRUM Reghin.
Părinţii săi, Mircea şi Violeta Oltean, sunt fondatorii companiilor IRUM şi Maviprod, cu activităţi în producţia de utilaje agricole şi forestiere şi comercializarea pieselor de schimb. Andrei Oltean a crescut odată cu afacerea de familie dezvoltată de părinţii săi: „Îmi mai aduc aminte că ai mei erau tot timpul foarte ocupaţi şi mai ales la începuturi biroul însemna mult şi acasă – de exemplu duminica în bucătărie tata făcea contabilitatea etc. Toate aceste lucruri m-au racordat mult la afacere, auzind ce se întâmplă în casă eram convins că asta vreau să fac.” Apoi tot timpul s-a simţit atras de tractoare: „Când eşti mic, te întreabă lumea ce vrei să fii; eu ziceam tractorist – cam acesta a fost primul job pe care mi-l doream – , iar acum am ajuns să facem tractoare”. Andrei Oltean a făcut facultatea la Cluj, dar a urmat un semestru la Universitatea Tehnică din Stuttgart – „o zonă foarte puternică pe tipul acesta de învăţământ, fiindcă în Stuttgart sunt Mercedes, Porsche, ei au sediile acolo şi cresc o serie de ingineri de valoare”. Apoi la doctorat iarăşi a fost câteva luni în Germania, în zona de motoare diesel, undeva în nord. În rest, spune că încearcă să ajungă la cât mai multe cursuri internaţionale: „Acestea sunt la un alt nivel şi m-am lămurit acum şi mai mult că este foarte importantă educaţia”. În timp ce Andrei Oltean este în prezent directorul de dezvoltare al grupului, Mircea Oltean este directorul general al IRUM, iar mama sa este directorul general al Maviprod.Profilul lui Andrei Oltean a apărut în ediţia de anul acesta a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP.
-
Andreea Pîrvu, tânăra care a făcut carieră în echipa Flanco Retail
Andreea Pîrvu face parte din echipa Flanco Retail de peste opt ani, iar departamentul pe care îl conduce în prezent are o echipă de 30 de specialişti. Ea a urmat cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi deţine o diplomă de master în audit şi servicii de management financiar din partea aceleiaşi instituţii. Crede că pentru a reuşi în orice domeniu, inclusiv în cel financiar, ai nevoie de foarte multă determinare şi ambiţie şi că trebuie să fii flexibil şi deschis către schimbare, consecvent, să ai capacitatea de a te adapta momentului, situaţiei şi dinamicii mediului în care îţi desfăşori activitatea, iar în timp, pe măsură ce vei ajunge la o cunoaştere profundă a domeniului de activitate, vei câştiga şi competenţa, autoritatea şi credibilitatea fără de care nu poţi spune că ai un succes deplin. Etica, moralitatea, respectul şi fair playul sunt valorile fundamentale după care se ghidează atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională şi spune că este esenţial să ne găsim puterea de a transforma în oportunităţi ceea ce iniţial poate părea o problemă sau chiar o ameninţare.
Profilul Andreei Pîrvu a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.
-
Europa reacţionează la cazul Caracal. David Sassoli, oficial UE: Vocea Alexandrei cerând ajutor îngrozeşte nu numai România, ci întreaga Europă
“Să auzi vocea Alexandrei Măceşanu, în vârstă de 15 ani, care cere în zadar ajutor la numărul de urgenţă, doare şi îngrozeşte nu numai România, ci întreaga Europă. Adoptarea unor politici mai eficiente contra violenţei împotriva femeilor va trebui să fie mai mult în centrul acţiunii politice şi instituţionale europene. În numele Alexandrei şi al tuturor victimelor!”, a scris David Sassoli, pe contul său de Facebook.
Italianul David Sassoli a fost votat în iulie preşedinte al Parlamentului European, mandatul său fiind până în ianuarie 2022.
-
Reacţie TARDIVĂ în cazul prietenei Luizei, după ce subiectul a apărut în presă, la o lună după ce a cerut ajutor la 112
Tânărul suspectat că a agresat fata de 16 ani, din comuna Dioşti, judeţul Dolj, a fost reţinut de poliţişti.
Tânărul de 22 de ani este bănuit că a intrat, la începutul lunii iulie, în casa Izabelei, înarmat cu un topor, după ce anterior i-a trimis acesteia mai multe mesaje de ameninţare.
Tânărul este suspectat de violare de domiciliu şi ameninţare.
Izabela, prietenă a Luizei Melencu, fata dispărută în Caracal, a povestit că a sunat la 112 în luna iulie, atunci când s-a despărţit de fostul prieten, care a devenit agresiv şi a încercat să intre peste ea în casă.
„Era foarte gelos şi începuse să mă bată. Atunci m-am despărţit de el. A început să devină şi mai agresiv şi a încercat să intre peste mine în casă, la începutul lunii iulie, dimineaţa, la 4. Am sunat la 112 şi când am văzut că a trecut ceva timp şi nu vine nimeni am mai sunat încă o dată şi apoi a venit poliţia. Mi-au spus că mă amendează dacă mai sun la 112″, a spus Izabela, în vârstă de 16 ani.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, spunea că pe numele tânărului care a agresat-o pe prietena Luizei Melencu a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
„La nivelul Postului de Poliţie Dioşti se află în lucru un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi ameninţare. Plângerea a fost depusă împotriva unui tânăr de 22 de ani, din aceeaşi localitate, care la data de 4 iulie a.c. ar fi pătruns în locuinţa celei în cauză şi ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
-
Imagini şocante la Galaţi: doi poliţişti asistă pasiv şi nu coboară din maşină pentru a ajuta o fată plină de sânge | VIDEO
Conform unei imagini filmate în weekend şi postate pe Facebook, agenţii stau în maşină de Poliţie, deşi în faţa lor se afla un copil plin de sânge şi în stare de şoc.
În imaginile filmate de un cetăţean apar fata plină de sânge, maşina de Poliţie, mai mulţi cetăţeni şi doi angajaţi ai unei firme de securitate. Oamenii de pe trotuar solicită ajutorul poliţiştilor care refuză să coboare din maşină, în ciuda insistenţelor.
Victima pare îngrozită şi refuză să vorbească cu oamenii care i-au sărit în ajutor, în timp ce poliţiştii asistă pasiv la întreaga scenă.
În cele din urmă fata a fost transportată la Spitalul de Copii din Galaţi, iar persoana care a realizat filmarea a anunţat pe Facebook că a vizitat-o şi confirmă faptul că victima a fost violată. Persoana se declară revoltată de pasivitatea poliţiştilor şi cere măsuri dure împotriva celor doi agenţi care au refuzat să ajute victima unui viol.
„Fata este internată în spital, a fost operată aseară. Astăzi, împreună cu soţul meu (unul dintre agenţii wbc) am fost la spital şi am vizitat-o. B, provine dintr-o familie defavorizată, părinţii ei neputând fi lângă ea în aceste momente. B. a fost violată. Mâine ne vom duce din nou la spital şi de asemenea la centrul de copii în îngrijirea cărora se afla ca să aflăm dacă organele s-au sesizat, dacă nu personal ne vom duce la secţia de poliţie! Nu putem lăsa lucrurile aşa, se putea întâmpla oricărui copil!!! Nepăsarea şi delăsarea din partea celor care ar trebui să ne protejeze viitorul ţării ar trebui pedepsită, dar mai ales cel care a adus această copilă în această stare. Dacă sunt martorii ai acestui incident, vă rog, haideţi să ne unim să o ajutăm, să i se facă dreptate B.!!!”, a scris Doro Yola pe Facebook.
-
100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Adrian Tudoscă, regional finance director – healthcare & diagnostic services Medicover România & diagnostic services, Medicover SEE
Adrian Tudoscă ocupă funcţia de regional finance director – healthcare & diagnostic services Medicover România & diagnostic services, Medicover SEE, coordonând o echipă de 123 de oameni. Fiind absolvent al Facultăţii de Finanţe-Bănci, a visat întotdeauna să aibă o carieră în domeniul bancar sau pe bursă, dar mirajul Big 4 a fost mult mai puternic, astfel că a schimbat direcţia şi a ajuns să activeze în cadrul Deloitte Audit. „Trecerea spre industrie a venit oarecum natural, simţindu-mă pregătit pentru a face acest pas, mai ales atunci când am fost abordat de o companie precum PepsiCo.” La numai 27 de ani i s-a oferit posibilitatea de a coordona o echipă de 14 persoane la PepsiCo. „Curba de învăţare s-a dezvoltat exponenţial în PepsiCo, colegii şi situaţiile de business întâlnite contribuind semnificativ la acest lucru.” Astfel, cei cinci ani şi jumătate petrecuţi aici i-au întărit convingerea că poate face următorul pas în carieră; prin urmare, a acceptat propunerea Synevo de a prelua rolul de director financiar pentru businessul din România şi, ulterior, pentru regiunea de sud-est a Europei. „În momentul de faţă consider că mediul de business din România oferă posibilităţi de dezvoltare, care nu sunt posibile în afara graniţelor ţării, astfel că, pe termen scurt şi mediu, nu aş vrea să plec din ţară”, spune el. „Desigur, pe termen lung cred că experienţa internaţională îmi va fi absolut necesară pentru a putea atinge toate obiectivele propuse.” Adrian Tudoscă a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori. El deţine o diplomă de master în management financiar şi pieţe de capital.
-
100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Iulian Maxim, manager general Ajusto (parte a Engie România)
Iulian Maxim este responsabil de dezvoltarea proiectului Ajusto, coordonând o echipă de şapte oameni. El lucrează de peste 10 ani pentru grupul Engie, timp în care a ocupat diverse poziţii în zona comercială (vânzări prin canale alternative, call center). Anterior, a lucrat aproximativ şase ani pentru industria bancară şi IT în poziţii de business development.
La finalul anului 2016, grupul Engie România a investit circa 200.000 de euro în lansarea proiectului descris de către reprezentanţii companiei drept unul intraprenorial – platforma Ajusto.ro, prin intermediul căreia clienţii – persoane fizice sau firme pot opta pentru servicii precum amenajări interioare, instalaţii sanitare şi electrice, curăţenie şi curăţarea obiectelor de prin casă – canapele, saltele sau covoare. În 2018, Ajusto a înregistrat venituri de aproximativ 150.000 euro, dublu faţă de 2017. Anul acesta, reprezentanţii Ajusto au în plan o investiţie de 100.000 de euro, direcţionată în primul rând în recrutarea oamenilor, „indiferent că vorbim de viitori colegi, colaboratori direcţi sau parteneri de execuţie care să întregească grupul celor 70 de firme partenere”, dar şi în dezvoltarea unei noi versiuni a platformei online. Maxim a urmat cursurile Universităţii Româno-Americane din Bucureşti, este de profesie economist şi îi place să se implice în activităţi de voluntariat. „Am 40 de ani, sunt căsătorit şi tatăl a două fetiţe, pentru care îmi dedic aproape tot timpul după job. Când mai am timp, îmi place să alerg prin păduri şi munţi şi să mă ocup în unele weekenduri de microproducţia de vin a familiei mele”, se autodescrie el în câteva cuvinte. -
100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Cristina Costache, Privacy Manager Strauss Group
Începând cu anul acesta, Corina Costache îşi împarte timpul între funcţiunea locală de legal manager şi cea de privacy manager al diviziei de cafea Europa, în cadrul căreia are opt ţări în subordine (Germania, Rusia, Ucraina, Serbia, Polonia, România, Elveţia şi Olanda). „Este o provocare imensă coordonarea mai multor jurisdicţii şi echipe şi plierea unor principii derivate din legislaţii restrictive precum GDPR-ul în afara EEA”, îşi descrie ea responsabilităţile. Din rândul celor mai recente realizări, menţionează coordonarea unui proiect de protecţie a datelor, respectiv integrarea acestei noi funcţiuni în cadrul departamentului pe care îl coordonează, alături de toate celelalte domenii pe care le gestionează: corporate, commercial, regulator, proprietate intelectuală, litigii etc. Corina Costache şi-a început cariera juridică sub îndrumarea mamei ei, de profesie tot avocat. În 2006, şi-a început activitatea în cadrul unei case de avocatură şi a avut primul contact cu consultanţa de business. De-a lungul timpului, a lucrat ca şi consultant în dezvoltare imobiliară, documente expaţi, asistenţă clienţi multinaţionale în diverse proiecte de fuziuni şi achiziţii, conflicte de muncă, relaţia cu autorităţile. Lucrează în cadrul grupului Strauss în departamentul juridic de mai bine de 11 ani. Din rândul proiectelor sale, enumeră achiziţia mărcilor Amigo de către grupul Strauss, în care a coordonat partea juridică. „Pe lângă complexitatea tranzacţiei, aceasta a atras multe domenii: proprietate intelectuală, concurenţă, comercial, corporate, au fost implicate părţi din aproape toată lumea: de la aprobări din Japonia, semnatari din Brazilia, România, Israel, Olanda, la bănci şi avocaţi din Londra.” În ceea ce priveşte experienţa internaţională, spune: „Este o experienţă fantastică atât din punct de vedere profesional, cât şi personal. Oportunitatea de a vizita mai multe locaţii şi de a întâlni, colabora şi împărtăşi experienţe cu oameni din diferite culturi este de nepreţuit din punctul meu de vedere. Te ajută să vezi lumea cu alţi ochi”.
-
O tânără din Cluj a făcut o aplicaţie care ajută pacienţii să ştie cum se pot combina medicamentele pentru evitarea de reacţiile adverse
Edith Karda a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a lucrat la aplicaţia web câteva luni, din toamna anului trecut, aceasta constituind şi tema lucrării sale de licenţă la absolvirea facultăţii.
„Am dezvoltat o aplicaţie web, <Medinfo>, care analizează posibilele reacţii dintre medicamente şi alimente sau între diverse combinaţii de medicamente, care a constituit şi lucrarea mea de licenţă. Aplicaţia se adresează atât medicilor şi farmaciştilor, cât şi pacienţilor care folosesc mai multe combinaţii de medicamente şi oferă accesul la o bază de date internaţională de peste 13.000 de medicamente şi suplimente alimentare. Proiectul este util pacienţilor care pot verifica, astfel, dacă pot lua două sau mai multe medicamente în acelaşi timp, ca nu cumva să aibă efecte adverse, dar îi ajută şi pe medici în prescrierea unor reţete. M-am inspirat de la bunica mea, care are multe medicamente de luat şi m-am gândit că în situaţia ei sunt multe persoane în vârstă, care evită, astfel, o posibilă intoxicaţie cu medicamente. Aplicaţia îi ajută şi pe farmacişti, care, la fel, pot elibera medicamente fără riscuri asupra unor pacienţi. Am început să lucrez la aplicaţie din toamna anului trecut timp de câteva luni”, a spus Edith Karda.