Tag: agentie

  • După scăderi de aproape 50%, operatorii din turism se aşteaptă la vânzări duble odată cu începerea campaniei de vaccinare contra COVID-19. Unde călătoresc acum românii

    Turoperatorul Cocktail Holidays a încheiat anul trecut cu un volum de vânzări cu peste 50% mai mic decât cel din 2019, în contextul în care industria turistică este una dintre cele mai afectate din cauza pandemiei de COVID-19. Anul acesta, odată cu începerea campaniei de vaccinare, estimările agenţiei vizează însă un volum dublu faţă de 2020.

    „Am încheiat anul cu un rulaj mult mai mic decât ne aşteptam la începutul anului 2020. Avantajul nostru este, însă, portofoliul variat de produse, cu mai multe destinaţii, pe care operăm de foarte mulţi ani. Astfel, pe sezonul estival, am avut chartere cu încărcare bună pe Grecia şi, apoi, când s-au deschis graniţele, şi pe Turcia.  Pe final de an, au mers foarte bine charterele de Egipt, mult mai bine decât în anii precedenţi. După aproape un an de stat acasă, turiştii au preferat să  rezerve şi să meargă în vacanţă în sezonul de iarnă. Am observat un trend ascendent al călătoriilor şi  în ianuarie, spre deosebire de alţi ani, când vedeam asta abia din martie. Ne-am adaptat permanent la schimbările legate de restricţiile de călătorie şi am redus mult valoarea avansurilor de la turişti, iar cu partenerii am negociat termene de plată mult mai permisive”, spune Dan Goicea, CEO Coktail Holidays.

    Pe fondul crizei sanitare, în iulie 2020 agenţia a inclus în pachetele sale ş asigurarea de călătorie standard cu protecţie împotriva COVID-19, atât în timpul călătoriei, cât şi anterior plecării la destinaţie. Totodată, odată cu introducerea prezentării unui test COVID-19 negativ la destinaţie, reprezentanţii agenţiei spun că au încheiat un parteneriat cu două clinici medicale pentru ca turiştii să beneficieze de tarife prefenţiale şi prioritate la programare.

     

    În paralel cu sejururile deja existente pe destinaţiile estivale operate în mod tradiţional – Grecia, Turcia şi Egipt, anul acesta agenţia anunţă că a introdus în ofertă un zbor charter nou, din Craiova, către staţiunea egipteană Sharm El Sheikh, iar din Cluj va fi reluat charterul către Rodos (Grecia), suspendat în sezonul estival 2020. În Egipt, unde reprezentanţii businessului spun că gradul de ocupare al hotelurilor nu depăşeşte 50%, un sejur de 7 nopţi la All Inclusive, în care sunt incluse asigurarea de călătorie şi transferurile porneşte de la 348 de euro/persoană.

    „Dacă se vor ridica restricţiile de călătorie, vom relua, bineînţeles, şi charterele către Spania şi Cipru, care au fost închise în 2020. Sperăm să avem un sezon estival cât mai aproape de normal, ţinând cont că a început şi campania de vaccinare, iar turiştii s-au obişnuit şi ei cu ideea de a călători pe timp de pandemie“, afirmă Dan Goicea.

    El adaugă că într-un scenariu optimist, anul acesta se aşteaptă la un volum de vânzări dublu faţă de 2020. „Piaţa turistică a redevenit una last minut, iar turiştii vor să plătească cât mai târziu, nu îşi mai rezervă vacanţele din timp, aşa cum o făceau înainte. De aceea, am venit în întâmpinarea turiştilor noştri cu oferte pretabile pentru noul tip de comportament.”
    În luna februarie compania anunţă o serie de reduceri asociate cu tradiţionala perioadă a târgurilor de turism.

    Astfel, luna aceasta, care în mod tradiţional este asociată cu perioada târgurilor de turism,  turoperatorul Cocktail Holidays a pregătit o campanie online de reduceri şi condiţii speciale pentru turiştii care doresc să calatorească sezonul acesta.

     

  • Tot ce trebuie să ştie contribuabilii: ANAF a publicat un ghid pentru contribuabilii care realizează venituri din profesii liberale

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent pe site-ul instituţiei “Ghidul fiscal al contribuabililor care realizează venituri din profesii liberale” care aduce clarificări legate de obligaţiile fiscale pentru persoanele care obţin venituri din profesii liberale.

    Contribuabilii persoane fizice care realizează venituri din profesii liberale din România au obligaţia să se înregistreze la organul fiscal competent, să declare veniturile şi să plătească impozite, taxe, contribuţii şi alte sume la bugetul general consolidat”, aşa cum scrie în introducerea materialului informativ.

    Veniturile din profesii liberale, cu titlu de exemplu, veniturile obţinute de către: medici, avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, experţi tehnici şi contabili, contabili autorizaţi, auditori financiari, consultanţi fiscali, arhitecţi, traducători, sportivi, precum şi alte persoane fizice cu profesii reglementate în condiţiile legii.

    În categoria venituri din profesii liberale sunt cuprinse veniturile obţinute de către persoane fizice cu profesii reglementate în condiţiile legii şi care îndeplinesc cel puţin 4 din următoarele criterii:

    1. persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului şi a modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru;
    2. persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi;
    3. riscurile inerente activităţii sunt asumate de către persoana fizică ce desfăşoară activitatea;
    4. activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfăşoară;
    5. activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacităţii intelectuale şi/sau a prestaţiei fizice a acesteia, în funcţie de specificul activităţii;
    6. persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare şi supraveghere a profesiei desfăşurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective;
    7. persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terţe persoane în condiţiile legii.

    Persoanele care obţin venituri din profesii liberale au obligaţia depunerii, la organul fiscal în a cărui   rază   teritorială   îşi   au   sediul   de   desfăşurare a  activităţii,    ”Declaraţiei de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere“ – formularul 070, aşa cum scrie în ghidul publicat pe site-ul instituţiei.

    Puteţi consulta materialul informativ integral al ANAF AICI

     

  • Ce tendinţe s-au remarcat în rândul companiilor pe zona online în 2020

    Agenţia de email marketing White Image prezintă bilanţul pentru 2020 şi trece în revistă principalele tendinţe care se vor menţine şi anul acesta în mediul online. O schimbare considerabilă remarcată de agenţie în anul precedent a fost creşterea comunicării prin SMS în zona de retail, împreună cu o dezvoltare a zonelor de creaţie, strategie şi implementare pentru mesajele transmise şi a campaniilor derulate.

    În 2020, digitalizarea şi axarea pe componenta online au cunoscut cea mai mare dezvoltare. Reprezentanţii agenţiei notează că nevoia multor companii de a migra către online, atât drept canal de vânzare, cât şi de suport şi interacţiune cu clienţii, a dus la o creştere a interesului pentru securitatea datelor companiei şi consumatorilor.

    În ceea ce priveşte perioadele aglomerate, s-au remarcat lunile martie – mai, în perioada stării de urgenţă, cât şi ultimele trei luni din an. Octombrie, noiembrie şi decembrie au cunoscut o creştere a volumelor, dar, dat fiind contextul şi dezvoltarea comerţului online, diferenţele nu au mai fost atât de mari ca în anii precedenţi atât în vânzări, cât şi în număr de campanii lunare. „În 2020, în domeniul nostru de activitate, am remarcat că reducerea interacţiunii offline a generat noi nevoi de comunicare care au dus la accelerarea digitalizării în multe business-uri şi domenii de activitate”, spune Graţiela Lupu, Managing Partner, într-un comunicat de presă.

    „Atenţia mărită faţă de online a făcut ca în 2020 rezultatele generate de email marketing să crească considerabil în comparaţie cu anii anteriori, efecte resimţite începând cu luna martie, atât în ceea ce priveşte ratatele de deschidere a emailurilor, cât şi ratele de click. Aceste creşteri au atins 70% şi s-au reflectat, desigur, şi în ratele de conversie”, a declarat Andrei Georgescu, fondatorul White Image.

    În 2020, agenţia a ajuns la o cifră de afaceri de 1,5 milioane euro. „Acum, la început de 2021, putem spune că anul acesta a început în forţă cu multe nevoi de redefinire a multor mesaje automate, dar şi a multor abordări de procese de business care să pună clientul final în centrul atenţiei. Mailul a devenit canalul principal de comunicare în numeroase domenii, în special cel financiar. Totodată, pentru toate domeniile, o comunicare clară în momentele cheie poate reduce mult cheltuielile de call center, de suport, de retur, în cazul magazinelor online, şi nu numai. Nu în ultimul rând, vedem favorizate comunicările empatice în care clientul este pe primul plan, nu produsul în sine. Miza comunicării a început să schimbe de la mesajul: «cumpără acum» către un mesaj mai orientat către contextul în care se află fiecare client”, a declarat Andrei Georgescu.

  • Acum Ştii

    JYSK

    Motivaţie:
    Campania „Acum ştii” s-a născut la iniţiativa JYSK România, din dorinţa de a sprijini activitatea de combatere a fenomenului de violenţă domestică a Asociaţiei Anais. Campania îşi propune să aducă în faţa publicului problema violenţei domestice şi efectele sale asupra victimelor şi apropiaţilor victimelor. Nevoia de informare este cu atât mai acută în perioada de izolare şi distanţare socială. Pentru victimele violenţei domestice, mai mult timp petrecut acasă înseamnă mai multă violenţă şi mai multă durere. Prin această campanie şi platforma www.AcumStii.ro, JYSK şi Asociatia Anais şi-au propus să răspundă la întrebarile puse cel mai des despre fenomenul violenţei domestice. Campania se adresează atât victimelor, cât şi publicului general, care nu trebuie să privească cu indulgenţă violenţa domestică sau să o considere normalitate.

    Descrierea proiectului:
    Campania s-a desfăşurat între 10 iulie 2020 – 10 august 2020. Site-ul include o secţiune de sfaturi care să ajute victimele violenţei domestice să treacă mai uşor prin perioada pandemiei de coronavirus, perioadă în care sunt nevoite să petreacă mai mult timp cu agresorul. Campania a fost promovată pe canalele Social Media ale JYSK şi Asociaţiei Anais, în magazinele companiei, în presa online şi print. În campanie s-au implicat 3 reprezentanţi JYSK, 4 ai agenţiei de comunicare GMP PR. Persoane implicate: 3 reprezentanţi JYSK, 4 reprezentanţi ai Asociatiei Anais, 4 reprezentanţi ai agenţiei GMP PR. 

    Efecte:
    Vizitatorii site-ului AcumStiu.ro pot afla informaţii despre cele opt tipuri de violenţă domestică, despre modalităţile de obţinere a unui ordin de protecţie, despre cum sunt afectaţi copiii expuşi la violenţă şi despre semnele unei relaţii abuzive.

  • O agenţie locală specializată în vacanţe exotice îşi extinde portofoliul şi include în ofertă destinaţii din Europa

    Ca răspuns la scăderea cererii din industria turistică pe fondul răspândirii pandemiei de coronavirus, jucătorii din domeniu caută să se reinventeze pentru a încuraja clienţii să plece din nou în vacanţă. Una dintre soluţiile găsite de reprezentanţii Eturia, agenţie specializată pe vacanţe exotice, a fost lărgirea portofoliului prin includerea în oferta de destinaţii şi ţări europene, sejururile în Europa fiind disponibile până acum la cerere, doar clienţilor fideli. Astfel, agenţia va avea de acum în oferă destinaţii din Grecia, Cipru, Elveţia, Islanda, Italia sau Sudul Franţei.

    Potrivit reprezentanţilor Eturia, în topul preferinţelor clienţilor companiei se află în continuare grupurile cu tour-leader Eturia, pachete care au totul inclus (de la zborurile până la destinaţie şi zboruri interne cu taxele de aeroport incluse, cazări selecţionate şi mesele specificate în program şi până la ghizi locali, excursii, taxe de acces la obiective, transferuri, chiar şi bacşişurile şoferilor şi ghizilor). Agenţia a decis şi să limiteze numărul maxim de participanţi, astfel încât să poată fi respectată distanţa socială.

    „Ne gândim la siguranţa tuturor, asigurarea medicală, una dintre cele mai complexe de pe piaţă, este inclusă implicit în toate pachetele noastre şi acoperă îmbolnavirea de COVID-19 înainte sau în timpul călătoriei. Iar, pentru a reduce la minimum orice risc în grupurile noastre, acestea vor avea un numar redus de turişti – vom închide grupurile la 12, 14 sau 16 persoane, în funcţie de specificul circuitului şi destinaţiei. Mai mult, în acest timp de vacanţe, vom folosi sisteme audio guide, pentru ca persoanele din grup să nu fie nevoite să stea aproape de ghidul local pentru a auzi informaţia şi să se poată păstra distanţarea socială,” a spus Ana Maria Gherasim, sales manager Eturia. 

  • În plină pandemie, când multe ţări au devenit inaccesibile, Grecia rămâne una dintre puţinele opţiuni de concediu pentru români. Cât costă un sejur în insulele elene

    „La noi, Grecia era pe locul I, cu peste 50% din operarea noastră de vară, către opt insule, săptămânal. Înainte de pandemie, charterele pentru luna iunie erau pline, aveam chiar şi liste de aşteptare. Acum însă suntem la jumătate din volumul normal. Multă lume nu e hotărâtă să plece, mulţi aleg să plece cu maşina”, descrie Dan Goicea, proprietar şi CEO al touroperatorului de turism Cocktail Holidays, comportamentul turiştilor la scurt timp după ieşirea din starea de urgenţă, în cadrul unei conferinţe de presă. În 2019, compania a înregistrat un volum de vânzări de 25 de milioane de euro şi o cifră de afaceri de 5,4 milioane de lei, însă pentru anul acesta estimările vizează o scădere de peste 50%, cifra de afaceri bugetată pentru 2020 fiind de 2,54 mil. lei.

    În ciuda cererii scăzute, Grecia rămâne în continuare prima opţiune a clienţilor companiei, mai ales prin prisma faptului că Turcia, o altă destinaţie aflată în topul preferinţelor turiştilor români, este momentan inaccesibilă, primul zbor fiind planificat de reprezentanţii companiei după data de 17 iulie. „Acum ne concentrăm pe Grecia – Creta, Rhodos, Santorini şi Zakynthos”. Primul val de turişti, adaugă el, nu este atât de mare, „dar sper că vom reuşi cu valul doi să încărcăm avioanele şi să recuperăm pierderile.”

    Iar dacă în alţi ani cererile de returnare a banilor pentru sejururile achitate erau de sub 1%, pe motive precum un eventual divorţ sau o îmbolnăvire, anul acesta, în martie, când agenţia încasase deja avansuri chiar şi de 60-80% pe Egipt sau de 20% pe Grecia, un procent important din turişti – circa 30% – au optat pentru această variantă.

    „Prima dată au cerut banii cash. Apoi le-am acordat, pentru perioada când am anulat zborurile, mutare la acelaşi preţ anul viitor, deşi ştim că după un asemenea an tarifele cresc”, spune executivul. Potrivit Mariei Goicea, implicată şi ea în business, cifrele s-au mai schimbat însă de atunci, când şocul noii situaţii era încă puternic. „Pe măsură ce am procesat anumite rezervări am ajuns la 18% (cereri de returnare a banilor – n. red.)”.

    În schimb, aproximativ 60% dintre turiştii care au fost nevoiţi să amâne plecarea şi-au reprogramat vacanţa fie anul acesta, mai târziu, fie anul viitor, iar cei care nu au cerut banii înapoi şi nici nu au putut alege o nouă dată au preferat să ceară un voucher contravaloric. „Este prima dată când avem rezervări atât de multe cu un an înainte pentru sezonul estival. În 2020, cea mai mare parte a sezonului estival este pierdută, însă, ca turoperatori, încercăm să recuperăm cu destinaţii care au un sezon mai extins, precum Egipt sau Emiratele Arabe Unite”, notează Dan Goicea.

    De altfel, spune el, sejururile exotice nu au fost foarte afectate în cadrul ofertei agenţiei, deoarece acestea sunt organizate cu precădere în perioada de toamnă şi cea a sărbătorilor de iarnă. „În funcţie de destinaţie mai avem şi în primăvară. Ca destinaţii pentru aceste sejururi, ne axăm pe Thailanda cel mai mult, dar mai oferim pachete şi pe Sri Lanka sau Maldive. Dar anul acesta noi nu am fost nevoiţi să anulăm grupuri pe destinaţii exotice.”
    Una dintre măsurile luate de agenţie pentru a creşte rata cererilor a fost să includă în oferte transportul turiştilor din alte oraşe, precum Braşov, la aeroportul din Bucureşti.

    Dan Goicea este de părere că „avionul rămâne o variantă destul de sigură, sistemul de ventilaţie funcţionează cu filtre hepa, ca la camerele de chirurgie”, chiar dacă în rândul turiştilor principala temere este infectarea cu COVID-19 la bordul aeronavelor. O altă întrebare frecvent întâlnită în această perioadă în rândul clienţilor, remarcă el, este legată de o eventuală asigurare medicală pentru COVID. „Suntem întrebaţi dacă avem asigurare medicală pentru COVID – momentan nicio firmă nu pune acest lucru la dispoziţie.

    Toate pachetele noastre au însă inclusă o asigurare de călătorie şi storno.” Astfel, în cazul în care un turist se îmbolnăveşte la destinaţie, acestuia i se plăteşte abonamentul medical şi i se returnează banii pentru serviciile turistice neutilizate, explică el. O altă întrebare este legată de obligativitatea de a intra sau nu în carantină la întoarcerea în România, însă lista cu zona verde care cuprinde statele pentru care nu se aplică această măsură include şi Grecia. Nici condiţiile de siguranţă de la destinaţie nu ocolesc lista de întrebări, iar în legătură cu acest aspect Dan Goicea spune că în hotelurile cu care agenţia colaborează personalul foloseşte măşti şi viziere, iar obiectele frecvent folosite, de pildă telecomenzile din camere, sunt învelite în pungi de plastic.

    O discuţie des întâlnită în această perioadă se referă la posibila creştere a preţurilor. Familia Goicea spune însă că în străinătate şi, în cazul de faţă, în Grecia, din contră, preţurile pachetelor au scăzut puţin în unele cazuri, lucru care diferă de la hotel la hotel. „În Santorini, un hotel a hotărât să aplice un discount de 60% pentru turiştii care vin în luna iulie, oferta fiind la 4 stele cu mic dejun, la 500 de euro/persoană pe 7 nopţi, cu taxe de aeroport şi asigurare medicală inclusă. Le recomandăm turiştilor să vâneze oferte”, spune Maria Goicea, manager de marketing la Cocktail Holdays.

    Dacă ar fi să găsim un lucru bun la nivelul întregii crize în care se află turismul pe fondul pandemiei, ar fi acela al creşterii turismului intern. Potrivit unui studiu realizat de Hospitality Culture Institute alături de firma de cercetare de piaţă EXACT Business Solutions, 50% dintre români vor să îşi petreacă vacanţa din următoarea perioadă în ţară în contextul COVID-19, printre destinaţiile preferate de români numărându-se Braşov, Constanţa sau Cluj-Napoca. În acest context, şi familia Goicea s-a orientat şi pe vacanţele interne.

    „Cocktail Holidays este cunoscut pentru pachete cu avionul în străinătate, dar începând cu sezonul acesta am dezvoltat şi partea de turism intern, văzând că avem mulţi turişti care doresc totuşi o vacanţă în România şi ne cer aceste oferte”, spune executivul. În ceea ce priveşte pachetele alese, cele mai multe cereri au fost pentru litoralul românesc, Olimp, Mamaia, Eforie Nord numărându-se printre opţiuni, dar şi în Deltă, la conacele din Ardeal sau la mânăstiri. Media unei vacanţe pe litoral este de 5 nopţi. „Un exemplu de pachet pentru două persoane ar fi la hotel de 3 stele cu all inclusive în Eforie Nord la 2.800 de lei/doi adulţi.”

    Voucherele de vacanţă nu au mai fost de prea mare ajutor însă, deoarece tarifele au crescut şi ele exponenţial. Sezonul începe la 1 iulie, se scurtează perioada de profit, iar distanţarea reduce numărul de turişti care au acces într-un anumit spaţiu, notează Goicea câteva dintre motivele care i-ar fi determinat pe cei care deţin businessuri în acest sector să majoreze preţurile. „Turismul românesc nu poate prelua turişti cu alte pretenţii, de un alt nivel. Pe Grecia competiţia e foarte mare, nu îşi permit să pună tarife atât de mari. Dar, bineînţeles, pentru că nu toată lumea doreşte să folosească avionul, putem să găsim şi în România opţiuni, deşi nu la aceleaşi condiţii.”

    În ceea ce priveşte echipa Cocktail Holidays, care în prezent numără 45 de angajaţi, executivul spune că nu s-a renunţat la nimeni şi nici nu a fost trimis nimeni în şomaj tehnic. „Avem nevoie de specialişti, care nu se formează în două şi nici în şase luni. Am renunţat doar la angajaţii de probă – juniori – pentru că vara, de obicei, angajăm studenţi, masteranzi. La finalizarea contractelor determinate i-am disponibilizat.”

  • Primul tratament împotriva Covid-19 autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului

    Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) a recomandat ca medicamentul anti-viral remdesivir să fie autorizat pentru a trata pacienţii cu COVID-19 în Uniunea Europeană.

    “Remdesivir este primul medicament COVID-19 recomandat pentru autorizare în UE”, a declarat agenţia într-un comunicat.

    Comitetul pentru medicamente umane (CHMP) al EMA a declarat că va fi testat pe adulţi şi adolescenţi de la vârsta de 12 ani cu pneumonie care necesită oxigen suplimentar.

    Remdesivir a fost apreciat şi de preşedintele american Donald Trump precum şi de alţi oficiali din domeniul sănătăţii drept unul dintre medicamentele cele mai promiţătoare pentru combaterea COVID-19. Un studiu efectuat în aprilie a arătat pacienţilor cu coronavirus tratat cu medicamentul antiviral remdesivir s-au recuperat în medie în 11 zile, comparativ cu 15 zile pentru cei care au primit un placebo.

    Înseamnă că pacienţii tratati cu medicamentul au avut un timp de recuperare cu 31% mai rapid decât cei care au primit un placebo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANAF: Chestionarele de stabilire a rezidenţei fiscale se pot depune electronic

    Persoanele fizice care sosesc/pleacă în/din România pentru o perioadă ce depăşeşte în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, pot depune electronic chestionarele de stabilire a rezidenţei fiscale, conform celui mai recent comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

    Astfel, Chestionarul pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România (Z015) şi Chestionarul pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România (Z017) sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (www.anaf.ro), secţiunea ”Servicii online”, rubrica ”Declaraţii electronice”, de unde pot fi descărcate de contribuabili. De asemenea, chestionarele privind stabilirea rezidenţei fiscale pot fi accesate de contribuabili şi la următorul link: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/declaratii_electronice/descarcare_declarati i/

    După completare, chestionarele pot fi depuse prin intermediul serviciului Spaţiul Privat Virtual (www.anaf.ro) sau prin serviciul de depunere online disponibil pe website-ul www.eguvernare.ro.

    Informaţii suplimentare cu privire la stabilirea rezidenţei fiscale sunt publicate pe website-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, secţiunea ”Asistenţă contribuabili”, rubrica ”Ghiduri curente”, fiind incluse în ”Ghidul privind rezidenţa fiscală a persoanelor fizice” (material publicat în limba română şi limba engleză).

    Ghidul poate fi accesat la următoarele adrese de internet: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Ghid_StabilireaRezidenteiFiscale_Edit ie2019_RO.pdf respectiv https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Ghid_StabilireaRezidenteiFiscale_Edit ie2019_EN.pdf

    Totodată, precizăm că formularele prevăzute de art. 230 şi 232 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi depuse de contribuabilii persoane fizice şi juridice şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin intermediul Formularului de contact din cadrul serviciului Spaţiului Privat Virtual, în formatele PDF, JPEG, TIFF sau într-o arhivă de tip ZIP care nu poate depăşi 5 MB.

    Contribuabilii pot beneficia şi de asistenţă telefonică cu privire la modul de completare şi depunere a chestionarelor privind stabilirea rezidenţei fiscale, precum şi a formularelor prevăzute de art. 230 şi 232 din Codul fiscal prin apelarea Call-center-ului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la numărul de telefon +40314039160.

     

     

  • Agenţia americană de rating S&P: Guvernul s-a angajat neoficial să nu crească pensiile cu mai mult de 10% şi să facă o reformă fiscală după alegerile parlamentare pentru a corecta deficitele bugetare scăpate de sub control

    Agenţia americană de rating S&P a menţinut calificativul acordat României păsuind guvernul până la alegerile parlamentare pentru luarea unor măsuri de reformă şi restructurare bugetară.

    S&P lasă să se înţeleagă că guvernul nu va majora cu mai mult de 10% pensiile din luna septembrie, faţă de 40% cât prevede legea.

    Creştea pensiilor este total nesustenabilă şi dezechilibrează major bugetul de stat.  Analiştii agenţiei se aşteaptă la o scădere economică în aceste an de 5% faţă de 1,9% cât este prognoza oficială a guvernului. Anul viitor, agenţia estimează o creştere economică de 4%.

    Pentru că nu are bani, pachetul de măsuri pentru relansarea economiei promis de guvern nu este atât de substanţial, numai 3% din PIB, fiind cel mai slab pachet de relansare din regiune.

    Decizia agenţiei americane de a menţine ratingul şi de a nu trimite acum România în categoria junk este văzută diferit.

    Florin Cîţu, ministrul Finanţelor laudă performanţele guvernului considerând că deciziile adoptate în criză au stat la baza menţinerii ratingului.

    La polul opus, PSD consideră că guvernarea PNL este dezastruoasă, iar ceea ce invocă ministrul Finanţelor ca fiind lucruri pozitive vin din perioada guvernării PSD. PSD menţionează că singurul lucru pe care l-a făcut PNL a fost să majoreze datoria publică a României cu 80 de miliarde de lei.

    Problema principală a României în această criză este situaţia foarte proastă a finanţelor publice şi deficitul bugetar în creştere şi care nu poate fi corectat decât prin măsuri dure, de tăieri de cheltuieli şi majorări de taxe, pe care nici un guvern nu vrea să le ia.

    Numai în acest an, deficitul bugetar va fi de 72 de miliarde de lei în varianta optimistă şi peste 100 de miliarde de lei în varianta pesimistă avansată de analişti.

    Până acum, situaţia economică în România este stabilă, în special datorită intervenţiilor BNR pe piaţa monetară şi valutară.

    BNR a scăzut dobânzile şi a început să finanţeze indirect guvernul prin achiziţia de titluri de stat de pe piaţa secundară.

     

  • „Lista neagră” a aeroporturilor întocmită de Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţă a Aviaţie

    Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei a întocmit o „listă neagră” a aeroporturilor, care cuprinde ţările cu risc ridicat de transmitere a coronavirusului. Potrivit instituţiei, lista va fi actualizată regulat şi va constitui un ghid pentru zboruri şi turism.

    Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei, un organism oficial al Uniunii Europene, a publicat „lista neagră” a aeroporturilor situate în 34 de ţări cu transmitere ridicată a coronavirusului.
    Lista, care va fi actualizată regulat şi va constitui un ghid pentru zboruri şi turism, a fost creată pe baza datelor ştiinţifice ale OMS, ECDC şi alte instituţii din domeniul sănătăţii.

    În ceea ce priveşte ţările europene, EASA include următoarele state pe „lista neagră”: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia şi Marea Britanie.

    Raportul EASA privind zborurile are o secţiune separată pentru ţările din afara UE. „Lista neagră” pentru ţările terţe include: Brazilia, Republica Dominicană, Statele Unite ale Americii, Emiratele Arabe Unite, Japonia, India, Indonezia, Iran, Ecuador, Canada, Qatar, Columbia, Kuweit, Belarus, Mexic, Bangladesh, Ucraina, Pakistan, Peru, Rusia, Arabia Saudită, Singapore, Turcia şi Chile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro