Tag: adolescenti

  • Povestea uneia dintre cele mai periculoase bande de stradă din lume. Suma fabuloasă pe care o câştiga anual

    Grupul a fost înfiinţat în anii 1980 în Los Angeles, format din imigranţii refugiaţi care au fugit de războiul civil din El Salvador. Alţi membri au venit din Honduras, Guatemala şi Mexic. „MS” înseamnă „Mara Salvatrucha”, o alăturare a cuvintelor „Mara” , care înseamnă „bandă”, „Salva”, de la „Salvador” şi „trucha”, care se traduce aproximativ ca „băieţii deştepţi ai străzii”. 13 reprezintă poziţia lui M în alfabet. MS-13 şi-a câştigat „reputaţia” datorită violenţelor extreme şi crimelor comise, iar potrivit FBI grupul s-a extins în 46 de state.

    În 2012, MS-13 a fost desemnat drept o „organizaţie criminală transnaţională”, plasat alături de carteluri internaţionale mult mai mari, cum ar fi grupul mexican Zetas, Yakuza din Japonia sau  Camorra din Italia.  Grupul îşi recrutează oamenii din rândul adolescenţilor săraci, pe care îi supune unor probe crunte de iniţiere.

    Mai exact, aceştia sunt subiecţii unor bătăi violente pentru a face parte din grup şi, ulterior, trebuie să facă ei înşişi o crimă în numele grupului pentru a fi considerat membru valoros. Se spune că a abandona M13 este şi mai grav, mai exact cei care vor să plece sunt ucişi.

    O evaluare a FBI din 2008 arăta că MS-13 are între 6.000 şi 10.000 de membri doar în SUA, iar înafara graniţelor ţării numărul acestora este şi mai mare. Venitul anual al grupului este de aproximativ 31 de milioane de dolari,  potrivit informaţiilor poliţiei, bani obţinuţi,  în special, din din droguri şi jafuri. 

  • Blestemul loteriei. Ce s-a întâmplat cu această familie după ce a câştigat milioane la loto

    Gareth şi Catherine Bull au devenit milionari peste noapte după ce au câştigat în 2012 peste 40 de milioane streline la loto. Însă, ulterior, Gareth s-a mutat din casa familiei, în timp ce Catherine continuă să locuiască acolo cu cei doi fii adolescenţi.

    Bărbatul în vârstă de 45 de ani locuieşte acum într-o cabană cu trei dormitoare, aflată la peste o milă distanţă. „Căsătoria era consumată de ceva timp. Sincer, nu erau foarte bine nici când au câştigat, dar au crezut că acest câştig îi poate ajuta. Dar blestemul loteriei pare să îi fi afectat şi pe ei”, declara o cunoştinţă.

    Familia Bull reprezintă, însă, doar unul dintre cazurile care au trecut prin această situaţie. Un alt exemplu sunt Les şi Samantha Scadding, care au câştigat 45,5 milioane de lire în 2009 şi au divorţat în 2013, dar şi Adrian şi Gillian Bayford, care au câştigat 148 milioane lire sterline în 2012, şi s-au despărţit doar un an mai târziu. Jason şi Victoria Jones erau căsătoriţi de mai puţin de o lună, când au câştigat 2,3 milioane de lire în 2004. Perechea a divorţat anul trecut, în august, după ce doamna Jones a întâlnit un om de afaceri de o sută de ori mai bogat decât soţul ei.

    Un alt exemplu al „blestemului loteriei” este Jane Park, cea mai tânără câştigătoare, care la 17 ani a câştigat 1 milion de lire sterline. Câţiva ani mai târziu aceasta a dat în judecată loteria, motivând că „viaţa sa era de 10 ori mai bună” înainte de a fi câştigat.

     

  • Doi puşti de 14 ani au venit cu o idee de afacere surprinzător de simplă. Au obţinut o finanţare de 50.000 de dolari

    Doi adolescenţi de 14 ani din SUA au găsit o soluţie ingenioasă la o problemă foarte stresantă pentru toate mamele, scrie Daily Mail

    Sam Nassif şi Oliver Greenwald din Denver au născocit un fel de farfurie de napolitană care se pune în jurul conului astfel încât îngheţata când se topeşte nu se va mai scurge pe mână sau pe haine. Potrivit cotidianului britanic, celor doi le-a venit ideea pentru această invenţie când aveau 10 ani. “Într-o zi am trecut pe lângă un magazin ce vindea îngheţată şi am văzut doi copii cu îngeţată curgându-le pe mâini şi pe haine, iar mama lor stătea lângă ei cu şerveţelul în mână. Ne-am gândit că ar trebui să facem ceva în privinţa asta”, au declarat cei doi.

    Au vorbit cu un producător pentru realizarea unui model 3D al lui Drip Drop şi potrivit lor au testat peste 100 de ingredinte până au găsit combinaţia câştigătoare.

    Au ieşit pe locul doi la un concurst de inveţii în 2011, iar anul trecut au impresionat juriul de la emisiunea de pitching de idei de afaceri, Shark Tank. Mai mult, cei doi au obţinut o finanţare de la Barbara Corcoran în valoare de 50,000 de dolari pentru 33% din afacere. 

  • Care este povestea jocului ce ucide adolescenţi din toată Europa. Toate mamele din ţară ar trebui să ştie

    Jocul se răspândeşte acum în toată Europa. Potrivit plymouthherald.co.uk,  autorităţile belgiene şi franceze au avertizat părinţii din aceste ţări după ce mai multe cazuri similare celor din Rusia au fost raportate.  

    Potrivit presei internaţionale, acesta este un joc în mediul online care îi determină pe tineri să îndeplinească 50 de sarcini, pe parcursul a 50 de zile; jucătorii trebuie să le trimită o poză ”administratorilor” care le trimit misiunile, astfel încât să demonstreze că şi-au îndeplinit aceste sarcini.

    Jocul îi provocă pe utilizatori la acţiuni periculoase, precum: ”Trezeşte-te la 4.20 şi urmăreşte videoclipuri înfricoşătoare”; Ziua 26: vei primi data morţii tale”, ”Ziua 28: Nu vorbi cu nimeni”, ”Ziua 50: Sari de pe acoperiş” şi altele, parte a unor scenarii de groază.

    Se crede că bărbagul Filip Budeikin s-ar aflat în spatele acestei isterii – el a fost arestat la finalul lunii februarie. Budeikin îşi asumă iniţierea acestui joc, el a de altfel că este responsabil de moartea a mai mulţi tineri, dar este împăcat cu ideea fiindcă, potrivit lui, victimele ”au murit fericite, le-am oferit ceea ce le lipsea din viaţa de zi cu zi: căldură, înţelegere, o conexiune”.

    Se crede că ”jocul” a fost denumit astfel după convingerea că balenele albastre sfârşesc voluntar pe plaje. Potrivit analizelor publicate de presa internaţională, 62% din motivele pentru care adolescenţii comit suicid sunt asociate cu conflictele din familie, profesori, colegi, prieteni  şi, totodată, cu frica de violenţă a adulţilor; dintr-un raport al UNICEF reiese că numărul suicidelor în rândul copiilor creşte în perioade de criză economică sau schimbări ale societăţii. Spre exemplu, în Rusia a existat un număr crescut de astfel de tragedii între 1987 şi 1994, după prăbuşirea URSS-ului.

    Cinci elevi ai Şcolii gimnaziale “Veronica Micle” din Iaşi au ajuns, vineri la prânz, la spital, după ce în timpul pauzei au decis să se joace un joc periculos, ţinându-şi respiraţia, potrivit MEDIAFAX. Colegii celor care au ajuns la spital au declarat că totul a pornit de la o colegă care le-a sugerat acest joc; directorul şcolii crede, însă, în această variantă, că există o legătură între jocul copiilor şi „Balena Albastră”. 

  • Un grup de elevi din România, pe primul loc la una dintre cele mai importante competitii de robotica din lume: “E o mandrie nationala”

    Adolescentii s-au intors acasa cu medalia de aur, iar acum se pregatesc intens pentru campionatul mondial de la Houston, informează stirileprotv.ro

    Vlad este elev in clasa a 11-a la un liceu din Capitala si isi dedica timpul liber pasiunii lui – robotica. “Este un pas inainte in viitorul meu si o oportunitate de a vedea o alta latura a lumii.”

    La fel este si Marco, elev in clasa a zecea. “Ceva nou pentru nou, mai ales ca am concurat cu echipe din aceeasi tara. Trebuie sa ai creativitate si sa vii cu idei noi pentru a dezvolta tehnologia actuala si pentru a o dezvolta spre ceva mai bun.”

    Adolescentii au obtinut rezultate bune si la concursuri organizate in Canada si Rusia.

    Ionut Panea, antrenorul echipei: “Este o mandrie nationala. E un domeniu extrem de greu si nu e doar greu de patruns ci si greu de mentinut in top.”

     

  • Viaţa fabuloasă a copiiilor bogaţi din Mexic: yacht-uri, şerpi şi animale de companie care poartă ceasuri de lux – GALERIE FOTO

    Contul de Instagram “Rich kids of Mexico” urmăreşte postările celor mai bogaţi adolescenţi din capitala sud-americană New Mexico. Contul de social media prezintă diverse lucruri excentrice, de la petreceri în jacuzzi sau pe yacht-uri până la animale de companie care poartă ceasuri de lux.

    Contul are peste 35.000 de abonaţi, iar pozele sunt încărcate chiar de copiii bogaţi, folosind hashtag-ul “rkmoc”.

  • Doi puşti de 14 ani au venit cu o idee de afacere surprinzător de simplă. Au obţinut o finanţare de 50.000 de dolari

    Doi adolescenţi de 14 ani din SUA au găsit o soluţie ingenioasă la o problemă foarte stresantă pentru toate mamele, scrie Daily Mail

    Sam Nassif şi Oliver Greenwald din Denver au născocit un fel de farfurie de napolitană care se pune în jurul conului astfel încât îngheţata când se topeşte nu se va mai scurge pe mână sau pe haine. Potrivit cotidianului britanic, celor doi le-a venit ideea pentru această invenţie când aveau 10 ani. “Într-o zi am trecut pe lângă un magazin ce vindea îngheţată şi am văzut doi copii cu îngeţată curgându-le pe mâini şi pe haine, iar mama lor stătea lângă ei cu şerveţelul în mână. Ne-am gândit că ar trebui să facem ceva în privinţa asta”, au declarat cei doi.

    Au vorbit cu un producător pentru realizarea unui model 3D al lui Drip Drop şi potrivit lor au testat peste 100 de ingredinte până au găsit combinaţia câştigătoare.

    Au ieşit pe locul doi la un concurst de inveţii în 2011, iar anul trecut au impresionat juriul de la emisiunea de pitching de idei de afaceri, Shark Tank. Mai mult, cei doi au obţinut o finanţare de la Barbara Corcoran în valoare de 50,000 de dolari pentru 33% din afacere. 

  • 83% dintre adolescenţi joacă jocuri electronice cel puţin săptămânal, în timp ce doar 40% fac o activitate sportivă

    Datele Consumer Report 2016 au urmărit cât de mult  schimbă technologia consumul de conţinut şi comportamentul de relaxare/ deconectare, în rândul consumatorilor aflaţi în diferite etape din viaţă.

    Televizorul continuă să fie aparatul deţinut de cei mai mulţi români, majoritatea consumatorilor din mediul urban deţinând chiar şi al doilea televizor. Astfel, dacă ne uităm la consumul de conţinut video, acesta rămâne consumat în principal offline, pe marele ecran:

     

    All urban

    Teens

    Single Youth

    Families with kids

    Families without kids

    Watch video online overall

    39%

    70%

    71%

    47%

    37%

    Watch TV online

    28%

    46%

    45%

    35%

    27%

    Watch TV offline

    87%

    79%

    78%

    88%

    90%

    Însă în rândul segmentelor mai tinere se observă o creştere accentuată a consumului de online video, apropiindu-se foarte mult de consumul de TV clasic (cu toate că vizionarea de TV online este încă o activitate realizată de un procent redus de persoane). Această creştere se datorează mai ales procentului mare de tineri care deţin un smartphone: 67% dintre adolescenţii şi 71% dintre tinerii din mediul urban deţin un smartphone, peste jumătate dintre ei urmărind săptămânal pe acest device conţinut audio-photo-video.

    “În ceea ce priveşte crearea conţinutului online, se observă un trend ascendent în rândul adolescenţilor, având o activitate online aproape dublă faţă de celelalte segmente studiate. Pe lângă ‘tradiţionalele’ reţele de socializare şi platforme de microblogging (Facebook, Twitter, Tumblr etc), tinerii simt nevoia unei comunicări exclusiv prin video – motiv pentru care YouTube a devenit în 2016 al doilea cel mai accesat site după Google în rândul adolescenţilor din zonele urbane”, afirmă Anamaria Gheorghiu, data manager, la Starcom MediaVest Group.

    Faţă de anul trecut, se observă o creştere a procentelor celor care deţin smartphones în rândul tuturor segmentelor de consumatori analizate, în detrimentul deţinerii de calculatoare, camere foto sau video:

    Aparate Deţinute

    Teens

    (Urban)

    Single Youth

    (Urban)

    Families with Kids (Urban)

    Families without kids

    (Urban)

    2015

    2016

    2015

    2016

    2015

    2016

    2015

    2016

    Smartphone

    54%

    67%

    55%

    71%

    34%

    53%

    27%

    42%

    Calculator

    67%

    49%

    58%

    42%

    56%

    49%

    49%

    38%

    Cameră photo

    48%

    42%

    49%

    40%

    52%

    47%

    45%

    35%

    Cameră Video

    38%

    31%

    27%

    21%

    27%

    25%

    21%

    17%

     

    Acest lucru este normal, din perspectiva autorilor studiului, din moment ce principala activitate săptămanală desfăşurată pe smartphone este realizarea de fotografii, iar multe activităţi care se realizau doar pe calculator acum sunt efectuate pe smartphone: accesarea reţelelor sociale, vizionarea de materiale multimedia, folosirea e-mailului, accesarea jocurilor electronice sau citirea publicaţiilor online.

     

     

    În zona de conţinut, acest fapt determină o creştere în rândul segmentelor mai tinere a consumului de conţinut editorial online, revistele şi ziarele rămân răsfoite mai degrabă de segmentele mai mature.

     

     

    All urban

    Teens

    Single Youth

    Families with kids

    Families without kids

    Online

    34%

    42%

    54%

    42%

    37%

    Offline

    49%

    30%

    39%

    51%

    53%

    Creşterea numărului de deţinători de smartphone duce şi la intensificarea comportamentului de mobile gaming, jocurile electronice fiind deja o activitate săptămânală de recreere, desfăşurată de 47% dintre adolescenţi şi 41% dintre tineri. Principala motivaţie pentru accesarea jocurilor pe mobil este faptul că fac timpul de aşteptare să treacă mai repede, atât pentru consumatorii mai tineri, cât şi pentru cei mai maturi.

    “Chiar dacă targeturile mai tinere arată un interes mai ridicat pentru jocuri, reacţia lor este similară cu a celorlalţi consumatori atunci când vine vorba de reclamele din jocuri. Deşi majoritatea consumatorilor nu accesează reclamele din jocuri, brandurile au totuşi posibilitatea de a creşte interesul pentru reclame oferindu-le acestora niste avantaje, jocul pe gratis sau susţinând cauze sociale,” declară Andreea Grigoroiu, consumer strategist, la Starcom MediaVest Group.

    83% dintre adolescenţii de azi joacă jocuri electronice (online sau offline) cel puţin săptămânal, în timp ce doar 40% fac o activitate sportivă: e-sports cresc în popularitate chiar şi în România, din 2012 organizându-se un campionat dedicat jocurilor electronice. În viitor, pe lângă campionii renumiţi din competiţiile sportive,  vom avea o nouă categorie de celebrităţi: campionii competiţiilor de jocuri electronice.

    “Intensificarea utilizării smartphone-urilor va avea pe viitor implicaţii în mai multe sectoare, nu doar la nivel de consum de conţinut şi conectivitate. Adolescenţii de azi sunt utilizatori nativi, prin urmare adulţii de mâine vor folosi cu uşurinţă acest device pentru rezolvarea sarcinilor cotidiene, ducând la creşterea operaţiunilor bancare realizate de pe mobil, cât şi la o pondere mai mare a produselor cumpărate din mediul online,” afirmă Rodica Mihalache, head of consumer & business insights, în cadrul Starcom MediaVest Group.

     

  • Cum reuşeşte acest tânăr să câştige până la 1.500 de dolari pe noapte, doar luând cina în faţa camerei web

    Mii de oameni din Coreea de Sud îl privesc pe acest adolescent cum mănâncă, în fiecare seară, în faţa camerei web. Acest fenomen social este larg răspândit la nivel local, fiind cunoscut ca „Mukbang” – o combinaţie între „a mânca” şi „a difuza” în limba coreeană. Telespectatorii îl privesc pe adolescentul BJ Patoo, dar şi pe alţii, în timp ce mănâncă, şi conversează  prin intermediul serviciului live streaming Afreeca TV, majoritatea abonaţilor fiind adolescenţi sau tineri. Aceştia îi pot face cadou stele virtuale celui care difuzează Mukbang, cu o valoare de 10 cenţi fiecare, care pot fi schimbate în bani.

    În 2013, cel mai bun BJ al Afreeca TV a câştigat suma de 250.000 de dolari. Majoritatea consideră că popularitatea fenomenului se datorează numărului mare de sud-coreeni care locuiesc singuri, în timp ce alţii consideră că e o metodă de a-ţi potoli pofta fără să mănânci.