Donald Tusk s-a născut în data de 22 aprilie 1957 şi este originar din Gdansk, Polonia. Tatăl său a fost dulgher, iar mama sa a fost secretară într-un spital. Tatăl său a decedat când Tusk avea doar 14 ani, conform informaţiilor oficiale din biografia sa, oferită de Consiliul European.
În 1976 a început să studieze istoria la Universitatea Gdansk, unde a devenit implicat în activităţi ilegale împotriva regimului comunist. La acel moment, Tusk a cooperat cu reţeaua subterană Uniunea Comerţului Liber şi l-a cunoscut pe viitorul lider al rezistenţei, Lech Walesa.
În 1980, Donald Tusk a fondat Asociaţia Studenţilor Independenţi, NZS, care a făcut parte din mişcarea de rezistenţă. Acesta a devenit lider al rezistenţei la locul său de muncă şi jurnalist la ziarul publicat atunci de rezistenţă.
După ce legea marţială a fost implementată în decembrie 1981, el a rămas ascuns. A lucrat apoi ca vânzător la brutărie, iar mai târziu, între 1984 şi 1989, a muncit ca lucrător specializat în activitatea la înălţimi mari – precum cei care lucrează în construcţii sau la repararea firelor de înaltă tensiune utilizând echipament de escaladare.
În tot acest timp el a fost activist în fruntea rezistenţei. După ce a fost arestat pentru scurt timp, a fost eliberat în urma amnistiei pentru prizonierii politici anunţată de generalul Jaruzelski.
În 1983, Donald Tusk a fondat o publicaţie ilegală, Political Review, în care a făcut propagandă cu politici economice liberale şi cu regulile democraţiei libere.
După prăbuşirea comunismului, grupul de rezistenţă cunoscut drept Liberalii din Gdansk au format un guvern după primele alegeri libere din Polonia.
În acelaşi timp ei au fondat primul partid probusiness şi pro-Europa din Polonia, Congresul Democratic Liberal, cu Tusk în fruntea partidului. Acesta a fost responsabil pentru demonopolizarea şi privatizarea trustului de presă deţinut de stat.
Anul 1990 a reprezentat pentru Donald Tusk anul în care a fost ales membru al Parlementului. În continuare, el a publicat o serie de cărţi despre istoria Gdanskului, unele dintre ele devenind bestselleruri în Polonia, sau chiar pe plan internaţional.
Peste 11 ani, la începutul mileniului, Donald Tusk a fost unul dintre fondatorii partidului de centru cunoscut drept Platforma Civică, iar în 2003 a devenit liderul formaţiunii.
În 2007, după o campanie dură, a devenit premier şi a stat şapte ani în această poziţie. Astfel, Tusk a devenit premierul polonez cu cel mai lung parcurs în fruntea statului din istoria Poloniei democratice. Acesta este încă singurul premier care a câştigat şi al doilea mandat.
În timpul perioadei de şapte ani, Polonia şi-a menţinut un ritm stabil de creştere economică, iar în timpul crizei economia ţării a crescut cu aproape 20%, o performanţă record în Europa.
În 2014, Donald Tusk a fost ales în poziţia de preşedinte al Consiliului European, iar în 2017 a fost reales pentru încă un mandat de doi ani şi jumătate, poziţie în care s-a aflat şi anul acesta când a susţinut discursul de la Ateneul Român.
Potrivit surselor oficiale, Donald Tusk şi-a scris singur discursul în care a făcut referire la Mircea Eliade, la prima maşină a familiei lui – Dacia 1300, la Simona Halep şi la Steaua lui Helmuth Duckadam, care a câştigat în 1986 Cupa Campionilor Europeni. Aşa face cu fiecare discurs: de cele mai multe ori, ajutat de traducători, Tusk încearcă să susţină discursul în limba ţării în care se află, în special în cadrul ceremoniei de preluare a Preşedinţiei Consiliului.
Tag: activitati
-
Tusk şi românii
-
Schimbări majore pentru persoanele fizice cu venituri extrasalariale: Cum trebuie depusă Declaraţia Unică şi care este termenul
Persoanele fizice care au realizat anul trecut venituri extrasalariale din activităţi independente, dividend, jocuri de noroc, chirii şi alte surse au obligaţia de a-şi definitiva impozitul pe venit pentru 2018 până pe data de 15 martie.
„Partea foarte bună este că lucrurile par mai clare. Nu avem multe modificări. Aş spune că devine mai uşor, dar persoanele în vârstă vor fi afectate, încât declaraţia unică nu mai poate fi depusă anul acesta decât în format electronic. Ordinul cu formatul declaraţiei a fost publicat în Monitorul Oficial, iar programul electronic va fi pus pe site-ul ANAF unde este şi programul de anul trecut”, explică Adrian Benţa, consultant fiscal.
Şi în 2019 se păstrează obligaţia de a plăti contribuţia la sănătate pentru veniturile extrasalariale dacă realizezi mai mult de 12 ori salariul minim pe economie, adică 24.960 lei. „Pentru ce este peste, se percepe 10% din salariul minim, adică 208 lei pe lună”.
Anul aceste se păstrează scutirea la plata contribuţiei la sănătate şi a celei la pensie pentru persoanele cu venituri din drepturi de autor dacă sunt şi salariate.
Pe de altă parte, „se păstrează plata la pensii pentru persoanele care înregistrează venituri din activităţi independente chiar dacă sunt salariate, dacă sunt peste plafon. Acum, codul fiscal face referire la mai multe salarii minime. (…) Există un proiect de modificare a Codului Fiscal, ca sigurările sociale pentru veniturile extrasalariale vor fi calculate la nivelul de 2080 lei ori 12 luni”.
-
Povestea femeii care s-a îmbogăţit cu o resursă din Carpaţi de care românii nu au habar
Helena Rubinstein s-a născut în Cracovia, Polonia, pe 25 decembrie 1870. În timp ce tatăl ei, un negustor fără prea mare succes, a fost strict cu copiii săi, mama lor a avut o abordare unică în creşterea celor opt fiice: le repeta continuu că vor căpăta influenţă şi vor răzbate în lume prin puterea frumuseţii şi a iubirii. De asemenea, mama sa îşi prepara singură cremele şi produsele de înfrumuseţare, lucru care a avut o mare influenţă în viitorul celei care avea să devină antreprenoare.
Fiind cel mai mare copil, Helena Rubinstein şi-a ajutat tatăl cu partea financiară a afacerii, iar inteligenţa sa l-a determinat să o trimită să studieze ştiinţele medicale. Însă ei îi plăcea munca de laborator, nu cea din spital, iar tatăl său i-a permis să-şi încheie studiile doar dacă era de acord să se căsătorească. Şi, totuşi, alegerea sa nu a fost văduvul de 35 de ani pe care tatăl său i l-a ales, ci un coleg mult mai tânăr, de la Universitatea din Cracovia.

Pentru că tatăl său nu a fost de acord cu alegerea soţului său, Helena Rubinstein a decis să se mute din Polonia, ţara sa natală, şi s-a dus să trăiască în Australia, la unchiul său. În bagaje nu a uitat să pună o duzină de cutii de creme de-ale mamei sale, realizate din combinaţii de ierburi, migdale şi extract de brad din Carpaţi. Iar australiencele au fost foarte impresionate, pe de-o parte datorită cremelor, dar mai ales datorită talentului de vânzătoare al Helenei, care a ştiut să-şi facă reclamă bună. Le-a epuizat atât de repede, încât mama sa a trebuit să-i trimită altele în câteva luni.
Mica negustoare a avut un succes neaşteaptat şi în scurt timp şi-a pus bazele propriului magazin în Melbourne. Acolo l-a întâlnit pe jurnalistul Edward William Titus, iar cei doi s-au căsătorit în iulie 1908, la Londra. Muncind circa 18 ore pe zi la început, Rubinstein a reuşit să-şi facă afacerea profitabilă. Câţiva ani mai târziu, în 1905, a mers în Europa pentru a studia progresele în tratamentele dermatologice, iar când s-a întors şi-a chemat surorile pentru a o ajuta cu afacerea. În 1908, a mers la Londra cu aproape 100.000 de lire sterline pentru a investi în afacerea ei, iar în mai puţin de un an şi-a deschis salonul de înfrumuseţare Salon de Beaute Valeze. A cumpărat apoi şi un salon în Paris, unde a pus-o pe sora sa, Pauline, să îl conducă.
Singura perioadă care a încetinit-o vreodată pe Rubinstein din dezvoltarea afacerii a fost atunci când era însărcinată cu cei doi fii ai săi, în 1909 şi respectiv 1912. Ulterior, a deschis un salon în New York, în 1916, după care au urmat cele din San Francisco, Boston, Philadelphia, Chicago şi Toronto, timp în care creşteau considerabil şi vânzările produselor sale din magazine. Anii 1920 o găseau pe Rubinstein în Hollywood, unde ţinea lecţii vedetelor despre cum să aplice în mod corespunzător machiajul.
Femeia de afaceri a fost, de-a lungul carierei sale, atât rivala lui Elizabeth Arden, un alt mare nume în domeniu, cât şi a lui Charles Revson, fondatorul Revlon. În 1928, Rubinstein şi-a vândut afacerea către Lehman Brothers, dar a cumpărat-o înapoi mult mai ieftin, ca urmare a prăbuşirii pieţei bursiere. Rubinstein şi Titus au divorţat în 1937, iar în vara următoare s-a căsătorit cu prinţul rus Artchil Gourielli-Tchkonia, cu 20 de ani mai tânăr.
O mare susţinătoare a unui stil de viaţă sănătos, a îngrijirii şi înfrumuseţării, Rubinstein a murit la New York, în 1 aprilie 1965, la vârsta de 94 de ani. Un an mai târziu, i-a fost publicată autobiografia, ”My Life for Beauty“.
-
PFA-urile sau II-urile pot solicita modificarea obiectului de activitate până pe 16 ianuarie, altfel riscă radierea
PFA-urile pot avea în obiectul de activitate cel mult cinci clase de activităţi prevăzute de codul CAEN, în timp ce o Întreprindere Individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult zece clase de activităţi prevăzute de codul CAEN.Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea OUG 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, a intrat în vigoare pe 17 ianuarie 2017, cu un termen de doi ani pentru modificarea menţiunilor la ONRC.După 60 de zile de la împlinirea celor doi ani, din 19 martie 2019, Oficiul Registrului Comerţului radiază, din oficiu, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de legislaţia în vigoare. -
Enterprise Robotic Process Automation (RPA)
Elementul de noutate:
Până acum mai puţin de trei ani, la nivel global existau foarte puţine soluţii de automatizare. Prin atributele sale de computer vision, platforma UiPath este un răspuns complet la nevoile de automatizare a proceselor de business pe care le au organizaţiile, inclusiv companiile de tip enterprise. Practic, roboţii software orchestraţi de platforma UiPath se comportă exact ca un angajat la biroul său şi pot să „vadă” şi să acceseze aplicaţii, operând modificări în acestea şi stabilind cursuri de acţiune şi consecinţe.Descrierea inovaţiei:
RPA este o tehnologie folosită în aproape toate funcţiunile unei afaceri – de la resurse umane la departamentul financiar sau la cel de marketing. Platforma oferă organizaţiilor o tehnologie capabilă să automatizeze procesele operaţionale repetitive, bazate pe reguli, delegând roboţi virtuali să preia din sarcinile angajaţilor. În schimb, aceştia vor putea fi implicaţi în activităţi cu impact strategic mai mare pentru destinul organizaţiei, în sarcini creative sau în care implicarea umană este definitorie. Datorită misiunii asumate de UiPath de a facilita accesul organizaţiilor la soluţii concrete de artificial intelligence (AI), platforma trece printr-un upgrade permanent, înglobând din ce în ce mai mulţi algoritmi de AI şi machine learning (ML), dezvoltaţi de partenerii tehnologici ai companiei. Activităţile platformei software UiPath se pot derula atât în reţelele organizaţiilor cliente, cât şi în cloud. Unul dintre avantajele tehnologiei RPA este că e system agnostic, adică poate interveni pe structurile IT ale clienţilor fără a cere ca aceasta să suporte modificări sau upgrade-uri. Printre activităţile suportate de tehnologia dezvoltată de UiPath se numără alocarea facturilor pe conturi, citirea şi procesarea datelor structurate şi nestructurate, extragerea de conţinut din multiple formate de date (Word, PDF, Excel etc.) şi procesarea lui ulterioară, sortarea şi procesarea e-mailurilor şi managementul datelor de autentificare.Efectele inovaţiei:
Implementarea platformei UiPath aduce mai multe beneficii: îmbunătăţirea productivităţii unei companii (roboţii software lucrează 24 h / 7 zile pe săptămână), reducerea erorilor (în procesele repetitive, vulnerabile la elementul de eroare umană, roboţii dau aceeaşi atenţie primului proces, precum şi celui de-al 500-lea, de exemplu), îmbunătăţirea satisfacţiei clienţilor (odată eliberaţi de sarcinile repetitive şi consumatoare de timp, angajaţii se pot dedica unui serviciu faţă de clienţi mult mai calitativ; în plus, diverse operaţiuni, preluate de roboţi, vor fi derulate într-un interval mult mai mic de timp, deci clienţii sunt serviţi mai repede şi fără erori) sau ridicarea nivelului de satisfacţie a angajaţilor, care se vor implica în sarcini cu valoare adăugată. -
Christina Verchere, CEO / OMV Petrom
Carte de vizită
¶ Christina Verchere este, de anul acesta, noul preşedinte şi director general executiv al OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie industrială din România şi cea mai valoroasă companie listată la bursa de la Bucureşti
¶ La 46 de ani, are o experienţă de 19 ani în industria petrolieră, defăşurând activităţi în acest interval doar la British Petroleum (BP), unul dintre giganţii mondiali în acest domeniu
¶ Este absolventă a University of Aberdeen din Scoţia
¶ A crescut în Hong Kong, Tokio, SUA, dar şi în Marea Britanie şi are dublă cetăţenie, britanică şi americană -
Insula paradisiacă din Europa unde găseşti ceva de făcut în orice perioada a anului. Mii de români au ajuns deja acolo – VIDEO
Sardinia, insula italiană situată în Marea Mediterană, între Corsica (Franţa) şi Africa (Algeria şi Tunisia), este o destinaţie luxoasă pentru vacanţele la mare, dar şi una completă pentru ceea ce înseamnă agroturism – de la stâne şi ferme ale localnicilor la crame moderne de vin şi festivaluri tradiţionale. Astfel, Sardinia poate fi aleasă ca destinaţie de vacanţă nu doar pe timpul sezonului primăvară-vară, ci şi toamna, când activităţile turistice se pot îmbina perfect între mare şi munte, în condiţiile în care temperatura ajunge până la peste 20 de grade până înspre finalul lunii octombrie.
Sardinia se întinde pe 24.000 km pătraţi, zona cu cele mai multe atracţii pentru turişti fiind partea centrală şi de nord, partea sudică fiind mai mult zonă industrială. Insula îmbină peisajele date de interioarele de granit cu gastronomia specifică zonei mediteraneene – peşte şi fructe de mare –, cu istoria ţinuturilor sarzilor – de la vestigii ale culturii nuraghi, culturilor cartagineze şi romane la influenţele barocului spaniol, alături de zona rurală, o oază de linişte neatinsă de agitaţia şi stresul zilnic de pe continent.
Din Bucureşti se poate ajunge prin zbor direct în Alghero, capitala insulei, situată în partea de nord-vest. Turiştii pot opta pentru plimbări în centrul vechi al oraşului – cetatea Alghero, în port, de unde se poata explora cu barca întreaga zonă de coastă, sau pe străduţele înguste cu biserici medievale şi magazine tradiţionale pentru bijuteriile din coralul special din acea zonă.
Aeroportul Alghero a fost refăcut şi extins în urma unei investiţii de 18 milioane de euro, din care 60% provin din fonduri europene. Astfel, acum, aeroportul din Alghero găzduieşte zboruri din peste 52 de destinaţii europene.
„Alghero este una dintre cele mai căutate destinaţii turistice de city break de către români în această toamnă”, potrivit lui Stefano Iervolino, fondatorul şi CEO-ul agenţiei online de turism Fly Go. Aceasta are sedii în România, Italia şi Spania, cifra de afaceri pentru anul în curs fiind estimată la 50 milioane de euro.
Din Alghero se poate ajunge cu uşurinţă, în circa 15-20 minute, la una dintre locaţiile agroturistice pentru a vedea cum se prepară diferite brânzeturi tradiţionale sau pastele tradiţionale din Sardinia, fregola, şi a degusta totodată o serie din preparatele locale în cadrul unei cine – de la măsline, brânzeturi şi mezeluri la paste şi berbecuţ la proţap. Unul dintre aceste locuri este ferma agroturistică Sa Mandra (regiunea Nurra), unde totul este păstrat conform tradiţiei şi decorat pitoresc.
„Cum Alghero este în topul destinaţiilor de city break în această toamnă pentru români, turiştii pot experimenta Sardinia agroturistică în cadrul unui complex de poveste în imediata apropiere a oraşului, în regiunea Nurra, Azienda Agrituristica Sa Mandra – fermă, restaurant şi spaţii de cazare. Sa Mandra este un business de familie, dar, mai întâi de toate, o fermă: hectare de câmpuri de cereale cultivate ecologic, plantaţii de măslini, turme de oi, herghelii de cai, măgari şi porci, crescătorie de pui”, a explicat Iervolino.
În afară de experienţa culinară autentică pe care turiştii o pot avea la ferma Sa Mandra, aceştia pot admira totodată şi un adevărat muzeu al tradiţiei locale, proprietarii fiind pasionaţi de istoria sardă şi obiectele realizate de meşteşugarii locali.
„Turiştii sunt invitaţi ca înainte să se aşeze la masă sau să se cazeze, să rătăcească pe aleile Sa Mandra şi în sălile de expoziţie, unde vor face un pas înapoi în timp şi vor lua contact cu obiecte ce spun istoria sutelor de secole trecute. În cei 30 de ani de la deschiderea unităţii, Sa Mandra a adunat sute de piese originale: unelte folosite de fermieri în stâne şi de gospodine, dar şi covoare, ceramică, cuţite, mobilier, creaţii ale artizanilor locali.”
Plaje ca în insulele paradisiace din Asia
Pornind din Alghero înspre partea de nord, se pot vizita o serie de locuri cu peisaje ce îţi taie respiraţia, cum ar fi parcul regional Porto Conte şi Castelsardo. Continuând drumul spre nordul insulei, se ajunge în zona Costa Smeralda (Baja Sardinia – Porto Cervo), una dintre cele mai scumpe zone din Sardinia, unde au case cu vedere la mare designeri vestimentari renumiţi precum Armani. Această zonă luxoasă are de oferit unele dintre cele mai frumoase plaje din Marea Mediterană, arhipelagul La Maddalena fiind în imediată apropiere. Acesta poate fi vizitat într-o zi cu croazierele care opresc la mai multe plaje de pe insulele arhipegului, cum ar fi La Spargia, La Maddalena sau Santa Maria. De asemenea, se trece şi pe lângă plaja roz din arhipelag – Spiaggia Rosa, de pe insula Budelli, care nu se poate vizita decât în condiţii speciale, fiind protejată în cadrul parcului naţional La Maddalena. Nisipul de culoare roz este dat de scoicile şi coralul de culoare roşie care împânzesc plaja.
La scurtă distanţă cu maşina de Baja Sardinia se poate ajunge la una dintre cramele moderne din Sardinia – Surrau, care a câştigat o serie de premii pentru vinurile sale roşii şi albe, cum ar fi cel mai bun vin roşu din Italia în 2017, potrivit revistei italiene de specialitate Gambero Rosso, şi premiul festivalului de vin din Potro Cervo pentru cel mai bun vin alb (Sciala).
Pe lângă plajele desprinse din paradis din zona de nord a insulei, unde un sejur de 7 nopţi cu demipensiune în Baja Sardinia la un hotel de 4 stele ajunge la aproape 1.200 de euro pentru o persoană, turiştii pot vizita şi zona de munte din Sardinia, unde se pot face o serie de excursii şi incursiuni în tradiţiile păstrate de sute de ani de localnici.
„Sardinia nu este numai pentru mare, ci şi pentru munte. Poţi veni atât vara, cât şi iarna să vizitezi insula”, a punctat reprezentantul unui lanţ de patru hoteluri din zona Baja Sardinia, Porto Cervo.
„Noi colaborăm şi cu alte câteva hoteluri din zona de munte a Sardiniei, care sunt deschise pe tot parcursul anului”, a adăugat ea, menţionând că au în total 25 de propuneri diferite pentru turiştii care vor să viziteze insula, printre care şi retreaturi de yoga, agroturism, trasee montane, festivaluri, croaziere şi o serie de activităţi şi sporturi de apă.
Barbagia, experienţa autentică din zona de munte a insulei
Pentru a trăi adevărata experienţă rurală din Sardinia, trebuie vizitată zona Barbagia din inima insulei, unde se pot face excursii pe munte şi se pot vizita stânele autentice ale localnicilor, care păstrează metode de producţie din tată-n fiu, agricultura fiind sustenabilă.
„Sardinia este o minunăţie rurală, lucru pe care localnicii doresc să îl arate tuturor turiştilor. Dacă timpul le permite, le recomandăm vizitatorilor să se aventureze în inima insulei, în zona Barbagia – o regiune montană, sălbatică şi fascinantă, un teritoriu ce merită descoperit în mai multe zile, pentru că obiceiurile şi tradiţiile sarde sunt menţinute la tot pasul. În Barbagia, turismul este fără doar şi poate sustenabil, sarzii fiind deosebit de atenţi cu natura. În această perioadă a anului – din septembrie până în decembrie – are loc unul dintre cele mai frumoase festivaluri, Toamnă în Barbagia, ce se desfăşoară în satele din Barbagia – fiecare săptămână este dedicată unui sat – şi atrage anual turişti din întreaga lume. Fiecare etapă a festivalului este unică şi irepetabilă. Fiecare sat îşi prezintă cultura şi tradiţiile specifice, produsele locale, de la brânzeturi până la carne, gemuri, murături, carne de miel sau carne de porc, paste proaspete, dulciuri, lichioruri şi vinuri, toate home-made şi după reţete tradiţionale”, a menţionat fondatorul Fly Go.
În aceeaşi regiune, turiştii au la posibilitatea să viziteze oraşul pitoresc Orgosolo, renumit pentru desenele sale murale de pe străzi.
În primele nouă luni ale acestui an, Sardinia a atras peste 3,6 milioane de turişti, dintre care 1,8 milioane sunt din afara Italiei. Dintre aceştia, circa 10.000 sunt români. -
Vrei să faci bani de acasă fără să mai mergi la muncă? O tânără povesteşte cum reuşeşte să câştige bani de acasă după ce a renunţat la siguranţa unui job într-o corporaţie
Ruth Hinds, o tânără de 30 de ani din Durham, Marea Britanie, a renunţat la siguranţa unui job într-o corporaţie pentru a încerca să facă bani online, de pe urma unor site-uri precum eBay.
Înainte de a deveni liber profesionist, Hinds lucra în rolul de consultant în resurse umane, petrecând mult timp în deplasări. “Am presupus că o carieră de succes înseamnă să obţii o diplomă şi ai un job decent. Însă m-am trezit într-o bună zi şi m-am întrebat: <cum va fi viaţa mea peste 40 de ani>?”, a declarat tânăra într-un interviu acordat celor de la DailyMail.
Ea spune că în prezent obţine între 6.500 şi 10.000 de euro pe lună din activităţi precum blogging sau intermediere de produse. Vara trecută, Hinds a câştigat 12.500 de euro dintr-un curs online în care îi învăţa şi pe alţii să îi urmeze “reţeta”.
“Am mai mult timp liber”, a declarat ea pentru DailyMail. “Există o parte constantă a veniturilor, ceea ce înseamnă că pot genera bani şi fără a munci.”
Deşi sunt mii de site-uri care oferă sfaturi de economisire, Ruth Hinds spune că vrea să ajute femeile oferindu-le diverse sfaturi.
-
Insula paradisiacă din Europa unde găseşti ceva de făcut în orice perioada a anului. Mii de români au ajuns deja acolo
Sardinia, insula italiană situată în Marea Mediterană, între Corsica (Franţa) şi Africa (Algeria şi Tunisia), este o destinaţie luxoasă pentru vacanţele la mare, dar şi una completă pentru ceea ce înseamnă agroturism – de la stâne şi ferme ale localnicilor la crame moderne de vin şi festivaluri tradiţionale. Astfel, Sardinia poate fi aleasă ca destinaţie de vacanţă nu doar pe timpul sezonului primăvară-vară, ci şi toamna, când activităţile turistice se pot îmbina perfect între mare şi munte, în condiţiile în care temperatura ajunge până la peste 20 de grade până înspre finalul lunii octombrie.
Sardinia se întinde pe 24.000 km pătraţi, zona cu cele mai multe atracţii pentru turişti fiind partea centrală şi de nord, partea sudică fiind mai mult zonă industrială. Insula îmbină peisajele date de interioarele de granit cu gastronomia specifică zonei mediteraneene – peşte şi fructe de mare –, cu istoria ţinuturilor sarzilor – de la vestigii ale culturii nuraghi, culturilor cartagineze şi romane la influenţele barocului spaniol, alături de zona rurală, o oază de linişte neatinsă de agitaţia şi stresul zilnic de pe continent.
Din Bucureşti se poate ajunge prin zbor direct în Alghero, capitala insulei, situată în partea de nord-vest. Turiştii pot opta pentru plimbări în centrul vechi al oraşului – cetatea Alghero, în port, de unde se poata explora cu barca întreaga zonă de coastă, sau pe străduţele înguste cu biserici medievale şi magazine tradiţionale pentru bijuteriile din coralul special din acea zonă.
Aeroportul Alghero a fost refăcut şi extins în urma unei investiţii de 18 milioane de euro, din care 60% provin din fonduri europene. Astfel, acum, aeroportul din Alghero găzduieşte zboruri din peste 52 de destinaţii europene.
„Alghero este una dintre cele mai căutate destinaţii turistice de city break de către români în această toamnă”, potrivit lui Stefano Iervolino, fondatorul şi CEO-ul agenţiei online de turism Fly Go. Aceasta are sedii în România, Italia şi Spania, cifra de afaceri pentru anul în curs fiind estimată la 50 milioane de euro.
Din Alghero se poate ajunge cu uşurinţă, în circa 15-20 minute, la una dintre locaţiile agroturistice pentru a vedea cum se prepară diferite brânzeturi tradiţionale sau pastele tradiţionale din Sardinia, fregola, şi a degusta totodată o serie din preparatele locale în cadrul unei cine – de la măsline, brânzeturi şi mezeluri la paste şi berbecuţ la proţap. Unul dintre aceste locuri este ferma agroturistică Sa Mandra (regiunea Nurra), unde totul este păstrat conform tradiţiei şi decorat pitoresc.
„Cum Alghero este în topul destinaţiilor de city break în această toamnă pentru români, turiştii pot experimenta Sardinia agroturistică în cadrul unui complex de poveste în imediata apropiere a oraşului, în regiunea Nurra, Azienda Agrituristica Sa Mandra – fermă, restaurant şi spaţii de cazare. Sa Mandra este un business de familie, dar, mai întâi de toate, o fermă: hectare de câmpuri de cereale cultivate ecologic, plantaţii de măslini, turme de oi, herghelii de cai, măgari şi porci, crescătorie de pui”, a explicat Iervolino.
În afară de experienţa culinară autentică pe care turiştii o pot avea la ferma Sa Mandra, aceştia pot admira totodată şi un adevărat muzeu al tradiţiei locale, proprietarii fiind pasionaţi de istoria sardă şi obiectele realizate de meşteşugarii locali.
„Turiştii sunt invitaţi ca înainte să se aşeze la masă sau să se cazeze, să rătăcească pe aleile Sa Mandra şi în sălile de expoziţie, unde vor face un pas înapoi în timp şi vor lua contact cu obiecte ce spun istoria sutelor de secole trecute. În cei 30 de ani de la deschiderea unităţii, Sa Mandra a adunat sute de piese originale: unelte folosite de fermieri în stâne şi de gospodine, dar şi covoare, ceramică, cuţite, mobilier, creaţii ale artizanilor locali.”
Plaje ca în insulele paradisiace din Asia
Pornind din Alghero înspre partea de nord, se pot vizita o serie de locuri cu peisaje ce îţi taie respiraţia, cum ar fi parcul regional Porto Conte şi Castelsardo. Continuând drumul spre nordul insulei, se ajunge în zona Costa Smeralda (Baja Sardinia – Porto Cervo), una dintre cele mai scumpe zone din Sardinia, unde au case cu vedere la mare designeri vestimentari renumiţi precum Armani. Această zonă luxoasă are de oferit unele dintre cele mai frumoase plaje din Marea Mediterană, arhipelagul La Maddalena fiind în imediată apropiere. Acesta poate fi vizitat într-o zi cu croazierele care opresc la mai multe plaje de pe insulele arhipegului, cum ar fi La Spargia, La Maddalena sau Santa Maria. De asemenea, se trece şi pe lângă plaja roz din arhipelag – Spiaggia Rosa, de pe insula Budelli, care nu se poate vizita decât în condiţii speciale, fiind protejată în cadrul parcului naţional La Maddalena. Nisipul de culoare roz este dat de scoicile şi coralul de culoare roşie care împânzesc plaja.
La scurtă distanţă cu maşina de Baja Sardinia se poate ajunge la una dintre cramele moderne din Sardinia – Surrau, care a câştigat o serie de premii pentru vinurile sale roşii şi albe, cum ar fi cel mai bun vin roşu din Italia în 2017, potrivit revistei italiene de specialitate Gambero Rosso, şi premiul festivalului de vin din Potro Cervo pentru cel mai bun vin alb (Sciala).
Pe lângă plajele desprinse din paradis din zona de nord a insulei, unde un sejur de 7 nopţi cu demipensiune în Baja Sardinia la un hotel de 4 stele ajunge la aproape 1.200 de euro pentru o persoană, turiştii pot vizita şi zona de munte din Sardinia, unde se pot face o serie de excursii şi incursiuni în tradiţiile păstrate de sute de ani de localnici.
„Sardinia nu este numai pentru mare, ci şi pentru munte. Poţi veni atât vara, cât şi iarna să vizitezi insula”, a punctat reprezentantul unui lanţ de patru hoteluri din zona Baja Sardinia, Porto Cervo.
„Noi colaborăm şi cu alte câteva hoteluri din zona de munte a Sardiniei, care sunt deschise pe tot parcursul anului”, a adăugat ea, menţionând că au în total 25 de propuneri diferite pentru turiştii care vor să viziteze insula, printre care şi retreaturi de yoga, agroturism, trasee montane, festivaluri, croaziere şi o serie de activităţi şi sporturi de apă.
Barbagia, experienţa autentică din zona de munte a insulei
Pentru a trăi adevărata experienţă rurală din Sardinia, trebuie vizitată zona Barbagia din inima insulei, unde se pot face excursii pe munte şi se pot vizita stânele autentice ale localnicilor, care păstrează metode de producţie din tată-n fiu, agricultura fiind sustenabilă.
„Sardinia este o minunăţie rurală, lucru pe care localnicii doresc să îl arate tuturor turiştilor. Dacă timpul le permite, le recomandăm vizitatorilor să se aventureze în inima insulei, în zona Barbagia – o regiune montană, sălbatică şi fascinantă, un teritoriu ce merită descoperit în mai multe zile, pentru că obiceiurile şi tradiţiile sarde sunt menţinute la tot pasul. În Barbagia, turismul este fără doar şi poate sustenabil, sarzii fiind deosebit de atenţi cu natura. În această perioadă a anului – din septembrie până în decembrie – are loc unul dintre cele mai frumoase festivaluri, Toamnă în Barbagia, ce se desfăşoară în satele din Barbagia – fiecare săptămână este dedicată unui sat – şi atrage anual turişti din întreaga lume. Fiecare etapă a festivalului este unică şi irepetabilă. Fiecare sat îşi prezintă cultura şi tradiţiile specifice, produsele locale, de la brânzeturi până la carne, gemuri, murături, carne de miel sau carne de porc, paste proaspete, dulciuri, lichioruri şi vinuri, toate home-made şi după reţete tradiţionale”, a menţionat fondatorul Fly Go.
În aceeaşi regiune, turiştii au la posibilitatea să viziteze oraşul pitoresc Orgosolo, renumit pentru desenele sale murale de pe străzi.
În primele nouă luni ale acestui an, Sardinia a atras peste 3,6 milioane de turişti, dintre care 1,8 milioane sunt din afara Italiei. Dintre aceştia, circa 10.000 sunt români. -
Trei IT-işti au investit 40.000 € în dezvoltarea unei platforme prin intermediul căreia se pot tranzacţiona bilete la concert, teatru şi la alte activităţi culturale
Investiţia în înfiinţarea businessului a fost de 40.000 de euro, bani proveniţi din surse proprii, iar până la final de an reprezentanţii companiei estimează că vor ajunge la o comunitate de câţiva mii de utilizatori.„Ceea ce le propunem noi consumatorilor este să se mute de pe contul de Facebook, unde majoritatea dintre noi anunţăm că avem un bilet de dat, într-o platformă care face totul pentru tine, inclusiv transferul de bani şi bilete. Este o afacere din zona de start-up-uri din new economy şi marketplace-uri“, a spus pentru ZF Iustin Iftime, cofondator al platformei Tixplace.